Spete - contencios administrativ (pct. 41 - 43)

41 . Este adevarat ca, potrivit art. 21 din Constitutie, orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, dar acestea nu inseamna ca accesul la justitie trebuie sa fie considerat gratuit.
 
Prin articolul mentionat nu se instituie nici o interdictie cu privire la taxele in justitie, fiind legal si normal ca justitiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfasurata de autoritatile judecatoresti sa contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Prin urmare, regula este cea a timbrarii actiunilor justitiei, exceptiile fiind posibile numai in masura in care sunt stabilite de legiuitor.

Prin decizia nr. 8 din 2 martie 1993 exceptia de neconstitutionalitate a Hotararii Guvernului nr. 1.295/1990 privind taxele de timbru pentru actiunile si cererile introduse la instantele judecatoresti, precum si asupra actelor de notariat si a serviciilor prestate de acestea si a art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, publicata in M.Of. nr. 179 din 27 iulie 1993, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In dosarul nr. 281/1992 al Tribunalului Municipiului Bucuresti -Sectia contencios administrativ, reclamantul Petrosanu Ionel a ridicat exceptia de neconstitutionalitate a Hotararii Guvernului nr. 1295/1990 privind taxele de timbru pentru actiunile si cererile introduse la instantele judecatoresti, precum si asupra actelor de notariat si a serviciilor prestate de acestea si a art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, in baza carora a fost obligat la plata taxei de timbru de 250 lei.
 
Reclamantul considera ca aceste dispozitii legale sunt neconstitutionale, deoarece incalca prevederile art. 16 alin. (2), art. 21, art. 51, art. 58 alin. (1), art. 107 alin. (2) si (4), art. 123 alin. (2), art. 138 alin. (1) si art. 150 alin. (1) din Constitutie si, in consecinta, solicita instantei, la termenul din 7 octombrie 1992, sesizarea Curtii Constitutionale pentru solutionarea exceptiei invocate.
 
Reclamantul solicita, totodata, judecarea in fond a cauzei, opunAndu-se suspendarii.
 

Reprezentantul Paratului -Ministerul Muncii si Protectiei Sociale -nu se opune cererii reclamantului referitoare la exceptia de neconstitutionalitate.
 
Deoarece incheierea de sesizare nu contine opinia instantei cu privire la exceptia invocata si, in consecinta, Curtea, facand aplicatia art. 12 alin. 4 din regulamentul sau de organizare si functionare, a solicitat completarea acesteia in sensul dispozitiilor legale mentionate.
 
Ca urmare a solicitarii Curtii, Tribunalul Municipiului Bucuresti -Sectia contencios administrativ, conformandu-se dispozitiilor art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a opinat in sensul ... neoportunitatii admiterii exceptiei de neconstitutionalitate invocate de reclamantul Petrosanu Ionel, in situatia in care a achitat taxa de timbru prevazuta de lege (...). De altfel, Sentinta nr. 199/1992, pronuntata in dosarul nr. 213/1992, a ramas definitiva prin respingerea recursului la Curtea Suprema de Justitie, iar Sentinta civila nr. 200/1992 se afla in recurs la aceeasi instanta.
 
Fiind sesizata prin Incheierea Tribunalului Municipiului Bucuresti -Sectia contencios administrativ, din 7 octombrie 1992,Curtea, luand act de sustinerile reclamantului si de pozitia instantei de judecata, Avand in vedere prevederile  art. 7 din Legea nr. 29/1990, ale Hotararii Guvernului nr. 1295/1990, ale art. 16 alin. (2), art. 21, art. 51, art. 58 alin. (1), art. 107 alin. (2), art. 123 alin. (2), art. 138 alin. (1) si ale art. 150 alin. (1) din Constitutie, precum si prevederile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie, legile si celelalte acte normative anterioare intrarii sale in vigoare sunt abrogate in masura in care contravin prevederilor acesteia.
 
Rezulta deci ca instanta de judecata, in scopul aplicarii unei dispozitii legale anterioare intrarii in vigoare a Constitutie, este obligata ca, in prealabil, pentru a stabili daca aceasta prevedere mai este in vigoare sau a fost abrogata, sa determine masura in care prevederea respectiva contravine Constitutiei.
 
Tribunalul Municipiului Bucuresti -Sectia contencios administrativ, prin completarea la Incheierea din 7 octombrie 1992, a exprimat opinia neoportunitatii admiterii exceptiei de neconstitutionalitate a  art. 7 din Legea nr. 29/1990 si a Hotararii Guvernului nr. 1295/1990, deci considera aceste texte in vigoare.
 
Facand aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit caruia neconstitutionalitatea unei legi se poate constata doar cu referire la raporturile juridice stabilite dupa intrarea in vigoare a Constitutiei, se justifica trimiterea exceptiei Curtii si interesul reclamantului de a o sustine.
 
Legea, in inteles de act juridic, este supusa regulii tempus regit actum, adica regimului constitutional din perioada cand a fost adoptata, inclusiv in ce priveste posibilitatea controlului constitutionalitatii sale. Contradictia unei legi anterioare Constitutiei cu prevederile acesteia, fiind un aspect al conflictului de legi in timp, are drept consecinta abrogarea ei, totala sau partiala, in temeiul art. 150 alin. (1) din Constitutie.
 
Hotararea Guvernului nr. 1.295 din 13 decembrie 1990, prin care se stabilesc taxele de timbru pentru actiunile si cererile introduse la instantele judecatoresti, a fost emisa conform ordinii juridice existente inaintea adoptarii Constitutiei, in baza abilitarii date Guvernului prin Legea nr. 36 din 7 decembrie 1990 privind autorizarea Guvernului de a stabili sau modifica taxe si impozite. Sistemul delegarii legislative se pastreaza si in actuala Constitutie, fiind prevazut de art. 114.
 Conform prevederilor art. 138 alin. (1) din Constitutie, impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului asigurarilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
 
Hotararea Guvernului nr. 1.295/1990 nu contravine acestei reguli constitutionale, delegarea legislativa insemnAnd, de fapt, abilitarea temporara si conditionata a Guvernului de a emite norme cu putere de lege, a caror valoare juridica este egala cu a legii, daca sunt emise in conformitate cu prevederile constitutionale si legale existente in momentul emiterii lor; or acesta este cazul in speta, hotararea in discutie fiind adoptata in baza Legii de abilitare nr. 36/1990.
 
In acest context, invocarea neconstitutionalitatii hotararii fata de art. 16 alin. (2) din Constitutie, conform caruia nimeni nu este mai presus de lege, apare ca fara obiect, ca si invocarea art. 51 -Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie , care stabileste o indatorire fundamentala a cetatenilor, si anume aceea a cunoasterii si respectarii legii.
 Pe de alta parte, Hotararea Guvernului nr. 1.295/1990 nu contravine nici prevederilor art. 58 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare, de vreme ce textul nu interzice emiterea, in conditii strict determinate, a unor norme juridice si de catre alte autoritati, care pot stabili, in cazul de fata, taxe si impozite, situatiile si conditiile in care acestea se datoreaza.
 
Este adevarat ca, potrivit art. 21 din Constitutie, orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, dar acestea nu inseamna ca accesul la justitie trebuie sa fie considerat gratuit.
 
Prin articolul mentionat nu se instituie nici o interdictie cu privire la taxele in justitie, fiind legal si normal ca justitiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfasurata de autoritatile judecatoresti sa contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Prin urmare, regula este cea a timbrarii actiunilor justitiei, exceptiile fiind posibile numai in masura in care sunt stabilite de legiuitor.
 
 Art. 7 din Legea nr. 29/1990 este o norma de trimitere, in concordanta cu aceste prevederi constitutionale, prin care se stabileste o limita maxima a taxei datorate in conditiile legii.
  
Constitutionalitatea acestei norme de trimitere este in afara oricarui dubiu.
 
Art. 107 alin. (2) din Constitutie, potrivit caruia Hotararile Guvernului se emit pentru organizarea executarii legilor, nu are legatura cu situatia analizata, deoarece hotararea trebuie apreciata in raport cu ordonantele Guvernului emise in temeiul art. 107 alin. (3), in timp ce alin. (4) al aceluiasi articol, fata de care, de asemenea, este invocata neconstitutionalitatea, stabileste conditiile procedurale si formale cerute hotararilor si ordonantelor Guvernului, emise dupa 8 decembrie 1991.
 
Normele emise cu respectarea conditiilor impuse de ordinea juridica, existente in momentul emiterii hotararii, nu pot fi considerate astazi neconstitutionale.
 
Referirea la art. 123 alin. (2) din Constitutie -judecatorii sunt independenti si se supun numai legii -, atunci cand se invoca neconstitutionalitatea Hotararii Guvernului nr. 1295/1990 si a  art. 7 din Legea nr. 29/1990, nu este relevanta in cauza.
 
In concluzie, Curtea Constitutionala apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate a  art. 7 din Legea nr. 29/1990 si a Hotararii Guvernului nr. 1295/1990 fata de prevederile articolelor din Constitutie enuntate este vadit nefondata.

42. Procedura administrativ jurisdictionala constituie o masura de protectie care, deci, nu poate avea ca scop, in nici un mod, limitarea accesului la justitie.

Prin decizia nr. 1 din  8 februarie 1994 privind liberul acces la justitie al persoanelor in apararea drepturilor, libertatilor si intereselor lor legitime, publicata in M.Of. nr. 69 din 16 martie 1994, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost investita prin sesizari sau exceptii de neconstitutionalitate formulate, dupa caz, potrivit prevederilor art. 144 lit. a) si c) din Constitutie, sa se pronunte asupra constitutionalitatii unor dispozitii legale ce se pretindea ca limitau accesul liber la justitie, consacrat de art. 21 din legea fundamentala.
 
Solutiile Curtii difera in functie de specificul fiecarei  cauze:
 
-prin Decizia nr. 34/1993 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 144 din 1 iulie 1993), constatandu-se ca exceptia prevazuta de art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, referitoare la prevederile art. 3 din aceeasi  lege privind cererile cu privire la stabilirea si scaderea impozitelor, a taxelor si a amenzilor prevazute de legile care prevad impozite si taxe, inlatura jurisdictia instantelor judecatoresti si, deci, incalca accesul liber la justitie, s-a decis ca ea este abrogata potrivit art. 150 alin. (1) din  Constitutie si s-a consacrat astfel dreptul de recurs la Sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie;
 
-prin Decizia nr. 35/1993 (publicata in Monitorul Oficial al  Romaniei, Partea I, nr. 218 din 6 septembrie 1993) s-a decis ca dispozitiile art. 35 din Legea  nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor sunt neconstitutionale si, in consecinta, abrogate, deoarece impiedica persoanele juridice de a exercita calea de atac impotriva proceselor-verbale de contraventie la instantele judecatoresti, incalcand astfel accesul liber la justitie;
 
-prin Decizia nr. 41/1993 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 218 din 6 septembrie 1993) s-a respins ca vadit nefondata o exceptie de neconstitutionalitate vizand art. 11 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, retinandu-se, intre altele, ca dispozitia atacata prevede expres posibilitatea celui nemultumit de hotararea comisiei judetene de a se adresa justitiei (judecatoriei), reprezentand o concretizare a principiului prevazut de art. 21 din Constitutie;
 
-prin Decizia nr. 60/1993 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994) s-a admis exceptia de neconstitutionalitate a art. 64 alineatul final din Decretul nr. 360/1976 privind aprobarea Statutului disciplinar al personalului din unitatile de transporturi si s-a constatat ca este abrogat in baza art. 150 alin. (1) din Constitutie, urmand ca impotriva hotararii judecatoriei partea interesata sa poata exercita toate caile de atac prevazute de lege. Pentru a se pronunta aceasta solutie, s-a retinut ca dispozitia legala atacata asigura salariatilor care concura la siguranta circulatiei numai un acces partial la justitie (plangere la judecatorie), in timp ce pentru ceilalti salariati din transporturi nu exista o astfel de restrictie si, deci, textul consacra o discriminare care contravine prevederilor art. 16 alin. (1)  din Constitutie.
In legatura cu aceasta ultima decizie, Curtea Suprema de Justitie, cu adresa nr. 56 din 29 noiembrie 1993, a sesizat Curtea Constitutionala, solicitand sa se examineze daca nu este in contradictie cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 3/1992, prin care, in materia contenciosului electoral, se stabilise ca este constitutionala dispozitia cuprinsa in art. 85 alin. (2) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, care exclude, in aceasta materie, alte cai de atac in afara recursului.
 
Ca atare, pentru a se inlatura orice posibilitate de interpretare echivoca a deciziilor Curtii Constitutionale in legatura cu liberul acces la justitie, prevazut de art. 21 din Constitutie, inclusiv in ce priveste accesul la folosirea cailor de atac.
Plenul Curtii Constitutionale, examinand deciziile pronuntate, indeosebi Decizia nr. 3/1992, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 162 din 15 iulie 1992, si Decizia nr. 60/1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 12/1994, precum  si sesizarea Curtii Supreme de Justitie, retine urmatoarele:
 
Potrivit art. 21 din Constitutie: Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.
 
In interpretarea acestui principiu constitutional, Plenul  Curtii Constitutionale este chemat pentru a decide:
 
1. daca instituirea unei proceduri administrativ-jurisdictionale constituie o incalcare a liberului acces la  justitie sau poate avea ca efect limitarea acestui acces;
 
2. daca liberul acces la justitie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale, pentru situatii deosebite, sau, dimpotriva, implica existenta numai a unei unice proceduri, indiferent de asemenea situatii, inclusiv in ce priveste exercitarea cailor de atac;
 
3. in ce conditii existenta unor particularitati procedurale, indeosebi in ce priveste exercitarea cailor de atac, este conforma principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, prevazut de art. 16 alin. (1) din Constitutie.
 
In legatura cu prima problema, referitoare la legitimitatea constitutionala a procedurilor administrativ-jurisdictionale, Plenul  Curtii Constitutionale considera ca este de competenta exclusiva a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, in general, sa asigure solutionarea mai rapida a unor categorii de litigii, descongestionarea instantelor judecatoresti de cauzele ce pot fi rezolvate pe aceasta cale, evitarea cheltuielilor de judecata.

Astfel, procedura administrativ-jurisdictionala constituie o masura de protectie care, deci, nu poate avea ca scop, in nici un mod, limitarea accesului la justitie. Dar, in conformitate cu prevederile art. 125 din Constitutie, justitia se infaptuieste de Curtea Suprema de Justitie si de celelalte instante judecatoresti prevazute de lege. Asa fiind, a unor organe administrative de jurisdictie nu poate sa duca la inlaturarea interventiei instantelor judecatoresti, in conditiile stabilite de lege.

Aceasta consecinta rezulta si din exigentele principiului separatiei puterilor in stat care, in ce priveste relatia  dintre administratia publica si autoritatea judecatoreasca, exclude posibilitatea ca un organ al administratiei publice, chiar cu caracter jurisdictional, sa se substituie autoritatii judecatoresti. Ca urmare, hotararea organului de jurisdictie administrativa este supusa controlului judecatoresc al instantei de contencios administrativ sau al altei instante competente, potrivit legii, iar partilor nu li se poate limita exercitarea acestui drept consfintit de prevederile Constitutiei.

Liberul acces la justitie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justitia se infaptuieste. De aceea, in legatura cu cea de-a doua problema, referitoare la compatibilitatea unor proceduri speciale sau a particularitatilor procedurale pentru exercitarea  drepturilor procesuale ale partilor cu  principiul liberului acces la justitie, Curtea Constitutionala considera ca este de competenta exclusiva a legiuitorului de a institui regulile de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti. Este, de altfel, o solutie care rezulta in mod categoric din dispozitiile art. 125 alin. (3) din Constitutie, potrivit carora Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege si ale art. 128 in conformitate cu care Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii. Judecatorul spune dreptul pentru solutionarea unui litigiu, dar numai in formele si in conditiile procedurale instituite de lege. Pe cale de consecinta, legiuitorul poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura, ca si modalitatile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justitie presupunand posibilitatea neingradita a celor interesati de a utiliza aceste proceduri, in formele si in modalitatile instituite de lege. De aceea, regula art. 21 alin. (2) din Constitutie, potrivit careia  nici o lege nu poate ingradi accesul la justitie, are ca semnificatie faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exercitiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social.
 
In legatura cu cea de-a treia problema, privind asigurarea egalitatii cetatenilor in exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a cailor de atac, Curtea Constitutionala considera ca in instituirea regulilor de acces al justitiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este tinut de respectul principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, prevazut de art. 16 alin. (1) din Constitutie. De aceea nu este contrar acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv in ce priveste caile de atac, cat timp ele asigura egalitatea juridica a cetatenilor in utilizarea lor. 

Principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotriva, presupune solutii diferite pentru situatii diferite. In consecinta, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rational, in respectul principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice. In temeiul acestor considerente, prin Decizia nr. 60/1993 Curtea Constitutionala a apreciat ca instituirea accesului partial, doar la prima instanta, al salariatilor din sectorul sigurantei circulatiei este neconstitutionala,  cat timp celorlalti salariati din sectorul transporturi, in litigiile lor de munca, le este asigurat accesul la toate mijloacele procedurale prevazute  de lege.

Aceasta nu inseamna insa ca, in toate cauzele, accesul liber la justitie presupune sa fie asigurat accesul la toate structurile judecatoresti -judecatorii, tribunale, curti de apel, Curtea Suprema de Justitie -si la toate caile de atac prevazute de lege, deoarece competenta si procedura de judecata sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurand posibilitatea de a ajunge in fata instantelor judecatoresti in conditii de egalitate, poate stabili reguli deosebite.
 
In acest context se poate observa clar de ce nu exista nici o contradictie intre deciziile Curtii nr. 3/1992 si nr. 60/1993. In prima decizie nici nu s-a discutat accesul la justitie, deoarece in sesizare se sustine ca art. 85 alin. (2) din Legea nr. 68/1992, care prevede ca Impotriva hotararilor definitive, pronuntate de instantele judecatoresti potrivit acestei legi, nu exista cale de atac, este contrara dispozitiilor art. 128 din Constitutie. In acest sens, se aprecia ca sintagma in conditiile legii din art. 128 nu inseamna o posibilitate de restrangere a dreptului de a exercita caile de atac, ci se refera la reglementarea conditiilor procedurale de folosire a acestora.
In motivarea deciziei -care a retinut ca dispozitia atacata este constitutionala -s-a aratat ca atat in sistemul nostru procesual, cat si in alte tari, legea poate exclude folosirea unor cai de atac, fie pentru a reduce cheltuielile ocazionate de proces datorita modicitatii obiectului in litigiu, fie din motive de celeritate sau de protectie a unor interese sociale, fie pentru ca natura cauzei impune o rezolvare prompta si definitiva. Excluderea cailor extraordinare de atac in materie electorala a fost impusa de necesitatea asigurarii operativitatii in rezolvarea tuturor problemelor legate de desfasurarea alegerilor, precum si de interesul stabilitatii  rezultatelor acestora, deoarece aplicarea in aceasta materie a normelor de drept comun ar insemna, practic, sa se impiedice desfasurarea alegerilor sau a se pune sub semnul incertitudinii un timp indelungat rezultatele alegerilor. Deci solutia si motivarea din aceasta decizie au in vedere exclusiv procedura electorala, astfel incat nu pot fi in contradictie cu o solutie din alt domeniu, in care problema invocata a fost alta.
 
Avand in vedere considerentele expuse,

Decide:
1. Instituirea unei proceduri administrativ-jurisdictionale nu este contrara principiului prevazut de art. 21 din Constitutie, privind liberul acces la justitie, cat timp decizia organului administrativ de jurisdictie poate fi atacata in fata unei instante judecatoresti.
 
2. Accesul la structurile judecatoresti si la mijloacele procedurale, inclusiv la caile de atac, se face cu respectarea regulilor de competenta si cu procedura de judecata stabilite de lege.
 
3. Liberul acces la justitie se realizeaza numai in respectul egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, astfel incat orice excludere care ar avea semnificatia incalcarii egalitatii de tratament juridic este neconstitutionala.

43. Jurisprudenta Curtii Constitutionale cu privire la jurisdictiile administrative, Illo tempore, Curtea Constitutionala a stabilit urmatoarele:

-Decizia nr. 35/1.07.1993 prevede ca faptul ca exista o cale administrativ-jurisdictionala nu este similar cu liberul acces la justitie. In acest sens, art. 21 trebuie coroborat cu art. 123 din Constitutie care defineste sensul termenului justitie precizAnd ca aceasta se infaptuieste de o categorie distincta de autoritati publice si anume de instantele judecatoresti;
-Decizia nr. 178/16.11.1999 prevede ca cat priveste existenta unei jurisdictii administrative, prealabile, se apreciaza ca aceasta nu exclude recurgerea la sistemul instantelor judecatoresti si nu incalca principiul constitutional al liberului acces la justitie.

In concluzie, conform jurisprudentei Curtii Constitutionale stabilirea unei proceduri administrativ-jurisdictionale nu inlatura dreptul la liberul acces la infaptuirea justitiei, adica accesul la instantele judecatoresti, deoarece prin intermediul lor se infaptuieste justitia (art. 123 din Constitutia din 1991).

Comisia de revizuire a Constitutiei, ab initio, stabilise ca art. 21 alin. (4) din Constitutie va avea urmatoarea redactare: Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative daca legea nu prevede altfel.

Curtea Constitutionala prin decizia nr. 148/16.04.2003 a stabilit ca in ceea ce priveste dispozitiile art. 21 alin. (4), in virtutea carora jurisdictiile administrative sunt facultative, daca legea nu prevede altfel, Curtea considera ca acestea nu au nici o relevanta constitutionala.

Astfel, din moment ce legiuitorul nu a prevazut obligativitatea unei proceduri administrativ-jurisdictionale, nu se poate ridica problema interzicerii liberului acces la justitie, iar daca a prevazut o asemenea procedura si ea este obligatorie, textul constitutional este inutil.

In urma acestei decizii, art. 21 alin. (4) a fost reformulat si a capatat redactarea care o regasim si astazi in Constitutie. Astfel, potrivit art. 21 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite.

Cu privire la acest text constitutional, Curtea Constitutionala a stabilit prin decizia nr. 34/29.01.2004 ca instituirea unei jurisdictii administrative si a unor cai de atac specifice acesteia nu inlatura posibilitatea celor interesati de a se adresa justitiei, fie in mod direct -deoarece potrivit prevederilor constitutionale, jurisdictiile speciale administrative sunt facultative, fie dupa parcurgerea unei trepte speciale sau dupa epuizarea tuturor cailor de atac instituite in cadrul jurisdictiilor administrative.