Spete - materia comerciala (pct. 31- 35)

31. Instituirea de taxe si cautiuni in legatura cu procedurile judiciare reprezinta un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta si-l exercita fie din ratiuni legate de descurajarea exercitarii cu rea-credinta a drepturilor procesuale - in cazul cautiunilor, fie in considerarea unor situatii concrete in care se impune gratuitatea serviciului public al justitiei sau, dimpotriva, stabilirea in sarcina partilor din proces a unor obligatii fiscale - in cazul taxelor judiciare de timbru si al timbrului judiciar.
Prin Decizia nr. 136 din 28 aprilie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 401 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, publicata in M.Of. nr. 427 din 20 mai 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 22 septembrie 2004, pronuntata in Dosarul nr. 797/2003, Tribunalul Brasov - Sectia comerciala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 401 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii. Exceptia a fost ridicata de Societatea Comerciala “Rulmentul” - S.A. din Brasov cu prilejul solutionarii unui litigiu comercial avand ca obiect pretentii.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, in esenta, ca prevederile art. 401 din Legea nr. 137/2002 contravin dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie. Astfel, in opinia sa, “prin scutirea de la plata taxei judiciare de timbru numai a institutiilor publice implicate, respectiv AVAS Bucuresti, persoanele juridice de drept privat sunt supuse unui tratament discriminatoriu”. De asemenea, aminteste ca in speta este vorba despre un raport juridic obligational, iar creditorul nu poate beneficia de un tratament procesual diferentiat fata de debitorul sau. In sfarsit, arata ca, potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997, institutiile publice sunt scutite de taxele judiciare de timbru numai in cauzele care se refera la venituri publice, or dividendele ce fac obiectul cauzei nu sunt creante bugetare si nu se fac venit la bugetul de stat, iar AVAS nu administreaza obligatii bugetare. In concluzie, autorul exceptiei sustine ca norma atacata stabileste doua regimuri juridice diferite pentru aceeasi situatie.
   
Tribunalul Brasov - Sectia comerciala apreciaza ca sustinerile autorului exceptiei privind crearea prin textul de lege criticat a unui tratament juridic discriminatoriu pentru persoanele juridice de drept privat nu sunt intemeiate. In acest sens, arata ca prevederile art. 401 din Legea nr. 137/2002 trebuie analizate in legatura cu dispozitiile Legii nr. 146/1997 care, in art. 15-171, prevede cazurile cand sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru persoanele juridice de drept privat si observa ca instituirea unor astfel de scutiri nu are nici o legatura cu principiile constitutionale pretins a fi incalcate.
   
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
   

Guvernul apreciaza ca textul de lege criticat nu contravine dispozitiilor constitutionale invocate. In acest sens, arata ca exonerarea de la obligatia de plata a taxelor judiciare de timbru este un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta il exercita in considerarea anumitor situatii determinate, cum sunt cele privind legatura stransa cu bugetul statului si realizarea unui interes public. Necesitatea protejarii interesului general de accelerare a privatizarii, potrivit cerintelor art. 135 alin. (2) lit. b) din Constitutie, justifica regimul juridic diferit, instituit pentru promovarea anumitor actiuni de catre institutiile publice implicate, astfel incat nu se poate sustine ca textul de lege criticat creeaza o situatie discriminatorie in raport cu titularul dreptului de proprietate. In sustinerea celor aratate invoca Decizia nr. 461/2003, Decizia nr. 24/2004, Decizia nr. 153/2004 si Decizia nr. 264/2004, prin care Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra constitutionalitatii art. 401 din Legea nr. 137/2002, retinand aceleasi argumente, precum si cele expuse mai sus.
   
Avocatul Poporului apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate nu este intemeiata. Astfel, arata ca principiul constitutional al egalitatii in fata legii si a autoritatilor publice este aplicabil numai cetatenilor, nu si persoanelor juridice. In plus, instituirea de catre legiuitor a unor exceptii de la regula generala a platii taxelor judiciare de timbru este conforma art. 139 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia impozitele, taxele si orice venituri ale bugetului de stat se stabilesc numai prin lege, fiind, asadar, la latitudinea legiuitorului sa stabileasca scutiri de taxe, avand in vedere situatii diferite, fara ca prin aceasta sa se aduca atingere principiului egalitatii.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutia Romaniei, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 401 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, dispozitii ce au fost introduse prin prevederile art. I pct. 15 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 137/2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 961 din 28 decembrie 2002, astfel cum au fost modificate prin Ordonanta Guvernului nr. 36/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 137/2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2004.
  
Textul de lege criticat are urmatoarea redactare:
Art. 401 : “Cererile formulate de institutia publica implicata, in legatura cu calitatea de actionar la societatile comerciale aflate in portofoliul acesteia, cu procesul de privatizare, cu obligatiile decurgand din contractele de vanzare-cumparare de actiuni, cu obligatiile prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, sau de prezenta lege, cu executarea hotararilor judecatoresti si cu orice alte acte procedurale, efectuate de si pentru aceasta, sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru si a timbrului judiciar, cautiuni si orice alte taxe care se fac, potrivit legii, venit la bugetul de stat.”
   
