Spete - materia comerciala (pct. 26 - 28)

26. Depunerea cautiunii constituie o garantie, in sensul ca, in urma respingerii actiunii in anulare a hotararilor luate de Adunarea Generala a actionarilor, partea interesata va putea cere si obtine despagubiri pentru pagubele suferite datorita intarzierii executarii hotararii respective.

Prin Decizia nr. 209 din 14 aprilie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 133 alin. (1) si (2) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, publicata in M.Of. nr. 528 din 22 iunie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 22 noiembrie 2004, pronuntata in Dosarul nr. 10.753/2004, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comerciala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 132 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Cocor” - S.A. Bucuresti intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei cereri de ordonanta presedintiala.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca dispozitiile art. 132 din Legea nr. 31/1990 contravin prevederilor constitutionale ale art. 44 alin. (1) si (2) teza intai. In argumentarea acestei critici se arata ca prin “prevederea posibilitatii ca instantele de judecata sa dispuna suspendarea executarii hotararilor Adunarilor Generale ale actionarilor, fara a fi obligatoriu pentru reclamant sa depuna o cautiune, se creeaza posibilitatea ca sa se suspende hotararile Adunarilor Generale ale actionarilor in mod sicanatoriu, pe perioade indelungate de timp, deoarece un ciclu procesual dureaza minimum un an, fapt de natura a aduce o grava atingere dreptului de proprietate, in sensul ca dreptul de vot al majoritatii [...] este lipsit de eficienta sa fireasca”.
De asemenea, autorul exceptiei mai apreciaza ca, “prin faptul ca nu s-a stabilit de catre legiuitor obligativitatea cautiunii, actionarii majoritari pot fi sicanati dupa bunul plac al actionarilor minoritari” fara ca acestia sa poata fi “tinuti raspunzatori pentru prejudiciul ce il creeaza”.
   
Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comerciala considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata “in conditiile in care o suspendare a executarii hotararilor actionarilor se poate dispune numai de o instanta judecatoreasca, astfel incat este exclusa consacrarea printr-o hotarare judecatoreasca a unui abuz de drept”.
   
Totodata instanta apreciaza ca “legiuitorul a inteles sa lase la aprecierea judecatorului situatiile in care dispune consemnarea unei cautiuni, fapt ce nu afecteaza echilibrul procesual si nu poate echivala cu incalcarea dreptului de proprietate al actionarilor”. Se mai arata, de asemenea, ca “judecatorul stabileste sau nu cautiunea in functie de imprejurarile cauzei, raportul juridic dedus analizei, temeinicia motivelor invocate, fiind exclusa suspendarea unei hotarari AGA atunci cand nu exista legalitate si temeinicie”.

   
In opinia instantei, “rationamentul paratei este gresit, deoarece pleaca de la prezumtia ca neobligativitatea cautiunii permite promovarea si admiterea cererilor de ordonanta in mod sicanatoriu, cand, in fapt, prin admiterea unei asemenea cereri de suspendare se impiedica un posibil abuz”. Mai mult, se apreciaza ca “obligativitatea cautiunii in asemenea cauze ar echivala cu incalcarea accesului la justitie”.
   
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
   
Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata. In punctul de vedere prezentat Guvernul observa ca in urma republicarii Legii nr. 31/1990, art. 132 a devenit art. 133 si apreciaza ca prevederile criticate nu incalca art. 44 alin. (1) si (2) teza intai din Constitutie, ci, dimpotriva, “prin dreptul actionarilor de a ataca hotararile nelegale sau contrare actului constitutiv ale Adunarii Generale se previn abuzurile actionarilor majoritari si se pun in valoare principiile constitutionale care consacra drepturile fundamentale ale omului, precum liberul acces la justitie (art. 21), garantarea si ocrotirea dreptului de proprietate privata (art. 44) si egalitatea in drepturi (art. 16)”.
   
Totodata Guvernul considera ca dispozitiile art. 133 protejeaza dreptul de proprietate al actionarilor care se considera vatamati, “iar posibilitatea instantei judecatoresti de a suspenda hotararea Adunarii Generale nu este destinata a proteja numai interesele reclamantilor, ci si ale celorlalti actionari, ale societatii comerciale si ale tertilor”.
   
Avocatul Poporului apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In punctul de vedere prezentat se arata ca “masurile stabilite prin textul de lege criticat reprezinta cadrul legal al functionarii in bune conditii a societatilor comerciale si vin sa ocroteasca dreptul de proprietate al actionarilor, prin faptul ca le ofera posibilitatea de a contesta orice hotarare a Adunarii Generale contrara legii sau actului constitutiv si de a solicita suspendarea acesteia”. De asemenea, se mai apreciaza ca, “potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, procedura de judecata este stabilita exclusiv de legiuitor, siart instituirea de cautiuni in legatura cu procedurile judiciare reprezinta un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta si-l exercita, printre altele, din ratiuni legate de descurajarea exercitarii cu rea-credinta a drepturilor procesuale”.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit d) din Constitutie, precum si celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum rezulta din motivarea formulata, il constituie dispozitiile art. 133 alin. (1) si (2) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, si nu cele ale art. 132, cum gresit au fost indicate de autorul exceptiei. Asadar, prin prezenta decizie, Curtea urmeaza a se pronunta cu privire la constitutionalitatea prevederilor art. 133 alin. (1) si (2) din Legea nr. 31/1990, al caror cuprins este urmatorul:
“(1) Odata cu intentarea actiunii in anulare, reclamantul poate cere instantei, pe cale de ordonanta presedintiala, suspendarea executarii hotararii atacate:
(2) Presedintele, incuviintand suspendarea, poate obliga pe reclamant la o cautiune.”
   
Dispozitiile constitutionale invocate in sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 44 alin. (1) si (2) teza intai, care au urmatorul cuprins:
“(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular.”
   
Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea retine urmatoarele:
   
In esenta, autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca dispozitiile de lege criticate care prevad posibilitatea, iar nu obligatia, stabilirii de catre instanta de judecata a unei cautiuni in cazul incuviintarii cererii de suspendare a executarii hotararii atacate, incalca dispozitiile constitutionale ale art. 44 alin. (1) si (2) teza intai.
   
Cu privire la aceste sustineri, Curtea constata ca dispozitiile de lege criticate sunt norme de procedura a caror stabilire este, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, de competenta autoritatii legiuitoare.
   
Curtea constata, de asemenea, ca art. 133 alin. (1) si (2) din legea criticata permite instantei de judecata ca, tinand seama de circumstantele cauzei, sa aprecieze asupra caracterului eventual sicanatoriu al cererii de suspendare a hotararii Adunarii Generale a actionarilor contestate si sa stabileasca o cautiune de natura sa descurajeze cererile nefundamentate sau exercitarea cu rea-credinta a drepturilor procesuale. De asemenea, Curtea mai retine ca depunerea cautiunii constituie o garantie, in sensul ca, in urma respingerii actiunii in anulare a hotararilor luate de Adunarea Generala a actionarilor, partea interesata va putea cere si obtine despagubiri pentru pagubele suferite datorita intarzierii executarii hotararii respective. In consecinta, Curtea constata ca prevederile legale criticate nu sunt contrare dispozitiilor constitutionale ale art. 44 alin. (1) si (2) teza intai.

27. Reglementarea dreptului actionarilor care nu au luat parte la Adunarea Generala sau care au votat contra si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal al sedintei, de a ataca in justitie hotararile Adunarii Generale contrare legii sau actului constitutiv, se bucura de legitimitatea constitutionala.

Prin Decizia nr. 178 din 29 martie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, publicata in M.Of. nr. 525 din 21 iunie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 6 iulie 2004, pronuntata in Dosarul nr. 288/COM/2004, Tribunalul Constanta - Sectia comerciala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 131
alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Rompetrol” - S.A. Bucuresti, Societatea Comerciala “Rompetrol Well Services” - S.A. Ploiesti si Societatea Comerciala “Rompetrol Downstream” - S.A. Bucuresti intr-o cauza avand ca obiect solutionarea actiunii in anulare a unei hotarari a adunarii generale a actionarilor.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca dispozitiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 contravin prevederilor constitutionale ale art. 135 alin. (1) si (2) lit. a). In acest sens, se considera ca dispozitiile criticate sunt “de natura a crea in mod nejustificat instabilitate in cadrul activitatii unei societati comerciale, fapt care incalca principiul potrivit caruia statul trebuie sa asigure crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie”. Totodata se mai apreciaza ca orice concurent de pe piata in cazul in care “cumpara o singura actiune poate promova, sub “protectia” redactarii neglijente a art. 131 alin. (2), actiuni prin care sa destabilizeze activitatea competitorului sau de pe piata, aducandu-se atingere si principiului concurentei loiale”. Totodata se considera ca “dispozitiile art. 131 alin. (2) sunt neconstitutionale in masura in care se interpreteaza in sensul ca dau dreptul actionarilor de a ataca o hotarare a Adunarii Generale chiar in conditiile in care, in legatura cu o alta hotarare a Adunarii Generale, anterioara sau ulterioara, care se afla intr-o legatura necesara cu hotararea atacata, determinata de unitatea operatiunii pe care o adopta, au votat pentru adoptarea hotararii aflate in legatura necesara sau, nefiind prezenti sau votand impotriva, nu au atacat aceasta din urma hotarare in instanta in termenul prevazut de lege”.
   
Tribunalul Constanta - Sectia comerciala, formulandu-si opinia asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate, considera ca aceasta este neintemeiata. Instanta apreciaza ca prevederile criticate “consacra o masura de protectie a actionarilor minoritari, care au posibilitatea de a contesta o hotarare nelegala a adunarii generale; actiunea in anulare are, de principiu, caracterul unei actiuni sociale, intrucat este exercitata exclusiv in folosul societatii si al actionarilor si nu pentru valorificarea unui interes personal”. Din aceasta perspectiva prevederile criticate “reprezinta [...] o garantie a legalitatii actelor de vointa interna ale societatii comerciale” si nu incalca dispozitiile constitutionale invocate in sustinerea exceptiei.
   
Totodata se mai arata de catre instanta ca “situatiile juridice diferite in care se afla anumite categorii de subiecte de drept justifica si tratamente juridice diferite; ca atare, actionarii minoritari - obligati prin Legea nr. 31/1990 sa respecte hotararile Adunarilor Generale - au dreptul sa le critice pentru nelegalitate”.
   
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
   
Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata. In argumentarea acestui punct de vedere se arata ca prin dispozitia legala criticata “se urmareste protectia actionarilor minoritari care se considera vatamati printr-o hotarare a Adunarii Generale a actionarilor care este contrara legii sau actului constitutiv”. Se apreciaza ca art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 este “o consacrare in plan legislativ a principiului constitutional al liberului acces la justitie, prevazut de art. 21”. Se invedereaza totodata ca exista mai multe “garantii procesuale care sa nu duca la blocarea activitatii societatii comerciale”, astfel “introducerea acestei actiuni nu duce la suspendarea de drept a aplicarii hotararii Adunarii Generale, textul art. 133 spermitandt instantei sa dispuna suspendarea, dar numai dupa darea unei cautiuni, masura ce poate fi atacata de catre societate cu recurs, in termen de 5 zile de la pronuntare”. De asemenea, se arata ca “judecarea cererii de anulare se face in camera de consiliu, astfel incat lamurirea raporturilor juridice se va face in conditii de celeritate” si ca “instanta va analiza hotararea Adunarii Generale, urmand a verifica daca cererea este intemeiata; simpla introducere a actiunii nu este de natura a anula automat hotararea atacata”.
   
Guvernul considera, de asemenea, ca textul art. 132 alin. (2) nu numai ca nu incalca dispozitiile constitutionale ale art. 135, ci, dimpotriva, “da expresie principiilor libertatii comertului, concurentei loiale si valorificarii tuturor factorilor de productie intr-un mediu favorabil punerii acestora in valoare”, intrucat “se previn abuzurile actionarilor majoritari” si se asigura, astfel, respectarea prevederilor constitutionale ale art. 16, 21 si 44.
   
Avocatul Poporului apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, dispozitiile criticate fiind conforme cu prevederile art. 135 alin. (1) si (2) din Constitutie, asigurand, “pe aceasta cale, cadrul normativ favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie, protectia concurentei loiale si libertatea comertului”.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulat, il constituie dispozitiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998.
   
Ulterior sesizarii Curtii, Legea nr. 31/1990 a fost din nou republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, iar solutia legislativa initiala a art. 131 alin. (2) a fost preluata de art. 132 alin. (2), acesta avand urmatorul cuprins:
“(2) Hotararile Adunarii Generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate in justitie, in termen de 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, de oricare dintre actionarii care nu au luat parte la Adunarea Generala sau care au votat contra si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal al sedintei.”
   
Dispozitiile constitutionale invocate in sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 135 alin. (1) si (2) lit. a), acestea avand urmatorul cuprins:
“(1) Economia Romaniei este economie de piata, bazata pe libera initiativa si concurenta.
(2) Statul trebuie sa asigure:
a) libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie.”
   
In esenta, autorul exceptiei de neconstitutionalitate apreciaza ca interpretarea dispozitiilor legale criticate in sensul ca “dau dreptul actionarilor de a ataca o hotarare a Adunarii Generale chiar in conditiile in care, in legatura cu o alta hotarare a Adunarii Generale, anterioara sau ulterioara, care se afla intr-o legatura necesara cu hotararea atacata, determinata de unitatea operatiunii pe care o adopta, au votat pentru adoptarea hotararii aflate in legatura necesara sau, nefiind prezenti sau votand impotriva, nu au atacat aceasta din urma hotarare in instanta in termenul prevazut de lege” este neconstitutionala, contravenind dispozitiilor constitutionale ale art. 135 alin. (1) si (2) lit. a).
   
Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea retine, pe de o parte, ca dispozitiile legale criticate asigura satisfacerea cerintei constitutionale a respectarii legilor sart. 1 alin. (5) din Legea fundamentalat, precum si a dreptului de acces liber la justitie, prevazut de art. 21 din Constitutie. Din aceasta perspectiva reglementarea dreptului actionarilor care nu au luat parte la Adunarea Generala sau care au votat contra si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal al sedintei, de a ataca in justitie hotararile Adunarii Generale contrare legii sau actului constitutiv, se bucura de legitimitatea constitutionala. Pe de alta parte, Curtea observa ca alin. (1) al art. 132 din Legea nr. 31/1990 prevede ca hotararile luate de Adunarea Generala in limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru actionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra. De asemenea, conform art. 133 din Legea nr. 31/1990, intentarea actiunii in anulare nu este suspensiva de executare a hotararii atacate, suspendarea executarii pronuntandu-se prin ordonanta presedintiala, cu posibila obligare a reclamantului la plata unei cautiuni. Aceste prevederi ale legii reprezinta garantii procesuale de natura sa evite introducerea sicanatorie a actiunilor de anulare a hotararilor Adunarilor Generale ale societatilor comerciale. Totodata Curtea retine ca, in cazul in care reclamantul introduce o actiune care va fi respinsa de instanta ca nefondata, va avea de suportat consecintele procesuale ale demersului sau.
   
In consecinta, Curtea constata ca prevederile legale criticate nu contravin dispozitiilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constitutie, conform carora statul trebuie sa asigure libertatea comertului, protectia concurentei loiale, precum si crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie. Totodata dispozitiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 dau expresie principiilor constitutionale ale egalitatii si ale liberului acces la justitie.

28. Societatea in nume colectiv, in comandita simpla si cu raspundere limitata se incadreaza, in raport cu modul de constituire, in categoria societatilor de persoane, pentru a caror functionare este determinanta increderea reciproca dintre asociati. In consecinta, in astfel de societati deciziile se adopta deseori in unanimitate, in caz de dezacord intre asociati, acestea putandu-se gasi intr-o situatie de blocaj. Ca remediu, legea a prevazut insa posibilitatea excluderii asociatului care a pierdut increderea partenerilor sai, indepartarea acestuia impunandu-se pentru salvarea intreprinderii. Asadar, excluderea din societatea in nume colectiv, in comandita simpla si cu raspundere limitata a unuia dintre asociati reprezinta sanctiunea directa a pierderii increderii celorlalti asociati si o conditie a continuarii activitatii societatii, a carei activitate ar fi altfel grav perturbata.

Prin Decizia nr. 169 din 22 martie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 222 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, publicata in M.Of. nr. 408 din 13 mai 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 17 noiembrie 2004, pronuntata in Dosarul nr. 8.399/2004, Curtea de Apel Ploiesti - Sectia comerciala si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 165-168 si art. 217 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, exceptie ridicata de catre Societatea Comerciala “Agromec” - S.A. Valea Mare.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine, in esenta, ca aplicarea articolelor criticate, referitoare la posibilitatea excluderii din societate “numai la societatea in nume colectiv, in comandita simpla, cu raspundere limitata si neaplicarea lor si pentru societatile pe actiuni duce la inegalitate de tratament”. Sanctiunea excluderii unui asociat care a savarsit fapte penale si a prejudiciat societatea se aplica formelor de asociere prevazute de Legea nr. 31/1990, mai putin societatilor comerciale pe actiuni, ceea ce echivaleaza, in opinia autorului exceptiei, cu o aplicare neunitara a legii penale.
   
Curtea de Apel Ploiesti - Sectia comerciala si de contencios administrativ apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate nu este intemeiata. In acest sens arata ca dispozitiile art. 165-168 din Legea nr. 31/1990 reglementeaza emiterea de obligatiuni si regimul juridic al acestora si nu contravin prevederilor constitutionale. De asemenea, art. 217, care reglementeaza posibilitatea excluderii unui asociat din societatea in nume colectiv, in comandita simpla sau cu raspundere limitata, nu se aplica societatilor pe actiuni, deoarece, printre altele, ar putea afecta legalitatea constituirii si a functionarii respectivelor societati, al caror numar minim de actionari a fost fixat de lege la cinci.
   
In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia ridicata.
   
Guvernul apreciaza, mai intai, ca autorul exceptiei a indicat in mod gresit textele din Legea nr. 31/1990 pe care le considera neconstitutionale. Astfel, judecand dupa motivarea sa, exceptia s-ar referi la art. 165-168, referitoare la excluderea asociatilor, din forma legii in vigoare in 1990, care ar corespunde astazi cu art. 222-226 din aceeasi lege, republicata de doua ori. Pe fondul exceptiei, considera ca textele de lege criticate nu contravin dispozitiilor constitutionale invocate. Astfel, dispozitiile criticate nu creeaza discriminari intre cetateni pe criteriile enumerate la art. 4 alin. (2) din Constitutie si art. 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Situatiile de excludere a asociatilor din societatile de persoane nu pot fi aplicate actionarilor din societatile pe actiuni, deoarece aceste doua ipoteze reprezinta situatii juridice diferite, la care trebuie aplicat un regim juridic diferit.
   
Avocatul Poporului arata ca autorul exceptiei critica dispozitiile Legii nr. 31/1990, fara a indica textul din Constitutie caruia acestea ii sunt contrare. Avand in vedere dispozitiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, considera ca numai instanta constitutionala este in masura sa decida cadrul constitutional in care urmeaza a fi examinata exceptia ridicata.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
   
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate critica, in fata instantei judecatoresti, art. 165-168 si art. 217 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale. In urma examinarii motivarii scrise depuse de autorul exceptiei si a sustinerilor orale din fata instantei judecatoresti, Curtea constata ca singura critica adusa este indreptata impotriva textelor legale referitoare la sanctiunea excluderii unui asociat din societate. In forma din 1990 a legii, aceasta reglementare era cuprinsa intr-adevar in art. 165, iar in forma republicata in 1998, ea corespundea art. 217. In urma republicarii Legii nr. 31/1990 la data de 17 noiembrie 2004, s-a dat acestor texte legale o noua numerotare. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie, asadar, dispozitiile art. 222 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, dispozitii potrivit carora: “(1) Poate fi exclus din societatea in nume colectiv, in comandita simpla sau cu raspundere limitata:
a) asociatul care, pus in intarziere, nu aduce aportul la care s-a obligat;
b) asociatul cu raspundere nelimitata in stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil;
c) asociatul cu raspundere nelimitata care se amesteca fara drept in administratie ori contravine dispozitiilor art. 80 si 82;
d) asociatul administrator care comite frauda in dauna societatii sau se serveste de semnatura sociala sau de capitalul social in folosul lui sau al altora.
(2) Dispozitiile acestui articol se aplica si comanditatilor in societatea in comandita pe actiuni.”
   
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca prin dispozitiile legale criticate sunt incalcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutia Romaniei, ce au urmatorul continut:
- Art. 16 alin. (1): “Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.”
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca principala critica adusa de autorul exceptiei textului de lege mai sus indicat este aceea ca se permite numai asociatilor anumitor societati, cum ar fi cele in nume colectiv, in comandita simpla si cu raspundere limitata, sa excluda din societate, in cazuri determinate, alti asociati, posibilitate care nu exista in cazul societatilor pe actiuni. Prin aceasta, autorul exceptiei considera ca legea face o discriminare nepermisa intre drepturile asociatilor, in functie de tipul societatii comerciale vizate.
   
Pentru examinarea acestei critici se impune clarificarea distinctiei dintre regimurile juridice ale diferitelor societati comerciale.
   
Astfel, societatea in nume colectiv, in comandita simpla si cu raspundere limitata se incadreaza, in raport cu modul de constituire, in categoria societatilor de persoane, pentru a caror functionare este determinanta increderea reciproca dintre asociati. In consecinta, in astfel de societati deciziile se adopta deseori in unanimitate, in caz de dezacord intre asociati, acestea putandu-se gasi intr-o situatie de blocaj. Ca remediu, legea a prevazut insa posibilitatea excluderii asociatului care a pierdut increderea partenerilor sai, indepartarea acestuia impunandu-se pentru salvarea intreprinderii. Asadar, excluderea din societatea in nume colectiv, in comandita simpla si cu raspundere limitata a unuia dintre asociati reprezinta sanctiunea directa a pierderii increderii celorlalti asociati si o conditie a continuarii activitatii societatii, a carei activitate ar fi altfel grav perturbata.
   
La societatile pe actiuni, in schimb, nu este necesar sa existe o legatura personala, de incredere, intre actionari, esentiala fiind participarea la capitalul societatii, iar nu persoana detinatorilor de actiuni. De asemenea, nu este nevoie, de cele mai multe ori, de unanimitate pentru adoptarea deciziilor, manifestarea vointei actionarului majoritar fiind suficienta pentru functionarea societatii. De aceea, la aceasta categorie de societati nu se mai justifica sanctiunea excluderii unuia dintre asociati, deoarece societatea isi poate continua activitatea si in cazul in care nu exista unanimitate de vointa intre actionari sau legaturi personale de incredere intre acestia.
   
In concret, cazul de la lit. a) a art. 222 din Legea nr. 31/1990, referitor la excluderea asociatului care nu aduce in societate capitalul social la care s-a obligat, nu este aplicabil societatilor pe actiuni, deoarece, in aceasta situatie, este aplicabil art. 100 din aceeasi lege, care prevede posibilitatea ca actionarul culpabil sa fie urmarit de societate sau aceea a anularii actiunilor sale, ceea ce echivaleaza cu eliminarea din societate.
   
De asemenea, ipotezele prevazute la lit. b) si c) ale art. 222 din Legea nr. 31/1990 nu pot fi aplicate societatilor pe actiuni, deoarece actionarii nu au o raspundere nelimitata, cum este cazul asociatilor din societatile de persoane, iar cu privire la cazul prevazut la lit. d) a art. 222, asociatul administrator care comite o frauda in dauna societatii este sanctionat si in cazul societatilor pe actiuni, insa in conformitate cu art. 137-158 din Legea nr. 31/1990.
   
Curtea constata, asadar, ca diferenta de regim juridic intre societatile pe actiuni si alte tipuri de societati este o consecinta fireasca a deosebirilor de substanta care exista intre aceste categorii de societati, fara a echivala cu o discriminare sau o inechitate nepermisa intr-un stat de drept.