Spete - dreptul muncii (pct. 31 - 35)

31. Pentru a se putea retine ca o dispozitie legala preconstitutionala este abrogata implicit, in temeiul dispozitiilor art. 150 alin. (1) din Constitutie se impune ca mai intai sa se constate ca dispozitia legala contravine vreunei norme constitutionale.

Prin Decizia nr. 96 din 27 martie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 134 alin. (2) din Codul muncii, publicata in M.Of. nr. 283 din 31 mai 2001, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierile din 10 iunie 2000, pronuntate in dosarele nr. 22.262/2000, 22.264/2000 si 22.265/2000, precum si prin Incheierile din 15 ianuarie 2001, pronuntate in dosarele nr. 20.361/2000, 20.881/2000, 20.882/2000, 20.883/2000, 20.924/2000, 21.916/2000, 21.923/2000, 21.928/2000 si 21.929/2000, Judecatoria Iasi a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 134 alin. (2) din Codul muncii. Exceptia a fost ridicata de Societatea Comerciala “Tepro” - S.A. din Iasi in cauze avand ca obiect contestatii impotriva desfacerii unor contracte de munca.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca dispozitiile art. 134 alin. (2) din Codul muncii sunt neconstitutionale “in raport cu dispozitiile cuprinse in art. 150 din Constitutia Romaniei, referitoare la conflictul temporal de legi”, intrucat acestea au fost adoptate in anul 1972, cand “in Romania conditiile sociale, economice si politice erau altele decat in prezent, iar legislatia de atunci, printre care si Codul muncii, era adaptata acestor conditii”. Se mai arata ca dispozitiile legale criticate, impunand comunicarea formala in scris a dispozitiei de desfacere a contractului de munca, creeaza posibilitatea ca salariatii care refuza sa semneze dovada de primire a deciziei de desfacere a contractului de munca sa o poata contesta intr-un termen nelimitat. Cu referire la cazurile din speta, autorul exceptiei sustine ca salariatii disponibilizati au luat cunostinta despre masura desfacerii contractelor lor de munca in cadrul procesului de restructurare a societatii comerciale, cand acestia si-au preluat carnetele de munca, precum si celelalte documente necesare in vederea inscrierii lor pentru acordarea ajutorului de somaj de care au beneficiat in mod concret.
Judecatoria Iasi, exprimandu-si opinia, apreciaza ca exceptia ridicata este nefondata. Se arata in acest sens ca dispozitiile art. 134 alin. (2) din Codul muncii nu sunt abrogate ca efect al aplicarii dispozitiilor art. 150 din Constitutie. Dispozitiile legale criticate, fiind norme de drept procesual special, nu pot fi “abrogate decat dupa adoptarea unor dispozitii cu caracter special care sa le inlocuiasca”. Se mai arata ca acestea nu sunt “in contradictie cu dispozitiile constitutionale care consacra egalitatea in drepturi, accesul liber la justitie, restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati”. Prin urmare, instanta considera ca aceste dispozitii sunt in vigoare, aplicandu-se si in conditiile economiei de piata in raporturile de munca dintre angajati si angajatori.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibila pentru urmatoarele motive: dispozitiile art. 134 alin. (2) din Codul muncii, desi sunt norme preconstitutionale, constituie “expresia concretizarii principiului neingradirii dreptului la munca, instituit de art. 38 alin. (1) din Constitutie” si ofera posibilitatea exercitarii dreptului la aparare garantat de art. 24 din Constitutie. Prin critica formulata, in realitate nu se argumenteaza neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 134 alin. (2) din Codul muncii, ci se au in vedere chestiuni de aplicare a acestora, punandu-se in discutie stabilirea unor situatii de fapt, ceea ce este de competenta exclusiva a instantelor judecatoresti, sens in care s-a si pronuntat Curtea Constitutionala in practica sa jurisdictionala. Exceptia este nemotivata, avand in vedere ca autorul exceptiei nu a indicat nici o dispozitie constitutionala sau principiu constitutional care este incalcat de prevederea de lege criticata, iar potrivit practicii jurisdictionale a Curtii Constitutionale o astfel de exceptie este inadmisibila.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

Curtea, examinand Incheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor in fiecare dosar, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea constata ca este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata.

Pachet Teste REZOLVATE pentru reusita la examenul de titularizare in invatamantul primar - INVATATORI 2 culegeri

Vezi AICI detalii

Portal Codul Muncii

Vezi AICI detalii

Literatura romana Rezumatele textelor studiate in clasele V-VIII

Vezi AICI detalii

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 134 alin. (2) din Codul muncii, avand urmatorul cuprins: “Dispozitia de desfacere a contractului de munca se comunica in scris in termen de 5 zile de catre unitate. Ea isi produce efectele de la data comunicarii”.
Autorul exceptiei sustine ca aceste prevederi contravin ansamblului dispozitiilor art. 150 din Constitutie. Cu toate acestea, Curtea constata ca, intrucat prin critica de neconstitutionalitate se sustine ca textul de lege este abrogat, este evident ca au fost avute in vedere doar dispozitiile alin. (1), potrivit carora “Legile si toate celelalte acte normative raman in vigoare, in masura in care ele nu contravin prezentei Constitutii”.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate sub aspectul admisibilitatii sale, Curtea observa ca pentru a se putea retine ca o dispozitie legala preconstitutionala este abrogata implicit, in temeiul dispozitiilor art. 150 alin. (1) din Constitutie se impune ca mai intai sa se constate ca dispozitia legala contravine vreunei norme constitutionale. Se mai observa insa ca, astfel cum rezulta atat din continutul incheierii de sesizare, cat si din cererea formulata in sustinerea exceptiei, autorul acesteia nu a indicat in fata instantei de judecata motivele criticii de neconstitutionalitate. Pe de alta parte, Curtea retine ca, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, sunt neconstitutionale numai acele prevederi legale care incalca dispozitiile sau principiile Constitutiei, iar potrivit art. 12 alin. (2) din aceeasi lege, orice sesizare trebuie motivata. Coroborand aceste texte legale cu cele ale art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si cu cele ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea urmeaza sa se pronunte asupra constitutionalitatii dispozitiei legale criticate numai in aceste limite ale sesizarii. Asa fiind, nemotivarea exceptiei de neconstitutionalitate si neindicarea de catre autorul unei exceptii cel putin a normei constitutionale in raport cu care acesta considera ca textul criticat este neconstitutional constituie un motiv de respingere a sesizarii. Altminteri ar insemna ca jurisdictia constitutionala sa se substituie partii in ceea ce priveste invocarea motivului de neconstitutionalitate, exercitand astfel, sub acest aspect, un control din oficiu, ceea ce este inadmisibil, cata vreme de esenta controlului pe calea exceptiei de neconstitutionalitate este exercitarea acestuia la sesizarea subiectelor prevazute de lege.

In sensul celor aratate, Curtea Constitutionala s-a pronuntat in mod constant in jurisprudenta sa, de exemplu prin Decizia nr. 341 din 12 septembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 38 din 29 ianuarie 1998, precum si prin Decizia nr. 49 din 23 martie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999.

32. Reglementarea legala a raporturilor de munca, a drepturilor si obligatiilor angajatorilor si ale salariatilor, precum si a modalitatii de exercitare a acestora este necesara si intr-o societate organizata pe baza principiilor economiei de piata. Dispozitiile Codului muncii, in mare parte, corespund acestor cerinte. Este adevarat ca unele reglementari ale acestui cod nu mai corespund principiilor si dispozitiilor actualei Constitutii, iar unele notiuni si definitii sunt improprii in noile conditii. Interpretarea si aplicarea corecta intra insa in competentele instantelor judecatoresti si ale altor autoritati cu atributii in materie. Astfel, de exemplu, prin notiunea de “unitate” trebuie inteleasa orice persoana juridica sau fizica ce angajeaza forta de munca.

Prin Decizia nr. 40 din 6 februarie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 10/1972 (Codul muncii), publicata in M.Of. nr. 280 din 30 mai 2001, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 28 iunie 2000, pronuntata in Dosarul nr. 5.628/2000, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 134 din Codul muncii, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Romservice Corporation” - S.R.L. Bucuresti.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca “Legea nr. 10/1972 - Codul muncii” contravine art. 1 si 134 din Constitutie. In opinia autorului exceptiei, actuala economie de piata din Romania a determinat caducitatea unor norme din cuprinsul acestei legi, iar din cauza ca dispozitiile Codului muncii sunt strans legate intre ele, intemeindu-se pe principiile economiei socialiste mentionate in lege, acesta “nu poate fi aplicat doar partial, ci trebuie anulat in totalitate si reconstruit, daca legiuitorul doreste o reglementare unica in domeniul dreptului muncii”.

Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, exprimandu-si opinia, in conformitate cu prevederile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicata, “constata ca intimata a invocat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 134 din Codul muncii”. Cu privire la art. 1 din Codul muncii, instanta considera ca acesta a fost abrogat implicit prin adoptarea Constitutiei Romaniei din anul 1991. Cu privire la art. 134 din Codul muncii, instanta considera ca “se impune o redefinire a notiunii de unitate, in acord cu noile reglementari in materie privind societatile comerciale, regiile autonome si institutiile statului, intr-o maniera mai supla”.

