Spete - drept de proprietate (pct. 31 - 35)

31. Imprescriptibilitatea, consfintita cu titlu de principiu in legislatia civila, nu este consacrata ca atare in Constitutie. Asa fiind, legiuitorul poate, in considerarea unor ratiuni majore, sa deroge de la acest principiu, asa cum a procedat prin norma dedusa controlului, fara a indreptati calificarea reglementarii respective ca fiind neconstitutionala.

Prin Decizia nr. 372 din 5 iulie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 50 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicata in M.Of. nr. 792 din 31 august 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, asa cum a fost formulata in fata instantei de judecata, se sustine in esenta ca prevederile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sdevenit art. 50 alin. (5), in urma republicariit, “restrang in timp exercitiul dreptului de a revendica o proprietate”, drept care “este imprescriptibil”, contravenind astfel dispozitiilor constitutionale cuprinse in art. 21 alin. (2). Se mai arata ca textul de lege criticat contravine conditiilor in care poate interveni restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, expres si limitativ prevazute de art. 53 din Constitutie.
 
Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civila apreciaza ca “exceptia nu poate fi promovata, in raport de jurisprudenta Curtii Constitutionale”.
 
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
 
Guvernul arata ca exceptia de neconstitutionalitate nu este intemeiata. In acest sens se precizeaza, invocandu-se jurisprudenta Curtii Constitutionale in materie, ca “institutia prescriptiei, in general, si termenele in raport cu care isi produce efectele aceasta, in special, nu pot fi considerate de natura sa ingradeasca accesul liber la justitie, finalitatea lor fiind, dimpotriva, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitarii in conditii optime a unui drept constitutional”. Se mai arata ca in acest fel se previn efectele perturbatoare asupra stabilitatii si securitatii raporturilor juridice civile.
 

Avocatul Poporului apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In acest sens arata ca “instituirea unui termen derogator de la dreptul comun, in care o persoana are posibilitatea de a se adresa instantei de judecata, nu incalca principiul constitutional al accesului liber la justitie”. Se mai arata, invocandu-se jurisprudenta Curtii Constitutionale, ca “institutia prescriptiei, in general, si termenele in raport cu care isi produce efectele aceasta, nu pot fi considerate de natura sa ingradeasca accesul liber la justitie (...)”.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
 
Asa cum rezulta din Incheierea de sesizare a Curtii Constitutionale din data de 6 aprilie 2005, obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie prevederile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001.
 
Legea nr. 10/2001 a fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, dandu-se textelor o noua numerotare. Astfel, art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 a devenit art. 50 alin. (5), fara a se modifica solutia legislativa anterioara.
 
Prin prezenta decizie Curtea urmeaza sa se pronunte asupra constitutionalitatii acestui text de lege, care are urmatorul cuprins: “(5) Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la actiune se prescrie in termen de un an de la data intrarii in vigoare a prezentei legi”.
 
Termenul de un an prevazut de art. 50 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 a fost prelungit succesiv, cu cate trei luni, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 109/2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, si prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 145/2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001.
 
In opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile contravin dispozitiilor art. 21 alin. (2) si art. 53 din Constitutie, al caror continut este urmatorul:
- Art. 21 alin. (2): “Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.”
- Art. 53 alin. (1): “Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.”
 
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine urmatoarele:
 
In ceea ce priveste raportarea criticii de neconstitutionalitate la dispozitiile art. 20 din Constitutie, astfel cum a fost sustinuta in fata Curtii Constitutionale cu prilejul dezbaterilor, Curtea observa ca acestea nu pot fi primite, intrucat au fost formulate ulterior sesizarii instantei de contencios constitutional. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, “Sesizarile trebuie facute in forma scrisa si motivate”, iar conform dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, Curtea Constitutionala “hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele, ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial;”. Rezulta, chiar din norma constitutionala, ca motivarea exceptiei, cu indicarea dispozitiilor constitutionale incalcate prin textul de lege criticat, trebuie facuta anterior sesizarii Curtii, si anume in momentul ridicarii exceptiei in fata instantei de judecata.
 
Asadar, Curtea urmeaza sa analizeze constitutionalitatea textului de lege criticat doar in raport cu dispozitiile art. 21 alin. (2) si ale art. 53 din Constitutie, invocate in motivarea exceptiei de neconstitutionalitate formulate in fata instantei de fond.
 
Curtea constata ca prevederile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 50 alin. (5) in urma republicarii legii, au mai facut obiectul controlului de constitutionalitate, prin raportare si la dispozitiile art. 21 din Constitutie. Astfel, prin Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, s-a retinut ca “imprescriptibilitatea, consfintita cu titlu de principiu in legislatia civila, nu este consacrata ca atare in Constitutie.

Asa fiind, legiuitorul poate, in considerarea unor ratiuni majore, sa deroge de la acest principiu, asa cum a procedat prin norma dedusa controlului, fara a indreptati calificarea reglementarii respective ca fiind neconstitutionala”. S-a mai aratat in decizia mentionata ca “art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sdevenit art. 50 alin. (5), in urma republicariit recunoaste dreptul titularului la exercitarea actiunii in constatarea nulitatii absolute a actelor juridice de instrainare a imobilelor preluate in mod abuziv si asigura posibilitatea de valorificare a acestuia in cadrul unui termen, impus de ratiuni sociale majore, respectiv de evitarea unor stari de incertitudine prelungite in ceea ce priveste raporturile juridice civile, precum si de asigurarea stabilitatii si securitatii acestora, cu atat mai importante cu cat au ca obiect dreptul de proprietate”.
 
In prezenta cauza, autorul exceptiei mai sustine neconstitutionalitatea textului de lege criticat prin raportare la dispozitiile art. 53 din Constitutie, aratand ca nici unul dintre cazurile in care poate fi restrans exercitiul unor drepturi sau al unor libertati nu justifica restrangerea accesului liber la justitie, in temeiul prevederilor legale criticate.
 
Curtea constata ca aceste sustineri nu sunt intemeiate, deoarece in cauza nu este vorba de o restrangere a exercitiului dreptului de acces liber la justitie al persoanelor interesate, ci, in fapt, de conditionarea exercitarii acestui drept de respectarea anumitor termene procedurale.
De asemenea, prin Decizia nr. 253 din 15 iunie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 728 din 12 august 2004, Curtea a retinut ca exercitarea unui drept de catre titularul sau nu poate avea loc decat cu respectarea anumitor exigente legale, intre care si stabilirea unor termene, dupa a caror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibila.
 
Mai mult, dispozitiile legale criticate sunt in concordanta si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de acces la justitie. Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat, in cauza “Golder contra Regatului Unit”, 1975, ca “dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut”, precum si ca “exista posibilitatea limitarilor implicit admise chiar in afara limitelor care circumscriu continutul oricarui drept”.
 
Solutiile pronuntate in deciziile anterior mentionate, precum si considerentele care au stat la baza acestora isi mentin valabilitatea si in prezenta cauza, intrucat nu au fost aduse elemente noi, de natura a determina o reconsiderare a jurisprudentei Curtii Constitutionale.

32. In conditiile in care reglementarea dedusa controlului instituie un regim juridic diferentiat, nu in functie de statutul solicitantului ca persoana, ci de specificul obiectului restituirii, respectiv al terenului, nu poate fi retinuta critica autorului exceptiei privind infrangerea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie.

Prin Decizia nr. 358 din 5 iulie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicata in M.Of. nr. 835 din 15 septembrie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca dispozitiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 instituie un tratament juridic discriminatoriu in privinta terenurilor imobile extravilane fata de cele intravilane, expropriate prin decrete abuzive emise in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prin aceasta fiindu-i grav lezate interesele legitime.
 
Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a civila apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In acest sens, arata ca dispozitiile legale criticate nu creeaza un regim discriminatoriu in privinta terenurilor extravilane fata de cele intravilane si, ca atare, nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) si ale art. 154 alin. (1) din Constitutie.
 
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
 
Guvernul considera exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neintemeiata. Astfel, arata ca dispozitiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constitutionalitate, prin raportare la prevederile art. 16 din Constitutie, prin Decizia nr. 34/2003, prilej cu care Curtea a retinut ca solutia de restituire a unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul optiunii legiuitorului si are la baza exercitarea dreptului pe care statul il avea de a decide asupra modului de reparare a injustitiilor si abuzurilor din legislatia trecuta cu privire la proprietatea funciara. In sustinerea punctului sau de vedere, invoca jurisprudenta Curtii Constitutionale, si anume Deciziile nr. 136/1998 si nr. 73/1995. In ceea ce priveste prevederile art. 154 alin. (1) din Constitutie, Guvernul considera ca acestea nu au incidenta in cauza.
 
Avocatul Poporului arata ca dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. In acest sens, apreciaza ca nu poate fi retinuta critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 fata de art. 16 alin. (1) din Constitutie, intrucat legiuitorul, reglementand situatia unor imobile, distinct de cea a terenurilor agricole si forestiere, preluate de stat inainte de anul 1989, a realizat acest lucru in interesul oricarei persoane indreptatite, fara discriminare, si pentru toate categoriile de bunuri ce fac obiectul legilor speciale reparatorii.
 
De asemenea, apreciaza ca nu poate fi retinuta nici pretinsa contrarietate a textului de lege criticat cu prevederile art. 154 alin. (1) din Constitutie, aratand ca, daca nationalizarea sau alte moduri prin care, sub imperiul altor legi anterioare, a luat nastere dreptul de proprietate al statului nu sunt corespunzatoare prevederilor Constitutiei, dreptul subiectiv de proprietate al statului, constituit potrivit reglementarilor legale anterioare actualei Legi fundamentale, nu este stins ca efect al intrarii in vigoare a acesteia, indiferent de modificarile aduse regimului juridic al proprietatii. In sustinerea acestui punct de vedere, invoca jurisprudenta Curtii Constitutionale, si anume Deciziile nr. 43/2003, nr. 187/2003 si nr. 483/2003.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit in cauza de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse la dosar, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
 
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001. Ulterior sesizarii Curtii Constitutionale, Legea nr. 10/2001 a fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 279 din 4 aprile 2005, textul de lege dedus controlului de constitutionalitate avand urmatorul continut:
 
“Nu intra sub incidenta prezentei legi terenurile al caror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, cu modificarile si completarile ulterioare, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificarile si completarile ulterioare.”
 
Autorul exceptiei sustine ca dispozitiile legale criticate incalca prevederile art. 16 alin. (1), ale art. 46 si ale art. 154 alin. (1) din Constitutie, care au urmatoarea redactare:
- Art. 16 alin. (1): “(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.”
- Art. 46: “Dreptul la mostenire este garantat.”
- Art. 154 alin. (1): “Legile si toate celelalte acte normative raman in vigoare, in masura in care ele nu contravin prezentei Constitutii.”
 
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca, in conditiile in care reglementarea dedusa controlului instituie un regim juridic diferentiat, nu in functie de statutul solicitantului ca persoana, ci de specificul obiectului restituirii, respectiv al terenului, nu poate fi retinuta critica autorului exceptiei privind infrangerea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie.
 
In ceea ce priveste critica referitoare la incalcarea art. 46 din Constitutie, Curtea retine ca invocarea acestui text de referinta este irelevanta, intrucat norma legala criticata are un cu totul alt domeniu de incidenta, si anume determinarea sferei bunurilor imobile supuse restituirii, in temeiul Legii nr. 10/2001, ceea ce, potrivit jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale, constituie optiunea suverana a legiuitorului. Chiar daca astfel emolumentul mostenirii este modificat, o asemenea consecinta nu se converteste intr-un fine de neconstitutionalitate, intrucat textul constitutional de referinta garanteaza dreptul la mostenire in general, si nu cu referire la un anumit emolument.
 
In contextul celor mai sus mentionate, Curtea constata ca invocarea art. 154 alin. (1) din Legea fundamentala este, de asemenea, lipsita de relevanta, textul de lege criticat neevidentiind nici o contradictie cu aceste prevederi constitutionale, de natura sa antreneze lipsirea sa de eficienta juridica.
 
De altfel, dispozitiile legale criticate in cauza de fata au mai facut obiect al controlului de constitutionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 34 din 30 ianuarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 210 din 31 martie 2003, instanta de contencios constitutional a statuat ca “Solutia de restituire a unor asemenea categorii de terenuri este rezultatul optiunii legiuitorului si are la baza exercitarea dreptului pe care statul il avea de a decide asupra modului de reparare a injustitiilor si abuzurilor din legislatia trecuta cu privire la proprietatea funciara”, precum si faptul ca “trebuie sa se recunoasca statului dreptul de a hotari neingradit asupra regimului juridic al bunurilor intrate in proprietatea sa in baza unor titluri conforme cu legislatia existenta in momentul dobandirii dreptului sau de proprietate”.
 
Intrucat nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atat solutia cat si considerentele acestei decizii sunt valabile si in cauza de fata.

33. Legea nr. 10/2001 a instituit o procedura administrativa sui-generis avand ca obiect restituirea in natura a imobilelor preluate in mod abuziv, de catre stat sau de catre alte persoane juridice, in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, indiferent de destinatia acestor imobile, detinute la data intrarii in vigoare de persoanele juridice prevazute la art. 20 alin. (1)

Prin Decizia nr. 309 din 14 iunie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 24 alin. (3) si (7) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicata in M.Of. nr. 668 din 27 iulie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, in esenta, ca art. 24 din Legea nr. 10/2001 incalca liberul acces la justitie. Astfel, considera ca termenele stabilite in alin. (3) si in alin. (7), pentru a comunica in scris unitatii detinatoare daca accepta sau refuza oferta de despagubire prin echivalent si, respectiv, pentru a ataca in justitie decizia unitatii detinatoare de a nu restitui in natura imobilul preluat de stat in mod abuziv, se suprapun si impieteaza asupra efectelor pe care Legea nr. 10/2001 a dorit sa le produca, si anume de a restitui in natura imobilele preluate abuziv.
 
Tribunalul Gorj - Sectia civila apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate nu este intemeiata. In acest sens, arata ca cele doua termene prevazute la art. 24 din Legea nr. 10/2001 nu se suprapun si nu ingradesc liberul acces la justitie, deoarece termenul de 30 de zile prevazut de art. 24 alin. (7) “se aplica atunci cand persoana indreptatita contesta modalitatea de despagubire, respectiv masura de restituire prin echivalent”, pe cand termenul de 60 de zile, prevazut de alin. (3) al aceluiasi articol, se aplica “atunci cand persoana indreptatita este de acord cu modalitatea de restituire prin echivalent, respectiv despagubirile banesti, dar este nemultumita de cuantumul acestora”.
 
In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia ridicata.
 
Guvernul apreciaza ca textele de lege criticate nu contravin dispozitiilor constitutionale invocate. Astfel, considera ca exista o neconcordanta intre momentul de la care incepe sa curga termenul de 60 de zile, prevazut de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, si cel de 30 de zile, prevazut de alin. (7) al aceluiasi articol, insa aceasta necorelare a textelor nu este un aspect de neconstitutionalitate, ci unul de interpretare si aplicare a legii.
 
Avocatul Poporului arata ca textele de lege criticate sunt constitutionale. Astfel, art. 24 alin. (3) si (7) din Legea nr. 10/2001 nu impiedica accesul liber la justitie, deoarece prevede ca “toate masurile luate de autoritatile publice si persoanele juridice, in baza Legii nr. 10/2001, pentru stabilirea si punerea in executare a masurilor reparatorii prin echivalent, pot fi atacate in justitie de catre persoanele interesate”. In plus, “dispozitiile art. 24 alin. (3) si (7) din Legea nr. 10/2001 sunt norme procedurale, prin care legiuitorul a stabilit reguli speciale de procedura, precum si modalitati de exercitare a drepturilor procesuale, in conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constitutie”.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
 
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 24 alin. (3) si (7) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, dispozitii potrivit carora:
“(3) In termen de 60 de zile de la primirea ofertei persoana indreptatita este obligata sa raspunda in scris daca accepta sau refuza oferta. Lipsa raspunsului scris echivaleaza cu neacceptarea ofertei. [...]
(7) Daca oferta este refuzata potrivit alin. (3), persoana indreptatita poate ataca in justitie decizia prevazuta la alin. (1) in termen de 30 de zile de la data comunicarii acesteia.”
 
In sustinerea neconstitutionalitatii acestor texte de lege, autorul exceptiei invoca incalcarea prevederilor art. 21 alin. (1) si (2) si ale art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie, potrivit carora:
- Art. 21 alin. (1) si (2):
“(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.”
- Art. 44 alin. (1) si (2):
“(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala.”
 
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca Legea nr. 10/2001 a instituit o procedura administrativa sui-generis avand ca obiect restituirea in natura a imobilelor preluate in mod abuziv, de catre stat sau de catre alte persoane juridice, in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, indiferent de destinatia acestor imobile, detinute la data intrarii in vigoare de persoanele juridice prevazute la art. 20 alin. (1). Legea conditioneaza acordarea reparatiilor de efectuarea unei notificari, adresata de catre persoana indreptatita persoanei juridice detinatoare a imobilului. Pentru evitarea perpetuarii starii de incertitudine in ceea ce priveste situatia juridica a unor asemenea imobile, Legea nr. 10/2001 a stabilit anumite termene in care sa se indeplineasca procedura prealabila a notificarii si sa se rezolve pe cale amiabila si in mod mai rapid cererile de restituire a imobilelor.
 
Astfel, art. 21 din lege prevede ca, in termen de 60 de zile de la inregistrarea notificarii, unitatea detinatoare este obligata sa se pronunte, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata, asupra cererii de restituire in natura si sa-i comunice aceasta decizie persoanei indreptatite, in termen de cel mult 10 zile de la data adoptarii.
 
Potrivit art. 24 din acelasi act normativ, pentru cazul in care restituirea in natura nu este aprobata sau nu este posibila, detinatorul imobilului este obligat ca in termen de 60 de zile sa faca persoanei indreptatite o oferta de restituire prin echivalent, corespunzatoare valorii imobilului.
 
In aceeasi logica impusa de celeritate, persoana indreptatita este obligata la randul sau sa raspunda in scris daca accepta sau refuza oferta unitatii detinatoare, in termen de 60 de zile de la primirea acesteia. Daca persoana indreptatita decide sa refuze aceasta oferta, ea va beneficia, prin interpretarea art. 24 alin. (7), de un nou termen de 30 de zile pentru a ataca in justitie decizia unitatii detinatoare prin care s-a respins cererea de restituire in natura a imobilului. Termenul respectiv curge, in mod logic, de la data la care persoana indreptatita a refuzat, in scris, oferta de restituire prin echivalent facuta de unitatea detinatoare a imobilului ori, in lipsa unui asemenea refuz scris, de la expirarea termenului de 60 de zile prevazut de art. 24 alin. (3), iar nu de la data la care aceasta unitate a comunicat decizia de a nu restitui in natura imobilul respectiv. Acest termen este, asadar, in deplina concordanta cu cerintele art. 21 din Constitutie, dand persoanei nemultumite posibilitatea de a se adresa justitiei pentru recunoasterea drepturilor sale.
 
Instituirea unui termen de decadere pentru exercitarea drepturilor procesuale nu este de natura sa impiedice liberul acces la justitie. Prin Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, s-a statuat ca liberul acces la justitie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se infaptuieste actul de justitie, iar legiuitorul are competenta exclusiva de a stabili regulile de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti.
 
De altfel, asupra constitutionalitatii dispozitiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 43 din 7 februarie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, statuand ca aceste dispozitii legale nu contin nici o prevedere expresa care sa vina in contradictie cu art. 135 din Constitutie. In aceeasi decizie, Curtea a mai aratat ca aceste texte din lege nu vor putea fi aplicate decat in concordanta cu prevederile art. 135 si ale art. 41 alin. (1) si (2) din Constitutie, precum si cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998.

34. Jurisdictiile speciale administrative reprezinta o activitate jurisdictionala realizata de un organ de jurisdictie ce functioneaza in cadrul unei institutii a administratiei publice sau al unor autoritati administrative autonome, care se desfasoara confom procedurii imperative prevazute intr-o lege speciala, procedura asemanatoare cu cea a instantelor de judecata, desfasurata insa paralel si separat de aceasta.
 
Nicio dispozitie constitutionala nu interzice ca, prin lege, sa se instituie o procedura administrativa prealabila, cum este, spre exemplu, procedura recursului administrativ gratios sau a celui ierarhic ori procedura notificarii prealabile a unei autoritati, institutii sau persoane.

Prin Decizia nr. 307 din 14 iunie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20, art. 21, art. 22, art. 23 si art. 24 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicata in M.Of. nr. 666 din 26 iulie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine, in esenta, ca art. 20-24 din Legea nr. 10/2001 contravin art. 21 alin. (4) din Constitutie si ca, fiind anterioare revizuirii Legii fundamentale, ar trebui considerate ca abrogate in temeiul art. 154 din Legea fundamentala. Astfel, Legea nr. 10/2001 stabileste obligativitatea procedurii administrative prealabile a notificarii pentru obtinerea reparatiilor in natura sau prin echivalent pe care le prevede, ceea ce contravine, in opinia autorului exceptiei, art. 21 alin. (4) din Constitutie, care prevede ca jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite.
 
Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a civila apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate nu este intemeiata. In acest sens, arata ca Legea nr. 10/2001 “instituie o procedura administrativa de restituire in natura a imobilelor preluate in mod abuziv, precum si controlul judecatoresc asupra actelor emise in cadrul acestei proceduri, iar nu o jurisdictie speciala administrativa, astfel incat nu se poate aprecia ca dispozitiile art. 20 - 24 ar contraveni prevederilor Constitutiei”.
 
In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia ridicata.
 
Presedintele Camerei Deputatilor apreciaza ca dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. In acest sens, arata ca “Legea nr. 10/2001 instituie o procedura administrativa prin care persoanele interesate pot cere restituirea imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 si reglementeaza si controlul asupra actelor emise in cadrul acestei proceduri, control ce cade in sarcina instantelor judecatoresti [...]. Prin urmare, nu suntem in prezenta unei jurisdictii administrative si, in acest caz, nu sunt incidente prevederile art. 21 alin. (4) din Constitutia Romaniei”.
 
Guvernul considera ca textele de lege criticate nu contravin dispozitiilor constitutionale invocate. Astfel, Curtea Constitutionala a stabilit prin mai multe decizii ca “jurisdictiile speciale administrative reprezinta o activitate jurisdictionala realizata de un organ de jurisdictie ce functioneaza in cadrul unei institutii a administratiei publice sau al unor autoritati administrative autonome, care se desfasoara conform procedurii imperative prevazute intr-o lege speciala, procedura asemanatoare cu cea a instantelor de judecata, desfasurata insa paralel si separat de aceasta. In consecinta, prin textele criticate nu se instituie o jurisdictie speciala administrativa, ci o procedura administrativa prealabila, menita sa degreveze activitatea instantelor de cauze ce pot fi solutionate pe cale administrativa, stabilindu-se totodata si controlul judecatoresc asupra actelor emise in cadrul acestei proceduri”.
 
Avocatul Poporului arata, de asemenea, ca exceptia ridicata este neintemeiata. Astfel, “procedura notificarii, reglementata de dispozitiile legale criticate, nu este o procedura administrativ-jurisdictionala, deoarece nu are ca obiect verificarea legalitatii sau temeiniciei unui act administrativ emis. Pe cale de consecinta, instituirea obligativitatii notificarii in procesul de retrocedare a imobilelor ce formeaza obiectul Legii nr. 10/2001 nu contravine prevederilor art. 21 alin. (4) din Constitutie”.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor, Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
 
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 20, art. 21, art. 22, art. 23 si art. 24 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, dispozitii potrivit carora:
- Art. 20: “(1) Imobilele - terenuri si constructii - preluate in mod abuziv, indiferent de destinatie, care sunt detinute la data intrarii in vigoare a prezentei legi de o regie autonoma, o societate sau companie nationala, o societate comerciala la care statul sau o autoritate a administratiei publice centrale sau locale este actionar ori asociat majoritar, de o organizatie cooperatista sau de orice alta persoana juridica, vor fi restituite persoanei indreptatite, in natura, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata a organelor de conducere ale unitatii detinatoare.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile si in cazul in care statul sau o autoritate publica centrala sau locala ori o organizatie cooperatista este actionar sau asociat minoritar al unitatii care detine imobilul, daca valoarea actiunilor sau partilor sociale detinute este mai mare sau egala cu valoarea corespunzatoare a imobilului a carui restituire in natura este ceruta.
(3) In cazul primariilor, restituirea in natura sau prin echivalent catre persoana indreptatita se face prin dispozitia motivata a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucuresti.
(4) Prin exceptie de la dispozitiile alin. (1) si (2), in cazul bunurilor detinute de o organizatie cooperatista, persoana indreptatita poate opta si pentru masuri reparatorii prin echivalent constand in compensare cu alte bunuri ori servicii sau despagubiri banesti.”
- Art. 21: “(1) Persoana indreptatita va notifica in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi persoana juridica detinatoare, solicitand restituirea in natura a imobilului. In cazul in care sunt solicitate mai multe imobile, se va face cate o notificare pentru fiecare imobil.
(2) Notificarea va cuprinde denumirea si adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei indreptatite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum si valoarea estimata a acestuia.
(3) Notificarea va fi comunicata prin executorul judecatoresc de pe langa judecatoria in a carei circumscriptie teritoriala se afla imobilul solicitat sau in a carei circumscriptie isi are sediul persoana juridica detinatoare a imobilului. Executorul judecatoresc va inregistra notificarea si o va comunica persoanei notificate in termen de 7 zile de la data inregistrarii.
(4) Notificarea inregistrata face dovada deplina in fata oricaror autoritati, persoane fizice sau juridice, a respectarii termenului prevazut la alin. (1), chiar daca a fost adresata altei unitati decat cea care detine imobilul.
(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevazut pentru trimiterea notificarii atrage pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.”
- Art. 22: “Actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum si, in cazul mostenitorilor, cele care atesta aceasta calitate vor fi depuse ca anexe la notificare o data cu aceasta sau in termen de cel mult 18 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.”
- Art. 23: “(1) In termen de 60 de zile de la inregistrarea notificarii sau, dupa caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea detinatoare este obligata sa se pronunte, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata, asupra cererii de restituire in natura.
(2) Persoana indreptatita are dreptul sa sustina in fata organelor de conducere ale unitatii detinatoare cererea de restituire in natura. In acest scop ea va fi invitata in scris, in timp util, sa ia parte la lucrarile organului de conducere al unitatii detinatoare.
(3) Decizia sau, dupa caz, dispozitia motivata se comunica persoanei indreptatite in termen de cel mult 10 zile de la data adoptarii.
(4) Decizia sau, dupa caz, dispozitia de aprobare a restituirii in natura a imobilului face dovada proprietatii persoanei indreptatite asupra acestuia, are forta probanta a unui inscris autentic si constituie titlu executoriu pentru punerea in posesie, dupa indeplinirea formalitatilor de publicitate imobiliara.
(5) Decizia sau, dupa caz, dispozitia prevazuta la alin. (4) trebuie pusa in executare in termen de 3 ani de la data primirii ei de catre persoana indreptatita.
(6) Prevederile alin. (1)-(5) sunt aplicabile si dispozitiilor emise de primari potrivit art. 20 alin. (3).”
- Art. 24: “(1) Daca restituirea in natura nu este aprobata sau nu este posibila, dupa caz, detinatorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata, in termenul prevazut la art. 23 alin. (1) sa faca persoanei indreptatite o oferta de restituire prin echivalent, corespunzatoare valorii imobilului.
(2) In cazul imobilelor cu destinatia de locuinte, daca restituirea in natura nu este posibila, oferta de restituire prin echivalent se poate face sub forma unor despagubiri banesti. Persoana indreptatita poate opta pentru celelalte forme de restituire prin echivalent, corespunzatoare valorii imobilului.
(3) In termen de 60 de zile de la primirea ofertei persoana indreptatita este obligata sa raspunda in scris daca accepta sau refuza oferta. Lipsa raspunsului scris echivaleaza cu neacceptarea ofertei.
(4) Daca oferta acceptata consta in bunuri imobile, sunt aplicabile prevederile art. 23 alin. (4).
(5) Daca oferta acceptata consta in bunuri mobile sau servicii, sunt aplicabile dispozitiile dreptului comun in materie, dupa caz.
(6) Daca oferta acceptata consta in titluri de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare sau, dupa caz, in actiuni, persoana indreptatita va urma procedura prevazuta la cap. IV.
(7) Daca oferta este refuzata potrivit alin. (3), persoana indreptatita poate ataca in justitie decizia prevazuta la alin. (1) in termen de 30 de zile de la data comunicarii acesteia.
(8) Competenta de solutionare revine sectiei civile a tribunalului in a carui circumscriptie teritoriala se afla sediul unitatii detinatoare. Hotararea tribunalului este supusa cailor legale de atac.”
 
In sustinerea neconstitutionalitatii acestor texte de lege, autorul exceptiei invoca incalcarea prevederilor art. 21 alin. (4) din Constitutie, potrivit carora “Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite”.
 
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca textele criticate din Legea nr. 10/2001 stabilesc obligativitatea procedurii administrative prealabile a notificarii pentru obtinerea reparatiilor in natura sau prin echivalent pe care legea le prevede, precum si controlul judecatoresc asupra actelor emise in cadrul acestei proceduri, iar nu o jurisdictie speciala administrativa, asa cum in mod eronat sustine autorul exceptiei.
 
Jurisdictiile speciale administrative reprezinta o activitate jurisdictionala realizata de un organ de jurisdictie ce functioneaza in cadrul unei institutii a administratiei publice sau al unor autoritati administrative autonome, care se desfasoara conform procedurii imperative prevazute intr-o lege speciala, procedura asemanatoare cu cea a instantelor de judecata, desfasurata insa paralel si separat de aceasta.
 
Nici o dispozitie constitutionala nu interzice ca, prin lege, sa se instituie o procedura administrativa prealabila, cum este, spre exemplu, procedura recursului administrativ gratios sau a celui ierarhic ori procedura notificarii prealabile a unei autoritati, institutii sau persoane.
 
Pe de alta parte, problema constitutionalitatii diferitelor proceduri administrative prealabile a fost supusa in mai multe randuri controlului de constitutionalitate, prin raportare la aceleasi dispozitii din Legea fundamentala invocate si in prezenta cauza, solutia constanta fiind aceea de respingere a exceptiilor ca neintemeiate. In acest sens pot fi amintite Decizia nr. 188 din 27 aprilie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 498 din 2 iunie 2004, si Decizia nr. 272 din 24 iunie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 723 din 11 august 2004.

35. Un act de instrainare consimtit de un neproprietar este esentialmente viciat, fiind lipsit de eficienta juridica, intrucat este de principiu ca nimeni nu poate transmite altuia mai mult decat are el insusi (nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet).

Prin Decizia nr. 283 din 7 iunie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 si ale art. 2.1 lit. A si B din anexa la Hotararea Guvernului nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicata in M.Of. nr. 657 din 25 iulie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca dispozitiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 contravin principiului constitutional al neretroactivitatii legii, cuprins in art. 15 alin. (2), deoarece “stabileste cauze de nulitate absoluta retroactiv” si “se aplica unor situatii juridice create inainte de intrarea sa in vigoare”.
 
Pentru aceleasi considerente, autorul exceptiei sustine si neconstitutionalitatea prevederilor art. 2.1 lit. A si B din anexa la Hotararea Guvernului nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
 
De asemenea, arata ca prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 contravin dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, deoarece, in opinia autoarei exceptiei de neconstitutionalitate, aceasta prevedere legala “creeaza un dezechilibru pe plan procesual intre fostii proprietari si fostii chiriasi, instituind in sarcina acestora din urma o prezumtie de rea-credinta”.
 
Se mai sustine ca prin aceste prevederi legale sunt incalcate si principiile constitutionale ale garantarii si ocrotirii proprietatii, cuprinse in art. 44 si art. 136 din Constitutie.
 
Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VII-a civila si pentru cauze privind litigii de munca si asigurari sociale apreciaza ca prevederile legale criticate nu contravin dispozitiilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) si (2), art. 44 si art. 136 din Constitutie, invocand in acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale.
 
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
 
Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2.1 lit. A si B din anexa la Hotararea Guvernului nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este inadmisibila, invocand in acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale.
 
In ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, arata ca din cuprinsul motivarii exceptiei rezulta ca obiectul acesteia il reprezinta doar alin. (2) al acestui articol. In legatura cu pretinsa neconstitutionalitate a textului de lege criticat, Guvernul apreciaza ca acesta nu contravine dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Constitutie, deoarece “un act de instrainare incheiat in conditiile in care ambele parti au fost de rea-credinta era considerat nul absolut, chiar anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001”, astfel incat textul de lege criticat nu retroactiveaza.
 
In ceea ce priveste raportarea criticii de neconstitutionalitate la dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie, se arata ca acest text de lege nu instituie un tratament inegal intre persoanele care revendica imobile preluate de stat fara titlu si dobanditorii de buna-credinta, intrucat cele doua categorii de persoane se afla in situatii juridice diferite.
 
Se mai arata ca prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu contravin dispozitiilor art. 44 si 136 din Constitutie, ci reprezinta “o aplicare a principiului constitutional al ocrotirii proprietatii private” (...) “din perspectiva proprietarului care a cumparat imobilul de la stat, in baza legii in vigoare la data respectiva si cu respectarea intocmai a prevederilor acesteia, fiind, deci, de buna-credinta in momentul cumpararii”.
 
Avocatul Poporului considera ca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 este neintemeiata. In acest sens se arata ca textul de lege criticat nu contravine dispozitiilor art. 15 din Constitutie, deoarece, “aplicand principiul ocrotirii bunei-credinte si pe cel al aparentei de drept, (...) nu are caracter novator si, prin urmare, nu retroactiveaza”.
 
In ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2.1 lit. A si B din anexa la Hotararea Guvernului nr. 498/2003, se arata ca, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 si ale art. 146 lit. d) din Constitutie, exceptiile de neconstitutionalitate pot avea ca obiect numai legile si ordonantele, astfel incat exceptia este inadmisibila.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
 
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, asa cum rezulta din Incheierea de sesizare a Curtii Constitutionale din data de 22 noiembrie 2004, il constituie prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001, precum si prevederile art. 2.1 lit. A si B din anexa la Hotararea Guvernului nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2003.
 
Legea nr. 10/2001 a fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, dandu-se textelor o noua numerotare. Astfel, art. 46 din Legea nr. 10/2001 a devenit art. 50, fara a se modifica solutia legislativa anterioara.
 
Curtea constata ca, asa cum rezulta din motivarea exceptiei, este criticat pentru motive de neconstitutionalitate doar alin. (2) al art. 46 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 50 alin. (2) in urma republicarii. Prin prezenta decizie, Curtea urmeaza sa se pronunte asupra constitutionalitatii acestui text de lege, care are urmatorul cuprins: “(2) Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate fara titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta, in afara de cazul in care actul a fost incheiat cu buna-credinta.”
 
Art. 2.1 lit. A si B din anexa la Hotararea Guvernului nr. 498/2003 prevede:
“2.1. Preluarile de imobile efectuate in baza Legii nr. 119/1948 pentru nationalizarea intreprinderilor industriale, bancare, de asigurari, miniere si de transporturi, cu modificarile ulterioare, sunt prezumate ca fiind facute cu titlu valabil.
A. Preluarile de imobile in baza celorlalte acte normative de nationalizare (este cazul Decretului
nr. 232/1948 pentru nationalizarea unor intreprinderi de cai ferate particulare, Decretului nr. 302/1948 pentru nationalizarea institutiilor sanitare particulare, Decretului nr. 303/1948 pentru nationalizarea industriei cinematografice si reglementarea comertului cu produse cinematografice, Decretului nr. 134/1949 pentru nationalizarea unitatilor sanitare ca: farmaciile urbane din resedinte si neresedinte de judet si centre importante muncitoresti, laboratoare chimico-farmaceutice, drogherii medicinale, depozite de medicamente si laboratoare de analize medicale, cu completarile ulterioare, Decretului nr. 92/1950 pentru nationalizarea unor imobile, cu modificarile si completarile ulterioare, Decretului nr. 418/1953 pentru nationalizarea farmaciilor particulare) sunt considerate ca fiind preluate “cu titlu”, in masura in care s-au respectat conditiile stabilite de acestea.
B. In cazul in care entitatea notificata solutioneaza o notificare avand ca obiect imobile care au fost preluate prin actele normative enuntate la lit. A, aceasta este in masura sa se pronunte si cu privire la calificarea “fara titlu”, in cazul in care apreciaza ca preluarea respectiva nu s-a incadrat in conditiile actului de nationalizare.”
 
In opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile contravin dispozitiilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) si (2), art. 44 si art. 136 din Constitutie, al caror continut este urmatorul:
- Art. 15 alin. (2): “Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.”
- Art. 16 alin. (1) si (2): “(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”
- Art. 44: “(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire.
(4) Sunt interzise nationalizarea sau orice alte masuri de trecere silita in proprietatea publica a unor bunuri pe baza apartenentei sociale, etnice, religioase, politice sau de orice alta natura discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritatii.
(6) Despagubirile prevazute in alineatele (3) si (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, in caz de divergenta, prin justitie.
(7) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobandita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al dobandirii se prezuma.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii.”
- Art. 136: “(1) Proprietatea este publica sau privata.
(2) Proprietatea publica este garantata si ocrotita prin lege si apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.
(3) Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.
(4) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii organice, ele pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate; de asemenea, ele pot fi date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica.
(5) Proprietatea privata este inviolabila, in conditiile legii organice.”
 
Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea retine urmatoarele:
 
I. Referitor la critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2.1 lit. A si B din anexa la Hotararea Guvernului nr. 498/2003, potrivit art. 146 lit. d) din Constitutie, Curtea Constitutionala “hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele [...]”, iar potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, “Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare [...].”
 
Astfel, hotararile Guvernului nu pot constitui obiect al controlului de constitutionalitate exercitat de Curtea Constitutionala, acestea putand fi atacate numai pe calea contenciosului administrativ. Pentru aceste motive, potrivit dispozitiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, instanta judecatoreasca trebuia sa respinga aceasta exceptie printr-o incheiere motivata, fara a mai sesiza Curtea Constitutionala. Intrucat instanta de judecata nu s-a conformat acestor dispozitii legale, urmeaza ca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2.1
lit. A si B din anexa la Hotararea Guvernului nr. 498/2003 sa fie respinsa ca inadmisibila de catre Curtea Constitutionala.
 
II. In ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Curtea s-a pronuntat in mod constant asupra constitutionalitatii acestui text de lege, prin raportare la dispozitiile art. 15 alin. (2) din Constitutie.
 
Astfel, prin Decizia nr. 71 din 18 februarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 211 din 1 aprilie 2003, exceptia de neconstitutionalitate a fost respinsa ca neintemeiata. Pentru a pronunta aceasta solutie, Curtea a retinut ca un act de instrainare consimtit de un neproprietar este esentialmente viciat, fiind lipsit de eficienta juridica, intrucat este de principiu ca nimeni nu poate transmite altuia mai mult decat are el insusi (nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet). Prin urmare, se poate sustine ca prevederea expresa a unei sanctiuni cu o asemenea finalitate nu are caracter retroactiv. Mai mult, examinand teza intai a art. 46 alin. (2) prin raportare la teza a doua a aceluiasi text, Curtea constata ca, desi nu se prevede in mod expres nulitatea, aceasta are in vedere actele de instrainare incheiate cu rea-credinta. Astfel, se impune concluzia ca textul de lege criticat nu are caracter novator si, prin urmare, nu retroactiveaza.
 
Atat solutia pronuntata in decizia anterior mentionata, precum si considerentele care au stat la baza acesteia isi mentin valabilitatea si in prezenta cauza, intrucat nu au intervenit elemente noi, de natura a determina o reconsiderare a jurisprudentei Curtii Constitutionale.
 
In prezenta cauza, autorul exceptiei invoca si incalcarea dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, aratand ca textul de lege criticat “creeaza un dezechilibru pe plan procesual intre fostii proprietari si fostii chiriasi (...)”.
 
Curtea constata ca aceste sustineri nu sunt intemeiate, deoarece fostii proprietari ai imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pe de o parte, si chiriasii unor astfel de imobile, pe de alta parte, se afla in situatii obiectiv diferite, astfel incat nici statutul lor juridic nu poate fi identic. De altfel, in sensul jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale, principiul egalitatii nu este sinonim cu uniformitatea, astfel incat situatia juridica diferita a anumitor categorii de persoane justifica aplicarea unui regim juridic diferit.
 
In ceea ce priveste raportarea criticii de neconstitutionalitate la dispozitiile art. 44, referitoare la dreptul de proprietate privata, si ale art. 136, referitoare la regimul proprietatii, Curtea constata ca, in sensul jurisprudentei sale (de exemplu, Decizia nr. 41 din 4 februarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 210 din 31 martie 2003), dispozitiile constitutionale privind garantarea si ocrotirea proprietatii se aplica numai dupa dobandirea dreptului de proprietate.