OFICIAL: Inregistrarile telefonice obtinute fara acordul interlocutorului pot fi folosite ca probe impotriva angajatorului

Inregistrarea unei convorbiri telefonice intre salariati, sau intre un salariat si un reprezentant al angajatorului poate fi admisa ca proba intr-un litigiu impotriva angajatorului, chiar si fara acordul interlocutorului.

Este vorba despre o decizie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie care survine in urma unei solicitari a Curtii de Apel Bucuresti de dezlegare a unei chestiuni de drept. Decizia a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 1047/18.X.2024.

Inalta Curte de Casatie si Justitie — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat in examinare sesizarea formulata de Curtea de Apel Bucuresti — Sectia a VII-a pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale in vederea lamuririi urmatoarei probleme de drept:
„Daca inregistrarile audio ale unor convorbiri telefonice ale salariatului cu alti salariati sau alti reprezentanti identificabili ai angajatorului, pe care salariatul le solicita ca probe in cadrul judecatii in contradictoriu cu angajatorul, pot fi considerate mijloace de proba, indiferent daca persoana cu care salariatul a purtat conversatia a fost sau nu incunostintata si si-a exprimat acordul pentru inregistrarea respectivei convorbiri?”.

Raspunsul instantei supreme a fost unul afirmativ, astfel ca inregistrarile convorbirilor telefonice vor putea fi utilizate ca probe in cadrul litigiilor de munca, chiar si in cazul in care un participant la convorbire nu a stiut ca este inregistrat.

„Proba cu inregistrarea unei convorbiri telefonice intre un salariat si un alt salariat sau reprezentant al angajatorului, solicitata intr-un litigiu impotriva angajatorului, este admisibila, chiar daca inregistrarea a fost efectuata fara acordul si/sau informarea prealabila a interlocutorului, cu conditia asigurarii unui just echilibru intre dreptul la proba, pe de o parte, si dreptul la viata privata, pe de alta parte, in sensul ca incuviintarea probei trebuie sa fie indispensabila exercitiului dreptului la proba si strict proportionala cu acest scop", a decis Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Curtea noteaza ca si in alte state, in cadrul proceselor civile, un mijloc de proba obtinut in mod ilicit sau neloial este considerat admisibil, in situatiile de exceptie in care se pun in balanta drepturi fundamentale ale partilor cu interese contrare.

Astfel, in Franta, o decizie recenta a Curtii de Casatie a marcat un reviriment jurisprudential prin consacrarea unui drept la proba autonom, care justifica administrarea unei probe obtinute in mod neloial.

In anul 2011, Curtea de Casatie consacrase principiul loialitatii administrarii probelor, care presupunea ca este inadmisibila utilizarea unei probe obtinute fara instiintarea persoanei sau ca urmare a unei manopere dolozive ori a unei stratageme. In anul 2023, insa, printr-o decizie pronuntata in Plen, Curtea de Casatie franceza a statuat, la paragrafele 8, 9 si 12, urmatoarele:
„Aplicarea acestei jurisprudente (conform principiului loialitatii administrarii probelor) poate, totusi, sa conduca la privarea unei parti de a face dovada drepturilor sale. Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu retine de principiu inadmisibilitatea probelor considerate drept neloiale. Ea apreciaza ca, atunci cand dreptul de a proba, astfel cum este garantat de art. 6 (1) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, intra in conflict cu alte drepturi si libertati, in special dreptul la respectarea vietii private, instanta trebuie sa puna in balanta respectivele drepturi si interese. Ea adauga ca «egalitatea armelor implica obligatia de a oferi, in litigiile intre particulari, fiecarei parti o posibilitate rezonabila de a-si prezenta cauza in conditii care nu o plaseaza intr-o situatie de dezavantaj net in raport cu adversarul sau». Ea subliniaza ca acest text implica mai ales obligatia
judecatorului de a face un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si propunerilor de probe ale partilor, pentru a le aprecia pertinenta pentru decizia ce urmeaza a fi pronuntata.
(...).
Astfel, trebuie sa se considere ca, intr-un proces civil, ilicitatea sau lipsa de loialitate in obtinerea sau utilizarea unui mijloc de proba nu conduce in mod necesar la inlaturarea sa din dezbateri. Judecatorul trebuie, atunci cand i se solicita, sa aprecieze daca o asemenea proba aduce atingere caracterului echitabil al procedurii in ansamblul sau, punand in balanta dreptul la proba si drepturile contrare respective, dreptul la proba putand justifica folosirea unor elemente probatorii care aduc atingere altor drepturi, cu conditia ca aceasta utilizare sa fie indispensabila exercitiului dreptului, iar atingerea strict proportionala cu scopul urmarit”.

Decizia Instantei Supreme este obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila.