Parlamentul Romaniei a adoptat un proiect de lege prin care se instituie Ziua Limbii Romani in Romania. Presedintele a promulgat initiativa adoptata prin Decretul nr. 48/2019, asadar aceasta se afla in vigoare.
Expunerea de motive a proiectului legislativ a fost redactat sub forma unui preambul al unei Directive Europene in care se arata ca Romania a ratificat Carta Europeana a Limbilor Regionale sau Minoritare in noiembrie 2007, ca Atlasul limbilor lumii aflate in pericol include limba romani, ca alte etnii din Romania au o Zi Nationala a limbilor materne si ca, astfel, este necesara instituirea prin lege a Zilei Limbii Romani in tara noastra.
"Evidentiind succesul inregistrat de limba romani comuna la nivel preuniversitar si universitar, masurat prin numarul mare de elevi si tineri romi care studiaza limba romani sau in aceasta limba in cadru institutional, prin resursele umane care asigura predarea limbii/in limba romani, prin instrumentele de lucru scolare elaborate in acest scop, apreciem ca fiind oportun instituirea zilei de 16 iunie ca Zi a limbii romani", scrie deputatul Vasile Daniel in expunerea de motive a proiectului de lege adoptat si deja promulgat.
LEGE privind instituirea Zilei Limbii Romani
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. 1. – Se instituie ziua de 16 iunie ca Ziua Limbii Romani.
Art. 2. – (1) Anual, cu prilejul sarbatoririi Zilei Limbii Romani, in localitatile in care traiesc membri ai comunitatii rome, se organizeaza manifestari culturale dedicate acestei sarbatori.
(2) Autoritatile administratiei publice centrale si locale, organizatiile neguvernamentale interesate pot sprijini logistic si/sau financiar, dupa caz, organizarea manifestarilor dedicate sarbatoririi acestei zile.
(3) Societatea Romana de Radiodifuziune si Societatea Romana de Televiziune, in calitate de servicii publice, pot include in programele lor, emisiuni ori aspecte de la manifestarile dedicate acestei sarbatori.
Literatura romana Rezumatele textelor studiate in clasele V-VIII
Consilier - Codul Muncii abonament 12 actualizari
Consilier Ghid complet de Salarizare ReviSal si Contributii sociale
Art. 3. – In institutiile de invatamant in care se preda limba romani ca limba materna, in ziua de 16 iunie se organizeaza manifestari culturale dedicate acestei sarbatori.
Ziua Limbii Romani se sarbatoreste de acum incolo anual, pe 16 iunie, prin prevederile proiectului de act normativ care a devenit Legea nr. 20/2019 prin publicarea in Monitorul Oficial nr. 29/2019.
Florin Amariei scrie pentru E-Juridic.ro din anul 2018, explicand noutatile legislative si prezentand cele mai relevente stiri din domeniu. Si-a inceput activitatea la 9AM.ro, a continuat la legestart.ro si a acoperit dintotdeauna cele mai relevante subiecte din domeniile politica, social si justitie. In prezent, scrie pentru dumneavoastra despre tot ceea ce inseamna domeniile legislativ, justitie si politico-social, cu accent pe explicarea detaliata a ce este important de retinut, cum ne afecteaza aceste informatii si de ce este bine sa aplicam legea in forma ei la zi.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri