Spete - dreptul muncii (pct. 6 - 8)

6. Libertatea contractuala poate fi valorificata numai in cadrul legal, cu respectarea unor limite rezonabile impuse de ratiuni de ocrotire a unor interese publice si private legitime; exercitata in afara acestui cadru, fara oprelisti, orice libertate isi pierde legitimitatea si tinde sa se converteasca in anarhie. Neindoielnic, si contractul de munca da expresie libertatii contractuale, dar o face intr-o maniera specifica, determinata de obiectul sau propriu si esential diferit de acela al altor contracte, constand in prestarea unei anumite activitati, a unei munci, in schimbul unei remuneratii.

Prin Decizia nr. 356 din 5 iulie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 38 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in M.Of. nr. 825 din 13 septembrie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia arata ca dispozitiile art. 38 din Codul muncii reprezinta o incalcare flagranta a principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a principiului libertatii contractuale, prejudiciind drepturile recunoscute de lege angajatorului. In acest sens apreciaza ca atata vreme cat textul de lege criticat impiedica exprimarea libera a vointei partilor si opreste producerea efectelor juridice ale actului convenit de parti in mod liber, acesta este neconstitutional in raport de prevederile art. 16 din Constitutie, egalitatea cetatenilor in fata legii insemnand inclusiv egalitatea contractuala, egalitatea de pozitie in momentul negocierilor si a semnarii actelor bilaterale, in absenta oricarei forme de constrangere.

De asemenea, arata ca libertatea contractuala se circumscrie principiilor constitutionale consacrate in art. 30, 40 si 45, in sensul recunoasterii libertatii de exprimare, de asociere si a accesului liber al persoanei la o activitate economica, toate acestea presupunand relatii contractuale liber consimtite. Ca atare, atat timp cat nu se pune problema lipsei capacitatii de exercitiu, contractul de munca fiind incheiat intre persoane cu deplina capacitate de a-si asuma drepturi si obligatii, protejarea excesiva a salariatului aduce prejudicii nejustificate angajatorului si contravine principiilor constitutionale invocate.

Curtea de Apel Iasi - Sectia conflicte de munca si asigurari sociale apreciaza ca dispozitiile legale criticate nu aduc atingere principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si nici celui referitor la libertatea contractuala. In acest sens arata ca, in dreptul muncii actual, principiul negocierii presupune ca drepturile si obligatiile salariatilor se stabilesc prin negocierea libera a acestora intre salariati si angajatori si se concretizeaza atat in contractele individuale de munca, cat si in cele colective, la nivel de unitate, de ramura sau chiar la nivel national. Ca atare, cei doi parteneri sociali isi asuma drepturi si obligatii reciproce in functie de conditiile economice si sociale de la un anumit moment dat.

Instanta apreciaza ca textul de lege criticat nu confera salariatului o protectie excesiva si lipsita de temei legal si nici nu contravine prevederilor constitutionale invocate, intrucat reprezinta, pe de o parte, un minim de garantie pentru acesta, iar pe de alta parte, reflecta un anumit echilibru intre interesele patronului si dreptul persoanelor fizice de a-si castiga existenta prin munca.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintele Camerei Deputatilor apreciaza ca dispozitiile de lege criticate sunt constitutionale, intrucat interdictia de a renunta, in tot sau in parte, la drepturile recunoscute de lege, precum si sanctiunea nulitatii aplicata actelor de acceptare tacita a unor drepturi salariale diminuate reprezinta o masura minima de protectie a salariatilor, avand drept scop asigurarea exercitarii neingradite a drepturilor si intereselor legitime izvorate din raporturile de munca, impotriva oricaror abuzuri din partea angajatorilor, constituind totodata un echilibru intre interesele salariatilor si ale angajatorilor. In acest context, masura de protectie a salariatilor nu reprezinta un privilegiu, fiind justificata de situatia in care se gasesc acestia si care impune o asemenea masura.

Asa fiind, prin textul de lege criticat sunt respectate si principiile constitutionale cu privire la inviolabilitatea libertatii de exprimare, asocierea libera a cetatenilor si accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii fiind in deplina concordanta cu principiile constitutionale invocate in sustinerea exceptiei.

Guvernul considera exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neintemeiata. In acest sens arata ca reglementarea cuprinsa in art. 38 din Codul muncii este in acord cu cerintele art. 41 alin. (1) din Constitutie, care prevede, printre altele, ca dreptul la munca nu poate fi ingradit, iar alegerea locului de munca este libera.

Memorator Gramatica Gimnaziu

Vezi AICI detalii

Teste distractive pentru clasa pregatitoare

Vezi AICI detalii

Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor

Vezi AICI detalii

Avocatul Poporului arata ca dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. In acest sens, invocand jurisprudenta Curtii Constitutionale in materie, respectiv Decizia nr. 494/2004, arata ca nu poate fi retinuta critica de neconstitutionalitate a art. 38 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii fata de art. 16 din Constitutie.

De asemenea, apreciaza ca nu este intemeiata nici critica de neconstitutionalitate a acestor dispozitii legale fata de prevederile art. 45 din Constitutie, intrucat dreptul oricarei persoane de a desfasura o activitate economica este liber, statul garantand accesul neingradit la libera initiativa, precum si exercitarea acesteia, ceea ce s-a realizat prin dispozitiile legale criticate.

In ceea ce priveste contrarietatea dispozitiilor art. 38 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii cu prevederile art. 30 si 40 din Constitutie, Avocatul Poporului apreciaza ca nu poate fi retinuta, deoarece domeniile de incidenta ale drepturilor fundamentale invocate sunt diferite fata de obiectul de reglementare al normei deduse controlului de constitutionalitate.
Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor, Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit in cauza de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconsti-tutionalitate ridicata.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 38 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, potrivit carora “Salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate”.

Autorul exceptiei sustine ca dispozitiile legale criticate incalca prevederile art. 16, 30, 40 si 45 din Constitutie, care au urmatoarea redactare:
- Art. 16: “(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, in conditiile legii, de persoanele care au cetatenia romana si domiciliul in tara. Statul roman garanteaza egalitatea de sanse intre femei si barbati pentru ocuparea acestor functii si demnitati.
(4) In conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cetatenii Uniunii care indeplinesc cerintele legii organice au dreptul de a alege si de a fi alesi in autoritatile administratiei publice locale.”
- Art. 30: “(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisa.
(3) Libertatea presei implica si libertatea de a infiinta publicatii.
(4) Nicio publicatie nu poate fi suprimata.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare in masa obligatia de a face publica sursa finantarii.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege.”
- Art. 40: “(1) Cetatenii se pot asocia liber in partide politice, in sindicate, in patronate si in alte forme de asociere.
(2) Partidele sau organizatiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeaza impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitatii, a integritatii sau a independentei Romaniei sunt neconstitutionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecatorii Curtii Constitutionale, avocatii poporului, magistratii, membrii activi ai armatei, politistii si alte categorii de functionari publici stabilite prin lege organica.
(4) Asociatiile cu caracter secret sunt interzise.”
- Art. 45: “Accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora in conditiile legii sunt garantate.”

Examinand exceptia, Curtea constata ca, in sustinerea criticii sale de neconstitutionalitate, autorul exceptiei pleaca de la o premisa gresita, constand in absolutizarea exercitiului dreptului (libertatii) al carui titular ori beneficiar este si pe care il invoca, pretinzand ca prin reglementarea dedusa controlului i-ar fi fost incalcat. In cauza de fata, obiectul pretinsei incalcari il constituie - chiar daca nu este nominalizata ca atare - libertatea contractuala care, in ciuda unei aparente identitati terminologice, nu face parte din categoria drepturilor si libertatilor fundamentale, in expresia lor constitutionala. Intr-o formula sintetica, libertatea contractuala este posibilitatea recunoscuta oricarui subiect de drept de a incheia un contract, in intelesul de mutuus consensus, de produs al manifestarii sale de vointa convergenta cu a celeilalte sau celorlalte parti, de a stabili continutul acestuia si de a-i determina obiectul, dobandind drepturi si asumandu-si obligatii a caror respectare este obligatorie pentru partile contractante.

Curtea retine ca libertatea contractuala poate fi valorificata numai in cadrul legal, cu respectarea unor limite rezonabile impuse de ratiuni de ocrotire a unor interese publice si private legitime; exercitata in afara acestui cadru, fara oprelisti, orice libertate isi pierde legitimitatea si tinde sa se converteasca in anarhie. Neindoielnic, si contractul de munca da expresie libertatii contractuale, dar o face intr-o maniera specifica, determinata de obiectul sau propriu si esential diferit de acela al altor contracte, constand in prestarea unei anumite activitati, a unei munci, in schimbul unei remuneratii. Intrucat munca constituie un factor esential pentru existenta si propasirea societatii umane, iar remuneratia aferenta muncii prestate reprezinta pentru cea mai mare parte a membrilor acestei societati principala, daca nu chiar unica sursa de subzistenta, dreptul la munca este inclus in categoria drepturilor fundamentale ale omului, fiind consacrat, ca atare, de Constitutie, iar contractul de munca, ca institutie juridica prin care este valorificat in principal, beneficiaza de o atentie prioritara din partea legiuitorului, materializata in adoptarea unei legislatii complexe si unitare, constituind o ramura distincta de drept, destinata reglementarii multitudinii de drepturi si obligatii pe care, direct sau mediat, cu titlu principal ori in subsidiar, le genereaza.

Curtea constata ca, in conditiile in care, de regula, intre partile contractului de munca - angajator si salariat - exista o discrepanta vadita din punctul de vedere al potentialului economic si financiar in favoarea celui dintai, de natura sa-i permita a-si impune punctul de vedere la negocierea clauzelor contractului, statul - si anume statul de drept, democratic si social, asa cum este definita Romania in termenii art. 1 alin. (3) din Constitutie, - este tinut sa intervina legal in sprijinul celui aflat intr-o pozitie de inferioritate economica. Obligatia statului, in sensul aratat, decurge nemijlocit din prevederile art. 41 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora “Salariatii au dreptul la masuri de protectie sociala. Acestea privesc securitatea si sanatatea salariatilor, regimul de munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tara, repausul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii deosebite sau speciale, formarea profesionala, precum si alte situatii specifice, stabilite prin lege”.

Curtea constata ca, pentru ca aceste masuri de protectie sociala sa isi gaseasca efectiv aplicare, in mod necesar ele trebuie sa fie instituite pe calea unor norme imperative, in caz contrar, deci in situatia in care ar fi prevazute de norme supletive, asa cum sustine autorul exceptiei, respectarea lor ar deveni facultativa, partile avand posibilitatea sa deroge de la ele prin acordul lor de vointa, ceea ce ar permite angajatorului sa-si impuna punctul de vedere. Ca atare, protectia sociala a muncii, desi consacrata cu titlu de obligatie in sarcina statului, prin Constitutie, ar deveni, astfel, pur formala si iluzorie. Asa fiind, textul legal dedus controlului de constitutionalitate reprezinta un corolar logic al art. 41 alin. (2) din Constitutie, fara a releva nici o contradictie cu textele constitutionale de referinta invocate.

Astfel, referitor la sustinerea autorului exceptiei privind infrangerea art. 16 alin. (1) din Legea fundamentala, Curtea retine ca nu poate fi retinuta aceasta critica, intrucat dispozitiile art. 38 din Codul muncii dau pe deplin expresie textului constitutional, urmarind asigurarea egalitatii intre partile contractante, inegale, ab initio, din punctul de vedere al potentialului economic si financiar.

In ceea ce priveste celelalte texte de referinta mentionate, si anume art. 16 alin. (2), (3) si (4), art. 30, 40 si 45 din Constitutie, Curtea constata ca domeniul lor de incidenta este cu totul altul decat cel al reglementarii legale deduse controlului, ceea ce exclude, de plano, posibilitatea oricarei coliziuni intre ele si, pe cale de consecinta, lipseste de relevanta invocarea lor cu acest titlu.

In final, Curtea retine ca dispozitiile art. 38 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii au mai fost supuse controlului de constitutionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 494 din 11 noiembrie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 59 din 18 ianuarie 2005, Curtea a constatat ca interdictia de a renunta, in tot sau in parte, la aceste drepturi, precum si nulitatea actelor de acceptare tacita a unor drepturi salariale diminuate sunt masuri de protectie a salariatilor, menite sa asigure exercitiul neingradit al drepturilor si al intereselor legitime ce li se cuvin in cadrul raporturilor de munca, pentru a-i feri de consecintele unor eventuale abuzuri ori amenintari din partea angajatorilor. O astfel de masura de protectie a salariatilor nu poate fi considerata un privilegiu si, deci, contrara prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, atat timp cat ea se justifica in considerarea situatiei unei anume categorii sociale care reclama o astfel de protectie.

Deoarece nu au intervenit elemente noi care sa justifice schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, cele statuate prin aceasta decizie isi mentin valabilitatea si in prezenta cauza.

