Spete - materia comerciala (pct. 36 - 40)

36.  Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 reglementeaza controlul postprivatizare, precum si modul de urmarire a executarii obligatiilor asumate de cumparatori, pe perioada derularii contractelor de vanzare-cumparare de actiuni detinute de stat la societatile comerciale. Acest act normativ isi are temeiul in dispozitiile constitutionale ale art. 135 alin. (2) lit. b), potrivit carora statul trebuie sa asigure protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara.

Prin Decizia nr.  518 din 25 noiembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (11) lit. a) si b) din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 privind unele masuri de urmarire a executarii obligatiilor asumate prin contractele de privatizare a societatilor comerciale, publicata in M.Of. nr. 69 din 20 ianuarie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
Prin Incheierea din 10 mai 2004, pronuntata in Dosarul nr. 2.175/2004, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comerciala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (11) lit. a) si b) din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 privind unele masuri de urmarire a executarii obligatiilor asumate prin contractele de privatizare a societatilor comerciale. Exceptia a fost ridicata de Asociatia Salariatilor “Transport Fizicienilor” PAS intr-o cauza comerciala avand ca obiect rezolutiunea unui contract de vanzare-cumparare de actiuni, daune-interese si restituirea dividendelor.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine, in esenta, ca prevederile legale criticate contravin dispozitiilor art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie. In acest sens, arata ca “sumele de bani platite de membrii Asociatiei reprezinta o parte din bunurile materiale apartinand Societatii de Transport Fizicienilor, al caror proprietar a fost APAPS si care le-a vandut Asociatiei”. Asa fiind, in opinia sa, aceste bunuri reprezinta proprietatea membrilor care au achitat ratele fixate prin contractul de vanzare-cumparare incheiat cu Autoritatea pentru Privatizarea si Administrarea Participatiilor Statului, iar trecerea acestor bunuri in patrimoniul APAPS-ului nu poate fi privita decat ca o incalcare a dreptului de proprietate. De asemenea, arata ca, prin vinderea actiunilor ce au fost trecute in patrimoniul sau, APAPS-ul va incasa contravaloarea lor, realizand astfel o imbogatire fara justa cauza, in dauna membrilor Asociatiei.
   
Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comerciala apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate nu este intemeiata. Astfel, in opinia sa, prevederile legale criticate reprezinta, pe de o parte, “aplicarea la situatia specifica a normei comerciale cu caracter general potrivit careia datoriile comerciale lichide si platibile in bani produc dobanda de drept din ziua cand devin exigibile”, iar pe de alta parte, reprezinta “aplicatia la situatia concreta a principiului general de drept al repunerii partilor in situatia anterioara”.
   
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
   

Guvernul apreciaza ca textele de lege criticate nu contravin dispozitiilor constitutionale invocate. De asemenea, aminteste ca dispozitiile art. 21 din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 au mai facut obiect al controlului de constitutionalitate prin Decizia nr. 164/2003 si Decizia nr. 175/2003, Curtea statuand ca aceste dispozitii sunt constitutionale.
   
Avocatul Poporului apreciaza ca nu poate fi primita critica de neconstitutionalitate adusa art. 21 alin. (11) lit. a) si b) din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002, intrucat aceste dispozitii legale sunt conforme cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie. De asemenea, in opinia sa, textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor constitutionale ale art. 44 alin. (2) din Constitutie, “intrucat reglementarea dedusa controlului se aplica tuturor celor aflati in situatia prevazuta in ipoteza normei legale, indiferent de titular, fara nici o discriminare pe considerente arbitrare”.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2) si ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 21 alin. (11) lit. a) si b) din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 privind unele masuri de urmarire a executarii obligatiilor asumate prin contractele de privatizare a societatilor comerciale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 89 din 2 februarie 2002, aprobata prin Legea nr. 506/2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 549 din 26 iulie 2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
   
Aceste texte legale au urmatoarea redactare:
- Art. 21 alin. (1^1) lit. a) si b): “(11) In cazul desfiintarii contractului pe cale conventionala sau judiciara, pentru prejudicii cauzate Autoritatii, cumparatorul este obligat la plata daunelor-interese constituite din:
a) sumele reprezentand dobanzile si penalitatile datorate pentru ratele scadente si neachitate pana la data desfiintarii contractului, precum si penalitatile datorate ca urmare a neindeplinirii celorlalte obligatii contractuale;
b) sumele reprezentand dividendele incasate de cumparator in perioada de valabilitate a contractului;”.
   
In sustinerea neconstitutionalitatii acestui text de lege, autorul exceptiei invoca incalcarea prevederilor art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie, potrivit carora: “(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala.”
   
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 reglementeaza controlul postprivatizare, precum si modul de urmarire a executarii obligatiilor asumate de cumparatori, pe perioada derularii contractelor de vanzare-cumparare de actiuni detinute de stat la societatile comerciale. Acest act normativ isi are temeiul in dispozitiile constitutionale ale art. 135 alin. (2) lit. b), potrivit carora statul trebuie sa asigure protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara.
   
In acest cadru, textul art. 21 din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 prevede ca, in cazul desfiintarii pe cale conventionala sau judiciara a contractului de privatizare pentru neexecutarea obligatiilor ce decurg din acesta, cumparatorul datoreaza daune-interese, prevazand totodata modalitatea de stabilire a prejudiciilor si a intinderii daunelor-interese.
   
Curtea apreciaza ca acest text de lege in intregul sau si implicit dispozitiile alin. (11) lit. a) si b) din acelasi articol nu contin nici o dispozitie prin care se aduce atingere dreptului de proprietate al cumparatorului, intrucat nu se refera la transferul unor bunuri, ci la raspunderea cumparatorului in cazul neexecutarii obligatiilor sale, precum si la stabilirea daunelor-interese datorate.
   
De altfel, prevederile art. 21 din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 au mai fost supuse controlului de constitutionalitate prin raportare la aceleasi dispozitii constitutionale, Curtea Constitutionala pronuntandu-se prin Decizia nr. 189 din 27 aprilie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 510 din 7 iunie 2004, in sensul respingerii criticilor de neconstitutionalitate ca neintemeiate.
   
Deoarece nu au intervenit elemente noi care sa justifice schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, solutia deciziei mentionate isi pastreaza valabilitatea si in prezenta cauza.

37. Procedura prevazuta de Legea nr. 137/2002 nu exclude nici unul dintre creditorii societatii comerciale de la dreptul de a participa la distribuirea sumelor rezultate din lichidare, ci numai le suspenda dreptul de a continua executarea silita pe calea dreptului comun, suspendare care opereaza pentru toti creditorii. Rezulta deci ca ratiunea suspendarii judecarii actiunilor in pretentii judiciare sau extrajudiciare, a termenelor de prescriptie a actiunilor de realizare a creantelor, precum si orice procedura de executare silita se regaseste in necesitatea protejarii tuturor creditorilor si a respectarii ordinii de preferinta instituite prin dispozitiile art. 38 din Legea nr. 137/2002. Daca nu s-ar actiona in acest mod si s-ar continua executarea silita potrivit procedurii de drept comun, ar insemna ca numai unii dintre creditori sa-si poata recupera creantele, si anume aceia care au solicitat primii executarea creantelor, existand astfel posibilitatea de a eluda ordinea de preferinta prevazuta prin lege.

Prin Decizia nr. 514 din 18 noiembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, publicata in M.Of. nr. 80 din 24 ianuarie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 1 iunie 2004, pronuntata in Dosarul nr. 2.263/2004, Judecatoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Baita” - S.A.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca dispozitiile de lege criticate vin in contradictie cu dispozitiile art. 44 alin. (2) din Constitutie. Astfel, desi textul de lege criticat este cuprins intr-un act normativ ce are ca scop accelerarea privatizarii, deci crearea unei situatii de competitivitate, rezultatul produs este de cu totul alta natura, creandu-se o situatie privilegiata pentru un debitor persoana juridica cu capital de stat, acesta avand posibilitatea de a bloca orice incercare de recuperare a creantelor creditorilor sai printr-un act unilateral de vointa. Prin faptul ca aceasta posibilitate este conferita doar persoanelor juridice cu capital de stat se creeaza o situatie discriminatorie, proprietatea privata a statului fiind astfel supusa altui regim juridic, mult mai favorabil decat cel al proprietatii private particulare, incalcandu-se astfel dispozitiile art. 44 alin. (2) din Constitutie.
   
Judecatoria Alba Iulia considera ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata, intrucat exercitiul efectiv si concret al dreptului este blocat prin simpla manifestare de vointa a debitorului privilegiat, desi procedura folosita a fost apelarea la forta de constrangere a statului. Atat timp cat acest regim nu este recunoscut si societatilor comerciale cu capital privat apare evident ca exista o discriminare de tratament juridic incalcandu-se prevederile art. 44 alin. (2) din Constitutie.
   
In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia ridicata.
   
Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In acest sens arata ca prin prevederile cap. VI din Legea nr. 137/2002 au fost instituite dispozitii speciale, derogatorii de la dreptul comun, in scopul simplificarii operatiunilor procedurale in considerarea interesului general al statului si al autoritatilor administratiei publice locale in calitate de actionar sau asociat la societatile comerciale supuse privatizarii. Finalitatea urmarita de legiuitor prin crearea acestor proceduri simplificate a fost aceea de a asigura egalitatea intre creditorii societatii comerciale aflate in procedura dizolvarii, iar efectul depunerii hotararii de dizolvare la oficiul registrului comertului, respectiv suspendarea judecarii actiunilor in pretentii judiciare sau extrajudiciare indreptate impotriva societatii comerciale, a termenelor de prescriptie a actiunilor in realizare a creantelor apartinand creditorilor acesteia, precum si a procedurilor de executare silita pornite impotriva societatii comerciale, nu are ca scop decat instituirea unui tratament juridic egal pentru toti creditorii societatii si actionarii acesteia. Asadar, critica autoarei exceptiei referitoare la incalcarea de catre prevederile legale mentionate a principiului constitutional al garantarii proprietatii si al ocrotirii acesteia, indiferent de titular, apare ca neintemeiata, dat fiind ca toti creditorii societatii comerciale debitoare sunt supusi unui tratament juridic egal, fara a se realiza o protectie diferita a proprietatii unora dintre acestia, scopul dispozitiilor legale criticate fiind acela de a-i proteja pe toti creditorii societatii comerciale debitoare.
   
Avocatul Poporului apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Arata ca prevederile legale criticate contin dispozitii procedurale speciale privind fuziunea, divizarea, dizolvarea si lichidarea societatilor comerciale supuse privatizarii, fara ca acestea sa vina in contradictie cu dispozitiile art. 44 alin. (2) din Constitutie referitoare la garantarea, in limitele legii si cu continutul prevazut de aceasta, a dreptului de proprietate privata si a drepturilor de creanta asupra statului, indiferent de titular.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2) si ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie art. 35 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
Textul de lege criticat are urmatorul continut: “La data depunerii hotararii de dizolvare la oficiul registrului comertului se suspenda judecarea tuturor actiunilor in pretentii judiciare sau extrajudiciare indreptate impotriva societatii comerciale, termenele de prescriptie a actiunilor de realizare a creantelor apartinand creditorilor acesteia, precum si orice procedura de executare silita pornita impotriva ei.”
   
