prof. univ. dr. Grigore Florescu
Arbitru Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei
drd. Cristina Florescu
Asistent universitar
In cadrul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei s-a desfasurat la data de 9 iunie 2006, la Bucuresti, o conferinta pe tema „Arbitrajul comercial si ordinea publica in dreptul international privat“. Au fost prezentate o serie de lucrari extrem de interesante pe subiectul ales, fiind prezenti alaturi de personalitati marcante ale arbitrajului roman si invitati din strainatate.
Avand in vedere ca reglementarile de drept penal fac parte din conceptul de ordine publica, una dintre temele abordate a fost legata de interferentele intre dreptul penal si arbitrajul comercial. S-a deschis prin urmare posibilitatea unei asocieri intre aceste doua notiuni cu rare intersectii in literatura de specialitate si in practica pana acum, dar care, odata cu evolutia relatiilor economice si sociale, a devenit un subiect interesant si oportun. Se deschid astfel premisele analizarii acestei interesante si necesare asocieri intre arbitrajul comercial si dreptul penal, care suscita opinii complexe si deosebite.
In cele ce urmeaza ne propunem numai sa semnalam unele aspecte de ordin general si sa lansam o discutie ce merita, in opinia noastra, sa fie aprofundata ulterior. Desigur, la prima vedere s-ar putea considera nejustificata sau cel putin curioasa aceasta abordare, de vreme ce obiectul arbitrajului comercial il constituie de regula probleme ce apartin exclusiv dreptului comercial. Pe de alta parte, majoritatea infractiunilor traditionale prevazute de legile penale sunt si raman inaplicabile si improprii arbitrajului comercial. Exista, totusi, un evantai larg de infractiuni economice definite prin legi speciale in fiecare stat (in Franta denumite de regula delicate comerciale si la noi infractiuni economice) care sunt din ce in ce mai frecvente si susceptibile de a avea interferente cu procedurile arbitrale, cum ar fi: spalarea de bani, coruptie, incalcarea regulilor de schimb valutar, fraude fiscale, incalcarea legilor anti-trust si de libera concurenta, fals si uz de fals, infractiuni care impiedica infaptuirea justitiei etc.
In ultimii ani, aspectele infractionale cu caracter economic sunt tot mai variate si numeroase, astfel incat nu mai pot fi ignorate si exista deja o literatura juridical considerabila in aceasta materie.
Aspectele legate de dreptul penal, desi nu atat de frecvente in legatura cu litigiul de arbitraj comercial, pot imbraca forme variate, uneori deghizate; dar se pot manifesta totusi cu o asemenea intensitate si gravitate incat orice tribunal arbitral, in limitele competentei si atributiilor sale, este obligat sa ia in cele din urma o anumita atitudine, fara a putea deci evita sa se pronunte si in legatura cu aspectele penale specifice fiecarei situatii, reflectate de regula in notiunea generala de ordine publica.
In acest context, s-a constituit la CCI Paris un grup de lucru pentru studierea aspectelor de drept penal in arbitrajul international si este in curs de finalizare un studiu comparativ cu acest subiect ce are la baza comentariile unor specialisti in domeniu, raportori din diverse tari, acestia din urma prezentand reglementarile si practica din respectivele tari.
O parte dintre membrii acestui grup de lucru au emis chiar ideea de a pune la indemana arbitrilor „un ghid succint sau un cod de conduita, care sa sugereze atitudinile ce ar trebui luate in prezenta unei anchete penale cu privire la un litigiu arbitral in curs sau care a fost deja solutionat, fara insa ca acest ghid sa aiba character oficial sau obligatoriu.
In fine, fara a fi posibila o prezentare exhaustiva si completa a problemelor in discutie, luand in considerare tema destul de complexa si care suscita comentarii si multe discutii, in cele ce urmeaza vom incerca sa sugeram si sa enumeram cateva aspecte generale – de principiu – si sa incercam sa desprindem care poate sau ar trebui sa fie atitudinea unui tribunal arbitral si, in general, a arbitrilor daca sunt confruntati cu astfel de probleme.
Este evident ca dreptul penal nu ar putea avea o aplicare directa in litigiul arbitral si, indiferent de gravitatea faptelor, este de neimaginat ca un tribunal arbitral sa poata el insusi sa stabileasca existenta unei fapte penale sau sa aplice direct sanctiuni penale celor vinovati. De mentionat ca, desi potrivit recentelor modificari ale Codului penal roman a fost introdusa raspunderea penala si pentru persoane juridice, intre care si societatile comerciale, este evident ca tribunalul arbitral nu are nici o competenta in legatura cu aceste aspecte penale.
Aspectele de drept penal pot influenta insa, cel putin indirect, procedura arbitrala, ceea ce in general inseamna ca o fapta penala poate avea fie consecinte juridice asupra unor obligatii contractuale sau cu privire la alte probleme in discutie in litigiul arbitral, fie repercusiuni asupra procedurii tribunalului arbitral, impunand arbitrilor o anumita atitudine si obligatii auxiliare, cum ar fi aceea de a depune marturie in calitate de martor, de a divulga anumite aspecte confidentiale sau secrete, de a prezenta documente din dosarul de arbitraj sau in general de a permite un control sau o ancheta organelor abilitate in acest sens.
In continuare vom enumera si analiza pe scurt unele dintre aceste interferente ale dreptului penal cu procedurile de arbitraj comercial si ne vom referi in special la cele identificate pana in prezent in practica arbitrajelor internationale, comentate si in doctrina de specialitate.
1. In primul rand, dupa cum este pe larg recunoscut, in indeplinirea misiunii sale, orice tribunal arbitral are obligatia implicita de a pronunta o hotarare care sa fie nu numai echitabila si definitiva, dar si executorie. In acest sens sunt, de exemplu, prevederile exprese ale art. 35 din Regulamentul de arbitraj CCI Paris, precum si implicit prevederile Conventiei de la New York din 1958, care prevad ca executarea unei hotarari poate fi refuzata inter alia daca „executarea sentintei ar fi contrara ordinii publice“.
Daca acceptam deci existenta unei obligatii pentru arbitri de a pronunta o sentinta executorie, este evidenta si legatura cu reglementarile de drept penal dintr-un anumit stat care sunt reflectate, de regula, in notiunea de ordine publica. Deci exista implicit o indatorire pentru arbitri de a se preocupa, in cadrul procedurii arbitrale, si de evitarea incalcarii unor reglementari care pot fi considerate de ordine publica in statul in care ar urma sa se execute sentinta, deci sa evite pronuntarea unei hotarari care ar putea suscita orice implicatii de drept penal.
Aceasta insa poate fi o sarcina destul de dificila pentru tribunalul arbitral, cu atat mai mult cu cat in raport de circumstantele fiecarei spete, ar putea fi aplicabile mai multe legi penale, cum ar fi cea din statul unde a fost comisa fapta penala (lex loci delicti), legile penale de ordine publica de la sediul arbitrajului (lex fori), dar mai ales reglementarile penale de ordine publica din statul unde ar urma sa se execute sentinta ce se va pronunta.
Datorita complexitatii si diversitatii acestor reglementari penale din diverse tari, aceasta implica o preocupare deosebita si uneori dificila pentru arbitri.
2. Existenta unor fapte penale poate influenta, in anumite cazuri, desfasurarea unui litigiu arbitral, direct sau indirect si, in acest context, diverse solutii sunt posibile si oportune in raport de circumstantele fiecarui caz in parte, precum si de momentul in care aceste fapte penale au fost comise sau descoperite.
a) Astfel faptele penale pot fi comise inainte de introducerea oricarei proceduri arbitrale si pot afecta prin gravitatea lor chiar legalitatea sau validitatea contractului sau acordului ce sta la baza relatiei dintre viitoarele parti litigante. In raport de gravitatea faptelor penale se poate ajunge la invaliditatea sau nulitatea contractului ab initio, si in acest caz se pune problema daca aceasta sanctiune poate sa se aplice si cu privire la validitatea clauzei de arbitraj. Aceasta problema va trebui rezolvata in prealabil de tribunalul arbitral in aplicarea principiului competence-competence, avand in vedere bineinteles principiul independentei clauzei de arbitraj.
Solutia nu este insa evidenta, intrucat teoria independentei clauzei compromisorii nu este sigur ca poate rezista la orice frauda sau ilegalitate comisa cu ocazia incheierii acordului fundamental cu consecinte directe privind insasi clauza compromisorie. Credem ca aceasta problema va putea fi rezolvata numai de la caz la caz, tinand seama si de legea aplicabila, problema fiind pe larg discutata in doctrina.
b) Fapta penala poate fi comisa dupa incheierea contractului de baza, dar inainte sau dupa inceperea procedurii arbitrale.
In aceste cazuri, aspectele penale pot fi legate de executarea contractului si pot duce in anumite cazuri la anularea sau invalidarea partiala a efectelor contractului.
In acest context, trebuie avut in vedere si faptul ca, in majoritatea cazurilor, aceleasi fapte frauduloase sau ilegale pot constitui atat o infractiune penala, dar si o incalcare a reglementarilor de drept privat (cum ar fi de exemplu dolul, conduita imorala, abuzul de pozitie dominanta, frauda etc.). Prin urmare, intr-o mare masura, incalcarea unor aspecte fundamentale din dreptul obligatiilor vor constitui si criteriul determinant pentru incadrarea ca infractiune in raport de prevederile dreptului penal aplicabil, desigur in raport de specificul reglementarilor respective din diverse state.
In cele mai multe cazuri fapta penala este comisa chiar in timpul si cu ocazia procedurii arbitrale de catre parti, martori, experti (cum ar fi declaratii false, marturie mincinoasa, incercarea de a determina marturia mincinoasa, contrafacerea sau falsificarea unui document sau certificat oficial etc.), fiind asadar aspectul cel mai des intalnit in practica.
In acest caz, fapta penala poate fi descoperita si invocate in timpul procedurii arbitrale, dar poate sa ramana necunoscuta pana la o eventuala procedura ulterioara, cum ar fi cea de anulare a hotararilor arbitrale – in dreptul roman pe cale de actiune in anulare in fata instantelor judecatoresti – sau eventual chiar in faza de executare.
In astfel de situatii, de regula, sunt pornite in paralel proceduri penale in fata organelor de urmarire penala sau a instantelor penale competente care nu pot fi ignorate si au incidenta si asupra procedurii arbitrale. Astfel in cadrul procedurii penale, autoritatile competente pot lua in baza puterilor acordate de lege diverse masuri de ancheta, confiscare, masuri asiguratorii etc. care este normal sa aiba un efect direct si asupra procedurii arbitrale.
De mentionat ca toate aceste proceduri initiate de organele de urmarire penala competente sunt susceptibile sa compromita caracterul confidential al procedurii arbitrale si, in anumite situatii, arbitrii pot fi constransi sa divulge unele informatii sau documente care in mod normal nu ar fi trebuit divulgate. Arbitrii ar putea fi audiati in anumite situatii exceptionale si ca martori, dar numai in conditii care sa nu afecteze caracterul confidential al procedurii arbitrale. In acest sens sunt si prevederile art. 78 si 79 din Codul roman de procedura penala.
Desi, in general, arbitrii au datoria de rezolvare prompta a litigiilor comerciale, in aceste cazuri extreme, de regula tribunalele arbitrale vor suspenda procedurile de arbitraj pana la solutionarea celor penale. In acest sens sunt si prevederile din Codul nostru de procedura civila, aplicabile si in procedurile arbitrale, care prevad ca judecata poate fi suspendata „cand s-a inceput urmarirea penala pentru o infractiune care ar avea o inraurire hotaratoare asupra hotararii ce urmeaza sa se dea“, iar „suspendarea va dainui pana cand hotararea pronuntata in pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabila“ (art. 244 alin. (1) pct. 2 si alin. (2)).
Consideram ca aceeasi solutie ar trebui aplicata in cazul arbitrajelor internationale, chiar daca procedurile penale au fost declansate in alte state decat statul unde se desfasoara procedura arbitrala.
In toate aceste cazuri, tribunalul arbitral trebuie deci sa decida singur ce atitudine urmeaza a lua in raport de imprejurarile cauzei si gravitatea faptei penale. Desigur, daca exista o decizie a unei instante penale, executorie si definitiva obtinuta chiar in statul unde se desfasoara arbitrajul, acesta trebuie sa se conformeze. In celelalte cazuri, tribunalul arbitral poate continua rezolvarea litigiului daca estimeaza ca pozitia sa este motivata pe plan juridic protejand caracterul independent, secret si confidential al arbitrajului. Totusi, daca exista motive suficiente si serioase, apreciem ca tribunalul arbitral poate, chiar din proprie initiativa sau la cererea uneia din parti, sa suspende sau, chiar in cazuri exceptionale, sa inceteze procedura arbitrala, avand in vedere si faptul ca, in aceste cazuri, executarea oricarei sentinte pronuntate nu ar fi posibila, intrucat ar putea fi considerate contrara ordinii publice. Daca nu se ajunge la o solutie unanima in cadrul tribunalului arbitral, exista si posibilitatea pentru unul din arbitri sa se retraga complet din procedura respectiva, eventual dupa consultarea si cu institutia arbitrala care a organizat arbitrajul.
In acest context se pune si problema daca arbitrii ar fi sau nu obligati sa informeze sau sa sesizeze organele de urmarire penala competente cand constata existenta unor fapte penale in cursul procedurii arbitrale.
Avand in vedere unele prevederi din Directivele Uniunii Europene, care au influentat si reglementarile din Romania, apreciem ca arbitrii nu intra in categoria persoanelor care au obligatii legale cu privire la sesizarea organelor penale asupra faptei penale aduse la cunostinta lor, aceasta ramanand eventual numai o indatorire morala. In consecinta, apreciem ca obligatia arbitrilor de a tine seama in exercitarea misiunii lor de normele de ordine publica nu se extinde, in mod necesar, la o obligatie de informare a autoritatilor penale cu privire la faptele constatate.
c) Ultimul caz, si cel mai grav, poate fi identificat atunci cand faptele penale apar in cursul procedurii arbitrale si sunt savarsite chiar de catre arbitrii sau cu concursul acestora, eventual in intelegere cu partile litigante.
In doctrina s-au imaginat diverse scenarii in care, pentru realizarea unor operatiuni frauduloase sau fictive, arbitrii ar utiliza, in mod abuziv, puterea judiciara pe care o detin pentru a promova sau sustine acte frauduloase de natura diversa, cum ar fi cazurile de frauda, coruptie (financiara sau intelectuala) sau spalare de bani si, in general, pentru a se ajunge astfel la o sentinta cu autoritate de lucru judecat care sa acopere activitati sanctionate penal.
Aceasta este desigur una dintre cele mai dificile probleme de analizat si nu exista solutii sau remedii universal aplicabile. Astfel, in cazul in care unul dintre arbitrii unui tribunal arbitral este suspect de coruptie sau reacredinta, primul pas ar fi ca problema sa se discute direct in cadrul tribunalului arbitral si daca, dupa aceasta, nu se ajunge la solutii satisfacatoare, sa se continue discutiile si in cadrul institutiei de arbitraj, desigur daca nu este vorba de un arbitraj ad-hoc. Se poate redacta si o opinie dizidenta in aceste cazuri si eventual pot fi sesizate diverse institutii profesionale sau autoritati care ar avea o posibila influenta pentru remedierea situatiei.
Este posibil, de asemenea, ca un arbitru nemultumit de imposibilitatea remedierii situatiei sa se retraga din tribunalul arbitral, motivand temeinic atitudinea sa in acest sens.
In incheiere, avand in vedere pozitia mai deosebita si chiar unica a arbitrului in comertul international, apreciem ca acesta nu beneficiaza numai de privilegii, ci are si responsabilitati importante. Printre alte indatoriri, apreciem ca arbitrul trebuie sa depuna diligente sporite si sa isi canalizeze toate eforturile in vederea mentinerii vigilentei, rigurozitatii si seriozitatii impuse de calitatea sa, avand astfel un rol hotarator in evitarea ca aceste practici de coruptie sau frauda sa apara in procesul arbitral si mai ales sa inlature astfel orice suspiciune ca arbitrii ar putea fi partasi la asemenea fapte ce prin gravitatea lor sunt condamnate atat penal, cat si moral.