In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate “este lipsita de obiect in ceea ce priveste art. 1 din Codul muncii si neintemeiata referitor la art. 134 din acelasi cod”, intrucat art. 1 “a fost abrogat implicit de art. 150 alin. (1) din Constitutie”, iar dispozitiile art. 134 din acelasi cod “au caracter de protectie a salariatilor si sunt in concordanta cu dispozitiile statuate de art. 38 alin. (1) si (2) din Constitutie”.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Analizand cererea prin care a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate la care se face referire si in incheierea de sesizare, Curtea constata ca, in realitate, obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie totalitatea dispozitiilor Legii nr. 10/1972 (Codul muncii). Eroarea instantei provine din faptul ca autorul exceptiei a invocat in motivare art. 1 si 134 din Constitutie, care, in opinia sa, sunt incalcate de ansamblul dispozitiilor Codului muncii, iar instanta judecatoreasca a retinut ca sunt criticate dispozitiile art. 1 si 134 din Codul muncii.

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca Legea nr. 10/1972 (Codul muncii) este contrara urmatoarelor prevederi constitutionale:
- Art. 1: “(1) Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil.
(2) Forma de guvernamant a statului roman este republica.
(3) Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme si sunt garantate.”
- Art. 134: “(1) Economia Romaniei este economie de piata.
(2) Statul trebuie sa asigure:
a) libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie;
b) protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara;
c) stimularea cercetarii stiintifice nationale;
d) exploatarea resurselor naturale, in concordanta cu interesul national;
e) refacerea si ocrotirea mediului inconjurator, precum si mentinerea echilibrului ecologic;
f) crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii.”

Examinand exceptia de neconstitutionalitate a Codului muncii, in ansamblu, Curtea constata ca acest cod, ca ansamblu de norme juridice reunite in considerarea domeniului comun al reglementarii, nu contravine prevederilor constitutionale invocate de autorul exceptiei. Legea nr. 10/1972 (Codul muncii) este anterioara Constitutiei din 1991, dar aceasta situatie nu conduce automat la concluzia ca acest act normativ ar fi integral iesit din vigoare, intrucat, potrivit dispozitiilor art. 150 alin. (1) din Constitutie, “Legile si toate celelalte acte normative raman in vigoare, in masura in care ele nu contravin prezentei Constitutii”.

Curtea observa ca reglementarea legala a raporturilor de munca, a drepturilor si obligatiilor angajatorilor si ale salariatilor, precum si a modalitatii de exercitare a acestora este necesara si intr-o societate organizata pe baza principiilor economiei de piata. Dispozitiile Codului muncii, in mare parte, corespund acestor cerinte. Este adevarat ca unele reglementari ale acestui cod nu mai corespund principiilor si dispozitiilor actualei Constitutii, iar unele notiuni si definitii sunt improprii in noile conditii. Interpretarea si aplicarea corecta intra insa in competentele instantelor judecatoresti si ale altor autoritati cu atributii in materie. Astfel, de exemplu, prin notiunea de “unitate” trebuie inteleasa orice persoana juridica sau fizica ce angajeaza forta de munca.

Incepand din anul 1990, Codului muncii i-au fost aduse numeroase modificari si completari, in mod expres sau implicit (de exemplu, prin Decretul-lege nr. 51/1990, Decretul-lege nr. 95/1990, Decretul-lege
nr. 147/1990, Legea nr. 13/1991, Legea nr. 54/1991, Legea nr. 6/1992, Legea nr. 104/1992, Legea nr. 130/1996, Legea nr. 108/1999 sau Legea nr. 168/1999), tocmai cu scopul de a pune de acord dispozitiile sale cu prevederile constitutionale. Tot astfel, unele dispozitii ale Codului muncii, examinate separat, au fost declarate ca fiind neconstitutionale prin decizii ale Curtii Constitutionale, aceste dispozitii nemaiputand fi aplicate.

33. Toti salariatii delegati, detasati sau trecuti temporar in alta munca, in sensul dispozitiilor legale criticate, beneficiaza de tratament juridic identic. Pastrarea de catre acesti salariati a functiilor si a salariilor avute anterior demonstreaza tratamentul lor juridic egal si in raport cu ceilalti salariati care nu au fost delegati sau detasati, ci mentinuti la locul de munca initial.

Prin Decizia nr. 248 din 23 noiembrie 2000 privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 67 din Codul muncii, publicata in M.Of. nr. 665 din 16 decembrie 2000, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 12 iulie 2000, pronuntata in Dosarul nr. 3.709/2000, Curtea de Apel Iasi a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 67 din Codul muncii, exceptie ridicata de recurentul-contestator Gheorghe Albu intr-un litigiu de munca aflat in recurs.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca dispozitiile art. 67 din Codul muncii incalca prevederile constitutionale ale art. 38 alin. (2) si ale art. 16 alin. (1), referitoare la protectia sociala a muncii si, respectiv, la egalitatea in drepturi a cetatenilor.
Curtea de Apel Iasi, exprimandu-si opinia, apreciaza ca dispozitiile art. 67 din Codul muncii nu incalca prevederile art. 16 alin. (1) si ale art. 38 alin. (2) din Constitutie si, prin urmare, exceptia ridicata este neintemeiata.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca exceptia este neintemeiata, deoarece, pe de o parte, textul de lege criticat, reglementand pastrarea acelorasi conditii juridice pe care le-a avut salariatul inainte de delegare, detasare sau de trecerea temporara intr-o alta munca, nu instituie un tratament juridic discriminatoriu intre salariati, iar pe de alta parte, nu este incalcat nici art. 38 alin. (2) din Constitutie referitor la dreptul salariatilor la protectia sociala a muncii, intrucat “instituirea pastrarii functiei avute si a salariului corespunzator acestei functii constituie tocmai expresia dreptului la protectia sociala a muncii”.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei ridicate.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit in cauza de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 67 din Codul muncii, potrivit carora: “(1) Pe durata delegarii, detasarii sau trecerii temporare intr-o alta munca decat cea prevazuta in contractul de munca cel in cauza isi pastreaza functia si salariul avute anterior.
(2) Cand detasarea sau trecerea temporara in alta munca se face la o munca pentru care este stabilit un salariu mai mare, persoana detasata sau trecuta temporar in alta munca are dreptul la acest salariu in conditiile prevazute de lege.”
Autorul exceptiei considera ca acest text de lege incalca urmatoarele prevederi constitutionale:
- Art. 16 alin. (1): “Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.”
- Art. 38 alin. (2): “Salariatii au dreptul la protectia sociala a muncii. Masurile de protectie privesc securitatea si igiena muncii, regimul de munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii grele, precum si alte situatii specifice.”

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dispozitiile art. 67 din Codul muncii sunt in deplina concordanta cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, deoarece nu incalca principiul egalitatii cetatenilor si nu instituie privilegii sau discriminari. Toti salariatii delegati, detasati sau trecuti temporar in alta munca, in sensul dispozitiilor legale criticate, beneficiaza de tratament juridic identic. Pastrarea de catre acesti salariati a functiilor si a salariilor avute anterior demonstreaza tratamentul lor juridic egal si in raport cu ceilalti salariati care nu au fost delegati sau detasati, ci mentinuti la locul de munca initial.

Curtea nu poate retine nici ingradirea exercitiului dreptului la protectia sociala a muncii, intrucat pastrarea functiei si a salariului avute anterior sau chiar plata unui salariu mai mare in cazul in care noua munca este mai bine remunerata constituie garantii legale ale dreptului la protectia sociala a muncii, drept consfintit in art. 38 alin. (2) din Constitutie.

Motivele concrete sustinute de autorul exceptiei, vizand situatia sa personala, sunt probleme de aplicare a legii ce nu apartin competentei instantei constitutionale, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicata, conform carora “[...], Curtea Constitutionala nu se poate pronunta asupra modului de interpretare si aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constitutiei”.

34. Reprezentantii salariatilor alesi in organele de conducere ale sindicatelor se afla intr-o situatie diferita in comparatie cu celelalte categorii de salariati. Or tratamentul juridic diferit al cetatenilor care nu se afla in situatii identice este nu numai justificat, ci si obiectiv necesar.

Prin Decizia nr. 174 din 26 septembrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 132 alin. (1) din Codul muncii si a celor ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 54/1991 cu privire la sindicate, publicata  in M.Of. nr. 534 din 30 octombrie 2000, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 4 aprilie 2000, pronuntata in Dosarul nr. 7.439/1999, Judecatoria Piatra-Neamt a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 132 din Codul muncii, precum si a dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 54/1991, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Transmoldavia” - S.A. din Piatra-Neamt intr-o cauza civila avand ca obiect judecarea contestatiei la decizia de desfacere a contractului de munca, emisa de autorul exceptiei.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca prevederile art. 132 din Codul muncii sunt neconstitutionale, deoarece sunt aplicabile numai unei categorii de salariati, si anume celor care sunt membri ai comitetului sindicatului sau ai altor organe sindicale, ceea ce contravine dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie. Totodata, prevederile legale criticate contravin si art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, intrucat “judecarea chiar si partiala - a cauzei de catre un alt organ decat instanta constituie o incalcare a principiului egalitatii de tratament”. Se mai arata ca organul sindical, pentru a-si da avizul, ar trebui sa functioneze ca un organ administrativ-jurisdictional, calitate pe care nu o poate avea. Pentru aceleasi motive, sustine autorul exceptiei, sunt neconstitutionale si prevederile art. 11 din Legea nr. 54/1991, care instituie o protectie speciala salariatilor ce fac parte din conducerea sindicatului, in defavoarea celorlalti salariati. In opinia autorului exceptiei, prevederile legale criticate contravin si dispozitiilor art. 21 si 125 din Constitutie, fara insa a motiva aceasta sustinere.

Judecatoria Piatra-Neamt, exprimandu-si opinia, pentru motive identice celor invocate de autorul exceptiei, considera ca “textul art. 132 din Legea nr. 10/1972 incalca prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 si art. 125 din Constitutia Romaniei”.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este nefondata, deoarece art. 132 din Codul muncii “a suferit modificari implicite si in prezent, acestor categorii de salariati, care sunt lideri de sindicat, li se aplica prevederile art. 11 din Legea nr. 54/1991, in raport cu care urmeaza sa se analizeze exceptia”. Acest text de lege nu contravine dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, deoarece constituie o masura de protectie specifica salariatilor care au calitatea de lider sindical, iar o astfel de masura nu poate avea semnificatia unui privilegiu sau a unei discriminari.

De altfel, liderii sindicali se afla intr-o situatie diferita fata de cea a celorlalti salariati, situatie care justifica si tratamentul juridic diferentiat. Guvernul mai arata in punctul sau de vedere ca “prevederile art. 11 din Legea nr. 54/1991, fiind legate de libertatea sindicala, fac parte din sfera reglementarilor referitoare la drepturile omului”. Interpretarea si aplicarea acestor dispozitii, potrivit art. 20 alin. (1) din Constitutie, trebuie facute in concordanta cu pactele si tratatele la care Romania este parte. Sub acest aspect, prevederile legale criticate sunt conforme cu dispozitiile art. 1 din Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 135 din 23 iunie 1971 referitoare la protectia eficace a reprezentantilor lucratorilor din intreprinderi.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile partii prezente si ale procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
In legatura cu obiectul exceptiei de neconstitutionalitate ridicate Curtea constata ca, desi este criticat art. 132 din Codul muncii in intregul sau, din motivarea exceptiei rezulta ca aceasta critica vizeaza doar prevederile alin. (1) referitoare la obligativitatea solicitarii avizului organului sindical. Totodata, Curtea urmeaza sa se pronunte si asupra alin. (1) al art. 11 din Legea nr. 54/1991, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 164 din 7 august 1991, alin. (2) al aceluiasi articol nefiind incident in solutionarea cauzei in care a fost ridicata exceptia.
Dispozitiile legale criticate ca fiind neconstitutionale au urmatorul continut:
- Alin. (1) al art. 132 din Codul muncii: “(1) La desfacerea, din initiativa unitatii, a contractului de munca va fi consultat comitetul sindicatului. In cazul persoanelor incadrate in munca care sunt membri ai comitetului sindicatului sau ai altor organe sindicale, va fi consultat si organul sindical superior; in cazul celor alesi in organul de conducere colectiva al unitatii sau in comisia de judecata, se va lua si aprobarea organului care i-a ales.”
- Alin. (1) al art. 11 din Legea nr. 54/1991: “(1) Reprezentantilor alesi in organele de conducere ale sindicatelor, precum si persoanelor care au detinut o astfel de functie, in termen de un an de la incetarea mandatului nu li se poate modifica sau desface contractul de munca pentru motive neimputabile lor pe care legea le lasa la aprecierea celui care angajeaza, decat cu acordul organului colectiv de conducere ales al sindicatului.”

1. Referitor la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 132 din Codul muncii, Curtea constata ca aceste reglementari au fost abrogate implicit prin dispozitiile art. 11 din Legea nr. 54/1991. Asa fiind, exceptia referitoare la aceste dispozitii legale este inadmisibila, in conformitate cu prevederile art. 23 alin. (6) cu raportare la alin. (1) al aceluiasi articol din Legea nr. 47/1992, republicata, potrivit caruia “Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare, de care depinde solutionarea cauzei.”

2. Autorul exceptiei sustine ca prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 54/1991 contravin dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora “Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.”

Examinand aceasta sustinere, Curtea observa ca prin dispozitiile legale criticate nu se instituie nici un privilegiu si nici o discriminare. Reprezentantii salariatilor alesi in organele de conducere ale sindicatelor se afla intr-o situatie diferita in comparatie cu celelalte categorii de salariati. Or tratamentul juridic diferit al cetatenilor care nu se afla in situatii identice este nu numai justificat, ci si obiectiv necesar. In acest sens este si jurisprudenta Curtii Constitutionale. Astfel, prin Decizia nr. 256/1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998, Curtea a statuat ca principiul egalitatii nu se opune ca o lege sa stabileasca reguli diferite in raport cu persoane care se afla in situatii diferite. Sub acest aspect, situatia deosebita in care se afla salariatii membri ai organelor de conducere ale sindicatelor este determinata de atributiile lor in asigurarea indeplinirii rolului sindicatelor, prevazut in teza a doua a art. 9 din Constitutie, potrivit careia sindicatele “[...] contribuie la apararea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale salariatilor”. Pe de alta parte, dispozitiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 54/1991 reprezinta o masura de protectie a liderilor sindicali, pentru ca acestia sa poata indeplini in bune conditii atributiile cu care au fost insarcinati de salariatii membri de sindicat care i-au ales. Masura de protectie se justifica prin necesitatea de a se contracara eventualele masuri abuzive, cu caracter represiv sau de intimidare, din partea angajatorului. De altfel, este de retinut si faptul ca aceasta protectie functioneaza doar in cazul modificarii sau al desfacerii contractului de munca din initiativa angajatorului si pentru motive neimputabile liderilor sindicali salariati.

Protectia speciala a liderilor sindicali este impusa si prin prevederile art. 1 din Conventia privind protectia reprezentantilor lucratorilor din cadrul intreprinderilor si facilitatile de acordat acestora, aprobata de Conferinta generala a Organizatiei Internationale a Muncii la 23 iunie 1971, ratificata de Romania prin Decretul nr. 83/1975, publicat in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 86 din 2 august 1975, potrivit carora “Reprezentantii lucratorilor din intreprindere trebuie sa beneficieze de o protectie eficace contra tuturor masurilor care ar putea sa le aduca prejudicii, inclusiv concedierea si activitatea lor de reprezentanti ai lucratorilor, afilierea lor sindicala sau participarea lor la activitati sindicale, in masura in care actioneaza conform legilor, conventiilor colective sau altor angajamente conventionale in vigoare.”

3. In ceea ce priveste invocarea in sustinerea exceptiei a incalcarii dispozitiilor art. 21 si 125 din Constitutie, precum si ale art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Curtea constata ca acestea nu pot fi retinute ca relevante, intrucat, pe de o parte, toate litigiile legate de modificarea sau de desfacerea contractelor de munca se judeca de catre instantele judecatoresti, accesul la justitie, inclusiv prin exercitarea cailor de atac, nefiind ingradit, iar pe de alta parte, solicitarea si emiterea acordului organului sindical pentru modificarea sau desfacerea contractului de munca nu se realizeaza in cadrul unei proceduri jurisdictionale, efectuata de o instanta extraordinara, cum sustine autorul exceptiei, ci constituie demersuri anterioare dispozitiei de modificare sau de desfacere a contractului de munca, ce poate declansa conflictul de munca.

35. Salariul reprezinta, neindoielnic, scopul principal al exercitarii dreptului la munca. Aceasta determina consecinta ca, pentru perioada in care un salariat a fost impiedicat printr-o masura nelegala sa isi indeplineasca obligatiile prevazute in contractul de munca si, corelativ, sa isi primeasca salariul ce i s-ar fi cuvenit pentru munca pe care ar fi prestat-o daca nu i-ar fi fost incalcat de catre angajator dreptul la munca, acest salariat are dreptul de a beneficia de o despagubire echivalenta cu totalul sumelor de bani pe care le-ar fi primit daca nu s-ar fi luat de catre angajator masura nelegala de indepartare din munca.

Prin Decizia nr. 160 din 19 octombrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 136 alin. (1) teza finala din Codul muncii, adoptat prin Legea nr. 10 din 23 noiembrie 1972, publicata in M.Of. nr. 610 din 14 decembrie 1999, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 28 aprilie 1999, pronuntata in Dosarul nr. 255/1999, Tribunalul Iasi a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 136 alin. (1) din Codul muncii, ridicata de Maria Chiriac. Exceptia a fost invocata cu ocazia judecarii apelului introdus impotriva Sentintei civile
nr. 12.570 din 11 septembrie 1998, prin care Judecatoria Iasi a respins cererea de infiintare si validare a popririi, formulata de autoarea exceptiei, in temeiul art. 136 din Codul muncii.

Autorul exceptiei sustine ca dispozitiile art. 136 din Codul muncii “trebuie considerate desuete sub aspectul lor restrictiv, in raport cu prevederile constitutionale care garanteaza dreptul persoanei vatamate la repararea pagubei atunci cand, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea la timp a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins”.

Exprimandu-si opinia, instanta de judecata apreciaza ca, in masura in care exceptia vizeaza dispozitiile alin. (2) si (3) ale art. 136 din Codul muncii, este inadmisibila, deoarece acestea nu sunt pertinente in solutionarea cauzei. In consecinta, in temeiul art. 23 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992, republicata, instanta de judecata a respins exceptia de neconstitutionalitate a acestor dispozitii. In ceea ce priveste insa alin. (1) al aceluiasi articol, instanta considera ca acesta este abrogat prin efectul art. 150 alin. (1) din Constitutie, intrucat contravine legii fundamentale.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, au fost solicitate punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

In punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor se apreciaza ca exceptia ridicata este nefondata, art. 136 alin. (1) din Codul muncii fiind constitutional, intrucat “cuprinde reglementarea speciala in materie, specifica dreptului muncii, nefiind posibila aplicarea altor reguli, cum ar fi cele referitoare la despagubirea integrala, care opereaza in materia dreptului civil”. Guvernul, in punctul sau de vedere, considera ca exceptia este neintemeiata. Se arata ca nu se poate retine incalcarea prevederilor art. 48 alin. (1) din Constitutie prin art. 136 alin. (1) din Codul muncii, intrucat aceste prevederi constitutionale nu au incidenta asupra raspunderii patrimoniale a unitatii, reglementata de normele dreptului muncii. Textul de lege criticat, se arata in continuare, nu contravine nici prevederilor art. 38 din Constitutie, “intrucat instituirea unei masuri reparatorii, constand in reincadrarea in munca si acordarea unei despagubiri ce reprezinta echivalentul banesc al prejudiciului cauzat persoanei incadrate in munca prin desfacerea nejustificata a contractului pe intreaga perioada in care a fost privata de posibilitatea de a munci, constituie o garantie a dreptului la munca si o masura de protectie sociala a muncii”. Nici abrogarea prin art. 150 alin. (1) din Constitutie nu se poate sustine, deoarece, in opinia Guvernului, textul de lege criticat, desi este anterior Constitutiei, nu contravine dispozitiilor si principiilor acesteia.

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, concluziile scrise, depuse de autoarea exceptiei, punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale atacate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

I. Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Prin Incheierea din 28 aprilie 1999, pronuntata in Dosarul nr. 255/1999, Tribunalul Iasi a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 136 alin. (1) din Codul muncii (adoptat prin Legea nr. 10 din 23 noiembrie 1972), care au urmatorul cuprins: “In caz de anulare a desfacerii contractului de munca, unitatea este obligata sa reincadreze in functia avuta pe cel caruia i s-a desfacut contractul in mod nejustificat si sa-i plateasca pe timpul cat a fost lipsit de salariu din aceasta cauza o despagubire calculata pe baza salariului sau mediu realizat in ultimele 3 luni anterioare desfacerii contractului de munca”. Din analiza concluziilor scrise, depuse in motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, rezulta insa ca, in realitate, aceasta vizeaza doar teza finala a alin. (1) al art. 136 din Codul muncii, care se refera la modul de calcul al despagubirilor cuvenite salariatului reintegrat in munca ca urmare a anularii desfacerii contractului de munca. Ca urmare, Curtea Constitutionala se va pronunta numai asupra acestor dispozitii legale, iar nu si asupra dispozitiilor cuprinse in teza intai a alin. (1) al art. 136 din Codul muncii.
II. Examinand in continuare legalitatea sesizarii in baza dispozitiilor tezei finale a art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, care limiteaza controlul de constitutionalitate exclusiv la dispozitiile legale “de care depinde solutionarea cauzei”, Curtea constata ca dispozitiile art. 136 alin. (1) teza finala din Codul muncii sunt pertinente pentru solutionarea cauzei aflate pe rolul instantei judecatoresti, sesizata cu apelul declarat impotriva sentintei prin care se respinsese cererea de infiintare si validare a popririi, in executarea obligatiei de plata a despagubirilor. Este adevarat ca in cadrul procedurilor de executare nu mai pot fi formulate cereri cu privire la fondul litigiului, care a fost solutionat prin hotararea judecatoreasca, devenita titlu executoriu, in baza careia se realizeaza executarea. Dar in speta instanta de fond, care a solutionat definitiv si irevocabil plangerea impotriva deciziei de desfacere a contractului de munca, nu a stabilit cuantumul despagubirilor cuvenite, dispunand doar anularea deciziei de desfacere a contractului de munca, reintegrarea salariatului si plata despagubirilor pe perioada de la data desfacerii contractului de munca pana la  data reintegrarii efective a salariatului. Intr-o atare situatie, stabilirea cuantumului exact al despagubirilor datorate revine instantei de executare, care, prin urmare, trebuie sa decida daca sunt sau nu aplicabile dispozitiile tezei finale a art. 136 alin. (1) din Codul muncii, potrivit carora calcularea despagubirilor se face pe baza salariului mediu realizat in ultimele 3 luni anterioare desfacerii contractului de munca.

III. Analizand continutul exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea constata ca nu poate fi primita sustinerea autorului exceptiei referitoare la faptul ca prin dispozitiile art. 136 alin. (1) teza finala din Codul muncii se incalca art. 48 din Constitutie, conform caruia persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei. Intr-adevar, aceste prevederi constitutionale au in vedere indeplinirea, printre altele, a dublei conditii ca vatamarea sa fi fost cauzata de o autoritate publica, prin intermediul unui act administrativ. In speta insa, primaria nu a actionat in calitate de autoritate publica, ci in cea de angajator, deci de parte in cadrul contractului de munca, iar decizia desfacerii contractului de munca nu este un act administrativ, ci un act de dreptul muncii.

Pe de alta parte, Curtea Constitutionala retine ca, potrivit art. 38 alin. (1) teza intai din Constitutie, “Dreptul la munca nu poate fi ingradit”. Aceste dispozitii sunt cuprinse in titlul II al Constitutiei, intitulat “Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale”.

Avand in vedere prevederile constitutionale ale art. 11 alin. (1), potrivit carora “Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte”, precum si ale art. 20 alin. (1), in temeiul carora “Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte”, Curtea retine, de asemenea, ca Romania este semnatara a mai multor acte internationale care recunosc si garanteaza dreptul la munca. Astfel, prin Decretul nr. 212 din
31 octombrie 1974, publicat in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, a fost ratificat Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, adoptat de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 16 decembrie 1966. Potrivit art. 6 pct. 1 din acest act international, “Statele parti la prezentul pact recunosc dreptul la munca, ce cuprinde dreptul pe care il are orice persoana de a obtine posibilitatea sa-si castige existenta printr-o munca liber aleasa sau acceptata, si vor lua masuri potrivite pentru garantarea acestui drept”. In plus, prin art. 7 din acelasi act international, statele-parti “recunosc dreptul pe care il are orice persoana de a se bucura de conditii de munca juste [...] “, drept care trebuie sa asigure, printre altele, dar indeosebi “remuneratia”.
Tot astfel, prin Legea nr. 74 din 3 mai 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, a fost ratificata Carta sociala europeana revizuita, adoptata la Strasbourg la 3 mai 1996. Conform art. 1 pct. 2 din Carta sociala europeana revizuita, “In vederea exercitarii efective a dreptului la munca, partile se angajeaza: [...] 2. sa protejeze de o maniera eficienta dreptul lucratorului de a-si castiga existenta printr-o munca liber intreprinsa”.

In raport cu dispozitiile reproduse ale art. 38 alin. (1) teza intai din Constitutie si in lumina prevederilor internationale mentionate, Curtea constata ca sunt neconstitutionale prevederile tezei finale a art. 136 alin. (1) din Codul muncii, referitoare la limitarea despagubirii cuvenite salariatului la o suma calculata pe baza salariului mediu realizat in ultimele 3 luni anterioare desfacerii nelegale a contractului de munca.
In speta, este stabilit prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila ca dreptul la munca al autorului exceptiei a fost incalcat prin desfacerea nelegala a contractului de munca de catre primarie si ca deci persoana angajata a fost lipsita astfel, printr-un act injust al angajatorului, de incasarea salariului. Salariul reprezinta, neindoielnic, scopul principal al exercitarii dreptului la munca. Aceasta determina consecinta ca, pentru perioada in care un salariat a fost impiedicat printr-o masura nelegala sa isi indeplineasca obligatiile prevazute in contractul de munca si, corelativ, sa isi primeasca salariul ce i s-ar fi cuvenit pentru munca pe care ar fi prestat-o daca nu i-ar fi fost incalcat de catre angajator dreptul la munca, acest salariat are dreptul de a beneficia de o despagubire echivalenta cu totalul sumelor de bani pe care le-ar fi primit daca nu s-ar fi luat de catre angajator masura nelegala de indepartare din munca.

Limitarea la o suma comensurata pe baza unor criterii artificiale a despagubirii acordate in cazul reintegrarii in munca a celui caruia i s-a desfacut contractul de munca in mod nejustificat constituie, de altfel, o derogare de la regula generala de drept al muncii, stabilita prin art. 111 alin. (1) din Codul muncii, conform caruia: “Unitatea este obligata, in conditiile legii, sa despagubeasca persoana incadrata in munca, in situatia in care aceasta a suferit, din culpa unitatii, un prejudiciu in timpul indeplinirii indatoririlor de munca sau in legatura cu serviciul.” Asa fiind, dispozitiile art. 136 alin. (1) teza finala din Codul muncii sunt neconstitutionale si prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora “Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari,”. {i aceasta intrucat se afla in situatii egale salariatii carora li s-a creat un prejudiciu prin desfacerea nelegala, din culpa unitatii, a contractului de munca, adica salariatii aflati in ipoteza reglementata prin art. 136 alin. (1) teza finala din Codul muncii, precum si salariatii carora li s-a creat un prejudiciu prin vreo alta fapta culpabila a angajatorului decat desfacerea nelegala a contractului de munca, adica salariatii aflati in ipoteza reglementata prin art. 111 alin. (1) din Codul muncii. De aceea, in vederea respectarii principiului constitutional stabilit prin art. 16 alin. (1) din legea fundamentala, este necesara, pentru toate aceste situatii, instituirea unui tratament juridic nediscriminatoriu, care presupune aplicarea regulii generale cuprinse in art. 111 alin. (1) din Codul muncii.

Fata de cele aratate in privinta neconstitutionalitatii art. 136 alin. (1) teza finala din Codul muncii, adoptat prin Legea nr. 10 din 23 noiembrie 1972, adica anterior adoptarii Constitutiei, rezulta ca sunt incidente dispozitiile art. 150 alin. (1) din legea fundamentala, conform carora “Legile si toate celelalte acte normative raman in vigoare, in masura in care ele nu contravin prezentei Constitutii,”, cu consecinta constatarii, pe aceasta cale, ca prevederile legale mentionate nu mai sunt in vigoare.