Arbitrajul judiciar este o modalitate alternativa prin care doua sau mai multe parti decid sa-si rezolve un conflict fara a apela exclusiv la instantele de drept comun. Pe scurt, partile „creeaza” o justitie privata: aleg arbitrii, stabilesc reguli si primesc o hotarare cu caracter definitiv si executoriu. Desi termenii pot parea tehnici, ideea este simpla si practica: in locul unui judecator de la tribunal, litigiul este solutionat de arbitri agreati de parti, procedura poate fi adaptata la nevoile lor si, frecvent, se castiga timp, confidentialitate si expertiza specifica domeniului in care a aparut disputa.
Din perspectiva legislativa, arbitrajul este o jurisdictie alternativa, avand caracter privat, creata prin acordul partilor pentru a solutiona litigiile dintre ele. Rolul sau este de a oferi o cale de rezolvare a conflictelor care combina elemente contractuale (vointa partilor), jurisdictionale (hotararea arbitrala) si procedurale (desfasurarea unei judecati private).
In practica, arbitrajul este preferat acolo unde partile isi doresc proceduri specializate, rapide si confidentiale, sau cand una dintre parti nu accepta instanta celeilalte.
Potrivit art. 542 din Codul de Procedura Civila, persoanele care au capacitate deplina de exercitiu pot conveni sa solutioneze pe calea arbitrajului litigiile dintre ele, in afara de acelea care privesc starea civila, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorala, relatiile de familie, precum si drepturile asupra carora partile nu pot sa dispuna.
Va recomandam
Teste distractive pentru clasa pregatitoare
Antrenament eficient pentru clasa pregatitoare Intrarea in clasa pregatitoare, presupune un antrenament special care: sa previna eventualele socuri emotionale; sa ofere copilului confort si placere; sa il ajute sa invete bucurandu-se de noi experiente. In acest scop, va propunem cel mai nou instrument pentru antrenamentul copiilor care...
Vrei sa eviti amenzi de pana la 100.000 de lei?
Descopera Auditul Intern pas cu pas!
Intra pe audit.fisc.ro si scapa de probleme.
Partile aleg arbitrajul printr-un acord explicit, fie anterior aparitiei litigiului, printr-o clauza compromisorie inclusa in contracte, fie ulterior, prin incheierea unui compromis arbitral. Procedurile arbitrale sunt mai flexibile, fiind adaptate nevoilor si dorintelor partilor implicate, iar durata procedurilor arbitrale este, de regula, mai scurta decat in cazul litigiilor solutionate in instantele traditionale.
Unul dintre cele mai importante atuuri ale arbitrajului este posibilitatea de a numi arbitri cu competente profesionale directe in domeniul cauzei, fie ca este vorba de drept comercial, constructii, proprietate intelectuala, finante sau tehnologii. Aceasta specializare reduce riscul erorilor de apreciere tehnica si accelereaza dezbaterile, pentru ca arbitrii inteleg nu doar regulile juridice, ci si contextul tehnic si economic al disputei.
Tipuri de arbitraj judiciar
1. Arbitraj ad-hoc: Partile stabilesc toate detaliile procedurii, inclusiv desemnarea arbitrilor, fara sa apeleze la o institutie specializata.
2. Arbitraj institutionalizat: Disputa este gestionata sub egida unei institutii de arbitraj, cum ar fi Camera de Comert si Industrie sau alte organisme similare, care asigura suport administrativ si procedural.
Regimul juridic al arbitrajului in Romania este reglementat in principal de Cartea a IV-a din Codul de procedura civila, precum si de regulamentele institutiilor arbitrale autorizate. Legislatorul a stabilit prin aceste norme cadrul legal al arbitrabilitatii, regulile de constituire a tribunalului arbitral, desfasurarea procedurii, pronuntarea hotararii arbitrale si efectele juridice ale acesteia.
Art. 542 din Codul de procedura civila spune:
„Persoanele care au capacitate deplina de exercitiu pot conveni sa solutioneze pe calea arbitrajului litigiile dintre ele, in afara de acelea care privesc starea civila, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorala, relatiile de familie, precum si drepturile asupra carora partile nu pot sa dispuna.”
Prin acest articol se stabilesc limitele arbitrabilitatii, adica situatiile in care partile pot conveni asupra solutionarii unui litigiu prin arbitraj. Este obligatoriu ca partile sa aiba capacitate deplina de exercitiu si ca obiectul litigiului sa priveasca drepturi de care partile pot dispune. Sunt excluse expres materiile sensibile sau indisponibile juridic, precum starea civila, succesiunile, capacitatea persoanelor sau relatiile de familie. Acest principiu protejeaza ordinea publica si interesele generale, asigurand ca arbitrajul ramane o procedura aplicabila doar in domeniul patrimonial sau comercial.
In ceea ce priveste acordul de arbitraj si formarea tribunalului arbitral, articolele 558–559 din Codul de procedura civila, prevad:
„Tribunalul arbitral se compune dintr-un numar impar de arbitri, stabilit prin conventia arbitrala. In lipsa unei stipulatii contrare, tribunalul arbitral este format din trei arbitri, cate unul desemnat de fiecare parte, iar al treilea, supranumit supraarbitru, desemnat de arbitrii alesi.”
Daca nu exista o prevedere contrara in conventia arbitrala, tribunalul este format din trei arbitri. Acest mecanism garanteaza neutralitatea deciziei, evitand situatiile de blocaj in deliberare. Procedura de desemnare a arbitrilor este esentiala, deoarece asigura echilibrul dintre parti si increderea in impartialitatea completului arbitral.
In ceea ce priveste termenul de solutionare, art 600 din Codul de procedura civila, arata ca:
„In lipsa unei conventii contrare, tribunalul arbitral este obligat sa pronunte hotararea in termen de cel mult 5 luni de la data constituirii sale.”
Legea consacra principiul celeritatii procedurii arbitrale, stabilind un termen general de 5 luni pentru solutionarea litigiului. Aceasta regula diferentiaza arbitrajul de procedurile judiciare clasice, adesea mult mai indelungate. Partile pot insa conveni un alt termen, in functie de complexitatea cauzei. Termenul redus reprezinta unul dintre cele mai importante avantaje practice ale arbitrajului.
Articolele 603–615 din Codul de procedura civila, arata ca:
„Hotararea arbitrala trebuie redactata in scris si are aceeasi forta ca o hotarare judecatoreasca. Ea este definitiva si obligatorie pentru parti de la data comunicarii.”
Asta inseamna ca, in caz de neexecutare voluntara, partea interesata poate cere investirea si executarea silita prin intermediul instantelor competente. Controlul judecatoresc asupra hotararii arbitrale este unul limitat, putand fi exercitat doar prin actiunea in anulare, in cazuri strict prevazute de lege. Astfel, se mentine echilibrul intre caracterul privat al arbitrajului si necesitatea unei garantii judiciare minime.
Apelarea la arbitraj este in principiu voluntara si se bazeaza pe acordul partilor. Acesta poate fi exprimat fie anterior producerii litigiului (prin clauza compromisorie inserata intr-un contract), fie dupa aparitia conflictului, printr-un compromis arbitral.
Nu toate litigiile sunt arbitrabile: materia privind starea civila, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorala, relatiile de familie si drepturile indisponibile nu pot intrerupe sfera competenta a arbitrajului, iar autoritatile publice pot incheia conventii arbitrale numai daca sunt expres autorizate.
Practic, atunci cand litigiul are un continut patrimonial si partile au capacitatea de dispozitie, arbitrajul este o optiune reala si permisa, iar partile pot stabili atat numarul arbitrilor, cat si legea aplicabila, limba si locul arbitrajului, in limitele impuse de ordinea publica si dispozitiile imperative.
Desi arbitrajul functioneaza ca o jurisdictie privata, interactiunea cu instantele statale nu dispare. Instantele sunt competente sa intervina in cauze strict determinate, cum ar fi verificarea si constatarea nulitatii conventiei arbitrale, numirea arbitrului in situatii prevazute de lege, masuri provizorii sau de urgenta, constatarea executarii hotararilor arbitrale si, mai ales, controlul restrans asupra hotararilor arbitrale prin cai exceptional limitate (anulare sau recunoastere si executare a hotararilor straine).
Raportul juridic este de complementaritate. Arbitrajul si justitia statala nu concureaza, ci ofera alternative si mecanisme de control si executie. In practica, chiar si in arbitraj, multe acte procedurale implica proceduri in fata instantelor de drept comun.
Termenul „arbitraj comercial” este folosit frecvent pentru a desemna arbitrajele dintre partile comerciale, adesea administrate de o institutie arbitrala (Camera de Comert, curti arbitrale specializate).
Diferenta practica esentiala este intre arbitrajul ad-hoc, in care partile stabilesc singure reguli si organizare, si arbitrajul institutionalizat, care ofera un cadru procedural, liste de arbitri, reguli de costuri si suport administrativ.
Arbitrajul comercial institutionalizat este preferat cand partile doresc securitate procedurala, reguli standardizate si suport logistic.
Arbitrajul ad-hoc poate fi mai flexibil si mai economic, dar necesita un grad mai mare de incredere si coordonare intre parti pentru a evita blocajele procedurale. In litigiile internationale, arbitrajul comercial institutional oferit de organisme reputate este adesea aleasa pentru predictibilitate si posibilitatea recurgerii la mecanisme internationale de executare.
Avantaje
Printre beneficiile cele mai frecvent invocate se numara:
- operativitatea si viteza procedurii (legislatia impune, in absenta unei clauze contrare, termene mult mai scurte decat cele din instantele statale),
- confidentialitatea dezbaterilor si a documentelor,
- posibilitatea alegerii arbitrilor specialisti in materie,
- adaptabilitatea procedurii la nevoile partiilor,
- reducerea costurilor pe etape datorita cailor procedurale mai scurte si taxelor arbitrale regresive.
Pentru mediul de afaceri international, arbitrajul este atragator si prin faptul ca partile pot alege legea aplicabila si locul arbitrajului, evitand astfel posibilele probleme de competenta a instantelor nationale.
Dezavantaje
Hotararile arbitrale, desi definitive si executoriale, sunt supuse controlului judecatoresc limitat, ceea ce inseamna ca posibilitatile de apel sunt reduse si strict reglementate. Acest lucru poate reprezenta un dezavantaj pentru partea care considera ca dreptul ei a fost incalcat prin eroare serioasa de procedura.
Totodata, arbitrajul nu dispune de o autoritate coercitiva proprie. Pentru unele masuri (executare silita, actiuni de coercitie) este necesara interventia instantelor de drept comun, ceea ce poate incetini unele etape.
In plus, in arbitraje complexe sau internationale taxele arbitrale si onorariile arbitrilor pot ajunge la sume importante, mai ales cand se numesc tribunaluri tripartite si experti externi. Astfel, beneficiul rapiditatii si confidentialitatii trebuie evaluat in raport cu natura si miza litigiului.
Arbitrajul judiciar este o optiune solida si adesea preferabila pentru litigiile patrimoniale complexe sau cu componenta tehnica, oferind rapiditate, confidentialitate si posibilitatea de a beneficia de arbitri specialisti.
Alegerea arbitrajului trebuie facuta insa constient, tinand cont de natura litigiului, de valoarea in disputa, de importanta eventualei cai de atac si de nevoia de executorie transfrontaliera.
Inainte de a opta pentru arbitraj, partile ar trebui sa analizeze cu atentie clauza arbitrala, sa stabileasca reguli clare (numar arbitri, lege aplicabila, limba, locul arbitrajului, termene) si, daca este cazul, sa apeleze la o institutie de arbitraj recunoscuta pentru a beneficia de suport procedural si predictibilitate.
Copiaza Link-ul catre aceasta sectiune: Definitie si rolul arbitrajului
E-JURIDIC.RO
