Examenul national de bacalaureat se va organiza in doua sesiuni si va consta in sustinerea a sapte probe, potrivit proiectului de lege a educatiei nationale adoptat luni de Guvern.
Astfel, vor fi sustinute, la bacalaureat, patru probe orale (sau de evaluare a diferitelor competente specifice) si trei probe scrise, iar elevii care studiaza in una din limbile minoritatilor nationale vor sustine cinci probe orale si patru probe scrise.
MECTS precieaza ca examenul de bacalaureat se va desfasura in conformitate cu prevederile acestei legi incepand cu anul 2012.
Probele de evaluare a competentelor sunt in numar de patru, respectiv cinci pentru absolventii care au studiat intr-o limba a minoritatilor nationale: evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana, evaluarea competentelor lingvistice la cele doua limbi de circulatie internationala studiate pe parcursul invatamantului liceal si evaluarea competentelor digitale. La acestea se adauga evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna pentru elevii carora au studiat intr-o astfel de limba.
Probele scrise de evaluare a competentelor formate pe durata invatamantului liceal sunt urmatoarele: o proba scrisa la limba si literatura romana, respectiv limba si literatura materna (probe comune pentru elevii de la toate filierele, profilurile si specializarile, cu precizarea ca proba in limba materna e sustinuta doar de elevii care au urmat studiile liceale intr-o limba a minoritatilor nationale) si doua probe scrise, diferentiate, in functie de profil, filiera sau specializare.
Astfel, pentru profilul real din filiera teoretica elevii vor sustine examen la matematica si o proba transdisciplinara din stiintele naturii (fizica, chimie si biologie). Pentru profilul umanist din filiera teoretica probele se vor sustine la geografie si transdisciplinar din stiinte socio-umane (istorie, economie, sociologie, filozofie, psihologie). Pentru filiera tehnologica va fi o proba scrisa la disciplina specifica profilului si o proba transdisciplinara specifica domeniului de pregatire, iar pentru filiera vocationala sunt prevazute o proba practica sau scrisa, dupa caz, specifica profilului sau specializarii si o proba transdisciplinara specifica profilului sau specializarii.
In cazul probelor de evaluare a competentelor in limbi de circulatie internationala si a competentelor digitale, rezultatul evaluarii se exprima prin nivelul de competenta
corespunzator Cadrului European Comun de Referinta pentru Limbi, respectiv prin nivelul de competenta, in raport cu standardele europene recunoscute in domeniu.
Elevii care promoveaza, pe parcursul invatamantului preuniversitar, examene cu recunoastere internationala pentru certificarea competentelor lingvistice in limbi straine sau examene cu recunoastere europeana pentru certificarea competentelor digitale, au dreptul la recunoasterea si echivalarea rezultatelor obtinute la aceste examene, la cerere si conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.
Teste REZOLVATE pentru examenul de titularizare Limba si Literatura engleza
Pachet Teste REZOLVATE pentru reusita la examenul de titularizare in invatamantul primar - INVATATORI 2 culegeri
Consilier Ghid complet de Salarizare ReviSal si Contributii sociale
Examenul national de bacalaureat se considera promovat de catre absolventii invatamantului secundar superior, liceal, care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii: au sustinut probele de evaluare a competentelor specifice, au sustinut probele scrise prevazute si au obtinut cel putin nota 5 la fiecare dintre acestea si au o medie aritmetica, calculata cu doua zecimale exacte, a notelor obtinute la probele scrise cel putin egala cu 6. In urma promovarii examenului national de bacalaureat, absolventului i se elibereaza diploma de bacalaureat.
Absolventilor de liceu care au sustinut evaluarile competentelor specifice li se elibereaza certificate care atesta nivelul de competenta lingvistica, respectiv nivelul de competenta digitala. Eliberarea acestor certificate nu este conditionata de promovarea probelor scrise.
In cazul nepromovarii examenului national de bacalaureat, pot fi recunoscute in sesiunile urmatoare, la cerere, rezultatele la evaluarile competentelor specifice, respectiv rezultatele la probele scrise fost promovate cu cel putin nota 5.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri