Spete - contencios administrativ (pct. 1 - 5)

1. Dispozitiile legale referitoare la posibilitatea sesizarii instantei de contencios administrativ, in conditiile prevazute de textele supuse controlului de constitutionalitate, asigura atat ocrotirea interesului public, cat si respectarea interesului privat al persoanei ale carei drepturi, libertati sau interese legitime au fost vatamate.
Prin decizia nr. 256 din 14 martie 2006  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) si ale art. 2 alin. (1) lit. a), l) si p) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicata in M.Of. nr. 341 din 17 aprilie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 21 alin. (1) si ale art. 52 alin. (1).
   
Autorul exceptiei apreciaza ca dispozitiile art. 52 alin. (1) din Constitutie au rezervat actiunea in contencios administrativ numai persoanei vatamate intr-un drept sau interes legitim al sau, iar vatamarea unui interes legitim public reprezinta o atingere adusa unei colectivitati, si nu unei persoane determinate. De altfel, in acelasi sens sunt invocate si prevederile art. 21 alin. (1) din Constitutie, care garanteaza accesul liber la justitie al oricarei persoane pentru a-si apara drepturile, interesele si libertatile sale legitime. In consecinta, se apreciaza ca textul de lege criticat, aplicandu-se si in ipoteza vatamarii unor interese legitime publice, este neconstitutional.
   
Tribunalul Bucuresti -Sectia a VIII-a pentru conflicte de munca, asigurari sociale, contencios administrativ si fiscal apreciaza ca dispozitiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt neconstitutionale, incalcand prevederile art. 21 alin. (1) si ale art. 52 alin. (1) din Constitutie, in masura in care se interpreteaza ca reclamantul este scutit de justificarea unui interes personal, direct si actual pentru promovarea actiunii, atunci cand invoca lezarea unui interes public.
   
Totodata, se apreciaza ca celelalte dispozitii legale criticate cuprind simple definitii care nu aduc atingere textelor constitutionale invocate.
   

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In argumentarea acestui punct de vedere se arata ca intentia legiuitorului constituant a fost aceea de a nu limita exercitiul drepturilor si al libertatilor fundamentale decat in conditiile art. 53 din Constitutie.
   
Totodata, Guvernul considera ca exercitarea in colectiv a unor drepturi sau interese nu exclude faptul ca dreptul sau interesul respectiv este recunoscut fiecaruia dintre membrii unei colectivitati.
   
Guvernul apreciaza ca dispozitiile legale criticate asigura atat ocrotirea interesului public, cat si respectarea interesului privat al persoanei ale carei drepturi, libertati sau interese legitime au fost vatamate.
   
Avocatul Poporului considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In argumentarea acestui punct de vedere Avocatul Poporului considera ca dispozitiile legale criticate nu aduc atingere textelor constitutionale invocate. Totodata, in acest sens sunt indicate deciziile Curtii Constitutionale nr. 39 din 27 ianuarie 2005 si nr. 188 din 27 aprilie 2004.
Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 1 alin. (1) si ale art. 2 alin. (1) lit. a), l) si p) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care au urmatorul cuprins:
-Art. 1 alin. (1): Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public.
-Art. 2 alin. (1) lit. a), l), p): (1) In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
 a) persoana vatamata -orice persoana fizica sau juridica ori grup de persoane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private vatamate prin acte administrative; in sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vatamate si organismele sociale care invoca vatamarea unui interes public prin actul administrativ atacat; [...]
l) interes public -interesul care vizeaza ordinea de drept si democratia constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autoritatilor publice; [...]
p) interes legitim public -posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in considerarea realizarii unui drept fundamental care se exercita in colectiv ori, dupa caz, in considerarea apararii unui interes public;
 Textele constitutionale invocate in sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justitie si ale art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica.
 
Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea retine urmatoarele:
 
In esenta, autorul exceptiei apreciaza ca aplicarea textelor de lege criticate si in ipoteza vatamarii unor interese legitime publice incalca art. 21 alin. (1) si art. 52 alin. (1) din Constitutie.
 
Curtea retine ca, potrivit art. 52 alin. (1) din Constitutie, pentru introducerea unei actiuni in contencios administrativ, persoana vatamata trebuie sa demonstreze incalcarea de catre o autoritate publica a unui drept al sau sau a unui interes legitim. Or din interpretarea gramaticala a acestui text constitutional rezulta ca se face trimitere in terminis numai la existenta vatamarii cu privire la un drept al persoanei, prin folosirea pronumelui posesiv sau, pe cand in cazul interesului legitim nu se distinge daca acesta poate fi public sau privat. Aceasta in timp ce, potrivit art. 21 alin. (1) din Constitutie, exercitarea actiunii in justitie de catre orice persoana este posibila numai pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
 
Curtea constata ca dispozitiile art. 52 alin. (1) din Constitutie se refera in mod expres la un drept al persoanei vatamate ca o conditie a introducerii unei actiuni in contencios administrativ, iar in ceea ce priveste interesul legitim, in conceptia Constitutiei, acesta poate fi atat privat, cat si public, in lipsa unei precizari exprese a textului respectiv. In acest cadru devine aplicabil principiul potrivit caruia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
 
Curtea retine, astfel cum aprecia si Guvernul in punctul de vedere exprimat, ca dispozitiile legale referitoare la posibilitatea sesizarii instantei de contencios administrativ, in conditiile prevazute de textele supuse controlului de constitutionalitate, asigura atat ocrotirea interesului public, cat si respectarea interesului privat al persoanei ale carei drepturi, libertati sau interese legitime au fost vatamate.
 
In consecinta, in unele cazuri, si anume in considerarea realizarii unui drept fundamental care se exercita in colectiv ori, dupa caz, in considerarea apararii unui interes public, asa cum prevede art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, persoanele fizice pot introduce actiune in contencios administrativ pentru apararea unui interes legitim public, mai ales cand se are in vedere un act administrativ normativ. Curtea retine ca aceasta este o masura eficienta pentru a inlatura din primul moment posibil eventualele abuzuri ale administratiei publice, cu atat mai mult cu cat interesul legitim public are in vedere si interesele legitime private ale unei persoane.
 
2. Nici un text constitutional nu prevede contestarea legalitatii unui act administrativ numai pe cale directa in conditiile prevazute de art. 7 si 11 din Legea nr. 554/2004, astfel ca legiuitorul, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, este in drept sa reglementeze orice procedura compatibila cu art. 126 alin. (6) din Constitutie.
Prin decizia nr. 219 din 7 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicata in M.Of. nr. 297 din 3 aprilie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (2), ale art. 21 alin. (3), ale art. 24 alin. (1) si ale art. 126 alin. (6).
 
Autorul exceptiei apreciaza ca dispozitiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 incalca art. 126 alin. (6) din Constitutie, intrucat dau posibilitatea partilor de a eluda dreptul garantat de Constitutie de a formula actiunea in anulare a actului administrativ in termen de un an -actiune ce putea fi introdusa la instantele de contencios administrativ. Totodata, se considera ca cetatenii care fac uz de procedura prevazuta de art. 4 din lege sunt privilegiati, intrucat, dupa ce au pierdut termenul de decadere de un an in care puteau cere anularea actului administrativ, pot oricand solicita constatarea nelegalitatii acestuia.
 
Se considera ca textul de lege criticat pericliteaza dreptul de proprietate privata al autorului exceptiei si
incalca prevederile art. 21 alin. (3) si ale art. 24 alin. (1) din Constitutie, neasigurandu-se dreptul la un proces echitabil si nici dreptul la aparare.
 
Curtea de Apel Brasov -Sectia de contencios administrativ si fiscal apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata. In argumentarea acestei opinii se apreciaza ca analiza nelegalitatii unui act administrativ reprezinta cercetarea acestuia raportata la textul de lege si nu este de natura a incalca principiul egalitatii partilor in fata legii, dreptul la un proces echitabil, dreptul la aparare sau dreptul de proprietate.
Totodata, se arata ca prevederile legale criticate vin in ajutorul clarificarii si solutionarii cererilor ce au legatura cu actele administrative de autoritate, a caror legalitate se verifica in conditiile legii prin controlul realizat pe calea contenciosului administrativ.
 Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
 
Avocatul Poporului considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In argumentarea acestui punct de vedere, Avocatul Poporului considera ca dispozitiile legale criticate nu incalca art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, ele aplicandu-se tuturor celor vizati de ipoteza normei, in mod nediscriminatoriu. Totodata, se considera ca dispozitiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu ingradesc dreptul partilor interesate de a apela la instantele judecatoresti si de a se prevala de garantiile procesuale in cadrul unui proces public, judecat de o instanta independenta, impartiala si stabilita prin lege, intr-un termen rezonabil.
Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
 
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care au urmatorul cuprins:
 (1) Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate. In acest caz, instanta, constatand ca de actul administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond, va sesiza prin incheiere motivata instanta de contencios administrativ competenta, suspendand cauza.
 (2) Instanta de contencios administrativ se pronunta, dupa procedura de urgenta, in sedinta publica, cu citarea partilor.
 (3) Solutia instantei de contencios administrativ este supusa recursului, care se declara in 48 de ore de la pronuntare ori de la comunicare si se judeca in 3 zile de la inregistrare, cu citarea partilor prin publicitate.
 (4) In cazul in care instanta de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost constatata.
 
Textele constitutionale invocate in sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) si (2) privind egalitatea in drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la aparare si ale art. 126 alin. (6) privind controlul judecatoresc al actelor administrative.
 
Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea retine urmatoarele:
 
In esenta, autorul exceptiei considera ca dispozitiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reglementand posibilitatea invocarii oricand a unei exceptii de nelegalitate a unui act administrativ unilateral care are legatura cu solutionarea cauzei, sunt neconstitutionale, incalcand prevederile art. 16 alin. (1) si (2), ale art. 21 alin. (3), ale art. 24 alin. (1) si ale art. 126 alin. (6) din Constitutie.
 
Curtea retine ca textul de lege criticat reglementeaza, in mod expres, posibilitatea ridicarii exceptiei de nelegalitate a actului administrativ, precum si procedura de solutionare a acesteia.
 
Curtea constata ca textul de lege in cauza nu sustrage de sub controlul judecatoresc nici un fel de act administrativ, din contra, prevede o garantie suplimentara in acest sens si nu este altceva decat expresia textului constitutional al art. 126 alin. (6), care prevede ca, de principiu, controlul judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat.
Curtea retine ca nici un text constitutional nu prevede contestarea legalitatii unui act administrativ numai pe cale directa in conditiile prevazute de art. 7 si 11 din Legea nr. 554/2004, astfel ca legiuitorul, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, este in drept sa reglementeze orice procedura compatibila cu art. 126 alin. (6) din Constitutie.
 
Totodata, diferenta de reglementare in ceea ce priveste termenul de contestare a legalitatii unui act administrativ pe cale de exceptie sau pe cale directa se datoreaza tocmai faptului ca, in primul caz, solutia instantei in cauza de fond depinde de modul de solutionare a exceptiei invocate, iar legiuitorul a inteles sa puna inca un mijloc procedural eficient la indemana persoanei pentru a putea contesta eventuala nelegalitate a actului administrativ.
 
Curtea retine ca textul de lege criticat se aplica tuturor celor vizati de ipoteza normei, in mod nediscriminatoriu si fara exceptii, este o concretizare a dreptului la un proces echitabil si nu incalca exercitiul dreptului la aparare, intrucat partile, pe parcursul intregului proces, dispun, in principiu, de anumite garantii procesuale prin care isi pot dovedi atat pretentiile lor, cat si netemeinicia pretentiilor adversarului procesual.
 
Din perspectiva considerentelor de mai sus, Curtea constata ca nu exista nici o incalcare a dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (2), art. 21 alin. (3) si art. 24 alin. (1) din Constitutie.
 
Totodata, Curtea observa ca, potrivit art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, analizarea sustinerii autorului exceptiei in ceea ce priveste periclitarea dreptului sau de proprietate privata nu este de competenta sa, ci a instantei de judecata, intrucat aceasta sustinere vizeaza situatia de fapt a autorului exceptiei, si nu o problema de constitutionalitate.

3. Textul constitutional care se refera la caracterul facultativ al jurisdictiilor speciale administrative nu este aplicabil prevederilor legale criticate care instituie obligatia persoanei vatamate de a se adresa organului administrativ emitent, pe calea recursului gratios, sau organului ierarhic superior, pe calea recursului ierarhic, mai inainte de sesizarea instantei de judecata cu cererea de anulare a actului considerat ilegal. De asemenea, Curtea a mai statuat ca nici o dispozitie constitutionala nu interzice ca prin lege sa se instituie o procedura administrativa prealabila, fara caracter jurisdictional, cum este, de exemplu, procedura recursului administrativ gratios sau a celui ierarhic.
Prin decizia nr. 215 din 7 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum si ale art. 72 lit. a) si ale art. 73 alin. (2) si (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, publicata in M.Of. nr. 293 din 31 martie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 16, 21, 24 si 124. In argumentarea exceptiei se apreciaza ca dispozitiile legale criticate contravin egalitatii in drepturi a functionarului public fata de institutia publica, iar instituirea unei proceduri speciale in favoarea acesteia constituie o inechitate, ceea ce incalca art. 21 si 24 din Constitutie, precum si art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
 
Curtea de Apel Iasi -Sectia de contencios administrativ si fiscal apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata. Se arata ca dispozitiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 sunt constitutionale, in acest sens pronuntandu-se si Curtea Constitutionala prin mai multe decizii.
 
In ceea ce priveste dispozitiile art. 73 alin. (2) si (3) din Legea nr. 188/1999, instanta apreciaza ca acestea nu ingradesc in nici un fel accesul la justitie al functionarului public.
 
Totodata, cu privire la dispozitiile legale ce urmeaza a fi aplicate in conditiile art. 73 alin. (2) si (3) din Legea nr. 188/1999, instanta apreciaza ca aceasta chestiune nu este una de constitutionalitate, ci priveste o problema de interpretare si aplicare a legii.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
 
Avocatul Poporului considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Se considera ca dispozitiile legale criticate nu incalca art. 21 din Constitutie, intrucat accesul la justitie poate fi supus unor conditionari.
Curtea, examinand incheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
 
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulat, il constituie dispozitiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, precum si ale art. 72 lit. a) si ale art. 73 alin. (2) si (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004. Curtea observa ca, desi autorul exceptiei, in mod formal, contesta constitutionalitatea intregului art. 7 din Legea nr. 554/2004, in realitate, astfel cum rezulta din motivarea exceptiei, criticile privesc doar art. 7 alin. (1) din lege.
 
In consecinta, prin prezenta decizie, Curtea se va pronunta numai asupra constitutionalitatii dispozitiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ale art. 72 lit. a) si ale art. 73 alin. (2) si (3) din Legea nr. 188/1999, care au urmatorul cuprins:
 -Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: (1) Inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie sa solicite autoritatii publice emitente, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia. Plangerea se poate adresa in egala masura organului ierarhic superior, daca acesta exista.
 - Art. 72 lit. a) din Legea nr. 188/1999: Raspunderea civila a functionarului public se angajeaza:
 a) pentru pagubele produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice in care functioneaza; [...];
 -Art. 73 alin. (2) si (3) din Legea nr. 188/1999: (2) Impotriva ordinului sau dispozitiei de imputare functionarul public in cauza se poate adresa instantei de contencios administrativ.
 (3) Dreptul conducatorului autoritatii sau institutiei publice de a emite ordinul sau dispozitia de imputare se prescrie in termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
 
Textele constitutionale invocate in sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 16 privind egalitatea in drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justitie, ale art. 24 privind dreptul la aparare si ale art. 124 privind infaptuirea justitiei.
 Totodata, sunt invocate in sustinerea exceptiei si prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
 
Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea retine urmatoarele:
 
In esenta, autorul exceptiei considera ca dispozitiile legale criticate incalca egalitatea in drepturi a functionarului public in raport cu institutia publica, impiedica accesul liber la justitie, dreptul la aparare si nu asigura o justitie unica, impartiala si egala pentru toti.
 
Cu privire la critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor  art. 72 lit. a) din Legea nr. 188/1999, Curtea retine ca textul in cauza se aplica tuturor persoanelor aflate in ipoteza acestuia, fara exceptii sau discriminari, neingradind accesul liber la justitie sau dreptul la aparare al acestora.
 
Curtea constata ca art. 73 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 nu numai ca nu ingradeste accesul liber la justitie, ci, in mod expres, prevede dreptul persoanei de a se adresa justitiei, in speta instantelor de contencios administrativ, impotriva ordinului sau dispozitiei de imputare. Totodata, Curtea retine ca nu exista vreo incalcare a dreptului la un proces echitabil sau a dreptului de aparare atat timp cat textul criticat nu exclude controlul judiciar si nu cuprinde masuri de natura a inlatura garantiile privitoare la desfasurarea procesului. De asemenea, textul in cauza se aplica tuturor persoanelor aflate in ipoteza prevazuta de norma, fara exceptii sau discriminari.
 
In ceea ce priveste critica prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea s-a mai pronuntat. Prin Decizia nr. 252 din 10 mai 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 534 din 23 iunie 2005, si Decizia nr. 700 din 20 decembrie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 89 din 31 ianuarie 2006, respingand o exceptie de neconstitutionalitate identica, Curtea a retinut, in esenta, ca textul constitutional care se refera la caracterul facultativ al jurisdictiilor speciale administrative nu este aplicabil prevederilor legale criticate care instituie obligatia persoanei vatamate de a se adresa organului administrativ emitent, pe calea recursului gratios, sau organului ierarhic superior, pe calea recursului ierarhic, mai inainte de sesizarea instantei de judecata cu cererea de anulare a actului considerat ilegal.
De asemenea, Curtea a mai statuat ca nici o dispozitie constitutionala nu interzice ca prin lege sa se instituie o procedura administrativa prealabila, fara caracter jurisdictional, cum este, de exemplu, procedura recursului administrativ gratios sau a celui ierarhic.
 
Neexistand elemente noi de natura sa determine schimbarea jurisprudentei Curtii, considerentele si solutia deciziei mentionate isi pastreaza valabilitatea si in prezenta cauza.

4. Principiul accesului liber la justitie consacrat prin textul citat din Legea fundamentala implica, intre altele, adoptarea de catre legiuitor a unor reguli de procedura clare, in care sa se prescrie cu precizie conditiile si termenele in care justitiabilii isi pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la caile de atac impotriva hotararilor pronuntate de instantele de judecata.
Prin decizia nr. 189 din 2 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicata in M.Of. nr. 307 din 5 aprilie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin, in esenta, ca prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 contravin dispozitiilor art. 21, art. 24 alin. (1), art. 61 alin. (1) si ale art. 129 din Constitutie. Astfel, considera ca formularea ambigua a acestui text de lege permite judecatorilor sa legifereze, respectiv sa adauge la lege, prin stabilirea cazurilor, conditiilor si partilor fata de care termenul de recurs curge de la pronuntare, respectiv de la comunicare. Intrucat textul de lege criticat nu precizeaza in mod expres cazurile in care termenul legal de 15 zile de declarare a recursului curge de la pronuntare si cazurile in care termenul de declarare a recursului curge de la comunicare, instantele de judecata il interpreteaza ca fiind o dispozitie derogatorie de la prevederile art. 301 din Codul de procedura civila si obligatorie pentru instanta.
 
Dispozitiile legale criticate restrAng astfel dreptul la aparare al partilor prezente la dezbateri, carora nu li s-au comunicat hotararea, precum si accesul liber la justitie, deoarece sunt obligate sa promoveze o cale de atac fara sa cunoasca considerentele hotararii pronuntate pentru a putea motiva recursul.
 
Inalta Curte de Casatie si Justitie -Sectia contencios administrativ si fiscal considera ca exceptia este intemeiata. Se arata in motivarea acestei opinii ca, intrucat textul de lege criticat nu precizeaza cazurile, conditiile si partile fata de care termenul de recurs curge de la pronuntare, respectiv de la comunicare, incalca prevederile art. 21 alin. (3) si pe cele ale art. 129 din Constitutie.
 
In conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
 
Avocatul Poporului considera ca prevederile criticate sunt in deplina concordanta cu dispozitiile art. 21, 24 si 129 din Constitutie. In acest sens este mentionata Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1994.
Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile partilor prezente si ale procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
 
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care au urmatorul cuprins: Hotararea pronuntata in prima instanta poate fi atacata cu recurs, in termen de 15 zile de la pronuntare ori de la comunicare.
 
Critica de neconstitutionalitate consta, in esenta, in sustinerea ca redactarea imprecisa a textului legal criticat ii pune pe judecatori in situatia sa adauge la lege, prin stabilirea cazurilor, conditiilor si partilor fata de care termenul de recurs in care poate fi atacata hotararea primei instante curge de la pronuntare, respectiv de la comunicare, contravenind astfel prevederilor art. 21 din Constitutie privind accesul liber la justitie, ale art. 24 alin. (1) din Constitutie referitor la garantarea dreptului la aparare, ale art. 61 alin. (1) din Constitutie referitor la rolul Parlamentului si celor ale art. 129 din Constitutie privind folosirea cailor de atac.
 
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca aceasta este intemeiata.
 
Potrivit art. 21 din Constitutie, Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
 
Principiul accesului liber la justitie consacrat prin textul citat din Legea fundamentala implica, intre altele, adoptarea de catre legiuitor a unor reguli de procedura clare, in care sa se prescrie cu precizie conditiile si termenele in care justitiabilii isi pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la caile de atac impotriva hotararilor pronuntate de instantele de judecata.
 
In acest sens s-a pronuntat in mod constant si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, care, de exemplu, in Cazul Rotaru impotriva Romaniei, 2000, a statuat ca o norma este previzibila numai atunci cand este redactata cu suficienta precizie, in asa fel incat sa permita oricarei persoane -care, la nevoie, poate apela la consultanta de specialitate -sa isi corecteze conduita, iar in Cazul Sunday Times contra Regatului Unit, 1979, a decis ca [...] cetateanul trebuie sa dispuna de informatii suficiente asupra normelor juridice aplicabile intr-un caz dat si sa fie capabil sa prevada, intr-o masura rezonabila, consecintele care pot aparea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie sa fie, in acelasi timp, accesibila si previzibila.
 
In cauza de fata, Curtea Constitutionala constata ca legiuitorul a prevazut in textul de lege supus controlului ca hotararea pronuntata in prima instanta de catre instanta de contencios administrativ poate fi atacata cu recurs, in termen de 15 zile de la pronuntare ori de la comunicare, fara sa precizeze in ce conditii si pentru care participant la proces termenul de recurs se raporteaza la unul dintre cele doua momente procesuale.
 
Problema nu ar putea fi rezolvata prin aplicarea prevederilor Codului de procedura civila, la care face trimitere art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece Codul de procedura civila face distinctii clare, in sensul ca termenul de recurs curge, pentru procuror, de la pronuntarea hotararii, in afara de cazurile in care procurorul a participat la judecarea cauzei, cand termenul curge de la comunicarea hotararii, iar pentru parti, de la comunicarea hotararii. (art. 301 si 284 din Codul de procedura civila). Or art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care formeaza obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, nu face nici o distinctie si, datorita redactarii restrictive si neconditionate (de la pronuntare ori de la comunicare), nici nu lasa posibilitatea aplicarii normelor de diferentiere prevazute in art. 301 si 284 din Codul de procedura civila.
 In aceste conditii judecatorul este constrans sa stabileasca el insusi, pe cale jurisprudentiala in afara legii, adica substituindu-se legiuitorului, regulile necesare pentru a se pronunta asupra recursului cu judecarea caruia a fost investit, incalcand astfel dispozitiile art. 1 alin. (4) din Constitutie privind separatia puterilor.
 
Pe de alta parte, partile nu au un reper sigur al termenului in care pot sa atace cu recurs hotararea pronuntata de instanta de contencios administrativ in prima instanta, ceea ce face ca accesul lor la justitie pe calea exercitarii caii de atac prevazute de lege sa fie incert si aleatoriu, adica limitat.
 
Astfel, datorita impreciziei sale, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 contravine si prevederilor art. 21 alin. (1) si ale art. 129 din Constitutie.

5. Art. 7 din Legea nr. 554/2004 reglementeaza procedura prealabila a recursului gratios sau ierarhic, modalitate simpla, rapida si scutita de taxa de timbru prin care persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica are posibilitatea de a obtine recunoasterea dreptului pretins sau a interesului sau legitim. Scopul textului de lege este, pe de o parte, protectia persoanei vatamate, iar pe de alta parte, degrevarea instantelor judecatoresti de contencios administrativ de acele litigii care pot fi solutionate pe cale administrativa, dandu-se expresie principiului celeritatii.
Prin decizia nr. 177 din 2 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor  art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicata in M.Of. nr. 267 din 24 martie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul arata ca, potrivit dispozitiilor legale criticate, conditia necesara si suficienta pentru a se putea dispune suspendarea unui act administrativ este respectarea dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, respectiv persoana vatamata prin actul administrativ sa formuleze catre autoritatea publica emitenta o plangere prealabila. Astfel, cererea de suspendare poate fi formulata fara ca pe rolul instantelor judecatoresti sa existe o cerere prin care persoana vatamata sa solicite anularea actului administrativ.
Intr-o atare situatie, daca cererea de suspendare este admisa, interesul persoanei care se pretinde vatamata de actul administrativ este satisfacut, actul fiind lipsit de efecte juridice pe o perioada nedeterminata, pana la o eventuala solutionare a cererii pe fondul cauzei, cerere pe care persoana vatamata poate sa nu o formuleze niciodata. Pe cale de consecinta, autoritatea publica emitenta a actului administrativ suspendat in temeiul art. 14 nu are posibilitatea de a actiona in justitie pentru a repune in fiinta actul administrativ si de a inlatura efectele suspendarii, fapt ce contravine dispozitiilor art. 21 din Constitutie, referitoare la accesul liber la justitie si dreptul partilor la un proces echitabil.
 
Curtea de Apel Bucuresti -Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal apreciaza exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neintemeiata. Astfel, suspendarea executarii actului administrativ fata de care o persoana ce se considera vatamata cere autoritatii administrative emitente revocarea nu poate dura decat pana cand instanta de judecata se va pronunta cu privire la legalitatea si temeinicia sa.
 
In ceea ce priveste situatia invocata de autorul exceptiei, in sensul ca persoana care se considera vatamata nu ar mai avea interes sa formuleze actiune in justitie, actul administrativ fiind suspendat, deci lipsit de eficienta juridica, nu poate fi retinuta ca motiv de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 din Legea
nr. 554/2004, intrucat, dupa expirarea termenului in care persoana vatamata putea solicita instantei anularea actului administrativ, acesta isi redobandeste forta juridica si poate fi pus in executare. De altfel, in temeiul art. 1 alin. (8) din Legea nr. 554/2004, autoritatea emitenta se poate adresa instantei pentru a constata imprejurarea ca actul administrativ suspendat isi poate produce efectele ca urmare a inactiunii persoanei care se considera vatamata si pentru a dispune sistarea efectelor suspendarii, astfel incat nu se pune problema incalcarii liberului acces la justitie.
 
In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.
 
Guvernul apreciaza ca textul de lege criticat nu ingradeste dreptul autoritatii emitente de a se adresa instantei de judecata in vederea inlaturarii efectelor suspendarii actului administrativ, ca urmare a inactiunii persoanei presupus a fi vatamate. Astfel, nu poate fi retinuta critica referitoare la incalcarea liberului acces la justitie si dreptului persoanei la un proces echitabil.
 
Avocatul Poporului considera ca prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 dau posibilitatea persoanei vatamate printr-un act administrativ emis de o autoritate publica de a solicita instantei judecatoresti si de a obtine, de urgenta si temporar, suspendarea executarii actului administrativ pana la pronuntarea instantei de fond. O astfel de masura are un caracter provizoriu si nu influenteaza sub nici un aspect solutionarea fondului actiunii. Potrivit dispozitiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanta va rezolva cererea de suspendare cu citarea partilor, fiind asigurate in acest mod garantiile necesare respectarii liberului acces la justitie si dreptului la un proces echitabil.
 
Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2) si ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
 
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile  art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, dispozitii care au urmatorul continut: In cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, odata cu sesizarea, in conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis actul, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ pana la pronuntarea instantei de fond.
 
Autorul exceptiei sustine ca dispozitiile legale criticate incalca prevederile constitutionale cuprinse in art. 21 alin. (1), (2) si (3) referitoare la liberul acces la justitie.
Analizand textul de lege ce face obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea constata ca sustinerile autorului exceptiei sunt neintemeiate.
 Astfel, art. 7 din Legea nr. 554/2004 reglementeaza procedura prealabila a recursului gratios sau ierarhic, modalitate simpla, rapida si scutita de taxa de timbru prin care persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica are posibilitatea de a obtine recunoasterea dreptului pretins sau a interesului sau legitim. Scopul textului de lege este, pe de o parte, protectia persoanei vatamate, iar pe de alta parte, degrevarea instantelor judecatoresti de contencios administrativ de acele litigii care pot fi solutionate pe cale administrativa, dandu-se expresie principiului celeritatii.
 
In paralel cu aceasta procedura, dispozitiile art. 14 din aceeasi lege instituie posibilitatea partii vatamate prin actul administrativ de a solicita instantei competente suspendarea executarii actului pana la pronuntarea instantei de fond cu privire la legalitatea si temeinicia acestuia. Pentru a fi admisa, cererea de suspendare trebuie sa intruneasca doua conditii cumulative: sa fie formulata in cazuri bine justificate si, respectiv, suspendarea sa previna aparitia unei pagube iminente. Asa fiind, suspendarea unui act administrativ apare ca fiind o masura exceptionala, ce se dispune atunci cand exista o indoiala cu privire la legalitatea sau oportunitatea actului si determina incetarea temporara a producerii efectelor juridice ale acestuia.
 
Prin urmare, textul de lege criticat instituie o garantie pentru persoana vatamata in ceea ce priveste evitarea eventualelor pagube suferite ca urmare a executarii actului administrativ pretins a fi nelegal, iar pe de alta parte, prin stabilirea conditiilor de admisibilitate, previne si limiteaza eventualele abuzuri in valorificarea unui atare drept de catre persoanele vatamate.
 
Imprejurarea ca, in practica, persoana vatamata, dupa ce a obtinut suspendarea actului administrativ, nu intelege sa-l atace in fata instantei de contencios administrativ competente pentru a solicita anularea acestuia nu poate fi convertita intr-un argument de neconstitutionalitate. Intr-o atare situatie, autoritatea emitenta are posibilitatea ca, dupa trecerea termenului in care putea fi ceruta anularea actului administrativ de maximum 6 luni de la emiterea actului, potrivit art. 7 lit. (7) din Legea nr. 554/2004, sa se adreseze instantei care a dispus suspendarea pentru ca sa constate incetarea efectelor suspendarii ca urmare a inactiunii persoanei vatamate. Asa fiind, sustinerea autorului exceptiei potrivit careia actul administrativ ramane suspendat pe o perioada nedeterminata apare ca fiind nefondata.
 
De altfel, Curtea s-a mai pronuntat asupra constitutionalitatii textului de lege criticat, de exemplu prin  Decizia nr. 673/2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 110 din 6 februarie 2006, constatand ca prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu iau dreptul autoritatii emitente de a se adresa justitiei si de a beneficia de un proces echitabil.
 
Ratiunile care au stat la baza adoptarii solutiei anterioare isi pastreaza valabilitatea si in prezent, astfel incat aceasta se impune a fi mentinuta.