Programul "Un autoturism pentru fiecare familie" se adreseaza celor care au minim 3 copii. Propunerea a fost introdusa pentru dezbatere la Senat si s-ar aplica de la 1 iulie 2020 doar pentru persoanele fizice.
UPDATE 29 aprilie 2020 - Senatul a adoptat tacit proiectul de lege prin care familiile cu minimum 3 copii primesc 7350 de euro pentru a-si achizitiona o masina, votul decizional apartinand acum deputatilor.
E notabil sa mentionam faptul ca raportul comisiei sesizate in fond a fost unul de respingere, adica negativ. Daca propunerea legislativa intra la vot in plenul Senatului, aceasta era, cel mai probabil, respinsa.
Pentru ca Senatul a adoptat acest act conform art. 75 alin. (2) din Constitutie, decizia finala cu privire la implementarea acestei masuri va apartine Camerei Deputatilor.
Daca parlamentarii vor dori ca masura privind cei 7350 de euro sa se aplice, vor trebui sa adopte proiectul de lege si sa-l trimita sefului statului pentru promulgare.
Ramane de vazut ce vor decide alesii.
Vom urmari evolutia proiectului si vom reveni cu actualizari imediat ce acestea vor fi disponibile.
INFORMATII INITIALE
publicate pe 7 ianuarie 2020
"Avand in vedere necesitatea adoptarii unor masuri urgente in vederea stimularii natalitatii pentru stoparea crizei demografice din Romania si totodata necesitatea stimularii achizitionarii unor autovehicule noi de minim 7 locuri, mai putin poluante, se impune adoptarea programului "UN AUTOTURISM PENTRU FIECARE FAMILIE", vizeaza facilitarea accesului persoanelor fizice care au in intretinere/ingrijire 3 sau mai multi copii, la fmantari nerambursabile pentru achizitionarea de autoturisme noi cu poluare redusa EUROS sau EUR06", arata initiatorii in expunerea de motive.
Portal Codul Muncii
Pachet Teste REZOLVATE pentru reusita la examenul de titularizare in invatamantul prescolar - EDUCATORI 2 culegeri
Fise distractive pentru gradinita
Teste rezolvate de matematica pentru clasele V-VIII
Conform prevederilor, incepand cu 1 iulie 2020 persoanele fizice care au 3 copii sau mai multi in intretinere sau ingrijire vor putea accesa o suma de 35.000 de lei (~7350 de euro) pentru a cumpara o masina. Banii se acorda, insa, doar pentru un autovehicul cu 7 locuri!
"Consideram ca lipsa unei oferte de finantare adecvate familiilor numeroase in ceea ce priveste sectorul auto, afecteaza nivelul de trai al populatiei. De cele mai multe ori, alegerea unei masini are la baza rationamente estetice si financiare. Insa atunci cand apar copiii, conteaza foarte mult alegerea unei masini care asigura atat confortul si cat si siguranta pentru intreaga familie. In functie de nevoi si scopul utilizarii masina poate fi cel mai bun partener, mai ales daca familia este mai numeroasa si este nevoie de o masina care poate oferi un spatiu generos si un confort sporit", mai spun semnatarii Programului de finantare "Un autoturism pentru fiecare familie".
Sustinatorii acestui nou program sunt: Tánczos Barna - senator UDMR; Ambrus Izabella-Agnes - deputat UDMR; Antal István-János - deputat UDMR; Apjok Norbert - deputat UDMR; Bende Sándor - deputat UDMR; Benedek Zacharie - deputat UDMR; Benkő Erika - deputat UDMR; Biro Zsolt-Istvan - deputat UDMR; Biró Rozalia-Ibolya - deputat UDMR; Csép Éva-Andrea - deputat UDMR; Csoma Botond - deputat UDMR; Erdei-Dolóczki István - deputat UDMR; Farago Petru - deputat UDMR; Kelemen Hunor - deputat UDMR; Korodi Attila - deputat UDMR; Kulcsár-Terza József-György - deputat UDMR; Magyar Loránd-Bálint - deputat UDMR; Sebestyén Csaba-István - deputat UDMR; Seres Dénes - deputat UDMR; Szabó Ödön - deputat UDMR.
Suma de 35.000 de lei se acorda pentru un autovehicul nou cu norma de poluare Euro 5 sau Euro 6.
Pentru a putea accesa banii trebuie sa:
Conform art. 2, lit g) contributia proprie inseamna cheltuielile efectuate de catre beneficiar, dupa semnarea contractului de finantare nerambursabila, pentru achizitia unui autovehicul EURO5 sau EUR06 de minim 7 locuri, inclusiv taxa pe valoarea adaugata, prin virament bancar catre persoane juridice care au ca obiect de activitate vanzarea autovehiculelor, sustinuta de catre beneficiar din surse financiare proprii.
Banii vor fi acordati de catre Guvernul Romaniei prin decontare din suma integrala platibila pentru autoturismul ales.
Desi avem cuprinse cateva detalii cu privire la acesti bani nerambursabili, este important sa retinem ca Ghidul de finantare va fi realizat de Ministerul Finantelor Publice prin emiterea unui Ordin in acest sens. Doar in baza acestui act va putea fi accesat programul propus de UDMR.
Proiectul de lege a fost introdus pentru dezbatere la Senat, asadar deputatii vor avea votul decizional.
Atentie! Propunerea legislativa nu se aplica momentan. Pentru a intra in vigoare este nevoie de votul senatorilor, al deputatilor, de promulgarea Presedintelui Romaniei si de publicarea in Monitorul Oficial!
Punctul de vedere al Guvernului nu a fost oferit.
Procedura de urgenta nu a fost solicitata.
Vom urmari parcursul legislativ al B602/2019 si vom reveni cu actualizari imediat ce acestea vor fi disponibile.
Florin Amariei scrie pentru E-Juridic.ro din anul 2018, explicand noutatile legislative si prezentand cele mai relevente stiri din domeniu. Si-a inceput activitatea la 9AM.ro, a continuat la legestart.ro si a acoperit dintotdeauna cele mai relevante subiecte din domeniile politica, social si justitie. In prezent, scrie pentru dumneavoastra despre tot ceea ce inseamna domeniile legislativ, justitie si politico-social, cu accent pe explicarea detaliata a ce este important de retinut, cum ne afecteaza aceste informatii si de ce este bine sa aplicam legea in forma ei la zi.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
ARTICOLE SIMILARE
ARTICOLE SIMILARE
ARTICOLE SIMILARE
ARTICOLE SIMILARE
ARTICOLE SIMILARE