In sustinerea neconstitutionalitatii acestui text de lege autorul exceptiei invoca incalcarea prevederilor art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, potrivit carora: “(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”
   
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dispozitiile legale criticate au constituit in mai multe randuri obiect al controlului de constitutionalitate.
Astfel, prin Decizia nr. 24 din 27 ianuarie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 173 din 27 februarie 2004 si Decizia nr. 153 din 30 martie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 414 din 10 mai 2004, Curtea s-a pronuntat asupra constitutionalitatii prevederilor art. 401 din Legea nr. 137/2002 in raport cu principiul constitutional al egalitatii in drepturi.
   
In acest sens, Curtea a statuat ca: “Instituirea de taxe si cautiuni in legatura cu procedurile judiciare reprezinta un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta si-l exercita fie din ratiuni legate de descurajarea exercitarii cu rea-credinta a drepturilor procesuale - in cazul cautiunilor, fie in considerarea unor situatii concrete in care se impune gratuitatea serviciului public al justitiei sau, dimpotriva, stabilirea in sarcina partilor din proces a unor obligatii fiscale - in cazul taxelor judiciare de timbru si al timbrului judiciar.
   
Scutirea institutiilor publice implicate in procesul de privatizare de la plata taxelor de timbru si a celorlalte taxe in cazurile determinate de lege isi are justificarea in stransa legatura a actiunilor in justitie pentru care textul criticat prevede scutirea cu bugetul de stat (alimentat, printre altele, si prin incasarea taxelor judiciare), precum si in interesul general pe care-l prezinta aceste institutii publice. Astfel, dispozitiile legale criticate sunt in concordanta cu prevederile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constitutia Romaniei, potrivit caruia statul are obligatia sa asigure protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara.”
   
De asemenea, Curtea a statuat, in acord cu practica sa anterioara, ca “instituirea de catre legiuitor a unor exceptii de la regula generala a platii taxelor judiciare de timbru (scutiri de la plata taxei) nu constituie o discriminare sau o atingere adusa principiului constitutional al egalitatii in drepturi”. In acest sens, a amintit ca, potrivit art. 139 alin. (1) din Constitutie, “Impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”, astfel ca legiuitorul este in drept sa stabileasca scutiri de taxe sau impozite, avand in vedere situatii diferite, fara ca prin aceasta sa aduca atingere principiului egalitatii in drepturi.
   
In consecinta, Curtea a retinut ca art. 401 din Legea nr. 137/2002 nu contravine art. 16 alin. (1) din Constitutie, intrucat situatia juridica a partilor din procesele respective nu este identica si nici similara, justificandu-se in mod obiectiv si rational tratamentul juridic diferit in ceea ce priveste plata taxelor judiciare de timbru si a celorlalte taxe.
   
Intrucat nu au intervenit elemente noi, de natura sa justifice schimbarea jurisprudentei in materie a Curtii Constitutionale, considerentele si solutia din deciziile anterioare isi mentin valabilitatea si in prezenta cauza.

32. Scutirea institutiilor publice implicate in procesul de privatizare de la plata taxelor de timbru si a celorlalte taxe in cazurile determinate de lege isi are justificarea in stransa legatura a actiunilor in justitie pentru care textul criticat prevede scutirea cu bugetul de stat (alimentat, printre altele, si prin incasarea taxelor judiciare), precum si in interesul general pe care-l prezinta aceste institutii publice. Astfel, dispozitiile legale criticate sunt in concordanta cu prevederile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constitutia Romaniei, potrivit caruia statul are obligatia sa asigure protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara.

Prin Decizia nr. 125 din 1 martie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 401 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, publicata in M.Of. nr. 440 din 24 mai 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 3 noiembrie 2004, pronuntata in Dosarul nr. 10.770/2004, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 401 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Romarta” - S.A. din Bucuresti cu prilejul solutionarii unei contestatii la executare.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, in esenta, ca prevederile legale criticate contravin dispozitiilor art. 16 alin. (1) si ale art. 44 alin. (1) din Constitutie. In acest sens arata ca scutirea institutiilor publice de la plata taxelor judiciare de timbru duce la un grav dezechilibru intre persoanele care stau in fata justitiei si incurajeaza autoritatile si institutiile publice sa promoveze actiuni impotriva particularilor, lezand interesul public. De asemenea, apreciaza ca dispozitiile art. 401 din Legea nr. 137/2002 sunt contrare si prevederilor constitutionale potrivit carora statul garanteaza creantele asupra sa, deoarece, prin acest text de lege statul nu face decat sa incurajeze institutiile publice sa introduca cereri care au ca obiect blocarea realizarii acestui tip de creante.
   
Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti apreciaza ca art. 401 din Legea nr. 137/2002 nu contravine dispozitiilor constitutionale invocate. In acest sens arata ca instituirea de taxe si cautiuni, ca si stabilirea unor scutiri de la plata acestora reprezinta atributul exclusiv al legiuitorului. Scutirea de la plata taxelor a autoritatilor si institutiilor publice nu constituie discriminare, ci este in concordanta cu prevederile art. 139 alin. (1) si ale art. 135 alin. (2) lit. b) din Constitutie, avand in vedere legaturile stranse intre bugetul statului si realizarea interesului public.
   
