Spete - materie fiscala (pct. 51 - 55)

51. Bunurile obtinute prin desfasurarea unor activitati comerciale contrare dispozitiilor legii, activitati care constituie contraventii, nefiind dobandite in mod licit, pot fi confiscate potrivit prevederilor constitutionale.

Prin Decizia nr. 44 din 7 februarie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 74/1999 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor si al altor impozite indirecte si a dispozitiilor art. 6 alin. (2) teza intai din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, republicata, modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 126/1998, aprobata prin Legea nr. 243/1998, publicata in M.Of. nr. 295 din 5 iunie 2001, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

1. Examinand exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 74/1999 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor si al altor impozite indirecte, Curtea constata ca aceasta este inadmisibila, deoarece textul de lege criticat nu mai este in vigoare. Astfel, prin art. 57 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 27 din 30 ianuarie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 42 din 31 ianuarie 2000, intrata in vigoare incepand cu data de 15 februarie 2000, se prevede: “Cu aceeasi data se abroga prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor si al altor impozite indirecte, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 380 din 29 decembrie 1997, aprobata si modificata prin Legea nr. 196/1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 417 din 5 noiembrie 1998, cu modificarile si completarile ulterioare.”
Intrucat dispozitia legala criticata a fost abrogata anterior incheierii de sesizare a Curtii, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti avea obligatia, potrivit art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, sa respinga, prin incheiere motivata, exceptia ca fiind inadmisibila, fara a mai sesiza Curtea Constitutionala, deoarece, contrar prevederilor alin. (1) al aceluiasi articol, se referea la o dispozitie care nu mai era in vigoare. In temeiul acestor texte de lege Curtea urmeaza sa respinga, ca fiind inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a art. 2 din Ordonanta Guvernului
nr. 74/1999, deoarece aceasta se refera la dispozitii legale abrogate.

2. Referitor la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. (2) teza intai din Legea
 nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, republicata, modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 126/1998, aprobata prin Legea nr. 243/1998, Curtea retine ca nu pot fi primite sustinerile autorului exceptiei, pentru urmatoarele considerente:

a) Prevederile alin. (1) al art. 41 din Constitutie, potrivit carora “Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”, precum si ale alin. (7) ale aceluiasi articol, conform carora “Averea dobandita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al dobandirii se prezuma”, au in vedere garantarea dreptului de proprietate dobandit legal, iar nu a celui dobandit prin incalcarea dispozitiilor legii. Or prin art. 6 alin.( 2) teza intai din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, republicata, legiuitorul sanctioneaza tocmai obtinerea din asemenea activitati comerciale a unor venituri de catre persoane fizice si juridice, dispunand ca acestea, “precum si incasarile in intregime din vanzarea marfurilor a caror provenienta nu este dovedita se confisca si se fac venit la bugetul administratiei publice centrale”. Prin aceste dispozitii legiuitorul da expresie prevederilor art. 41 alin. (1) fraza a doua din Constitutie, potrivit carora “Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”, drepturi printre care se afla si dreptul de proprietate.

b) Curtea mai constata ca nu este incalcat nici art. 41 alin. (7) din Constitutie, deoarece, potrivit acestor prevederi, numai averea dobandita licit nu poate fi confiscata, iar in conformitate cu prevederile alin. (8) al aceluiasi text constitutional, “Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii”. Prin urmare, bunurile obtinute prin desfasurarea unor activitati comerciale contrare dispozitiilor legii, activitati care constituie contraventii, nefiind dobandite in mod licit, pot fi confiscate potrivit prevederilor constitutionale mentionate mai sus.
Asadar, dispozitiile art. 6 alin. (2) teza intai din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, republicata, modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 126/1998, aprobata prin Legea nr. 243/1998, nu numai ca nu contravin prevederilor art. 41 alin. (1) si (7) din Legea fundamentala, ci sunt in deplina concordanta cu acestea. Totodata Curtea constata ca dispozitiile legale criticate constituie tocmai o aplicare legala a prevederilor art. 41 alin. (8) din Constitutie, intrucat se refera la sume rezultate din valorificarea marfurilor a caror provenienta nu poate fi dovedita, in conditiile in care nedovedirea acestei proveniente constituie o contraventie.

Teste rezolvate de matematica pentru clasele V-VIII

Vezi AICI detalii

Cartea verde a contabilitatii

Vezi AICI detalii

Fise distractive pentru gradinita

Vezi AICI detalii

Proiecte Didactice pentru succesul la Titularizare sau Definitivat Educatori

Vezi AICI detalii

De altfel, Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat cu privire la constitutionalitatea dispozitiilor art. 6 alin.( 2) din Legea nr. 12/1990, republicata, respingand exceptia de neconstitutionalitate a acestor dispozitii prin Decizia nr. 17 din 29 ianuarie 1997, ramasa definitiva prin Decizia nr. 300 din 1 iulie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 286 din 22 octombrie 1997, retinand, in esenta, ca dispozitia privind confiscarea nu este urmarea faptului ca bunurile confiscate ar fi fost dobandite ilicit, ci ca ele au rezultat din savarsirea unei contraventii prevazute la art. 1 lit. e) din aceeasi lege, intrucat autorul exceptiei nu a putut dovedi provenienta licita a marfurilor vandute, obligatie prevazuta de acest text.
Curtea a mai retinut ca “Obligatia de a dovedi aceasta provenienta corespunde dispozitiei de principiu prevazute la art. 30 alin. (2) din Codul comercial, potrivit careia comerciantii sunt datori a pastra, cel putin pana la 2 ani, facturile marfurilor cumparate si introduse in stabilimentele lor. Este o obligatie esentiala pentru evitarea contrabandei si a evaziunii fiscale, indeosebi in ceea ce priveste plata taxei pe valoarea adaugata”. Considerentele si solutia adoptate prin decizia citata isi pastreaza valabilitatea si in prezenta cauza, neexistand elemente noi care sa justifice reconsiderarea jurisprudentei Curtii.

52. Daca organul fiscal incalca prevederile legii, contribuabilul este in drept sa procedeze, dupa caz, potrivit art. 47 sau 48 din Constitutie, mai ales ca legea obliga organul fiscal sa actioneze cu profesionalism, dovedind corectitudine si obiectivitate in relatiile cu contribuabilii controlati.

Prin Decizia nr. 38 din 6 februarie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. 1 lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, modificata, publicata in M.Of. nr. 250 din 16 mai 2001, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
Prin art. 26 alin. (1) lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 se sanctioneaza contraventional “refuzul contribuabilului de a permite accesul organului de control fiscal sau, dupa caz, al serviciilor de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale in sediul sau de afaceri sau in orice alte locuri in care exista bunuri impozabile sau in care acesta desfasoara activitati producatoare de venituri, in vederea exercitarii controlului fiscal”. Textul de lege are in vedere combaterea evaziunii fiscale savarsite prin impiedicarea exercitarii controlului, in conditiile legii, iar in aplicarea sa trebuie sa se tina seama de intreaga economie a reglementarii, precum si de finalitatea urmarita de legiuitor.

Astfel, art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 stabileste scopul controlului fiscal (verificarea realitatii declaratiilor, a corectitudinii si a exactitatii indeplinirii obligatiilor fiscale). De asemenea, art. 3 se refera la sfera obligatiilor fiscale. Potrivit art. 5, angajatii organelor de control fiscal indeplinesc o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat. Totodata art. 6 lit. d) stabileste drepturile si obligatiile organelor de control fiscal, printre care figureaza si dreptul de a face constatari faptice cu privire la natura activitatilor producatoare de venituri impozabile sau pentru identificarea obiectelor ori a sumelor impozabile. In sfarsit, conform art. 6 lit. g), organele de control fiscal au dreptul de a intra, in prezenta contribuabilului sau a reprezentantului legal al acestuia ori in prezenta unei alte persoane desemnate de contribuabil, in orice incinta a sediului in care isi desfasoara activitatea contribuabilul sau in locuri in care exista bunuri impozabile ori in care se desfasoara activitatile producatoare de venituri, accesul fiind permis in cursul programului normal de lucru al contribuabilului, iar in afara acestuia, numai cu autorizarea scrisa a conducerii organului de control fiscal sau, dupa caz, a conducerii serviciilor de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale si cu acordul contribuabilului.

Curtea constata ca, in vederea aprecierii constitutionalitatii dispozitiilor legale criticate, trebuie sa se tina seama de faptul ca persoanele care desfasoara activitati supuse controlului fiscal isi cunosc obligatiile ce le revin. Astfel, aceste dispozitii stabilesc, printre altele, ca acest control se efectueaza in prezenta contribuabilului sau a reprezentantului legal al acestuia ori in prezenta unei alte persoane desemnate de contribuabil, iar daca se efectueaza in afara programului normal de lucru, este necesar “acordul contribuabilului” sart. 26 lit. g)t; contribuabilul este informat in legatura cu actiunea care urmeaza sa se desfasoare, prin transmiterea unui aviz de verificare sart. 111 alin. (1) lit. a)t; contribuabilul confirma ca a luat cunostinta de drepturile si obligatiile sale, prin semnarea avizului de verificare (art. 111 alin. (4); contribuabilii sunt obligati sa coopereze la desfasurarea in conditii optime a controlului fiscal (art. 16).
De asemenea, Curtea constata ca dispozitiile legale criticate nu vizeaza spatii cu destinatia exclusiv de domiciliu, ci stabilesc in mod clar ca acest control fiscal se efectueaza la “sediul de afaceri sau in orice alte locuri in care exista bunuri impozabile sau in care se desfasoara activitati producatoare de venituri”. Asa fiind, controlul fiscal priveste spatii clar determinate prin destinatia lor. Rezulta ca art. 26 alin. (1) lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 nu contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 27 alin. (1) referitoare la inviolabilitatea domiciliului.
Desigur, daca organul fiscal incalca prevederile legii, contribuabilul este in drept sa procedeze, dupa caz, potrivit art. 47 sau 48 din Constitutie, mai ales ca legea obliga organul fiscal sa actioneze “[...] cu profesionalism, dovedind corectitudine si obiectivitate in relatiile cu contribuabilii controlati [...]” (art. 10 alin. (2).

De aceea nemultumirile autorului exceptiei de neconstitutionalitate privesc aplicarea dispozitiilor legale in cadrul controlului fiscal, iar nu constitutionalitatea acestora, motiv pentru care exceptia urmeaza sa fie respinsa.
Opinie concurenta

Sunt de acord cu solutia de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. (1)lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, modificata. Pe de alta parte insa, apreciez ca solutia adoptata prin vot unanim trebuia sa fie intemeiata, partial, pe alte considerente si, de aceea, formulez prezenta opinie concurenta.

I.1. Conceptul de “opinie concurenta” este distinct de conceptul de “opinie separata”.
Atat opinia separata, cat si opinia concurenta sunt formulate de unul sau mai multi membri ai completului care solutioneaza cauza supusa Curtii Constitutionale, dar niciodata de mai mult decat patru dintre cei noua judecatori ai Curtii - circumstantiere ce rezulta din cuprinsul art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, text conform caruia “[...] actele Curtii se adopta cu votul majoritatii judecatorilor, daca prin prezenta lege nu se prevede altfel”.

Prin opinia separata, autorul sau autorii acesteia isi exprima dezacordul cu privire la solutia luata ca urmare a votului majoritatii completului de judecata, solutie ce este infatisata prin dispozitivul actului pronuntat de Curtea Constitutionala (act care, dupa caz, in raport cu diferentierile realizate prin art. 13 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, poate fi o decizie, o hotarare sau un aviz consultativ). Acest dezacord poate sa se refere la integralitatea dispozitivului sau numai la o parte a dispozitivului; asadar, prin opinia separata, autorii acesteia se pot pronunta pentru o solutie integral opusa aceleia luate de catre majoritate (de exemplu, se pronunta pentru constatarea neconstitutionalitatii in loc de constatarea constitutionalitatii sau, dupa caz, invers) ori se pot pronunta pentru constatarea inadmisibilitatii sesizarii in locul solutiei de constatare “in fond” a neconstitutionalitatii (sau, dupa caz, invers) ori se pot pronunta pentru o solutie intermediara (de exemplu, pentru constatarea neconstitutionalitatii in masura in care textul de lege supus controlului are un inteles ce este considerat de catre Curte ca fiind contrar Constitutiei, in locul solutiei de constatare “fara rezerva” a neconstitutionalitatii; sau, dupa caz, invers). Asa fiind, si considerentele exprimate de catre autorul sau autorii opiniei separate sunt, in mod necesar, diferite fata de cele pe care s-a intemeiat majoritatea membrilor completului de judecata.
Prin opinia concurenta, autorul sau autorii acesteia sunt de acord - in mod integral - cu solutia infatisata in dispozitivul actului pronuntat de catre Curte, dar apreciaza ca acea solutie trebuia sa fie intemeiata pe alte considerente decat cele retinute prin vointa majoritatii (sau, dupa caz, si pe alte considerente ori numai pe anumite considerente).

I.2. In sistemul de drept roman, in materie de jurisdictie constitutionala, legitimitatea opiniei concurente este la fel de incontestabila ca si aceea a opiniei separate.
 
Ambele categorii de opinii constituie expresia independentei fiecaruia dintre membrii Curtii Constitutionale (conform art. 143 din Constitutie, “Judecatorii Curtii Constitutionale sunt independenti in exercitarea mandatului lor si inamovibili pe durata acestuia”), independenta a carei existenta asigura independenta Curtii Constitutionale (ca autoritate publica) in raport cu celelalte autoritati si institutii publice si, prin aceasta, realizarea scopului fundamental al acestei Curti, acela de “garantare a suprematiei Constitutiei” art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicata. De altfel, dispozitiile art. 143 din Constitutie sunt reproduse integral in cuprinsul alin. (1) al art. 4 din aceasta lege, adaugandu-se, prin alin. (2), ca “Judecatorii Curtii Constitutionale nu pot fi trasi la raspundere pentru opiniile si voturile exprimate la adoptarea solutiilor”. Avand ca fundament principiul constitutional si legal al independentei judecatorilor Curtii Constitutionale, opinia separata si aceea concurenta au o legitimitate constitutionala si, de aceea, acestea nu pot fi cenzurate de catre majoritatea membrilor Curtii nici cat priveste oportunitatea exprimarii lor si nici cat priveste continutul sau modul de redactare.

Atat opinia separata, cat si opinia concurenta au si o legitimitate regulamentara, intemeiata pe dispozitiile art. 30 alineatul final din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale (adoptat prin Hotararea nr. 12 din 4 noiembrie 1997 a Plenului Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 308 din 12 noiembrie 1997), dispozitii regulamentare conform carora “Judecatorul poate formula opinie separata, avand obligatia sa o motiveze pana la data semnarii deciziei”. Desi textul se refera in terminis numai la opinia separata, este evident ca in acest context, termenul “opinie separata” este utilizat lato sensu, iar nu stricto sensu, incluzand - asadar - orice categorie de dezacord fata de opinia majoritatii; interpretarea contrara, conform careia numai opinia separata ar fi permisa, ar conduce la concluzia absurda ca acela caruia ii este permis mai mult (dreptul la opinie separata) ii este interzis ceea ce este mai putin (dreptul la opinie concurenta) - nesocotindu-se astfel principiul juridic qui potest plus potest minus.

Ambele categorii de opinii beneficiaza de o legitimitate de natura jurisdictionala, iar nu numai de natura exclusiv stiintifica (ceea ce ar impune interdictia publicarii nu numai a opiniei concurente, ci si a opiniei separate in Monitorul Oficial al Romaniei, care este o publicatie oficiala, iar nu stiintifica). Desi este incontestabil ca numai in legatura cu dispozitivul actului pronuntat de Curtea Constitutionala se poate pune problema aplicabilitatii principiului “autoritatii lucrului judecat”, iar nu si in legatura cu considerentele pe care se intemeiaza acel dispozitiv, totusi, la fel de incontestabil este si ca, in materie de jurisdictie constitutionala, considerentele au o importanta jurisdictionala speciala.
Aceasta concluzie isi are originea in mai multe motive. Sub acest aspect, de exemplu, trebuie avut in vedere ca aceste considerente se intrepatrund cu continutul dispozitivului, formand un ansamblu coerent care este similar aceluia compus din lege si expunerea sa de motive. La fel cum, in materie de interpretare a legii, referirile la continutul expunerii de motive reprezinta un procedeu general acceptat (in cadrul metodei interpretarii istorice sau teleologice), si in materie de jurisdictie constitutionala intelesul si finalitatea dispozitivului pot fi diferite in raport cu considerentele pe care se intemeiaza.
De exemplu, un dispozitiv prin care se constata constitutionalitatea unei dispozitii legale trebuie intotdeauna sa fie coroborat cu considerentele, in cuprinsul carora sunt indicate prevederile constitutionale ce au fost examinate in cadrul acelei cauze; asa fiind, aceeasi dispozitie legala poate fi constatata ulterior, intr-o alta cauza, ca fiind neconstituttionalaa, si aceasta intrucat, de aceasta data, examinarea s-a realizat in raport cu alte prevederi constitutionale.

In sfarsit, legitimitatea atat a opiniei separate, cat si a opiniei concurente rezulta si din utilizarea acestora in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, in cadrul aplicarii de catre aceasta autoritate jurisdictionala a prevederilor Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, act international opozabil Curtii Constitutionale, conform art. 11 si 20 din Constitutie.

