CEDO - Cauza Beian impotriva Romaniei

Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Sectia a III-a
HOTARAREA din 6 decembrie 2007 in Cauza Beian impotriva Romaniei (nr. 1)
(Cererea nr. 30658/05) Strasbourg

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute in art. 44 alin. (2) din Conventie. Poate suferi modificari de forma.

In Cauza Beian impotriva Romaniei (nr. 1),
     
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), statuand in cadrul unei camere formate din:

Domnii     B.M. Zupancic, presedinte,  C. Birsan,
Doamnele E. Fura-Sandstrom, A. Gyulumyan,
Domnul      E. Myjer,
Doamnele   I. Ziemele,I. Berro-Lefevre, judecatori,
si domnul S. Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la data de 15 noiembrie 2007, a pronuntat urmatoarea hotarare, adoptata la aceeasi data:
     
PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 30658/05, introdusa impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Aurel Beian (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 4 august 2005 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
     
2. Reclamantul a fost reprezentat de sotia sa, doamna Elena Beian. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Razvan Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
 
3. Reclamantul a invocat inechitatea unei proceduri privind acordarea unei alocatii sociale, precum si de un tratament discriminatoriu comparativ cu alte persoane aflate intr-o situatie similara.
     
4. La 2 iunie 2006, Curtea a hotarat sa comunice Guvernului cererea. Prevalandu-se de dispozitiile art. 29 alin. 3, ea a decis ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.
     
IN FAPT
 
I. Circumstantele cauzei
     
5. Reclamantul s-a nascut in anul 1932 si locuieste la Sancraiu de Mures.
     
6. In 1953 reclamantul a fost chemat sa satisfaca serviciul militar. Cu toate acestea, din cauza opunerii tatalui sau fata de colectivizarea terenurilor agricole, nu i s-a permis sa participe la instructia militara, dar a fost trimis in mai multe unitati militare, printre care si  unitatea militara de la Vatra Dornei, ca muncitor constructor. Serviciul sau militar s-a incheiat in 1955.
 
7. In 1961 Directia Generala de Munca (in continuare denumita Ğ D.G.M. ğ), organ administrativ care reuneste unitatile militare special create pentru a-i primi pe recrutii carora le era interzisa instructia militara, a fost desfiintata.
 
8. Legea nr. 309 din 22 mai 2002 a recunoscut munca depusa in cadrul unitatilor militare subordonate D.G.M. ca fiind munca fortata si a instituit masuri reparatorii, printre care o indemnizatie lunara, gratuitatea tratamentului medical si scutirea de la plata taxei de abonament la radio si televizor.
 
9. La 22 august 2002 reclamantul a cerut la Casa judeteana de pensii si asigurari sociale (Ğ casa judeteana ğ) acordarea drepturilor prevazute de legea nr. 309/2002. Printr-o hotarare din 19 decembrie 2002 casa judeteana a respins cererea pe motiv ca reclamantul nu-si satisfacuse serviciul militar intr-o unitate militara subordonata D.G.M.
 
10. Printr-o actiune inaintata la 5 mai 2003 impotriva casei judetene reclamantul a cerut Curtii de apel Targu Mures sa anuleze hotararea din 19 decembrie 2002 si sa recunoasca statutul sau de persoana care a prestat munca fortata in timpul serviciului militar.

11. Printr-o decizie din 2 iunie 2003 Curtea de Apel a admis actiunea si a ordonat casei judetene sa ia o noua hotarare acordand reclamantului drepturile prevazute de legea nr. 309/2002. Bazandu-se pe mentiunile inscrise in livretul militar al reclamantului, Curtea de Apel a concluzionat ca acesta a efectuat in unitatea militara din Vatra Dornei diferite munci in constructii si ca a fost lasat la vatra ca Ğ soldat de lupta neinstruit ğ.
 
12. Casa judeteana a inaintat recurs in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie (Ğ Inalta Curte de Casatie ğ).

13. La cererea reclamantului, Inalta Curte de Casatie a investit Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a primului articol din legea nr. 309 din 22 mai 2002. El a invocat ca acest articol incalca art. 16 din Constitutie si Conventia europeana a Drepturilor Omului, consacrand o discriminare intre persoanele care au prestat acelasi gen de munca fortata in timpul serviciului militar. El a estimat ca aceasta diferenta de tratament era nejustificata din moment ce nu se baza decat pe subordonarea administrativa a unitatilor militare din care faceau parte recrutii.
 
14. Printr-o hotarare din 1 aprilie 2004 Curtea Constitutionala a respins exceptia, considerand ca :
 
Ğ Stabilirea categoriilor de persoane care beneficiaza de unele masuri reparatorii pentru constrangerile si privarile ale caror victime fusesera in trecut (...), tine de atributiile exclusive ale legiuitorului, cu conditia sa nu se creeze privilegii sau discriminari intre persoanele care fac parte din aceeasi categorie si se afla intr-o situatie identica. Primul articol al legii nr. 309/2002 nu releva nici privilegii, nici discriminari contrarii art. 16 din Constitutie. ğ
 
15. Printr-o decizie din 8 iunie 2004, Inalta Curte de Casatie a admis recursul Casei judetene, a casat decizia Curtii de Apel si a trimis dosarul pentru administrarea de noi probe cu scopul de a stabili daca unitatea militara din Vatra Dornei facuse parte din D.G.M.
 
16. Dand curs unei cereri de informatii a Curtii de Apel, printr-o scrisoare din 1 noiembrie 2004, unitatea militara din Pitesti, care pastra arhivele armatei, a precizat ca unitatea militara din Vatra Dornei nu figura pe lista unitatilor militare care au facut parte din D.G.M. Ea a mentionat de asemenea ca, in temeiul regulilor de aplicare a legii nr. 309/2002, aceasta lista fusese intocmita de Casa nationala de pensii si asigurari sociale, care o transmisese unitatii militare din Pitesti ca Ğ instrument de lucru ğ.
 
17. La 3 noiembrie 2004 Arhivele Nationale ale Ministerului de Interne si Administratiei au informat Curtea de Apel ca unitatea militara din Vatra Dornei nu facuse parte din D.G.M.
 
18. Bazandu-se pe informatiile oferite de unitatea militara din Pitesti si Arhivele Nationale si estimand ca legea nr. 309/2002 nu se aplica decat la recrutii care au muncit in unitati militare subordonate D.G.M., Curtea de Apel a respins actiunea prin decizia din 8 noiembrie 2004.
 
19. Reclamantul a formulat un recurs in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie invocand ca unitatea militara din Pitesti nu raspunsese cu adevarat cererii de informatii a Curtii de Apel din moment ce s-a limitat la reproducerea informatiilor cuprinse in lista intocmita de Casa nationala de pensii si asigurari sociale si a omis sa verifice dosarul de recrutare care dovedea munca depusa.
 
20. In plus, el a reclamat discriminarea facuta de lege intre recrutii care au prestat munca fortata in unitati militare facand parte din D.G.M. si ceilalti recruti care, desi au prestat acelasi gen de munca, nu beneficiau de dispozitiile acestei legi pentru simplul motiv ca unitatile lor militare nu faceau parte din ea. In orice caz, el a mentionat ca printr-o decizie din 21 ianuarie 2004, un fost recrut aflandu-se in aceeasi situatie cu a sa a obtinut castig de cauza in fata Inaltei Curti de Casatie recunoscandu-i dreptul de a beneficia de dispozitiile legii nr. 309/2002.
 
21. Printr-o decizie definitiva din 13 mai 2005 Inalta Curte de Casatie a respins recursul si a confirmat temeinicia deciziei Curtii de Apel, cu motivatia urmatoare :
Ğ In conformitate cu legea nr. 309/2002 persoanele care au satisfacut serviciul militar intre anii 1950 si 1961 in detasamente de munca subordonate D.G.M. beneficiaza de dispozitiile acestei legi.
 
Reiese ca elementul determinant pentru a beneficia de dispozitiile acestei legi nu este genul de munca prestata intr-o unitate militara, ca de exemplu munca in cconstructii, ci apartenenta acestei unitati la D.G.M. in cadrul careia detasamentele de munca au fost create.
 
In acest context, tinand cont de faptul ca in scrisoarea unitatii militare din Pitesti se precizeaza ca unitatea militara din care a facut parte reclamantul nu se afla pe lista unitatilor militare subordonate D.G.M., Curtea de apel a considerat corect ca conditiile legii nu erau intrunite in cazul in speta si a respins actiunea. ğ 

II. DREPTUL SI PRACTICA INTERNA PERTINENTE
 
1. Legea nr. 309 din 22 mai 2002 privind recunoasterea si acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar in cadrul Directiei Generale a Serviciului Muncii in perioada 1950-1961

Articolul 1

Ğ Beneficiaza de prevederile prezentei legi persoana, cetatean roman, care a efectuat stagiul militar in detasamentele de munca din cadrul Directiei Generale a Serviciului Muncii in perioada 1950-1961. ğ

Articolul 2

Ğ Persoanele care s-au aflat in situatia prevazuta la art. 1 au dreptul la o indemnizatie lunara (...) ğ

Articoul 4

Ğ Persoanele prevazute la art. 1 (..) vor beneficia de asemenea (...) de:

a) asistenta medicala si medicamente in mod gratuit (...);
b) scutirea de la plata taxei de abonament la radio si televizor (...) ğ
Articolul 6 alin 2 si 3

Ğ Stabilirea drepturilor prevazute de prezenta lege se face, la cerere, pe baza inscrisurilor din livretele militare, din adeverintele eliberate de centrele militare judetene sau de unitatea militara din Pitesti.
Cererile pentru stabilirea drepturilor prevazute de prezenta lege se depun la casele teritoriale de pensii si asigurari sociale. ğ

2. Hotararea Guvernului din 10 octombrie 2002 privind normele de aplicare ale  Legii nr.309/2002

Articolul 7

Ğ Pentru stabilirea drepturilor prevazute de lege Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale poate solicita Arhivelor Nationale (...), intocmirea unei evidente a detasamentelor de munca din cadrul Directiei Generale a Serviciului Muncii, in baza documentelor pe care le detin. ğ
 
3. Decizia din 2 decembrie 2003 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie
 
22. Intr-o cauza similara celei a reclamantului un fost recrut care a prestat munca fortata intr-o unitate militara care nu era subordonata D.G.M. a cerut sa beneficieze de Legea nr. 309/2002. Casa judeteana de pensii respingand cererea pe motiv ca legea nu se aplica decat recrutilor din detasamentele de munca, el a contestat cu succes aceasta hotarare in fata Curtii de apel.
 
23. Urmare recursului promovat de Casei judeteane de pensii,  Inalta Curte de Casatie a confirmat temeinicia deciziei Curtii de Apel, cu motivatia urmatoare :
 
Ğ Din moment ce existenta muncii fortate nu este contestata (...) nu exista nicio justificare pentru a priva reclamantul de drepturile cerute. Procedand altfel s-ar crea situatii inechitabile, lipsind de indemnizatie persoanele care au efectuat serviciul militar in conditii identice si care, din cauza imprejurarilor pur formale legate in exclusivitate de subordonarea ierarhica a unitatii militare, sunt supuse unui tratament diferit si evident discriminatoriu. ğ
 
4 . Alte decizii ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie
 
24. In mai multe decizii, printre care cele din data de 4 noiembrie 2003, 21 ianuarie, 2 iunie si 14 decembrie 2004, 11 si 19 ianuarie, 7, 14, 18, 22 si 28 februarie, 1, 8, 14 si 28 martie, 24 mai 2005, 24 mai si 6 iunie 2006, Inalta Curte de Casatie a exprimat aceeasi pozitie ca in decizia mentionata anterior.
 
25. Cu toate acestea, in celelalte decizii, printre care cele datate 13 si 28 noiembrie 2003, 11 martie, 15, 22 si 29 aprilie 2004, 11 si 18 ianuarie, 1, 17 si 21 februarie, 1, 10 si 28 martie, 13 si 23 mai si 4 noiembrie 2005, 12 si 13 aprilie si 25 mai 2006, aceeasi instanta s-a pronuntat in sens contrar, si anume ca recrutii care nu-si efectuasera serviciul militar intr-o unitate militara subordonata D.G.M. nu puteau beneficia de dispozitiile Legii nr. 309/2002.
          
IN DREPT
     
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 alin. 1 din Conventie
     
26. Reclamantul invoca o dubla incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie.
 
27. Pe de o parte se plange de o atingere adusa principiului sigurantei juridice din cauza jurisprudentei contradictorii a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Pe de alta parte, considera ca actiunea sa nu a fost solutionata de Ğ o instanta independenta si impartiala ğ datorita faptului ca instantele interne s-au sprijinit in mod hotarator pe informatiile oferite de unitatea militara din Pitesti, care s-a limitat sa reia informatiile incluse in lista intocmita de partea parata. Articolul 6 alin. 1 din Conventie prevede urmatoarele:
     
Ğ Orice persoana are dreptul la judecarea echitabila a cauzei sale (...) de catre o instanta independenta si impartiala (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...) ğ
 
A. Siguranta juridica si jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie
 
1. Asupra admisibilitatii
     
28. Curtea constata ca aceasta parte din plangere nu este in mod manifest neintemeiata in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. De asemenea, ea constata ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Trebuie asadar sa o declare admisibila.
2. Asupra fondului
     
29. Guvernul sustine ca in timpul litigiului instantele interne au respectat in intregime garantiile de independenta, impartialitate, rapiditate, publicitate si pastrare a echilibrului procedural.
 
30. In opinia Guvernului, faptul ca in cauze similare instantele interne au dat castig de cauza altor fosti recruti, a caror situatie era similara cu cea a reclamantului, nu a avut nicio influenta asupra echitatii procedurii. In plus, Guvernul releva ca interpretarea pe care judecatorii interni au dat-o primului articol din Legea nr. 309/2002 era conforma cu jurisprudenta Curtii constitutionale.
 
31. Reclamantul invoca faptul ca interpretarea primului articol din Legea nr. 309/2002 a adus atingere principiului sigurantei juridice. El expune faptul ca solutia la care instantele interne au ajuns in cauza sa erau in contradictie cu cele ale altor instante si in special ale Inaltei Curti de Casatie, in baza carora s-ar fi asteptat sa aiba castig de cauza.
 
32. Curtea reafirma imediat ca Conventia nu impune statelor contractante nicio obligatie specifica de a repara nedreptatile sau prejudiciile cauzate inainte de a ratifica Conventia (a se vedea, mutatis mutandis, Kopecky impotriva Slovaciei [GC], nr. 44912/98, paragraful 35, CEDO 2004-IX).
 
33. Cu toate acestea, daca statele decid mai intai sa adopte legi pentru a despagubi victimele nedreptatilor comise in trecut, acestea trebuie sa fie puse in practica cu o claritate si o coerenta rezonabila pentru a evita pe cat posibil insecuritatea juridica si incertitudinea pentru subiectii de drept interesati. In aceasta privinta trebuie subliniat ca incertitudinea, indiferent daca este legislativa, administrativa sau jurisdictionala, este un factor important care trebuie luat in calcul pentru a aprecia conduita statului (a se vedea, mutatis mutandis, Broniowski impotriva Poloniei [GC], nr. 31443/96, paragraful 151, CEDO 2004-V si Paduraru impotriva Romaniei, nr. 63252/00, paragraful 92, CEDO 2005-... (extrase)).
 
34. In cazul in speta, Curtea constata ca, in temeiul Legii nr. 309/2002, nu puteau beneficia de masurile reparatorii decat recrutii care au prestat munca fortata in unitati apartinand D.G.M. Bazandu-se pe principiul nediscriminarii, pornind de la decizia pronuntata la 2 decembrie 2003, Inalta Curte de Casatie, intr-o serie de decizii, a extins insemnatatea acestei legi la toti recrutii care au prestat o munca fortata in timpul serviciului lor militar, fara a tine cont de subordonarea ierarhica a unitatilor militare din care au facut parte.
 
35. Cu toate acestea, intr-o alta serie de decizii pronuntate in cursul aceleasi perioade, Inalta Curte de Casatie a desfasurat o jurisprudenta contrara, din moment ce a respins, ca in cazul reclamantului, actiunile recrutilor care au prestat munca fortata in afara D.G.M.
 
36. In lipsa unui mecanism capabil sa asigure coerenta practicii chiar in cadrul celei mai inalte instante interne, aceasta din urma a ajuns sa pronunte, uneori in aceeasi zi, decizii diametral opuse in privinta domeniului de aplicare a Legii nr. 309/2002 (a se vedea, de exemplu, deciziile din 11 ianuarie, 1 si 28 martie 2005).
 
37. Desigur, divergentele de jurisprudenta constituie, prin natura, consecinta inerenta a oricarui sistem judiciar care se bazeaza pe un ansamblu de instante de fond avand autoritate asupra competentei lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instante supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradictii ale jurisprudentei (Zielinski si Pradal si Gonzales si altii impotriva Frantei [GC], nr. 24846/94 si 34165/96 la 34173/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).
 
38. In cazul in speta, trebuie constatat ca Inalta Curte de Casatie se afla la originea acestor divergente profunde si persistente in timp.
 
39. Aceasta practica, ce s-a dezvoltat in cadrul celei mai inalte autoritati judiciare din tara, este in sine contrara principiului sigurantei publice, care este implicita in ansamblul articolelor Conventiei si care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski impotriva Poloniei, nr. 28358/95, paragraful 56, CEDO 2000-III). In loc sa-si indeplineasca rolul sau stabilind o interpretare de urmat, Inalta Curte de Casatie a devenit ea insasi sursa nesigurantei juridice, micsorand astfel increderea publicului in sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding impotriva Ucrainei, nr. 48553/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII si Paduraru citat anterior, paragraful 98, si, a contrario, Pérez Arias impotriva Spaniei, nr. 32978/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).
 
40. Curtea concluzioneaza deci ca aceasta incertitudine jurisprudentiala a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obtine beneficiul drepturilor prevazute de Legea nr. 309/2002, in conditiile in care altor persoane care au prestat o munca fortata in afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozitiile acestei legi.
In consecinta, a fost incalcat incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie
 
B. Independenta si impartialitatea instantelor interne
 
1. Asupra admisibilitatii
     
41. Curtea constata ca aceasta parte din plangere nu este in mod manifest neintemeiata in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. De asemenea, ea constata ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Trebuie asadar sa o declare admisibila.

2. Asupra fondului

42. Guvernul sustine ca instantele interne care au cunoscut cauza au indeplinit din plin conditia de independenta si de impartialitate. In aceasta privinta, el expune ca informatiile mentionate in scrisoarea unitatii militare din Pitesti au fost coroborate cu informatiile oferite de Arhivele Nationale si de alte acte administrate la dosar.

43. Reclamantul continua sa sustina ca instantele interne nu ar fi trebuit sa-si intemeieze deciziile pe scrisoarea unitatii militare din Pitesti, din moment ce aceasta se limita a relua informatiile oferite de partea parata.

44. Curtea releva ca dreptul oricarei persoane la judecarea cauzei sale de catre o instanta independenta si impartiala nu este decat un aspect de drept mai amplu decat un proces echitabil, garantat de articolul 6 din Conventie.

45. Tinand cont de constatarea referitoare la articolul 6 (paragraful 40 de mai sus), Curtea estimeaza ca nu trebuie sa examineze daca in cazul in speta s-a incalcat acest articol in privinta independentei si impartialitatii instantelor care au examinat cauza (a se vedea, mutatis mutandis, Ciobanu impotriva Romaniei, nr. 29053/95, paragraful 41, 16 iulie 2002; SC Masinexportimport Industrial Group SA impotriva Romaniei, nr. 22687/03, paragraful 39, 1 decembrie 2005 si Dima impotriva Romaniei, nr. 58472/00, paragraful 42, 16 noiembrie 2006).
     
II. Asupra pretinsei incalcari a art. 14 din Conventie combinat cu art. 1 din Protocolul nr. 1
     
46. Reclamantul se plange de refuzul autoritatilor romane de a-i acorda drepturile prevazute de Legea nr. 309/2002 pentru munca fortata efectuata in timpul serviciului sau militar. El se pretinde victima unei discriminari fata de alte persoane aflandu-se intr-o situatie similara si carora instantele interne, si in special Inalta Curte de Casatie, le-au recunoscut dreptul de a beneficia de aceste drepturi. El invoca articolul 14 din Conventie combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1 :

Articolul 14
 
Ğ Beneficierea de drepturile si libertatile recunoscute in (...) Conventie trebuie sa fie asigurata, fara nicio distinctie, bazata in special pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie. ğ

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Ğ Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decat din cauza unei utilitati publice si in conditiile prevazute de lege si principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care il detin statele de a pune in vigoare legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor in conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contributii sau amenzilor. ğ

1. Asupra admisibilitatii
     
47. Desi Guvernul nu a ridicat exceptia preliminara privind admisibilitatea acestei plangeri, Curtea considera necesar sa examineze problema aplicabilitatii la faptele spetei a dispozitiilor acestor doua articole combinate (a se vedea, mutatis mutandis, Blecić impotriva Croatiei (decizie), nr. 59532/00, 30 ianuarie 2003).
 
48. Conform jurisprudentei constante a Curtii, articolul 14 din Conventie completeaza celelalte clauze normative ale Conventiei si Protocoalelor sale. Nu are o existenta independenta din moment ce conteaza numai pentru Ğ beneficierea de drepturi si libertati ğ pe care le garanteaza. Desigur, poate intra in joc chiar fara o incalcare a cerintelor lor si, in aceasta masura, detine o insemnatate autonoma, dar nu si-ar gasi aplicarea daca faptele litigiului ar cadea sub imperiul cel putin uneia din clauzele mentionate (Gaygusuz impotriva Austriei, Hotararea din 16 septembrie 1996, Colectie de hotarari si decizii 1996-IV, paragraful 36).
 
49. Curtea releva ca drepturile litigioase, si anume o alocatie lunara, gratuitatea medicamentelor si scutirea de la plata taxei de abonament la radio si televizor, erau acordate persoanelor care au efectuat munca fortata in timpul serviciului lor militar. Atribuirea acestor drepturi era deci legata de indeplinirea muncii fortate in timpul serviciului militar, conditie prealabila acordarii lor.
 
50. In cazul in speta nu se contesta ca reclamantul a prestat o munca fortata in timpul serviciului militar; refuzul de a-i acorda drepturile respective se intemeia in exclusivitate pe constatarea ca unitatile militare in care a lucrat nu figurau in randul celor subordonate D.G.M.
 
51. Curtea considera ca, in masura in care sunt prevazute de legislatia nationala, drepturile respective sunt drepturi patrimoniale in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Gaygusuz, citat anterior, paragraful 41). In orice caz, dupa examinarea deciziilor Inaltei Curti de Casatie de recunoastere a drepturilor prevazute de Legea nr. 309/2002 persoanelor care au efectuat o munca fortata in afara D.G.M., Curtea considera ca reclamantul avea o Ğ speranta legitima ğ de a obtine recunoasterea creantei cerute (a se vedea, Kopecky impotriva Slovaciei, [GC], nr. 44912/98, paragraful
52, CEDO 2004-IX si, a contrario, Ouzounis si altii impotriva Greciei, nr. 49144/99, paragraful 25, 18 aprilie 2002).
 
52. Prin urmare, articolul 1 din Protocolul nr. 1 isi gaseste aplicarea la faptele spetei.
 
53. In privinta aplicabilitatii articolului 14 din Conventie, Curtea constata ca reclamantul a fost privat de dreptul de a  beneficia de drepturile cerute. Guvernul nu contesta faptul ca altor persoane care au prestat o munca fortata in afara D.G.M. li s-a recunoscut de catre Inalta Curte de Casatie dreptul de a beneficia de dispozitiile Legii nr. 309/2002. A existat deci o diferenta de tratament intre reclamant si celelalte persoane aflandu-se intr-o situatie similara cu a sa. Articolul 14 va fi astfel luat in considerare.
 
54. In final, Curtea constata ca aceasta parte din plangere nu este in mod manifest neintemeiata in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. De asemenea, ea constata ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Trebuie asadar sa o declare admisibila.

2. Asupra fondului

55. Guvernul expune ca in temeiul jurisprudentei Curtii statele beneficiaza de o anumita marja de apreciere pentru a stabili daca si in ce masura diferentele dintre situatii  in alte privinte similare justifica diferenta de tratament. El adauga ca in primul rand autoritatilor interne si mai eaxct curtilor si tribunalelor, le revine sarcina de a interpreta dreptul intern.

56. El considera ca, pentru a fi contrar articolului 14 din Conventie, o discriminare trebuie sa se bazeze pe unul din criteriile enumerate in acest articol. Or, trebuie mentionat ca in speta pretinsa diferenta de tratament nu se baza pe niciunul din aceste criterii. In fine, el considera ca jurisprudenta contradictorie nu ar putea fi asimilata unei discriminari in sensul articolului 14 din Conventie.

57. Reclamantul continua sa sustina ca, restragand dreptul de a beneficia de masurile reparatorii numai la recrutii din unitatile apartinand D.G.M., Legea nr. 309/2002 a creat o discriminare intre persoanele care au prestat acelasi gen de munca fortata.

58. El pretinde ca a fost victima unei a doua discriminari din cauza jurisprudentei contradictorii a Inaltei Curti de Casatie care a recunoscut mai multor recruti, care nu au prestat o munca fortata in aceste unitati de acest gen, dreptul de a beneficia de dispozitiile legii.

59. Curtea releva ca pe baza articolului 14 din Conventie o distinctie este discriminatorie daca Ğ nu are o justificare obiectiva si rezonabila ğ, adica daca nu urmareste un Ğ scop legitim ğ sau nu exista un Ğ raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul vizat ğ (a se vedea in special, Hotararea Marckx impotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, pag. 16, paragraful 33).
60. In cazul in speta Curtea aminteste ca trebuie constatata existenta unei diferente de tratament intre diferiti recruti care au prestat o munca fortata (a se vedea paragraful 53 de mai sus).

61. Cu toate acestea, ea constata ca Guvernul nu a prezentat o justificare pentru aceasta diferenta de tratament, argumentarea sa intemeindu-se in principal, pe de o parte, pe faptul ca pretinsa discriminare nu se bazeaza pe niciunul din criteriile enuntate la articolul 14 si, pe de alta parte, pe autonomia de care beneficiaza instantele interne in interpretarea si aplicarea dreptului intern.

62. In privinta primului argument, Curtea subliniaza ca lista care cuprinde articolul 14 capata un caracter indicativ si nu unul restrictiv (a se vedea Engel si altii impotriva Olandei, Hotararea din 8 iunie 1976, seria A nr.22, pag. 30, paragraful 72 si Rasmussen impotriva Danemarcei, Hotararea din 28 noiembrie 1984, seria A nr. 87, pag. 13, paragraful 34).

63. In privinta celui de-al doilea argument, Curtea reitereaza ca in cazul in speta, nu era vorba de simple divergente de jurisprudenta, care sunt consecinta inerenta a oricarui sistem judiciar care se bazeaza pe un ansamblu de instante de fond, ci de o abatere a Inaltei Curti de Casatie de la indeplinirea rolului sau de mediator al acestor conflicte.

64. Argumentele avansate de Guvern nefiind de natura sa convinga Curtea, ea constata ca aceasta diferenta de tratament nu se baza pe nicio justificare obiectiva si rezonabila.

65. Prin urmare, s-a incalcat articolul 14 din Conventie combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1

III. Asupra pretinsei incalcari a art. 4 din Conventie
     
66. Reclamantul se plange de asemenea de faptul ca intre 1953 si 1955 autoritatile de la vremea aceea l-au obligat sa presteze o munca fortata in locul instructiei militare. El invoca articolul 4 din Conventie.
  
