Alienarea parentala, cunoscuta si sub termenul de "instrainare parinteasca", este un concept relativ nou in legislatia romaneasca, dar care exista de multa vreme in practica vietii de familie. Aceasta situatie apare atunci cand unul dintre parinti influenteaza copilul in mod negativ impotriva celuilalt parinte, determinandu-l sa il respinga, sa il evite sau chiar sa manifeste ostilitate fara o justificare reala.
Legea nr. 123/2024 a introdus pentru prima data in mod expres alienarea parentala in Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului. Aceasta modificare are un impact major, pentru ca recunoaste fenomenul ca fiind o forma de violenta psihologica si creeaza mecanisme clare de interventie si sanctiuni.
Legea 123/2024 modifica articolul 2 al Legii 272/2004 si introduce explicit alienarea parentala in categoria situatiilor de risc:
„(c) istoricul copilului, avand in vedere, in mod special, situatiile de abuz, neglijare, exploatare, instrainare parinteasca sau orice alta forma de violenta asupra copilului, precum si potentialele situatii de risc care pot interveni in viitor”.
Acest fragment ne arata ca alienarea parentala este tratata de acum inainte la fel de serios ca abuzul fizic sau neglijarea. In practica, inseamna ca autoritatile trebuie sa tina cont de aceasta situatie in evaluarea istoricului copilului.
Mai mult, includerea alienarii parentale in lege inseamna recunoasterea ei ca problema reala si periculoasa pentru dezvoltarea copilului. Copiii care sunt invatati sa respinga pe nedrept un parinte dezvolta traume emotionale, sentimente de vina si pot avea dificultati majore in relatiile de mai tarziu. Prin urmare, statul alege sa protejeze copilul nu doar de violenta fizica, ci si de manipularea emotionala subtila.
La articolul 4, legea introduce o definitie clara:
„(h) instrainare parinteasca - forma a violentei psihologice prin care unul dintre parinti… in mod intentionat, urmarit sau asumat… genereaza, accepta sau foloseste o situatie in care copilul ajunge sa manifeste retinere sau ostilitate, nejustificata sau disproportionata fata de oricare dintre parinti”.
De asemenea, legea defineste clar actorii implicati:
„(i) parinte/persoana care instrainaeza – parintele/persoana care se face responsabila de existenta unei situatii de instrainare parinteasca.”
„(j) parinte instrainat – parintele fata de care copilul manifesta retinere sau ostilitate, nejustificata sau disproportionata.”
Aceasta definire are o valoare practica foarte mare. Ea elimina confuziile si ofera judecatorilor, psihologilor si asistentilor sociali criterii clare. Important este faptul ca legea subliniaza caracterul intentionat al actiunilor parintelui alienator. Alienarea parentala nu este o simpla raceala intre copil si un parinte, ci rezultatul unor actiuni deliberate de manipulare emotionala.
Un capitol esential este cel legat de stabilirea relatiilor personale dintre copil si parinte. Conform articolului 17 alin.:
„(4) instanta va stabili programul in functie de… existenta unei situatii de instrainare parinteasca”.
Aceasta prevedere obliga judecatorul sa ia in calcul daca unul dintre parinti a instrainat copilul. Nu mai este o chestiune optionala sau lasata la interpretare, ci o conditie expres mentionata de lege.
In plus, articolul 18 detaliaza masurile suplimentare. De exemplu, atunci cand exista alienare parentala, parintele alienator este obligat sa asigure transportul copilului pentru vizitele la parintele instrainat. Totodata, legea stabileste ca parintele instrainat trebuie sa aiba un program extins, pana la 7 zile consecutive in doua saptamani.
Practic, legea vrea sa compenseze dezechilibrul creat de alienare printr-o restabilire a legaturii copilului cu parintele respins. In locul unor vizite scurte si fragmentate, copilul petrece perioade mai lungi cu parintele instrainat, ceea ce ajuta la reconstruirea increderii si a relatiei afective.
Alienarea parentala nu se rezolva doar printr-o decizie judecatoreasca. Legea introduce un rol activ al serviciilor de asistenta sociala. Conform art. 18 alin. (4):
„Serviciul public de asistenta sociala… are obligatia de a dispune consiliere… atat copilului, cat si parintilor sai… atunci cand exista suspiciune de instrainare parinteasca… si instanta a fost sesizata”.
Aceasta inseamna ca autoritatile locale trebuie sa intervina cu masuri psihologice, nu doar juridice. Copilul si parintii pot fi trimisi la consiliere, astfel incat sa se identifice cauzele si sa se gaseasca solutii pentru refacerea relatiei.
Daca situatia persista, instanta poate dispune monitorizarea relatiilor pentru pana la 6 luni. In acest caz, un asistent social va fi prezent la vizite, va observa comportamentele si va intocmi un raport detaliat. Raportul poate duce la prelungirea monitorizarii, la recomandari pentru expertize psihologice sau chiar la masuri mai drastice, daca se constata o situatie grava.
Astfel, serviciile sociale devin parte integranta din proces, iar focusul ramane pe interesul superior al copilului.
Un element de forta al noii reglementari este introducerea penalitatilor financiare pentru parintele alienator. Articolul 20 alin. (2) prevede:
„penalitati pe zi de intarziere… intre 10% si 15% din venitul net lunar… dar nu mai putin de 300 lei; daca exista alienare parentala, penalitatea este obligatorie, iar limitele se dubleaza”.
Aceasta dispozitie face diferenta intre simple conflicte familiale si situatii grave de alienare. In cazurile obisnuite, judecatorul poate dispune penalitati. In cazurile de alienare, penalitatile devin obligatorii si mai dure.
Scopul este dublu: pe de o parte, sa descurajeze comportamentul de obstructionare a legaturii copilului cu celalalt parinte; pe de alta parte, sa compenseze parintele instrainat printr-o sanctiune financiara care reflecta gravitatea actiunilor alienatoare.
Legea prevede si alte masuri complementare. De exemplu, la art. 36 alin. (7) se mentioneaza ca alienarea parentala poate fi motiv suficient pentru a acorda autoritatea parinteasca exclusiva unui singur parinte.
Mai mult, in cazurile grave, DGASPC poate dispune plasament de urgenta al copilului, daca se considera ca alienarea ii pune in pericol dezvoltarea. Aceasta masura extrema se aplica doar in situatii exceptionale, dar arata cat de serios trateaza legea alienarea parentala.
In plus, legea obliga institutiile si profesionistii (profesori, medici, psihologi) sa raporteze suspiciuni de alienare, iar pentru urgenta se instituie un telefon al copilului, unde pot fi sesizate cazurile de violenta emotionala.
Copiaza Link-ul catre aceasta sectiune: Context legislativ si recunoasterea alienarii parentale
E-JURIDIC.RO
