Spete - drept de proprietate (pct. 16 - 18)

16. In ipoteza in care, insa, reglementarea speciala, diferita de cea constitutiva de drept comun, are caracter individual, fiind adoptata intuitu personae, ea inceteaza de a mai avea legitimitate, dobandind caracter discriminatoriu si, prin aceasta, neconstitutional (decizia Regele Mihai).

Prin Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005 cu privire la constitutionalitatea Legii pentru reglementarea situatiei juridice a unor bunuri care au apartinut fostului suveran al Romaniei, Mihai I, publicata in M.Of.
nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Autorii sesizarii solicita Curtii Constitutionale exercitarea controlului de constitutionalitate asupra “Legii pentru reglementarea situatiei juridice a unor bunuri care au apartinut fostului suveran al Romaniei, Mihai I”, sustinand ca “legea prezinta grave vicii de constitutionalitate” constand in incalcarea prevederilor art. 1 alin. (2) si (3), art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) si (2), art. 44 alin. (1) si (2), art. 136 alin. (4) si ale art. 137 alin. (2) din Constitutie.
 
In esenta, motivele de neconstitutionalitate prevazute in sesizare sunt:
 
1. In legatura cu incalcarea art. 1 alin. (3) si art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie se arata ca insusi titlul legii, in urma admiterii unui amendament, face referire la “bunuri care au apartinut fostului suveran” si nu la “bunuri care au fost proprietatea fostului suveran”, ceea ce atesta ca bunurile vizate de reglementare “au apartinut domeniului coroanei, iar domeniul coroanei era proprietatea publica a statului, si nu proprietatea privata a fostului suveran”.

In consecinta, se considera ca fostul rege Mihai I nu este indreptatit la acordarea unor reparatii, astfel ca legea incalca dreptul de proprietate al statului, garantat de art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie. Cu referire la incalcarea valorii constitutionale de dreptate, prevazuta la art. 1 alin. (3), se arata ca si in ipoteza in care fostul rege Mihai I era indreptatit sa pretinda anumite bunuri, acestuia i se creeaza un regim special fata de cel al altor cetateni ale caror bunuri au fost confiscate sau expropriate si sunt indreptatiti la reparatii.
 

2. Cu privire la incalcarea art. 1 alin. (2) si (3) coroborat cu art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie se arata: potrivit art. 1 alin. (2), “forma de guvernamant in Romania este republica”, iar intr-un stat republican neexistand titluri nobiliare, acestea nu pot fi utilizate in cuprinsul unei legi. Asadar, art. 4 lit. a) fraza a doua din legea criticata, referitoare la “Principesa Margareta si Principele Radu”, sunt contrare art. 1 alin. (2) din Constitutie. Se mai arata ca aceleasi dispozitii din lege incalca si alin. (3) al art. 1 din Constitutie, referitor la “dreptate” ca valoare suprema si garantata, prin aceea ca, desi este de notorietate faptul ca fostul rege Mihai I are si alti mostenitori rezervatari, s-a recunoscut dreptul de mostenire doar fiicei sale Margareta si sotului sau. Se considera ca legiuitorul nu era indreptatit sa confere anumite drepturi si privilegii doar pentru unii dintre mostenitorii fostului suveran, facand o selectie arbitrara si nelegitima in favoarea unor persoane care nu au nici o calitate.
 
3. Cu privire la invocarea incalcarii prevederilor constitutionale ale art. 4 alin. (2) si ale art. 16 alin. (1) si (2) se arata ca legea creeaza un regim privilegiat pentru fostul suveran si o parte a familiei sale.
 
4. Autorii sesizarii apreciaza ca art. 3 din lege, potrivit caruia Vila Cavaleri, care apartine domeniul public al statului, trece in domeniul privat al statului si este retrocedata in natura fostului rege Mihai I, incalca dispozitiile art. 136 alin. (4) din Constitutie, potrivit carora proprietatea publica a statului este inalienabila. O astfel de reglementare poate determina ca statul sa piarda, treptat, proprietatea sa publica.
 
5. In legatura cu art. 4 din lege, “care confera un drept de folosinta gratuita pentru fostul suveran si o parte a familiei sale” asupra Palatului Elisabeta, Castelului Peles, Castelului Pelisor si Castelului Foisor, se sustine ca este contrar art. 136 alin. (4) teza finala din Constitutie, care prevede ca “bunurile proprietate publica pot fi date in folosinta gratuita doar institutiilor de utilitate publica”; or fostul rege Mihai I si o parte a familiei sale nu reprezinta o astfel de institutie.
 
6. Art. 2 alin. (1) din Lege, prin care “se aproba plata unor despagubiri banesti in suma de 30 milioane euro”, contravine prevederilor constitutionale ale art. 137 alin. (2) referitoare la moneda nationala, care este leul. Autorii sesizarii apreciaza ca legiuitorul avea obligatia sa redea atat in expunerea de motive, cat si in continutul legii modul de calcul al acestei sume.
 
In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, sesizarea a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.
Guvernul Romaniei a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 5/216/C.P.T. din 12 iulie 2005, punctul sau de vedere in sensul ca sesizarea de neconstitutionalitate este neintemeiata, pentru urmatoarele motive:
 
1. Cu referire la incalcarea dispozitiilor art. 1 alin. (3) si ale art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie.
 
Legea criticata, in forma trimisa spre promulgare, “se refera la reglementarea situatiei juridice a unor bunuri care au apartinut fostului suveran al Romaniei, Mihai I, astfel incat critica referitoare la nepreluarea amendamentului care a propus acest titlu este neintemeiata”.
 
Este neintemeiata si sustinerea potrivit careia sintagma “bunuri care au apartinut fostului suveran” este de natura sa induca ideea ca din sfera bunurilor ce cad sub incidenta legii pot face parte si alte bunuri decat cele asupra carora fostul rege Mihai I a avut drept de proprietate, intrucat apartenenta implica existenta dreptului de proprietate.
 
In ceea ce priveste sustinerea referitoare la incalcarea dispozitiilor art. 44 din Constitutie, de asemenea, se arata ca este nefondata, deoarece obiectul de reglementare al legii il formeaza stabilirea masurilor reparatorii pentru imobilele cu privire la care nu va opera restituirea in natura. Celelalte notificari depuse de fostul rege Mihai I vor fi solutionate potrivit procedurii prevazute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
 
2. Cu privire la critica ce vizeaza incalcarea dispozitiilor art. 1 alin. (2) coroborat cu cele ale art. 1 alin. (3) si art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie.
 
Referirea la titlurile nobiliare nu impieteaza asupra formei de guvernamant, pentru ca acestea nu confera atributii specifice unor autoritati publice, prevazute de Constitutie.
 
Prevederile art. 4 lit. a) din lege nu incalca dispozitiile art. 1 alin. (3) din Constitutie, deoarece ele nu au semnificatia exheredarii, ci au in vedere conferirea unui drept de folosinta gratuita asupra unor imobile, in temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de sef al statului roman.
 
3. Referitor la critica potrivit careia legea criticata contravine dispozitiilor art. 4 alin. (2) si art. 16 din Constitutie.
 
Se invoca jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, in care s-a retinut in mod constant ca “principiul egalitatii nu inseamna uniformitate, numai similitudinea de situatii impunand un tratament juridic similar, situatiile diferite facand necesar un tratament juridic diferit”.
 
Astfel, legea generala in materia restituirii unor imobile preluate abuziv de stat in perioada 1945-1989 o constituie Legea nr. 10/2001, aplicabila cetatenilor care au fost proprietari ai imobilelor la data preluarii abuzive de catre stat.
 
Totodata, in scopul repararii unor injustitii si abuzuri savarsite in regimul trecut, legiuitorul a adoptat acte normative cu caracter special, aplicabile anumitor categorii de persoane, si anume: Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania si Puterile Aliate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 505 din 14 iulie 2003), Legea nr. 9/1998 privind compensatiile cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii tratatului dintre Romania si Bulgaria (republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 105 din 7 februarie 2002).
 
4. Privitor la incalcarea dispozitiilor art. 136 alin. (4) din Constitutie.
 
Regimul juridic al proprietatii publice este stabilit prin Legea nr. 213/1998 care in art. 10 alin. (2) prevede ca trecerea unui imobil din domeniul public in domeniul privat se face prin hotarare a Guvernului sau, dupa caz, a consiliului judetean sau a consiliului local. Trecerea unui bun in domeniul privat este una dintre modalitatile de stingere a proprietatii publice prevazute la art. 10 alin. (1) din Legea mentionata.
 
Dispozitiile art. 136 alin. (4) teza a doua din Constitutie nu prevad “in mod limitativ institutiile de utilitate publica in calitate de beneficiare ale dreptului de folosinta gratuita, ci ca aceste bunuri pot fi date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica. Prin urmare, nimic nu impiedica acordarea unor imobile in folosinta gratuita a altor persoane fizice sau juridice, in cazul de fata, de altfel, aceasta posibilitate fiind recunoscuta si prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 406/2001”.
 
5. Cu referire la incalcarea dispozitiilor art. 137 alin. (2) din Constitutie.
 
Dispozitiile art. 2 alin. (1) din legea criticata nu prevad ca plata despagubirilor se va face in euro, ci suma la care se ridica despagubirea, modalitate neinterzisa de lege si care este utilizata in reglementarile in vigoare.
 
Valoarea despagubirilor se estimeaza tot in moneda euro si in cazul hotararilor pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, impotriva Romaniei, in ceea ce priveste cererea reclamantilor de satisfactie echitabila. Aceasta curte hotaraste ca suma de bani, stabilita in valuta, cu titlu de despagubire pentru prejudiciul moral si material suferit de acestia, sa fie platita in lei, conform ratei de schimb aplicabile in momentul platii.
 
Presedintele Camerei Deputatilor si cel al Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.
 
Fostul suveran al Romaniei, Mihai I, prin avocat, a depus la Curtea Constitutionala un “memoriu-intampinare” inregistrat sub nr. 4.505 din 8 iulie 2005 referitor la sesizarea de neconstitutionalitate ce formeaza obiectul dosarului, iar la data de 13 octombrie 2005 a trimis note scrise inregistrate sub nr. 6.170 din 13 octombrie 2005; cu privire la aceeasi sesizare de neconstitutionalitate, “Printul Paul al Romaniei” a depus trei memorii inregistrate sub nr. 4.462 din 7 iulie 2005, nr. 5.446 din 1 septembrie 2005 si sub nr. 6.510 din 27 octombrie 2005, prin care isi prezinta interesele sale patrimoniale in legatura cu bunurile ce fac obiectul reglementarii prin legea supusa controlului de constitutionalitate.
 
Aceste materiale nu au relevanta in cadrul procedurii jurisdictionale a controlului de constitutionalitate inainte de promulgarea legii.

Curtea, examinand sesizarea de neconstitutionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, dispozitiile criticate din Legea pentru reglementarea situatiei juridice a unor bunuri care au apartinut fostului suveran al Romaniei, Mihai I, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile din Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
  Curtea a fost legal sesizata si este competenta, potrivit art. 146 lit. a) din Constitutia Romaniei, precum si al art. 15 si 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sa se pronunte asupra constitutionalitatii legii criticate.
 
Obiectul sesizarii de neconstitutionalitate il constituie Legea pentru reglementarea situatiei juridice a unor bunuri care au apartinut fostului suveran al Romaniei, Mihai I.
 
Analizand legea supusa controlului de constitutionalitate, temeiurile de fapt si de drept ale sesizarii, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecatorului-raportor, dispozitiile din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, precum si raportarea acestora la principiile si textele Constitutiei, care au fost incalcate, Curtea constata si retine urmatoarele:
 
Reglementarea in cauza prezinta o serie de particularitati care ii confera o fizionomie juridica proprie, diferita de aceea a actelor juridice de putere, de rang egal si care se impun in mod necesar atenttei, in cadrul controlului de constitutionalitate, datorita intrepatrunderii si conditionarii reciproce dintre aceste particularitati si problemele de constitutionalitate stricto sensu.
 
1. Chiar in absenta unei prevederi prohibitive exprese, este de principiu ca legea are, de regula, caracter normativ, natura primara a reglementarilor pe care le contine fiind dificil de conciliat cu aplicarea acestora la un caz sau la cazuri individuale. Asa cum rezulta din chiar titlul sau, legea dedusa controlului are ca obiect de reglementare situatia juridica a unor bunuri, identificate nu doar prin nominalizarea lor in terminis ori prin enuntarea unor criterii de identificare, cat mai ales prin precizarea apartenentei lor la patrimoniul unei anumite persoane, fostul suveran al Romaniei, Mihai I.

Indicarea apartenentei bunurilor in chiar titlul legii nu are insa exclusiv finalitatea unui criteriu de identificare, de vreme ce acestea ar fi putut fi la fel de bine identificate prin simpla mentiune ca fac parte din domeniul Peles, ci in primul rand pe aceea de evidentiere a ratiunii intuitu personae a reglementarii. Or, in masura in care domeniul de incidenta a reglementarii este astfel determinat, aceasta are caracter individual, ea fiind conceputa nu pentru a fi aplicata unui numar nedeterminat de cazuri concrete, in functie de incadrarea lor in ipoteza normei, ci, de plano, intr-un singur caz prestabilit fara echivoc.
 
Potrivit chiar expunerii de motive, insasi ratiunea de a fi a acestei legi o constituie adoptarea unei reglementari speciale, derogatorii de la dreptul comun constituit de Legea nr. 10/2001, in materie de restituire a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, care isi gaseste aplicarea, totodata, - cu titlu de premiera - si in materie de restituire a unor bunuri mobile.
 
Fara indoiala, este dreptul legiuitorului de a reglementa anumite domenii particulare intr-un mod diferit de cel utilizat in cadrul reglementarii cu caracter general sau, altfel spus, de a deroga de la dreptul comun, procedeu la care, de altfel, s-a mai apelat in aceasta materie.
 
Subscriind acestei teze, Curtea tine sa precizeze ca o atare derogare de la dreptul comun se poate realiza numai printr-o reglementare cu caracter normativ, asa cum a fost cazul legilor speciale cu finalitate reparatorie care aveau in vedere colectivitati de persoane, si anume pe cei ale caror bunuri fusesera sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de Pace dintre Romania si Puterile Aliate (Legea nr. 290/2003), sau fusesera trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria (Legea nr. 9/1998). Instituirea unor asemenea reglementari derogatorii era impusa si justificata de situatia juridica speciala, esential diferita de aceea a marii majoritati a persoanelor indreptatite la masuri reparatorii potrivit dreptului comun, in care se gaseau cei care urmau sa beneficieze de prevederile acestor legi; mai mult, si esential din punctul de vedere care aici intereseaza, indreptatita la masurile reparatorii era orice persoana aflata intr-o atare situatie.
 
In ipoteza in care, insa, reglementarea speciala, diferita de cea constitutiva de drept comun, are caracter individual, fiind adoptata intuitu personae, ea inceteaza de a mai avea legitimitate, dobandind caracter discriminatoriu si, prin aceasta, neconstitutional.
 
Curtoazia si respectul pe care le impune o personalitate de amplitudinea celei a fostului suveran al Romaniei nu pot fi convertite juridic in argumente de natura sa impuna si sa justifice instituirea unui regim juridic reparatoriu intuitu personae, in absenta consacrarii unui statut juridic privilegiat sau, cel putin, diferit de acela al celorlalti cetateni, in ceea ce il priveste. Or, Constitutia - singura care o putea face - nu numai ca nu prevede nimic in acest sens, ci, dimpotriva, intelege sa prohibeasca o asemenea reglementare, asa cum rezulta din prevederile art. 4 alin. (2), potrivit carora “Romania este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala”, precum si din cele ale art. 16 alin. (1), in termenii caruia “cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari”.
 
Asa fiind, Curtea constata ca Legea pentru reglementarea situatiei juridice a unor bunuri care au apartinut fostului suveran al Romaniei, Mihai I, contravine principiului constitutional al egalitatii intre cetateni, astfel cum isi gaseste expresie in art. 4 alin. (2) si art. 16 alin. (1) din Legea fundamentala, avand caracter discriminatoriu si, ca atare, este, sub acest aspect, in totalitate neconstitutionala.
 
2. Prin definitie, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dand expresie exclusiv vointei legiuitorului, ale carei continut si forma sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relatii sociale si de specificul acestuia.
 
Solutia legislativa adoptata pe calea prezentei legi nu utilizeaza ca premisa o anumita realitate sociala, asadar un “dat” obiectiv, ci o prealabila intelegere, altfel spus, un acord de vointa intre fostul suveran si Guvern, realizat practic pe cale de oferta si acceptare. In speta, oferta consta in comunicarea pretentiilor fostului suveran fata de statul roman, enuntate pe calea notificarilor formulate in temeiul Legii nr. 10/2001, si propunerea de solutionare amiabila a unora dintre acestea, avansata prin scrisoarea din 12 decembrie 2003 a mandatarului fostului suveran, domnul Andrew Popper; in ceea ce priveste acceptarea, aceasta isi gaseste expresie in chiar legea adoptata care retine si reproduce, insa, numai obligatiile asumate de statul roman fata de fostul suveran, caruia i se confera in exclusivitate calitatea de titular al drepturilor corelative si, deci, de creditor al statului. Legea dobandeste astfel fizionomia juridica a unui act unilateral nu doar prin prisma genezei sale, ca produs al unei singure vointe, aceea a legiuitorului, ceea ce este normal, ci si prin prisma efectelor sale juridice constand in instituirea de obligatii numai in sarcina uneia dintre parti, si anume a statului.
Chiar daca in cuprinsul expunerii de motive este invocata oferta fostului suveran, ca si intelegerea la care s-a ajuns, acestea sunt si raman extrinseci continutului reglementarii.
 
Mai mult decat atat, nici oferta, ca prim termen al intelegerii - tranzactie, si nici tranzactia finalizata, pe baza careia a fost adoptata legea, nu sunt consemnate prin inscrisuri intocmite cu respectarea unor exigente legale imperative.
 
Astfel, in ceea ce priveste oferta, intrucat implica o renuntare, nu poate emana decat de la titular sau de la un mandatar al sau, imputernicit in mod expres sa faca un asemenea act, pe cale de procura speciala autentica, cerinta pe care domnul Popper nu a indeplinit-o sau nu a facut dovada in acest sens.
 
Cu referire la tranzactie, potrivit art. 1.705 din Codul civil, aceasta trebuie incheiata intotdeauna in forma scrisa, in dovedirea ei nefiind admisa proba testimoniala.
 
Nerespectarea acestor cerinte imperative de ordin formal lipseste de eficienta juridica atat oferta, cat si pretinsa tranzactie si, pe cale de consecinta, lipseste de suport reglementarea legala adoptata.
 
Aceeasi reglementare releva, totodata, si o serie de deficiente majore de fond.
 
La momentul adoptarii prezentei legi, nici unul dintre bunurile cu privire la care se convenise nu mai apartinea fostului rege, asa cum rezulta, de altfel, din chiar titlul reglementarii, potrivit caruia aceasta priveste “bunuri care au apartinut fostului suveran”, deci care nu ii mai apartineau. Or nemaiavand calitatea de proprietar, acesta nu mai detinea nici prerogativa dispozitiei, in exercitarea careia sa poata renunta la ele.

Redobandirea unei asemenea prerogative era in mod necesar subsecventa redobandirii titlului de proprietate, care se putea realiza, eventual, in maniera preconizata in scrisoarea mai sus mentionata a domnului Andrew Popper, ca urmare a recunoasterii caracterului abuziv al preluarii de catre stat a domeniului Peles si a restituirii in integrum a acestuia catre fostul proprietar, ceea ce insa legea nu prevede. Asa fiind, si intrucat este de principiu ca nu poti renunta la ceea ce nu iti apartine, despagubirile banesti acordate, potrivit legii, nu au corespondent si nici justificare intr-o asemenea renuntare, chiar valida fiind - ceea ce este discutabil - constituindu-se astfel fie intr-o liberalitate, fie intr-un avans din eventuala despagubire ce urma a-i fi acordata.

O atare concluzie este impusa de constatarea ca legea nu prevede in terminis un act de renuntare la domeniul Peles, din partea titularului, ca o conditie prealabila obligatorie a acordarii despagubirilor, o asemenea exigenta rezultand doar implicit din art. 2, potrivit caruia se acorda despagubiri pentru bunurile care fac obiectul intelegerii. Curtea observa insa ca o asemenea interpretare a articolului mentionat vine in contradictie cu cele prevazute in art. 5 din aceeasi lege, potrivit caruia stingerea oricaror obligatii reciproce dintre statul roman si fostul suveran al Romaniei urmeaza sa intervina odata cu solutionarea notificarilor si actiunilor in justitie prevazute in anexa nr. 4, in al carei cuprins figureaza, la pozitiile 89, 91, 113 si 114, si domeniul Peles.

Asa fiind, este de conceput, cel putin ipotetic, pentru ca legea ii permite, ca, primind despagubirile acordate, fostul suveran al Romaniei sa continue si sa finalizeze procedura declansata potrivit dreptului comun, obtinand restituirea in natura sau prin echivalent valoric a domeniului Peles, din care ar urma sa se deduca suma primita cu titlu de despagubire, care astfel ar reprezenta numai un avans din valoarea integrala a bunului revendicat. Chiar daca, tinand seama de personalitatea celui in cauza, o asemenea varianta de conduita este practic exclusa, in masura in care reglementarea legala in cauza o face posibila juridic, aceasta - cel putin formal logic si juridic - vine in contradictie cu insasi ratiunea in considerarea careia a fost adoptata si cu finalitatea urmarita.
 
Curtea tine sa precizeze ca intreaga aceasta analiza, la prima vedere extrinseca domeniului contenciosului constitutional, i-a fost impusa de particularitatile reglementarii legale deduse controlului. Caracterul de act individual al acesteia, ratiunea in considerarea careia a fost adoptata si finalitatea urmarita converg in a conferi conceptiei de ansamblu a legiuitorului, astfel cum rezulta din examinarea actului, o semnificatie esentiala in aprecierea concordantei acestuia cu ordinea constitutionala.
 
Asa fiind, deficientele de forma si de fond evidentiate dau expresie si unor vicii de constitutionalitate.
 
3. Prin definitie, tranzactia are ca finalitate prevenirea sau stingerea unui proces si, ca atare, se incheie intre partile aflate in contrarietate de interese. In speta, acestea sunt fostul suveran al Romaniei si statul roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice.
 
In conditiile in care petentul declansase procedura de drept comun pentru restituirea bunurilor care ii apartinusera, trecute in mod abuziv in patrimoniul statului, prin formularea de notificari, prevenirea proceselor care ar fi putut urma se putea realiza pe calea unei sau unor tranzactii intre petent si Ministerul Finantelor Publice, de care urma sa se ia act printr-o hotarare adoptata de Guvern, in cadrul competentei sale de administrare a proprietatii statului si de organizare a executarii legii. Ca act de aplicare, aceasta urma sa reglementeze in concret regimul juridic al unui anumit bun sau al anumitor bunuri cu caracter litigios, ut singuli, asadar prin dispozitii cu caracter individual. Guvernul a optat pentru o cu totul alta rezolvare juridica, limitandu-si rolul la acela de initiator al unui proiect de lege, procedeu ale carui carente au fost evidentiate. Dincolo si mai presus de cele deja aratate, Curtea considera ca Parlamentul, arogandu-si competenta de legiferare, in conditiile, domeniul si cu finalitatea urmarite, a incalcat principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constitutie, viciu care afecteaza legea in ansamblu.
 
4. Curtea constata, de asemenea, ca procedeul utilizat, intrucat legitimeaza interventia legiuitorului in derularea normala a procedurilor de recuperare a unor bunuri preluate in mod abuziv de stat, proceduri instituite, prin norme imperative, de reglementarea de drept comun in materie si pe care petentul le declansase, le sustrage, astfel, controlului judiciar la care se putea apela. Prin aceasta, legea, in ansamblu, contravine principiului liberului acces la justitie, in termenii in care este consacrat de art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie.
 
5. tinand seama de realitatea juridica de necontestat pe care prezenta lege o consacra, in sensul ca bunurile apartenente domeniului Peles fac parte din proprietatea publica a statului, Curtea considera ca atribuirea folosintei gratuite a castelului Peles, castelului Pelisor si a castelului Foisor fostului suveran al Romaniei, chiar cu circumstantierea instituita prin lit. b) a art. 4 din lege, incalca prevederile art. 136 alin. (4) teza a III-a din Constitutie, potrivit carora bunurile proprietate publica pot fi date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica. Fie si acceptand sustinerea ca fostul rege este abilitat legal sa desfasoare o activitate cu un asemenea caracter, aceasta nu legitimeaza, in termenii textului constitutional de referinta, atribuirea folosintei gratuite a imobilelor in cauza, de vreme ce titularul nu este o institutie de utilitate publica.
 
Aceleasi ratiuni impun o concluzie similara si cat priveste dispozitia avand ca obiect instituirea unui drept de folosinta viagera gratuita asupra palatului Elisabeta in favoarea principesei Margareta si a principelui Radu.
 
Prezentele considerente, care converg in a evidentia neconstitutionalitatea reglementarii legale deduse controlului, pe fondul unor deficiente majore de ordin tehnic-juridic, afectand conceptia de ansamblu, precum si logica interioara a acesteia, nu dau catusi de putin expresie unei pozitii aprioric si principial ostile a Curtii fata de finalitatea declarata a legii, aceea a repunerii fostului suveran al Romaniei in drepturile de care a fost deposedat de fostul regim, ci, exclusiv, constatarii ca modalitatea juridica utilizata pentru realizarea acestui deziderat este improprie.

17. Fostii proprietari ai imobilelor preluate de catre stat de la cultele religioase si cumparatorii unor asemenea imobile se afla in situatii juridice diferite, astfel ca un tratament juridic diferentiat este pe deplin justificat, in lumina exigentelor principiului egalitatii, care nu este sinonim cu uniformitatea, ci impune aplicarea unor solutii diferite pentru situatii diferite; in sfarsit, principiul constitutional al garantarii si ocrotirii proprietatii private opereaza in conditiile dobandirii legale a dreptului de proprietate, nu si in cazul in care dreptul este dobandit prin incalcarea normelor imperative ale legilor in vigoare la data incheierii actelor juridice de instrainare, solutia judicioasa pentru aceasta situatie fiind cea a aplicarii sanctiunii nulitatii actului juridic civil.

Prin Decizia nr. 589 din 8 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania, publicata in M.Of. nr. 1.112 din 9 decembrie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
 
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca dispozitiile de lege criticate contravin prevederilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) si art. 44 din Constitutie, precum si prevederilor art. 1 din primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Se arata ca dispozitiile de lege criticate incalca principiul neretroactivitatii legii, deoarece vanzarea-cumpararea unor imobile dintre cele care intra sub incidenta Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, vanzare-cumparare ce era initial valabila in baza Legii nr. 112/1995, este declarata retroactiv nevalabila, ceea ce inseamna ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 se aplica si unor situatii legal constituite pe baza unei legi anterioare. Astfel, efectele retroactive ale dispozitiilor legale criticate aduc atingere validitatii unor acte juridice incheiate anterior intrarii lor in vigoare.

De asemenea, se arata ca este incalcat si principiul egalitatii in drepturi consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie, prin aceea ca textul de lege criticat introduce o discriminare “nejustificata, nelegala si imorala”, inlaturandu-se, astfel, “beneficiul bunei-credinte in privinta vanzarii-cumpararii unei categorii de imobile preluate de stat in mod abuziv, instituind astfel un tratament juridic discriminatoriu pentru unii cetateni care, de fapt, se afla intr-o situatie identica cu cea a altor cumparatori, ale caror acte de cumparare isi pastreaza valabilitatea”. In continuare se sustine ca textul de lege criticat contravine si art. 44 din Constitutie, deoarece “proprietatea privata nu mai este garantata si ocrotita in mod egal de lege, creandu-se, in acest fel, o situatie discriminatorie”, incalcandu-se, astfel, si art. 1 din primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in raport cu art. 20 alin. (2) din Legea fundamentala.
 
Judecatoria Cluj-Napoca apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata si, ca atare, urmeaza a fi respinsa, deoarece art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 nu vine in contradictie cu prevederile art. 15 alin. (2), ale art. 16 alin. (1) si ale art. 44 din Constitutie. Astfel, se arata ca nulitatea este sanctiunea care intervine in cazul in care nu se respecta, in momentul incheierii actului juridic civil, conditiile de validitate. Existenta cauzei de nulitate se apreciaza in raport cu legea in vigoare la momentul incheierii actului civil. Principiul retroactivitatii efectelor nulitatii este consecinta principiului legalitatii si determina repunerea in situatia anterioara, ajungandu-se la situatia in care partile nu ar fi incheiat actul juridic.
 
In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate invocata este neintemeiata. In acest sens, arata ca dispozitia de lege criticata nu vine in contradictie cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie, ci reprezinta o consacrare a principiului neretroactivitatii legii, in sensul ca incheierea actelor juridice si regimul juridic al nulitatii acestora sunt reglementate de legea in vigoare la momentul incheierii lor. Dispozitiile art. VI alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 nu face decat sa constate nulitatea absoluta a unor acte, ca urmare a nerespectarii unor dispozitii imperative ale legilor in vigoare la momentul incheierii lor. In ceea ce priveste invocarea dispozitiilor art. 16 din Legea fundamentala, se arata ca nu pot fi retinute nici sustinerile potrivit carora dispozitiile de lege mentionate “introduc o discriminare nejustificata, nelegala sau imorala”.

Aceasta deoarece, pe de o parte, Curtea Constitutionala nu are in vedere, la examinarea constitutionalitatii unui text de lege, compatibilitatea acestuia cu alte prevederi legale, ci doar cu principiile si prevederile fundamentale, iar pe de alta parte, dispozitiile de lege in cauza se refera distinct la doua categorii de persoane aflate in situatii juridice diferite, respectiv dobanditorii de buna-credinta ai unor imobile preluate de stat fara titlu valabil si dobanditorii unor imobile ce au apartinut cultelor religioase. Or principiul egalitatii in drepturi nu interzice, ci, dimpotriva, presupune tratament juridic diferit pentru persoane aflate in situatii deosebite.
 
De asemenea, se arata ca nu poate fi retinuta nici critica potrivit careia dispozitiile de lege criticate incalca prevederile art. 44 din Constitutie. In acest sens se arata ca scopul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 a fost acela de a restitui fostilor proprietari imobile ce au apartinut cultelor religioase din Romania, iar nu o expropriere, fara dreapta si prealabila despagubire. Legiuitorul nu a facut altceva decat sa aplice dispozitiile constitutionale ale art. 44 din Constitutie, respectand, totodata, si prevederile art. 1 din primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prin care, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, statele sunt indrituite sa reglementeze exercitarea dreptului de proprietate in concordanta cu interesul general, adoptand in acest sens legile necesare.
 
Avocatul Poporului apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate invocata este neintemeiata. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate fata de art. 15 alin. (2) din Constitutie, se arata ca textul de lege atacat, instituind sanctiunea nulitatii absolute pentru actele juridice de instrainare incheiate cu incalcarea prevederilor legale in vigoare la data instrainarii, reprezinta tocmai consacrarea principiului tempus regit actum, cauza de nulitate existand inca de la data incheierii actului. De asemenea, se arata ca nu poate fi retinuta nici critica de neconstitutionalitate fata de art. 16 alin. (1) din Legea fundamentala, deoarece textul de lege criticat se aplica tuturor persoanelor prevazute in ipoteza normei legale, respectiv celor ce au dobandit imobile prin acte juridice incheiate cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor in vigoare la acea data, fara nici o discriminare pe criterii arbitrare.
 
In continuare, se arata ca dispozitiile art. VI alin. (3) al titlului II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 sunt in deplina concordanta cu prevederile art. 44 din Constitutie, potrivit carora continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar garantarea si ocrotirea proprietatii opereaza in conditiile dobandirii dreptului de proprietate cu respectarea prevederilor legale, si nu prin contracte de vanzare-cumparare incheiate cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor in vigoare la epoca respectiva.
 
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand incheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
 
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie, potrivit incheierii de sesizare si notelor scrise ale autorului exceptiei, dispozitiile “art. 6 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si pentru stabilirea unor masuri pentru accelerarea aplicarii acesteia si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea
nr. 501/2002”.
 
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002, a fost aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 48/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004.
 
La data sesizarii Curtii Constitutionale, textul de lege criticat avea urmatorul continut:
- Art. VI alin. (3): “Actele juridice de instrainare a imobilelor care fac obiectul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 501/2002, sunt lovite de nulitate absoluta daca au fost incheiate cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor in vigoare la data instrainarii.”
Ulterior sesizarii Curtii Constitutionale, art. VI alin. (1)-(4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 a fost abrogat expres prin art. VI din titlul II al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Dispozitiile art. VI alin. (3), prevazute la titlul II al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 184/2002, au fost preluate, cu un continut identic, in art. 41 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, potrivit art. I pct. 16 din titlul II al Legii nr. 247/2005 intitulat “Modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania”.
 
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 a fost ulterior republicata, in temeiul art. V din titlul II al Legii nr. 247/2005, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, iar ca urmare a renumerotarii textelor, art. 41 alin. (2) a devenit art. 6 alin. (2). Asadar, Curtea Constitutionala urmeaza sa se pronunte asupra acestui din urma text de lege, care are urmatorul continut:
- Art. 6 alin. (2): “Actele juridice de instrainare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonante de urgenta sunt lovite de nulitate absoluta daca au fost incheiate cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor in vigoare la data instrainarii.”
 
In sustinerea neconstitutionalitatii acestor dispozitii legale, autorul exceptiei invoca incalcarea prevederilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2) si ale art. 44 din Constitutie, care au urmatorul continut:
- Art. 15 alin. (2): “Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.”
- Art. 16 alin. (1): “Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.”
- Art. 20 alin. (2): “Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.”
- Art. 44: “(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire.
(4) Sunt interzise nationalizarea sau orice alte masuri de trecere silita in proprietate publica a unor bunuri pe baza apartenentei sociale, etnice, religioase, politice sau de alta natura discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritatii.
(6) Despagubirile prevazute in alineatele (3) si (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, in caz de divergenta, prin justitie.
(7) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobandita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al dobandirii se prezuma.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii.”
 
De asemenea, autorul exceptiei invoca si incalcarea prevederilor art. 1 din primul Protocol la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, cu urmatorul continut: “Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
 
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dispozitiile de lege criticate au mai fost supuse examenului de constitutionalitate prin raportare la aceleasi texte din Constitutie si din documentele internationale invocate, cu prilejul solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. VI alin. (3) din titlul II al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 184/2002, dispozitii ale caror continut si solutie legislativa au fost preluate de art. 6 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania, republicata.

Astfel, prin Decizia nr. 284 din 7 iunie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 743 din 16 august 2005, Decizia nr. 374 din 5 iulie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 782 din 29 august 2005, si Decizia nr. 467 din 20 septembrie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 913 din 12 octombrie 2005, Curtea a constatat conformitatea dispozitiilor art. VI alin. (3) din titlul II al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 fata de prevederile si principiile fundamentale cuprinse in art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2) si art. 44 alin. (2) teza intai din Constitutie, precum si fata de dispozitiile art. 1 din primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, referitor la protectia proprietatii, retinand in esenta urmatoarele: sanctionand cu nulitate absoluta actele de instrainare a unor bunuri imobile prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, incheiate cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor in vigoare la data instrainarii, textul de lege criticat nu reprezinta decat consacrarea legala a aplicarii sanctiunii nulitatii actului juridic civil, fara a i se putea imputa asadar nesocotirea principiului neretroactivitatii legii civile.

Fostii proprietari ai imobilelor preluate de catre stat de la cultele religioase si cumparatorii unor asemenea imobile se afla in situatii juridice diferite, astfel ca un tratament juridic diferentiat este pe deplin justificat, in lumina exigentelor principiului egalitatii, care nu este sinonim cu uniformitatea, ci impune aplicarea unor solutii diferite pentru situatii diferite; in sfarsit, principiul constitutional al garantarii si ocrotirii proprietatii private opereaza in conditiile dobandirii legale a dreptului de proprietate, nu si in cazul in care dreptul este dobandit prin incalcarea normelor imperative ale legilor in vigoare la data incheierii actelor juridice de instrainare, solutia judicioasa pentru aceasta situatie fiind cea a aplicarii sanctiunii nulitatii actului juridic civil.

Data fiind identitatea de continut juridic dintre dispozitiile art. VI alin. (3) din titlul II al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 si prevederile art. 6 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, republicata, si observand totodata ca temeiurile constitutionale invocate atat in deciziile mentionate mai sus, cat si in prezenta cauza sunt aceleasi, Curtea constata ca solutiile adoptate si argumentele ce au stat la baza acestora se mentin si in cauza de fata, intrucat nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudentei in materie a Curtii.

18. Reconstituirea dreptului de proprietate in cazul suprafetelor forestiere aflate in proprietatea comuna a formelor asociative enumerate nu poate fi conceputa decat tot in cadrul acelor forme.

Prin Decizia nr. 584 din 8 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 28 alin. (5), (6) si (8) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, publicata in M.Of. nr. 1.143 din 19 decembrie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul exceptiei sustine, in esenta, ca prin restrangerea dreptului membrilor formelor asociative de a solicita si obtine iesirea din indiviziune se instituie in mod artificial o indiviziune fortata pe toata durata existentei asociatiei, fapt ce aduce o grava atingere dreptului de proprietate garantat de art. 44 alin. (1) din Constitutie. In opinia sa, astfel, dreptul de proprietate privata al membrilor formelor asociative este lipsit de una dintre componentele sale esentiale, si anume dreptul de dispozitie. De asemenea, sustine ca aceasta ingradire nu isi gaseste nici o justificare in sensul prevazut de art. 53 din Constitutie.
 
In ceea ce priveste prevederile alin. (6) al art. 28, arata ca acestea contravin art. 44 alin. (3) si (4) din Constitutie, intrucat reglementeaza o modalitate abuziva de expropiere. Si, in fine, sustine ca alin. (8) al art. 28 contravine art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie.
Instanta de judecata isi exprima opinia in sensul ca exceptia este admisibila.
 
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
 
Guvernul apreciaza exceptia ca neintemeiata. In acest sens considera ca formele asociative avute in vedere de reglementarea criticata sunt, de fapt, forme organizatorice create in trecut si preluate de Legea nr. 1/2000 in vederea reconstituirii dreptului de proprietate. Investirea acestor entitati cu personalitate juridica, in conditiile prevazute expres de lege, reprezinta o conditie fara de care participarea acestora la circuitul civil nu ar fi posibila. Dreptul de proprietate al membrilor formelor asociative constituite in conditiile prevazute de Legea nr. 1/2000 exista numai in conditiile stabilite de acest act normativ, fiind in acord cu prevederile art. 44 alin. (1) din Constitutie.
 
Avocatul Poporului considera ca prevederile legale criticate sunt constitutionale. Astfel, arata ca textele criticate reglementeaza dreptul de proprietate asupra unor bunuri aflate intr-o perpetua indiviziune fortata, bunurile respective fiind administrate si exploatate exclusiv in formele asociative prevazute de lege, corespunzator situatiei existente in momentul trecerii terenurilor forestiere in proprietatea statului. Aceste particularitati ale proprietatii in indiviziune perpetua si fortata ii confera acestei forme de proprietate un regim juridic diferit, care nu poate fi considerat ca o ingradire a dreptului de proprietate. Regimul juridic al coproprietatii fortate si perpetue presupune numai o alta modalitate de exercitare a dreptului de proprietate.
 
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
 
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie prevederile art. 28 alin. (5), (6) si (8) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, prevederi care la data sesizarii aveau urmatoarea redactare: “(5) Suprafetele forestiere aflate in proprietate comuna raman in proprietate indiviza pe toata durata existentei asociatiei.
(6) In cazul dizolvarii formei asociative suprafetele de teren forestier respective revin in proprietatea statului si in folosinta consiliului local respectiv.
..........................................................................
(8) Membrii formelor asociative nu pot instraina propriile cote-parti intre ei sau unor persoane din afara acestora si nu pot transmite drepturile prin testament sau donatie, ci numai prin mostenire legala.”
 
Textele constitutionale considerate a fi incalcate sunt cele ale art. 44 alin. (1), (2), (3) si (4) si ale art. 53, al caror continut este urmatorul:
- Art. 44 alin. (1), (2), (3) si (4): “(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire.
(4) Sunt interzise nationalizarea sau orice alte masuri de trecere silita in proprietate publica a unor bunuri pe baza apartenentei sociale, etnice, religioase, politice sau de alta natura discriminatorie a titularilor.”
- Art. 53: “(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.”
 
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca, ulterior sesizarii, art. 28 alin. (5), (6) si (8) din Legea nr. 1/2000 a fost modificat prin art. I pct. 31 din titlul VI al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, avand urmatorul continut: “(5) Suprafetele forestiere aflate in proprietate comuna, conform naturii acestora, raman in proprietate indiviza pe toata durata existentei lor.
(6) Membrii formelor asociative aflati in devalmasie sau indiviziune nu pot instraina propriile cote-parti unor persoane din afara acestora.
..........................................................................
(8) In cazul dizolvarii formei asociative proprietatea indiviza a acestora va trece in proprietatea publica a consiliilor locale in raza carora se afla terenurile respective.”
 
In jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a statuat in mod constant ca, in cazul in care, dupa invocarea unei exceptii de neconstitutionalitate in fata instantelor judecatoresti, prevederea supusa controlului a fost modificata, Curtea se pronunta asupra prevederii legale in noua sa redactare, numai daca solutia legislativa din legea sau ordonanta modificata este, in principiu, aceeasi cu cea dinaintea modificarii. Curtea observa ca solutia legislativa de principiu reglementata de aceste texte, referitoare la regimul juridic al proprietatii in indiviziune fortata si perpetua, s-a pastrat si in noua redactare. Avand in vedere ca, in cauza, aceasta cerinta este indeplinita, Curtea va exercita controlul de constitutionalitate asupra textelor legale criticate, in noua redactare.
 
Analizand criticile de neconstitutionalitate, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate pentru considerentele ce urmeaza:
 
In conceptia legiuitorului, reconstituirea dreptului de proprietate in cazul suprafetelor forestiere aflate in proprietatea comuna a formelor asociative enumerate nu poate fi conceputa decat tot in cadrul acelor forme. Dreptul de proprietate urmeaza sa aiba configurarea si prerogativele avute in perioada respectiva. In aceste conditii regimul juridic al proprietatii privind terenurile forestiere restituite fostilor proprietari, in cadrul acestor forme asociative, este determinat de legiuitor, in mod special, in considerarea particularitatilor economice si sociale ale formelor de exploatare anterioare trecerii terenurilor in proprietatea statului. Aceste particularitati cuprind anumite limitari ale exercitarii dreptului de proprietate, decurgand din faptul ca acesta se refera la proprietatea unor astfel de forme asociative.
 
De altfel, fostii proprietari urmeaza sa fie despagubiti ca in toate celelalte situatii privind restituirea bunurilor preluate abuziv.
 
Legiuitorul reglementeaza, in mod deosebit, aceasta categorie de bunuri, ce fac obiectul dreptului de proprietate al composesoratelor - subiecte colective de drept, sub conditia exploatarii terenurilor forestiere in forme asociative si cu respectarea regimului silvic. Limitele si continutul acestui drept au fost stabilite in acord cu dispozitiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie, potrivit carora “Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”.
De altfel, prevederile art. 28 din Legea nr. 1/2000 au mai fost supuse controlului de constitutionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002, si Decizia nr. 269 din 22 octombrie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 879 din 6 decembrie 2002, Curtea a statuat ca, atunci cand exista diferente intre formele de proprietate comuna ori intre acestea si proprietatea exclusiva, in ceea ce priveste exercitarea unora dintre atributele dreptului de proprietate, aceste diferente corespund particularitatilor regimului juridic al acelei forme de proprietate, neputand fi considerate ca ingradiri ale exercitiului dreptului de proprietate, in sensul la care se refera art. 53 din Constitutie, potrivit caruia o restrangere poate fi facuta numai daca se impune, dupa caz, pentru apararea sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor, desfasurarea instructiei penale, prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
 
Atat considerentele, cat si solutiile acestor decizii sunt valabile si in cauza de fata, intrucat nu au intervenit elemente noi de natura a determina o reconsiderare a jurisprudentei Curtii in materie.