Spete - dreptul muncii (pct. 9 - 10)

9. Codul muncii are ca scop reglementarea raporturilor de munca, a legalitatii si stabilitatii acestor raporturi, a drepturilor si a indatoririlor corelative ale angajatorilor si ale salariatilor, in conformitate cu drepturile fundamentale la munca si la protectia sociala a muncii, consacrate de art. 41 din Constitutie. Art. 58-67 din acest act normativ reglementeaza cazurile si conditiile in care se poate dispune concedierea salariatului, avand drept consecinta incetarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului. Ca atare, nerespectarea motivelor si conditiilor legale referitoare la concediere, face ca masura dispusa sa fie netemeinica si nelegala, putand fi contestata de salariat in justitie.

Prin Decizia nr. 269 din 12 mai 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in M.Of. nr. 525 din 21 iunie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca art. 78 alin. (2) din Codul muncii, prevazand ca la solicitarea salariatului instanta care a dispus anularea concedierii va repune partile in situatia anterioara emiterii actului de concediere, contravine in mod flagrant principiilor constitutionale care “consacra dreptul de proprietate privata, libertatea economica, exercitarea drepturilor si a libertatilor constitutionale cu buna-credinta”.

Tribunalul Bucuresti considera ca dispozitiile art. 78 alin. (2) din Codul muncii sunt constitutionale si nu contravin prevederilor art. 44 din Constitutie, “intrucat, pe de o parte, nu reglementeaza in domeniul dreptului de proprietate, iar pe de alta parte, nu lezeaza dreptul de proprietate al persoanei juridice care are calitatea de angajator”. Mai precizeaza ca, “in lipsa posibilitatii instantei de a dispune repunerea partilor in situatia anterioara, dreptul angajatorului de a se adresa tribunalului pentru controlul concedierilor nelegale ar ramane golit de continut, intrucat ar permite nesanctionarea arbitrariului patronal in luarea unor masuri abuzive fata de angajati”.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintele Camerei Deputatilor apreciaza ca dispozitiile art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constitutionale. In acest sens arata ca reglementarea criticata are drept scop restabilirea legalitatii incalcate prin luarea unei masuri de concediere abuziva sau nelegala, asigurandu-se astfel protectia salariatului impotriva oricaror abuzuri din partea angajatorului. Asa fiind, dispozitiile legale referitoare la repunerea partilor in situatia anterioara emiterii actului de concediere asigura atat echilibrul intre drepturile si obligatiile angajatorilor si salariatilor, cat si respectarea principiilor constitutionale cu privire la libertatea economica si exercitarea drepturilor si libertatilor constitutionale cu buna-credinta.

Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Astfel, arata ca dispozitiile art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii prevad posibilitatea instantei de judecata ca, la solicitarea salariatului concediat abuziv de angajator, sa dispuna reintegrarea acestuia, pentru a da continut si finalitate masurii de eliminare si sanctionare a comportamentului nelegal si abuziv al angajatorului. In acest context apreciaza ca dispozitiile legale criticate nu sunt de natura sa aduca atingere, in vreun mod, dreptului de proprietate privata si nici prevederilor constitutionale care consacra accesul liber la o activitate economica si libera initiativa.
Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile art. 78 alin. (2) din Codul muncii sunt constitutionale. In acest sens arata ca nu poate fi retinuta critica de neconstitutionalitate a acestor dispozitii legale in raport cu prevederile art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie, deoarece “repunerea partilor in situatia anterioara emiterii actului de concediere reprezinta o consecinta fireasca a anularii concedierii efectuate in mod netemeinic si nelegal si nu aduce nici o atingere dreptului de proprietate al angajatorului”. De altfel, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie, continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor, Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit in cauza de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Impozitarea veniturilor din chirii 2024

Vezi AICI detalii

Manualul Contabilului Incepator - stick USB

Vezi AICI detalii

Teste rezolvate la limba si literatura romana clasa a VIII-a

Vezi AICI detalii

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, potrivit carora: “La solicitarea salariatului instanta care a dispus anularea concedierii va repune partile in situatia anterioara emiterii actului de concediere.”

Autorul exceptiei sustine ca textul de lege criticat contravine prevederilor constitutionale ale art. 44 si art. 45, care consacra dreptul de proprietate privata, respectiv libertatea economica, precum si celor ale art. 57, referitoare la exercitarea cu buna-credinta a drepturilor si a libertatilor constitutionale, prevederi care au urmatorul continut:
- Art. 44: “(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire.
(4) Sunt interzise nationalizarea sau orice alte masuri de trecere silita in proprietate publica a unor bunuri pe baza apartenentei sociale, etnice, religioase, politice sau de alta natura discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritatii.
(6) Despagubirile prevazute in alineatele (3) si (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, in caz de divergenta, prin justitie.
(7) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobandita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al dobandirii se prezuma.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii.”
- Art. 45: “Accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora in conditiile legii sunt garantate.”
- Art. 57: “Cetatenii romani, cetatenii straini si apatrizii trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti.”

