Inadmisibilitatea actiunii in anulare impotriva unei incheieri interlocutorii pronuntata de un tribunal arbitral.
Actiunea in anulare este o cale restrictiva de exercitare a controlului judecatoresc atat din punctul de vedere al hotararilor care pot face obiectul controlului cat si al motivelor de anulare. in consecinta, aceste dispozitii nu pot fi extinse si la incheierile de suspendare pronuntate de tribunalul arbitral.
Prin incheierea de sedinta din data de 27 martie 2007, Tribunalul Arbitral de pe langa Camera de Comert , Industrie si Agricultura Sibiu in temeiul art. 325 raportat la dispozitiile art. 403 alin. 3 si 4 cod procedura civila a dispus suspendarea provizorie a executarii hotararii arbitrale nr. 2 din data de 10 aprilie 2003, pronuntata de Curtea de Arbitraj de pe langa Camera de Comert Industrie si Agricultura Sibiu pana la solutionarea cererii de revizuire.
Impotriva acestei incheieri a formulat actiune in anulare parata SC C.I. SRL, prin care a invocat incalcarea dreptului la aparare si nelegala constituire a tribunalului arbitral.
Reclamanta a invocat exceptia tardivitatii introducerii actiunii in anulare si exceptia lipsei de interes.
Prin sentinta comerciala nr. 1 din data de 11 aprilie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia Sectia Comerciala a respins exceptia tardivitatii introducerii actiunii in anulare formulata de parata, a admis actiunea in anulare si in consecinta a constatat nula incheierea atacata.
Exceptia tardivitatii introducerii actiunii in anulare a fost respinsa ca neintemeiata intrucat incheierea atacata nu a fost comunicata paratei, astfel ca termenul de introducere al actiunii in anulare nu a inceput sa curga.
In ceea ce priveste fondul cererii, instanta a retinut ca solutionarea cererii s-a facut cu incalcarea dispozitiilor art. 341 alin. 2 cod procedura civila, incalcandu-se normele imperative ale legii. Astfel, completul arbitral care a pronuntat incheierea din data de 27 martie 2007 a fost compus dintr-un singur arbitru, desi completul arbitral trebuia sa fie compus din 3 arbitri, potrivit art. 345 alin. 2 cod procedura civila. De asemenea, a fost gasita intemeiata si critica vizand incalcarea dreptului la aparare, intrucat procedura de citare nu a fost legal indeplinita cu parata.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta SC S. SA, in temeiul motivelor de nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 7 si 9 cod procedura civila, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei recurate cu consecinta respingerii actiunii in anulare si mentinerea incheierii arbitrale atacate.
Consilier Ghid complet de Salarizare ReviSal si Contributii sociale
Consilier Codul Muncii
Fise distractive pentru gradinita
Recurenta, prin criticile formulate a sustinut, printre altele, ca actiunea in anularea incheierilor arbitrale este inadmisibila.
Recursul este fondat.
In temeiul art.304 ( 9 ) Cod procedura civila invocat de recurenta in sprijinul sustinerilor care au fost facute in legatura cu gresita aplicare a dispozitiilor procedurale care reglementeaza promovarea actiunii in anulare in materia incheierilor de suspendare, inalta Curte a luat in examinare critica privind inadmisibilitatea acestei actiuni.
Abordarea acestei exceptii va avea in vedere conceptia Cartii a IV –a Cod procedura civila din care rezulta ca arbitrajul este o institutie bazata pe autonomia de vointa a partilor, iar participarea instantei statale in procesul arbitral, fie ca rezolva chestiuni cu caracter incidental, fie ca asigura un control de legalitate al hotararii arbitrale are caracter complementar. in acest sens sunt de observat dispozitiile art. 342, 3588, 358 9 si 358 13 Cod procedura civila. Revenind la speta, se va observa ca, s-a pus in discutie admisibilitatea actiunii in anulare promovata impotriva incheierii prin care Curtea de Arbitraj a suspendat executarea hotararii arbitrale in temeiul art.325 raportat la dispozitiile art.403 (2) Cod procedura civila.