7. Concedierea salariatului, in conditiile si pentru motivele limitativ prevazute de lege, nu reprezinta o atingere a dreptului la munca ori la alegerea libera a profesiei si a locului de munca si nici o restrangere a exercitarii acestor drepturi. Impotriva eventualelor masuri abuzive si nelegale de concediere salariatii au dreptul de a face contestatie la instanta judecatoreasca prin a carei hotarare se restabileste dreptul incalcat

Prin Decizia nr. 350 din 28 iunie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, precum si a celor ale art. 64, art. 72 alin. (2) si (3), art. 74 alin. (1) lit. c) si d) si art. 288 teza a doua din Codul muncii (Legea nr. 53/2003), publicata in M.Of. nr. 779 din 26 august 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine urmatoarele: a) art. 288 teza a doua din Codul muncii, precum si art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999, prevazand decaderea din beneficiul probei admise a partii care intarzie in mod nejustificat administrarea acesteia, fac inoperanta dispozitia art. 287 din Codul muncii, potrivit careia sarcina probei revine angajatorului. Astfel, in situatia in care angajatorul refuza in mod sistematic sa prezinte dovezile in termenul prevazut de lege ori in termenul dat de instanta, pronuntarea sanctiunii decaderii impotriva angajatorului este in beneficiul acestuia, care prin propria fapta reuseste sa se sustraga de la indeplinirea unei obligatii legale, ceea ce inseamna ca protectia dreptului la munca este insuficienta, iar salariatul nu poate beneficia de un proces echitabil; b) art. 72 alin. (2) si (3) din Codul muncii este neconstitutional pentru ca nu contine in mod expres obligatia angajatorului de a notifica salariatilor care au fost concediati reluarea activitatii a carei incetare a condus la concedieri colective; c) art. 74 alin. (1) lit. c) din Codul muncii este neconstitutional pentru ca nu prevede obligatia angajatorului de a mentiona in decizia de concediere rezultatul aplicarii criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere; d) art. 74 alin. (1) lit. d), raportat la art. 64 din Codul muncii, are caracter discriminatoriu pentru ca din sfera salariatilor carora angajatorul trebuie sa propuna ocuparea locurilor de munca vacante din unitate sunt exclusi salariatii ale caror contracte de munca urmeaza sa fie desfacute pentru motive neimputabile lor.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de munca, asigurari sociale, contencios administrativ si fiscal, prin Incheierea din 18 noiembrie 2004, a respins exceptia de neconstitutionalitate, ca fiind inadmisibila. Recursul declarat de autorul exceptiei impotriva incheierii a fost admis prin Decizia civila nr. 729/R din 25 februarie 2005 a Curtii de Apel Bucuresti, restituindu-se cauza in vederea rejudecarii exceptiei. Tribunalul a dispus suspendarea judecarii cauzei si sesizarea Curtii Constitutionale, fara a inscrie in incheiere opinia sa cu privire la exceptia ridicata. Curtea Constitutionala a solicitat Tribunalului Bucuresti comunicarea opiniei sale, insa acesta nu a transmis-o.

In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia ridicata.

Guvernul considera ca dispozitiile legale care fac obiectul exceptiei de neconstitutionalitate nu contrazic nicio prevedere din Constitutie. Angajatorul, daca nu face proba legalitatii si temeiniciei deciziei de concediere, isi asuma consecinta anularii acestui act. Intr-o asemenea situatie nu se produce rasturnarea sarcinii probei, salariatul nefiind niciodata obligat sa dovedeasca legalitatea si temeinicia concedierii sale. Conform art. 74 din Codul muncii decizia de concediere trebuie sa cuprinda suficiente elemente de informare a salariatului interesat in exercitarea drepturilor recunoscute de lege. De altfel, autorul exceptiei pune in discutie probleme de interpretare si de aplicare a textelor de lege criticate, iar nu constitutionalitatea acestora.

Avocatul Poporului apreciaza ca toate dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. Astfel, “instituirea unei proceduri speciale de solutionare a conflictelor de munca nu aduce atingere in nici un mod dreptului la un proces echitabil, ci transpune in practica principiul celeritatii solutionarii litigiilor dintre salariat si angajator, precum si instaurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitarii dreptului prevazut de art. 21 din Constitutie”. Stabilirea prin lege a unor conditii privind incetarea contractului individual de munca nu reprezinta o ingradire a dreptului la munca. Dispozitiile legale criticate nu aduc atingere trasaturilor si valorilor supreme ale statului roman si nici principiului unitatii poporului roman si egalitatii intre cetateni.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partilor prezente, concluziile procurorului si dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 582 din
29 noiembrie 1999, art. 64, art. 72 alin. (2) si (3), art. 74 alin. (1) lit. c) si d) si art. 288 teza a doua din Codul muncii (Legea nr. 53/2003), publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003. Aceste dispozitii de lege au urmatorul cuprins:
Art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999: “Instanta poate sa decada din beneficiul probei admise partea care intarzie nejustificat administrarea acesteia.”;
Art. 64, art. 72 alin. (2) si (3), art. 74 alin. (1) lit. c) si d) si art. 288 teza a doua din Codul muncii:
- Art. 64: “(1) In cazul in care concedierea se dispune pentru motivele prevazute la art. 61 lit. c) si d), precum si in cazul in care contractul individual de munca a incetat de drept in temeiul art. 56 lit. f), angajatorul are obligatia de a-i propune salariatului alte locuri de munca vacante in unitate, compatibile cu pregatirea profesionala sau, dupa caz, cu capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina a muncii.
(2) In situatia in care angajatorul nu dispune de locuri de munca vacante potrivit alin. (1), acesta are obligatia de a solicita sprijinul agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca in vederea redistribuirii salariatului, corespunzator pregatirii profesionale sau, dupa caz, capacitatii de munca stabilite de medicul de medicina a muncii, urmand sa ii comunice salariatului solutiile propuse de agentie.
(3) Salariatul are la dispozitie un termen de 3 zile lucratoare de la comunicarea angajatorului conform prevederilor alin. (1) si (2) pentru a-si manifesta expres consimtamantul cu privire la noul loc de munca oferit.
(4) In cazul in care salariatul nu isi manifesta expres consimtamantul in termenul prevazut la alin. (3), precum si in cazul in care agentia teritoriala de ocupare a fortei de munca nu poate indeplini obligatia prevazuta la alin. (2), angajatorul poate dispune concedierea salariatului.
(5) In cazul concedierii pentru motivul prevazut la art. 61 lit. c) salariatul beneficiaza de o compensatie, in conditiile stabilite in contractul colectiv de munca aplicabil sau in contractul individual de munca, dupa caz;”
- Art. 72 alin. (2) si (3): “(2) In cazul in care in aceasta perioada angajatorul reia activitatile a caror incetare a condus la concedieri colective, salariatii care au fost concediati au dreptul de a fi reangajati pe aceleasi locuri de munca pe care le-au ocupat anterior, fara examen sau concurs ori perioada de proba.
(3) In situatia in care salariatii care au dreptul de a fi reangajati potrivit alin. (2) nu solicita acest lucru, angajatorul poate face noi angajari pe locurile de munca ramase vacante.”;
- Art. 74 alin. (1) lit. c) si d): “(1) Decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu: [...]
c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, conform art. 70 alin. (2) lit. d);
d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64.”
- Art. 288: “Administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgenta, instanta fiind in drept sa decada din beneficiul probei admise partea care intarzie in mod nejustificat administrarea acesteia.”

In opinia autorului exceptiei, dispozitiile de lege criticate incalca prevederile art. 1 alin. (3), art. 4, art. 21 alin. (3), art. 41 si art. 53 din Constitutie, potrivit carora:
- Art. 1 alin. (3): “Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate.”
- Art. 4: “(1) Statul are ca fundament unitatea poporului roman si solidaritatea cetatenilor sai.
(2) Romania este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala.”
- Art. 21 alin. (3): “Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.”
- Art. 41: “(1) Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera.
(2) Salariatii au dreptul la masuri de protectie sociala. Acestea privesc securitatea si sanatatea salariatilor, regimul de munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tara, repausul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii deosebite sau speciale, formarea profesionala, precum si alte situatii specifice, stabilite prin lege.
(3) Durata normala a zilei de lucru este, in medie, de cel mult 8 ore.
(4) La munca egala, femeile au salariu egal cu barbatii.
(5) Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate.”
- Art. 53: “(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.”

De asemenea, autorul exceptiei considera ca aceste dispozitii legale sunt contrare si prevederilor art. 6, 13 si 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si celor ale art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la aceasta conventie, care au urmatorul cuprins:
Art. 6, 13 si 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale:
- Art. 6: “1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa. Hotararea trebuie sa fie pronuntata in mod public, dar accesul in sala de sedinta poate fi interzis presei si publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei parti a acestuia, in interesul moralitatii, al ordinii publice ori al securitatii nationale intr-o societate democratica, atunci cand interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor la proces o impun, sau in masura considerata absolut necesara de catre instanta, atunci cand, in imprejurari speciale, publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere intereselor justitiei.
2. Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita.
3. Orice acuzat are, in special, dreptul:
a) sa fie informat, in termenul cel mai scurt, intr-o limba pe care o intelege si in mod amanuntit, asupra naturii si cauzei acuzatiei aduse impotriva sa;
b) sa dispuna de timpul si de inlesnirile necesare pregatirii apararii sale;
c) sa se apere el insusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el si, daca nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un aparator, sa poata fi asistat in mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci cand interesele justitiei o cer;
d) sa intrebe sau sa solicite audierea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si audierea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii;
e) sa fie asistat in mod gratuit de un interpret, daca nu intelege sau nu vorbeste limba folosita la audiere.”
- Art. 13: “Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale.”
- Art. 14: “Exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de prezenta conventie trebuie sa fie asigurata fara nici o deosebire bazata, in special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie.”
Art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale: “Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”

Examinand dispozitiile legale criticate, cu raportare la prevederile constitutionale si la reglementarile internationale invocate in motivarea exceptiei, Curtea constata urmatoarele:

Dispozitiile legale criticate nu contin nici o masura prin care s-ar ingradi accesul liber la justitie al oricarui salariat pentru a contesta legalitatea si temeinicia deciziei de concediere emise de angajator, drept pe care l-a exercitat efectiv si autorul exceptiei de neconstitutionalitate.
Art. 288 teza a doua din Codul muncii si art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 prevad decaderea partii din beneficiul probei admise, ca sanctiune a intarzierii nejustificate a administrarii acesteia. Aceste dispozitii legale sunt menite sa asigure solutionarea cu celeritate a conflictelor de munca, in primul rand, in interesul salariatului, al apararii raporturilor de munca si al exercitarii dreptului la munca. Angajatorul, in apararea sa, trebuie sa dovedeasca legalitatea si temeinicia masurii de concediere, fiind obligat sa prezinte probele in acest sens inainte de prima zi de infatisare. Daca angajatorul intarzie, in mod nejustificat, administrarea acestor probe, el poate fi decazut chiar si din probele admise anterior. Decaderea din proba are drept consecinta nedovedirea legalitatii ori a temeiniciei deciziei de concediere, aceasta putand fi anulata. In urma decaderii angajatorului din proba admisa in aparare, sarcina administrarii acesteia nu revine salariatului, aplicandu-se in continuare regula generala potrivit careia sarcina probei revine angajatorului. Si salariatul poate solicita administrarea unor probe prin care tinde sa dovedeasca nelegalitatea ori netemeinicia deciziei de concediere. In situatia in care probele solicitate de salariat si admise de instanta sunt detinute de angajator, acesta va fi obligat sa le prezinte. In aceste conditii nu sunt lezate garantiile procedurale care asigura desfasurarea unui proces echitabil si intr-un interval de timp rezonabil, in interesul legitim al fiecareia dintre partile litigante.

Art. 74 din Codul muncii prevede obligatia angajatorului de a mentiona in cuprinsul deciziei de concediere, care trebuie comunicata in scris salariatului, suficiente motive si informatii pe baza carora salariatul sa poata aprecia legalitatea si temeinicia masurii de concediere si sa poata decide daca o contesta sau nu in justitie. Omisiunea de a insera in decizie toate datele cerute de lege afecteaza legalitatea acesteia.

Obligatia angajatorului de a informa salariatii concediati despre disparitia motivelor care au determinat incetarea activitatii si concedierea colectiva si despre reluarea activitatii rezulta din textul de lege criticat, in aceasta privinta punandu-se doar problema aplicarii legii.

Concedierea salariatului, in conditiile si pentru motivele limitativ prevazute de lege, nu reprezinta o atingere a dreptului la munca ori la alegerea libera a profesiei si a locului de munca si nici o restrangere a exercitarii acestor drepturi. Impotriva eventualelor masuri abuzive si nelegale de concediere salariatii au dreptul de a face contestatie la instanta judecatoreasca prin a carei hotarare se restabileste dreptul incalcat.

Niciuna dintre dispozitiile legale criticate nu instituie privilegii ori discriminari, acestea fiind deopotriva aplicabile tuturor salariatilor si angajatorilor care se gasesc in ipoteza normelor juridice respective.

8. Legiuitorul a fost in drept ca, reglementand continutul libertatii economice, sa tina cont de consideratiile special menite sa asigure protectia salariatilor, atat timp cat prin aceasta nu a negat insasi existenta accesului liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora.

Prin Decizia nr. 322 din 14 iunie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 38 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in M.Of. nr. 702 din 3 august 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine, in esenta, ca dispozitiile legale criticate contravin atat principiului constitutional al egalitatii in drepturi, cat si libertatii contractuale, consacrate, in opinia sa, de art. 30, 40 si 45 din Constitutie. In acest sens arata ca “egalitatea cetatenilor in fata legii inseamna exclusiv egalitatea contractuala, egalitatea de pozitie in momentul negocierilor si al semnarii actelor bilaterale, in absenta oricarei forme de constrangere”. Acest principiu “nu poate sa permita nerespectarea obligatiilor asumate, printr-o protejare excesiva si lipsita de temei legal a uneia dintre cele doua parti semnatare, in detrimentul celeilalte”, asa cum considera ca face textul de lege criticat. In continuare, sustine ca libertatea contractuala presupune libertatea de exprimare, de asociere si accesul liber al persoanei la o activitate economica si, atat timp cat nu se pune problema lipsei capacitatii de exercitiu a uneia dintre parti, “protejarea excesiva a salariatului caruia ii este legitimata actiunea de nerespectare a conventiei legal incheiate aduce prejudicii nejustificate angajatorului si contravine principiilor constitutionale invocate”.

Curtea de Apel Iasi - Sectia conflicte de munca si asigurari sociale apreciaza ca art. 38 din Codul muncii nu contravine dispozitiilor constitutionale invocate de autorul exceptiei. In acest sens arata ca textul de lege criticat asigura, pe de o parte, un minimum de garantie pentru salariat, iar pe de alta parte, reflecta un anumit echilibru intre interesele patronului si dreptul persoanelor fizice de a-si castiga existenta prin munca. De asemenea, arata ca limitarea intr-o anumita masura a principiului libertatii contractuale trebuie apreciata prin prisma art. 49 din Constitutie, text ce admite posibilitatea restrangerii exercitiului unor drepturi si libertati, dupa caz, prin lege, cu respectarea principiului proportionalitatii intre dimensiunea restrangerii si situatia care a determinat-o.

In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia ridicata.

Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate nu este intemeiata. In acest sens arata ca textul de lege criticat nu contravine principiului constitutional al egalitatii in drepturi, ci “constituie o concretizare a prevederilor constitutionale ale art. 41, ce consacra dreptul salariatilor la masuri de protectie sociala, in vederea evitarii eventualelor abuzuri din partea angajatorilor, in considerarea specificului raporturilor juridice de munca, caracterizate, in mod esential, prin subordonarea salariatilor fata de angajatori, in folosul carora presteaza munca”. In acest sens invoca si jurisprudenta Curtii Constitutionale, prin Decizia nr. 494/2004, in care s-a statuat ca masurile de protectie a salariatilor, prevazute de dispozitiile legale criticate, sunt de natura “sa asigure exercitiul neingradit al drepturilor si al intereselor legitime ce li se cuvin in cadrul raporturilor de munca, pentru a-i feri de eventualele abuzuri sau amenintari din partea angajatorilor” si nu pot fi considerate a fi un privilegiu, contrar dispozitiilor art. 16 din Constitutia Romaniei, atat timp cat “se justifica in considerarea situatiei unei anumite categorii sociale care reclama o astfel de protectie”.

Pe de alta parte, aminteste ca, potrivit dispozitiilor anexei Cartii sociale europene, care precizeaza campul de aplicare al acestui act international, se arata ca, in privinta persoanelor protejate, “o diferenta de tratament pe un motiv obiectiv si rezonabil nu este considerata ca discriminatorie”. In sfarsit, arata ca sustinerile autorului exceptiei sunt neintemeiate si in raport cu celelalte dispozitii constitutionale invocate de autorul exceptiei, “deoarece dispozitiile legale criticate nu contin prevederi care sa ingradeasca, in vreun mod, libertatea de exprimare, dreptul de asociere ori libertatea economica si, prin urmare, nu se poate sustine ca ar restrange exercitiul acestor drepturi constitutionale”.

Avocatul Poporului apreciaza ca prevederile art. 38 din Codul muncii sunt constitutionale. Astfel, arata ca acest text de lege nu instituie privilegii ori discriminari, ci “masuri de protectie a salariatilor, menite sa asigure exercitiul neingradit al drepturilor si al intereselor legitime ce li se cuvin in cadrul raporturilor de munca, pentru a-i feri de consecintele unor eventuale abuzuri din partea angajatorilor”. Masurile de protectie nu pot fi considerate insa ca fiind contrare principiului constitutional al egalitatii in drepturi, atat timp cat ea se justifica in considerarea situatiei unei anume categorii sociale care reclama o astfel de protectie. In acest sens invoca si solutiile pronuntate de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 494/2004 si Decizia nr. 107/2000. Cat priveste critica de neconstitutionalitate raportata la prevederile art. 45 din Constitutie, arata ca aceasta nu este intemeiata, intrucat, prin dispozitiile legale criticate, nu este incalcat dreptul oricarei persoane de a desfasura o activitate economica, nu este ingradita libera initiativa si nici exercitarea acesteia, in conditiile legii. Referindu-se la prevederile art. 30 si 40 din Constitutie, Avocatul Poporului arata ca acestea nu au incidenta in cauza, domeniile lor de incidenta fiind diferite de obiectul de reglementare al normei deduse controlului de constitutionalitate.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 38 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispozitii potrivit carora “Salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate”.

In sustinerea neconstitutionalitatii acestui text de lege autorul exceptiei invoca prevederile art. 16 alin. (1), art. 30, 40 si 45 din Constitutie, dispozitii care au urmatorul continut:
- Art. 16 alin. (1): “Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.”
- Art. 30: “(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisa.
(3) Libertatea presei implica si libertatea de a infiinta publicatii.
(4) Nici o publicatie nu poate fi suprimata.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare in masa obligatia de a face publica sursa finantarii.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege.”
- Art. 40: “(1) Cetatenii se pot asocia liber in partide politice, in sindicate, in patronate si in alte forme de asociere.
(2) Partidele sau organizatiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeaza impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitatii, a integritatii sau a independentei Romaniei sunt neconstitutionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecatorii Curtii Constitutionale, avocatii poporului, magistratii, membrii activi ai armatei, politistii si alte categorii de functionari publici stabilite prin lege organica.
(4) Asociatiile cu caracter secret sunt interzise.”
- Art. 45: “Accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora in conditiile legii sunt garantate.”

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca art. 38 din Codul muncii a mai fost supus controlului de constitutionalitate prin invocarea unor critici si argumente asemanatoare celor din prezenta cauza. Astfel, prin Decizia nr. 494 din 11 noiembrie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 59 din 18 ianuarie 2005, Curtea a statuat ca interdictia de a renunta, in tot sau in parte, la drepturile prevazute de lege in favoarea salariatilor este o masura de protectie a acestora din urma, menita sa asigure exercitiul neingradit al drepturilor si al intereselor legitime ce li se cuvin in cadrul raporturilor de munca, pentru a-i feri de consecintele unor eventuale abuzuri ori amenintari din partea angajatorilor. O astfel de masura de protectie nu poate fi considerata a fi un privilegiu, contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, atat timp cat ea se justifica in considerarea situatiei unei anume categorii sociale care reclama o astfel de protectie.

Intrucat nu au intervenit elemente noi de natura sa justifice schimbarea jurisprudentei in materie a Curtii Constitutionale, considerentele si solutia din decizia anterioara isi mentin valabilitatea si in prezenta cauza.

In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate raportata la prevederile art. 45 din Constitutie, Curtea constata ca autorul exceptiei pleaca de la o premisa falsa, si anume a absolutizarii dreptului consacrat de acest text constitutional. Astfel, esenta dispozitiilor acestui articol din Constitutie consacra posibilitatea oricarei persoane de a initia si intreprinde o activitate cu scop lucrativ. Cu toate acestea, textul constitutional precizeaza ca acest drept trebuie sa fie exercitat in conditiile legii. Astfel, legiuitorul a fost in drept ca, reglementand continutul libertatii economice, sa tina cont de consideratiile speciale menite sa asigure protectia salariatilor, atat timp cat prin aceasta nu a negat insasi existenta accesului liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora.

In sfarsit, analizand criticile autorului exceptiei, raportate la dispozitiile art. 30 si 40 din Constitutie, Curtea constata ca aceste dispozitii nu pot fi apreciate ca avand vreo incidenta in cauza. Astfel, nici continutul libertatii de exprimare si nici cel al dreptului la asociere nu se refera la libertatea contractuala in sensul precizat de autorul exceptiei. Asa fiind, si sub acest aspect, critica de constitutionalitate urmeaza sa fie respinsa ca fiind neintemeiata.