Raspunsul DNA la modificarile Codurilor Penale

A. Exemple de modificari ce vor ingreuna anchetele penale 

1. Modificarea art. 139 Cod procedura penala conduce la eliminarea, dintre mijloacele de proba, a inregistrarilor realizate cu respectarea legii, ceea ce va ingreuna dovedirea infractiunilor
Articolul 139, alineatul (3) stabileste ca ”inregistrarile prevazute in prezentul capitol, efectuate de parti si de subiectii procesuali principali, constituie mijloace de proba cand privesc propriile convorbiri sau comunicari pe care le-au purtat cu tertii” eliminandu-se astfel posibilitatea de a folosi ca probe orice alte inregistrari daca nu sunt interzise de lege.

Prin aceasta modalitate se elimina un mijloc de proba important, fiind incalcat art. 131 alin. (1) Constitutie privind ordinea de drept si interesele generale ale societatii. Prin limitarea inregistrarilor efectuate doar de parti si subiecti procesuali principali sunt excluse inregistrarile efectuate de alte persoane decat cele expres si limitativ prevazute de lege. Spre exemplu, daca o persoana filmeaza un viol sau momentul in care o persoana primeste mita, acea filmare nu va putea fi folosita ca proba pentru ca filmarea nu este realizata de una din partile din dosar.

2. Modificarea art. 83 Cod procedura penala in sensul de a da drept suspectului si inculpatului sa asiste la audierile martorilor va ingreuna efectuarea urmaririi penale, avand in vedere ca, in numeroase situatii, martorii vor fi intimidati de prezenta autorului infractiunii, mai ales in situatiile in care se afla in relatie de subordonare fata de acesta, cum se intampla in situatia infractiunilor de abuz in serviciu si coruptie.
In prezent, legea da dreptul avocatului sa asiste la aceste audieri, garantie absolut suficienta pentru dreptul la aparare al persoanei cercetate; 
Articolul 83 litera b1), prevede ca inculpatul are ”dreptul de a fi incunostintat de data si ora efectuarii actului de urmarire penala ori a audierii realizate de judecatorul de drepturi si libertati.”
Astfel, toata urmarirea penala se va efectua in prezenta inculpatului, inclusiv audierea partilor vatamate, partilor civile, efectuarea unor perchezitii sau alte acte.  
Sunt contrazise orice principii elementare ale investigatiei penale prealabile judecatii, transformandu-se activitatea de investigatie penala intr-o activitate publica si lipsita de orice confidentialitate. Spre exemplu, procurorul va trebui sa incunostinteze inculpatul despre faptul ca va efectua o perchezitie domiciliara la un alt inculpat sau o alta persoana fara a exista nici o garantie de pastrare a confidentialitatii.

Teste rezolvate la limba si literatura romana clasa a VIII-a

Vezi AICI detalii

Teste REZOLVATE pentru examenul de titularizare Limba si Literatura engleza

Vezi AICI detalii

Evaluarea Nationala - Teste rezolvate de matematica pentru clasa a VIII-a

Vezi AICI detalii

Culegere pentru invatarea limbii engleze - Fise de lucru practice Clasele 0-IV

Vezi AICI detalii

3. Modificarea art. 61 alineatul (1) referitor la actele incheiate de unele organe de constatare prevede ca ”ori de cate ori exista probe sau indicii temeinice cu privire la savarsirea unei infractiuni, aceste organe sunt obligate sa intocmeasca un proces-verbal despre imprejurarile constatate”.
Astfel, organele de control si cele ale autoritatii publice (inspectorii A.N.A.F. sau controlorii financiari ai Curtii de Conturi) sunt organe de constatare care vor administra probe inaintea inceperii urmaririi penale, deci in afara procesului penal, desi acest atribut al administrarii probelor apartine organelor judiciare.

4. Articolul 305 impune clasarea cauzei daca, in termen de un an, procurorul nu incepe urmarirea penala fata de persoana 
Articolul 305 alineatul 11 prevede ca: ”In termen de maximum un an de la data inceperii urmaririi penale cu privire la fapta organul de urmarire penala este obligat sa procedeze fie la inceperea urmaririi penale cu privire la persoana, daca sunt indeplinite conditiile legale pentru a dispune aceasta masura, fie la clasarea cauzei.”
Aceste dispozitii sunt de natura sa incalce prevederile constitutionale referitoare la legalitatea procesului penal. 
Introducerea unei limite maxime de un an, in care organele de urmarire penala sunt obligate fie sa dispuna inceperea urmaririi penale cu privire la persoana, fie sa claseze cauza, aduce o atingere grava posibilitatii de a investiga infractiunile grave, a caror complexitate nu permite strangerea tuturor probelor necesare pentru dovedirea vinovatiei in acest interval.
In practica organelor judiciare exista numeroase situatii in care autorii unor infractiuni extrem de grave (omor, viol, evaziune fiscala) nu au fost identificati in termen de un an de la inceperea cercetarilor.
Clasarea cauzei intr-o asemenea situatie inlatura posibilitatea continuarii cercetarilor si elimina practic dreptul fundamental al partii vatamate prin infractiune de a obtine tragerea la raspundere penala a autorului si repararea prejudiciului, ceea ce echivaleaza cu negarea obligatiei statului de a realiza o ancheta efectiva tocmai cu privire la infractiunile care aduc cele mai grave atingeri intereselor sociale ocrotite de lege.

5. Modificarea articolul 143 restrange dreptul organelor de urmarire penala de a folosi comunicatii inregistrate obtinute legal pentru constatarea la timp si in mod complet a faptelor ce constituie infractiuni
Articolul 143 alineatul (41) stabileste ca: ”...In cazul in care, pe parcursul derularii activitatii de interceptare sau inregistrare a convorbirilor, comunicarilor sau conversatiilor rezulta indiciile savarsirii si a altor infractiuni, poate fi ceruta completarea mandatului si cu privire la acele infractiuni. Convorbirile, comunicarile sau conversatiile interceptate si inregistrate, pot fi folosite numai pentru probarea faptei ce formeaza obiectul cercetarii ori contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor pentru care s-a solicitat autorizarea de la judecatorul de drepturi si libertati.”
Sunt incalcate exigentele constitutionale de claritate si previzibilitate a legii, in conditiile in care face referire la o procedura de completare a mandatului care nu este reglementata nicaieri in cuprinsul actului normativ.
De exemplu, daca se descopera ca o persoana cercetata pentru savarsirea unui omor fusese interceptata intr-un alt dosar, de un alt organ judiciar, in perioada in care fusese ucisa victima, inregistrarile nu pot fi folosite pentru a stabili daca autorul s-a aflat in locul savarsirii faptei.
Prevederile referitoare la completarea mandatului nu acopera aceste ipoteze, avand in vedere ca textul nu prevede care este organul judiciar care poate solicita completarea, care este termenul, care este instanta competenta sau daca solicitarea poate fi formulata si dupa solutionarea cauzei, daca datele referitoare la savarsirea noii infractiuni au fost obtinute ulterior acestui moment.

6. Articolele 146¹ si art. 153 reduc competentele proprii procurorului, deja limitate, in materia obtinerii datelor privind tranzactiile financiare. 
Astfel, articolul 153 alineatul 11 C.P.P., incalca principiul legalitatii procesului penal, in conditiile in care prevede ca ”datele privind situatia financiara a persoanelor pot fi folosite ca probe numai impotriva persoanelor care au fost indicate in solicitarea procurorului”, ceea ce impiedica folosirea unor probe obtinute in mod legal pentru dovedirea unor infractiuni.
Spre exemplu, daca datele financiare obtinute in baza autorizarii judecatorului cu privire la un om de afaceri dovedesc ca acesta a dat mita unui functionar public, probele nu pot fi folosite impotriva acestuia. Aceasta restrangere a posibilitatii aflarii adevarului nu are nicio justificare obiectiva si impiedica organele judiciare sa isi indeplineasca atributiile stabilite de Constitutie.
Orice mijloc de proba administrat in mod legal trebuie sa poata fi folosit pentru dovedirea oricarei imprejurari de fapt, indiferent de persoana vizata.  

7. Articolul 159 introduce restrictii nejustificate referitoare la efectuarea perchezitiilor care pot zadarnici obtinerea unor probe esentiale 
Articolul 159 alineatul (81) stabileste ca: ”neindicarea obiectelor sau a persoanelor cautate impiedica efectuarea perchezitiei de catre organul judiciar. Refuzul persoanei perchezitionate de a preda persoanele sau obiectele cautate, precis identificate, se mentioneaza in procesul-verbal de perchezitie. Lipsa acestei mentiuni din procesul-verbal de perchezitie, precum si continuarea perchezitiei fara a fi solicitate sau daca au fost predate se sanctioneaza cu nulitatea absoluta. Probele obtinute in baza unui proces-verbal nul pentru aceste motive nu pot fi folosite in cadrul procesului penal”.
Prin aceasta reglementare se incalca art. 131 alin. (1) din Constitutie (ordinea de drept si interesele generale ale societatii). O perchezitie se poate dispune si in cazul descoperirii unor obiecte despre care organele judiciare nu detin informatii precise. De exemplu se cunoaste ca la o adresa exista documente, facturi ale unei firme, dar nu se stie exact care sunt acestea, numarul si data lor, suportul material pe care se afla (computer, hard-disk-uri, stick-uri de memorie etc.). Sunt situatii in care obiectele cautate pot fi indicate doar generic.

8. Modificarea articolul 168 va duce la imposibilitatea de a folosi, intr-o alta cauza, rezultatele unei perchezitii informatice si va ingreuna dovedirea unor infractiuni, fara nici un argument obiectiv. Nu se poate justifica excluderea unor probe care au fost administrate cu respectarea legii si in baza autorizatiei unui judecator
Articolul 168 alineatul 151 prevede ca: ”datele obtinute dintr-un sistem informatic sau dintr-un sistem de stocare a datelor informatice care nu au legatura cu infractiunea pentru care se efectueaza urmarirea penala si pentru care a fost autorizata perchezitia in acea cauza se sterg definitiv din copiile efectuate in baza alin. (9) si nu pot fi folosite in alte cauze penale si pentru dovedirea altor fapte, pentru care nu exista mandate de perchezitie. In cazul in care, pe parcursul perchezitionarii sistemului de stocare a datelor informatice, se descopera indicii din care rezulta suspiciuni de savarsire a altor fapte penale, se poate solicita mandat de perchezitie informatica si in legatura cu acele fapte sau persoane.”
Prin aceasta modificare se elimina posibilitatea folosirii datelor care se obtin in urma unei perchezitii informatice in alte cauze care nu au legatura cu infractiunea pentru care se efectueaza urmarirea penala si pentru care a fost autorizata perchezitia.
Nu este clar daca solicitarea unui nou mandat de perchezitie informatica se face in acelasi dosar, sau trebuie intocmit un alt dosar pentru fapta noua descoperita.  
Mai mult, daca din date reiese savarsirea iminenta a unei infractiuni care nu are legatura cu cauza in care a fost emis mandatul, nici macar motivul urgentei pentru prevenirea savarsirii acelei infractiuni nu mai poate justifica folosirea acestor date.

9. Articolul 170 limiteaza situatiile in care procurorii pot ridica documente sau inscrisuri necesare in investigatii penale 
Articolul 170 alineatul 1 prevede ca: ”In cazul in care exista probe sau indicii temeinice cu privire la pregatirea sau savarsirea unei infractiuni si sunt temeiuri de a se crede ca un obiect ori un inscris poate servi ca mijloc de proba in cauza, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate dispune persoanei fizice sau juridice in posesia careia se afla sa le prezinte si sa le predea, sub luare de dovada.”
Prin aceasta modificare se introduce conditia existentei de probe sau indicii temeinice pentru simpla solicitare de predare a unor obiecte sau inscrisuri. In multe cazuri, nu exista decat o sesizare penala, pentru a carei verificare sunt necesare inscrisuri, cum este spre exemplu o sesizare legata de atribuirea unui contract sau folosirea ilegala a unor fonduri europene, insa sesizarea contine doar informatii si nu probe ori indicii temeinice. In astfel de situatii nu se vor mai putea ridica documente.

10. Articolul 249 limiteaza luarea masurilor asiguratorii in vederea confiscarii speciale doar cu privire la bunurile obtinute din activitati infractionale, iar in situatia in care aceste bunuri nu se mai gasesc, nu mai este prevazuta posibilitatea de a sechestra alte bunuri de aceeasi valoare.
Articolul 249 alineatul 4 prevede ca: ”masurile asiguratorii in vederea confiscarii speciale sau confiscarii extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane in proprietatea sau posesia carora se afla bunurile ce urmeaza a fi confiscate daca exista probe sau indicii temeinice ca bunurile in cauza au fost obtinute din activitati infractionale. Masurile asiguratorii nu pot depasi o durata rezonabila si vor fi revocate daca aceasta durata este depasita sau daca temeiurile avute in vedere la luarea masurilor asiguratorii nu mai subzista.”
Prin aceasta modificare se incalca prevederile constitutionale referitoare la respectarea tratatelor internationale la care Romania este parte, avand in vedere ca pune organele judiciare in imposibilitatea aplicarii efective a confiscarii prin echivalent.
Spre exemplu, art. 31 alin. 1 si 2 din Conventia Natiunilor Unite impotriva coruptiei prevad obligatia statelor membre de a lua masurile necesare pentru a permite confiscarea produsului infractiunilor de coruptie sau a bunurilor a caror valoare corespunde cu cea a produsului.
Astfel, daca un functionar transfera in strainatate sumele de bani primite, organele de urmarire penala nu ar mai putea sechestra in vederea confiscarii alte bunuri detinute de acesta pe teritoriul Romaniei.
Totodata, aceasta modificare lipseste de eficienta confiscarea speciala si confiscarea extinsa prin obligatia probei ca acele bunuri provin din activitati infractionale. 

11. Articolul 249 conditioneaza luarea de masuri asiguratorii in vederea repararii pagubei produse prin infractiune de efectuarea unei expertize evaluatorii sau stabilirii valorii bunurilor in baza grilelor utilizate de Camera Notarilor Publici
Articolul 249 alineatul 5 prevede ca: ”masurile asiguratorii in vederea repararii pagubei produse prin infractiune si pentru garantarea executarii cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului si ale persoanei responsabile civilmente pana la concurenta valorii probabile a acestora. In vederea stabilirii valorii bunurilor asupra carora se vor institui masuri asiguratorii, organele judiciare care instituie masura au obligatia dispunerii unei expertize evaluatorii sau stabilirii valorii bunurilor in baza grilelor utilizate de Camera Notarilor Publici.”
Aceste dispozitii incalca prevederile constitutionale referitoare la infaptuirea justitiei si separarea puterilor, impunand obligativitatea folosirii unui anumit mijloc de proba, respectiv a expertizei, pentru stabilirea valorii bunurilor asupra carora se vor institui masuri asiguratorii.
Magistratului trebuie sa ii fie garantata libera apreciere asupra utilitatii probelor, iar in ipoteza data, daca exista suficiente alte mijloace de proba pentru a determina valoarea bunurilor sechestrate nu exista niciun argument obiectiv pentru a-i limita libera apreciere asupra modului de solutionare a cauzei si a-i impune efectuarea expertizei, indiferent de utilitatea acesteia.
Totodata, efectuarea unei expertize anterior instituirii masurii asiguratorii presupune un interval de timp semnificativ pana la finalizarea evaluarii, timp in care dreptul de dispozitie asupra bunului nu este restrictionat in niciun mod, iar persoana vizata de aceasta masura poate instraina bunul, lipsind astfel de finalitate intreaga procedura si impiedicand confiscarea efectiva a produsului infractiunii.

12. Articolul 290 limiteaza in mod nejustificat termenul in care o persoana poate sa denunte o infractiune pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsa.
Articolul 290 alineatul (11) si (12) prevad: 
„(11) Pentru ca o persoana sa beneficieze de dispozitiile referitoare la reducerea limitelor de pedeapsa denuntul trebuie sa fie depus intr-un termen de maximum 1 an de la data la care persoana a luat cunostinta de savarsirea infractiunii.”
Aceste dispozitii sunt de natura sa incalce prevederile constitutionale referitoare egalitatea in drepturi. 
Nu exista niciun argument obiectiv care sa justifice diferenta de tratament dintre o persoana care denunta o infractiune in interiorul termenului de 1 an prevazut de lege si beneficiaza de reducerea limitelor de pedeapsa, in comparatie cu o alta persoana care denunta o infractiune similara dupa un an si o luna de la data la care a luat cunostinta de aceasta, insa nu beneficiaza de acelasi tratament sanctionatoriu.
Se incalca principiul legalitatii procesului penal, in sensul ca organele judiciare nu vor mai putea sa respecte obligatia de a cerceta toate infractiunile si toti infractorii.

13. Articolul 125 restrange nejustificat posibilitatea acordarii statutului de martor amenintat  
Articolul 125 alineatul 1 prevede: ”In cazul in care exista probe sau indicii temeinice ca viata, integritatea corporala, libertatea, bunurile sau activitatea profesionala a martorului ori a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse in pericol ca urmare a datelor pe care le furnizeaza organelor judiciare sau a declaratiilor sale, organul judiciar competent acorda acestuia statutul de martor amenintat si dispune una ori mai multe dintre masurile de protectie prevazute la art. 126 sau 127, dupa caz.”
Prin aceasta modificare se restrange nejustificat posibilitatea acordarii statului de martor amenintat fiind necesar sa existe ”probe sau indicii”, fata de modalitatea existenta acum care prevede ”suspiciune rezonabila”.

B. Neclaritati care pot da nastere la interpretari in favoarea inculpatului 

1. Articolul 10, alineatul (2) introduce obligatia de a asigura suspectului/inculpatului si avocatului ”timpul necesar pregatirii apararii, care nu poate fi mai mic de 3 zile, cu exceptia luarii sau judecarii masurilor preventive, cand termenul nu poate fi mai mic de 6 ore si inlesnirile necesare pregatirii apararii, prin punerea la dispozitie si comunicarea intregului material de urmarire penala in forma electronica.”

Acesta este in contradictie cu art. 94, alineatele (1), (4) si (7) care va avea urmatorul cuprins: 

(7) In vederea pregatirii apararii, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunostinta de intreg materialul dosarului de urmarire penala in procedurile desfasurate in fata judecatorului de drepturi si libertati privind masurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participa.
Judecarea cererilor privind masurile preventive nu poate incepe pana la momentul la care avocatului nu i se asigura timpul necesar pregatirii apararii si numai dupa ce judecatorul se asigura ca acesta a avut suficient timp pentru parcurgerea intregului material al dosarului de urmarire penala, dar nu mai putin de 4 ore. Incalcarea acestui drept atrage nulitatea absoluta a incheierii de dispunere a masurii preventive.”
Textele sunt asadar neclare deoarece nu se specifica momentul in care suspectul, inculpatul si avocatul au dreptul sa primeasca intreg material de urmarire penala.

2. Articolul 172 alineatele (4) si (7) prevad ca: ”expertiza se efectueaza de catre experti autorizati sau recunoscuti din tara sau din strainatate”. 
Notiunea de ”expert recunoscut” nu este definita.  

3. Articolul 211 alineatul 5 stabileste ca ”instanta de judecata, in cursul judecatii, poate dispune luarea masurii controlului judiciar fata de inculpat, daca sunt indeplinite conditiile prevazute la alin. (1) pe o perioada de cel mult 30 de zile care poate fi prelungit cu cel mult 150 de zile.”
Aceste dispozitii, precum si pct. 126 din lege, care modifica art. 2151 alin. 7 si 8 C.P.P., incalca exigentele constitutionale de claritate si previzibilitate a legii, in conditiile in care normele se contrazic, fiind imposibila punerea lor in aplicare.
Astfel primul text prevede ca in cursul judecatii masura controlului judiciar se poate lua pe o perioada de cel mult 30 de zile si poate fi prelungita cu 150 de zile, iar cel ce-al doilea stabileste o durata a controlului judiciar in cursul judecatii de 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii pana la 5 ani de la momentul trimiterii in judecata.
Totodata, art. 211 C.P.P. reduce nejustificat termenul pentru care poate fi luata masura preventiva a controlului judiciar, dar si termenul maxim al acesteia. 

Cele mai recente modificari aduse Codului de procedura penala de catre Parlament au fost adoptate fara a tine seama de observatiile si propunerile formulate de catre Consiliul Superior al Magistraturii si de asociatiile profesionale ale judecatorilor si procurorilor, fara a exista o consultare si o colaborare reala cu institutiile judiciare investite cu aplicarea legislatiei penale.