Pentru a raspunde la aceasta critica s-au avut in vedere dispozitiile art. 3588 si 3589 Cod procedura civila care dau dreptul partilor sa se adreseze instantei judecatoresti sau tribunalului arbitral in cazul in care solicita sa se incuviinteze o serie de masuri in cursul judecatii, masuri vremelnice care tin de buna administrare a actului de judecata. Este evident ca partile au o optiune in acest sens si ca de aceasta data competentele sunt concurente, insa nu se poate omite faptul ca in ce priveste tribunalul arbitral competenta este limitata de vointa partilor in sensul ca aceste masuri se pot lua numai daca partile se invoiesc. Nu este mai putin adevarat ca pentru aprecierea temeiniciei cererilor, tribunalul arbitral trebuie sa tina seama de regulile de drept comun care reglementeaza incuviintarea acestor masuri, dar nu se va intelege prin aceasta ca, in ipoteza in care textul aplicabil trimite la o cale de atac admisa in fata instantei statale, aceste competente se extind si in cazul incheierilor pronuntate de tribunalul arbitral. Concluzia se desprinde din dispozitiile procedurale situate in capitolul ,, Despre arbitraj” in care sunt prevazute expres, actiunile care pot fi promovate si caile de atac.
In alte cuvinte, in nicio situatie incheierile pronuntate de tribunalul arbitral prin care se iau astfel de masuri, nu sunt supuse actiunii in anulare sau recursului, reglementarea din capitolul VIII care trateaza numai problema desfiintarii hotararii arbitrale fiind edificatoare in acest sens. De asemenea sunt de observat si dispozitiile art. 358 13 Cod procedura civila in care nu exista nicio prevedere in legatura cu posibilitatea de a supune controlului pe calea actiunii in anulare a masurilor dispuse de tribunalul arbitral prin incheieri, chiar daca acestea se refera la suspendarea executarii hotararii. Concretizand argumentele de mai sus prin raportare la textele avute in vedere in aceasta analiza se va retine ca incheierile arbitrale indiferent de natura lor nu sunt supuse ,, controlului ” pe calea separata a actiunii in anulare sau odata cu exercitarea actiunii in anulare intrucat in nicio situatie nu exista sustinere in dispozitiile procedurale. in ce priveste ultima ipoteza s-ar putea retine totusi ca eventualele dezlegari date de tribunalul arbitral prin incheierile pronuntate in cursul solutionarii litigiului ar putea sa fie puse in discutie pe calea actiunii in anulare numai in masura care se incadreaza in motivele prevazute de art.364 (a-i) Cod procedura civila.
Astfel, daca in dreptul comun sunt incheieri care pot fi atacate separat sau odata cu calea de atac promovata, o astfel de posibilitate fiind reglementata procedural, dispozitiile respective nu vor putea fi extinse asupra incheierilor pronuntate de tribunalul arbitral. Din tacerea legii nu poate fi inteles contrariul intrucat dispozitiile procedurale privind judecata si ,, caile de atac ” in materia arbitrajului tin seama de faptul ca reglementarile respective se adreseaza strict tribunalului arbitral, care nu desemneaza un organ de jurisdictie asemenea instantei judecatoresti. in sprijinul argumentelor expuse vin si dispozitiile art. 364 Cod procedura civila care stabilesc ca numai hotararea arbitrala este supusa acestei proceduri de desfiintare in fata instantei statale, pentru motivele prevazute la punctele ( a – i ) astfel ca se poate conchide ca actiunea in anulare este o cale restrictiva de exercitare a controlului judecatoresc atat din punctul de vedere al hotararilor care pot face obiectul controlului cat si al motivelor de anulare. In consecinta, aceste dispozitii nu pot fi extinse si la incheierile de suspendare pronuntate de tribunalul arbitral.
(sursa: ICCJ, Sectia comerciala, decizia nr.150 din 23 ianuarie 2009)
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri