Aspecte Teoretice - Articolul (2) Materia Dreptul Muncii

(Vezi Articolul (1) - Materia Dreptului Muncii)

Prin Hotararea din 29 noiembrie 1995, Consiliul general a respins ca nefondate recursurile administrative formulate impotriva acestei decizii de catre dl Wouters, Arthur Andersen & Co. Belastingadviseurs si Arthur Andersen & Co. Accountants. La inceputul anului 1995, dl Savelbergh, avocat in cadrul baroului⁹³ din Amsterdam, a adus la cunostinta Comitetului de supraveghere al ordinului avocatilor din circumscriptia Amsterdam de intentia sa de a colabora cu societatea Price Waterhouse Belastingadviseurs BV, o filiala a societatii internationale Price Waterhouse, ce include atat consilieri fiscali, cat si experti-contabili.

Prin Decizia din 5 iulie 1995, comitetul a declarat colaborarea respectiva ca fiind contrara art. 4 al Regulamentului din anul 1993.

Prin Hotararea din 21 noiembrie 1995, Consiliul general a respins recursul administrativ formulat impotriva acestei decizii de catre dl Savelbergh si societatea Price Waterhouse Belastingadviseurs BV.

In conditiile aratate, dl Wouters, Arthur Andersen & Co. Belastingadviseurs si Arthur Andersen & Co. Accountants, pe de o parte, si dl Savelbergh si Price Waterhouse Belastingadviseurs, pe de alta parte, au introdus actiuni in fata tribunalului administrativ local din Amsterdam. Ei au sustinut, cu precadere, faptul ca hotararile Consiliului general din 21 si 29 noiembrie 1995 erau incompatibile cu dispozitiile tratatului in materia concurentei, a dreptului de stabilire si a libertatii de a presta servicii.

Prin hotararea din 7 februarie, tribunalul a respins actiunile formulate de Arthur Andersen & Co. Belastingadviseurs si Arthur Andersen& Co. Accounants ca inadmisibile, iar recursurile formulate de domnii Wouters si Savelbergh, respectiv Price Waterhouse Belastingadviseurs BV, ca nefondate.

Tribunalul a considerat ca dispozitiile tratatului in materie de concurenta nu erau aplicabile fondului cauzelor. In acest sens, s-a aratat ca Ordinul olandez al avocatilor reprezinta un organism de drept public instituit de lege in vederea promovarii unui interes general. In acest scop, el s-a prevalat de competenta sa de reglementare, astfel cum a fost prevazuta de art. 28 din Legea avocatilor. Pentru respectarea interesului general, el trebuie sa garanteze independenta si partialitatea avocatului ce ofera asistenta juridica. De aceea, Ordinul olandez al avocatilor nu poate fi o asociatie de intreprinderi in sensul art. 85 din tratat. Mai mult, ordinul nu poate fi considerat ca fiind o intreprindere ori o grupare de intreprinderi ce ocupa o pozitie dominanta colectiva in sensul art. 86 din tratat.
De asemenea, in viziunea tribunalului, art. 28 din Legea avocatilor nu transfera competente operatorilor privati, astfel incat sa aduca atingere efectului util al art. 85 si 86 din tratat. In consecinta, aceasta dispozitie este compatibila cu cea a art. 5 alin. 2, coroborata cu cea art. 3, lit. g) si cu art. 85 si 86 din tratat.

Tribunalul a respins argumentarea⁹⁴ reclamantilor conform careia regulamentul din 1993 ar fi incompatibil cu dreptul de stabilire si cu libertatea de a presta servicii prevazute de art. 52 si 59 din tratat. Dispozitiile tratatului au fost considerate ca fiind inaplicabile, in conditiile in care fondului cauzelor ii lipsea aspectul transfrontalier. In orice situatie insa, interzicerea colaborarii intre avocati si experti-contabili ar fi justificata prin motive imperative de ordin general si nu poate fi considerata ca fiind restrictiva. In lipsa unor dispozitii comunitare specifice in materie, Olanda are dreptul sa alature regulilor ce guverneaza exercitarea profesiei de avocat pe teritoriul sau pe cele ce garanteaza independenta si partialitatea avocatului ce ofera asistenta juridica.

Impotriva acestei hotarari, cei cinci reclamanti au formulat apel in fata Consiliului de Stat.  Raad van de Balies van de Europese Gemeenschap (Consiliul barourilor din Comunitatea Europeana - CBCE), asociatie de drept belgian, a fost admisa sa intervina in fata Consiliului de Stat in favoarea concluziilor sustinute de Consiliul general. Prin decizia din 10 august 1999, Consiliul de Stat a mentinut inadmisibilitatea actiunilor introduse de Arthur Andersen & Co. Belastingadviseurs si de Arthur Andersen & Co. Accountants. In ce priveste celelalte apeluri, s-a considerat ca solutionarea fondului cauzelor depindea de interpretarea mai multor dispozitii de drept comunitar⁹⁵.

Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor

Vezi AICI detalii

Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari

Vezi AICI detalii

Teste rezolvate la limba si literatura romana clasa a VIII-a

Vezi AICI detalii

Consiliul de Stat se intreaba, pe de o parte, daca, prin adoptarea Regulamentului din anul 1993 in baza puterilor conferite de art. 28 din Legea avocatilor, Colegiul delegatilor ar fi incalcat art. 85 si 86 din tratat si, pe de alta parte, prin abilitarea Colegiului delegatilor in baza art. 28 din Legea avocatilor de a emite reglementari, legiuitorul national ar fi incalcat art. 5, 85 si 86 din tratat. In plus, se intreaba daca Regulamentul din anul 1993 este compatibil cu libertatea de stabilire, prevazuta de art. 52 din tratat si cu libertatea de a presta servicii, prevazuta de art. 59 din tratat.

In aceste conditii, Consiliul de Stat a decis suspendarea cauzei si ridicarea, in fata Curtii, a urmatoarelor intrebari prejudiciale:
“1) a) Expresia asociatii de intreprinderi ce figureaza la art. 85, paragraful 1 din tratatul CE (devenit art. 81 paragraful 1, CE) poate fi interpretata in sensul ca o atare asociatie actioneaza doar in interesul operatorilor, daca se poate diferentia, pentru aplicarea acestei dispozitii, intre activitatile de interes general si celelalte activitati, si este suficienta pentru a califica o asociatie de intreprinderi in sensul acestei dispozitii, pentru totalitatea actiunilor sale? Imprejurarea ca regulile generale imperative adoptate de organismul in discutie, emise in virtutea puterilor legislative si in calitate de legiuitor cu competente specifice, are incidenta asupra aplicarii dreptului comunitar al concurentei?
b) Daca se va raspunde la prima intrebare, lit. a), in sensul ca o asociatie de intreprinderi exista doar daca si in masura in care actioneaza in interesul operatorilor⁹⁶, in aceasta situatie dreptul comunitar determina atat situatiile in care este incident interesul general, cat si situatiile in care acesta nu este incident?
c) Daca se va raspunde la prima intrebare, lit. b), in sensul ca dreptul comunitar intervine in aceasta privinta, dispozitiile acestuia permit sa se considere ca adoptarea, de catre un organism precum Ordinul olandez al avocatilor, in baza puterii legislative destinate sa garanteze independenta si partialitatea avocatului ce ofera asistenta juridica, a unor reguli generale imperative privind incheierea unor relatii de colaborare intre avocati si alte categorii de profesionisti, urmareste interesul general?
2) In cazul in care raspunsurile oferite la prima intrebare, lit. a)-c) in sensul ca un regulament precum cel din anul 1993 poate fi considerat drept o decizie luata de o asociatie de intreprinderi, in sensul art. 85, paragraful 1 din tratatul CE (devenit art. 81, paragraful 1, CE) si, de aici, se poate considera ca o atare decizie, in masura in care contine reguli generale imperative privind incheierea relatiilor de colaborare precum cea in discutie, in vederea garantarii independentei si partialitatii avocatului ce ofera asistenta juridica, are ca obiect sau ca efect restrangerea concurentei in cadrul pietei comune, astfel incat schimburile intre statele membre sa fie afectate? Ce criterii de drept comunitar sunt relevante pentru a se raspunde la aceasta intrebare?
3) Se poate interpreta ca termenul intreprindere, ce figureaza la art. 86 din tratatul CE (devenit art. 82 CE) in sensul ca, daca un organism precum Ordinul olandez al avocatilor trebuie sa fie considerat drept o asociatie de intreprinderi, acest organism trebuie, de asemenea, considerat ca fiind o intreprindere sau o grupare de intreprinderi potrivit acestei dispozitii, desi acesta nu desfasoara o activitate economica?
4) In cazul in care raspunsul la intrebarea precedenta este afirmativ si daca, prin aceasta, se poate considera ca un organism precum ordinul olandez al avocatilor⁹⁷ ocupa o pozitie dominanta, un atare organism abuzeaza de aceasta pozitie prin constrangerea avocatilor ce ii sunt afiliati sa se comporte, pe piata prestatiilor de servicii juridice, intr-o modalitate ce restrange concurenta fata de alte persoane?
5) Daca un organism precum Ordinul olandez al avocatilor trebuie considerat in ansamblul sau ca fiind o asociatie de intreprinderi in vederea aplicarii regulilor comunitare de concurenta, art. 90, paragraful 2 din tratatul CE (devenit, dupa modificare, art. 86, paragraful 2, CE) in sensul ca reprezinta un organism ce adopta reguli imperative cu caracter general privind colaborarea dintre avocati si alti profesionisti, in scopul garantarii independentei si partialitatii avocatului ce ofera asistenta juridica?
6) Daca ordinul olandez al avocatilor poate fi considerat drept o asociatie de intreprinderi, o intreprindere sau o grupare de intreprinderi, art. 3 lit. g) din tratatul CE sdevenit, dupa modificare, art. 3 paragraful 1 lit. g), CEt, art. 5 alin. 2 din tratatul CE (devenit, dupa modificare, art. 10 alin. 2, CE), art. 85 si 86 din tratatul CE (devenite art. 81 si 82 CE) se opun situatiei in care un stat membru confera acestui organism (ori unuia dintre organele sale) puterea de a adopta, intre altele, reguli privind colaborarea dintre avocati si alti profesionisti, desi tutela autoritatilor asupra derularii acestui proces nu le permite sa anuleze un atare regulament fara ca sa-si substituie propriul regulament celui pe care l-au anulat?
7) Interdictia colaborarii dintre avocati si experti-contabili, precum cea din speta, este supusa dispozitiilor tratatului consacrate dreptului de stabilire si a celor consacrate liberei prestari a serviciilor ori tratatul CE poate fi interpretat in sensul ca o asemenea interdictie trebuie sa corespunda, de exemplu, fie dispozitiilor in materia dreptului de stabilire, fie dispozitiilor in materia liberei prestari de servicii, potrivit modalitatii in care persoanele interesate doresc sa-si realizeze in mod efectiv colaborarea?
8) Interzicerea unei relatii de colaborare integrata dintre avocati si experti contabili, precum cea din speta, reprezinta o restrangere a dreptului de stabilire, a libertatii prestarii serviciilor sau a ambelor libertati?
9) In cazul in care din raspunsul la intrebarea precedenta reiese ca ne aflam in prezenta uneia dintre cele doua restrangeri citate ori a ambelor, o atare restrangere se justifica totusi pe motiv ca reprezinta o “modalitate de vanzare” in sensul deciziei din 24 noiembrie 2003, Keck si Mithouard, (C-267/91 si C-268/91, Rec., p. I-6097) si, deci, nu este discriminatorie sau pe motiv ca ea corespunde conditiilor pe care Curtea le-a dezvoltat in acest scop in alte decizii, indeosebi prin decizia din 30 noiembrie 1995, Gebhard, (C-55/94, Rec., p. I-4165)?”[...]

In ce priveste prima intrebare, lit. a) - Prin prima intrebare, instanta de trimitere isi ridica problema, in esenta, daca un regulament privind colaborarea⁹⁸ dintre avocati si alte profesii liberale, precum Regulamentul din anul 1993, adoptat de un organism precum Ordinul olandez al avocatilor, trebuie considerat drept o decizie a unei asociatii de intreprinderi, in sensul art. 85 paragraful 1 din tratat. Ea se intreaba, in special, daca imprejurarea ca Ordinul olandez al avocatilor a fost investit prin lege sa adopte reglementari imperative cu caracter general, atat pentru avocatii inscrisi in Olanda, cat si pentru cei autorizati sa isi desfasoare activitatea in alte state membre si care ofera servicii juridice in Olanda, are incidenta asupra aplicarii dreptului comunitar al concurentei. De asemenea, ea se intreaba daca unicul element ce poate actiona in interesul membrilor sai este suficient de a-l califica drept o asociatie de intreprinderi pentru ansamblul activitatilor sale ori daca, in vederea aplicarii art. 85, paragraful 1 din tratat, trebuie mentinut un tratament special activitatilor ce reclama un interes general.

Pentru a determina daca un regulament precum cel din 1993 trebuie considerat ca o decizie a unei asociatii de intreprinderi in sensul art. 85, paragraful 1 din tratat, trebuie observat, in primul rand, daca avocatii reprezinta “intreprinderi”, in sensul dreptului comunitar al concurentei.

Conform unei jurisprudente constante in contextul dreptului concurentei, notiunea de “intreprindere” presupune orice entitate ce desfasoara o activitate economica, in mod independent de statutul sau juridic si de modul sau de finantare (a se vedea, in special, Deciziile din 23 aprilie 1991, Hšfner si Elser, C-41/90, Rec., p. I-1979, pct. 21; din 16 noiembrie 1995, Federatia franceza a societatilor de asigurare s.a., C-244/94, Rec., p. I-4013, pct. 14, si din 11 decembrie 1997, Job Centre, denumita si “Job Centre II”, C-55/96, Rec., p. I-7119, pct. 21).

In aceasta privinta, potrivit unei practici stabile, activitatea economica este reprezentata de orice activitate ce presupune oferirea de bunuri sau servicii pe o piata data (a se vedea, in special, Deciziile din 16 iunie 1987, Comisia c/ Italia, 118/85, Rec., p. 2599, pct. 7 si din 18 iunie 1998, Comisia c/ Italia, C-35/96, Rec., p. I-3851, pct. 36). Or avocatii ofera, contra unei remuneratii, servicii de asistenta juridica, ce constau in pregatirea avizelor, contractelor si a altor acte, precum si reprezentarea si apararea in justitie. In plus, ei isi asuma riscuri financiare aferente desfasurarii acestor activitati, deoarece, in cazul unui dezechilibru intre venituri si cheltuieli, avocatul insusi suporta deficitul aparut.

In aceste conditii, avocatii inscrisi in Olanda desfasoara o activitate economica si, prin urmare, infiinteaza intreprinderi, in sensul art. 85, 86 si 90 din Tratat (devenite, dupa modificare, art. 81 CE, 82 CE si 86 CE), fara ca natura complexa si tehnica a serviciilor pe care le presteaza si imprejurarea ca exercitarea profesiei este astfel reglementata sa modifice o atare concluzie (a se vedea, in acest sens, in ce priveste pe medici, Decizia din 12 septembrie 2000, Pavlov s.a., C-180/98 - C-184/98, Rec., p. I-6451, pct. 77).

In al doilea rand, trebuie examinat in ce masura o organizatie profesionala, precum Ordinul olandez al avocatilor, trebuie considerata o asociatie de intreprinderi in sensul art. 85, paragraful 1 din tratat, atunci cand adopta un regulament de genul celui din anul 1993 (a se vedea in acest sens, in ce priveste o organizatie profesionala de expeditori in vama, Decizia din 18 iunie 1998, Comisia c/ Italia, precitata, pct. 39). Paratul, Consiliul general al Ordinului olandez al avocatilor, sustine ca, in masura in care legiuitorul olandez a instituit Ordinul avocatilor, in calitate de organism de drept public, si i-a conferit competente de reglementare in vederea indeplinirii unei misiuni de interes public, acesta din urma nu trebuie calificat drept o asociatie de intreprinderi in sensul art. 85 din tratat, in mod special atunci cand isi exercita puterea de reglementare. Intervenientul pe fond CBCE si guvernele german, austriac si portughez adauga ca un organism precum Ordinul olandez al avocatilor exercita autoritatea publica si, prin urmare, nu se incadreaza in dispozitia art. 85, paragraful 1 din tratat.

Intervenientul pe fond precizeaza ca un organism poate fi asimilat unei autoritati publice atunci cand activitatea pe care o desfasoara se constituie intr-o misiune de interes general ce deriva din functiile de baza ale statului. Or statul olandez a insarcinat Ordinul avocatilor sa garanteze justitiabililor un acces adecvat la drept si la justitie, ceea ce reprezinta, fara indoiala, una dintre functiile de baza ale statului.

In ceea ce il priveste, guvernul german reaminteste ca organele legislative ale unui stat membru⁹⁹ au competenta de a decide, in cadrul exercitarii suveranitatii nationale, asupra modului in care isi organizeaza exercitarea prerogativelor. Delegarea catre un organism legitimat in mod democratic, cum este cazul unui ordin profesional, a competentei de a adopta reglementari generale cu caracter de constrangere, se inscrie in cadrul limitelor principiului de autonomie institutionala.
55. Conform sustinerii guvernului german, acest principiu nu este aplicabil in situatiile in care organismele, carora li s-au conferit asemenea misiuni de ordin normativ, sunt calificate drept asociatii de intreprinderi in sensul art. 85 din tratat. Daca se presupune ca legislatia nationala nu este incidenta, decat cu conditia ca aceasta sa fie exonerata de Comisie prin aplicarea art. 85, paragraful 3 din tratat, aceasta solutie reprezinta, in sine, o contradictie. Ansamblul reglementarii ordinare ar fi astfel pus in discutie.
56. In aceasta privinta, trebuie stabilit daca, in momentul in care se adopta un regulament precum cel din 1993, ordinul profesional trebuie considerat o asociatie de intreprinderi sau, dimpotriva, o autoritate publica.
57. Conform jurisprudentei Curtii, o activitate care, prin natura sa, prin regulile fata de care se supune si prin obiectul sau este diferita de sfera schimburilor economice (a se vedea, in acest sens, Decizia din 17 februarie 1993, Poucet si Pistre, C-159/91 si C-160/91, Rec., p. I-637, pct. 18 si 19 , in ce priveste administrarea serviciului public de securitate sociala) ori se alatura exercitarii prerogativelor de putere publica (a se vedea, in acest sens, Deciziile din 19 ianuarie 1994, SAT Fluggesellschaft, C-364/92, Rec., p. I-43, in ce priveste controlul si politia spatiului aerian, si cea din 18 martie 1997, Diego Cal“ & Figli, C-343/95, Rec., p. I-1547, pct. 22 si 23, in ce priveste supravegherea impotriva poluarii a mediului maritim) sunt scoase de sub incidenta regulilor tratatului privind concurenta.
Trebuie mentionat mai intai ca, in momentul in care adopta un regulament precum cel din 1993, o organizatie profesionala ca cea a Ordinului olandez al avocatilor nu exercita nici o misiune sociala bazata pe principiul solidaritatii, in mod diferit fata de anumite organisme de securitate sociala (a se vedea Decizia Poucet si Pistre, precitata, pct. 18), nici prerogative de putere publica (a se vedea Decizia SAT Fluggesellschaft, precitata, pct. 30). Ea apare drept un organ de reglementare a unei profesii, a carei exercitare reprezinta, prin ea insasi o activitate economica.

In aceasta privinta, imprejurarea in care Consiliul general a fost abilitat de art. 26 din legea avocatilor sa apere drepturile si interesele avocatilor, nu este de natura sa excluda a priori aceasta organizatie profesionala din sfera de aplicare a art. 85 din tratat, inclusiv in situatia in care aceasta reglementeaza exercitarea profesiei de avocat (in ce priveste pe medici, a se vedea, in acest sens, Decizia Pavlov s.a., precitata, pct. 86). Apoi, exista si alte indicii care conduc la concluzia potrivit careia o organizatie profesionala ce dispune de puteri de reglementare, precum Ordinul olandez al avocatilor, nu poate iesi din sfera de aplicare a art. 85 din tratat.

Intr-adevar, pe de o parte, din cuprinsul legii avocatilor rezulta ca organele de conducere ale ordinului olandez al avocatilor sunt compuse in mod exclusiv din avocati, ce sunt alesi doar de catre membrii profesiei. Autoritatile nationale nu au competenta de a interveni in procesul de desemnare a membrilor comitetelor de supraveghere, a Colegiului delegatilor si a Consiliului general (in ce priveste organizatia profesionala a expeditorilor in vama, Decizia din 18 iunie 1998, Comisia c/ Italia, precitata, pct. 42; in ce priveste organizatia profesionala a medicilor, Decizia Pavlov s.a., precitata, pct. 88).

Pe de alta parte, in momentul in care adopta acte precum regulamentul din 1993, Ordinul olandez al avocatilor nu este tinut sa respecte un anumit numar de criterii ce tin de respectarea interesului public. Art. 28 din legea avocatilor, ce il autorizeaza sa adopte regulamente¹⁰⁰, se limiteaza doar a cere ca acestea sa fie emise in vederea “exercitarii oneste a profesiei” (in ce priveste organizatia profesionala¹⁰¹ a expeditorilor in vama, Decizia din 18 iunie 1998, Comisia c/ Italia, precitata, pct. 43).
In sfarsit, tinand cont de influenta sa asupra comportamentului membrilor Ordinului olandez al avocatilor pe piata serviciilor juridice, din imprejurarea determinata de interzicerea anumitor colaborari multidisciplinare, Regulamentul din anul 1993 nu este indepartat din sfera schimburilor economice.

Avand in vedere cele aratate, rezulta ca o organizatie profesionala, precum Ordinul olandez al avocatilor, trebuie considerata ca fiind o asociatie de intreprinderi, in sensul art. 85 paragraful 1 din tratat, in situatia in care adopta un regulament ca cel din anul 1993. Un atare regulament reprezinta, asadar, expresia vointei membrilor unei profesii, in vederea adoptarii unui comportament determinat in cadrul activitatii lor economice.
65. De aceea, imprejurarea ca ordinul olandez al avocatilor este reglementat de un statut de drept public, are o importanta redusa.
66. Intr-adevar, art. 85 din tratat se aplica acordurilor intre intreprinderi si deciziilor asociatiilor de intreprinderi. Cadrul juridic prin care se realizeaza incheierea unor asemenea acorduri si sunt luate astfel de decizii, precum si calificarea juridica data acestuia de diversele reglementari nationale, nu au incidenta asupra aplicarii regulilor comunitare privind concurenta, indeosebi asupra art. 85 din tratat (Deciziile din 30 ianuarie 1985, Clair, 123/83, Rec.., pct. 17 si din 18 iunie 1998, Comisia c/ Italia, precitata, pct. 40).
67. Aceasta interpretare a art. 85, paragraful 1 din tratat nu conduce insa la nerecunoasterea principiului autonomiei institutionale, invocat de guvernul german (pct. 54 si 55 din prezenta decizie). In aceasta privinta, trebuie operata o distinctie.
68. Mai intai, in momentul in care un stat membru acorda puteri normative unei asociatii profesionale, acesta defineste criteriile privind interesul general si principiile de baza, fata de care reglementarea secundara trebuie sa se conformeze si, nu in ultimul rand, pastrarea puterii sale de decizie. In acest caz, normele adoptate de asociatia profesionala isi pastreaza un caracter statal, iar regulile tratatului asupra intreprinderilor nu le sunt aplicabile.
69. Apoi, normele adoptate de asociatia profesionala ii sunt opozabile. Desigur, in ipoteza in care art. 85, paragraful 1 din tratat si-ar gasi aplicarea, acesteia ii revine obligatia de a notifica Comisia. Cu toate acestea, aceasta obligatie nu este de natura sa impiedice mai mult decat este necesar activitatea de reglementare a asociatiilor profesionale, astfel cum sustine guvernul german, Comisia avand la dispozitie, cu precadere, posibilitatea adoptarii unui regulament de exceptare pe categorie, in aplicarea art. 85, paragraful 3 din tratat.

Imprejurarea prin care fiecare dintre posibilitatile prevazute la pct. 68 si 69 din prezenta decizie determina consecinte diferite in ce priveste aplicarea dreptului comunitar, aceasta nu aduce atingere cu nimic libertatii statelor membre de a alege una sau alta dintre aceste posibilitati.

Fata de consideratiile expuse, se poate raspunde la prima intrebare, lit. a), in sensul ca un regulament privind colaborarea dintre avocati si alte profesii liberale, precum Regulamentul din anul 1993, adoptat de un organism profesional precum ordinul olandez al avocatilor trebuie considerat ca fiind o decizie adoptata de o asociatie de intreprinderi, in sensul art. 85, paragraful 1 din tratat.

In ce priveste prima intrebare , lit. b)-c). Avand in vedere raspunsul acordat la prima intrebare, lit. a), nu este necesar sa se raspunda la lit. b)-c) ale primei intrebari.

In ce priveste cea de-a doua intrebare. In cea de-a doua intrebare, instanta de trimitere incearca sa stabileasca, in principal, daca un regulament precum cel din 1993, ce contine reguli generale imperative privind colaborarile integrate, pentru garantarea independentei si partialitatii avocatului¹⁰² ce ofera asistenta juridica alaturi de alte profesii liberale, are ca obiect sau ca efect restrangerea concurentei in cadrul pietei comune si este susceptibila sa afecteze comertul intre statele membre.

Prin descrierea succesiva a versiunilor anterioare ale reglementarii asupra colaborarii, reclamantii au incercat sa demonstreze ca Regulamentul din anul 1993 a avut ca obiect restrangerea concurentei. Initial, versiunea regulamentului din anul 1972 supunea autorizarea participarii avocatilor in cadrul asociatiilor multidisciplinare indeplinirii a trei conditii. In primul rand, asociatii trebuia sa aiba calitatea de membri in cadrul altor profesii liberale, ce au absolvit studii universitare sau asimilate acestora. Apoi, asociatii trebuia sa fie inscrisi intr-un ordin sau intr-o grupare, ale caror reguli disciplinare sa fie comparabile cu cele aplicabile avocatilor. In sfarsit, ponderea avocatilor ce erau inscrisi in respectiva asociatie profesionala, precum si importanta contributiei acestora in cadrul activitatii asociatiei, trebuia sa fie cel putin echivalente fata de cele ale asociatilor avand o alta profesie, atat in privinta relatiilor stabilite intre membri, cat si a relatiilor cu tertii.

In anul 1973, Consiliul general a agreat participarea membrilor asociatiei olandeze a consilierilor in proprietate industriala si a consilierilor fiscali la constituirea, alaturi de avocati, a asociatiilor profesionale multidisciplinare. Ulterior, a fost agreata si participarea notarilor. Potrivit sustinerilor reclamantilor, desi, la acel moment, membrii institutului olandez al expertilor-contabili nu au fost, in mod formal, agreati de Consiliul general spre a participa la constituirea unor asemenea asociatii, cu toate acestea, la acel moment nu a fost formulata nici o obiectiune de principiu.

In anul 1991, fiind confruntata pentru prima data cu o cerere de aprobare a unei colaborari cu un expert-contabil, ordinul olandez al avocatilor a recurs, printr-o procedura accelerata, la modificarea regulamentului din 1972, al carui unic scop a constat in crearea unei baze legale care sa permita interzicerea constituirii asociatiilor profesionale dintre avocati si experti-contabili. Din acel moment, avocatilor nu li s-a mai acordat autorizatia de a face parte dintr-o asociatie profesionala multidisciplinara decat cu conditia ca “libertatea si independenta in exercitarea profesiei, inclusiv dreptul de a apara interesele partii si relatia de incredere statornicita intre avocat si clientul sau, ce reprezinta corolarul primelor doua, sa nu fie puse in pericol”.

Refuzul autorizarii asociatiilor dintre avocati si experti-contabili a fost intemeiata pe constatarea evolutiei cabinetelor de expertiza contabila, ce devenisera intre timp organizatii gigantice, in asa fel incat colaborarea intre un cabinet de avocati cu o asemenea organizatie a parut, in opinia Decanului general al Ordinului, in functie la acel moment, “mai mult un mariaj dintre un soricel si un elefant decat o uniune stabilita intre parteneri de marime egala”.
In aceste conditii, Ordinul olandez al avocatilor a adoptat Regulamentul din anul 1993. Acesta a reluat termenii modificarii intervenite in anul 1991 si a adaugat o cerinta suplimentara, in termenii careia avocatii nu mai puteau fi autorizati sa participe in cadrul unei asociatii profesionale decat cu “conditia ca profesia fiecaruia dintre participanti sa aiba drept principal obiect practicarea dreptului” (art. 3 din Regulament), ceea ce, in opinia reclamantilor, denota obiectul anticoncurential al reglementarii nationale in discutie.

In subsidiar, reclamantii au invederat ca, in mod independent de obiectul avut in vedere, Regulamentul din anul 1993 produce efecte restrictive asupra concurentei. Dimpotriva, reclamantii considera ca integrarea colaborarilor dintre avocati si experti-contabili permit, intr-o masura mai mare, de a raspunde nevoilor clientilor ce isi desfasoara activitatea intr-un mediu economic si juridic, din ce in ce mai complex, si international.

Beneficiind de reputatia experientei in numeroase domenii, avocatii sunt profesionistii cei mai in masura sa ofere clientilor lor o gama diversificata de servicii juridice, ce prezinta un interes particular pentru ceilalti actori de pe piata serviciilor juridice in calitate de parteneri in cadrul unei asociatii profesionale multidisciplinare¹⁰³.

In mod reciproc, expertul-contabil reprezinta un partener ideal pentru avocat in cadrul unei asociatii profesionale. Intr-adevar, el are experienta in domenii precum legislatia contabila, fiscala, organizarea si restructurarea intreprinderilor, administrare si gestiune. Exista numerosi clienti ce sunt interesati sa beneficieze de un serviciu integrat, furnizat de un unic prestator si care sa cuprinda atat aspecte juridice, cat si financiare, fiscale si contabile. Or interzicerea unei asemenea colaborari se opune oricarui acord dintre avocati si experti-contabili care sa prevada, sub o forma sau alta, partajarea puterii de decizie, angajamentul retrocedarii, in anumite situatii, a beneficiului rezultat sau utilizarea unei denumiri comune, situatie ce ar pune in discutie orice forma eficienta de colaborare.

In mod contrar, guvernul luxemburghez a sustinut, in cadrul procedurii orale, ca interzicerea colaborarilor integrate, astfel cum a fost enuntata de Regulamentul din anul 1993 are efecte pozitive asupra concurentei. In acest sens, s-a aratat ca, prin interzicerea asocierii dintre avocati si experti-contabili, reglementarea nationala in discutie conduce la evitarea concentrarii serviciilor juridice oferite de avocati¹⁰⁴ in cadrul catorva firme internationale si, prin urmare, permite mentinerea unui numar important de operatori economici pe piata.
In aceasta privinta, se poate deduce ca reglementarea nationala in discutie ar aduce atingere concurentei si ar fi susceptibila sa afecteze schimburile intracomunitare.
Inainte de toate, in ce priveste afectarea concurentei, trebuie aratat ca experienta avocatilor si cea a expertilor-contabili pot fi complementare. Asa cum furnizarea serviciilor juridice, indeosebi in dreptul afacerilor, necesita din ce in ce mai mult interventia unui contabil, colaborarea integrata intre avocati si experti-contabili ar permite oferirea unei palete mai cuprinzatoare de servicii, chiar ipoteza propunerii de solutii inovatoare. Clientul va avea astfel posibilitatea sa se adreseze unei structuri unice, pentru o mare parte din serviciile necesare organizarii, administrarii si functionarii propriei afaceri (avantajul denumit “one-stop-shop”.

Apoi, colaborarea integrata intre avocati si experti-contabili ar fi de natura sa satisfaca cerintele derivate din interpenetrarea crescuta a pietelor nationale si de necesitatea adaptarii permanente la reglementarile nationale si internationale ce rezulta din aceasta.

In sfarsit, nu trebuie exclusa nici imprejurarea ca economiile rezultate in urma unor asemenea forme de colaborare integrata ar avea o incidenta pozitiva asupra costului prestatiilor.

Interzicerea colaborarilor integrate dintre avocati si experti-contabili precum cea prevazuta de Regulamentul din anul 1993 este, asadar, de natura sa limiteze productia si dezvoltarea tehnica, in sensul art. 85 paragraful 1 lit. b) din tratat.

Cu siguranta, piata pe care activeaza expertii-contabili se caracterizeaza printr-un grad ridicat de concentrare, astfel incat intreprinderile ce sunt dominante sunt, in mod curent, desemnate prin expresia “big five” si ca intentia de concentrare intre doua dintre acestea, respectiv societatile Price Waterhouse si Coopers & Lybrand a condus la emiterea, de catre Comisie, a Deciziei 1999/152/CE, din 20 mai 1998, prin care operatia de concentrare avuta in vedere a fost declarata compatibila cu piata comuna si cu efectele Acordului SEE (Cauza IV/M.1016 - Price Waterhouse/Coopers & Lybrand) (JO L 1999, L 50, p. 27), adoptata in aplicarea regulamentului Consiliului (CEE) nr. 4064/89 din 21 decembrie 1989 privind controlul operatiunilor de concentrare intre intreprinderi (JO L 395, p. 1), astfel cum a fost modificat prin regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1310/97 din 30 iunie 1997 (JO L 180, p. 1).

In sens contrar, obligatia impusa avocatilor ce decurge din interzicerea conflictelor de interese, la care sunt supusi in toate statele membre, poate determina o limitare structurala a unei concentrari vizibile a cabinetelor de avocati si sa reduca, in consecinta, posibilitatile acestora de a beneficia de anumite economii ori de a colabora cu profesionistii a caror activitate este deosebit de concentrata.

In aceste conditii, faptul de a autoriza fara nici o rezerva sau limitare colaborarile integrate intre profesia de avocat, al carui caracter descentralizat este strans legat de unele caracteristici fundamentale, cu un sector concentrat precum cel al expertilor-contabili, ar putea fi de natura sa reduca, in general, concurenta pe piata serviciilor juridice, ca urmare a diminuarii substantiale a numarului de intreprinderi prezente in cadrul acesteia. Totusi, in masura in care pastrarea, intr-o proportie suficienta, a concurentei¹⁰⁵ pe piata serviciilor juridice poate fi asigurata prin masuri mai putin extreme decat o reglementare nationala precum Regulamentul din anul 1993, ce interzice, in mod absolut, orice forma de colaborare integrata, indiferent de marimea cabinetelor de avocati si a celor de experti-contabili, o atare reglementare restrange concurenta.

In ce priveste incidenta asupra schimburilor intracomunitare, este suficient sa se reaminteasca faptul ca un acord ce isi extinde efectele pe intreg teritoriul unui stat membru are, prin insasi natura sa, drept efect consolidarea izolarilor cu caracter national, contravenind astfel interpenetrarii economice prevazute de tratat (Deciziile din 17 octombrie 1972, Vereeniging van Cementhandelaren c/ Comisie, 8/72, Rec., p. 977, pct. 29; din 11 iulie 1985, Remia s.a. c/ Comisie, 42/84, Rec., p. 2545, pct. 22 si din 18 iunie 1998, Comisia c/ Italia, precitata, pct. 48).

Acest efect se manifesta si in situatia in care, in speta, Regulamentul din anul 1993 se aplica si avocatilor vizitatori inscrisi intr-un barou dintr-un alt stat membru, dreptul economic si comercial reglementeaza din ce in ce mai des tranzactii transnationale si ca, in fine, societatile de experti-contabili ce isi cauta parteneri printre avocati sunt, in general, grupuri internationale prezente in mai multe state membre.

Cu toate acestea, trebuie evidentiat ca orice acord intre intreprinderi si orice decizie a unei asociatii de intreprinderi ce restrange libertatea de actiune¹⁰⁶ a partilor ori a uneia dintre ele nu cade, in mod necesar, sub incidenta interdictiei prevazuta de art. 85, paragraful 1 din tratat. Intr-adevar, in vederea aplicarii acestei dispozitii unui caz particular, trebuie, mai intai, sa se tina cont de contextul general, in cadrul caruia decizia asociatiei de intreprinderi in discutie a fost adoptata sau isi produce efectele si, indeosebi, a obiectivelor avute in vedere, legate de necesitatea adoptarii unor reguli privind organizarea, calificarea, de deontologie, de control si de raspundere, ce determina asigurarea garantiei necesare integritatii si experientei avocatilor in favoarea consumatorilor finali ai serviciilor juridice si a unei bune administrari a justitiei (a se vedea, in acest sens, Decizia din 12 decembrie 1996, ReisebŸro Broede, C-3/95, Rec., p. I-6511, pct. 38). Apoi, trebuie examinat daca efectele restrictive asupra concurentei ce decurg sunt inerente indeplinirii obiectivelor urmarite.

In aceasta privinta, trebuie luat in considerare cadrul juridic aplicabil in Olanda, respectiv, pe de o parte, aplicabil avocatilor si Ordinului avocatilor, constituit din toti avocatii inscrisi in acest stat membru si, pe de alta parte, cel aplicabil expertilor-contabili. In ce priveste pe avocati, trebuie reamintit, in prealabil, ca, potrivit unei jurisprudente constante, in absenta regulilor comunitare specifice in materie, fiecare stat membru ramane, in principiu, liber sa reglementeze exercitarea profesiei de avocat pe teritoriul sau (a se vedea Deciziile din 12 iulie 1984, Klopp, 107/83, Rec., p. 2971, pct. 17 si ReisebŸro Broede, precitata, pct. 37). Prin urmare, regulile aplicabile acestei profesii pot sa difere in mod substantial de la un stat la altul.

Conform conceptiilor in vigoare in Olanda, acolo unde, potrivit art. 28 din Legea avocatilor, Ordinul national al avocatilor este tinut sa adopte reglementari care sa asigure exercitarea corecta a profesiei de avocat, regulile de baza adoptate in acest sens sunt, in special, cele privind indatorirea de a apara clientul cu pastrarea independentei si in interesul exclusiv al acestuia, cel, deja mentionat, de a evita orice risc derivat din conflictul de interese, precum si indatorirea de a respecta cu strictete secretul profesional.

Aceste obligatii deontologice au implicatii deloc neglijabile asupra structurii pietei serviciilor juridice¹⁰⁷ si, indeosebi, asupra posibilitatii de a exercita in comun profesia de avocat si alte profesii liberale active pe aceasta piata. Astfel, ele il obliga pe avocat sa se plaseze intr-o pozitie independenta fata de autoritatile publice, fata de alti operatori si fata de terti, care nu trebuie sa il influenteze. In aceasta privinta, el trebuie sa ofere garantia faptului ca toate demersurile pe care le intreprinde in cadrul unui dosar trebuie sa fie in interesul exclusiv al clientului. Dimpotriva, profesia de expert-contabil nu este supusa, atat in general, cat si in mod specific in Olanda, unor exigente deontologice comparabile.

In aceasta privinta, asa cum dl avocat general a aratat in mod temeinic in concluziile sale, la pct. 185 si 186, este posibila aparitia unei anumite incompatibilitati intre activitatea de “consultanta” desfasurata de avocat si cea de “control” desfasurata de expertul-contabil. Asa cum rezulta din observatiile depuse de paratul Consiliul general, in Olanda expertul-contabil indeplineste misiunea “certificarii” conturilor. Astfel, el examineaza si controleaza in mod obiectiv contabilitatea clientilor sai, in asa fel incat sa poata comunica tertilor interesati opinia sa personala fata de fiabilitatea datelor contabile. Prin urmare, in acest stat membru, expertul-contabil nu se supune obligatiei secretului profesional, comparabila cu cea a avocatului, solutie total diferita de cea prevazuta, de exemplu, de dreptul german.

Asadar, se constata ca Regulamentul din anul 1993 are in vedere garantarea, in statul membru in cauza, a respectarii deontologiei profesiei de avocat si ca, in considerarea conceptiilor ce caracterizeaza exercitarea acestei profesii si care, in acest caz, prevaleaza, Ordinul olandez al avocatilor a avut posibilitatea sa constate ca avocatul nu ar mai fi in masura sa ofere consultanta si sa asiste pe client in mod independent si cu respectarea cu strictete a secretului profesional, in cazul in care ar apartine unei structuri care are drept misiune stabilirea rezultatelor financiare ale operatiunilor pentru care intervine, precum si certificarea acestora.

In definitiv, cumulul activitatilor de contabilitate si de consultanta, in special juridica, ridica probleme chiar si in cadrul profesiei de expert-contabil, evidentiata de altfel, de Cartea verde a Comisiei 96/C 321/01, intitulata “Rolul, statutul si raspunderea controlorului legal de conturi in Uniunea Europeana” (JO 1996, C 321, p. 1; a se vedea in special pct. 4.12 - 4.14). Un regulament precum cel din anul 1993 a putut fi, asadar, considerat in mod rezonabil ca fiind necesar in vederea garantarii exercitarea adecvata a profesiei de avocat, astfel cum este organizata in statul membru in cauza. De aceea, imprejurarea ca intr-un alt stat membru se aplica reguli diferite, nu are semnificatia unei incompatibilitati a regulilor in vigoare in primul stat cu dreptul comunitar (a se vedea, in acest sens, Decizia din 1 februarie 2001, Mac Queen s.a., C-108/96, Rec., p. I-837, pct. 33).

Desi in anumite state membre colaborarile integrate intre avocati si experti-contabili sunt admise, in mod temeinic Ordinul olandez al avocatilor a considerat ca obiectivele prevazute de Regulamentul din anul 1993 nu ar putea fi indeplinite prin modalitati mai putin restrictive, avandu-se in vedere in special regimul juridic caruia ii sunt supusi, in Olanda, avocatii si expertii-contabili (a se vedea in acest sens, cu referire la o lege ce dadea posibilitatea avocatilor sa desfasoare activitati de recuperare a creantelor, Decizia ReisebŸro Broede, precitata, pct. 41).

Avand in vedere aceste elemente, efectele restrictive asupra concurentei, precum cele impuse avocatilor ce isi desfasoara activitatea in Olanda si prevazute de Regulamentul din anul 1993 nu depasesc limitele a ceea ce este necesar pentru garantarea exercitarii corecte a profesiei de avocat (a se vedea, in acest sens, Decizia din 15 decembrie 1994, DLG, C-250/92, Rec., p. I-5641, pct. 35).

Fata de consideratiile expuse, se poate raspunde la cea de-a doua intrebare ca o reglementare nationala precum cea din Regulamentul din anul 1993, adoptata de un organism precum Ordinul olandez al avocatilor nu aduce atingere dispozitiei art. 85, paragraful 1 din tratat, dat fiind faptul ca acest organism a considerat, in mod rezonabil, ca aceasta reglementare, dincolo de efectele restrictive asupra concurentei, ce ii sunt inerente, este necesara exercitarii adecvate a profesiei de avocat, astfel cum este organizata in statul mebru in cauza.

In ce priveste cea de-a treia intrebare. Prin cea de-a treia intrebare, instanta de trimitere isi ridica, in esenta, problema de a sti daca un organism precum Ordinul olandez al avocatilor trebuie considerat ca fiind o intreprindere sau o grupare de intreprinderi, in sensul art. 86 din tratat. Trebuie mentionat, pe de o parte, ca in lipsa desfasurarii unei activitati economice, Ordinul olandez al avocatilor nu este o intreprindere in sensul art. 86 din tratat.

Pe de alta parte, Ordinul nu poate fi considerat nici o grupare de intreprinderi¹⁰⁸, in sensul dispozitiei sus-mentionate, in cazul in care avocatii inscrisi in Olanda nu stabilesc legaturi suficiente intre ei in vederea adoptarii, in cadrul pietei, a aceleiasi modalitati de actiune care sa determine eliminarea raporturilor concurentiale dintre ei (a se vedea, in acest sens, Decizia din 5 octombrie 1995, Centro Servizi Spediporto, C-96/94, Rec., p. I-2883, pct. 33 - 34).

Intr-adevar, profesia de avocat este concentrata intr-o mica masura, este destul de eterogena si presupune un grad ridicat de concurenta. In lipsa unor legaturi structurale intre avocati, acestia nu pot fi considerati ca fiind in masura sa ocupe o pozitie dominanta colectiva, in sensul art. 86 din tratat (a se vedea, in acest sens, Deciziile din 31 martie 1998, Franta s.a. c/ Comisie, C-68/94 si C-30/95, Rec., p. I-1375, pct. 227, si din 16 martie 2000, Compania maritima belgiana de transport s.a. c/ Comisie, C-395/96 P si C-393/96 P, Rec., p. I-1365. pct. 36 si 42). In definitiv, astfel cum rezulta din actele depuse la dosar, avocatii realizeaza doar 60% din cifra de afaceri a sectorului serviciilor juridice din Olanda, o parte de piata care, tinand cont de numarul ridicat de cabinete de avocati, nu poate constitui, prin ea insasi, un indicator determinant privind existenta unei pozitii dominante colective (a se vedea, in acest sens, deciziile precitate, Franta s.a. c/ Comisie, pct. 226 si Compania belgiana maritima de transport s.a. c/ Comisie, pct. 42).

Avand in vedere consideratiile expuse, se poate raspunde la cea de-a treia intrebare ca un organism precum Ordinul olandez al avocatilor nu reprezinta o intreprindere sau o grupare de intreprinderi in sensul art. 86 din tratat.

In ce priveste cea de-a patra intrebare. Avand in vedere raspunsul oferit la cea de-a treia intrebare, nu este cazul ca cea de-a patra intrebare sa fie abordata.

In ce priveste cea de-a cincea intrebare. Avand in vedere raspunsul oferit la cea de-a doua intrebare, nu este cazul ca cea de-a cincea intrebare sa fie abordata.

In ce priveste cea de-a sasea intrebare. Avand in vedere raspunsurile oferite la cea de-a doua si a treia intrebare, nu este cazul sa se raspunda la cea de-a sasea intrebare.

In ce priveste cea de-a saptea, a opta si a noua intrebare. Prin cea de-a saptea intrebare, instanta de trimitere isi ridica problema, in esenta, a compatibilitatii cu dreptul comunitar¹⁰⁹ interdictiei unei colaborari integrate intre avocati si experti-contabili, astfel cum este prevazuta in Regulamentul din anul 1993 trebuie examinata si prin prisma dispozitiilor tratatului privind dreptul de stabilire si a celor privind libertatea de a presta servicii. Prin intrebarile a opta si a noua, instanta de trimitere se intreaba, in esenta, daca o asemenea interdictie reprezinta o restrangere a dreptului la stabilire si/sau a libertatii de a presta servicii si, in caz afirmativ, daca o atare restrangere este justificata.

Trebuie reamintit, in prealabil, ca respectarea art. 52 si 59 din tratat se impune, in egala masura, si dispozitiilor ce nu un caracter public, dar care reglementeaza, de o maniera colectiva, munca desfasurata in mod independent si prestarea serviciilor. Intr-adevar, abolirea, intre statele membre, a obstacolelor in calea liberei circulatii a persoanelor si a liberei prestari a serviciilor ar fi compromisa, daca abolirea barierelor de origine statala ar putea fi neutralizata de obstacole ce rezulta din autonomia juridica a asociatiilor sau a organismelor ce nu sunt de drept public (a se vedea Deciziile din 12 decembrie 1974, Walrave si Koch, 36/74, Rec., p. 1405, pct. 17, 18, 23 si 24; din 14 iulie 1976, Donˆ, 13/76, Rec., p. 1333, pct. 17 si 18; din 15 decembrie 1995, Bosman, C-415/93, Rec., p. I-4921, pct. 83 si 84 si din 6 iunie 2000, Angonese, C-281/98, Rec., p. 4139, pct. 32).

In aceste conditii, Curtea este in masura sa aprecieze asupra aplicarii dispozitiilor tratatului in materia dreptului de stabilire si a liberei prestari a serviciilor unei reglementari precum cea din Regulamentul din anul 1993. Daca se presupune ca dispozitiile referitoare la dreptul de stabilire si/sau cele privind libera prestare a serviciilor ar fi aplicabile unei interdictii asupra oricarei relatii de colaborare integrata intre avocati si experti-contabili si ca aceasta reprezinta o restrangere a uneia sau a alteia dintre aceste libertati, in oricare dintre aceste ipoteze aceasta restrangere este justificata, pentru motivele expuse la pct. 97-109 din prezenta decizie.

Asadar, se poate raspunde la cea de-a saptea, a opta si a noua intrebare ca art. 52 si 59 din tratat nu se opun unei reglementari nationale precum Regulamentul din anul 1993, ce interzice orice colaborare integrata intre avocati si experti-contabili, dat fiind faptul ca aceasta a fost considerata, in mod rezonabil, necesara exercitarii adecvate a profesiei de avocat, astfel cum este organizata in statul in cauza.

Citeste Articolul in continuare (...)

(pentru note de subsol, vezi Articol (3) )