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
   
Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate nu este intemeiata. Astfel, arata cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie nu sunt incidente in ceea ce priveste relatiile dintre persoanele juridice. De asemenea, mentioneaza ca scutirea de la plata taxelor de timbru si a cautiunii reprezinta un atribut exclusiv al legiuitorului, iar in cazul textului de lege criticat, aceasta scutire este conforma obligatiei statului, prevazuta de art. 135 alin. (2) lit. b) din Constitutie, de a asigura protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara.

In consecinta, “reglementarile adoptate pentru sustinerea si accelerarea procesului de privatizare, cum sunt cele ce fac obiectul criticilor de neconstitutionalitate, nu reprezinta o discriminare in raport cu titularul dreptului de proprietate, ci, dimpotriva, asigura realizarea interesului public general, de consolidare a economiei de piata, prin accelerarea procesului de privatizare”. In ceea ce priveste sustinerile autorului exceptiei, potrivit carora, prin scutirea institutiilor publice de la plata taxelor de judecata, aceste institutii ar fi favorizate si incurajate sa blocheze realizarea creantelor asupra statului, arata ca sunt neintemeiate, deoarece ridica probleme de aplicare a legii, iar nu de constitutionalitate. In sprijinul celor aratate, invoca jurisprudenta Curtii Constitutionale prin Decizia nr. 102/1995, Decizia nr. 179/2003, Decizia nr. 461/2003, Decizia nr. 24/2004, Decizia nr. 153/2004 si Decizia nr. 264/2004.
Avocatul Poporului considera ca dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. In acest sens arata ca principiul egalitatii in fata legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie, este aplicabil numai cetatenilor, nu si persoanelor juridice. De asemenea, mentioneaza ca stabilirea unor exceptii de la plata taxelor judiciare este conforma art. 139 alin. (1) din Constitutie, fiind la latitudinea legiuitorului sa prevada scutiri de la plata acestor taxe, in considerarea unor situatii diferite. In fine, arata ca prevederile legale criticate nu sunt contrare dispozitiilor constitutionale ale art. 44 alin. (1) din Constitutie.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutia Romaniei, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 401 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, dispozitii ce au fost introduse prin prevederile art. I pct. 15 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 137/2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 961 din 28 decembrie 2002, astfel cum au fost modificate prin Ordonanta Guvernului nr. 36/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 137/2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2004.
   
Textul de lege criticat are urmatoarea redactare:
- Art. 401: “Cererile formulate de institutia publica implicata, in legatura cu calitatea de actionar la societatile comerciale aflate in portofoliul acesteia, cu procesul de privatizare, cu obligatiile decurgand din contractele de vanzare-cumparare de actiuni, cu obligatiile prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, sau de prezenta lege, cu executarea hotararilor judecatoresti si cu orice alte acte procedurale, efectuate de si pentru aceasta, sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru si a timbrului judiciar, cautiuni si orice alte taxe care se fac, potrivit legii, venit la bugetul de stat.”
   
In sustinerea neconstitutionalitatii acestui text de lege, autorul acesteia invoca dispozitiile art. 16 alin. (1) si art. 44 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora:
- Art. 16 alin. (1): “Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.”;
- Art. 44 alin. (1): “Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.”
   
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dispozitiile legale criticate au constituit in mai multe randuri obiect al controlului de constitutionalitate.
Astfel, prin Decizia nr. 24 din 27 ianuarie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 173 din 27 februarie 2004, si Decizia nr. 153 din 30 martie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 414 din 10 mai 2004, Curtea s-a pronuntat asupra constitutionalitatii prevederilor
art. 401 din Legea nr. 137/2002 in raport cu principiul constitutional al egalitatii in drepturi.
   
In acest sens Curtea a statuat ca: “Instituirea de taxe si cautiuni in legatura cu procedurile judiciare reprezinta un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta si-l exercita fie din ratiuni legate de descurajarea exercitarii cu rea-credinta a drepturilor procesuale - in cazul cautiunilor, fie in considerarea unor situatii concrete in care se impune gratuitatea serviciului public al justitiei sau, dimpotriva, stabilirea in sarcina partilor din proces a unor obligatii fiscale - in cazul taxelor judiciare de timbru si al timbrului judiciar.
   
Scutirea institutiilor publice implicate in procesul de privatizare de la plata taxelor de timbru si a celorlalte taxe in cazurile determinate de lege isi are justificarea in stransa legatura a actiunilor in justitie pentru care textul criticat prevede scutirea cu bugetul de stat (alimentat, printre altele, si prin incasarea taxelor judiciare), precum si in interesul general pe care-l prezinta aceste institutii publice. Astfel, dispozitiile legale criticate sunt in concordanta cu prevederile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constitutia Romaniei, potrivit caruia statul are obligatia sa asigure protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara.”
   
De asemenea, Curtea a statuat, in acord cu practica sa anterioara, ca “instituirea de catre legiuitor a unor exceptii de la regula generala a platii taxelor judiciare de timbru (scutiri de la plata taxei) nu constituie o discriminare sau o atingere adusa principiului constitutional al egalitatii in drepturi”. In acest sens a amintit ca, potrivit art. 139 alin. (1) din Constitutie, “Impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”, astfel ca legiuitorul este in drept sa stabileasca scutiri de taxe sau impozite, avand in vedere situatii diferite, fara ca prin aceasta sa aduca atingere principiului egalitatii in drepturi.
   
In consecinta, Curtea a retinut ca art. 401 din Legea nr. 137/2002 nu contravine art. 16 alin. (1) din Constitutie, intrucat situatia juridica a partilor din procesele respective nu este identica si nici similara, justificandu-se in mod obiectiv si rational tratamentul juridic diferit in ceea ce priveste plata taxelor judiciare de timbru si a celorlalte taxe.
   
Prin Decizia nr. 461 din 2 decembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2004, si Decizia nr. 264 din 22 iunie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 732 din 13 august 2004, Curtea s-a pronuntat asupra conformitatii textului de lege criticat cu prevederile art. 44 alin. (1) din Constitutie, statuand ca scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru si a timbrului judiciar, cautiuni si alte taxe nu afecteaza existenta dreptului de proprietate si nici protectia acestuia.
   
Intrucat nu au intervenit elemente noi de natura sa justifice schimbarea jurisprudentei in materie a Curtii Constitutionale, considerentele si solutia din deciziile anterioare isi mentin valabilitatea si in prezenta cauza.

33. Intr-o interpretare sistematica a art. 134 din Constitutie (devenit art. 135 dupa revizuire), aceasta prevedere urmeaza sa fie aplicata in concordanta si cu dispozitiile alin. (1) privind economia de piata si cu cele ale alin. (2) lit. a) privind libertatea comertului, ceea ce presupune ca dispozitiile art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 sunt conforme cu cerintele economiei de piata, in stadiul actual de dezvoltare a societatii romanesti, precum si cu regulile necesare pentru asigurarea libertatii comertului in ansamblul general al economiei din tara noastra.

Prin Decizia nr. 104 din 22 februarie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 privind unele masuri de urmarire a executarii obligatiilor asumate prin contractele de privatizare a societatilor comerciale, publicata in M.Of. nr. 397 din 11 mai 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 21 septembrie 2004, pronuntata in Dosarul nr. 15.957/2003, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comerciala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Iamsat Prodconstruct” - S.A. din Pitesti.
   
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate arata ca dispozitiile art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 44 alin. (1) si (2) teza intai, art. 45 si ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constitutie, intrucat confera partii contractante, care are pozitia de vanzator intr-un contract de vanzare-cumparare de actiuni intr-o procedura de privatizare, o pozitie discretionara si leonina.
   
In motivarea exceptiei autorul acesteia arata ca pozitia discretionara, de favoare, conferita vanzatorului Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului este inadmisibila intr-un stat de drept a carui ordine juridica este caracterizata, printre altele, de egalitatea de tratament in justitie si de egalitatea pozitiilor partilor contractante.
   
Totodata, autorul exceptiei sustine ca dispozitiile de lege criticate anihileaza garantiile dreptului de proprietate ce privesc creantele contra statului, inhiba libertatea economica ce este caracterizata prin libertatea de intreprindere si lipsesc de continut egalitatea de sansa in comert.
   
Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comerciala apreciaza ca dispozitiile art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 nu contravin prevederilor art. 1 alin. (3) si ale art. 44 alin. (1) si (2) teza intai din Constitutie, intrucat dreptul de proprietate este garantat de Legea fundamentala, insa continutul si limitele acestuia sunt stabilite prin lege.
   
Conform opiniei formulate de instanta, dispozitiile de lege criticate nu incalca nici prevederile art. 45 si ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constitutie, fiind “conforme cu cerintele unei economii de piata, prin raportare la stadiul actual de dezvoltare a societatii”. Prin Ordonanta Guvernului nr. 25/2002, arata instanta, legiuitorul “a reglementat controlul postprivatizare, precum si modalitatile de urmarire a executarii obligatiilor asumate de cumparatori, pe perioada derularii contractelor de vanzare-cumparare de actiuni detinute de stat la societatile comerciale”.
   
Referindu-se la jurisprudenta Curtii Constitutionale, instanta apreciaza ca “egalitatea in fata legii nu inseamna si uniformitate in privinta solutiilor legislative adoptate de catre legiuitor”.
   
In concluzie, instanta de judecata considera ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 este neintemeiata, invocand si deciziile Curtii Constitutionale nr. 175 din 6 mai 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 456 din 26 iunie 2003, si nr. 189 din 27 aprilie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 510 din 7 iunie 2004, prin care au fost respinse exceptii cu acelasi obiect.
   
Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
   
Guvernul considera ca dispozitiile art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 nu ingradesc dreptul de proprietate al cumparatorului si nu contravin dispozitiilor art. 1 alin. (3), art. 44, art. 45 si ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constitutie, intrucat, potrivit acelorasi texte din Legea fundamentala, “Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”, iar drepturile constitutionale invocate de reclamant nu presupun limitarea sau inlaturarea raspunderii contractuale a partilor in cazul neexecutarii obligatiilor in contractele de privatizare.
   
