Spete - materia comerciala (pct. 44 - 45)

44. Exceptarea prevazuta de lege, introdusa prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2002, reprezinta o optiune a legiuitorului pentru societatile comerciale vizate (la care statul sau o unitate a administratiei publice locale este actionar sau asociat), are in vedere, in mod evident, accelerarea procesului de privatizare, obiectiv de interes general.

Prin Decizia nr. 265 din 22 iunie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 471 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, cu modificarile ulterioare, publicata in M.Of. nr. 717 din 9 august 2004, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierile din 15 martie 2004, pronuntate in Dosarele nr. 96/2004, nr. 97/2004 si nr. 11.627/2003, Tribunalul Iasi a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 471 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, cu modificarile ulterioare, exceptie ridicata de Societatea de Investitii Financiare “Moldova” - S.A.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, identica in cele trei dosare, autorul acesteia sustine ca textul criticat, introdus prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2002, “legifereaza in mod abuziv eliminarea unei proceduri speciale stabilite anterior prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 aprobata cu modificari prin Legea nr. 525/2002, pentru majorarea capitalului social”. Astfel, prin art. 116 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 se prevede ca “Sunt interzise aporturile in natura la majorarea capitalului social al societatilor detinute public”, iar la alin. (2) se prevede ca “Majorarea capitalului social prin noi aporturi, in numerar sau in natura, se face cu acordarea dreptului de preferinta tuturor actionarilor societatii”. Aceste dispozitii ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 28/2002, ca si cele prevazute la alin. (3) si (4) din acelasi articol 116, au drept scop, conform sustinerilor autorului exceptiei, “evitarea prejudicierii actionarilor minoritari in favoarea actionarului majoritar”.
Textul de lege criticat, introdus prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2002, prin care au fost exceptate de la prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 operatiunile de majorare a capitalului social efectuate in conformitate cu prevederile Legii nr. 137/2002 si ale Ordonantei Guvernului nr. 25/2002, reprezinta “o atingere adusa drepturilor actionarilor minoritari (in special o incalcare a dreptului de proprietate asupra actiunilor pe care acestia le detin si, respectiv, asupra fructelor investitiei lor)”.
   
Autorul exceptiei invoca in sustinerea acesteia incalcarea dispozitiilor art. 44 alin. (2) si ale art. 136 alin. (1) si (5) din Constitutie, republicata.
   

Tribunalul Iasi, formulandu-si opinia asupra exceptiei, apreciaza, in toate dosarele, “ca dispozitiile
art. 471 din Legea nr. 137/2002 nu contravin normelor constitutionale, intrucat, pe de o parte, ratiunea de majorare a capitalului social nu incalca vreo prevedere constitutionala, iar, pe de alta parte, pentru ca normele derogatorii, care au fost instituite prin Legea nr. 137/2002, nu incalca principiul egalitatii in drepturi si nici nu instituie vreo discriminare intre investitorii-cumparatori ai actiunilor societatilor comerciale aflate in proces de privatizare si restul actionarilor minoritari”.
   
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
   
Guvernul considera ca exceptia este inadmisibila. In argumentarea acestui punct de vedere arata ca, in jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a respins ca neintemeiata, prin mai multe decizii, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 471 din Legea nr. 137/2002, cu modificarile ulterioare. Avand in vedere insa ca prevederile criticate “au mai facut obiectul controlului de constitutionalitate intr-o cauza in care acelasi autor, Societatea de Investitii Financiare “Moldova” - S.A. Bacau, a invocat aceleasi motive de neconstitu-tionalitate prin raportare la aceleasi texte constitutionale, iar Curtea a respins-o prin Decizia nr. 449/2003, exceptia ridicata in cauza este inadmisibila”. Referitor la aceasta, Guvernul arata ca, in jurisprudenta sa (Decizia nr. 27/1993), Curtea Constitutionala a statuat ca “Partea care a invocat o exceptie nu o poate reitera, intrucat, fiind contrara puterii lucrului judecat, ea este inadmisibila. Daca exceptia respinsa este din nou invocata, de catre alta parte, nu exista putere de lucru judecat. Decizia anterioara de respingere este, insa, obligatorie potrivit art. 145 alin. (2) din Constitutie, astfel ca atata timp cat motivele care au justificat-o subzista in continuare, fiind aceleasi, rezolvarea exceptiilor ulterioare de aceeasi natura nu poate fi alta”.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand incheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, republicata, cu modificarile si completarile aduse prin Legea nr. 232/2004, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicata, precum si celor ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, cu modificarile si completarile aduse prin Legea nr. 232/2004, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
   
Obiectul exceptiei il constituie dispozitiile art. 471 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, astfel cum a fost modificat si completat prin Ordonanta Guvernului nr. 36/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2004, aprobata cu modificari prin Legea nr. 191/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004.
   
Textul de lege criticat are urmatorul cuprins:
“Sunt exceptate de la prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investitii financiare si pietele reglementate, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 525/2002, cu modificarile ulterioare, operatiunile de majorare a capitalului social efectuate in conformitate cu prevederile art. 14 si 22 din prezenta lege, precum si cele efectuate in conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 25/2002 privind unele masuri de urmarire a executarii obligatiilor asumate prin contractele de privatizare a societatilor comerciale, aprobata cu modificari si completari prin Legea
nr. 506/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.”
   
Critica de neconstitutionalitate se bazeaza, in esenta, pe sustinerea ca prin derogarea prevazuta de textul criticat in legatura cu operatiunile de majorare a capitalului social sunt atinse drepturile actionarilor minoritari (in special dreptul de proprietate asupra actiunilor), incalcandu-se, astfel, dispozitiile art. 44 alin. (2) si cele ale art. 136 alin. (1) si (5) din Constitutie, republicata, texte avand urmatorul cuprins:
- Art. 44 alin. (2): “(2) Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala.”
- Art. 136 alin. (1) si (5): “(1) Proprietatea este publica sau privata. [...]
(5) Proprietatea privata este inviolabila, in conditiile legii organice.”
   
Analizand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dispozitiile art. 471 din Legea nr. 137/2002 au mai format obiect al controlului de constitutionalitate. Prin mai multe decizii, Curtea a respins ca nefondate exceptiile de neconstitutionalitate cu acelasi obiect. (A se vedea, de exemplu, Decizia nr. 350/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 794 din 11 noiembrie 2003; Decizia nr. 365/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 778 din 5 noiembrie 2003; Decizia nr. 370/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 790 din 10 noiembrie 2003; Decizia nr. 475/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 115 din 9 februarie 2004; Decizia nr. 57/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 214 din 11 martie 2004).
   
Prin Decizia nr. 475/2003, ca, de altfel, si in considerentele altor decizii, Curtea a retinut ca “dispozitiile legale controlate nu incalca principiul ocrotirii egale a proprietatii private, indiferent de titular”. De asemenea, s-a mai retinut ca “textul de lege analizat nu dispune nici un transfer de proprietate si nu prevede ocrotirea mai ferma a dreptului de proprietate al statului ori al unitatilor administrativ-teritoriale, ci urmareste satisfacerea interesului general al accelerarii privatizarii societatilor comerciale”.
S-a mai retinut, de asemenea, prin aceeasi decizie, ca masura prevazuta de textul criticat “nu instituie discriminari intre investitorii-cumparatori ai actiunilor societatilor in cauza si investitorii-actionari ai acestora. Exceptarea prevazuta de lege, introdusa prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2002, reprezentand o optiune a legiuitorului pentru societatile comerciale vizate (la care statul sau o unitate a administratiei publice locale este actionar sau asociat), are in vedere, in mod evident, accelerarea procesului de privatizare, obiectiv de interes general”.
   
In mod evident, solutiile adoptate in deciziile mentionate ale Curtii Constitutionale si considerentele care au stat la baza acestora sunt valabile si in cauza de fata, neinvocandu-se elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii.

45. Exonerarea de la obligatia de plata a taxelor judiciare de timbru este un atribut exclusiv al legiuitorului, a carui exercitare nu afecteaza nici dreptul de proprietate privata, nici egalitatea in fata legii

Prin Decizia nr. 264 din 22 iunie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 401 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, cu modificarile ulterioare, publicata in M.Of. nr. 732 din 13 august 2004, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 16 decembrie 2003, pronuntata in Dosarul nr. 11.297/2003, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comerciala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 40 si 401 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, cu modificarile ulterioare, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “ZEFIR” - S.A. Bucuresti.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca instituirea, prin dispozitiile criticate, a scutirii de plata a taxelor judiciare de timbru si de timbru judiciar “a cererilor formulate de institutia publica “implicata”, in legatura cu calitatea de actionar la societatile comerciale aflate in portofoliul acesteia, cu procesul de privatizare, cu obligatiile decurgand din contractele de vanzare-cumparare de actiuni, cu obligatiile prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, sau de prezenta lege, cu executarea hotararilor judecatoresti si orice alte acte procedurale efectuate de si pentru aceasta [...]”, este discriminatorie si incalca dispozitiile constitutionale ale art. 21 privind liberul acces la justitie, ale art. 41 alin. (1) si (2) privind protectia proprietatii private, precum si pe cele ale art. 1 alin. (3) privind statul roman. Autorul exceptiei considera ca “dreptatea presupune reglementarea unui tratament procesual egal al partilor dintr-un proces”.
   
De asemenea, se mai arata in motivarea exceptiei, “prin scutirea de plata taxelor judiciare de timbru se face o discriminare in favoarea uneia din partile procesului, care, in plus, este o entitate statala”.
   
Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comerciala apreciaza “ca exceptarea, prin lege, de la plata unor impozite si taxe a unor categorii de persoane fizice ori juridice sau a anumitor activitati sau bunuri nu poate sa fie considerata, prin ea insasi, ca neconstitutionala. Dimpotriva, exceptarea de la impozite si taxe ori stabilirea unor reduceri in aceasta materie reprezinta o practica legislativa curenta, care corespunde fie necesitatii de ocrotire a unor subiecte de drept, fie unor ratiuni economice; in cazul de fata reclamanta este o institutie publica abilitata de stat sa administreze participatiile statului la diferite societati comerciale, iar in situatia in care cererile acestei institutii nu ar fi scutite de plata taxei de timbru, s-ar crea o obligatie a statului de a plati taxa de timbru, care este datorata tot statului”.
   
Conform opiniei instantei de judecata, “in cauza nu poate fi vorba despre violarea, prin textul criticat, a egalitatii intre titularii dreptului de proprietate privata, in sensul ocrotirii preferentiale a unora dintre ei”. In acest sens, instanta face trimitere la jurisprudenta Curtii Constitutionale, care “a stabilit ca principiul egalitatii nu se opune ca o lege sa stabileasca reguli diferite in raport cu persoane aflate in situatii deosebite, deoarece acest principiu nu inseamna uniformitate”. In argumentarea sa, instanta mai sustine ca “asemenea reglementari, avand aparenta consacrarii unor privilegii, sunt relativ numeroase in legislatie. Este, de pilda, cazul scutirii de taxe a actiunilor introduse in temeiul raporturilor de munca de catre salariati ori cel al actiunilor judecatoresti ce valorifica drepturi de creanta corelative unor obligatii de intretinere. Iar reglementarea in chip diferentiat a unor asemenea obligatii corespunde, neindoielnic, si prevederilor constitutionale privind justa asezare a sarcinilor fiscale”.
   
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
   
Guvernul considera ca exceptia este neintemeiata. In argumentarea acestui punct de vedere se sustine ca, in realitate, prin memoriul depus de autorul exceptiei se invoca si se motiveaza numai neconstitutionalitatea art. 401 din Legea nr. 137/2002, text introdus prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2002, iar nu si cea a dispozitiilor art. 40 din lege, care nu au incidenta in cauza, intrucat se refera la competenta instantelor si celeritatea solutionarii cauzelor.
   
In legatura cu dispozitiile art. 401 din lege, Guvernul apreciaza ca dispozitiile art. 1 alin. (3) din Constitutie invocate nu au incidenta in cauza, iar cu privire la sustinerile privind incalcarea dispozitiilor art. 21 din Constitutie, acestea “apar neintemeiate”, intrucat “scutirea de plata taxelor de timbru si a cautiunilor stabilite de lege pentru sesizarea instantelor judecatoresti a Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului, institutie publica implicata in procesul de privatizare, plata ce constituie o obligatie si nu un drept, prin dispozitiile legale criticate, reprezinta un atribut exclusiv al legiuitorului pe care acesta il exercita in considerarea anumitor situatii determinate, cum sunt cele privind legatura stransa cu bugetul statului si realizarea unui interes public” (in acest sens este invocata Decizia Curtii Constitutionale nr. 179/2003).
   
Totodata, se arata ca “dispozitiile art. 401 din Legea nr. 137/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, nu contravin art. 44 din Constitutia republicata, iar sustinerile paratei apar neintemeiate, avand in vedere si faptul ca in cazul de fata legiuitorul stabileste un regim juridic diferit pentru promovarea anumitor actiuni de catre “institutiile publice implicate” si nu numai de catre APAPS, in considerarea interesului general al accelerarii procesului privatizarii si in aplicarea art. 135 alin. (2) lit. b) din Constitutia republicata, care prevede ca statul trebuie sa asigure “protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara”, principiu pe care statul, in politica sa economica, este tinut sa-l promoveze si, ca urmare, are dreptul si totodata indatorirea de a crea un cadru juridic corespunzator”.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Curtea,  examinand Incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, republicata, cu modificarile si completarile aduse prin Legea nr. 232/2004, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicata, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, cu modificarile si completarile aduse prin Legea nr. 232/2004, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulat de autorul exceptiei, il constituie dispozitiile art. 401 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, astfel cum a fost modificat si completat prin Ordonanta Guvernului nr. 36 din 29 ianuarie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2004, aprobata cu modificari prin Legea nr. 191/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004.
   
Analizand dispozitiile legale criticate, Curtea retine ca in mod eronat s-a retinut de catre instanta de judecata si contestarea constitutionalitatii art. 40 din Legea nr. 137/2002, intrucat din finalul memoriului depus de autorul exceptiei, precum si din motivarea acesteia, rezulta indubitabil ca obiectul exceptiei il constituie, in exclusivitate, dispozitiile art. 401 din Legea nr. 137/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
   
Textul de lege criticat are urmatorul cuprins:
- Art. 401: “Cererile formulate de institutia publica implicata, in legatura cu calitatea de actionar la societatile comerciale aflate in portofoliul acesteia, cu procesul de privatizare, cu obligatiile decurgand din contractele de vanzare-cumparare de actiuni, cu obligatiile prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, sau de prezenta lege, cu executarea hotararilor judecatoresti si cu orice alte acte procedurale, efectuate de si pentru aceasta, sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru si a timbrului judiciar, cautiuni si orice alte taxe care se fac, potrivit legii, venit la bugetul de stat.”
   
Critica de neconstitutionalitate se bazeaza, in esenta, pe sustinerea ca textul criticat, care prevede scutirea de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar numai pentru actiunile introduse de “institutia publica implicata”, iar nu si pentru celelalte parti, instituie o discriminare, fiind incalcat astfel principiul constitutional al ocrotirii egale a proprietatii private indiferent de titular, dreptul de acces liber la justitie, precum si principiul statului de drept.
   
Textele constitutionale invocate de autorul exceptiei in motivarea exceptiei sunt: art. 1 alin. (3), art. 21 si art. 44 alin. (1) si (2), care au urmatorul cuprins:
- Art. 1 alin. (3): “(3) Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate.”
- Art. 21: “(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.
(3) Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.
(4) Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite.”
- Art. 44 alin. (1) si (2): “(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala.”
   
Analizand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca textul criticat a mai format obiect al controlului de constitutionalitate.
   
Curtea Constitutionala a respins exceptiile de neconstitutionalitate cu privire la dispozitiile art. 401 din Legea nr. 137/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, ca nefondate (de exemplu Decizia nr. 461 din 2 decembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 53 din 22 ianuarie 2004 si Decizia nr. 24 din 27 ianuarie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 173 din 27 februarie 2004).
   
In considerentele Deciziei nr. 461/2003 s-a retinut intre altele ca, “in jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a statuat ca exonerarea de la obligatia de plata a taxelor judiciare de timbru este un atribut exclusiv al legiuitorului, a carui exercitare nu afecteaza nici dreptul de proprietate privata, nici egalitatea in fata legii”.
   
De asemenea, in considerentele Deciziei nr. 24/2004, Curtea a retinut ca “Scutirea institutiilor publice implicate in procesul de privatizare de la plata taxelor de timbru si a celorlalte taxe in cazurile determinate de lege isi are justificarea in stransa legatura a actiunilor in justitie pentru care textul criticat prevede scutirea cu bugetul de stat (alimentat, printre altele, si prin incasarea taxelor judiciare), precum si in interesul general pe care-l prezinta aceste institutii publice”.
   
Aceste considerente sunt in concordanta cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si cu cea a Curtii Constitutionale, care a stabilit ca principiul egalitatii nu are semnificatia uniformitatii, fiind, deci, posibila instituirea unui tratament juridic diferit, atunci cand situatiile diferite justifica aceasta in mod rational si obiectiv.
   
In legatura cu critica referitoare la pretinsa incalcare a dispozitiilor art. 1 alin. (3) din Constitutie, invocata in sustinerea exceptiei, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata, intrucat textul respectiv consacra un principiu general care sta la baza statului roman, iar nu un drept, astfel ca acest principiu nu poate fi considerat a fi incalcat decat, eventual, in masura incalcarii unuia din drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, garantate de Constitutie, sau a vreunui alt text constitutional relevant sub aspectul continutului art. 1 alin. (3) din Legea fundamentala.
   
In ceea ce priveste sustinerea ca textul criticat ar incalca dreptul de acces liber la justitie, Curtea retine ca aceasta este nefondata. Dispozitiile criticate prin care se prevede scutirea de plata taxelor judiciare de timbru si a timbrului judiciar unor actiuni sau acte de procedura pentru “institutia publica implicata” nu incalca cu nimic accesul liber la justitie. De altfel, dispozitiile art. 21 din Constitutie nici nu prevad ca accesul liber la justitie trebuie sa fie in toate cazurile gratuit. Pe de alta parte, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit in jurisprudenta sa ca dreptul la un proces echitabil, prevazut de art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, nu este un drept absolut, statele avand posibilitatea de a stabili termene de prescriptie sau de decadere sau alte conditii privind exercitarea acestui drept.