Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager

Spete - dreptul muncii (pct. 16 - 20)

16. Dispozitia potrivit careia concediul de odihna neefectuat de catre salariat poate fi compensat in bani in cazul incetarii contractului individual de munca nu contravine principiilor economiei de piata si nici obligatiilor constitutionale ale statului in acest domeniu. O componenta esentiala a dreptului muncii o reprezinta protectia sociala a muncii, ce cuprinde, la randul ei, aspectele prevazute in art. 41 alin. (2) din Constitutie, republicata, printre care se regaseste si concediul de odihna platit.

Prin Decizia nr. 312 din 8 iulie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 alin. (4) si ale art. 164 alin. (2) din Codul muncii, publicata in M.Of. nr. 797 din 30 august 2004, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 5 aprilie 2004, pronuntata in Dosarul nr. 4.517/2003, Tribunalul Braila - Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 141 alin. (4) si ale art. 164 alin. (2) din Codul muncii.

Exceptia a fost ridicata de Societatea Comerciala “A & G MED TRADING” - S.R.L. din Bucuresti in dosarul sus-mentionat, avand drept obiect pretentii pentru drepturi salariale.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca dispozitiile art. 141 alin. (4) din Codul muncii contravin prevederilor art. 135 alin. (1) si (2) din Constitutie, republicata, deoarece impun plata concediului de odihna neefectuat pana la data incetarii contractului de munca, indiferent de motivele acesteia si de eventuala vina a salariatului.

Art. 164 alin. (2) din aceeasi lege este neconstitutional, venind in contradictie cu dispozitiile art. 4 alin. (2) si cu cele ale art. 16 alin. (1) din Constitutie, republicata, deoarece permit recuperarea daunelor cauzate angajatorului numai pe baza hotararii judecatoresti definitive si irevocabile, pe cand salariatul isi poate recupera creantele pe baza hotararii judecatoresti definitive, instituind astfel o discriminare nejustificata. Tribunalul Braila - Sectia civila apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Prevederile art. 141 alin. (4) din Codul muncii nu contravin dispozitiilor constitutionale referitoare la principiile economiei de piata, deoarece, indiferent de cauza incetarii raporturilor de munca, anterior datei incetarii acestor raporturi salariatul a prestat munca si pentru aceasta are dreptul corespunzator la concediu de odihna, care, de altfel, nu poate fi negociat. Dispozitiile art. 164 din Codul muncii se refera la executarea daunelor, adica la raspunderea civila delictuala, iar salariatii pot executa pe baza hotararii judecatoresti definitive doar drepturile salariale prevazute de contractul de munca. Incalcarea dispozitiilor constitutionale referitoare la egalitatea in drepturi ar fi existat daca in cadrul aceluiasi tip de raspundere ar fi fost reglementate modalitati diferite de executare.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul Romaniei apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Dispozitiile art. 141 alin. (4) din Codul muncii sunt in concordanta cu prevederile art. 41 alin. (2) din Constitutie, republicata, care statueaza dreptul salariatilor la masuri de protectie sociala ce include si dreptul la concediul de odihna platit. Dreptul la concediu de odihna nu poate fi negociat si, astfel, nu se poate sustine incalcarea de catre textul criticat a dispozitiilor art. 135 alin. (2) din Constitutie, republicata. In ceea ce priveste dispozitiile art. 164

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari


Rezolvati rapid si perfect legal orice problema generata de noile reglementari ce modifica in Codul fiscal 4 argumente solide pentru a va abona la Consilier – Taxe si Impozite pentru Contabili 1 Evitati garantat orice greseala fiscala din contabilitate 2 Va rezolvati rapid toate problemele de fiscalitate 3 Salvati sume importante din...

Oferta Speciala
valabila 48h

alin. (2), arata ca instanta de contencios constitutional s-a mai pronuntat asupra acestor dispozitii de lege statuand, prin Decizia nr. 24/2003, ca sunt constitutionale.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicata, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 141 alin. (4) si cele ale art. 164 alin. (2) din Codul muncii, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003.
Aceste texte de lege au urmatorul continut:
- Art. 141 alin. (4): “Compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai in cazul incetarii contractului individual de munca.”
- Art. 164 alin. (2): “Retinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decat daca datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila si a fost constatata ca atare printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila.”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca prin dispozitia legala criticata sunt incalcate prevederile art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) si ale art. 135 din Constitutia Romaniei, republicata, ce au urmatorul continut:
- Art. 4 alin. (2): “Romania este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala.”
- Art. 16 alin. (1): “Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.”
- Art. 135: “(1) Economia Romaniei este economie de piata, bazata pe libera initiativa si concurenta.
(2) Statul trebuie sa asigure:
a) libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie;
b) protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara;
c) stimularea cercetarii stiintifice si tehnologice nationale, a artei si protectia dreptului de autor;
d) exploatarea resurselor naturale, in concordanta cu interesul national;
e) refacerea si ocrotirea mediului inconjurator, precum si mentinerea echilibrului ecologic;
f) crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii;
g) aplicarea politicilor de dezvoltare regionala in concordanta cu obiectivele Uniunii Europene.”

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dispozitia potrivit careia concediul de odihna neefectuat de catre salariat poate fi compensat in bani in cazul incetarii contractului individual de munca nu contravine principiilor economiei de piata si nici obligatiilor constitutionale ale statului in acest domeniu. O componenta esentiala a dreptului muncii o reprezinta protectia sociala a muncii, ce cuprinde, la randul ei, aspectele prevazute in art. 41 alin. (2) din Constitutie, republicata, printre care se regaseste si concediul de odihna platit. Acesta nu poate constitui obiect de tranzactie, nu poate fi retras si nici nu se poate renunta la el, angajatorul putand negocia, in limitele prevazute de lege si de contractul colectiv de munca, doar durata, conditiile si perioadele de efectuare a concediului de odihna.

Dreptul la concediu de odihna este stabilit proportional cu munca prestata de catre salariat intr-un an calendaristic, compensarea in bani stabilindu-se astfel tot in functie de durata timpului in care s-a prestat munca. Asadar, indiferent de motivele incetarii contractului individual de munca si de durata care a trecut de la incheierea contractului de munca pana in momentul incetarii acestuia, salariatul a prestat munca si, proportional cu perioada lucrata, a castigat dreptul la concediul de odihna. Intrucat, din cauza incetarii contractului individual de munca, acesta nu mai poate efectua concediul de odihna la care are dreptul, apare ca fiind constitutionala obligatia angajatorului sa-l compenseze in bani.

Nu poate fi retinuta nici critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 164 alin. (2) din Codul muncii. Curtea s-a mai pronuntat asupra constitutionalitatii acestor dispozitii si in cadrul controlului prealabil, statuand, prin Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, ca ipoteza reglementata de textul de lege criticat se refera la situatiile in care salariatul nu-si acopera de bunavoie dauna cauzata angajatorului. In conditiile statului de drept se impune ca orice executare silita sa aiba la baza un titlu executoriu valabil, iar raspunderea patrimoniala pentru daune sa se stabileasca de catre instantele de judecata, care, potrivit art. 124 alin. (1) din Constitutie, republicata, infaptuiesc justitia in numele legii. De asemenea, Curtea observa ca dispozitia legala criticata se inscrie in cadrul masurilor de protectie a salariatului in raporturile sale cu angajatorul, ceea ce nu poate avea semnificatia unei discriminari, cele doua parti aflandu-se in situatii diferite care justifica aplicarea unui tratament juridic diferit.

17. Alin. (1) al art. 195 din Codul muncii contine o norma prohibitiva, prin aceea ca interzice angajatului care a beneficiat de un curs sau de un stagiu de pregatire profesionala in conditiile legii sa aiba initiativa incetarii contractului individual de munca o perioada de 3 ani. Aceasta norma prohibitiva nu este insa una absoluta, impunandu-se a fi coroborata cu prevederile alin. (3) al aceluiasi articol, care instituie sanctiunea pentru nerespectarea interdictiei sus-mentionate, si anume suportarea de catre angajat a tuturor cheltuielilor ocazionate de pregatirea sa profesionala, proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul individual de munca.

Prin Decizia nr. 271 din 22 iunie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 195 alin. (1), (2) si (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, publicata in M.Of. nr. 639 din 15 iulie 2004, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 18 martie 2004, pronuntata in Dosarul nr. 8.257/LM/2003, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de munca si litigii de munca a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 195 alin. (1), (2) si (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, exceptie ridicata de Teodor Gabriel Porfireanu, Catalin Marian Stere si Alina Bogdan in cadrul unei cauze avand ca obiect solutionarea cererii prin care societatea comerciala angajatoare “Integrator” - S.A. din Bucuresti a solicitat de la autorii exceptiei de neconstitutionalitate, fostii sai angajati, plata cheltuielilor suportate pentru adaptarea profesionala a acestora.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorii acesteia sustin ca dispozitiile legale criticate contravin prevederilor constitutionale ale art. 25 alin. (1) privind libera circulatie, ale art. 32 alin. (1), referitoare la dreptul la invatatura, ale art. 41 alin. (1) si (2), referitoare la munca si la protectia sociala a muncii, ale art. 42 alin. (1), care interzic munca fortata si ale art. 53 alin. (1) privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, prin aceea ca: fac imposibila initiativa salariatului pentru incetarea contractului individual de munca; obliga salariatul sa munceasca pentru angajator cel putin 3 ani contra vointei sale; obliga salariatul la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregatirea sa profesionala, proportional cu perioada lucrata dupa terminarea cursurilor de pregatire.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de munca si litigii de munca apreciaza ca exceptia ridicata nu este intemeiata, intrucat dispozitiile legale criticate nu ingradesc drepturile salariatilor, ci, dimpotriva, le protejeaza. Actul aditional la contractul individual de munca privind pregatirea salariatului constituie un contract sinalagmatic, pe care salariatul il incheie doar daca este de acord cu clauzele sale, iar daca l-a acceptat, urmeaza sa suporte toate consecintele acestuia.

Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificarile ulterioare, s-a solicitat si punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata, intrucat, pe de-o parte, obligatia de a lucra in unitate 3 ani ca urmare a suportarii de catre aceasta a pregatirii profesionale a salariatului se stabileste prin act aditional la contractul individual de munca, pe care angajatul nu este obligat sa il accepte, iar pe de alta parte, nici o dispozitie constitutionala nu-l obliga pe angajator sa suporte cheltuielile pentru formarea profesionala a salariatilor. Astfel, considera ca art. 195 din Codul muncii nu contravine prevederilor art. 25 alin. (1), art. 32 alin. (1), art. 41 alin. (1) si (2) si ale art. 53 alin. (1) din Constitutie, republicata.

Avocatul Poporului considera ca instituirea, printr-un act aditional la contractul de munca, a unui termen de cel putin 3 ani de la data absolvirii cursului sau stagiului de pregatire profesionala, perioada in care salariatii nu pot avea initiativa incetarii contractului individual de munca, nu ingradeste dreptul la munca si nici libertatea alegerii locului de munca. Salariatul are dreptul de a solicita incetarea contractului individual de munca, cu obligatia corelativa de a suporta toate cheltuielile ocazionate de pregatirea sa profesionala, intrucat aceasta a fost initiata de catre angajator. Referitor la pretinsa incalcare a prevederilor art. 42 din Constitutie, republicata, privind interzicerea muncii fortate, arata ca instituirea obligatiei de achitare a cheltuielilor determinate de pregatirea profesionala nu are semnificatia unei munci fortate, ci asigura libertatea contractuala, in temeiul careia partile contractante pot conveni de comun acord asupra modalitatilor de executare sau de stingere a obligatiilor lor reciproce. Totodata, apreciaza ca prevederile art. 195 alin. (1), (2) si (3) din Codul muncii sunt in concordanta si cu celelalte prevederi constitutionale invocate de autorul exceptiei.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicata, precum si celor ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 195 alin. (1), (2) si (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare, avand urmatorul continut:
- Art. 195 alin. (1), (2) si (3): “(1) Salariatii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesionala mai mare de 60 de zile in conditiile art. 194 alin. (2) lit. b) si alin. (3) nu pot avea initiativa incetarii contractului individual de munca o perioada de cel putin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesionala.
(2) Durata obligatiei salariatului de a presta munca in favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionala, precum si orice alte aspecte in legatura cu obligatiile salariatului, ulterioare formarii profesionale, se stabilesc prin act aditional la contractul individual de munca.
(3) Nerespectarea de catre salariat a dispozitiei prevazute la alin. (1) determina obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregatirea sa profesionala, proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul individual de munca.”

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorii acesteia arata ca dispozitiile legale criticate contravin prevederilor art. 25 alin. (1), art. 32 alin. (1), art. 41 alin. (1) si (2), art. 42 alin. (1) si ale art. 53
alin. (1) din Constitutia Romaniei, revizuita si republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, avand urmatorul continut:
- Art. 25 alin. (1): “Dreptul la libera circulatie, in tara si in strainatate, este garantat. Legea stabileste conditiile exercitarii acestui drept.”
- Art. 32 alin. (1): “Dreptul la invatatura este asigurat prin invatamantul general obligatoriu, prin invatamantul liceal si prin cel profesional, prin invatamantul superior, precum si prin alte forme de instructie si de perfectionare.”
- Art. 41 alin. (1) si (2): “(1) Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera.
(2) Salariatii au dreptul la masuri de protectie sociala. Acestea privesc securitatea si sanatatea salariatilor, regimul de munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tara, repausul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii deosebite sau speciale, formarea profesionala, precum si alte situatii specifice, stabilite prin lege.”
- Art. 42 alin. (1): “Munca fortata este interzisa.”
- Art. 53 alin. (1): “Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.”

Analizand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea retine urmatoarele:
Dispozitiile legale criticate reglementeaza indatoririle salariatilor care au beneficiat de un curs sau de un stagiu de formare profesionala cu durata mai mare de 60 de zile, in conditiile in care toate cheltuielile ocazionate de pregatirea profesionala au fost suportate de catre angajator. Potrivit art. 193 din Codul muncii, toate aceste indatoriri trebuie sa fie prevazute intr-un act aditional la contractul individual de munca, asupra caruia partile au convenit de comun acord.

Curtea retine ca alin. (1) al art. 195 din Codul muncii contine o norma prohibitiva, prin aceea ca interzice angajatului care a beneficiat de un curs sau de un stagiu de pregatire profesionala in conditiile legii sa aiba initiativa incetarii contractului individual de munca o perioada de 3 ani. Aceasta norma prohibitiva nu este insa una absoluta, impunandu-se a fi coroborata cu prevederile alin. (3) al aceluiasi articol, care instituie sanctiunea pentru nerespectarea interdictiei sus-mentionate, si anume suportarea de catre angajat a tuturor cheltuielilor ocazionate de pregatirea sa profesionala, proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul individual de munca. Astfel, Curtea constata ca, in conditiile in care salariatul a beneficiat de un curs sau de un stagiu de formare profesionala cu durata mai mare de 60 de zile, acesta poate avea initiativa incetarii contractului individual de munca, dar cu respectarea unei obligatii asumate printr-un act aditional la contractul individual de munca. Pentru nerespectarea obligatiilor asumate prin actul aditional, salariatul suporta consecintele prevazute in acel contract, cu care a fost de acord inainte de inceperea cursului sau a stagiului de formare profesionala. Ca atare, nu se poate sustine o ingradire a dreptului la munca sau a libertatii alegerii locului de munca, consacrate de art. 41 alin. (1) din Legea fundamentala.

In ceea ce priveste pretinsa supunere la munca fortata, Curtea constata ca aceste sustineri ale autorilor exceptiei nu pot fi primite, intrucat art. 195 alin. (1) din Codul muncii ii interzice salariatului doar initierea incetarii contractului individual de munca inainte de expirarea timpului prevazut in actul aditional, in care trebuie sa presteze munca in folosul angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea sa profesionala. Salariatul nu este tinut cu forta la acelasi loc de munca, dar, daca nu-si respecta angajamentul luat prin actul aditional, poate fi obligat sa restituie angajatorului cheltuielile suportate de acesta, proportional cu perioada nelucrata.
Referitor la incalcarea dreptului la invatatura, prevazut de art. 32 din Constitutie, republicata, Curtea constata ca dispozitiile art. 195 alin. (1), (2) si (3) din Codul muncii nu prevad nici o ingradire a exercitiului acestui drept fundamental social-cultural, ci, dimpotriva, ele stimuleaza chiar exercitarea dreptului la invatatura prin posibilitatea participarii angajatilor la stagii sau cursuri de formare profesionala, toate cheltuielile ocazionate de aceasta participare fiind suportate de catre angajator. Potrivit art. 32 din Constitutie, formele organizatorice prin care se realizeaza dreptul la invatatura sunt urmatoarele: invatamantul general obligatoriu, invatamantul liceal, invatamantul profesional, invatamantul superior si alte forme de instructie si de perfectionare, iar conform alin. (4) al acestei prevederi constitutionale, invatamantul de stat este gratuit. Pe perioada in care salariatul urmeaza cursul ori este in stagiul de formare profesionala, el isi pastreaza calitatea de salariat si primeste salariul sau o indemnizatie suportata de angajator.

Cu privire la raportarea autorilor exceptiei la prevederile art. 25 alin. (1) din Constitutie, republicata, Curtea retine ca dreptul la libera circulatie este un drept fundamental care asigura libertatea de miscare a cetatenilor, drept ce are doua componente, si anume libera circulatie pe teritoriul Romaniei si libera circulatie in afara teritoriului. Ca atare, prevederile constitutionale ale art. 25 nu au legatura cu cauza de fata.

Tinand cont de toate aceste considerente, Curtea constata ca nu se poate sustine o incalcare a prevederilor art. 53 din Legea fundamentala, referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati.

Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, republicata, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.d) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,

18. In situatia in care nu ar exista un termen de prescriptie a aplicarii sanctiunii disciplinare, aplicarea sanctiunii, in cazul angajatului la o societate comerciala, ar echivala cu imprescriptibilitatea raspunderii, consecinta inacceptabila si absurda, din perspectiva principiilor generale ale raspunderii juridice.

Prin Decizia nr. 136 din 23 martie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, publicata in M.Of. nr. 381 din 30 aprilie 2004, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 28 noiembrie 2003, pronuntata in Dosarul nr. 1.863/CM/2003, Tribunalul Dolj - Sectia conflicte de munca si litigii de munca a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Avioane Craiova” - S.A. in cadrul unui litigiu de munca avand ca obiect contestatia la decizia de aplicare a sanctiunii disciplinare.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca termenul de prescriptie a dreptului de a aplica sanctiunea disciplinara este neconstitutional, deoarece, “prin aplicarea termenului de 6 luni, se restrictioneaza dreptul de infaptuire a justitiei, in sensul ca se impiedica tragerea la raspundere a salariatului care se face vinovat de nerespectarea normelor si regulamentelor de disciplina la locurile de munca prin sanctionarea faptelor savarsite”.
Tribunalul Dolj - Sectia conflicte de munca si litigii de munca opineaza ca exceptia ridicata este neintemeiata, deoarece daca angajatorul ar avea la indemana un termen mai mare “ar putea amana aplicarea sanctiunii, ceea ce ar crea o stare de incertitudine pentru salariat”.

Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Niciuna dintre autoritatile publice mentionate nu a comunicat Curtii Constitutionale punctul de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicata, precum si ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare, dispozitii care au urmatorul continut: “Angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.”

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca autorul exceptiei nu a indicat, cu ocazia ridicarii exceptiei in fata instantei judecatoresti, nici o prevedere constitutionala care ar fi incalcata prin dispozitiile legale criticate. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, sunt neconstitutionale numai prevederile legale care incalca dispozitiile sau principiile consacrate in Legea fundamentala. De asemenea, conform art. 12 alin. (2) din aceeasi lege, “Sesizarile trebuie facute in forma scrisa si motivate”.

Prin urmare, neindicarea de catre autorul exceptiei a normelor constitutionale in motivarea exceptiei de neconstitutionalitate constituie un caz de inadmisibilitate a acesteia, intrucat, daca instanta de contencios constitutional s-ar socoti competenta sa se pronunte asupra unei asemenea exceptii, ea s-ar substitui partii in ceea ce priveste motivarea acesteia, exercitand astfel din oficiu controlul de constitutionalitate, ceea ce ar contraveni prevederilor constitutionale ale art. 146 lit. d) si celor din legea organica a Curtii.

Pe de alta parte, Curtea retine ca aceleasi termene de prescriptie ca si cele instituite de dispozitiile art. 268 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 au fost prevazute si in legislatia anterioara, in continutul prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 1/1970 privind organizarea si disciplina muncii in unitatile socialiste de stat (publicata in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 27 din 27 martie 1970), abrogata prin Legea nr. 53/2003, prevederi a caror constitutionalitate a fost stabilita prin Decizia nr. 71/1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 352 din 26 iulie 1999. Cu acea ocazie Curtea a retinut ca, in situatia in care nu ar exista un termen de prescriptie a aplicarii sanctiunii disciplinare, “aplicarea sanctiunii, in cazul angajatului la o societate comerciala, ar echivala cu imprescriptibilitatea raspunderii, consecinta inacceptabila si absurda, din perspectiva principiilor generale ale raspunderii juridice”.

19. In masura in care reglementarea dedusa controlului se aplica tuturor celor aflati in situatia prevazuta in ipoteza normei legale, fara nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este intemeiata. De altfel, exceptarea de la procedura cercetarii prealabile nu intervine in considerarea calitatii faptuitorului, care intotdeauna este salariat al angajatorului, ci exclusiv in raport de gravitatea abaterii si a sanctiunii aplicabile, astfel incat reglementarea nu aduce atingere principiului egalitatii de tratament juridic intre cetateni.

Prin Decizia nr.  63 din 17 februarie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 264 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 267 alin. (1) din Codul muncii, publicata in M.Of. nr. 211 din 10 martie 2004, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
Prin Incheierea din 18 iunie 2003, pronuntata in Dosarul nr. 1.398/2003, Tribunalul Constanta - Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 264 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, exceptie ridicata de Florica Trasca.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, se arata ca textul de lege criticat incalca art. 16 alin. (1) si art. 24 alin. (1) din Constitutie, intrucat, pe de o parte, pentru unele abateri disciplinare, legea obliga la efectuarea unei cercetari prealabile, in timp ce pentru altele nu prevede aceasta obligatie, iar, pe de alta parte, aplicarea unei sanctiuni disciplinare fara efectuarea unei cercetari prealabile, conditie esentiala in stabilirea temeiniciei sanctiunii, nu asigura protectia salariatului in fata abuzurilor si incurajeaza aplicarea de sanctiuni nejustificate. De asemenea, se mai arata ca este ingradita libertatea de exprimare a opiniilor salariatului referitoare la fapta considerata abatere disciplinara si la sanctiunea ale carei consecinte urmeaza a le suporta, precum si dreptul acestuia de a fi informat cu privire la motivul pentru care este sanctionat.

Tribunalul Constanta - Sectia civila apreciaza ca, desi autoarea exceptiei invoca neconstitutionalitatea art. 264 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, din motivarea exceptiei rezulta ca, in fapt, ea intelege sa critice dispozitiile legale ce permit aplicarea unei sanctiuni disciplinare fara o cercetare prealabila a pretinsei abateri, respectiv dispozitiile art. 267 alin. (1) din acelasi cod.

In ceea ce priveste incalcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, instanta considera ca aplicarea unei sanctiuni disciplinare fara o cercetare prealabila nu constituie o discriminare a vreunei categorii de cetateni, intrucat nu este conditionata de vreo calitate a subiectului de drept, ci de gravitatea faptei apreciate ca fiind abatere. Nu se poate retine nici incalcarea dreptului persoanei de a se adresa unei instante de judecata, persoana nemultumita de sanctiunea aplicata putandu-si valorifica dreptul la aparare prevazut de art. 24 din Constitutie.

De asemenea, se arata ca nu este afectat nici dreptul la exprimare sau dreptul la informare, Codul muncii oferind suficiente garantii legale pentru ca salariatul sanctionat sa isi poata exprima punctul de vedere si sa fie informat despre masura punitiva care i-a fost aplicata.
In consecinta, instanta apreciaza exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neintemeiata.

Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata. De asemenea, in conformitate cu dispozitiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificarile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul arata ca textul de lege criticat nu incalca nici una dintre prevederile constitutionale invocate, deoarece se aplica tuturor salariatilor aflati in aceeasi situatie si nu creeaza discriminari intre acestia; orice salariat se poate apara in fata instantei de judecata, contestand masura de sanctionare, libertatea de exprimare a persoanei in legatura cu sanctiunea aplicata nefiind astfel afectata. De asemenea, intrucat aplicarea sanctiunii disciplinare se face prin decizie scrisa, care, sub sanctiunea nulitatii, trebuie sa cuprinda, printre altele, descrierea faptei, precizarea dispozitiilor legale incalcate, termenul in care sanctiunea poate fi contestata la instanta competenta, dreptul salariatului la informare este pe deplin respectat, critica de neconstitutionalitate fiind lipsita de temei.
Avocatul Poporului arata ca, desi autoarea exceptiei indica un alt text de lege, critica de neconstitutionalitate este indreptata, de fapt, impotriva art. 267 alin. (1) din Codul muncii, care nu obliga angajatorul sa efectueze o cercetare prealabila in cazul in care salariatul a savarsit o abatere disciplinara sanctionata cu avertisment scris. Se apreciaza ca acest text de lege nu contravine principiului egalitatii in drepturi a cetatenilor, in conditiile in care tuturor angajatilor sanctionati cu avertisment scris li se aplica acelasi tratament juridic, si nici dreptului la aparare, salariatii putand contesta decizia de sanctionare la instantele judecatoresti competente, in cursul procesului beneficiind de toate garantiile procesuale prevazute de lege.

In ceea ce priveste incalcarea dispozitiilor art. 30 alin. (1) si ale art. 31 alin. (2) din Constitutie, se apreciaza ca aceasta nu poate fi retinuta, deoarece angajatului sanctionat cu avertisment scris nu i se ingradeste posibilitatea exprimarii libere a opiniilor sale sau accesul la orice informatie de interes public.

Referitor la exceptia de neconstitutionalitate a art. 264 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, text criticat de autoarea exceptiei, Avocatul Poporului arata ca aceasta este neintemeiata, intrucat criticile autoarei nu sunt relevante pentru solutionarea exceptiei de fata, neavand incidenta in cauza.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, republicata, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutia Romaniei, republicata, si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie art. 264 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, respectiv Legea nr. 53/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003. Textul legal criticat are urmatorul continut:
- Art. 264: “(1) Sanctiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul in cazul in care salariatul savarseste o abatere disciplinara sunt:
a) avertismentul scris;”

Autoarea exceptiei sustine ca dispozitiile legale criticate incalca prevederile art. 16 alin. (1), art. 24 alin. (1), art. 30 alin. (1) si ale art. 31 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata, prevederi care au urmatorul continut:
- Art. 16 alin. (1): “Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.”
- Art. 24 alin. (1): “Dreptul la aparare este garantat.”
- Art. 30 alin. (1): “Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.”
- Art. 31 alin. (2): “Autoritatile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal.”
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca, desi, formal, critica de neconstitutionalitate este indreptata impotriva art. 264 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, care reglementeaza avertismentul scris ca sanctiune disciplinara, din sustinerile autoarei exceptiei rezulta ca, in realitate, aceasta vizeaza lipsa obligatiei angajatorului de a efectua o cercetare prealabila in cazul in care salariatul a savarsit o abatere disciplinara sanctionata cu avertisment scris. Ori, aceasta este prevazuta intr-un alt text de lege, respectiv in art. 267 alin. (1) din Codul muncii, care prevede ca: “Sub sanctiunea nulitatii absolute, nici o masura, cu exceptia celei prevazute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile.”

In ceea ce priveste incalcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, Curtea constata ca, in masura in care reglementarea dedusa controlului se aplica tuturor celor aflati in situatia prevazuta in ipoteza normei legale, fara nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este intemeiata. De altfel, exceptarea de la procedura cercetarii prealabile nu intervine in considerarea calitatii faptuitorului, care intotdeauna este salariat al angajatorului, ci exclusiv in raport de gravitatea abaterii si a sanctiunii aplicabile, astfel incat reglementarea nu aduce atingere principiului egalitatii de tratament juridic intre cetateni.

Analizand constitutionalitatea textelor de lege criticate, Curtea constata ca acestea sunt in deplina concordanta si cu prevederile constitutionale referitoare la liberul acces la justitie si dreptul la aparare. Astfel, potrivit art. 268 alin. (5) din Codul muncii, “decizia de sanctionare poate fi contestata de salariat la instantele judecatoresti competente...”, pe aceasta cale contestatorul avand posibilitatea de a beneficia de toate garantiile procesuale prevazute de lege, prin administrarea probelor necesare in fata jurisdictiilor care solutioneaza aceste cereri.

Fata de obiectul de reglementare al normei deduse controlului de constitutionalitate si in raport cu sustinerile autoarei exceptiei, Curtea constata ca art. 30 alin. (1) si art. 31 alin. (2) din Constitutie nu au relevanta in sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate, intrucat domeniile lor de incidenta sunt diferite, libertatea de exprimare a persoanei si obligatia autoritatilor publice de informare a cetatenilor neavand legatura cu procedura cercetarii prealabile, in vederea aplicarii de sanctiuni disciplinare, instituita de Codul muncii.

20. Oferirea unui alt loc de munca este obligatorie numai daca exista asemenea loc de munca vacant in unitate. Nu s-a mai pastrat obligatia de a solicita sprijinul organului ierarhic superior si a organelor de repartizare in munca si nici aceea de a lua masuri pentru recalificarea persoanelor ale caror contracte individuale de munca ar urma sa fie desfacute.

Prin Decizia nr. 393 din 16 octombrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 133 alin. (1) din Legea nr. 10/1972 - Codul muncii, publicata in M.Of. nr. 899 din 16 decembrie 2003, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierile din 9 septembrie 2002, pronuntate in dosarele nr. 2.462/2002 si nr. 2.463/2002, Curtea de Apel Bacau - Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 133 alin. (1) din Codul muncii, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Danubiana - Roman” - S.A. din Roman si de Societatea Comerciala “Romecanica” - S.R.L. din Roman in cadrul unor litigii de munca legate de desfacerea unor contracte de munca. Sesizarea a fost trimisa Curtii Constitutionale la 4 august 2003, dupa respingerea de catre Curtea Suprema de Justitie a recursului declarat impotriva incheierii de sesizare si de suspendare a judecatii.


In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorii acesteia sustin ca dispozitiile art. 133 alin. (1) din Codul muncii se manifesta ca o expresie a “doctrinei socialist-comuniste”, deoarece obliga unitatea angajatoare ca, in cazul desfacerii contractului de munca pentru motivele prevazute de art. 130 alin. (1) lit. a)-c), e) si f) din Codul muncii, sa ofere salariatului respectiv un alt loc de munca, corespunzator pregatirii sale, solicitand in acest scop sprijinul organului ierarhic superior si al organelor de repartizare in munca ori sa ia masuri pentru recalificarea salariatului in cauza. Nu se are in vedere faptul ca actuala Constitutie consacra dreptul la munca, iar nu obligatia de a avea un loc de munca. Contrar principiilor economiei de piata, “se incearca a se trece din responsabilitatea exclusiva a statului in responsabilitatea unor persoane juridice luarea unor masuri privind asistenta persoanelor in gasirea unui loc de munca, ba mai mult, chiar in calificarea acestora”. In opinia autorilor exceptiei, dispozitiile legale criticate contravin prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (3) - statul de drept, democratic si social; ale art. 38 alin. (1) si (2) - dreptul la munca si la protectia sociala a muncii; ale art. 43 - obligatia statului de a asigura un nivel de trai decent; ale art. 134 alin. (1) si (2) lit. a), b) si f) - economia de piata si, in consecinta, trebuie considerate ca fiind abrogate prin art. 150 alin. (1) din Constitutie.

Curtea de Apel Bacau - Sectia civila apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 133 alin. (1) din Codul muncii “este intemeiata in raport de schimbarile legislative esentiale care au avut loc din momentul adoptarii acestui text de lege si pana in prezent”.

In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul considera ca exceptia este inadmisibila, potrivit dispozitiilor art. 23 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992, republicata, intrucat Legea nr. 10/1972 - Codul muncii nu mai este in vigoare, fiind abrogata expres prin Legea nr. 53/2003.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 133 alin. (1) din Legea nr. 10/1972 - Codul muncii, care au urmatoarea redactare: “In cazul in care contractul de munca urmeaza sa fie desfacut din initiativa unitatii pentru motivele prevazute in art. 130 alin. (1) lit. a)-c), e) si f), aceasta este obligata sa ofere persoanelor in cauza trecerea in alta munca corespunzatoare, solicitand in acest scop sprijinul organului ierarhic superior si al organelor de repartizare in munca sau, dupa caz, sa ia masuri pentru recalificarea acestor persoane.”
In sustinerea neconstitutionalitatii textului de lege criticat au fost invocate urmatoarele prevederi constitutionale:
- Art. 1 alin. (3): “Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme si sunt garantate.”
- Art. 38 alin. (1) si (2): “(1) Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei si alegerea locului de munca sunt libere.
(2) Salariatii au dreptul la protectia sociala a muncii. Masurile de protectie privesc securitatea si igiena muncii, regimul de munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii grele, precum si alte situatii specifice.”
- Art. 43: “(1) Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent.
(2) Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asistenta sociala prevazute de lege.”
- Art. 134: alin. (1) si (2) lit. a), b) si f): “(1) Economia Romaniei este economie de piata.
(2) Statul trebuie sa asigure:
a) libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie;
b) protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara; [...]
f) crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii.”
- Art. 150 alin. (1): “Legile si toate celelalte acte normative raman in vigoare, in masura in care ele nu contravin prezentei Constitutii.”
Examinand exceptia de neconstitutionalitate prin raportarea criticilor formulate la dispozitiile si principiile constitutionale, Curtea constata urmatoarele:

Legea nr. 10/1972 - Codul muncii, a fost in intregime abrogata de la data de 1 martie 2003 prin art. 298 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003. Dispozitiile art. 133 alin. (1) din Legea nr. 10/1972 sunt pastrate numai partial de noul Cod al muncii. Astfel, art. 64 prevede ca: “(1) In cazul in care concedierea se dispune pentru motivele prevazute la art. 61 lit. c) si d), precum si in cazul in care contractul individual de munca a incetat de drept in temeiul art. 56 lit. f), angajatorul are obligatia de a-i propune salariatului alte locuri de munca vacante in unitate, compatibile cu pregatirea profesionala sau, dupa caz, cu capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina a muncii.
(2) In situatia in care angajatorul nu dispune de locuri de munca vacante potrivit alin. (1), acesta are obligatia de a solicita sprijinul agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca in vederea redistribuirii salariatului, corespunzator pregatirii profesionale sau, dupa caz, capacitatii de munca stabilite de medicul de medicina a muncii, urmand sa ii comunice salariatului solutiile propuse de agentie.
(3) Salariatul are la dispozitie un termen de 3 zile lucratoare de la comunicarea angajatorului conform prevederilor alin. (1) si (2) pentru a-si manifesta expres consimtamantul cu privire la noul loc de munca oferit.
(4) In cazul in care salariatul nu isi manifesta expres consimtamantul in termenul prevazut la alin. (3), precum si in cazul in care agentia teritoriala de ocupare a fortei de munca nu poate indeplini obligatia prevazuta la alin. (2), angajatorul poate dispune concedierea salariatului.
(5) In cazul concedierii pentru motivul prevazut la art. 61 lit. c) salariatul beneficiaza de o compensatie, in conditiile stabilite in contractul colectiv de munca aplicabil sau in contractul individual de munca, dupa caz.”

Conform noii reglementari legale, obligatiile angajatorului sunt impuse pentru trei situatii in care urmeaza a se dispune concedierea salariatului, respectiv cand, prin expertiza medicala, “se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului” pentru indeplinirea atributiilor corespunzatoare locului de munca ocupat, cand “salariatul nu corespunde profesional locului de munca in care este incadrat” si cand contractul de munca a incetat de drept “ca urmare a admiterii cererii de reintegrare in functia ocupata de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neintemeiate, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de reintegrare”. Aceste obligatii constau in oferirea unui alt loc de munca corespunzator, daca exista unul vacant in unitate, in solicitarea sprijinului agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca si comunicarea catre salariat a propunerilor facute de agentie.

Oferirea unui alt loc de munca este obligatorie numai daca exista asemenea loc de munca vacant in unitate. Nu s-a mai pastrat obligatia de a solicita sprijinul organului ierarhic superior si a organelor de repartizare in munca si nici aceea de a lua masuri pentru recalificarea persoanelor ale caror contracte individuale de munca ar urma sa fie desfacute.

In aceste conditii Curtea constata ca nu mai au obiect criticile de neconstitutionalitate formulate de autorii exceptiei, iar noile reglementari legale sunt in concordanta cu dispozitiile si principiile Constitutiei.

Data aparitiei: 30 Martie 2007
Autor:
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite prin WhatsApp si Email!
Votati articolul "Spete - dreptul muncii (pct. 16 - 20)":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi


Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Poate sunteti interesat si de:

ClubJuridic.ro - intrebarea zilei

Contracte concesiune

Intrebare: Buna ziua, In anul 1999 s-au încheiat contracte de concesiune intre 2 instituții publice si pers fizice de prestări servicii. Contractele au fost încheiate pe 15 ani cu posibilitate de prelungire cu jumătate din perioada contractata. Menționez ca, anul trecut au încetat aceste contracte. Una din instituții nu mai este beneficiarul contractului. Anul trecut noul beneficiar si cealaltă instituție au prelungit aceste contracte prin act Adițional invocând Art 298 din OUG 34/2006. Consider ca acest articol se referă doar la momentul 2006 când a apărut OUG 34 si nu in anul 2014. Eu cred ca aceste contracte nu trebuiau prelungite prin act Adițional, ci urmate procedurile conform OUG 34/2006. Aștept punctul Dvs de vedere. Cu stima

Raspuns: dupa lecturarea raspunsului dvs. ma gandesc ca, nu s-a inteles foarte bine ce am intrebat sau este ... [citeste tot raspunsul aici...]

Atentie, Juristi!
5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016