II.1. In speta, apreciez ca este necesar ca solutia de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate scu consecinta constatarii constitutionalitatii dispozitiilor art. 26 alin. (1) lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, modificatat trebuie sa fie intemeiata, partial, pe alte argumente, intrucat considerentele deciziei la care se refera prezenta opinie concurenta pot permite ca, in practica aplicarii acestor dispozitii legale, sa se recurga la interpretari contrare dispozitiilor art. 27 alin. (1), alin. (3) si alin. (4) din Constitutie, potrivit carora: “(1) Domiciliul si resedinta sunt inviolabile. Nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliul ori in resedinta unei persoane fara invoirea acesteia. [...]
(3) Perchezitiile pot fi ordonate exclusiv de magistrat si pot fi efectuate numai in formele prevazute de lege.
(4) Perchezitiile in timpul noptii sunt interzise, afara de cazul delictului flagrant.”

II.2. Prin art. 26 alin. (1) lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 227 din 30 august 1997) se sanctioneaza contraventional “refuzul contribuabilului de a permite accesul organului de control fiscal sau, dupa caz, al serviciilor de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale in sediul sau de afaceri sau in orice alte locuri in care exista bunuri impozabile sau in care acesta desfasoara activitati producatoare de venituri, in vederea exercitarii controlului fiscal”.

Textul de lege are in vedere mai multe ipoteze in care, potrivit legii, organelor fiscale li se recunoaste un drept de acces in anumite spatii ale contribuabilului. Astfel, conform art. 6 lit. g) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 (in redactarea data textului prin art. III pct. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 113/1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 315 din 30 iunie 1999), in exercitarea atributiilor ce le revin, organele de control fiscal sau, dupa caz, serviciile de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale au dreptul “sa intre, in prezenta contribuabilului sau a reprezentantului legal al acestuia ori in prezenta unei alte persoane desemnate de contribuabil, in orice incinta a sediului in care isi desfasoara activitatea contribuabilul sau in locuri in care exista bunuri impozabile ori in care se desfasoara activitati producatoare de venituri.
Accesul este permis in cursul programului normal de lucru al contribuabilului, iar in afara acestuia, numai cu autorizarea scrisa a conducerii organului de control fiscal sau, dupa caz, a conducerii serviciilor de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale si cu acordul contribuabilului”.

II.3. Apreciez ca ar fi fost necesar ca, in cuprinsul considerentelor, Curtea Constitutionala sa fi observat ca decizia pronuntata nu poate avea ca obiect decat controlul constitutionalitatii prevederilor art. 26 alin. (1) lit. c), precum si a celor ale textelor din acelasi act normativ la care art. 26 alin. 1 lit. c) se raporteaza sasa cum este art. 6 lit. g)t. Aceasta precizare se impunea deoarece Ordonanta Guvernului nr. 70/1997, in redactarea acestui act normativ la momentul publicarii sale initiale (si anume, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 227 din 30 august 1997), continea si dispozitiile lit. h) din art. 6, dispozitii care aveau urmatorul continut: “In exercitarea atributiilor ce le revin, organele fiscale au dreptul: [...]

h) sa intre in incaperile care reprezinta domiciliul sau resedinta unei persoane fizice, cu consimtamantul scris al acesteia. In caz de refuz, organul fiscal va solicita autorizarea instantei judecatoresti competente, aplicandu-se dispozitiile Codului de procedura civila privind ordonanta presedentiala”. Textul de lege reprodus scare se afla in deplina concordanta cu prevederile art. 27 alin. (1) si (3) din Constitutiet a fost insa abrogat prin pct. 7 al articolului unic al Legii nr. 64/1999 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal (lege publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 168 din 21 aprilie 1999). In aceste conditii si intrucat Curtea Constitutionala a fost sesizata exclusiv in privinta art. 26 alin. (1) lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997, controlul de constitutionalitate efectuat prin decizia pronuntata in prezenta cauza nu a putut fi extins la prevederile unui alt act normativ, mai precis la prevederile pct. 7 al articolului unic al Legii nr. 64/1999, deoarece, in baza art. 25 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicata: “In caz de admitere a exceptiei, Curtea se va pronunta si asupra constitutionalitatii altor prevederi din actul atacat, de care in mod necesar si evident nu pot fi disociate prevederile mentionate in sesizare”).

