Plenul Camerei Deputatilor a modificat, marti, Legea de organizare si functionare a Agentiei Nationale de Integritate, in conformitate cu cererea de reexaminare transmisa Legislativului de presedintele Traian Basescu, urmand ca votul final asupra proiectului de act normativ sa fie dat joi, la ora 12,30.
Saptamana trecuta, Comisia juridica a dat raport favorabil pentru cererea de reexaminare a presedintelui Traian Basescu in cazul Legii ANI, fara a stabili insa dupa care formulare sa fie completate declaratiile de avere si de interese.
Luni, deputatii membri in Comisia juridica au decis cu unanimitate de voturi ca demnitarii sa completeze cate o singura declaratie de avere si de interese, ca si pana acum, iar la postarea pe site-ul institutiilor vor fi blurate adresa, semnatura si codul numeric personal.
In raport au fost incluse aproape toate observatiile presedintelui Traian Basescu cu privire la Legea ANI, inclusiv cea legata de introducerea, in declaratia de interese, a unei rubrici in care vor fi trecute toate contractele pe care demnitarul, sotul, parintii sau copiii majori aflati in intretinere le au cu statul.
Va recomandam
Teste de Evaluare Nationala clasa a II-a - Comunicare in limba romana - scris si citit
Culegere cu teste rezolvate si explicate cap-coada! Pentru intelegere, asimilare si fixare rapida si eficienta a materiei de examen! Succes deplin la Evaluarea Nationala clasa a II-a - limba romana Preocuparea pentru antrenamentul corect al copilului dvs. la limba romana trebuie sa inceapa chiar acum! * Organizat; * Sistematizat; *...
In plus, au fost reintroduse comisiile de cercetare a averii stipulate in Legea 115/1996 si obligativitatea candidatilor la alegerile locale si generale de a-si depune declaratiile de avere si de interese. De asemenea, in termen de trei ani de la incheierea mandatului unui demnitar si nu de un an, cum era prevazut in vechea Lege ANI, se pot demara cercetari.
Presedintele Traian Basescu a trimis Parlamentului, pe 2 iunie, cererea de reexaminare asupra Legii privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative.
NOUTATI si MODIFICARI aparute in LEGISLATIE
Noutati importante in Codul Fiscal aparute in 2025 - legislatia a fost modificata. Puteti vedea totul despre Impozitul pe Venit si Contributiile sociale + Codul Fiscal actualizat (format PDF) in 2025. Detalii despre noile Taxe, Accize dar si despre Impozitul suplimentar.
Vezi AICI lista completa a modificarilor <<Copilul tau este gata de
Evaluarea Nationala?

Descarca GRATUIT
"Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala "