Drepturi si obligatii pentru minoritati
Pentru initierea unui proiect legislativ, institutiile abilitate ale statului trebuie sa tina cont de nevoile generale ale cetatenilor din respectiva societate.
In cadrul fiecarei societati insa, se regasesc si persoane de alta nationalitate care incearca sa isi protejeze interesele tot prin initierea de proiecte legislative de catre reprezentantii acestora.
Am vazut cum se incearca infiintarea unor universitati in limba materna pentru aceste minoritati, subiect asupra caruia oficialii UE si-au exprimat deja punctul de vedere.
Intr-un stat democratic, cetatenii beneficiaza de anumite drepturi dar, totodata, sunt tinuti si de respectarea unor indatoriri.
Una dintre obligatiile referitor la aplicarea careia s-au inregistrat pareri atat pro cat si contra, este cea a impunerii pentru cetatenii de alta nationalitate decat cea romana, a cunoasterii limbii romane.
Acesta problema vizeza insa persoanele care au dobandit cetatenia romana prin nastere, deoarece in cazul dobandirii la cerere, conditia cunoasterii limbii romane este obligatorie.
Am putea spune ca acest lucru este unul normal pentru buna colaborare intre cetatenii unui stat indiferent de nationalitatea lor, un mijloc de comunicare fiind esential pentru stabilirea si mentinerea unei bune si pasnice interactiuni intre acestia.
Se vorbeste si despre o sanctiune retroactiva fata de cei care nu cunosc limba romana constand in pierderea cetateniei si dobandirea ei numai dupa indeplinirea acestei conditii.
Privind dintr-o parte a baricadei am putea spune ca aceasta sanctiune este nejustificata deoarece statul roman a oferit deja cetatenia personelor in cauza, si retragerea acesteia prin impunerea unei noi conditii ar fi abuziva.
Va recomandam
Literatura romana. Rezumatele textelor studiate in clasele V-VIII
Peste 100 de rezumate din programa scolara V-VIII, elaborate de profesori de limba romana, asigura acum pregatirea perfecta a copilului dvs.! Va prezentam acum lucrarea Literatura romana. Rezumatele textelor studiate in clasele V-VIII - material auxiliar in pregatirea copiilor la limba romana. Fie pentru orele de clasa, teme sau...
De cealalta parte se afla opinia conform careia, dupa o anumita perioada de timp in care cetatenii statului roman interactionaza intre ei, insusirea unor cunostinte de baza ale limbii romane vine de la sine, contrariul fiind posibil numai in cazul unei atitudini nepasatoare sau a relei credinte din partea celor care, desi de alta nationalitate, au dobandit cetatenia romana prin nastere.
O informatie imbucuratoare pentru toti cetatenii indiferent de nationalitate, vine de la reprezentantiii Uniunii Europene care au stabilit ca in prezent , „dreptul de a invata in limba materna pentru minoritătile nationale este asigurat in Romania”
Valentin Pulbere
Consilier Juridic
Administrator:
www.e-juridic.ro
Asteptam si opiniile dumneavoastra in legatura cu subiectul editorialului de mai sus, pe adresa infojuridic@rs.ro
NOUTATI si MODIFICARI aparute in LEGISLATIE
Noutati importante in Codul Muncii aparute in 2025 - legislatia a fost modificata. Puteti vedea totul despre Contractul de Munca si Inspectia Muncii + Codul Muncii actualizat (format PDF) in 2025. Detalii despre Salarizare si noile Modele de acte obligatorii.
Vezi AICI lista completa a modificarilor <<