67. Curtea aminteste ca nu poate examina o cerere decat in masura in care se raporteaza la evenimente care s-au produs dupa intrarea in vigoare a Conventiei fata de partea contractanta respectiva.
 
68. In cazul in speta, faptele de care se plange reclamantul au avut loc intre 1953 si 1955, adica cu mult inainte de 20 iunie 1994, data la care Conventia a intrat in vigoare in privinta Romaniei.
 
69. Prin urmare Curtea constata ca plangerea intemeiata pe articolul 4 din Conventie este incompatibila ratione temporis cu  dispozitiile Conventiei si trebuie respinsa in conformitate cu art. 35 alin. 3 si 4 din Conventie.
 
IV. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
     
70. In conformitate cu art. 41 din Conventie,

Ğ In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o satisfactie echitabila. ğ
     
A. Prejudiciu
     
71. Pentru prejudiciul material reclamantul cere o suma, actualizata in raport cu inflatia, corespunzatoare cifrei indemnizatiilor de care a fost privat din septembrie 2002. Suma lunara a acestei indemnizatii s-ar ridica, in opinia sa, la 52,5 lei noi romanesti (RON), adica in jur de 15 euro. El cere de asemenea 21.460 euro pentru munca fortata prestata in timpul serviciului militar.
 
El lasa la aprecierea Curtii stabilirea sumei de acordat cu titlu de prejudiciu moral.
 
72. Guvernul contesta aceste pretentii. Deoarece nu a precizat suma totala a indemnizatiilor cerute, Guvernul estimeaza ca reclamantul are posibilitatea de a obtine satisfactie cerand ca aceasta suma sa fie calculata de casa judeteana sau introducand o actiune de revizuire a Hotararii Inaltei Curti de Casatie. In plus, nicio suma nu i-ar putea fi acordata pentru munca fortata prestata in timpul serviciului militar.
 
73. In fine, in privinta cererii cu titlu de prejudiciu moral, Guvernul considera ca Hotararea Curtii ar putea constitui, in sine, o reparatie suficienta.
 
74. Curtea releva ca singura baza de retinut pentru acordarea unei satisfactii echitabile consta in speta in incalcarea articolelor 6 alin.1 si 14 combinat cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Plangerea intemeiata pe articolul 4 din Conventie fiind declarata inadmisbilia, nicio suma nu va fi acordata reclamantului cu acest titlu.
 75. Statuand in echitate, asa cum prevede articolul 41, Curtea acorda reclamantului suma de 5.000 euro toate prejudiciile reunite.     
     
B . Costuri si cheltuieli
     
76. Reclamantul nu a supus atentiei nicio cerere pentru  costurile si cheltuielile suportate in fata instantelor interne si in fata Curtii.

77. In aceste conditii Curtea nu-i acorda nicio suma cu acest titlu.
     
C. Majorari de intarziere
     
78. Curtea hotaraste sa aplice majorarile de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga trei puncte marginale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
IN UNANIMITATE:

1. declara cererea admisibila in privinta capetelor de cerere intemeiate pe art. 6 alin. 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie combinat cu art. 14 din Conventie  si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
     
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie;

3. hotaraste ca nu trebuie examinat in plus capatul de cerere intemeiat pe art. 6 alin. 1 din Conventie privind pretinsa lipsa a independentei si impartialitatii instantelor interne;
 
4. hotaraste ca a fost incalcat art. 14 din Conventie combinat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
     
5. hotaraste:

a) ca statul parat trebuie sa sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 alin. 2 din Conventie, 5.000 euro (cinci mii euro) toate prejudiciile reunite ;

b) ca suma respectiva va fi convertita in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii si ca trebuie adaugata la aceasta orice suma putand fi datorata cu titlu de impozit;

c) ca incepand de la data expirarii termenului amintit si pana la momentul efectuarii platii, sumele vor fi majorate cu o dobanda simpla, a carei rata este egala cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga trei puncte procentuale;
   
6. respinge cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru rest.
     
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la data de 6 decembrie 2007, in aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
presedinte
Santiago Quesada,
grefier

Sursa: CSM.ro