Spete - dreptul muncii (pct. 10 - 14)

(Continuarea Spetei 10)

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca prin dispozitiile legale criticate sunt incalcate prevederile art. 1 alin. (3) si (4), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1), (2) si (3), art. 41 alin. (1), art. 53 si ale art. 124 alin. (2) din Constitutia Romaniei, ce au urmatorul continut:
- Art. 1 alin. (3) si (4): "(3) Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate.
(4) Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca in cadrul democratiei constitutionale."
- Art. 11: "(1) Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3) In cazul in care un tratat la care Romania urmeaza sa devina parte cuprinde dispozitii contrare Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupa revizuirea Constitutiei."
- Art. 15 alin. (1): "Cetatenii beneficiaza de drepturile si de libertatile consacrate prin Constitutie si prin alte legi si au obligatiile prevazute de acestea."
- Art. 16 alin. (1): "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari."
- Art. 20: "(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.

(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile."
- Art. 21 alin. (1), (2) si (3): "(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.
(3) Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil."
- Art. 41 alin. (1): "Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera.";
- Art. 53: "(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii."
- Art. 124 alin. (2): "Justitia este unica, impartiala si egala pentru toti."

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dispozitia de lege criticata se refera la unul din cazurile in care contractul individual de munca inceteaza de drept, si anume de la data retragerii de catre autoritatile sau organismele competente a avizelor, autorizatiilor ori atestarilor care sunt necesare unei persoane pentru exercitarea profesiei. Curtea observa ca libertatea alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca intra in continutul dreptului la munca, Constitutia dand fiecarei persoane posibilitatea de a-si alege profesia, meseria sau ocupatia si, desigur, de a-si alege singura locul de munca.

Curtea retine ca dispozitiile constitutionale referitoare la alegerea libera a profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca nu poate fi interpretata in sensul ca orice persoana, oricand poate opta pentru exercitarea unei profesii ori a unei meserii sau pentru alegerea oricarui loc de munca fara a avea pregatirea si calificarea corespunzatoare ori fara a face dovada ca a obtinut avizul, autorizatia sau atestatul, in cazul in care pentru exercitarea unei profesii sau meserii se cere, pe langa absolvirea studiilor ori calificarea necesara, si acest lucru. Obtinerea acestor avize, autorizatii sau atestari este motivata de specificul fiecarei profesii sau meserii care presupune o calificare corespunzatoare, precum si anumite aptitudini pe care cel ce doreste sa exercite acea meserie sau profesie trebuie sa le aiba, tocmai pentru indeplinirea sarcinilor de la locul de munca ales. Retragerea avizului, autorizatiei sau atestatului de catre autoritatea sau organismul competent se face numai in momentul in care nu mai sunt indeplinite conditiile din momentul acordarii acestora. Astfel, Curtea nu poate retine critica potrivit careia dispozitiile art. 56 lit. h) din Codul muncii incalca prevederile art. 41 alin. (1) din Constitutie.

De asemenea, Curtea observa ca atat emiterea avizelor, autorizatiei sau atestatelor, cat si retragerea acestora se fac de catre autoritatile sau organismele competente in anumite cazuri si conditii stabilite de lege, in mod obiectiv, aceasta retragere avand ca efect incetarea de drept a contractului individual de munca ce se materializeaza intr-un act administrativ al angajatorului. Acest act, daca a fost emis in mod abuziv, cu nerespectarea dispozitiilor legale, poate fi contestat in justitie de cel interesat.
Totodata, Curtea retine ca instanta judecatoreasca investita va solutiona acest litigiu cu respectarea tuturor regulilor si garantiilor procedurale care asigura desfasurarea unui proces echitabil, fiind obligata sa aplice in mod impartial, potrivit art. 124 alin. (3) din Constitutie, dispozitiile de lege care au legatura cu acest litigiu, fara a se incalca in vreun fel principiul constitutional al liberului acces la justitie. De asemenea, Curtea observa ca, potrivit dispozitiilor art. 52 alin. (1) din Legea fundamentala, "persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei". Astfel, in cazul in care salariatul se considera vatamat in drepturile sau in interesele sale legitime prin actul administrativ al autoritatii, care nu ii acorda sau ii retrage avizul, autorizatia sau atestarea, poate cere in justitie recunoasterea dreptului pretins sau interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei suferite, in conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) din Constitutie.
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate potrivit careia dispozitiile de lege criticate vin in contradictie cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, Curtea constata ca nici aceasta nu este intemeiata.

Persoanele care opteaza pentru exercitarea unor profesii sau meserii si pentru incadrarea in functii pentru care reglementarile legale cer si existenta avizului, autorizatiei ori atestarii din partea unor autoritati de specialitate se afla intr-o situatie diferita fata de celelalte categorii de salariati carora nu li se cer aceste documente in momentul incadrarii in functie, ceea ce justifica, in mod obiectiv si rezonabil, tratamentul juridic diferit. Astfel, retragerea de catre autoritatea care le-a emis a avizului, autorizatiei ori atestarii, in momentul in care constata ca nu mai sunt indeplinite conditiile acordarii, retragere ce determina incetarea de drept a contractului individual de munca pentru incheierea caruia existenta acestor documente era o conditie obligatorie, nu reprezinta un tratament juridic discriminator, in sensul interzis de art. 16 alin. (1) din Constitutie, ci aplicarea unui tratament juridic diferentiat in raport cu situatia diferita in care se afla anumite categorii de persoane. De asemenea, Curtea retine ca in momentul incheierii contractului individual de munca persoanele ce incheie acest contract sunt constiente de existenta conditiei obligatorii a obtinerii avizului, autorizatiei sau atestatului, in lipsa carora nu pot fi numite in functie, precum si de consecintele retragerii acestor documente, care se materializeaza in incetarea de drept a contractului individual de munca.

In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate potrivit careia dispozitiile de lege criticate vin in contradictie cu prevederile art. 15 alin. (1) din Constitutie, Curtea constata ca nici aceasta nu este intemeiata, nimeni neputand pretinde inamovibilitate sau stabilitate intr-o functie, fara indeplinirea criteriilor si conditiilor legale.

In ceea ce priveste pretinsa incalcare a dispozitiilor art. 53 din Constitutie, Curtea retine ca acestea sunt aplicabile numai in ipoteza in care exista o restrangere a exercitarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, restrangere care, astfel cum s-a aratat anterior, nu s-a constatat.

Fata de invocarea dispozitiilor art. 11 si 20 din Constitutie, Curtea constata ca instanta nu a indicat dispozitiile internationale considerate a fi incalcate de dispozitiile art. 56 lit. h) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, astfel ca nu poate fi retinuta nici aceasta critica de neconstitutionalitate.

11. Solutionarea cauzelor deduse judecatii este hotarata de judecatori, iar magistratii consultanti nu au decat un rol consultativ, util judecatii in vederea stabilirii adevarului cu privire la drepturile subiective ale partilor in litigiu. Prezenta la judecata a magistratilor consultanti, fara drept de vot deliberativ, constituie o problema reglementata prin lege, potrivit art. 125 alin. (3) din Legea fundamentala, ceea ce exclude ca prin textele legale mentionate sa se incalce in vreun fel independenta judecatorilor, impartialitatea justitiei si, pe un plan mai general, principiile statului de drept.

Prin Decizia nr. 494 din 11 noiembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 58 si 104 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara si a dispozitiilor art. 38, 165, 284 si 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in M.Of. nr. 59 din 18 ianuarie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 31 mai 2004, pronuntata in Dosarul nr. 2.949/LM/2004, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de munca si litigii de munca a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 alin. 11, 12 si 13 si art. 691 alin. 5 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca si a dispozitiilor art. 38, 165, 284 si 287 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Cala” - S.A. din Targu Mures.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca dispozitiile art. 17 alin. 11, 12 si 13 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca vin in contradictie cu cele ale art. 126 alin. (5) din Constitutie, deoarece magistratii consultanti nu participa la infaptuirea justitiei neavand vot deliberativ, deci nu au “jurisdictia” si “imperium”, ci doar asista la sedintele de judecata. Dispozitiile art. 691 alin. 5 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca contravin prevederilor art. 73 alin. (3) lit. l) din Constitutie, deoarece procedura si conditiile numirii magistratilor consultanti trebuie stabilite prin lege organica, iar dispozitiile art. 38, 165, 284 si 287 din Codul muncii contravin art. 16 alin. (1) si art. 21 alin. (3) din Constitutie, deoarece angajatorii sunt discriminati si defavorizati in raport cu salariatii.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de munca si litigii de munca considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In acest sens, arata ca dispozitiile art. 17 alin. 11, 12 si 13 sunt constitutionale, “simpla participare a magistratilor consultanti in completul de judecata si inserarea in minuta a parerii lor neinsemnand participarea la infaptuirea justitiei, tribunalul putand tine sau nu cont de parerea lor”. In ceea ce priveste dispozitiile art. 38 si 165 din Codul muncii, arata ca acestea sunt constitutionale, deoarece reglementeaza mijloace de protectie ale salariatului intr-un raport juridic, fara a veni in contradictie cu dispozitiile constitutionale invocate.

In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia ridicata.

Presedintele Camerei Deputatilor apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In ceea ce priveste dispozitiile art. 17 alin. 11, 12 si 13 din Legea nr. 92/1992, arata ca solutionarea cauzelor deduse judecatii se face de judecatori, rolul magistratilor consultanti fiind pur consultativ si consta in contributia acestora la stabilirea adevarului referitor la drepturile subiective ale partilor in litigiu si la respectarea drepturilor lor procedurale in conformitate cu principiile statului de drept. In ceea ce priveste critica potrivit careia dispozitiile art. 691 alin. 5 incalca art. 73 alin. (3) lit. l) din Constitutie, arata ca nici aceasta nu poate fi primita, deoarece conditiile, procedura de selectie si de propunere de catre Consiliul Economic si Social a candidatilor, pentru a fi numiti ca magistrati consultanti, nu se incadreaza in situatiile prevazute la art. 73 alin. (3) lit. l) din Constitutie, astfel incat se pot stabili prin hotarare a Guvernului. In continuare se arata ca nu poate fi primita nici critica potrivit careia dispozitiile din Codul muncii vin in contradictie cu dispozitiile art. 16 alin. (1) si art. 21 alin. (3) din Constitutie.

Astfel, dispozitiile art. 38 si cele ale art. 165 din Codul muncii reprezinta mijloace de protectie a salariatului in cadrul raportului juridic de dreptul muncii, raport in care, spre deosebire de altele, una dintre parti, respectiv angajatorul, are un rol dominant fata de cealalta parte, respectiv salariatul, fapt ce ar putea determina, in lipsa acestei reglementari, renuntarea salariatului la unele dintre drepturile sale, dictata de catre angajator. De asemenea, nu poate fi retinuta nici critica dispozitiilor art. 284 din Codul muncii, acestea stabilind competenta materiala si teritoriala in ceea ce priveste judecarea conflictelor de munca, prevedere care nu contravine dispozitiilor constitutionale invocate de autorul exceptiei. In ceea ce priveste critica, art. 287 din Codul muncii arata ca nici aceasta nu poate fi retinuta, dispozitia criticata stabilind ca sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului in calitate de creator al litigiului, fapt ce determina obligarea acestuia sa depuna dovezile in apararea sa pana la prima zi de infatisare.

Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Arata ca dispozitiile art. 17 alin. 11, 12 si 13 din Legea nr. 92/1992 nu contravin dispozitiilor art. 126 alin. (5) teza a doua din Constitutie, deoarece numai judecatorul este competent sa pronunte hotararea, in timp ce alte persoane, fiind din afara magistraturii, nu pot avea decat un rol consultativ. In ceea ce priveste critica potrivit careia dispozitiile art. 691 alin. 5 din Legea nr. 92/1992 incalca art. 73 alin. (3) lit. l) din Constitutie, arata ca nici aceasta nu poate fi retinuta, deoarece conditiile generale si procedura de numire a magistratilor consultanti se stabilesc prin lege organica, legiuitorul putand delega Guvernului reglementarea unor aspecte detaliate cum sunt modul de organizare a unor concursuri sau modul de desfasurare a unor proceduri de selectie sau promovare.

In ceea ce priveste dispozitiile art. 38 din Codul muncii, arata ca acestea nu incalca principiile constitutionale invocate de autorul exceptiei, ci, dimpotriva, reprezinta o aplicare a dispozitiilor constitutionale referitoare la protectia salariatilor. Acesta este un principiu fundamental in desfasurarea relatiilor de munca, avand in vedere natura speciala a raportului de munca in care partile nu sunt egale. Lipsa unei asemenea prevederi ar da nastere la o serie de abuzuri din partea angajatorului, salariatul putand fi obligat sa renunte la unele drepturi avand in vedere pozitia sa, ceea ce nu poate fi admis. De asemenea, dispozitiile art. 284 si cele ale art. 287 din Codul muncii sunt in deplin acord cu prevederea constitutionala potrivit careia competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege, astfel ca nu poate fi retinuta nici in acest caz critica de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului, in ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a prevederilor din Legea nr. 92/1992, arata ca prin art. 133 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara aceste dispozitii au fost abrogate, exceptia devenind inadmisibila. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 38, 165, 284 si 287 din Codul muncii, fata de prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, apreciaza ca aceasta nu este intemeiata, deoarece dispozitiile criticate se aplica tuturor celor aflati in situatia prevazuta de ipoteza normei legale, fara nici o discriminare intre cetateni. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate potrivit careia dispozitiile din Codul muncii vin in contradictie cu cele ale art. 21 alin. (3) din Constitutie, arata ca nici aceasta nu poate fi retinuta, deoarece, pe de o parte, textele de lege criticate nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil si nu opresc partile de a se prevala de toate garantiile procesuale care conditioneaza, intr-o societate democratica, procesul echitabil, iar pe de alta parte, dispozitiile art. 284 si cele ale art. 287 din Codul muncii constituie norme de procedura, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, sunt prevazute numai prin lege.

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor, Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Ulterior sesizarii Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate, dispozitiile art. 17 alin. 11, 12 si 13 si cele ale art. 691 alin. 5 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecatoreasca au fost abrogate expres prin art. 133 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara. Dispozitiile criticate au fost preluate in esenta in art. 58 si 104 din legea abrogatoare.

Astfel, obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 58 si 104 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, precum si dispozitiile art. 38, 165, 284 si 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, textele de lege criticate avand urmatorul continut:
- Art. 58 din Legea nr. 304/2004: “(1) Completul pentru solutionarea in prima instanta a cauzelor privind conflictele de munca si asigurari sociale se constituie din 2 judecatori si 2 asistenti judiciari.
(2) Asistentii judiciari participa la deliberari cu vot consultativ si semneaza hotararile pronuntate. Opinia acestora se consemneaza in hotarare, iar opinia separata se motiveaza.
(3) In cazul in care judecatorii care intra in compunerea completului de judecata nu ajung la un acord asupra hotararii ce urmeaza a se pronunta, procesul se judeca din nou in complet de divergenta, prevederile art. 57 alin. (3) si (4) fiind aplicabile.”
- Art. 104 din Legea nr. 304/2004: “Prin hotarare a Guvernului, la propunerea Consiliului Economic si Social si a Ministerului Justitiei, se stabilesc:
a) conditiile, procedura de selectie si de propunere de catre Consiliul Economic si Social a candidatilor, pentru a fi numiti ca asistenti judiciari de catre ministrul justitiei;
b) conditiile de delegare, detasare si transfer al asistentilor judiciari.”
- Art. 38 din Codul muncii: “Salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate.”
- Art. 165 din Codul muncii: “Acceptarea fara rezerve a unei parti din drepturile salariale sau semnarea actelor de plata in astfel de situatii nu poate avea semnificatia unei renuntari din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin in integralitatea lor, potrivit dispozitiilor legale sau contractuale.”
- Art. 284 din Codul muncii: “(1) Judecarea conflictelor de munca este de competenta instantelor stabilite conform Codului de procedura civila.
(2) Cererile referitoare la cauzele prevazute la alin. (1) se adreseaza instantei competente in a carei circumscriptie reclamantul isi are domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul.”
- Art. 287 din Codul muncii: “Sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la prima zi de infatisare.”
Autorul exceptiei sustine ca dispozitiile legale criticate incalca prevederile constitutionale cuprinse in art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 73 alin. (3) lit. l) si art. 126 alin. (5), care au urmatorul continut:
- Art. 16 alin. (1): “Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.”
- Art. 21 alin. (3): “Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.”
- Art. 73 alin. (3) lit. l): “(3) Prin lege organica se reglementeaza: [...]
l) organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instantelor judecatoresti, a Ministerului Public si a Curtii de Conturi;”
- Art. 126 alin. (5): “Este interzisa infiintarea de instante extraordinare. Prin lege organica pot fi infiintate instante specializate in anumite materii, cu posibilitatea participarii, dupa caz, a unor persoane din afara magistraturii.”

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca, prin Decizia nr. 322 din 20 noiembrie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 66 din 30 ianuarie 2002, art. 17 alin. 11 din Legea nr. 92/1992 a fost declarat neconstitutional. Ca urmare a acestei decizii, dispozitiile de lege mentionate, care se refera la asistentii judiciari, au fost modificate in sensul excluderii acestora de la actul de deliberare judiciara si al definirii participarii lor la judecata ca o activitate consultativa. Astfel, Curtea constata ca dispozitiile art. 58 din Legea nr. 304/2004, care a preluat, in esenta, prevederile art. 17 alin. 11-13 din Legea nr. 92/1992, nu contravin Constitutiei, dat fiind ca din continutul lor rezulta cu claritate ca solutionarea cauzelor deduse judecatii este hotarata de judecatori, iar magistratii consultanti nu au decat un rol consultativ, util judecatii in vederea stabilirii adevarului cu privire la drepturile subiective ale partilor in litigiu. Prezenta la judecata a magistratilor consultanti, fara drept de vot deliberativ, constituie o problema reglementata prin lege, potrivit art. 125 alin. (3) din Legea fundamentala, ceea ce exclude ca prin textele legale mentionate sa se incalce in vreun fel independenta judecatorilor, impartialitatea justitiei si, pe un plan mai general, principiile statului de drept.

In acelasi sens, Curtea s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 172 din 6 mai 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 410 din 11 iunie 2003, Decizia nr. 73 din 18 februarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 198 din 27 martie 2003, si prin Decizia nr. 286 din 3 iulie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 558 din 4 august 2003.

In ceea ce priveste critica potrivit careia dispozitiile art. 104 din Legea nr. 304/2004, care au preluat, in esenta, prevederile art. 691 alin. 5 din Legea nr. 92/1992, contravin prevederilor art. 73 alin. (3) lit. l) din Constitutie, deoarece procedura si conditiile numirii magistratilor consultanti trebuie stabilite prin lege organica, Curtea constata ca si aceasta este neintemeiata, deoarece stabilirea prin hotarare a Guvernului, la propunerea Consiliului Economic si Social si a Ministerului Justitiei, a conditiilor si a procedurii de selectie si de propunere a candidatilor, pentru a fi numiti ca asistenti judiciari, precum si a conditiilor de delegare, detasare si transfer al asistentilor judiciari nu constituie o masura de organizare si functionare a instantelor judecatoresti in sensul art. 73 alin. (3) lit. l) din Constitutie, astfel incat se pot stabili prin hotarare a Guvernului.

De asemenea, Curtea constata ca nu poate fi retinuta nici critica potrivit careia dispozitiile art. 38 si cele ale art. 165 din Codul muncii sunt neconstitutionale. Astfel, Curtea retine ca interdictia de a renunta, in tot sau in parte, la aceste drepturi, precum si nulitatea actelor de acceptare tacita a unor drepturi salariale diminuate, prevazute de art. 38 si 165 din Codul muncii, sunt masuri de protectie a salariatilor, menite sa asigure exercitiul neingradit al drepturilor si al intereselor legitime ce li se cuvin in cadrul raporturilor de munca, pentru a-i feri de consecintele unor eventuale abuzuri ori amenintari din partea angajatorilor. O astfel de masura de protectie a salariatilor nu poate fi considerata a fi un privilegiu, contrara prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, atat timp cat ea se justifica in considerarea situatiei unei anume categorii sociale care reclama o astfel de protectie. Totodata, nu sunt infrante prevederile constitutionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.

In ceea ce priveste critica dispozitiilor art. 284 si cele ale art. 287 din Codul muncii, Curtea constata ca aceasta nu este intemeiata. Aceste dispozitii de lege reprezinta norme de procedura care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, se stabilesc prin lege. Reglementarea competentei materiale si teritoriale a instantelor judecatoresti in cazul conflictelor de munca nu reprezinta o instituire a unor privilegii sau discriminari si nici nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil. Salariatul si angajatorul sunt doua parti ale conflictului de munca, situate pe pozitii opuse si cu interese contrare, situatia lor diferita justificand, in anumite privinte, si tratamentul juridic diferentiat. Angajatorul este cel care detine documentele si toate celelalte probe pertinente pentru elucidarea conflictului si pentru stabilirea drepturilor si obligatiilor partilor raportului juridic de munca, fiind necesara si fireasca obligatia acestuia de a prezenta aceste probe.

12. Potrivit art. 47, 49, 50, 135 si altor prevederi constitutionale, statului ii revin o serie de obligatii pentru asigurarea dezvoltarii economice, a aplicarii principiilor economiei de piata, a unui nivel de trai decent, a masurilor de protectie sociala pentru diferite categorii de persoane, precum si a respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale. Pentru indeplinirea acestor obligatii este necesara elaborarea unor acte normative de reglementare a diferitelor domenii de activitate. In acest sens, dintre asemenea acte normative, o importanta deosebita o au cele referitoare la raporturile de munca, la drepturile si indatoririle partilor raporturilor de munca. Pentru asigurarea desfasurarii in conditii optime si uniforme a raporturilor de munca, actele normative in materie prevad drepturi si obligatii minimale, respectiv maximale, care vor trebui respectate la incheierea atat a contractelor colective de munca, cat si a celor individuale.

Prin Decizia nr. 380 din 30 septembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (1) si (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata, si ale art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, publicata in M.Of.  nr. 1.015 din 3 noiembrie 2004, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
Prin Incheierea din 10 mai 2004, pronuntata in Dosarul nr. 156/2004/CCA, Curtea de Apel Targu Mures - Sectia comerciala si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (1) si (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata, si ale art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Transtex” S.R.L. din Sighisoara cu ocazia solutionarii unei actiuni in contencios administrativ, in contradictoriu cu Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si Directia Generala de Munca si Solidaritate Sociala Mures.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca dispozitiile legale criticate nu fac distinctie intre contractele colective de munca incheiate intre parti care sunt afiliate la asociatii patronale, respectiv sindicale, si cele incheiate intre parti neafiliate la nici o asociatie. In consecinta, impun clauze ale contractelor colective de munca in limite si conditii prestabilite de lege, precum si obligativitatea, ca drepturi minimale, a drepturilor stabilite prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior. Apreciaza ca aceste dispozitii legale sunt contrare prevederilor constitutionale referitoare la dreptul de libera asociere, precum si la dreptul la negocieri colective in materie de munca ori la garantarea caracterului obligatoriu al conventiilor colective, restrangand exercitiul acestor drepturi fara sa fie intrunite conditiile prevazute de art. 53 din Constitutie.
Curtea de Apel Targu Mures - Sectia comerciala si de contencios administrativ apreciaza ca exceptia ridicata este nefondata, deoarece “prevederile legale invocate nu afecteaza dreptul la libera asociere, la negocieri colective in materie de munca si nu restrang exercitiul vreunor drepturi si libertati, cat timp contractul-cadru la nivel national obliga la acele clauze prin care se prevad drepturi minimale ce nu pot fi ignorate. Nu este vorba de afectarea negocierilor, ci de asigurarea unui minim de protectie sociala (la nivel national) tocmai pentru a nu fi lezate drepturile si libertatile fundamentale garantate de Constitutie”.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate, iar in conformitate cu art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificarile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In acest sens, arata ca dispozitiile legale criticate nu contravin dreptului la asociere, neexistand, de fapt, nici o legatura intre aceste dispozitii legale si prevederile constitutionale privind libertatea de asociere. Textele de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 9 din Constitutie, referitoare la constituirea si functionarea organizatiilor sindicale si patronale. In conditiile existentei mai multor contracte colective de munca, la niveluri diferite, se impune reglementarea legala a raporturilor dintre aceste contracte pentru protectia salariatilor, cat si pentru inlaturarea conflictelor dintre dispozitiile neconcordante sau contrare cuprinse in diferite contracte colective de munca.

Potrivit naturii specifice a contractului colectiv de munca, acesta este, in acelasi timp, un act juridic bilateral si izvor de drept pentru contractul colectiv de nivel inferior.

Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. Aceste dispozitii “reprezinta tocmai o concretizare a regulii constitutionale potrivit careia dreptul la negocieri colective si caracterul obligatoriu al conventiilor colective de munca sunt garantate”. Prevederea potrivit careia drepturile stabilite prin contractele colective de munca la nivel superior sunt drepturi minimale si obligatorii pentru contractele colective de munca la niveluri inferioare nu este contrara dispozitiilor art. 41 alin. (5) din Constitutie. Prevederile constitutionale referitoare la dreptul de asociere si la restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati nu au relevanta in cauza.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit in cauza de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, republicata, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicata, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 8 alin. (1) si (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998, precum si dispozitiile art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare, dispozitii care au urmatorul continut:
- Art. 8 alin. (1) si (2) din Legea nr. 130/1996:
“(1) Clauzele contractelor colective de munca pot fi stabilite numai in limitele si in conditiile prevazute de prezenta lege.
(2) Contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior.”
- Art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii: “(1) Contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior.”
In sustinerea neconstitutionalitatii acestor texte de lege, autorul exceptiei invoca incalcarea prevederilor constitutionale ale art. 9, art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (5) si ale art. 53, care au urmatorul continut:
- Art. 9: “Sindicatele, patronatele si asociatiile profesionale se constituie si isi desfasoara activitatea potrivit statutelor lor, in conditiile legii. Ele contribuie la apararea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale membrilor lor.”
- Art. 40 alin. (1): “Cetatenii se pot asocia liber in partide politice, in sindicate, in patronate si in alte forme de asociere.”
- Art. 41 alin. (5): “Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate.”
- Art. 53: “(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.”
Autorul exceptiei a mai invocat si infrangerea prevederilor constitutionale ale art. 20, referitoare la prioritatea reglementarilor internationale, fara a indica insa vreun instrument juridic international cu care dispozitiile legale criticate ar fi neconcordante.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca, potrivit art. 47, 49, 50, 135 si altor prevederi constitutionale, statului ii revin o serie de obligatii pentru asigurarea dezvoltarii economice, a aplicarii principiilor economiei de piata, a unui nivel de trai decent, a masurilor de protectie sociala pentru diferite categorii de persoane, precum si a respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale. Pentru indeplinirea acestor obligatii este necesara elaborarea unor acte normative de reglementare a diferitelor domenii de activitate. In acest sens, dintre asemenea acte normative, o importanta deosebita o au cele referitoare la raporturile de munca, la drepturile si indatoririle partilor raporturilor de munca. Pentru asigurarea desfasurarii in conditii optime si uniforme a raporturilor de munca, actele normative in materie prevad drepturi si obligatii minimale, respectiv maximale, care vor trebui respectate la incheierea atat a contractelor colective de munca, cat si a celor individuale.
Dand expresie recunoasterii dreptului partilor raporturilor de munca la negocierea colectiva a drepturilor si indatoririlor izvorate din aceste raporturi, legislatia reglementeaza si conditiile de negociere si de incheiere a contractelor colective de munca, a clauzelor obligatorii ale acestor contracte, la nivel de unitate, la nivel de ramura si la nivel national.

Curtea observa ca aceste reglementari legale nu au insa nici o legatura cu libertatea de asociere. Astfel, nici un patron ori organizatie patronala, respectiv nici un salariat ori organizatie sindicala, nu poate fi obligat sa se asocieze ori sa se afilieze la o organizatie de nivel superior. Organizatiile sindicale si patronale pot fi reprezentantive la nivel de unitate, de ramura sau la nivel national, in functie de numarul minim, prevazut de lege, al membrilor lor. Reprezentativitatea acestor organizatii le indreptateste sa negocieze si sa incheie contractele colective de munca la nivelurile respective, ale caror clauze, referitoare la drepturile minimale, sa fie obligatorii la incheierea contractelor colective de munca la niveluri inferioare, indiferent daca partile acestora s-au asociat, respectiv s-au afiliat ori nu, la organizatiile de la nivelul superior. Contractul colectiv de munca incheiat la nivel national sau la nivel de ramura constituie izvor de drept (ca si legea) la incheierea contractelor colective de munca la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Ca atare, cu aceste obligatii firesti, partile au toata libertatea sa negocieze si alte clauze, precum si drepturi superioare.

13.   Dreptul la munca, dreptul la libera alegere a profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca si dreptul la protectia sociala, consacrate de art. 41 din Constitutie, republicata, in concordanta cu reglementarile din instrumentele juridice internationale, sunt drepturi fundamentale si generale. In exercitarea acestor drepturi orice persoana are posibilitatea sa se incadreze in munca fara sa fie fortata in acest sens, sa opteze pentru o anumita profesie, meserie sau ocupatie, pentru care se pregateste si se califica in mod corespunzator, precum si pentru un loc de munca dorit.

Prin Decizia nr. 379 din 30 septembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 65 si art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, publicata in M.Of. nr. 979 din 25 octombrie 2004, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
Prin Incheierea din 4 mai 2004, pronuntata in Dosarul nr. 1.936/2004, Tribunalul Mures - Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 65 si art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, exceptie ridicata de Ileana Nagy in cadrul judecarii unui litigiu de munca.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca dispozitiile art. 65 din Codul muncii incalca dreptul fundamental la munca, garantat de Constitutie si de pactele si tratatele internationale la care Romania este parte, deoarece salariatul poate fi indepartat din exercitiul dreptului la munca si datorita unor actiuni culpabile ale angajatorului. In ceea ce priveste dispozitiile art. 269 din acelasi act normativ, autorul exceptiei sustine ca acestea sunt neconstitutionale, intrucat nu se prevede obligatia angajatorului de a repara si daunele morale cauzate angajatului prin nerespectarea dreptului la demnitate in munca.

Tribunalul Mures - Sectia civila opineaza in sensul ca “dispozitiile art. 65 din Codul muncii sunt constitutionale, intrucat instituie un raport de proportionalitate intre restrangerea exercitiului dreptului la munca al salariatilor si situatiile care au determinat aceasta restrangere, situatii care sunt reglementate expres ca reprezentand o gravitate deosebita la adresa exercitarii drepturilor angajatorilor”. In ceea ce priveste dispozitiile art. 269 alin. (1) din acelasi cod, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata. Arata, in acest sens, ca prevederile Cartei sociale europene, ale Pactului international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, ca de altfel si Codul muncii, in art. 6 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. e) si f) si art. 40 alin. (2) lit. c), instituie dreptul salariatilor la demnitatea in munca. Ca atare, nerespectand acest drept, angajatorul cauzeaza salariatului un prejudiciu moral, iar salariatul, neavand dreptul la despagubiri pentru daune morale, este grav discriminat fata de alte persoane prejudiciate moral.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate, iar in conformitate cu art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificarile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca dispozitiile art. 65 din Codul muncii nu ingradesc dreptul la munca, deoarece “angajatorul nu poate fi obligat sa mentina salariatii in dauna patrimoniului sau si a bunei functionari a afacerii, in cazul in care se loveste de anumite dificultati dintre cele enumerate de lege (...), angajatorul poate dispune incetarea contractului de munca al salariatilor sai, cu conditia ca motivul concedierii sa fie serios si real”. Exceptia este neintemeiata si in ceea ce priveste dispozitiile art. 269 alin. (1) din acelasi act normativ, intrucat raspunderea angajatorului pentru prejudiciul material suferit de angajat in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul se intemeiaza pe normele si principiile raspunderii civile contractuale. Codul muncii nu reglementeaza raspunderea civila delictuala pentru prejudicii morale, raspunderea in dreptul muncii fiind o raspundere prin esenta contractuala, care nu poate viza acoperirea unor prejudicii morale.

Astfel, angajatul are posibilitatea de a solicita despagubiri pentru eventualele prejudicii morale suferite din cauza angajatorului, in temeiul normelor dreptului civil, care intregesc, in masura compatibilitatii, prevederile Codului muncii, potrivit art. 295 din acest cod.

Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile art. 65 din Codul muncii sunt constitutionale, intrucat prin ele se “da posibilitatea agentilor economici sa isi organizeze activitatea in conformitate cu cerintele unei functionari eficiente, iar in raport cu aceasta sa dimensioneze numarul de personal angajat pe diferite posturi potrivit nevoilor lor reale, ceea ce nu aduce atingere prevederilor constitutionale sau celor din instrumentele juridice internationale invocate, referitoare la dreptul la munca si la protectia sociala a muncii”. Dispozitiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii nu incalca prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, deoarece constituie un tratament juridic nediscriminatoriu pentru toti salariatii. De altfel, Guvernul retine ca autorul exceptiei critica o omisiune a legii, in sensul ca aceasta nu prevede despagubiri si pentru daune morale, ceea ce nu intra insa in sfera de competenta a Curtii Constitutionale.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit in cauza de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, republicata, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicata, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 65 si art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare, dispozitii care au urmatorul continut:
- Art. 65: “(1) Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca, determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat ca urmare a dificultatilor economice, a transformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatii.
(2) Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa, dintre cele prevazute la alin. (1).”;
- Art. 269 alin. (1): “Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.”

In sustinerea neconstitutionalitatii acestor texte de lege, autorul exceptiei invoca incalcarea prevederilor constitutionale ale art. 11 alin. (1) si (2), art. 16 alin. (1), art. 20 si ale art. 41 alin. (1) si (2), care au urmatorul continut:
- Art. 11 alin. (1) si (2): “(1) Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”
- Art. 16 alin. (1): “Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.”;
- Art. 20: “(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.
(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.”
- Art. 41 alin. (1) si (2): “(1) Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera.
(2) Salariatii au dreptul la masuri de protectie sociala. Acestea privesc securitatea si sanatatea salariatilor, regimul de munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tara, repausul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii deosebite sau speciale, formarea profesionala, precum si alte situatii specifice, stabilite prin lege.”

Autorul exceptiei considera ca textele legale criticate contravin si reglementarilor internationale prevazute de art. 22 si art. 23 pct. 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, precum si pct. 26 - Partea I, art. 1 pct. 1 - Partea a II-a si art. 24 lit. a) din Carta sociala europeana revizuita, al caror continut este urmatorul:
- Declaratia Universala a Drepturilor Omului:
- Art. 22: “Orice persoana, in calitatea sa de membru al societatii, are dreptul la securitate sociala, ea este indreptatita sa obtina realizarea drepturilor economice, sociale si culturale indispensabile pentru demnitatea sa si libera dezvoltare a personalitatii sale, prin efort national si cooperare internationala, tinandu-se seama de organizarea si de resursele fiecarei tari.”
- Art. 23 pct. 1: “Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la conditii echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotire impotriva somajului.”
- Carta sociala europeana revizuita:
Partea I - pct. 26: “Partile contractante recunosc ca obiectiv al politicii lor, a carui realizare o vor urmari prin toate mijloacele utile pe plan national si international, atingerea conditiilor specifice pentru asigurarea exercitarii efective a urmatoarelor drepturi si principii: [...]
26. toti lucratorii au dreptul la demnitate in munca [...].”
Partea a II-a - Art. 1 pct. 1: “In vederea exercitarii efective a dreptului la munca, partile se angajeaza:
1. sa recunoasca drept unul dintre principalele obiective si responsabilitati realizarea si mentinerea celui mai ridicat si stabil nivel posibil de ocupare a fortei de munca, in vederea realizarii unei ocupari depline; [...]”
- Art. 24 lit. a): “In vederea asigurarii exercitarii efective a dreptului la protectie in caz de concediere, partile se angajeaza sa recunoasca:
a) dreptul lucratorilor de a nu fi concediati fara un motiv intemeiat, legat de aptitudinea sau de conduita acestora ori de cerintele de functionare a intreprinderii, a institutiei sau a serviciului.”

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dreptul la munca, dreptul la libera alegere a profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca si dreptul la protectia sociala, consacrate de art. 41 din Constitutie, republicata, in concordanta cu reglementarile din instrumentele juridice internationale, sunt drepturi fundamentale si generale. In exercitarea acestor drepturi orice persoana are posibilitatea sa se incadreze in munca fara sa fie fortata in acest sens, sa opteze pentru o anumita profesie, meserie sau ocupatie, pentru care se pregateste si se califica in mod corespunzator, precum si pentru un loc de munca dorit. Curtea retine ca acestea nu sunt insa drepturi absolute, in sensul ca persoana s-ar putea incadra la orice loc de munca, de aceste drepturi beneficiind numai persoanele cu calificarea si aptitudinile necesare unei profesii, meserii sau ocupatii pentru care are calificarea si aptitudinea necesare.

Astfel, Codul muncii, in scopul eliminarii oricaror discriminari la angajare si in scopul asigurarii stabilitatii raporturilor de munca, prevede numeroase garantii, menite sa impiedice comportamentul abuziv al angajatorilor, printre care foarte importanta este stricta reglementare a conditiilor de incetare a contractului individual de munca. Acesta poate inceta si din initiativa angajatorului pentru motive ce tin de persoana salariatului, dar si pentru motive legate de functionarea in bune conditii a unitatii. Aceste motive sunt concret determinate de lege, iar salariatul concediat poate contesta in justitie legalitatea si temeinicia motivelor concedierii. De altfel, Curtea observa ca in art. 24 lit. a) din Carta sociala europeana revizuita, invocat de autorul exceptiei, se prevede posibilitatea concedierii salariatilor pentru “un motiv intemeiat, legat de aptitudinea sau conduita acestora ori de cerintele de functionare a intreprinderii, a institutiei sau a serviciului”.

Cat priveste verificarea valabilitatii motivului invocat de angajator, aceasta intra in competenta instantelor judecatoresti sesizate prin contestatia salariatului concediat.

Art. 65 din Codul muncii prevede dreptul angajatorului de a dispune concedierea salariatului in cazul in care este nevoit sa desfiinteze postul ocupat de acesta datorita dificultatilor economice, transformarilor tehnologice sau reorganizarii activitatii. Alin. (2) al aceluiasi articol impune conditia ca desfiintarea locului de munca “sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.”

In ceea ce priveste art. 269 alin. (1) din Codul muncii, Curtea observa ca acesta este criticat de autorul exceptiei pentru faptul ca prevede obligatia angajatorului de a plati despagubiri numai pentru pagubele materiale cauzate din culpa sa salariatului, nu si pentru eventualele prejudicii morale. Prin aceasta se urmareste completarea textului legal cu prevederea dreptului la despagubire si pentru prejudicii morale, ceea ce, potrivit dispozitiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicata, nu intra in competenta Curtii Constitutionale, motiv pentru care exceptia de neconstitutionalitate a art. 269 alin. (1) din Codul muncii este inadmisibila.
De altfel, Curtea observa ca in textul art. 269 se precizeaza faptul ca angajatorul este obligat sa-l despagubeasca pe salariat in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale. Aceasta nu exclude insa posibilitatea salariatului, care a suferit si prejudicii morale din culpa angajatorului, sa solicite despagubiri in temeiul normelor de drept comun, referitoare la raspunderea civila delictuala.

14 . Nu are nicio relevanta daca nulitatea este absoluta sau relativa, deoarece, in nici un caz, nu pot fi anulate prestatiile executate de parti (prestarea muncii, plata salariului, alte drepturi si obligatii) pe durata existentei contractului individual de munca.

Prin Decizia nr. 378 din 30 septembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 57 alin. (2), art. 77 si art. 283 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, publicata in M.Of. nr. 936 din 13 octombrie 2004, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 19 mai 2004, pronuntata in Dosarul nr. 10.081/2003, Tribunalul Suceava - Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 57 alin. (2), art. 77 si art. 283 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, exceptie ridicata de Regia Nationala a Padurilor - Romsilva, Directia Silvica Suceava, intr-un litigiu de munca.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca dispozitiile art. 57 alin. (2) si ale art. 283 alin. (1) lit. d) din Codul muncii sunt contrare prevederilor art. 15 alin. (2) si ale art. 21 alin. (3) din Constitutie, republicata, deoarece, pe de o parte, “se refera la constatarea nulitatii contractului de munca fara a face distinctia intre nulitatea absoluta si cea relativa”, iar, pe de alta parte, “reglementeaza situatii sau contracte aparute, reglementate sau incheiate inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 53/2003”. De asemenea, apreciaza ca dispozitiile art. 77 din aceeasi lege sunt contrare prevederilor art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie, republicata, prin aceea ca ingradesc dreptul unitatii “de a invoca in apararea pozitiei sale si a intereselor ei legitime si alte motive decat cele enumerate in decizia contestata”.

Tribunalul Suceava - Sectia civila apreciaza ca exceptia ridicata este neintemeiata, intrucat aspectele invocate “nu sunt probleme de constitutionalitate, ci de aplicare a legii de competenta instantei de fond”.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate, iar in conformitate cu art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificarile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata, sub toate aspectele. Dispozitiile legale criticate nu incalca principiul neretroactivitatii legii, iar “stabilirea situatiilor concrete la care se aplica dispozitia privind nulitatea contractului de munca reprezinta o problema de aplicare a legii, nu de constitutionalitate”. Nulitatea contractului se raporteaza la reglementarea legala in vigoare la data incheierii acestuia. Arata, de asemenea, ca dispozitiile legale criticate nu incalca nici dreptul la un proces echitabil, ele fiind de drept material, iar nu de drept procesual. Interdictia invocarii si a altor motive de incetare a contractului de munca, in afara de cele precizate in decizia de concediere, este menita sa impiedice depasirea cadrului procesual stabilit.
Avocatul Poporului considera ca textele de lege criticate sunt constitutionale. In acest sens arata ca art. 57 alin. (2) si art. 283 din Legea nr. 53/2003 nu contin dispozitii cu caracter retroactiv. Ele se refera doar la efectele constatarii nulitatii contractului individual de munca. Totodata, considera ca nici art. 77 din aceeasi lege nu incalca prevederile art. 21 din Constitutie, republicata, intrucat “prin stabilirea obligatiei angajatorului de a invoca in fata instantei, in caz de conflict de munca, doar motivele de fapt si de drept precizate in decizia de concediere nu este incalcat principiul liberului acces la justitie”. Legiuitorul poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale, precum si modalitati de exercitare a drepturilor procedurale.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit in cauza de judecatorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicata, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, sa solutioneze exceptia