Invocand si jurisprudenta in materie a Curtii Constitutionale, respectiv Decizia nr. 165 din 6 mai 2003, Decizia nr. 175 din 6 mai 2003 si Decizia nr. 189 din 27 aprilie 2004, Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 este neintemeiata.
   
Avocatul Poporului apreciaza ca reglementarea prin dispozitiile art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 a obligatiei cumparatorului de a plati daune-interese pentru prejudiciile cauzate Autoritatii, in cazul desfiintarii contractului pe cale conventionala sau judiciara, ca efect al actionarii pactului comisoriu, este conforma prevederilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie. Totodata, se sustine ca dispozitiile de lege criticate nu contravin nici art. 44 alin. (2) din Legea fundamentala, intrucat acestea se aplica in mod egal tuturor celor aflati in situatia prevazuta in ipoteza normei legale, fara nici o discriminare pe considerente arbitrare.
   
Conform punctului de vedere al Avocatului Poporului, textul de lege criticat este in concordanta cu dispozitiile art. 135 alin. (2) din Constitutie, care precizeaza rolul statului privind protejarea intereselor nationale in activitatea economica.
   
Potrivit punctului de vedere prezentat de Avocatul Poporului, dispozitiile art. 1 alin. (3) si ale art. 45 din Constitutie nu au incidenta in cauza.
   
Avocatul Poporului considera, in concluzie, referindu-se si la jurisprudenta Curtii Constitutionale, ca dispozitiile art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 sunt constitutionale.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului si dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 privind unele masuri de urmarire a executarii obligatiilor asumate prin contractele de privatizare a societatilor comerciale, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 506/2002 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 25/2002 privind unele masuri de urmarire a executarii obligatiilor asumate prin contractele de privatizare a societatilor comerciale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 549 din 26 iulie 2002, care au urmatorul cuprins: “In cazul desfiintarii contractului pe cale conventionala sau judiciara Autoritatea va retine de la cumparator toate sumele achitate de acesta in contul contractului, reprezentand, dupa caz, avans, rate, dobanzi, penalitati achitate cu orice titlu, pana la desfiintarea acestuia”.
   
Autorul exceptiei sustine ca dispozitiile legale criticate incalca prevederile art. 1 alin. (3), art. 44 alin. (1) si (2) teza intai, art. 45 si ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constitutie, care au urmatorul cuprins:
- Art. 1 alin. (3): “Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate”.
- Art. 44 alin. (1) si (2) teza intai: “(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular.”
- Art. 45: “Accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora in conditiile legii sunt garantate.”
- Art. 135 alin. (2) lit. a): “Statul trebuie sa asigure:
a) libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie.”
   
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala constata ca dispozitiile criticate au mai fost supuse controlului de constitutionalitate, cu referire la prevederile art. 44 alin. (1) si ale art. 134 alin. (2) lit. a) sdevenit art. 135 alin. (2) lit. a) din Constitutie.
   
Prin Decizia nr. 175 din 6 mai 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 456 din 26 iunie 2003, si prin Decizia nr. 189 din 27 aprilie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 510 din 7 iunie 2004, Curtea Constitutionala a respins ca nefondate exceptiile de neconstitutionalitate cu acelasi obiect.
   
Prin cele doua decizii Curtea a retinut ca Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 reglementeaza controlul postprivatizare, precum si modul de urmarire a executarii obligatiilor asumate de cumparatori, pe perioada derularii contractelor de vanzare-cumparare de actiuni detinute de stat cu societatile comerciale, insa aceasta activitate trebuie sa fie in concordanta cu interesul national, pentru a carui aparare statul actioneaza prin politica legislativa.
   
Curtea a retinut totodata ca dispozitiile art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, nu contravin prevederilor art. 41 alin. (1) sdevenit art. 44 alin. (1)t din Constitutie, care garanteaza dreptul de proprietate, precizand ca prin lege sunt stabilite continutul si limitele acestui drept.
   
De asemenea, Curtea a constatat ca, intr-o interpretare sistematica a art. 134 din Constitutie (devenit art. 135 dupa revizuire), aceasta prevedere urmeaza sa fie aplicata in concordanta si cu dispozitiile alin. (1) privind economia de piata si cu cele ale alin. (2) lit. a) privind libertatea comertului, ceea ce presupune ca dispozitiile art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 sunt conforme cu cerintele economiei de piata, in stadiul actual de dezvoltare a societatii romanesti, precum si cu regulile necesare pentru asigurarea libertatii comertului in ansamblul general al economiei din tara noastra.
   
Cele statuate de Curte in deciziile mentionate isi mentin valabilitatea si in prezenta cauza, intrucat nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine schimbarea jurisprudentei.
   
In legatura cu sustinerea autorului exceptiei din prezenta cauza ca textul criticat ar incalca prevederile art. 45 din Constitutie privind accesul liber al persoanei la o activitate economica, Curtea retine ca aceasta critica nu este intemeiata.
   
Textul art. 21 alin. (1) al Ordonantei Guvernului nr. 25/2002 reglementeaza raspunderea cumparatorului de actiuni detinute de stat in cadrul procesului de privatizare, in cazul desfiintarii contractului de vanzare-cumparare pe cale conventionala sau judiciara. Or textul constitutional invocat de autorul exceptiei precizeaza ca sunt garantate accesul liber la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora in conditiile legii, ceea ce nu exclude, ci, dimpotriva, presupune reglementarea stricta, prin lege, cu precizarea raspunderilor in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale asumate.

34. Legea nr. 137/2002 instituie o procedura speciala in materia dizolvarii si lichidarii voluntare a societatilor comerciale cu capital majoritar de stat, iar textul criticat prin exceptia de neconstitutionalitate prevede doar posibilitatea institutiei publice implicate, care reprezinta statul, ca actionar majoritar, sa ceara consiliului de administratie sau administratorilor convocarea Adunarii Generale a actionarilor, urmand ca aceasta sa decida asupra fuziunii, divizarii ori dizolvarii si lichidarii. In consecinta, nu este cu nimic afectata autonomia de decizie a organelor de conducere ale societatii comerciale in cauza, acestea avand deplina putere sa hotarasca cu privire la cererea institutiei publice implicate

Prin Decizia nr. 536 din 7 decembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, publicata in M.Of. nr. 74 din 21 ianuarie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 1 iunie 2004, pronuntata in Dosarul nr. 3.348/2004, Tribunalul Cluj - Sectia comerciala si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, exceptie ridicata de Cornel Cocan, Maria Cocan, Adrian Mihai, Flaviu Mircea Moldovan, Petrisor Vasile Sfarasan si Ana Bob. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata intr-un litigiu avand ca obiect anularea unei hotarari a Adunarii Generale a actionarilor.
   
In motivarea exceptiei autorul acesteia sustine ca prevederile art. 31 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii contravin textului constitutional al art. 135 alin. (2) lit. a). Se arata ca, “indiferent de situatia in care o societate comerciala are sau nu posibilitatea reala de a se redresa pe baza unui proiect de reorganizare”, dispozitia legala criticata instituie in favoarea institutiei publice implicate, prin posibilitatea acesteia de a cere masura lichidarii societatii, “un drept discretionar in raport cu ceilalti actionari, fiind astfel posibil ca vointa societatii sa se supuna in mod discretionar unuia dintre actionari”.

Totodata, se sustine ca “ar putea fi luate in considerare si alte solutii referitoare la redresarea societatii comerciale, cum ar fi, de exemplu, privatizarea individuala sau reorganizarea acesteia”, iar solutia lichidarii unei societati comerciale la initiativa institutiei publice implicate “a fost prevazuta de abia in capitolul VI, fiind foarte clara intentia legiuitorului in sensul prevederii acestei masuri, ca o solutie finala in situatia in care procedurile prevazute in capitolele anterioare nu au dat rezultate”. Se mai apreciaza ca, daca nu s-ar da posibilitatea adoptarii de catre institutia publica implicata a “unor masuri discretionare, contrare intereselor societatii pe actiuni, aceasta ar fi obligata sa procedeze la adoptarea unor masuri de redresare reala a societatii si, doar in situatia in care aceste masuri de redresare nu ar da rezultate, s-ar putea proceda la lichidarea voluntara a societatii pe actiuni”.
   
Tribunalul Cluj - Sectia comerciala si de contencios administrativ nu si-a exprimat opinia in legatura cu exceptia de neconstitutionalitate ridicata, incalcand astfel dispozitiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.
   
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
   
Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata.
   
In argumentarea acestui punct de vedere, Guvernul arata ca “institutia publica implicata, ca reprezentant al statului in calitatea acestuia de actionar, poate solicita, in conditiile legii, ca Adunarea Generala sa decida, in raport cu situatia de fapt existenta in societatea comerciala supusa privatizarii, asupra fuziunii, divizarii ori dizolvarii si lichidarii, dupa caz, si nu este obligata sa solicite numai dizolvarea sau lichidarea societatilor cu capital majoritar de stat, indiferent de situatia acestora”.
   
De asemenea, potrivit punctului de vedere exprimat, “criticile de neconstitutionalitate [...] se intemeiaza pe interpretarea eronata a textelor criticate” si nesocotesc celelalte prevederi ale Legii nr. 137/2002, precum si reglementarile cuprinse in Normele metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, cu modificarile si completarile ulterioare, si a Legii nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 577/2002, care la art. 167 prevad ca “Institutia publica implicata poate decide incetarea procedurii de lichidare voluntara in situatia in care se inregistreaza o scrisoare de intentie prin care se solicita cumpararea pachetului majoritar de actiuni”.
   
Avocatul Poporului considera ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata. Se sustine ca “din sesizarea pe care instanta de judecata a inaintat-o Curtii Constitutionale nu rezulta textele constitutionale presupuse a fi incalcate de art. 31 din Legea nr. 137/2002”. Se apreciaza ca, “avand in vedere dispozitiile imperative ale art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, modificata si completata, [...] numai Curtea Constitutionala poate decide cadrul constitutional in care urmeaza sa fie examinata exceptia de neconstitutionalitate”. In concluzie, Avocatul Poporului considera totusi ca dispozitiile criticate nu contravin nici unui text din Constitutie.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulata de autorul acesteia, il constituie dispozitiile art. 31 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, cu modificarile si completarile ulterioare. In realitate, astfel cum rezulta din intreaga motivare a exceptiei de neconstitutionalitate, critica vizeaza numai dispozitiile alin. (1) al art. 31 din Legea nr. 137/2002, acestea avand urmatorul cuprins:
- Art. 31 alin. (1): “Institutia publica implicata va solicita consiliului de administratie sau administratorilor convocarea Adunarii Generale a actionarilor din societatile comerciale cu capital majoritar de stat, care se va intruni in termen de 5 zile de la data solicitarii pentru a decide asupra fuziunii, divizarii ori dizolvarii si lichidarii.”
   
Textul constitutional invocat in sustinerea exceptiei este art. 135 alin. (2) lit. a), care are urmatorul cuprins:
- Art. 135 alin. (2) lit. a): “(2) Statul trebuie sa asigure:
a) libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie; [...]”.
   
In esenta, autorul exceptiei apreciaza ca lichidarea unei societati comerciale cu capital majoritar de stat din initiativa institutiei publice implicate, fara ca textul legal sa puna la dispozitia acesteia si alte solutii cu privire la redresarea societatii in cauza, astfel cum prevede dreptul comun in materie, este de natura a incalca prevederile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constitutie. De asemenea, se mai sustine ca, in aceste conditii, institutia publica implicata are “un drept discretionar in raport cu ceilalti actionari”.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea observa ca Legea nr. 137/2002 instituie o procedura speciala in materia dizolvarii si lichidarii voluntare a societatilor comerciale cu capital majoritar de stat, iar textul criticat prin exceptia de neconstitutionalitate prevede doar posibilitatea institutiei publice implicate, care reprezinta statul, ca actionar majoritar, sa ceara consiliului de administratie sau administratorilor convocarea Adunarii Generale a Actionarilor, urmand ca aceasta sa decida asupra fuziunii, divizarii ori dizolvarii si lichidarii. In consecinta, nu este cu nimic afectata autonomia de decizie a organelor de conducere ale societatii comerciale in cauza, acestea avand deplina putere sa hotarasca cu privire la cererea institutiei publice implicate.
   
Curtea constata ca dispozitia criticata nu contravine textului constitutional al art. 135 alin. (2) lit. a), intrucat, in cauza, nu se pune problema incalcarii obligatiei statului de a asigura libertatea comertului, a protectiei concurentei ori a crearii cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie, ci aceea a drepturilor pe care le are actionarul majoritar de a cere convocarea Adunarii Generale a Actionarilor pentru luarea masurii care se impune in raport cu situatia concreta a societatii comerciale, ceea ce este absolut firesc, chiar si in lumina dispozitiilor Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, care reprezinta reglementarea generala.

35. Reglementarea taxelor de timbru in justitie nu este contrara dreptului de liber acces la justitie, iar principiul egalitatii in fata legii nu este incalcat, in conditiile in care se pune problema scutirii de la plata taxelor de timbru pentru autoritati si institutii publice bugetare, tinandu-se seama de faptul ca taxele respective se fac venit la bugetul de stat.

Prin Decizia nr. 532 din 7 decembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 401 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, publicata in M.Of. nr. 91 din 27 ianuarie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 16 martie 2004, pronuntata in Dosarul nr. 898/2003, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia comerciala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 401 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2002, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Euro Trading Chemicals” - S.R.L.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca dispozitiile criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 11, 16, 21 si art. 56 alin. (2) din Constitutie, precum si celor ale art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
   
Se arata ca, prin scutirea de la plata taxelor de timbru numai a institutiei publice, prevederile criticate “creeaza o discriminare vadita intre partile care sunt scutite de plata taxei de timbru si celelalte parti implicate in proces (care nu sunt institutii publice) obligate la plata acestei taxe”. Autorul exceptiei considera, totodata, ca “prin aceste taxe se instituie o conditionare efectiva si o ingradire a exercitarii dreptului constitutional al partii de a se adresa justitiei”.
   
Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia comerciala, formulandu-si opinia asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate, considera ca aceasta este neintemeiata. Se arata ca prevederile criticate “se refera expres la institutia implicata in procesul de privatizare, nepermitand aplicarea prin extrapolare la alte categorii de beneficiari, si, fiind de stricta interpretare, ea nu este de natura sa infranga regula concretizata in principiul constitutional al egalitatii in drepturi”. In acest sens, este mentionata jurisprudenta Curtii Constitutionale.
   
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
   
Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.
   
Referitor la critica de neconstitutionalitate in raport cu dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie, se apreciaza ca este neintemeiata, intrucat “acest articol consacra principiul egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice. Acest text constitutional nu este incident in ceea ce priveste relatiile dintre persoanele juridice decat in masura in care, prin intermediul acestora, cetatenii isi exercita un drept constitutional, ceea ce nu este cazul in speta”.
   
Guvernul, in punctul sau de vedere, mai arata ca dispozitiile criticate nu incalca nici prevederile art. 21 din Constitutie, in conditiile in care scutirea de la plata taxelor de timbru si a cautiunilor stabilite de lege pentru sesizarea instantelor judecatoresti, a institutiilor publice implicate in procesul de privatizare, “plata ce constituie o obligatie, si nu un drept, reprezinta un atribut exclusiv al legiuitorului pe care acesta il exercita in considerarea anumitor situatii determinate, cum sunt cele privind legatura stransa cu bugetul statului si realizarea unui interes public”.

Totodata, se mentioneaza ca, prin deciziile nr. 211 din 7 decembrie 1999 si nr. 210 din 10 iulie 2002, “Curtea Constitutionala a statuat in mod constant ca accesul liber la justitie nu inseamna gratuitatea acestuia”.
   
Guvernul apreciaza in continuare ca “dispozitiile constitutionale ale art. 56 alin. (2) privind asezarea justa a sarcinilor fiscale si cele ale art. 11 privind dreptul international si dreptul intern, precum si ale art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu sunt incidente in cauza, neavand legatura cu reglementarile cuprinse de textele legale criticate”.
   
Dispozitiile art. 401 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, introduse prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2002, arata Guvernul, au mai facut obiectul controlului de constitutionalitate, Curtea pronuntandu-se, prin deciziile nr. 461 din 2 decembrie 2003, nr. 24 din 27 ianuarie 2004 si nr. 153 din 30 martie 2004, in sensul ca aceste prevederi sunt constitutionale.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile partii prezente si ale procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si celor ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 401 din Legea nr. 137 din 28 martie 2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, dispozitii introduse prin art. I pct. 15 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 961 din 28 decembrie 2002, aprobata cu modificari prin Legea nr. 540/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 910 din 19 decembrie 2003, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 18 din Ordonanta Guvernului nr. 36/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2004, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 191/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004.
   
Dispozitiile legale criticate au urmatorul continut:
- Art. 401: “Cererile formulate de institutia publica implicata, in legatura cu calitatea de actionar la societatile comerciale aflate in portofoliul acesteia, cu procesul de privatizare, cu obligatiile decurgand din contractele de vanzare-cumparare de actiuni, cu obligatiile prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, sau de prezenta lege, cu executarea hotararilor judecatoresti si cu orice alte acte procedurale, efectuate de si pentru aceasta, sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru si a timbrului judiciar, cautiuni si orice alte taxe care se fac, potrivit legii, venit la bugetul de stat.”
   
Din motivarea exceptiei de neconstitutionalitate rezulta ca in conceptia autorului acesteia dispozitiile legale criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 11, art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) si (3), precum si ale art. 56 alin. (2) din Constitutie, prevederi care au urmatorul continut:
- Art. 1 alin. (3): “Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate.”
- Art. 11: “(1) Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3) In cazul in care un tratat la care Romania urmeaza sa devina parte cuprinde dispozitii contrare Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupa revizuirea Constitutiei.”
- Art. 16 alin. (1) si (2): “(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”
- Art. 21 alin. (1), (2) si (3): “(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.
(3) Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.”
- Art. 56 alin. (2): “Sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale.”
Totodata, sunt invocate in sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate, dispozitiile art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit carora “Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa. Hotararea trebuie sa fie pronuntata in mod public, dar accesul in sala de sedinte poate fi interzis presei si publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei parti a acestuia in interesul moralitatii, al ordinii publice ori al securitatii nationale intr-o societate democratica, atunci cand interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor la proces o impun, sau in masura considerata absolut necesara de catre instanta atunci cand, in imprejurari speciale, publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere intereselor justitiei.”
   
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca dispozitiile legale criticate au mai format obiectul controlului de constitutionalitate. Prin deciziile: nr. 461 din 2 decembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2004; nr. 24 din 27 ianuarie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 173 din 27 februarie 2004; nr. 153 din 30 martie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 414 din 10 mai 2004; nr. 264 din 22 iunie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 732 din 13 august 2004, Curtea, respingand exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 401 din Legea nr. 137/2002, a constatat ca nu sunt incalcate dispozitiile art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) si (2) si nici ale art. 21 din Constitutie.
   
De altfel, anterior, in jurisprudenta sa, Curtea a stabilit, de principiu, ca reglementarea taxelor de timbru in justitie nu este contrara dreptului de liber acces la justitie, iar principiul egalitatii in fata legii nu este incalcat, in conditiile in care se pune problema scutirii de la plata taxelor de timbru pentru autoritati si institutii publice bugetare, tinandu-se seama de faptul ca taxele respective se fac venit la bugetul de stat.
   
Solutiile pronuntate si considerentele care au stat la baza acestora isi mentin valabilitatea si in cauza de fata, neintervenind elemente noi, de natura sa determine modificarea jurisprudentei Curtii.
   
Fiind excluse orice privilegii sau discriminari in plata taxelor judiciare de timbru si a timbrului judiciar, Curtea nu poate retine nici critica de neconstitutionalitate cu privire la incalcarea art. 56 alin. (2) din Constitutie, precum si a art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.