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca Legea nr. 53/2003 - Codul muncii are ca scop reglementarea raporturilor de munca, a legalitatii si stabilitatii acestor raporturi, a drepturilor si a indatoririlor corelative ale angajatorilor si ale salariatilor, in conformitate cu drepturile fundamentale la munca si la protectia sociala a muncii, consacrate de art. 41 din Constitutie. Art. 58-67 din acest act normativ reglementeaza cazurile si conditiile in care se poate dispune concedierea salariatului, avand drept consecinta incetarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului. Ca atare, nerespectarea motivelor si conditiilor legale referitoare la concediere, face ca masura dispusa sa fie netemeinica si nelegala, putand fi contestata de salariat in justitie.

Curtea retine ca, potrivit dispozitiilor art. 78 alin. (2) din Codul muncii, salariatul concediat poate solicita, iar instanta judecatoreasca poate dispune repunerea partilor in situatia anterioara emiterii actului de concediere numai in situatia in care s-a constatat efectuarea in mod netemeinic sau nelegal a concedierii, iar instanta a anulat aceasta masura in temeiul prevederilor alin. (1) al art. 78. Repunerea partilor in situatia anterioara nu lezeaza in nici un mod dreptul de proprietate al angajatorului, drept care trebuie exercitat cu respectarea continutului si limitelor sale, stabilite de lege. Fara posibilitatea repunerii partilor in situatia anterioara concedierii, atingerea adusa dreptului la munca al salariatului nu s-ar repara si nu s-ar asigura stabilitatea raporturilor la munca.

In ceea ce priveste art. 45 din Constitutie, acesta garanteaza accesul liber al oricarei persoane la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora in conditiile legii. Curtea retine insa ca aceste prevederi constitutionale nu il indreptatesc pe angajator, proprietar al unei firme, sa actioneze in mod arbitrar, nesocotind dispozitiile legale referitoare la organizarea si functionarea firmei respective, inclusiv cele referitoare la angajarea si concedierea personalului.

Pentru aceleasi argumente, nu poate fi retinuta nici critica autorului exceptiei privind incalcarea prevederilor art. 57 din Constitutie, referitoare la obligatia exercitarii drepturilor si libertatilor constitutionale cu buna-credinta, fara incalcarea drepturilor si a libertatilor altora.

10. Libertatea alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca intra in continutul dreptului la munca, Constitutia dand fiecarei persoane posibilitatea de a-si alege profesia, meseria sau ocupatia si, desigur, de a-si alege singura locul de munca.

Prin Decizia nr. 545 din 7 decembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 56 lit. h) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in M.Of. nr. 85 din 25 ianuarie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, Tribunalul Mures sustine ca dispozitia de lege criticata vine in contradictie cu dispozitiile art. 1 alin. (3) si (4), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1), (2) si (3), art. 41 alin. (1), art. 53 si art. 124 alin. (2) din Constitutie, deoarece salariatul nu are la dispozitie o contestatie impotriva angajatorului in cazul incetarii de drept a contractului individual de munca, o astfel de contestatie fiind inadmisibila prin prisma prevederilor art. 283 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.

De asemenea, sustine ca dispozitiile art. 56 lit. h) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, pe de o parte, elimina egalitatea de arme si de sanse intre salariat si angajator, iar pe de alta parte, instanta nu mai poate fi impartiala datorita efectelor obligatorii ale actului administrativ, emis de un tert. Totodata, introducerea de catre salariat a unei actiuni in contencios administrativ nu ar opri producerea de drept a efectelor dispozitiilor art. 56 lit. h) din Codul muncii, repunerea in situatia anterioara nefiind permisa decat in cazul concedierii, nu si in ipoteza incetarii de drept a contractului. Textul de lege criticat restrange si in mod nejustificat, disproportionat si discriminatoriu exercitarea dreptului la munca si, de asemenea, creeaza o discriminare intre salariatii carora li se retrage avizul, autorizatia sau atestarea si ceilalti salariati, care prin promovarea unor conflicte de drepturi pot obtine de la angajator restabilirea exercitarii dreptului fundamental la munca.

In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia ridicata.

Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In acest sens arata ca accesul la justitie nu este ingradit in nici un fel, angajatul putandu-se adresa instantei judecatoresti, care in acest caz va verifica incetarea de drept a contractului, respectiv interventia retragerii avizului, autorizatiei sau atestarii necesare. De asemenea, sustinerea potrivit careia dreptul la munca este ingradit deoarece incetarea exercitarii dreptului la munca opereaza de drept nu poate fi admisa, avand in vedere ca situatia prevazuta la art. 56
lit. h) din Codul muncii, ca si celelalte cazuri de la art. 56, sunt situatii obiective care atrag incetarea de drept a contractului de munca, fara a fi necesara indeplinirea unei formalitati.

Avocatul Poporului apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a art. 56 lit. h) din Codul muncii, fata de art. 16 alin. (1) din Constitutie, arata ca aceasta nu este intemeiata, deoarece salariatii care, pentru exercitarea profesiei, au nevoie de obtinerea prealabila a unui aviz, a unei autorizatii sau a unei atestari se afla intr-o situatie diferita fata de ceilalti salariati, ceea ce justifica, in mod obiectiv si rezonabil, aplicarea unui tratament juridic diferit, constand in modalitati distincte de incetare a raporturilor de munca. Fata de invocarea dispozitiilor art. 21 alin. (1) din Constitutie, arata ca prevederile legale criticate nu aduc atingere sub nici un aspect accesului liber la justitie. Astfel, dispozitiile art. 56 lit. h) din Codul muncii nu opresc persoana interesata de a apela la instantele judecatoresti, de a fi aparata si de a se prevala de toate garantiile procesuale. Cat priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 56 lit. h) din Codul muncii fata de prevederile art. 41 alin. (1) si (2) din Constitutie, arata ca stabilirea, prin textele de lege criticate, a unor cauze de incetare de drept a contractului individual de munca nu ingradeste dreptul la munca si libertatea alegerii profesiei sau a locului de munca. Prin reglementarea unor conditii speciale pentru exercitarea unor profesii, respectiv obtinerea prealabila de avize, autorizatii sau aprobari, nu se incalca prevederile art. 41 din Constitutie.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.
Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie art. 56 lit. h) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare.

Textul de lege criticat are urmatorul continut: “Contractul individual de munca inceteaza de drept: [...]
h) de la data retragerii de catre autoritatile sau organismele competente a avizelor, autorizatiilor ori atestarilor necesare pentru exercitarea profesiei;”.

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca prin dispozitiile legale criticate sunt incalcate prevederile art. 1 alin. (3) si (4), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1), (2) si (3), art. 41 alin. (1), art. 53 si ale art. 124 alin. (2) din Constitutia Romaniei, ce au urmatorul continut:
- Art. 1 alin. (3) si (4): “(3) Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate.
(4) Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca in cadrul democratiei constitutionale.”
- Art. 11: “(1) Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3) In cazul in care un tratat la care Romania urmeaza sa devina parte cuprinde dispozitii contrare Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupa revizuirea Constitutiei.”
- Art. 15 alin. (1): “Cetatenii beneficiaza de drepturile si de libertatile consacrate prin Constitutie si prin alte legi si au obligatiile prevazute de acestea.”
- Art. 16 alin. (1): “Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.”
- Art. 20: “(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.
(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.”
- Art. 21 alin. (1), (2) si (3): “(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.
(3) Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.”
- Art. 41 alin. (1): “Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera.”;
- Art. 53: “(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.”
- Art. 124 alin. (2): “Justitia este unica, impartiala si egala pentru toti.”

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dispozitia de lege criticata se refera la unul din cazurile in care contractul individual de munca inceteaza de drept, si anume de la data retragerii de catre autoritatile sau organismele competente a avizelor, autorizatiilor ori atestarilor care sunt necesare unei persoane pentru exercitarea profesiei. Curtea observa ca libertatea alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca intra in continutul dreptului la munca, Constitutia dand fiecarei persoane posibilitatea de a-si alege profesia, meseria sau ocupatia si, desigur, de a-si alege singura locul de munca.

Curtea retine ca dispozitiile constitutionale referitoare la alegerea libera a profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca nu poate fi interpretata in sensul ca orice persoana, oricand poate opta pentru exercitarea unei profesii ori a unei meserii sau pentru alegerea oricarui loc de munca fara a avea pregatirea si calificarea corespunzatoare ori fara a face dovada ca a obtinut avizul, autorizatia sau atestatul, in cazul in care pentru exercitarea unei profesii sau meserii se cere, pe langa absolvirea studiilor ori calificarea necesara, si acest lucru. Obtinerea acestor avize, autorizatii sau atestari este motivata de specificul fiecarei profesii sau meserii care presupune o calificare corespunzatoare, precum si anumite aptitudini pe care cel ce doreste sa exercite acea meserie sau profesie trebuie sa le aiba, tocmai pentru indeplinirea sarcinilor de la locul de munca ales. Retragerea avizului, autorizatiei sau atestatului de catre autoritatea sau organismul competent se face numai in momentul in care nu mai sunt indeplinite conditiile din momentul acordarii acestora. Astfel, Curtea nu poate retine critica potrivit careia dispozitiile art. 56 lit. h) din Codul muncii incalca prevederile art. 41 alin. (1) din Constitutie.

De asemenea, Curtea observa ca atat emiterea avizelor, autorizatiei sau atestatelor, cat si retragerea acestora se fac de catre autoritatile sau organismele competente in anumite cazuri si conditii stabilite de lege, in mod obiectiv, aceasta retragere avand ca efect incetarea de drept a contractului individual de munca ce se materializeaza intr-un act administrativ al angajatorului. Acest act, daca a fost emis in mod abuziv, cu nerespectarea dispozitiilor legale, poate fi contestat in justitie de cel interesat.
Totodata, Curtea retine ca instanta judecatoreasca investita va solutiona acest litigiu cu respectarea tuturor regulilor si garantiilor procedurale care asigura desfasurarea unui proces echitabil, fiind obligata sa aplice in mod impartial, potrivit art. 124 alin. (3) din Constitutie, dispozitiile de lege care au legatura cu acest litigiu, fara a se incalca in vreun fel principiul constitutional al liberului acces la justitie. De asemenea, Curtea observa ca, potrivit dispozitiilor art. 52 alin. (1) din Legea fundamentala, “persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei”. Astfel, in cazul in care salariatul se considera vatamat in drepturile sau in interesele sale legitime prin actul administrativ al autoritatii, care nu ii acorda sau ii retrage avizul, autorizatia sau atestarea, poate cere in justitie recunoasterea dreptului pretins sau interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei suferite, in conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) din Constitutie.
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate potrivit careia dispozitiile de lege criticate vin in contradictie cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, Curtea constata ca nici aceasta nu este intemeiata.

Persoanele care opteaza pentru exercitarea unor profesii sau meserii si pentru incadrarea in functii pentru care reglementarile legale cer si existenta avizului, autorizatiei ori atestarii din partea unor autoritati de specialitate se afla intr-o situatie diferita fata de celelalte categorii de salariati carora nu li se cer aceste documente in momentul incadrarii in functie, ceea ce justifica, in mod obiectiv si rezonabil, tratamentul juridic diferit. Astfel, retragerea de catre autoritatea care le-a emis a avizului, autorizatiei ori atestarii, in momentul in care constata ca nu mai sunt indeplinite conditiile acordarii, retragere ce determina incetarea de drept a contractului individual de munca pentru incheierea caruia existenta acestor documente era o conditie obligatorie, nu reprezinta un tratament juridic discriminator, in sensul interzis de art. 16 alin. (1) din Constitutie, ci aplicarea unui tratament juridic diferentiat in raport cu situatia diferita in care se afla anumite categorii de persoane. De asemenea, Curtea retine ca in momentul incheierii contractului individual de munca persoanele ce incheie acest contract sunt constiente de existenta conditiei obligatorii a obtinerii avizului, autorizatiei sau atestatului, in lipsa carora nu pot fi numite in functie, precum si de consecintele retragerii acestor documente, care se materializeaza in incetarea de drept a contractului individual de munca.

In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate potrivit careia dispozitiile de lege criticate vin in contradictie cu prevederile art. 15 alin. (1) din Constitutie, Curtea constata ca nici aceasta nu este intemeiata, nimeni neputand pretinde inamovibilitate sau stabilitate intr-o functie, fara indeplinirea criteriilor si conditiilor legale.

In ceea ce priveste pretinsa incalcare a dispozitiilor art. 53 din Constitutie, Curtea retine ca acestea sunt aplicabile numai in ipoteza in care exista o restrangere a exercitarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, restrangere care, astfel cum s-a aratat anterior, nu s-a constatat.

Fata de invocarea dispozitiilor art. 11 si 20 din Constitutie, Curtea constata ca instanta nu a indicat dispozitiile internationale considerate a fi incalcate de dispozitiile art. 56 lit. h) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, astfel ca nu poate fi retinuta nici aceasta critica de neconstitutionalitate.