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca prin dispozitiile legale criticate sunt incalcate prevederile art. 44 alin. (2) teza intai din Constitutia Romaniei, ce au urmatorul continut: “Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular.”
   
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca, potrivit dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 137/2002, aceasta lege stabileste cadrul juridic pentru accelerarea procesului de privatizare, iar potrivit dispozitiilor art. 2, prevederile sale se aplica societatilor comerciale, indiferent de actul normativ in baza caruia s-au infiintat, la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar sau asociat, filialelor la care sunt actionari sau asociati majoritari societati comerciale cu capital majoritar de stat, precum si regiilor autonome. De asemenea, Curtea constata ca, potrivit dispozitiilor de lege criticate, intervine suspendarea judecarii tuturor actiunilor in pretentii judiciare sau extrajudiciare indreptate impotriva societatii comerciale cu capital majoritar de stat a carei Adunare Generala a Actionarilor a adoptat hotararea de dizolvare si lichidare, a termenelor de prescriptie a actiunilor de realizare a creantelor apartinand creditorilor acesteia, precum si a procedurii de executare silita pornite impotriva ei, de la data depunerii hotararii de dizolvare la oficiul registrului comertului. Curtea nu poate retine incompatibilitatea, sustinuta de autorul exceptiei, dintre dispozitiile criticate si cele ale art. 44 alin. (2) teza intai din Constitutie privind garantarea dreptului de proprietate si protectia proprietatii private, deoarece masura suspendarii actiunilor judiciare sau extrajudiciare, prin ea insasi, este luata in vederea realizarii scopului strategic, de interes general, al privatizarii societatilor comerciale la care statul sau o unitate a administratiei publice locale este actionar sau asociat, fara a pune in discutie dreptul de proprietate al altor subiecte. De altfel, potrivit dispozitiilor art. 135 alin. (2) din Constitutie, statul are obligatia sa actioneze pentru apararea intereselor generale ale societatii, iar agentii economici trebuie sa se integreze cadrului constitutional, in concordanta cu interesul public, la care statul este obligat sa vegheze.
   
Curtea observa ca, potrivit cap. VI - Dispozitii speciale privind fuziunea, divizarea, dizolvarea si lichidarea societatilor comerciale supuse privatizarii - din Legea nr. 137/2002, institutia publica implicata va solicita convocarea Adunarii Generale a Actionarilor din societatile comerciale cu capital majoritar de stat, pentru a decide asupra fuziunii, divizarii ori dizolvarii si lichidarii. La data adoptarii hotararii de dizolvare si lichidare Adunarea Generala a Actionarilor va desemna un administrator unic al acesteia pana la numirea lichidatorului sau a agentului de privatizare. De asemenea, Curtea observa ca administratorul desemnat notifica creditorii cunoscuti ai societatii comerciale si publica un anunt informativ intr-un cotidian national de larga difuzare, precum si prin mijloace electronice. In notificare si in anunt se precizeaza valoarea totala a datoriilor societatii comerciale astfel cum rezulta din evidentele financiar-contabile, creantele care se compenseaza total sau partial cu debite ale creditorului fata de societatea comerciala, ordinea de preferinta a creantelor, precum si termenul-limita in care creditorii isi pot manifesta intentia valorificarii creantelor prin depunerea unei declaratii de creanta. De asemenea, dispozitiile Legii nr. 137/2002 confera celor interesati dreptul de a contesta existenta sau intinderea unei creante ori rangul acesteia in ordinea de preferinta, iar la art. 38 Legea nr. 137/2002 reglementeaza ordinea de preferinta pentru efectuarea platii in contul creantelor creditorilor.

Curtea retine ca procedura prevazuta de Legea nr. 137/2002 nu exclude nici unul dintre creditorii societatii comerciale de la dreptul de a participa la distribuirea sumelor rezultate din lichidare, ci numai le suspenda dreptul de a continua executarea silita pe calea dreptului comun, suspendare care opereaza pentru toti creditorii. Rezulta deci ca ratiunea suspendarii judecarii actiunilor in pretentii judiciare sau extrajudiciare, a termenelor de prescriptie a actiunilor de realizare a creantelor, precum si orice procedura de executare silita se regaseste in necesitatea protejarii tuturor creditorilor si a respectarii ordinii de preferinta instituite prin dispozitiile art. 38 din Legea nr. 137/2002. Daca nu s-ar actiona in acest mod si s-ar continua executarea silita potrivit procedurii de drept comun, ar insemna ca numai unii dintre creditori sa-si poata recupera creantele, si anume aceia care au solicitat primii executarea creantelor, existand astfel posibilitatea de a eluda ordinea de preferinta prevazuta prin lege. De altfel, Curtea retine ca toti creditorii, indiferent daca au sau nu o actiune in pretentii judiciara sau extrajudiciara indreptata impotriva societatii comerciale sau au pornit procedura de executare silita impotriva ei si indiferent daca creanta lor a ajuns sau nu la scadenta, au posibilitatea inscrierii la masa credala, precum si dreptul de a contesta existenta sau intinderea creantei ori rangul acesteia in ordinea de preferinta. Or este firesc ca, atunci cand o societate comerciala are mai multi creditori, sa fie inscrise in tabelul sumelor ce se vor distribui creditorilor toate creantele care au fost prezentate in termenul prevazut de lege. De asemenea, Curtea constata ca nu mai exista ratiuni pentru continuarea procedurii incepute pe calea dreptului comun, prin faptul ca, potrivit dispozitiilor art. 38 din Legea nr. 137/2002, pentru acoperirea pasivului social lichidatorul va efectua plati in contul creantelor creditorilor, indiferent daca acestea sunt ajunse sau nu la scadenta.
  
Totodata, Curtea observa ca si alte acte normative reglementeaza efectul suspensiv al deschiderii procedurii falimentului asupra debitorului cu privire la toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale. De exemplu, Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului dispune la art. 42 ca “de la data deschiderii procedurii se suspenda toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale”, iar Ordonanta Guvernului nr. 10/2004 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului institutiilor de credit dispune la art. 17 alin. (1), asa cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2004, ca “de la data deschiderii procedurii falimentului se suspenda toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra institutiei de credit debitoare sau bunurilor sale, daca legea nu prevede altfel”.

38. Intr-o economie de piata, guvernata de regulile concurentei loiale, ale liberului acces la activitatea economica si ale liberei initiative, statul nu poate sa sustina si sa protejeze o societate comerciala neviabila, ca in speta de fata, al carei obiect de activitate nu poate fi realizat prin lipsa de diligenta, rea-credinta sau neintelegeri grave intre asociati. Este in interesul general al societatii, dar si o consecinta fireasca a mecanismelor economiei de piata, ca astfel de participanti la activitatea economica sa nu constituie subiecti fata de care statul trebuie sa asigure indeplinirea obligatiilor prevazute de art. 135 alin. (1) si alin. (2) lit. a) din Constitutie.

Prin Decizia nr. 490 din 11 noiembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 222 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, publicata in M.Of. nr. 3 din 3 ianuarie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 27 mai 2004, pronuntata in Dosarul nr. 4.961/2003, Curtea de Apel Suceava - Sectia comerciala si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 222 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, exceptie ridicata de Oltea Hortopila, prin mandatar Stefania Hortopila.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca dispozitiile art. 222 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 contravin prevederilor art. 41 din Constitutie, intrucat, desi modul de dizolvare si lichidare a societatii comerciale este prevazut prin statut, instanta poate hotari aceasta dizolvare la cererea unuia dintre asociati, fara a se stabili culpa pe care acesta o are in nerealizarea obiectului de activitate al societatii. In speta, autorul exceptiei a pierdut proprietatea spatiului afectat societatii comerciale datorita abuzurilor savarsite de catre unul dintre asociati. In felul acesta, sustine autorul exceptiei, i se incalca dreptul de proprietate, deoarece nu mai are acces la justitie pentru a i se face dreptate.
   
Instanta de judecata apreciaza ca nefondata exceptia ridicata, aratand ca prevederile criticate reglementeaza posibilitatea de dizolvare a societatii pe cale judiciara si au menirea de a asigura conservarea dreptului de proprietate si exercitarea lui in limitele legii, dat fiind faptul ca, dupa dizolvare, societatea continua sa existe.
   
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
   
Guvernul considera exceptia ca neintemeiata, aratand ca art. 222 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 prevede o modalitate particulara de dizolvare a societatii comerciale, si anume prin hotarare judecatoreasca, in cazul in care se constata imposibilitatea realizarii obiectului de activitate al societatii. Textul criticat nu reglementeaza o dizolvare automata a societatii, instanta de judecata urmand a hotari aceasta dizolvare dupa o analiza a situatiei de fapt. Or arata Guvernul, stabilirea imposibilitatii realizarii obiectului de activitate al societatii comerciale reprezinta o situatie de fapt.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului si raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 222 alin. (1) lit. b) din Legea
nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998, cu modificarile si completarile ulterioare. Textul de lege are urmatorul continut:
    - Art. 222 alin. (1) lit. b):
    “(1) Societatea se dizolva prin:
(...)
b) imposibilitatea realizarii obiectului de activitate al societatii sau realizarea acestuia;”
   
In motivarea exceptiei ridicate autorul acesteia invoca incalcarea art. 44 alin. (2) teza intai din Constitutie, potrivit caruia “Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular”.
   
Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata si urmeaza sa o respinga pentru urmatoarele considerente:
   
Art. 44 alin. (2) teza intai din Legea fundamentala este cuprins in titlul III, intitulat “Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale cetateanului”. In cazul de fata insa se invoca dreptul de proprietate al carui titular este o persoana juridica, astfel ca dispozitiile constitutionale amintite trebuie examinate prin coroborare cu cele ale art. 135 din Constitutie, referitoare la obligatiile statului in ceea ce priveste economia nationala. Intr-o economie de piata guvernata de regulile concurentei loiale, ale liberului acces la activitatea economica si ale liberei initiative, statul nu poate sa sustina si sa protejeze o societate comerciala neviabila, ca in speta de fata, al carei obiect de activitate nu poate fi realizat prin lipsa de diligenta, rea-credinta sau neintelegeri grave intre asociati. Este in interesul general al societatii, dar si o consecinta fireasca a mecanismelor economiei de piata, ca astfel de participanti la activitatea economica sa nu constituie subiecti fata de care statul trebuie sa asigure indeplinirea obligatiilor prevazute de art. 135 alin. (1) si alin. (2) lit. a) din Constitutie. Asupra lor urmeaza sa-si produca efectele normele juridice referitoare la incetarea activitatii, in una dintre modalitatile prevazute de Legea nr. 31/1990.
   
Prin urmare, dispozitiile de lege criticate reprezinta expresia prevederilor art. 44 alin. (2) teza intai si ale art. 135 alin. (1) si alin. (2) lit. a) din Legea fundamentala, intrucat prin reglementarea acestei modalitati de dizolvare a unei societati comerciale sunt respectate exigentele principiului economiei de piata, bazata pe libera initiativa si concurenta, precum si obligatia statului de a asigura libertatea comertului, protectia concurentei loiale si crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie.

39. Posibilitatea ridicarii dreptului debitorului de a-si conduce activitatea se inscrie in reglementarile menite sa asigure indeplinirea obligatiei statului de a ocroti libertatea comertului, concurenta loiala si conditiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de productie, neaducandu-se astfel atingere textului constitutional al art. 135 alin. (2) lit. a).

Prin Decizia nr. 318 din 14 septembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 lit. d) si a celor ale art. 401 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, publicata in M.Of. nr. 992 din 28 octombrie 2004, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 9 martie 2004, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a comerciala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 lit. d) si art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “SELD INDUSTRIAL IMPEX” - S.R.L. Bucuresti in Dosarul nr. 7.636/1999 al acelei instante.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca prevederile art. 10 lit. d) si cele ale art. 79 incalca dispozitiile constitutionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 49, devenit, dupa revizuirea si republicarea Constitutiei, art. 53, ale art. 134 alin. (2) lit. a), devenit art. 135 alin. (2) lit. a), precum si pe cele ale art. 135 alin. (6), devenit art. 136 alin. (5).
   
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate arata, pe de o parte, ca dispozitiile criticate nu se incadreaza in situatiile limitativ prevazute la art. 53 alin. (1), iar pe de alta parte, “ating insasi existenta dreptului debitorului de a-si conduce activitatea, desi constitutional este posibila numai o restrangere a acestui drept”, ceea ce contravine dispozitiilor art. 53 alin. (2) din Constitutie, republicata. Se mai apreciaza ca, prin ridicarea dreptului debitorului de a-si mai conduce activitatea, “nu se mai asigura libertatea comertului”, incalcandu-se astfel si prevederile constitutionale ale art. 135 alin. (2) lit. a). Autorul exceptiei de neconstitutionalitate nu isi motiveaza critica in ceea ce priveste invocarea incalcarii prevederilor art. 16 si a celor ale art. 136 alin. (5) din Constitutie, republicata.
   
Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a comerciala, formulandu-si opinia asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate, considera ca aceasta este neintemeiata.
   
Se argumenteaza de catre instanta ca prevederile legale criticate “sunt conforme cu litera si spiritul Constitutiei, avand ca finalitate ridicarea dreptului de a-si conduce activitatea pentru debitorul fata de care s-a declansat procedura de reorganizare si faliment si care sufera pierderi continue din averea sa, ori se afla in situatia in care nu exista probabilitatea de realizare a unui plan rational de activitate”. In ceea ce priveste incalcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 53, se arata ca acestea nu au incidenta in cauza, iar textele criticate sunt conforme cu prevederile constitutionale ale art. 135 alin. (2) lit. a) si cu cele ale art. 136 alin. (5).
   
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
   
Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata.
   
Guvernul arata ca ratiunea intregii proceduri de reorganizare judiciara si faliment este determinata “de managementul defectuos al debitorului, generator al starii de insolventa” si urmareste realizarea drepturilor creditorilor. Se apreciaza ca dispozitiile criticate nu incalca art. 16 din Constitutie, republicata, intrucat acestea “se aplica in mod egal tuturor debitorilor supusi procedurii insolventei”, neexistand nici un element ce ar putea duce la concluzia unei aplicari discriminatorii a textelor criticate.
   
Guvernul apreciaza ca, in conformitate cu jurisprudenta Curtii Constitutionale in materie, dispozitiile art. 53 din Constitutie, republicata, nu au incidenta in cauza, intrucat “dreptul comerciantului de a-si conduce activitatea nu este unul dintre drepturile si libertatile fundamentale prevazute in Titlul II din Constitutie”.
   
Referitor la incalcarea art. 135 alin. (2) lit. a) din Constitutie, republicata, Guvernul invoca jurisprudenta Curtii Constitutionale, care a stabilit ca “posibilitatea de a ridica dreptul debitorului de a-si conduce activitatea se inscrie in reglementarile menite sa asigure indeplinirea obligatiei statului de a ocroti libertatea comertului, concurenta loiala si conditiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de productie”. Se mai sustine in punctul de vedere prezentat ca textele legale criticate sunt constitutionale in raport cu prevederile art. 136 alin. (5) din Constitutie, republicata, intrucat “se opereaza numai o indisponibilizare a bunurilor, care nu afecteaza, in esenta, dreptul de proprietate al debitorului”.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, republicata, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicata, precum si celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulata, il constituie dispozitiile art. 10 lit. d) si cele ale art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 2003, cu modificarile ulterioare.
   
Anterior sesizarii Curtii Constitutionale, dispozitiile art. 79 au fost abrogate expres prin art. I pct. 72 din Ordonanta Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii juridiciare si a falimentului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 95 din
2 februarie 2002, insa, prin art. I pct. 42 din ordonanta sus-mentionata, a fost introdus art. 401, care preia, in esenta, continutul prevederilor in cauza. Ulterior, dispozitiile art. 401 alin. (5) si (6) au fost modificate prin art. I pct. 52 din Legea nr. 149/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, precum si a altor acte normative cu incidenta asupra acestei proceduri, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 424 din 12 mai 2004.
   
Conform jurisprudentei sale, Curtea urmeaza sa examineze constitutionalitatea dispozitiilor art. 10 lit. d) si a celor ale art. 401 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, texte in vigoare care au conservat, in principiu, vechea reglementare privind ridicarea dreptului debitorului de a-si mai conduce activitatea.
   
Dispozitiile criticate ca fiind neconstitutionale au, in prezent, urmatorul cuprins:
- Art. 10 lit. d): “Principalele atributii ale judecatorului-sindic, in cadrul prezentei legi, sunt: [...]
d) judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-si mai conduce activitatea;”
- Art. 401: “(1) Deschiderea procedurii ridica debitorului dreptul de administrare - constand in dreptul de a-si conduce activitatea, de a-si administra bunurile din avere si de a dispune de acestea -, daca acesta nu
si-a declarat, in conditiile art. 26 alin. (1) lit. f) sau, dupa caz, art. 32 alin. (1), intentia de reorganizare.
(2) Cu exceptia cazurilor prevazute expres de lege, prevederile alin. (1) sunt aplicabile si bunurilor pe care debitorul le-ar dobandi ulterior deschiderii procedurii.
(3) Judecatorul-sindic va putea ordona ridicarea, in tot sau in parte, a dreptului de administrare al debitorului odata cu desemnarea unui administrator, indicand totodata si conditiile de exercitare a acestuia.
(4) Dreptul de administrare al debitorului inceteaza de drept la data la care se dispune inceperea falimentului.
(5) Creditorii, comitetul creditorilor ori reprezentantul membrilor sau, dupa caz, al asociatilor/actionarilor pot oricand adresa judecatorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, avand ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitatii de realizare a unui plan rational de activitate.
(6) Judecatorul-sindic va examina in termen de 15 zile cererea prevazuta la alin. (5), intr-o sedinta la care vor fi citati debitorul, creditorii, administratorul, comitetul creditorilor si reprezentantul membrilor sau, dupa caz, al asociatilor/ actionarilor.”
   
Textele constitutionale invocate in sustinerea exceptiei sunt art. 16 alin. (1), art. 53, art. 135 alin. (2) lit. a) si art. 136 alin. (5). Acestea au urmatorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1): “Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.”
- Art. 53: “(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.”
- Art. 135 alin. (2) lit. a): “Statul trebuie sa asigure:
a) libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie.”
- Art. 136 alin. (5): “Proprietatea privata este inviolabila, in conditiile legii organice.”
   
In esenta, autorul exceptiei de neconstitutionalitate considera ca prin ridicarea dreptului debitorului de a-si conduce activitatea se aduce atingere insesi substantei acestui drept, ceea ce contravine dispozitiilor art. 53 din Constitutie, republicata. De asemenea, se mai arata ca dispozitiile criticate incalca si principiul constitutional al libertatii comertului si inviolabilitatea proprietatii private.
   
Analizand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata. Legea
nr. 64/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, reglementeaza o procedura speciala privind reorganizarea judiciara si falimentul. Aceasta procedura se declanseaza in cazurile prevazute de lege fata de debitorii aflati in insolventa, in incapacitate vadita de plata a datoriilor exigibile, determinata de modul defectuos in care debitorul si-a condus afacerile. De aceea, textele criticate prevad masura ridicarii dreptului debitorului de a-si mai conduce activitatea, de a-si administra bunurile si de a dispune de acestea, tocmai pentru a se asigura posibilitatea realizarii drepturilor creditorilor.
   
Textele de lege criticate se aplica deopotriva, fara exceptii, tuturor situatiilor care se incadreaza in ipoteza prevazuta de dispozitiile respective si nu instituie masuri discriminatorii sau diferente de tratament juridic intre debitorii aflati in stare de insolventa, de natura sa incalce principiul egalitatii in drepturi consacrat de art. 16 din Constitutie, republicata.
In ceea ce priveste sustinerea de catre autorul exceptiei a incalcarii prevederilor art. 53 din Constitutie, republicata, Curtea constata ca acest text nu are incidenta in cauza, intrucat dreptul comerciantului de a-si conduce activitatea nu este unul dintre drepturile si libertatile fundamentale prevazute la Titlul II din Constitutie, la care se refera dispozitiile art. 53.
   
Curtea retine ca posibilitatea ridicarii dreptului debitorului de a-si conduce activitatea se inscrie in reglementarile menite sa asigure indeplinirea obligatiei statului de a ocroti libertatea comertului, concurenta loiala si conditiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de productie, neaducandu-se astfel atingere textului constitutional al art. 135 alin. (2) lit. a).
   
De asemenea, Curtea constata ca masura ridicarii dreptului debitorului de a-si mai conduce activitatea, de a-si administra bunurile si de a dispune de acestea nu are semnificatia unui transfer de proprietate, operandu-se numai o indisponibilizare a bunurilor, care nu afecteaza in esenta dreptul de proprietate al debitorului. Prin urmare, textele legale criticate nu contravin dispozitiilor art. 136 alin. (5) din Constitutie, republicata, care, de altfel, prevad inviolabilitatea proprietatii private “in conditiile legii organice”. De asemenea, este de retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 44 alin. (1) teza a doua, continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
   
Textele criticate pentru neconstitutionalitate in cauza de fata au mai format obiect al controlului exercitat de Curtea Constitutionala. Prin Decizia nr. 138 din 8 aprilie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 300 din 6 mai 2003 si Decizia nr. 279 din 29 iunie 2004 (nepublicata), de exemplu, Curtea a respins ca nefondata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 lit. d) si art. 401 din Legea nr. 64/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
   
Neexistand elemente noi de natura a determina schimbarea jurisprudentei in materie a Curtii Constitutionale, cele statuate in deciziile sus-mentionate isi pastreaza valabilitatea si in prezenta cauza.

40. Examinarea constitutionalitatii unui text de lege are in vedere compatibilitatea acestui text cu dispozitiile constitutionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi intre ele si raportarea concluziei ce ar rezulta din aceasta comparatie la dispozitii ori principii ale Constitutiei. Procedandu-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia ca, desi fiecare dintre dispozitiile legale este constitutionala, numai coexistenta lor ar pune in discutie constitutionalitatea uneia dintre ele. Rezulta deci ca nu ne aflam in prezenta unei chestiuni privind constitutionalitatea, ci a unei simple contrarietati intre norme legale din acelasi domeniu, coordonarea legislatiei in vigoare fiind de competenta autoritatii legiuitoare.

Prin Decizia nr. 294 din 6 iulie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 privind unele masuri de urmarire a executarii obligatiilor asumate prin contractele de privatizare a societatilor comerciale, aprobata cu modificari prin Legea nr. 506/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 1 din Normele metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 25/2002, publicata in M.Of. nr. 887 din 29 septembrie 2004, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 21 ianuarie 2004, pronuntata in Dosarul nr. 6.356/2003, Tribunalul Mures a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 21 din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 privind unele masuri de urmarire a executarii obligatiilor asumate prin contractele de privatizare a societatilor comerciale, aprobata cu modificari prin Legea nr. 506/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 1 din Normele metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 25/2002.
   
Exceptia a fost ridicata de Asociatia Salariatilor (PAS) Comsig - S.A. Sighisoara in dosarul cu numarul de mai sus, avand drept obiect constatarea rezolutiunii contractului de vanzare-cumparare de actiuni incheiat de autoarea exceptiei cu A.P.A.P.S. (in prezent, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului).
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca dispozitiile legale criticate incalca principiul neretroactivitatii legii, deoarece reglementeaza posibilitatea modificarii unilaterale a unor raporturi juridice anterioare adoptarii textelor incriminate, ceea ce duce la o grava atingere a stabilitatii sistemului juridic, legiuitorul neputandu-se, de altfel, substitui vointei partilor in modificarea unor clauze contractuale.
   
Tribunalul Mures opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata, deoarece, prin dispozitiile criticate, organul legislativ s-a substituit vointei partilor, dandu-se posibilitatea modificarii unilaterale si discretionare a unui raport juridic nascut anterior adoptarii acestor dispozitii legale.
   
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului. De asemenea, in conformitate cu dispozitiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificarile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.
   
Guvernul Romaniei, invocand jurisprudenta Curtii Constitutionale, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este nefondata.
   
Avocatul Poporului apreciaza ca exceptia ridicata este neintemeiata. Astfel, referitor la critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1)-(4) din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002, fata de dispozitiile art. 15 alin. (2) din Constitutia Romaniei, Avocatul Poporului considera ca aceasta este neintemeiata, deoarece textele legale incriminate nu contin dispozitii cu caracter retroactiv. In acest sens a fost citata Decizia nr. 165/2003, pronuntata de Curtea Constitutionala la data de 6 mai 2003.
   
In ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) si (2) din Normele metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 25/2002, Avocatul Poporului apreciaza ca verificarea acestor dispozitii intra in competenta instantelor judecatoresti de contencios administrativ, iar nu in competenta de solutionare a Curtii Constitutionale. De asemenea, arata ca nu intra in competenta Curtii Constitutionale examinarea conformitatii anumitor acte normative cu diferite dispozitii legale, ci numai concordanta acestora cu principiile si normele constitutionale.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctele de vedere al Guvernului si al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, republicata, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 21 din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 privind unele masuri de urmarire a executarii obligatiilor asumate prin contractele de privatizare a societatilor comerciale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 89 din 2 februarie 2002, aprobata cu modificari prin Legea nr. 506/2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 549 din 26 iulie 2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 1 din Normele metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 25/2002. Desi autorul exceptiei indica ca fiind neconstitutionale dispozitiile art. 1 pct. 1 lit. a) si b) si art. 2 din Normele metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 25/2002, din motivarea exceptiei se observa ca de fapt dispozitiile criticate de autor sunt cele ale art. 1.
   
Textele criticate au urmatorul continut:
- Art. 21 din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002: “(1) In cazul desfiintarii contractului pe cale conventionala sau judiciara Autoritatea va retine de la cumparator toate sumele achitate de acesta in contul contractului, reprezentand, dupa caz, avans, rate, dobanzi, penalitati achitate cu orice titlu, pana la desfiintarea acestuia.
(11) In cazul desfiintarii contractului pe cale conventionala sau judiciara, pentru prejudicii cauzate Autoritatii, cumparatorul este obligat la plata daunelor-interese constituite din:
a) sumele reprezentand dobanzile si penalitatile datorate pentru ratele scadente si neachitate pana la data desfiintarii contractului, precum si penalitatile datorate ca urmare a neindeplinirii celorlalte obligatii contractuale;
b) sumele reprezentand dividendele incasate de cumparator in perioada de valabilitate a contractului;
c) sumele prevazute de Hotararea Guvernului nr. 1.045/2001 privind recuperarea onorariilor de succes platite consultantilor de catre Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului in cadrul Programului pentru Ajustarea Sectorului Privat (PSAL).
(12) Prevederile alin. (1) si (11) se aplica si proceselor in curs de judecata avand ca obiect desfiintarea contractului, incepute inainte de intrarea in vigoare a prezentei ordonante.
(2) Pentru prejudiciile cauzate societatii de catre cumparator, aceasta poate cere instantei judecatoresti daune-interese.
(3) Stabilirea prejudiciilor si a intinderii daunelor-interese prevazute la alin. (2), precum si a celor provocate Autoritatii se va face, la solicitarea societatii/Autoritatii, pe baza unei expertize intocmite de persoane fizice si/sau juridice abilitate prin lege pentru astfel de operatiuni.
(4) Cheltuielile aferente efectuarii expertizei prevazute la alin. (3) vor fi avansate de societate sau, dupa caz, de Autoritate si vor fi recuperate de la cumparator.”
Art. 1 din Normele metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 25/2002:
“(1) Dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 25/2002 privind unele masuri de urmarire a executarii obligatiilor asumate prin contractele de privatizare a societatilor comerciale, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 506/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, denumita in continuare ordonanta, si ale prezentelor norme metodologice, denumite in continuare norme, se aplica contractelor avand ca obiect vanzarea-cumpararea de actiuni detinute de stat la societati comerciale, incheiate de Fondul Proprietatii de Stat sau de Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului, denumita in continuare Autoritate, si aflate in derulare, pentru efectele produse de aceasta dupa intrarea in vigoare a ordonantei, si anume:
a) contractelor incheiate anterior intrarii in vigoare a ordonantei, in care scadentele obligatiilor asumate sunt anterioare sau ulterioare intrarii in vigoare a ordonantei;
b) contractelor incheiate ulterior intrarii in vigoare a ordonantei.
(2) Contractele mentionate la alin. (1) sunt considerate ca aflate in perioada de derulare pana cand acestea inceteaza sa mai produca efecte, intelegandu-se prin aceasta stingerea tuturor obligatiilor si valorificarea tuturor drepturilor izvorate din respectivele contracte, inclusiv pana la ramanerea definitiva si irevocabila a unor hotarari judecatoresti/arbitrale cu privire la litigii nascute din neexecutarea sau executarea partiala a contractelor.”
   
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca prin dispozitiile legale criticate sunt incalcate prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutia Romaniei, articol care dupa revizuirea Legii fundamentale are urmatorul continut:
- Art. 15 alin. (2): “Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.”
   
De asemenea, autorul exceptiei considera ca dispozitiile criticate vin in contradictie si cu art. 1 si art. 969 alin. 1 din Codul civil.
   
1. In ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate privind dispozitiile art. 1 din Normele metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 25/2002, Curtea constata ca, potrivit art. 146 lit. d) din Legea fundamentala, poate hotari numai “asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele, ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial”. Aceasta dispozitie a fost preluata si de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel fiind, instanta de judecata, potrivit alin. (6) al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, trebuia sa respinga exceptia printr-o incheiere motivata, fara a mai sesiza Curtea Constitutionala. Pe cale de consecinta, Curtea urmeaza sa respinga aceasta exceptie ca fiind inadmisibila.
   
2. Examinand exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 din Ordonanta Guvernului
nr. 25/2002, Curtea constata ca aceasta a fost adoptata in scopul organizarii si desfasurarii in conditii unitare a controlului postprivatizare, ce are ca obiect urmarirea modului in care sunt respectate de catre cumparator obligatiile asumate prin contractele de vanzare-cumparare de actiuni detinute de stat la societati si, dupa caz, urmarirea evolutiei principalilor indicatori economico-financiari ai societatilor la care au fost vandute actiuni ale statului prin contracte aflate in perioada de derulare.
   
Potrivit dispozitiilor art. 2, asa cum au fost modificate prin Ordonanta Guvernului nr. 40/2003, Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 “se aplica contractelor avand ca obiect vanzarea-cumpararea de actiuni detinute de stat la societati, incheiate de Fondul Proprietatii de Stat sau de Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului, denumita in continuare Autoritate, si aflate in derulare, pentru efectele produse de acestea dupa intrarea ei in vigoare”, si nu pun in discutie reglementarea initiala sau efectele scurse pana la aparitia noilor dispozitii.
   
Referitor la critica privind incalcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie, republicata, Curtea constata ca formula redactionala a textului legal dedus controlului nu contine, in sine, nici o dispozitie cu caracter retroactiv, textul urmand a-si gasi aplicarea exclusiv de la data intrarii in vigoare a Ordonantei Guvernului nr. 25/2002, si anume de la data de 2 februarie 2002, data publicarii acesteia in Monitorul Oficial al Romaniei. Curtea Constitutionala a statuat, de exemplu prin Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, ca o lege nu este retroactiva atunci cand modifica pentru viitor o stare de drept nascuta anterior si nici atunci cand suprima producerea in viitor a efectelor unei situatii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru ca in aceste cazuri legea noua nu face altceva decat sa reglementeze modul de actiune in timpul urmator intrarii ei in vigoare, adica in domeniul ei propriu de aplicare.
   
Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat asupra constitutionalitatii dispozitiilor art. 21 din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002, statuand prin Decizia nr. 165 din 6 mai 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 441 din 23 iunie 2003, si prin Decizia nr. 189 din 27 aprilie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 510 din 7 iunie 2004, ca aceste dispozitii de lege sunt constitutionale.
   
In sfarsit, referitor la critica privind neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 21 prin raportare la dispozitiile art. 1 si art. 969 alin. 1 din Codul civil, Curtea constata ca aceasta nu poate fi primita. Prin Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, Curtea Constitutionala a statuat ca examinarea constitutionalitatii unui text de lege are in vedere compatibilitatea acestui text cu dispozitiile constitutionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi intre ele si raportarea concluziei ce ar rezulta din aceasta comparatie la dispozitii ori principii ale Constitutiei. Procedandu-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia ca, desi fiecare dintre dispozitiile legale este constitutionala, numai coexistenta lor ar pune in discutie constitutionalitatea uneia dintre ele. Rezulta deci ca nu ne aflam in prezenta unei chestiuni privind constitutionalitatea, ci a unei simple contrarietati intre norme legale din acelasi domeniu, coordonarea legislatiei in vigoare fiind de competenta autoritatii legiuitoare.