Medierea este o modalitate facultativa de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate si confidentialitate.
Medierea este reglementata de Legea 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.
Reprezinta poate cel mai avantajos mod de recuperare a creantelor din punct de vedere al timpului si al costurilor, cu conditia ca si debitorul sa fie dispus nu doar sa apeleze la mediere, ci sa si achite creanta.
Cu ajutorul mediatorului, partile pot negocia modalitatea de plata, perioada, o eventuala esalonare, despagubiri, penalitati si alte detalii contractuale.
Medierea poate avea loc atat inainte de a ajunge in instanta cat si dupa ce partile au apelat la instanta de judecata. În a doua situatie, medierea poate avea loc la initiativa partilor aflate in litigiu sau la recomandarea instantei, procesul fiind suspendat la cererea partilor pana la finalizarea medierii.
Partile se prezinta impreuna la mediator. Daca doar una din parti se prezinta, acesta completeaza cererea de mediere, iar mediatorul va trimite invitatie scrisa celeilalte parti stabilind un termen de cel putin 15 zile in vederea acceptarii medierii si a mediatorului.
Mediatorul prezinta medierea si se informeaza cu privire la caz. Este momentul in care atat mediatorul cat si partea/partile solicitante decid daca medierea este potrivita pentru solutionarea disputei. Mediatorul nu poate oferi consultanta juridica si nici nu poate actiona ca un avocat. Mediatorul poate doar sa prezinte procesul de mediere si sa ajute partile sa gaseasca solutia pe baza intereselor lor si sa ajunga la un acord acceptat.
Daca medierea, ca metoda de solutionare si mediatorul sunt acceptati, se va incheia contractul de mediere. Partile vor stabili impreuna cu mediatorul data, ora, timpul de desfasurare a intalnirii si alte conditii.
Daca partile se inteleg, se va incheia un acord, care va cuprinde toate conditiile intelegerii si care va fi semnat de catre parti. Acordul are valoare de contract si este similar tranzactiei.
Acordul poate fi autentificat la notar sau prezentat in instanta, in functie de nevoile partilor.
Indiferent de rezultatul medierii, se va incheia un proces verbal care va cuprinde aspecte privind desfasurarea medierii, dar nu si conditiile acordului.
În cazul in care medierea a intervenit dupa inceperea procesului in instanta si pe parcursul medierii, procesul a fost suspendat, atunci partile vor repune pe rol cauza si vor prezenta judecatorului acordul. Judecatorul pronunta o hotarare prin care va lua act de intelegerea partilor. În cazul in care medierea nu se va incheia cu un acord, procesul in instanta poate continua.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: Va rog sa ma ajutati cu cateva informatii despre procesul de declarare a posturilor vacante vacantate si nou create in platforma ANOFM. Cumva cu posturile nou create, mi-e mai simplu de inteles. Completez aici oferta, recrutam, inchid oferta - la speta asta am o singura intrebare: nu pot face operatia de incadrare daca data oferta a expirat desi logic pot avea o oferta deschisa pana pe 31.03 si angajarea propriu-zisa sa fie ulterioara acestei date. Trebuie cumva sa trec un termen pentru oferta...
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Un salariat este sanctionat disciplinar cu reducerea salariului pe 3 luni insa refuza sa primeasca personal decizia, se trimite acasa prin curier cu confirmare de primire art. 252 Codul muncii insa refuza sa primeasca plicul. Decizia respectiva se va pune in aplicare daca salariatul NU o primeste. Cum se procedeaza in acest caz? Daca se pune in aplicare cu ce data - cu data revenirii plicului in societate? Cand se transmite in Revisal ?
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Va rog sa ma ajutati in urmatoarea situatie: speta ar fi: salariata cu norma intreaga peste 26 ani, Salar brut 6000 lei la fel si ultimele 6 luni anterioare concediului medical, fara pers. in intretinere, fara tichete, sporuri., are stagiu de cotizare. Are 17 zile de concediu prenatal si 4 zile lucrate. La calculul salariului aferent timpului lucrat avem 1143 Ron la care trebuie sa ii aplicam deducerea de baza. Intrebarea ar fi, cat este deducerea personala de baza in aceasta situatie? 4050*20%...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<