Spete - drept de proprietate (pct. 6 - 10)

6. Posibilitatea, prevazuta de lege, ca in alcatuirea domeniului public de interes local sa intre si bunuri din domeniul privat al unitatii administrativ-teritoriale care, in conditiile legii, sunt declarate ca atare prin hotarare a consiliului local nu are semnificatia de a converti hotararea consiliului local in titlu valabil de trecere in proprietatea statului a unor bunuri din proprietatea privata a persoanelor fizice sau juridice, asa cum sustine autorul exceptiei.

Prin Decizia nr. 244 din 9 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, publicata in M.Of. nr. 324 din 11 aprilie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca dispozitia cuprinsa in teza din alin. (4) al art. 3 din Legea nr. 213/1998, care prevede ca domeniul public al comunelor, al oraselor si al municipiilor este alcatuit “si din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotarare a consiliului local”, incalca dispozitiile art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie, referitoare la garantarea si ocrotirea egala a proprietatii. Se apreciaza ca, potrivit acestui text legal, “oricand, in mod discretionar, autoritatile publice locale ar putea trece orice bun prin simplul act de vointa al unei hotarari a consiliului local in proprietatea lor, declarandu-l ca este de uz sau de utilitate publica”. In felul acesta, arata in continuare autorul exceptiei, dispare egalitatea dintre persoanele particulare si autoritatea publica, iar autoritatea publica locala poate sa-si probeze dreptul de proprietate prin simpla emitere a unui act “catre sine insusi”. Astfel, autoritatea publica locala “este scutita de a face proba titlului de proprietate care este solicitata oricarui particular in fata instantelor de judecata”.
 
Tribunalul Hunedoara - Sectia comerciala si contencios administrativ considera ca prevederile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 sunt constitutionale si nu aduc atingere dreptului de proprietate al autorului exceptiei.
 
In conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
 
Avocatul Poporului considera ca prevederile criticate sunt constitutionale, nefiind incalcate dispozitiile
art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie, conform carora continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Mai mult decat atat, se considera ca textele indicate dau expresie art. 136 alin. (2) si (3) din Constitutie, care prevede ca legiuitorul poate sa stabileasca, prin lege organica, si alte bunuri care fac parte din domeniul public, in afara celor prevazute expres de Constitutie. In acest sens, este mentionata Decizia Curtii Constitutionale nr. 107/2004.

 
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
            
Curtea examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
 
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, care are urmatorul cuprins: “Domeniul public al comunelor, al oraselor si al municipiilor este alcatuit din bunurile prevazute la pct. III din anexa si din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotarare a consiliului local, daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public national ori judetean”.
 
Critica de neconstitutionalitate vizeaza numai prevederea “si din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotarare a consiliului local” din alin. (4) al art. 3 din Legea nr. 213/1998, considerandu-se ca aceasta incalca dispozitiile art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie, referitoare la garantarea si ocrotirea in mod egal a proprietatii private, indiferent de titular. Potrivit criticii, autoritatile publice locale ar putea trece orice bun in proprietatea lor printr-o hotarare a consiliului local, declarandu-l ca este de uz sau de utilitate publica. Astfel, in opinia autorului exceptiei, autoritatea publica locala “este scutita de a face proba titlului de proprietate care este solicitata oricarui particular in fata instantelor de judecata”.
 
Analizand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dispozitiile legale criticate, care stabilesc bunurile ce alcatuiesc domeniul public al comunelor, al oraselor si al municipiilor, nu incalca sub nici o forma dreptul de proprietate privata al cetatenilor. In examinarea constitutionalitatii textului legal criticat Curtea observa ca in cauza sunt incidente prevederile art. 136 alin. (3) din Constitutie, care permit legiuitorului sa stabileasca, prin lege organica, si alte bunuri care fac parte din domeniul public, in afara celor prevazute expres de Constitutie.
 
In ceea ce priveste reglementarea din textul de lege criticat, potrivit careia in alcatuirea domeniului public al comunelor, oraselor si municipiilor intra si “alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotarare a consiliului local”, criticata de autorul exceptiei, Curtea are in vedere dispozitiile art. 7 din Legea nr. 213/1998, care, reglementand modul de dobandire a proprietatii publice, stabilesc: “Dreptul de proprietate publica se dobandeste:
a) pe cale naturala;
b) prin achizitii publice efectuate in conditiile legii;
c) prin expropriere pentru cauza de utilitate publica;
d) prin acte de donatie sau legate acceptate de Guvern, de consiliul judetean sau de consiliul local, dupa caz, daca bunul in cauza intra in domeniul public;
e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale in domeniul public al acestora, pentru cauza de utilitate publica;
f) prin alte moduri prevazute de lege.”
De asemenea, Curtea retine si incidenta dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, care prevad urmatoarele:
“Art. 6. - (1) Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale si bunurile dobandite de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, daca au intrat in proprietatea statului in temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constitutiei, a tratatelor internationale la care Romania era parte si a legilor in vigoare la data preluarii lor de catre stat.
(2) Bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie.
(3) Instantele judecatoresti sunt competente sa stabileasca valabilitatea titlului.”
 
Din ansamblul acestor reglementari Curtea retine ca posibilitatea, prevazuta de lege, ca in alcatuirea domeniului public de interes local sa intre si bunuri din domeniul privat al unitatii administrativ-teritoriale care, in conditiile legii, sunt declarate ca atare prin hotarare a consiliului local nu are semnificatia de a converti hotararea consiliului local in titlu valabil de trecere in proprietatea statului a unor bunuri din proprietatea privata a persoanelor fizice sau juridice, asa cum sustine autorul exceptiei.
 
Existenta unei hotarari a consiliului local, emisa in temeiul textului de lege criticat, nu scuteste unitatea administrativ-teritoriala de a face dovada ca un anumit bun a intrat in mod legal in proprietatea sa.
 
De altfel, Curtea Constitutionala a retinut prin Decizia nr. 136 din 21 octombrie 1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, ca “simpla apartenenta a unui bun la domeniul public nu poate fi un obstacol pentru restituirea lui in natura vechiului proprietar si, cu atat mai putin, pentru despagubirea acestuia prin echivalent”.
 
Pe de alta parte, prin Decizia nr. 107 din 9 martie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 392 din 4 mai 2004, Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate referitoare la mai multe prevederi din Legea nr. 213/1998, printre care si art. 3, constatand ca nu este incalcat art. 44 din Constitutie. In cuprinsul deciziei s-a statuat ca prevederile Legii nr. 213/1998 reprezinta o concretizare a dispozitiilor art. 136 alin. (3) din Constitutie, “care permit legiuitorului sa stabileasca prin lege organica si alte bunuri care fac parte din domeniul public, in afara celor prevazute expres de Constitutie”. Totodata, prin aceeasi decizie, Curtea a stabilit ca, potrivit art. 136 alin. (4) din Constitutie, “societatile comerciale nu pot detine in proprietate bunuri ce apartin domeniului public al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale, ci doar in regim de concesionare sau de inchiriere”. Bineinteles, aceste bunuri trebuie sa fi intrat in mod legal in proprietatea unitatilor administrativ-teritoriale, asa cum s-a aratat mai sus.
 
Intrucat nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine modificarea jurisprudentei Curtii, solutiile si considerentele deciziilor pronuntate isi mentin valabilitatea si in prezenta cauza.
 
In legatura cu sustinerea ca “oricand, in mod discretionar, autoritatile publice locale ar putea trece orice bun prin simplul act de vointa al unei hotarari a consiliului local in proprietatea lor, declarandu-l ca este de uz sau de utilitate publica”, Curtea constata ca aceasta nu este o problema de constitutionalitate a legii, ci de aplicare a legii, care este de resortul instantei judecatoresti investite cu litigiul in cadrul caruia a fost ridicata exceptia.

7. Solutia de restituire a unor asemenea categorii de imobile este rezultatul optiunii legiuitorului si are la baza exercitarea dreptului de a decide asupra modului de reparare a injustitiilor si a abuzurilor din legislatia anterioara.

Prin Decizia nr. 212 din 7 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) si alin. (2) teza finala, precum si ale art. 45 alin. (1), (2) si (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicata in M.Of. nr. 336 din 14 aprilie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin, in esenta, ca textele criticate contravin dispozitiilor constitutionale invocate, intrucat includ in sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 si imobilele preluate de stat fara titlu valabil sau fara respectarea dispozitiilor legale in vigoare la data preluarii imobilului, precum si cele preluate prin acte administrative emise fara temei legal. In acest fel este afectata si obligativitatea erga omnes a deciziilor Curtii Constitutionale, care, in jurisprudenta sa, a decis ca prevederile Legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile imobilelor cu privire la care statul nu a dobandit legal dreptul de proprietate.
 
Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti considera ca prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 sunt constitutionale. In ceea ce priveste prevederile art. 2 alin. (2), apreciaza ca acestea sunt neconstitutionale, in raport cu art. 44 alin. (1) si (2) si art. 53 din Constitutie, deoarece ele creeaza o categorie distincta de imobile preluate de stat fara titlu valabil. In opinia instantei de judecata, fostii proprietari ai acestor categorii de imobile nu isi pot exercita prerogativele dreptului de proprietate decat dupa primirea deciziei sau a hotararii judecatoresti de restituire. De asemenea, apreciaza ca si prevederile art. 45 alin. (1), (2) si (5) din aceasta lege sunt neconstitutionale, in raport cu art. 15 alin. (2), intrucat prin sintagma “in afara de cazul in care actul a fost incheiat cu buna-credinta”, cuprinsa in acest articol, se ajunge la validarea cu efect retroactiv a actelor juridice de instrainare a unor imobile preluate fara titlu valabil, cu singura conditie a existentei bunei-credinte in momentul incheierii actului juridic.
 
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
 
Avocatul Poporului considera prevederile legale criticate ca fiind constitutionale.
 
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
 
Exceptia are ca obiect prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) si alin. (2) teza finala, precum si ale art. 45 alin. (1), (2) si (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada
6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005.
 
Textele legale criticate au urmatorul continut:
- Art. 2 alin. (1) lit. i) si alin. (2): “(1) In sensul prezentei legi, prin imobile preluate in mod abuziv se intelege:
  [...]
i) orice alte imobile preluate fara titlu valabil sau fara respectarea dispozitiilor legale in vigoare la data preluarii, precum si cele preluate fara temei legal prin acte de dispozitie ale organelor locale ale puterii sau ale administratiei de stat.
(2) [...] Persoanele ale caror imobile au fost preluate fara titlu valabil isi pastreaza calitatea de proprietar avuta la data preluarii, pe care o exercita dupa primirea deciziei sau a hotararii judecatoresti de restituire, conform prevederilor prezentei legi.”
- Art. 45 alin. (1), (2) si (5): “(1) Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile care cad sub incidenta prevederilor prezentei legi, sunt valabile daca au fost incheiate cu respectarea legilor in vigoare la data instrainarii.
(2) Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate fara titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta, in afara de cazul in care actul a fost incheiat cu buna-credinta.
[...]
(5) Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la actiune se prescrie in termen de un an de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.”
Textele constitutionale considerate a fi incalcate sunt cele ale art. 16 alin. (1) si (2) - egalitatea in drepturi, art. 21 - accesul liber la justitie, art. 44 alin. (1) si (2) - garantarea si ocrotirea proprietatii private, art. 53 - restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati si al art. 147 - deciziile Curtii Constitutionale.
 
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constitutionalitate prin raportare la unele dintre textele constitutionale invocate in cauza de fata.
 
Astfel, cu privire la constitutionalitatea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, Curtea prin Decizia nr. 556 din 25 octombrie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.046 din 24 noiembrie 2005, a decis ca solutia de restituire a unor asemenea categorii de imobile este rezultatul optiunii legiuitorului si are la baza exercitarea dreptului de a decide asupra modului de reparare a injustitiilor si a abuzurilor din legislatia anterioara.
 
Cu privire la constitutionalitatea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Curtea, prin Decizia nr. 482 din 11 decembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 105 din 4 februarie 2004 a statuat ca acest text reglementeaza ipoteza in care unele imobile au fost preluate de stat printr-un act administrativ ilegal ori fara titlu sau in conditiile inexistentei reglementarii legale care sa constituie temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului. Legea a prevazut numai ca aceasta calitate de proprietar avuta la data preluarii imobilului va fi exercitata de titular dupa primirea deciziei sau a hotararii judecatoresti de restituire, conform prevederilor prezentei legi.
Referitor la constitutionalitatea art. 45 alin. (1), (2) si (5), Curtea s-a pronuntat prin Decizia nr. 69 din 18 februarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003, si prin Decizia nr. 110 din 24 februarie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 240 din 22 martie 2005, retinand ca, prin consacrarea bunei-credinte ca o cauza de asanare a nulitatii absolute a actelor de instrainare a imobilelor preluate fara titlu valabil, legiuitorul a inteles ca in conflictul de interese legitime dintre adevaratul proprietar si subdobanditorul de buna-credinta al bunului sau imobil sa fie preferat cel din urma. Recunoasterea prevalentei interesului subdobanditorului de buna-credinta a fost impusa de ratiuni ce vizeaza asigurarea securitatii circuitului civil si stabilitatea raporturilor juridice.
 
Atat considerentele, cat si solutiile acestor decizii sunt valabile si in cauza de fata, intrucat nu au intervenit elemente noi de natura a determina reconsiderarea jurisprudentei Curtii.
 
Cu referire la criticile de neconstitutionalitate vizand incalcarea art. 16 alin. (1) si (2), art. 53 si art. 147 din Constitutie, Curtea constata ca sunt neintemeiate, intrucat prevederile legale criticate se aplica deopotriva tuturor persoanelor aflate in ipoteza reglementata de aceste texte si nu prevad nici o restrangere a prerogativelor dreptului de proprietate.
  In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate raportata la art. 147 din Constitutie, Curtea constata ca aceste dispozitii nu sunt incidente in cauza.

8. Proprietatea comuna sub toate formele pe care sistemul juridic romanesc le cunoaste nu este o forma de proprietate al carei exercitiu ar fi supus unor ingradiri. Indiviziunea, ca forma a proprietatii comune, are in vedere pluralitatea subiectelor dreptului de proprietate, iar continutul acestuia priveste o universalitate de bunuri.

Prin Decizia nr. 210 din 7 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 28 alin. (7) si (8) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, publicata in M.Of. nr. 336 din 14 aprilie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca textele de lege criticate contravin art. 44 alin. (1) din Constitutie, intrucat, fiind vorba de proprietate comuna in forma asociativa (in speta obstea), toti membrii acesteia, de comun acord, ar trebui sa decida cu privire la exercitarea dreptului de dispozitie.
 
Judecatoria Brezoi apreciaza exceptia ca nefondata. In acest sens considera ca, avand in vedere particularitatile regimului juridic al proprietatii comune, legiuitorul poate aduce limitari dreptului de proprietate, in concordanta cu dispozitiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie.
 
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
 
Guvernul considera exceptia neintemeiata. Este invocata in sustinere jurisprudenta in materie a Curtii Constitutionale.
 
Avocatul Poporului considera prevederile legale criticate ca fiind constitutionale, invocand, de asemenea, jurisprudenta in materie a Curtii Constitutionale.
 
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului si al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2) si ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
 
Obiectul exceptiei il reprezinta prevederile art. 28 alin. (7) si (8) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000. Prevederile de lege criticate au fost modificate prin punctul 31 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, si au urmatoarea redactare:
“(7) Terenurile acestor forme asociative nu pot fi instrainate in nici un mod, in intregime sau in parte.
(8) In cazul dizolvarii formelor asociative proprietatea indiviza a acestora va trece in proprietatea publica a consiliilor locale in raza carora se afla terenurile respective.”
Textul constitutional considerat a fi incalcat este cel al art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate.
 
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata pentru considerentele ce urmeaza.
 
Cu privire la regimul juridic al unor forme traditionale de organizare a exploatarii terenurilor forestiere (obsti, composesorate etc.), reglementate in prezent in Legea nr. 1/2000, Curtea, prin Decizia nr. 173 din
12 iunie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002, pronuntata in cadrul controlului a priori, a statuat ca proprietatea comuna sub toate formele pe care sistemul juridic romanesc le cunoaste nu este o forma de proprietate al carei exercitiu ar fi supus unor ingradiri. Indiviziunea, ca forma a proprietatii comune, are in vedere pluralitatea subiectelor dreptului de proprietate, iar continutul acestuia priveste o universalitate de bunuri.

Atunci cand exista diferente intre formele de proprietate comuna ori intre acestea si proprietatea exclusiva, in ceea ce priveste exercitarea unora dintre atributele dreptului de proprietate, aceste diferente corespund particularitatilor regimului juridic al acelei forme de proprietate. In aceste conditii, regimul juridic al proprietatii privind terenurile forestiere restituite fostilor proprietari, in cadrul formelor asociative mentionate, este determinat de legiuitor, in considerarea particularitatilor economice si sociale si juridice ale acestora, inaintea trecerii terenurilor in proprietatea statului. Aceste particularitati cuprind anumite limitari ale exercitarii dreptului de proprietate, decurgand tocmai din modul de organizare a unor astfel de forme asociative.
 
De aceea, legiuitorul a reglementat in mod deosebit aceasta categorie de bunuri, sub conditia exploatarii terenurilor forestiere in forme asociative si cu respectarea regimului silvic. Limitele si continutul acestui drept au fost stabilite in acord cu dispozitiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie.
 
De altfel, in acest sens s-a pronuntat Curtea si prin Decizia nr. 584 din 8 noiembrie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.143 din 19 decembrie 2005, atunci cand a respins exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 28 alin. (5), (6) si (8) din Legea nr. 1/2000.
 
Cele statuate in deciziile mentionate sunt valabile si in cauza de fata, intrucat nu au intervenit elemente noi de natura a determina o reconsiderare a jurisprudentei in materie a Curtii Constitutionale.

9. Aceste sustineri, referitoare la incalcarea dreptului oricarei persoane la judecarea cauzei sale in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil, nu pot fi retinute cata vreme instanta de judecata a examinat in fond cauza dedusa judecatii si s-a pronuntat asupra existentei dreptului de proprietate pretins de reclamanti.

Prin Decizia nr. 196 din 2 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) - sintagma “imobile nationalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru nationalizarea unor imobile, cu modificarile si completarile ulterioare” - si lit. h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicata in M.Of. nr. 275 din 27 martie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se arata, in esenta, ca prevederile legale criticate contravin principiilor constitutionale ale neretroactivitatii legii si garantarii proprietatii private in masura in care se aplica si imobilelor preluate de catre stat fara titlu valabil. Referindu-se la jurisprudenta in materie a Curtii Europene a Drepturilor Omului, autorul exceptiei apreciaza ca masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 10/2001 au un caracter inadecvat si insuficient si sunt in contradictie cu art. 11 alin. (1) din Constitutie, raportat la art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Se mai sustine si incalcarea art. 6 paragraful 1 si a art. 14 din Conventie, deoarece, pe de o parte, in opinia autorului exceptiei nu exista posibilitatea atacarii in justitie “a caracterului ilegal al posesiei statului roman asupra imobilelor preluate fara titlu valabil”, iar, pe de alta parte, exista discriminare intre persoanele care revendica imobilele preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 si ceilalti proprietari deposedati, supusi dreptului comun in materia revendicarii imobiliare.
 
Curtea de Apel Timisoara - Sectia civila apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.
 
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
 
Avocatul Poporului apreciaza ca prevederile legale criticate sunt constitutionale.
 
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei il reprezinta prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) - sintagma “imobile nationalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru nationalizarea unor imobile, cu modificarile si completarile ulterioare” - si lit. h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, potrivit carora: “(1) In sensul prezentei legi, prin imobile preluate in mod abuziv se intelege:
a) imobilele nationalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru nationalizarea unor imobile, cu modificarile si completarile ulterioare, [...]; [...]
h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, cu modificarile si completarile ulterioare;”.
 
In opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse in art. 11 alin. (1) referitoare la obligatia statului de a indeplini obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte, in art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivitatii legii si in art. 44 - Dreptul de proprietate privata.
 
De asemenea, sunt invocate si dispozitiile art. 1 cuprins in Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, referitor la protectia proprietatii, in art. 6 paragraful 1 din conventie, privind dreptul la un proces echitabil, precum si in art. 14 din aceeasi conventie, referitor la interzicerea discriminarii.
 
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine urmatoarele:
 
Autorii exceptiei sustin, in esenta, pe de o parte, ca masurile reparatorii instituite prin Legea nr. 10/2001 au un caracter “insuficient si inadecvat”, contravenind astfel dispozitiilor art. 44 din Constitutie, precum si prevederilor art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, atat in privinta continutului intrinsec al protectiei proprietatii private, la care se refera prevederile invocate, cat si a domeniului de aplicare a acestui text, asa cum a fost stabilit in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
 
Pe de alta parte, se arata ca sintagma “imobilele nationalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru nationalizarea unor imobile, cu modificarile si completarile ulterioare”, cuprinsa in art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, este neconstitutionala in masura in care se aplica si imobilelor preluate de stat fara titlu valabil.
Analizand intreaga argumentatie a criticii de neconstitutionalitate, Curtea constata ca autorii acesteia solicita, in fapt, modificarea continutului normei legale criticate, in sensul adaptarii ei la principiile protectiei drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, evidentiate in jurisprudenta instantei de contencios european a drepturilor omului.
 
Aceste sustineri nu pot fi retinute, dat fiind faptul ca, potrivit competentei sale inscrise in art. 146 din Constitutie si in cap. III din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala verifica in cadrul controlului de constitutionalitate conformitatea legilor si a ordonantelor Guvernului cu dispozitiile si principiile constitutionale, fara a putea modifica sau completa prevederea legala supusa controlului. Modificarea continutului unei norme juridice este atributul exclusiv al legiuitorului, in temeiul dispozitiilor art. 61 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora: “Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii.Ó
 
In opinia autorilor exceptiei, prevederile legale criticate sunt contrare si dispozitiilor art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece nu exista posibilitatea atacarii in justitie “a caracterului ilegal al posesiei statului roman asupra imobilelor preluate fara titlu valabil”.
 
Curtea constata ca aceste sustineri, referitoare la incalcarea dreptului oricarei persoane la judecarea cauzei sale in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil, nu pot fi retinute cata vreme instanta de judecata a examinat in fond cauza dedusa judecatii si s-a pronuntat asupra existentei dreptului de proprietate pretins de reclamanti.
 
Autorii exceptiei mai sustin ca textul de lege criticat contravine dispozitiilor art. 14 din conventie, deoarece exista discriminare intre persoanele care revendica imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 si ceilalti proprietari deposedati, supusi dreptului comun in materia revendicarii imobiliare.
 
Curtea constata insa ca, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, nu poate fi acceptata o interpretare extensiva a dispozitiilor art. 14 din conventie referitoare la principiul nediscriminarii.
 
Astfel, instanta de contencios european al drepturilor omului a retinut, in cauza Affaire linguistique
belgec/Belgique, 1968, ca “autoritatile nationale competente se gasesc adesea in fata unor situatii sau a unor probleme a caror diversitate reclama solutii juridice diferite; unele inegalitati de drept nu urmaresc, de altfel, decat sa corijeze inegalitati de fapt”.
 
Pe de alta parte, Curtea constata ca, prin raportare la art. 11 alin. (1) din Constitutie, textul de lege criticat, delimitand domeniul de aplicare a legii prin exemplificarea conceptului de “imobil preluat in mod abuziv”, nu contine nici un criteriu discriminatoriu, in sensul celor enumerate prin art. 14 din conventie.
  
10. In anumite cazuri legiuitorul poate institui forme speciale de asociere, ce urmaresc apararea unor interese de ordin general si care nu reprezinta modalitati cuprinse in conceptul de libera asociere, astfel cum acesta este conturat prin prevederile art. 40 din Constitutie.

Prin Decizia nr. 126 din 21 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 si art. 5 alin. (2) din anexa nr. 2 (Regulamentul-cadru al asociatiilor de proprietari) la Legea locuintei nr. 114/1996, publicata in M.Of. nr. 265 din 23 martie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, in esenta, ca actele depuse in Dosarul nr. 66/2004 al Judecatoriei Ploiesti, ce a avut ca obiect cererea de infiintare a asociatiei de proprietari, nu intrunesc conditiile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 26/2000 si de Ordonanta Guvernului nr. 400/2003. Astfel, se arata ca Judecatoria Ploiesti, in baza unor “articole neconstitutionale”, a admis cererea de infiintare a asociatiei de proprietari, transferand atributele dreptului de proprietate asupra apartamentului pe care il detine acestei asociatii. In acest fel, considera ca se incalca atat dreptul la libera asociere, cat si dreptul de proprietate.
 
Instanta de judecata considera ca textele legale criticate nu contravin prevederilor constitutionale ale art. 40 si 44.
 
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
 
Guvernul apreciaza ca exceptia este neintemeiata, aratand ca in jurisprudenta sa Curtea a statuat ca in anumite situatii legiuitorul poate institui forme speciale de asociere ce urmaresc salvgardarea unor interese de ordin general, asociatia de proprietari aflandu-se intr-o asemenea situatie.
 
Avocatul Poporului considera prevederile legale criticate ca fiind constitutionale. Se arata ca aceste prevederi sunt in acord cu dispozitiile constitutionale, deoarece prin ele se urmareste realizarea unui scop de interes general.
 
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie prevederile art. 4 si art. 5 alin. (2) din anexa nr. 2 (Regulamentul-cadru al asociatiilor de proprietari) la Legea locuintei nr. 114/1996, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 20 din Legea nr. 145/1999 pentru modificarea si completarea Legii locuintei nr. 114/1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 439 din 9 septembrie 1999.
 
Textele de lege criticate prevad urmatoarele:
- Art. 4: “Asociatia de proprietari se constituie pe baza hotararii a cel putin jumatate plus unul din numarul proprietarilor apartamentelor si spatiilor cu alta destinatie decat aceea cu destinatie de locuinta, din cadrul unei cladiri.
In cladirile de locuit cu mai multe tronsoane sau scari se pot constitui asociatii de proprietari pe fiecare tronson sau scara in parte, daca proprietatea comuna aferenta tronsonului sau scarii poate fi delimitata si daca este posibila repartizarea cheltuielilor comune pe tronsoane sau scari.”
- Art. 5 alin. (2): “Asociatia de proprietari dobandeste personalitate juridica in baza incheierii judecatorului delegat la organul financiar local de catre presedintele judecatoriei in a carei circumscriptie teritoriala se afla imobilul”.
Textele constitutionale pretins a fi incalcate sunt cele ale art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere si ale art. 44 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului de proprietate, precum si la limitele acestui drept.
 
Analizand dispozitiile legale criticate, Curtea constata ca motivul de neconstitutionalitate invocat, in sensul ca ar fi incalcate prevederile constitutionale ale art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere, nu poate fi retinut. In acest sens, referindu-se la dreptul de asociere, Curtea Constitutionala, in jurisprudenta sa, de exemplu, prin Decizia nr. 287 din 5 noiembrie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 833 din 19 noiembrie 2002, a statuat ca in anumite cazuri legiuitorul poate institui forme speciale de asociere, ce urmaresc apararea unor interese de ordin general si care nu reprezinta modalitati cuprinse in conceptul de libera asociere, astfel cum acesta este conturat prin prevederile art. 40 din Constitutie.
 
Asociatia de proprietari se afla intr-o asemenea situatie juridica. Aceasta categorie de asociatii a fost creata prin lege in vederea realizarii unui scop de interes general, si anume administrarea in bune conditii a cladirilor cu mai multe apartamente, luandu-se in seama totodata si interesele locatarilor legate de realizarea unei bune convietuiri, inclusiv pentru stabilirea costurilor si a cheltuielilor comune, a repartizarii lor pe fiecare locatar, a reparatiilor si amenajarilor necesare etc. Rezolvarea problemelor pe care le implica locuirea si administrarea unui imobil cu mai multi locatari impune, in consecinta, o asociere fara de care drepturile si interesele legitime ale celor ce locuiesc in imobilul respectiv ar putea fi afectate prin aparitia unor neintelegeri sau litigii.
 
De asemenea prin Decizia nr. 83 din 10 februarie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 360 din 27 aprilie 2005, Curtea a statuat ca, prin modul in care este reglementata prin lege constituirea asociatiei de proprietari, nu se poate retine ca s-ar incalca dreptul de asociere, prin convertirea sa intr-o obligatie. Optand pentru achizitionarea unui apartament intr-o cladire cu mai multe apartamente, autorul exceptiei si-a asumat in deplina cunostinta de cauza drepturile si obligatiile pe care legea le recunoaste si le impune proprietarilor, in vederea constituirii asociatiei de proprietari.
 
Considerentele si solutiile acestor decizii sunt valabile si in cauza de fata, intrucat nu au intervenit elemente noi care sa determine o reconsiderare a jurisprudentei Curtii.
 
In ceea ce priveste sustinerea autorului exceptiei de neconstitutionalitate, potrivit careia dispozitiile legale criticate ar fi contrare dispozitiilor art. 44 alin. (1) din Constitutie, Curtea constata ca acestea, reglementand modalitatea constituirii asociatiilor de proprietari, sunt exact in sensul textului din Legea fundamentala.