II.4. In contextul celor aratate imediat anterior, apreciez ca ar fi fost necesar ca, in considerentele deciziei de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, sa se fi precizat ca, in aplicarea prevederilor art. 26 alin. (1) lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997, precum si in aplicarea textelor din acelasi act normativ la care prevederile art. 26 alin. 1 lit. c) se raporteaza - asa cum este, printre altele, textul art. 6 lit. g) -, organele de control fiscal au obligatia sa respecte dispozitiile constitutionale ale art. 27, privind inviolabilitatea domiciliului; si aceasta chiar daca, dupa abrogarea art. 6 lit. h) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997, in cuprinsul textelor acestui act normativ nu mai este reluata o parte a mentionatelor prevederi constitutionale, cata vreme este - totusi - evident ca ele sunt direct aplicabile, ca urmare a dispozitiilor art. 51 din legea fundamentala, conform carora: “Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.”

II.5. Sub un alt aspect, apreciez ca solutia pronuntata nu poate fi intemeiata, in nici un caz pe acea parte a considerentelor in care se face trimitere la prevederile art. 111 alin. (1) lit. a), text introdus prin pct. 14 al articolului unic al Legii nr. 64/1999 si care are urmatorul continut: “Inaintea desfasurarii unei actiuni de control fiscal la sediul, domiciliul sau resedinta contribuabilului, acesta are dreptul:
a) sa fie informat in legatura cu actiunea care urmeaza sa se desfasoare, prin transmiterea unui aviz de verificare;”

Intr-adevar, nerelevanta totala a acestei referiri rezulta din continutul alin. (4) al aceluiasi text de lege, alineat introdus - de asemenea - prin pct. 14 al articolului unic al Legii nr. 64/1999: “In cazul organelor de control fiscal, care, potrivit legii, pot executa controale inopinate, precum si in cazul in care actiunea de control fiscal se desfasoara in vederea solutionarii unor cereri ale contribuabililor, transmiterea avizului de verificare nu este obligatorie.”

II.6. Fata de ansamblul celor aratate, consider ca, in prezent, prevederile art. 26 alin. (1) lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 urmeaza a fi interpretate si aplicate in corelatie cu celelalte prevederi din acelasi act normativ, iar ansamblul acestor prevederi legale nu poate avea un inteles contrar dispozitiilor art. 27 din Constitutie, referitoare la inviolabilitatea domiciliului.

Astfel, atunci cand se pune problema aplicarii prevederilor art. 26 alin. (1) lit. c) prin raportare la ipoteza reglementata de art. 6 lit. g) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1997, este necesar sa se distinga intre, pe de o parte, situatia in care incinta in care se refuza intrarea organului de control fiscal este utilizata exclusiv ca “domiciliu” si, pe de alta parte, situatia in care, ca urmare a vointei proprii a contribuabilului de a utiliza acea incinta si in scopul producerii de venituri impozabile ori pentru amplasarea de bunuri impozabile, acel spatiu nu mai poate fi considerat ca indeplinind, exclusiv, functia de “domiciliu”.

Imprejurarea ca, in activitatea lor, unele organe fiscale nu ar face o clara distinctie intre sediul de afaceri si “domiciliu” (in sensul art. 27 din Constitutie) sau ca ar incalca unele dispozitii ale Ordonantei Guvernului nr. 70/1997, modificata, constituie aspecte de aplicare a legii (iar nu de constitutionalitate), care, in lumina art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicata, nu intra in competenta Curtii Constitutionale.

III. Potrivit art. 1 alin. (3) din Constitutie, Romania este stat de drept. De aceea, considerentele pe care se intemeiaza decizia la care se refera prezenta opinie concurenta (considerente retinute de vointa exprimata prin mecanisme democratice de catre majoritatea membrilor completului de judecata) sunt singurele care, impreuna cu dispozitivul adoptat cu unanimitate de voturi, produc efecte juridice obligatorii, “erga omnes”, conform art. 145 alin. (2) din Constitutie. Considerentele prezentei opinii concurente, ca si in cazul altor opinii concurente, constituie - exclusiv - exercitarea libertatii de exprimare si afirmarea independentei judecatorilor Curtii Constitutionale, fara a produce insa vreun efect juridic in privinta solutionarii litigiului aflat pe rolul instantei judecatoresti sau in privinta constitutionalitatii prevederilor legale supuse examinarii. Orice decizie a Curtii Constitutionale este obligatorie “erga omnes”, in masura in care a fost pronuntata cu votul a cel putin 5 judecatori, conform art. 8 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata.
Nu exista grade ale obligativitatii deciziilor Curtii Constitutionale in raport cu numarul de voturi exprimate pentru solutia pronuntata si, cu atat mai putin, in raport cu numarul de voturi exprimate pentru solutia pronuntata si, cu atat mai putin, in raport cu numarul de voturi exprimate pentru considerentele retinute prin decizie. De aceea, autoritatile si institutiile statului sunt obligate sa dea curs deopotriva solutiei si considerentelor decise cu majoritatea voturilor la fel ca si solutiei si considerentelor pronuntate cu unanimitatea voturilor judecatorilor ce formeaza completul de judecata. Raspunderea juridica este identica si intr-un caz si in celalalt, in conditiile prezentate prin considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 151 din 12 aprilie 2000.

53. Numai legiuitorul poate acorda anumite scutiri sau reduceri de impozite in favoarea anumitor categorii de contribuabili si in anumite perioade de timp, in functie de situatiile conjuncturale, dar, evident, si in raport cu situatia economico-financiara a tarii in perioadele respective.

Prin Decizia nr. 252 din 28 octombrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 86 alin. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, publicata in M.Of. nr. 702 din 28 decembrie 2000, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Nici critica privind incalcarea prevederilor constitutionale ale art. 107 alin. (3) si ale art. 114 alin. (1) nu poate fi primita, intrucat ordonanta criticata a fost emisa pe baza unei legi speciale de abilitare, adoptata de Parlament, si anume Legea nr. 140/1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 346 din  22 iulie 1999, care la art. 1 lit. D pct. 13 cuprinde “Reglementari privind impunerea pe venit; impunerea pe venitul global”.

Regula generala privind plata impozitelor si a altor taxe este cuprinsa in art. 53 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia “Cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si prin taxe, la cheltuielile publice”, iar conform art. 138 alin. (1) din Constitutie, “Impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”.

Din aceste reglementari constitutionale rezulta dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozite datorate bugetului de stat, precum si cuantumul acestora. De aceea numai legiuitorul poate acorda anumite scutiri sau reduceri de impozite in favoarea anumitor categorii de contribuabili si in anumite perioade de timp, in functie de situatiile conjuncturale, dar, evident, si in raport cu situatia economico-financiara a tarii in perioadele respective. Nici o dispozitie constitutionala nu interzice ca printr-o lege noua sa fie retrase scutirile acordate printr-o lege anterioara. Ordonantele Guvernului emise pe baza unei legi de abilitare au putere de lege pana la eventuala lor respingere de catre Parlament. In consecinta, exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata si urmeaza sa fie respinsa.

54. Deoarece sesizarea priveste o actiune directa adresata instantei, Curtea Constitutionala urmeaza sa faca aplicatiunea dispozitiilor legale privind inadmisibilitatea exceptiilor de neconstitutionalitate.

Prin Decizia nr. 213 din 14 noiembrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 86 paragraful 1 din Ordonanta Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, publicata in M.Of. nr. 120 din 9 martie 2001, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Din analiza actelor existente la dosarul instantei de judecata si a Incheierii din 4 aprilie 2000, pronuntata in Dosarul nr. 1.112/CA/2000, Curtea Constitutionala constata insa ca in speta Fundatia Nationala a Revolutiei din Decembrie 1989 din Timisoara a introdus in fata Curtii de Apel Timisoara - Sectia comerciala si de contencios administrativ o actiune directa prin care a solicitat obligarea Guvernului Romaniei “sa completeze art. 86 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 73 din 27 august 1999” prin care se abroga in intregime Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, “in sensul exceptarii abrogarii din aceasta lege a art. 7
alin. (1) lit. e)”. In motivarea actiunii se arata ca “este inadmisibil si in acelasi timp neconstitutional” ca un drept castigat prin lege “sa fie ulterior abrogat printr-un alt act normativ, indiferent de la cine emana acesta, fara a le fi vatamat persoanelor in cauza acest drept si fara sa se incalce art. 1 din Legea nr. 29/1990, respectiv prevederile Constitutiei”.
 
Asadar in cauza nu suntem in fata unei exceptii de neconstitutionalitate in acceptiunea dispozitiilor constitutionale si legale. Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie Curtea Constitutionala “hotaraste asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea legilor si ordonantelor”, iar conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, aceasta “decide asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare, de care depinde solutionarea cauzei”. Mai mult, alin. (6) al acestui din urma articol prevede ca o exceptie de neconstitutionalitate ridicata cu incalcarea art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, este inadmisibila.
Deoarece sesizarea priveste o actiune directa adresata instantei, Curtea Constitutionala urmeaza sa faca aplicatiunea dispozitiilor legale privind inadmisibilitatea exceptiilor de neconstitutionalitate.

55. Majorarea accizelor pentru produsele aflate deja in depozit respecta dispozitiile constitutionale.

Prin Decizia nr. 188 din 10 octombrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III alin. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/1997, articol introdus prin Legea nr. 148/1999 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/1998 pentru modificarea si completarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor si al altor impozite indirecte, publicata in M.Of. nr. 645 din 11 decembrie 2000, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
Din examinarea incheierii prin care a fost sesizata Curtea Constitutionala, precum si a sustinerilor autorului exceptiei formulate in dosarul cauzei rezulta ca sunt criticate prevederile art. II alin. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 14/1999 pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor si al altor impozite indirecte.
Analizand aceste sustineri, Curtea constata ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 14/1999 a fost abrogata prin Legea nr. 148/1999 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/1998 pentru modificarea si completarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor si al altor impozite indirecte, lege ce a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 360 din 29 iulie 1999, dar, prin articolul unic al acestei legi, pct. 20, se mentine textul normativ criticat, avand acelasi continut, si se dispune introducerea lui la art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/1997. In aceste conditii obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie prevederile art. III alin.( 11) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/1997, articol introdus prin Legea nr. 148/1999 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/1998 pentru modificarea si completarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor si al altor impozite indirecte, potrivit carora: “Sumele reprezentand diferentele dintre valoarea accizelor, determinata pe baza sumelor fixe stabilite prin prezenta Ordonanta de urgenta, si valoarea accizelor achitate fie in vama, fie la achizitionarea de pe piata interna a
carburantilor auto se fac venit la bugetul de stat, momentul datorarii acestora fiind data livrarii stocurilor inventariate.”

Din analiza acestor prevederi legale rezulta ca, desi actul normativ criticat a fost abrogat, textul de lege ce constituie obiectul exceptiei a fost preluat, cu acelasi continut, prin legea ulterioara, ceea ce face ca aceasta exceptie de neconstitutionalitate care persista sa fie examinata de Curte. In acest sens, Plenul Curtii Constitutionale s-a pronuntat prin Decizia nr. III/1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995.

Examinand, pe fond, exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea constata urmatoarele:

Autorul exceptiei considera ca prevederile textului de lege criticat sunt neconstitutionale, intrucat,
obligandu-l la plata accizelor pentru marfuri existente in depozit la data intrarii in vigoare a Ordonantei, dispun aplicarea retroactiva a legii. Aceasta situatie ar contraveni atat dispozitiilor art. 15 alin. (2), cat si ale art. 41 alin. (1) din Constitutie.

1. Analizand sustinerea formulata de autorul exceptiei privind retroactivitatea dispozitiei legale criticate, Curtea Constitutionala observa ca aceasta este neintemeiata. Majorarea accizelor, in sensul prevederilor art. III alin. (11) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/1997, s-a dispus datorita modificarii pretului de desfacere a carburantilor auto de catre agentii economici. Prin aceasta modificare de preturi era firesc sa se majoreze si valoarea accizelor cu diferentele dintre valoarea majorata a acestora stabilita prin Ordonanta de urgenta, intrata in vigoare dupa efectuarea controlului de catre organele financiare la sediul Societatii Comerciale “Miracol Impex” - S.R.L. din Fetesti, si valoarea accizelor achitate fie in vama, fie la achizitionarea de pe piata interna din momentul livrarii stocului inventariat. Aceasta modificare se datoreaza numai in masura livrarii produselor din stoc si in raport cu preturile majorate.

2. In legatura cu cea de-a doua critica formulata, care consta in aceea ca prevederile legale ce fac obiectul exceptiei contravin dispozitiilor art. 41 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora “Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege”, Curtea constata ca este, de asemenea, neintemeiata. Astfel cum s-a mai aratat, sursa inregistrarii diferentelor la care urmeaza sa fie obligat autorul exceptiei o reprezinta majorarea accizelor ca urmare a modificarii pretului de desfacere a carburantilor auto.
In felul acesta legiuitorul a stabilit, potrivit competentei sale, ca diferentele de pret sa urmeze regimul accizelor, urmarind asigurarea acelorasi conditii de reflectare a influentei rezultate din majorarea accizelor pentru toti agentii economici. Stabilirea acestor sume insa nu este de natura sa aduca vreo atingere dreptului de proprietate al autorului exceptiei.