Spete - materie fiscala (pct. 11 - 15)

11. Evolutia jurisprudentei instantei constitutionale cu privire la cautiune. Nu in toate cazurile cautiunea constituie un caz de impiedicare a liberului acces la justitie.

Illo tempore, executarea creantelor bugetare a fost reglementata de urmatoarele acte normative:
O.G. nr. 11/1996 privind executarea creantelor bugetare¹⁴, modificata si completata; O.G. nr. 55/1999 privind executarea silita a creantelor bancare neperformante preluate la datoria publica interna¹⁵, O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare¹⁶, O.G. nr. 61/2002 privind executarea creantelor bugetare¹⁷, modificata si completata precum si Codul de procedura fiscala.

Curtea Constitutionala are o jurisprudenta abundenta in aceasta materie, deoarece a avut in dese randuri posibilitatea sa se pronunte cu privire la constitutionalitatea sau neconstitutionalitatea textelor legale cuprinse in aceste acte normative. Jurisprudenta Curtii Constitutionale in aceasta materie prezinta multiple implicatii practice si teoretice, motiv pentru care, in continuare, vom incerca sa prezentam modul in care a evoluat practica acestei instante in acesta materie.
       
Curtea Constitutionala a avut posibilitatea sa examineze constitutionalitatea sau neconstitutionalitatea urmatoarelor texte legale:
a) Art. 78 din O.G. nr. 11/1996 prevede “Pana la judecarea contestatiei, instanta, la cerere, prin incheiere motivata, poate suspenda executarea silita.
Odata cu incuviintarea suspendarii, contestatorul va putea fi obligat sa depuna o cautiune, dar nu mai mult decat suma care reprezinta obligatia bugetara pentru care se face executarea silita si cheltuielile de executare. La stabilirea cautiunii, instanta va tine seama de inscrisul constatator al dreptului invocat de contestator, de starea solvabilitatii sale, de valoarea bunurilor supuse executarii silite, de cuantumul sumei datorate, precum si de orice alte date care intereseaza solutionarea contestatiei.”.

b) Art. 40 din O.G. nr. 55/1999 prevede “Debitorii pot contesta in justitie masurile dispuse de Agentia de Valorificare a Activelor Bancare potrivit prezentei ordonante si pot face contestatie la executare, numai cu depunerea unei cautiuni egale cu jumatate din valoarea activului bancar supus valorificarii.”

c) Art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, introdus prin Legea nr. 409/2001 prevede (care va deveni art. 83) “Debitorii pot contesta in justitie masurile dispuse de AVAB potrivit prezentei ordonante de urgenta si pot face contestatie la executare numai dupa depunerea unei cautiuni egale cu 20% din valoarea activului bancar supus valorificarii.
Dovada privind plata cautiunii prevazute la alin. (1) va insoti in mod obligatoriu contestatia debitorului fara care aceasta nu va putea fi inregistrata.Verificarea cuantumului cautiunii se va efectua de judecatorul de serviciu la data inregistrarii cererii”.
d) Art. 403 alin. (1) din Codul de procedura civila prevede “Pana la solutionarea contestatiei la executare sau a altei cereri privind executarea silita, instanta competenta poate suspenda executarea, daca se depune o cautiune in cuantumul fixat de instanta, in afara de cazul in care legea dispune altfel”.
e) Art. 392 din Codul de procedura civila prevede “Hotararea care obliga pe o parte ca sa dea o cautiune sau un garant va arata si termenul cand sa se aduca acea cautiune sau sa se infatiseze acel garant.”
f) Art. 127 alin. (1) si (2) din O.G. nr. 61/2002 prevede “Contestatia la executare se face cu conditia depunerii numai de catre persoanele juridice a unei cautiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritoriala a trezoreriei statului. Dovada privind plata cautiunii prevazute la alin. (1) va insoti in mod obligatoriu contestatia debitorului, fara de care aceasta nu va putea fi inregistrata.”
g) Art. 164 din Codul de procedura fiscala prevede “Contestatia la executare se face cu conditia depunerii numai de catre persoanele juridice a unei cautiuni egale cu 20% din cuantumul sumei datorate, la unitatea teritoriala a Trezoreriei Statului. Dovada privind plata cautiunii prevazute la alin. (1) va insoti in mod obligatoriu contestatia debitorului, fara de care aceasta nu va putea fi inregistrata. Verificarea cuantumului cautiunii se va efectua de judecatorul de serviciu la data inregistrarii cererii”.
h)  Art. 6 din Legea nr. 105/1997 prevede “Contestatiile adresate Directiilor generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat judetene sau a municipiului Bucuresti, dupa caz, sunt supuse unei taxe de timbru de 2% la suma contestata, dar nu mai putin de 10.000 lei, iar plangerile adresate Ministerului Finantelor sunt supuse unei taxe de timbru de 1% la suma contestata, dar nu mai putin de 10.000 lei. Sumele platite cu titlu de taxe de timbru, aferente contestatiei si plangerii, se restituie, la cerere, integral sau partial, in raport cu admiterea integrala sau partiala a acestora.”
      
Curtea Constitutionala, in activitatea de solutionare a exceptiilor de neconstitutionalitate a avut in vedere urmatoarele texte constitutionale:
a) Art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie prevede “Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari. Nimeni nu este mai presus de lege.”.
b) Art. 21 din Constitutie dispune “Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.”.
c) Art. 48 alin. (1) din Constitutie prevede “Persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei.”.
d) Art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale prevede “Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa. Hotararea trebuie sa fie pronuntata in mod public, dar accesul in sala de sedinta poate fi interzis presei si publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei parti a acestuia in interesul moralitatii, al ordinii publice ori al securitatii nationale intr-o societate democratica, atunci cand interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor la proces o impun, sau in masura considerata absolut necesara de catre instanta atunci cand, in imprejurari speciale, publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere intereselor justitiei”.
e) Art. 24 din Constitutie prevede “Dreptul la aparare este garantat. In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.”.
f) Art. 53 alin. (1) din Constitutie dispune “Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav”.
g) Art. 41 alin. (2) din Constitutie prevede “Proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor”.
h) Art. 21 din Constitutia Romaniei, revizuita, prevede “Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept. Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil. Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite”.
      
In jurisprudenta¹⁸ sa cu privire la aceasta materie, Curtea Constiutionala, a statuat urmatoarele:
a) In ceea ce priveste pretinsa incalcare a dispozitiilor art. 16 din Constitutie, aceasta critica este neintemeiata, intrucat situatia juridica a persoanelor colective este diferita de cea a persoanelor fizice, astfel incat tratamentul juridic diferit aplicabil - si anume obligatia persoanelor juridice, in cazul contestatiei la executare, de a plati o cautiune egala cu 20% din cuantumul sumei datorate, spre deosebire de persoanele fizice care nu au asemenea obligatie este justificat in mod obiectiv si rational¹⁹.

b) Referitor la prevederile constitutionale cuprinse in art. 21 si la cele privind dreptul la un “proces echitabil” cuprinse in art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Curtea retine ca prin reglementarea generica din care fac parte dispozitiile criticate, si anume titlul V - “Contestatia la executarea silita”, se asigura accesul la justitie al persoanelor interesate, iar conditionarea introducerii contestatiei la executare, in anumite imprejurari, de plata unei cautiuni reprezinta - alaturi de termenul de exercitare si celelalte conditii prevazute de lege - o masura de asigurare a celeritatii procedurii si de descurajare a abuzului de drept, conditionare admisibila si rezonabila.

c) Conditiile si termenele introducerii unei cai de atac se circumscriu domeniului procedural, care, potrivit dispozitiilor art. 125 alin. (3) din Legea fundamentala, este de competenta exclusiva a legiuitorului.

d) Critica de neconstitutionalitate raportata la prevederile art. 48 alin. (1) din Constitutie nu poate fi primita, intrucat acest text constitutional instituie raspunderea autoritatilor publice pentru vatamarile produse cetatenilor prin incalcarea sau nesocotirea drepturilor si libertatilor acestora si, ca atare, nu are incidenta in cauza de fata.

e) In jurisprudenta constanta a Curtii Constitutionale (de exemplu, prin Decizia nr. 102 din 31 octombrie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 287 din 11 decembrie 1995) s-a statuat ca textul constitutional al art. 16 alin. (1) ar fi aplicabil, in cazul persoanelor colective fata de care s-a promovat un tratament juridic diferentiat, numai daca prin aceasta regimul juridic diferit s-ar rasfrange asupra cetatenilor, implicand inegalitatea lor in fata legii si a autoritatilor publice.

f) Curtea observa ca depunerea cautiunii²⁰ stabilite prin art. 127 alin. (1) din O.G. nr. 61/2002 are rolul de a frana actiunile dilatorii ale persoanelor juridice in cadrul procedurii de executare silita, fara ca prin aceasta sa fie incalcate prevederile art. 21 din Constitutie.

g) Accesul liber la justitie semnifica faptul ca orice persoana poate sesiza instantele judecatoresti in cazul in care considera ca drepturile, libertatile sau interesele sale legitime au fost incalcate, iar nu faptul ca acest acces nu poate fi supus nici unei conditionari, precum si ca aceasta modalitate de reglementare, care reprezinta o optiune a legiuitorului, este in conformitate cu dispozitiile constitutionale privind competenta si procedura in fata instantelor judecatoresti si exercitarea cu buna-credinta a drepturilor subiective.

h) Curtea retine ca prin reglementarea generica²¹ din care fac parte dispozitiile criticate se asigura accesul la justitie al persoanelor interesate, iar conditionarea introducerii contestatiei la executare, in anumite imprejurari, de plata unei cautiuni reprezinta - alaturi de termenul de exercitare si celelalte conditii prevazute de lege - o masura de asigurare a celeritatii procedurii si de descurajare a abuzului de drept, conditionare admisibila si rezonabila.

i) Cu privire la sustinerea in sensul ca dispozitiile criticate creeaza discriminari intre anumite categorii de persoane, prin instituirea obligatiei de plata a cautiunii doar pentru persoanele juridice, Curtea retine ca aceasta obligatie a fost inserata in actul normativ contestat in scopul reglementarii unei situatii speciale care justifica in mod obiectiv si rational existenta unui tratament juridic diferit. Aceasta modalitate de reglementare a fost necesara numai pentru persoanele juridice, atat in considerarea numarului sporit de cauze care au avut ca obiect executarea creantelor bugetare, cat si din motive de natura economica.

j) Curtea a statuat ca egalitatea in drepturi nu inseamna uniformitate, fapt pentru care principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii juridice care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite.

k) Este de retinut ca in raport cu volumul²² surselor de venit supuse impunerii si cu amploarea activitatilor supuse taxelor prevazute de lege - valoarea contributiilor persoanelor juridice la bugetul de stat este incomparabil mai importanta decat aceea a persoanelor fizice, iar contestatiile la executare introduse de catre persoanele juridice in scopul intarzierii indeplinirii obligatiilor lor financiare catre stat pot avea efecte cu mult mai pagubitoare decat eventualele contestatii formulate in acelasi scop de catre persoanele fizice.

l) Contestatia la executare²³ constituie prin ea insasi o cale de acces la justitie, iar conditionarea acesteia de plata unei cautiuni constituie o masura de asigurare a celeritatii procedurii si de descurajare a abuzului de drept, admisibila si rezonabila.

m) Cu privire la principiul constitutional statuat de art. 21 din Constitutie, potrivit caruia accesul la justitie este liber, Curtea Constitutionala a decis urmatoarele²⁴:
 - referitor la legitimitatea constitutionala a procedurilor administrativ-jurisdictionale, Plenul Curtii Constitutionale considera ca este de competenta exclusiva a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, in general, sa asigure solutionarea mai rapida a unor categorii de litigii, descongestionarea instantelor judecatoresti de cauzele ce pot fi rezolvate pe aceasta cale, evitarea cheltuielilor de judecata.
Astfel, procedura administrativ-jurisdictionala constituie o masura de protectie care, deci, nu poate avea ca scop, in nici un mod, limitarea accesului la justitie. Dar, in conformitate cu prevederile art. 125 din Constitutie, justitia se infaptuieste de Inalta Curte de Casatie si Justitie si de celelalte instante judecatoresti prevazute de lege.

Asa fiind, existenta unor organe administrative de jurisdictie nu poate sa duca la inlaturarea interventiei instantelor judecatoresti, in conditiile stabilite de lege. Aceasta consecinta rezulta si din exigentele principiului separatiei puterilor in stat care, in ce priveste relatia dintre administratia publica si autoritatea judecatoreasca, exclude posibilitatea ca un organ al administratiei publice, chiar cu caracter jurisdictional, sa se substituie autoritatii judecatoresti.
 
Ca urmare, hotararea organului de jurisdictie administrativa este supusa controlului judecatoresc al instantei de contencios administrativ sau al altei instante competente, potrivit legii, iar partilor nu li se poate limita exercitarea acestui drept consfintit de prevederile Constitutiei.

- Liberul acces la justitie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justitia se infaptuieste, de aceea referitor la compatibilitatea unor proceduri speciale sau a particularitatilor procedurale pentru exercitarea drepturilor procesuale ale partilor cu principiul liberului acces la justitie, Curtea Constitutionala considera ca este de competenta exclusiva a legiuitorului de a institui regulile de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti.

Este, de altfel, o solutie care rezulta in mod categoric din dispozitiile art. 125 alin. (3) din Constitutie, potrivit carora “Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege” si ale art. 128 in conformitate cu care “Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii”.
Judecatorul “spune dreptul” pentru solutionarea unui litigiu, dar numai in formele si in conditiile procedurale instituite de lege.

Pe cale de consecinta, legiuitorul poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura, ca si modalitatile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justitie presupunand posibilitatea neingradita a celor interesati de a utiliza aceste proceduri, in formele si in modalitatile instituite de lege. De aceea, regula art. 21 alin. (2) din Constitutie, potrivit careia nici o lege nu poate ingradi accesul la justitie, are ca semnificatie faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exercitiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social.

- In legatura cu asigurarea egalitatii cetatenilor in exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a cailor de atac, Curtea Constitutionala considera ca in instituirea regulilor de acces al justitiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este tinut de respectul principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, prevazut de art. 16 alin. (1) din Constitutie.
De aceea nu este contrar acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv in ce priveste caile de atac, cat timp ele asigura egalitatea juridica a cetatenilor in utilizarea lor. Principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotriva, presupune solutii diferite pentru situatii diferite. In consecinta, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rational, in respectul principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice.
In temeiul acestor considerente, prin Decizia nr. 60/1993 Curtea Constitutionala a apreciat ca instituirea accesului partial, doar la prima instanta, al salariatilor din sectorul sigurantei circulatiei este neconstitutionala, cat timp celorlalti salariati din sectorul transporturi, in litigiile lor de munca, le este asigurat accesul la toate mijloacele procedurale prevazute de lege.

Aceasta nu inseamna insa ca, in toate cauzele, accesul liber la justitie presupune sa fie asigurat accesul la toate structurile judecatoresti - judecatorii, tribunale, curti de apel, Curtea Suprema de Justitie - si la toate caile de atac prevazute de lege, deoarece competenta si procedura de judecata sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurand posibilitatea de a ajunge in fata instantelor judecatoresti in conditii de egalitate, poate stabili reguli deosebite.

n) Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creantelor bugetare, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 108/1996, cu modificarile ulterioare, reglementeaza conditiile in care se executa creantele bugetare²⁵, precum si modalitatile si procedura de executare silita, in cazurile in care debitorii nu-si achita de bunavoie, la termen, obligatiile de plata catre stat.
Curtea constata ca textele din ordonanta criticate de autorul sesizarii nu contravin principiilor statului de drept, deoarece este de esenta statului de drept respectarea legilor de catre toti cetatenii, inclusiv a legilor prin care se stabilesc obligatii patrimoniale catre stat si a celor prin care se stabilesc masurile de constrangere impotriva debitorilor care nu-si indeplinesc voluntar obligatiile.

De asemenea, dispozitiile legale mentionate nu incalca prevederile constitutionale care consacra accesul liber la justitie si dreptul la aparare (art. 21 si 24 din Constitutie), intrucat, atat prin Ordonanta Guvernului nr. 11/1996, cat si prin alte acte normative (Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificarile ulterioare, Ordonanta Guvernului nr. 13/2001 privind infiintarea, organizarea si functionarea serviciilor comunitare pentru cadastru si agricultura, aprobata cu modificari prin Legea nr. 39/2002), se asigura posibilitatea debitorilor de a ataca in justitie actele de impunere ilegale si masurile de executare silita contrare legii.
 
Nu se poate retine nici incalcarea dispozitiilor constitutionale care garanteaza dreptul de proprietate (art. 41 si 135 din Constitutie), deoarece prin executarea silita ce face obiectul reglementarii prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 nu se aduce atingere dreptului de proprietate in vreunul din modurile prohibite prin Legea fundamentala (exproprierea si confiscarea), ci se asigura executarea unor obligatii patrimoniale izvorate din indatorirea fundamentala a cetatenilor de a contribui la cheltuielile publice.

In sfarsit, Curtea constata ca ordonanta criticata nu contine dispozitii de restrangere a exercitiului drepturilor cetatenilor dincolo de limitele stabilite prin art. 49 din Constitutie. In acelasi sens, Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat prin numeroase decizii, prin care a statuat ca procedura de executare silita prevazuta de Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 este in deplina concordanta cu prevederile constitutionale (de exemplu, Decizia nr. 99 din 29 iunie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 352 din 26 iulie 1999, si Decizia nr. 80 din 14 martie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 320 din 15 mai 2002).
o) Curtea Constitutionala constata ca cerinta depunerii unei cautiuni,²⁶ prevazuta de art. 403 alin. (1) din Codul de procedura civila, nu ingradeste accesul liber la justitie. Accesul la justitie semnifica faptul ca orice persoana poate sesiza instantele judecatoresti in cazul in care considera ca drepturile, libertatile sau interesele sale legitime au fost incalcate, iar nu faptul ca acest drept nu poate fi supus nici unei conditionari. Aceasta modalitate de reglementare reprezinta o optiune a legiuitorului, care este in conformitate cu dispozitiile constitutionale ale art. 125 privind competenta si procedura in fata instantelor judecatoresti.

Obligatia de a plati cautiune are caracterul unei garantii instituite in favoarea creditorului, pentru acoperirea pagubelor ce i s-ar aduce ca urmare a suspendarii executarii silite. De altfel, cu privire la constitutionalitatea instituirii unei cautiuni, potrivit acestui text de lege, Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr. 208 din 9 iulie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 573 din 2 august 2002.

p) Curtea Constitutionala a mai examinat constitutionalitatea unor dispozitii legale (altele decat textul criticat in prezenta cauza), care reglementau cautiunea²⁷, stabilind, de principiu, ca obligarea la plata unei cautiuni nu este neconstitutionala (in acest sens sunt deciziile Curtii Constitutionale: nr. 126 din 4 iulie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000; nr. 297 din 6 noiembrie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 24 din 17 ianuarie 2002; nr. 235 din 5 iulie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 709 din 7 noiembrie 2001; nr. 236 din 5 iulie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 739 din 20 noiembrie 2001; nr. 231 din 10 septembrie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 847 din 25 noiembrie 2002).

Prin aceste decizii s-a retinut, pe de o parte, ca instituirea cautiunii, ca o conditie a sesizarii instantei judecatoresti, reprezinta o garantie a exercitarii cu buna-credinta a drepturilor subiective, iar pe de alta parte, ca specificul cautiunii il constituie restituirea ei reclamantului (contestatorului), cu exceptia cazului cand cererea a fost respinsa.

r) Curtea Constitutionala a constatat²⁸ ca se face o confuzie intre, pe de o parte, stabilirea unor conditii privind exercitarea unor drepturi prevazute in lege, care nu contravin principiului accesului liber la justitie, si, pe de alta parte, ingradirea accesului la justitie.

s) Instituirea obligatiei de plata a cautiunii²⁹, ca o conditie a suspendarii executarii, are o dubla finalitate, si anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garantie pentru creditor, in ceea ce priveste acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a intarzierii executarii silite, prin efectul suspendarii acesteia, si, pe de alta parte, de a preveni si limita eventualele abuzuri in valorificarea unui atare drept de catre debitorii rau-platnici.
 
Intrucat plata cautiunii nu constituie o conditie de admisibilitate a contestatiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executarii silite, instituirea acestei obligatii nu poate fi calificata ca o modalitate de a impiedica accesul liber la justitie. Asa fiind, Curtea constata ca, in conditiile in care, potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie, legiuitorul ordinar este abilitat sa reglementeze competenta si procedura de judecata, stabilind cadrul organizatoric si functional in care se realizeaza accesul liber la justitie, instituirea cautiunii nu aduce nici o atingere principiului constitutional pretins a fi incalcat. Sub acest aspect, procedura contestatiei la executare asigura garantii suficiente de ocrotire a accesului liber la justitie tuturor partilor implicate in proces, prin insusi faptul ca le ofera posibilitatea de a contesta executarea si de a solicita suspendarea acesteia.

De altfel, si alte legislatii europene reglementeaza institutia cautiunii in cadrul procedurilor de executare silita. Astfel, dispozitiile art. 521 din Codul francez de procedura civila prevad posibilitatea celui impotriva caruia a fost emis un titlu executoriu de a evita continuarea executarii provizorii a acestuia, cu autorizarea instantei, prin depunerea unei sume de bani sau a altor valori suficiente pentru a garanta suma la plata careia a fost condamnat.

De asemenea, Codul italian de procedura civila prevede in art. 623 si 624 ca instanta poate dispune suspendarea executarii silite, daca exista motive intemeiate, cerand sau nu depunerea unei cautiuni. In Spania, art. 528 si 529 din Codul de procedura civila contin dispozitii referitoare la plata unei cautiuni in cazul executarii silite, respectiv, daca cel impotriva caruia s-a obtinut titlu executoriu face opozitie la executare, trebuie sa depuna o suma de bani suficienta a acoperi eventualele pagube ce ar rezulta din intarzierea executarii acelui titlu.

In ceea ce priveste critica referitoare la omisiunea legiuitorului de a stabili criterii obiective pentru determinarea cuantumului cautiunii, de natura sa permita savarsirea de abuzuri de catre judecator, aceasta antameaza domenii care, prin lege, sunt sustrase competentei Curtii Constitutionale, si anume interpretarea si aplicarea legii, de competenta exclusiva a instantelor judecatoresti ordinare, si, respectiv, modificarea sau completarea unei prevederi legale, de competenta exclusiva a legiuitorului.

Insa Curtea retine ca, potrivit legii, judecatorul este tinut sa respecte anumite limite rezonabile la stabilirea cautiunii, dat fiind ca un eventual abuz in acest sens poate fi sanctionat prin exercitarea de catre debitor a cailor de atac prevazute de lege, incheierea de solutionare a cererii de suspendare putand fi atacata separat cu recurs in temeiul art. 403 alin. (3) din Codul de procedura civila, debitorul beneficiind astfel de toate garantiile accesului liber la justitie.

Curtea retine ca s-a mai pronuntat asupra constitutionalitatii dispozitiilor art. 403 alin. (1) din Codul de procedura civila, de exemplu, prin Decizia nr. 8/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 153 din 10 martie 2003, si prin Decizia nr. 76/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 225 din 3 aprilie 2003.
Prin Decizia nr. 40/29.01.2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 164 alin. (1), (2) si (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala³⁰, Curtea Constitutionala a admis³¹ exceptia de neconstitutionalitate invocata, schimbandu-si practica, pe urmatoarele considerente:
i) In practica, obligativitatea platii cautiunii, ca o conditie de acces la calea de atac a contestatiei la executare, s-a relevat a fi un impediment de multe ori insurmontabil, cu atat mai dificil de calificat ca rezonabil cu cat, potirivit legii, o asemenea cale de atac este deschisa oricarei persoane lezate in drepturile si interesele sale legitime.
ii) Impunerea prin lege a unor exigente cum ar fi instituirea unor termene sau plata unor taxe, pentru valorificarea de catre titular a dreptului sau subiectiv, chiar daca constituie ingradiri ale accesului liber la justitie, are o solida si incontestabila justificare prin prisma finalitatii urmarite, constand in limitarea in timp a starii de incertitudine in derularea raporturilor juridice si in restrangerea posibilitatilor de exercitare abuziva a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigura climatul de ordine, indispensabil pentru valorificarea plenara a drepturilor proprii, cu respectarea atat a intereselor generale, cat si a intereselor legitime ale celorlalti titulari, carora statul este tinut, in egala masura sa le acorde ocrotire.

iii) Avand dezlegarea constitutionala sa procedeze ca atare, legiuitorul este tinut sa o faca cu respectarea principiului “est modus in rebus”, adica acesta trebuie sa fie preocupat ca exigentele astfel instituite sa fie indeajuns de rezonabile incat sa nu antreneze, in considerarea prevenirii unor eventuale abuzuri, o restrangere excesiva a exercitiului dreptului, de natura sa puna sub semnul intrebarii insasi existenta acestuia.

iv) In masura in care textul legal conditioneaza insasi inregistrarea contestatiei la executare, in materie de plata unei cautiuni, Curtea Constitutionala considera ca textul incalca dispozitiile constitutionale. Instituirea unei cai de atac ca modalitate de acces la justitie implica in mod necesar asigurarea posibilitatii de a o utiliza pentru toti cei care au un drept, un interes legitim, capacitate si calitate procesuala. Adaugarea la acestea a unei conditii suplimentare, a carei neindeplinire are semnificatia drastica a unui veritabil fine de neprimire a cererii de sesizare a instantei cu respectiva cale de atac, constituie o ingradire a accesului liber la justitie, contravenind astfel prevederilor art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie.

v) Ingradirea este cu atat mai evidenta cu cat efectele neplatii cautiunii nu sunt subsecvente unui act de judecata exercitat de instanta in limitele investirii si potrivit competentelor sale jurisdictionale, ci sunt constatate si dobandesc eficienta pe calea unei operatii tehnico-administrative derulate de judecatorul de serviciu care, luand act ca obligatia de plata a cautiunii nu a fost indeplinita urmeaza sa refuze inregistrarea contestatiei, impiedicand astfel sesizarea instantei si, prin aceasta, accesul liber la justitie.

vi) Curtea Constitutionala apreciaza ca ratiunile care au impus adoptarea in aceasta materie, a reglementarii criticate pot fi satisfacute pe deplin - si intr-o maniera mai putin transanta, apta sa asigure echilibrul de interese si egalitatea de arme intre creditor si debitor - de reglementarea de drept comun (art. 399 - 404 Codul de procedura civila), in ai carei termeni cautiunea - al carei cuantum este stabilit de judecator - constituie o conditie numai pentru a putea solicita si obtine suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei.

Potrivit acestei reglementari, contestatia la executare nu este suspensiva de executare prin ea insasi, ci creditorul are posibilitatea sa-si valorifice creanta chiar daca s-a formulat contestatie la executare, cata vreme nu s-a platit cautiunea, iar daca urmare a acestei plati, s-a dispus suspendarea, in masura in care contestatia este respinsa, are garantia repararii eventualului prejudiciu care i-a fost cauzat.
La randul sau, debitorul, al carui acces liber la justitie nu este ingradit prin obligarea sa la plata unei cautiuni, ca o conditie pentru inregistrarea contestatiei, chiar daca nu are posibilitatea sa achite cautiunea si a obtine suspendarea executarii silite, care isi urmeaza cursul, are dreptul, in situatia in care contestatia sa este admisa, la intoarcerea executarii.

Decizia nr. 40/2004 a Curtii Constitutionale care a determinat schimbarea jurisprudentei in materia cautiunii produce urmatoarele efecte:
- Parlamentul are obligatia constitutionala sa puna de acord textul legal considerat ca fiind neconstitutional cu dispozitiile constitutionale in termen de 45 de zile de la publicarea deciziei in Monitorul Oficial;

- in ipoteza in care Parlamentul nu isi indeplineste obligatiile constitutionale in termenul mentionat,
atunci dispozitia legala isi “inceteaza efectele juridice”;

- pana in momentul in care Parlamentul isi indeplineste obligatia de a corela dispozitia legala cu dispozitiile constitutionale, textul legal este suspendat de drept. Suspendarea dureaza maximum 45 de zile de la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial, deoarece dupa aceasta data dispozitia legala inceteaza sa produca efecte juridice.

In consecinta, textul legal declarat de catre Curtea Constitutionala ca fiind neconstitutional inceteaza sa mai produca efecte juridice incepand cu data publicarii deciziei de neconstitutionalitate in Monitorul Oficial, respectiv incepand cu data de 16 martie 2004 (data publicarii in Monitorul Oficial).

12. Deciziile emise de ministrii nu pot fi atacate in fata instantei de contencios constitutional, ci doar in fata instantei de contencios administrativ.

Prin Decizia nr. 82 din 7 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Deciziei ministrului finantelor publice nr. 3/2002 pentru aprobarea solutiilor referitoare la aplicarea unor prevederi privind impozitul pe profit si taxa pe valoarea adaugata, publicata in M.Of. nr. 231 din 14 martie 2006, Curtea Constitutionala a stabilit urmatoarele:

Exceptia de neconstitutionalitate are ca obiect Decizia ministrului finantelor publice nr. 3/2002 pentru aprobarea solutiilor referitoare la aplicarea unor prevederi privind impozitul pe profit si taxa pe valoarea adaugata, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 180 din 15 martie 2002.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deciziile emise de ministri nu pot fi atacate in cadrul contenciosului constitutional, ci numai in cadrul contenciosului administrativ.

13. Aplicarea legii in timp este de competenta exclusiva a instantelor judecatoresti de drept comun.

Prin Decizia nr. 46 din 24 ianuarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 39 din Legea nr. 163/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu referire la art. III alin. (1) din aceasta ordonanta, publicata in M.Of. nr. 263 din 23 martie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
Prin Decizia nr. 568 din 2 noiembrie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005, Curtea Constitutionala a constatat ca “dispozitiile art. I pct. 39 din Legea nr. 163/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, referitoare la dispozitiile art. III alin. (1) lit. a) si b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2004, sunt neconstitutionale, deoarece contravin prevederilor art. 78 din Constitutie”.
In consecinta, Curtea retine ca in cauza sunt incidente dispozitiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit carora nu pot face obiectul exceptiei prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii, precum si cele ale alin. (6) al aceluiasi articol. Asa fiind, exceptia urmeaza a fi respinsa ca devenita inadmisibila, intrucat motivul de inadmisibilitate care determina solutia a intervenit ulterior sesizarii Curtii.

De altfel, in cauza aflata pe rolul tribunalului, problema care se pune este aceea a aplicarii in timp de catre instanta a normelor art. 250 alin. (1) pct. 2 din Codul fiscal, tinand seama de modificarile succesive ale textului respectiv (aduse prin pct. 32 din Legea nr. 494 din 12 noiembrie 2004 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 83/2004, precum si prin art. I pct. 36 din Legea nr. 163 din 1 iunie 2005 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2004).

14. Scutirea institutiilor publice implicate in procesul de privatizare de la plata taxelor de timbru si a celorlalte taxe in cazurile determinate de lege isi are justificarea in stransa legatura a actiunilor in justitie pentru care textul criticat prevede scutirea cu bugetul de stat (alimentat, printre altele, si prin incasarea taxelor judiciare), precum si in interesul general pe care-l prezinta aceste institutii publice.

Prin Decizia nr. 578 din 3 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 401 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, publicata in M.Of. nr. 1.101 din 7 decembrie 2005, Curtea Constitutionala a stabilit urmatoarele:

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dispozitiile legale criticate au constituit, in mai multe randuri, obiect al controlului de constitutionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 136 din 10 martie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 427 din 20 mai 2005, Curtea a respins exceptia de neconstitutionalitate referitoare la art. 40^1 din Legea nr. 137/2002, constatand ca nu sunt incalcate prevederile art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie.

In cuprinsul deciziei s-a facut referire la jurisprudenta Curtii Constitutionale, “in care s-a statuat ca: “Instituirea de taxe si cautiuni in legatura cu procedurile judiciare reprezinta un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta si-l exercita fie din ratiuni legate de descurajarea exercitarii cu rea-credinta a drepturilor procesuale - in cazul cautiunilor, fie in considerarea unor situatii concrete in care se impune gratuitatea serviciului public al justitiei sau, dimpotriva, stabilirea in sarcina partilor din proces a unor obligatii fiscale - in cazul taxelor judiciare de timbru si al timbrului judiciar.
Scutirea institutiilor publice implicate in procesul de privatizare de la plata taxelor de timbru si a celorlalte taxe in cazurile determinate de lege isi are justificarea in stransa legatura a actiunilor in justitie pentru care textul criticat prevede scutirea cu bugetul de stat (alimentat, printre altele, si prin incasarea taxelor judiciare), precum si in interesul general pe care-l prezinta aceste institutii publice.
Astfel, dispozitiile legale criticate sunt in concordanta cu prevederile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constitutia Romaniei, potrivit caruia statul are obligatia sa asigure protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara.”” De asemenea, prin aceeasi decizie, Curtea a retinut, in acord cu practica sa anterioara, ca “Çinstituirea de catre legiuitor a unor exceptii de la regula generala a platii taxelor judiciare de timbru (scutiri de la plata taxei) nu constituie o discriminare sau o atingere adusa principiului constitutional al egalitatii in drepturi”.
In acest sens a amintit ca, potrivit art. 139 alin. (1) din Constitutie, “Impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”, astfel ca legiuitorul este in drept sa stabileasca scutiri de taxe sau impozite, avand in vedere situatii diferite, fara ca prin aceasta sa aduca atingere principiului egalitatii in drepturi.

In consecinta, Curtea a retinut ca art. 401 din Legea nr. 137/2002 nu contravine art. 16 alin. (1) din Constitutie, intrucat situatia juridica a partilor din procesele respective nu este identica si nici similara, justificandu-se in mod obiectiv si rational tratamentul juridic diferit in ceea ce priveste plata taxelor judiciare de timbru si a celorlalte taxe”.
 
Prin Decizia nr. 532 din 7 decembrie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 91 din 27 ianuarie 2005, Curtea s-a pronuntat in sensul constitutionalitatii prevederilor art. 401 din Legea nr. 137/2002 in raport cu dispozitiile art. 1 alin. (3), ale art. 16 alin. (1) si (2), ale art. 21 alin. (1), (2) si (3), precum si ale art. 56 alin. (2) din Constitutie. In considerentele deciziei s-a retinut ca, “anterior, in jurisprudenta sa, Curtea a stabilit, de principiu, ca reglementarea taxelor de timbru in justitie nu este contrara dreptului de liber acces la justitie, iar principiul egalitatii in fata legii nu este incalcat, in conditiile in care se pune problema scutirii de la plata taxelor de timbru pentru autoritati si institutii publice bugetare, tinandu-se seama de faptul ca taxele respective se fac venit la bugetul de stat”.
 
Intrucat nu au intervenit elemente noi de natura a determina modificarea jurisprudentei sale in materie, Curtea constata ca solutiile si argumentele care au stat la baza deciziilor mentionate isi mentin valabilitatea si in cauza de fata.
 
15. Instituirea unor exceptii de la regula generala a platii taxelor judiciare de timbru (scutiri de plata taxei) nu constituie o discriminare sau o atingere adusa principiului constitutional al egalitatii in drepturi a cetatenilor.

Prin Decizia nr. 482 din 29 septembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ale art. 3731 si ale cartii V din Codul de proceduraa civila, ale art. 31 alin. 3 din anexa nr. 2 la Legea locuintei nr. 114/1996 si ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, publicata in M.Of. nr. 992 din 9 noiembrie 2005, instanta constitutionala a stabilit ca:

I. Cu privire la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, autorul exceptiei isi motiveaza critica de neconstitutionalitate, prin aceea ca acest text de lege “nu detaliaza progresiv cu art. 20 alin. (1) taxele de timbru pentru contestatii”, fara a indica o dispozitie sau un principiu din Legea fundamentala care ar fi incalcat prin prevederile criticate. Asa fiind, se constata ca nu sunt intrunite conditiile de sesizare a Curtii Constitutionale, prevazute la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, potrivit carora “Sesizarile trebuie facute in forma scrisa si motivate”, exceptia de neconstitutionalitate cu privire la acest text legal urmand a fi respinsa ca inadmisibila.

II. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a art. 3731 din Codul de procedura civila, aceste dispozitii de lege prevad ca cererea de executare silita se depune la executorul judecatoresc, daca legea nu dispune altfel, iar acesta va solicita incuviintarea executarii de catre instanta de executare, careia ii va inainta, in copie, cererea creditorului urmaritor si titlul executoriu. Instanta incuviinteaza executarea silita prin incheiere data in camera de consiliu, fara citarea partilor, iar dupa incuviintarea cererii instanta va alcatui un dosar privind executarea, la care executorul judecatoresc este obligat sa depuna cate un exemplar al fiecarui act de executare, in termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia.

Se observa ca aceste dispozitii reprezinta norme de procedura a caror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, intra in competenta exclusiva a legiuitorului. De altfel, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constitutionala a statuat ca liberul acces la justitie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justitia se infaptuieste, fiind de competenta exclusiva a legiuitorului instituirea regulilor de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti. Pe cale de consecinta, legiuitorul poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura, ca si modalitatile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justitie presupunand posibilitatea neingradita a celor interesati de a utiliza aceste proceduri, in formele si in modalitatile instituite de lege. De aceea, regula art. 21 alin. (2) din Constitutie, potrivit careia nici o lege nu poate ingradi accesul la justitie, are ca semnificatie faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exercitiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social.

III. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a cartii V din Codul de procedura civila, Curtea constata ca si aceasta critica este neintemeiata. Cartea V se refera la executarea silita, stabilind scopul si obiectul executarii, procedura de sesizare a organului de executare, persoanele si bunurile supuse executarii, procedura cautiunii, a contestatiei la executare, a intoarcerii executarii, urmarirea silita a bunurilor mobile si imobile, distribuirea sumelor realizate prin executarea silita si predarea silita a bunurilor, proceduri asupra carora Curtea Constitutionala s-a pronuntat in numeroase raanduri, stabilind ca acestea nu incalcaa dispozitiile Legii fundamentale sau ale conventiilor internationale la care Romania este parte.

In acest sens sunt Decizia nr. 30 din 25 ianuarie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 164 din 24 februarie 2005, Decizia nr. 288 din 1 iulie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 724 din 11 august 2004, Decizia nr. 488 din 16 decembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2004, Decizia nr. 336 din 16 septembrie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 922 din 11 octombrie 2004, si Decizia nr. 467 din 28 octombrie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.084 din 22 noiembrie 2004.
 
IV. Cu privire la art. 31 din anexa nr. 2 la Legea nr. 114/1996, autorul exceptiei de neconstitutionalitate arata ca textul de lege criticat incalca principiul egalitatii in drepturi a cetatenilor, prevazut de art. 16 din Constitutie, prin faptul ca asociatia de proprietari care administreaza cladirile cu mai multe apartamente proprietate privata sau mixta, in conditiile Legii locuintei nr. 114/1996, este scutita de taxa de timbru, in cazul actionarii in justitie a oricarui proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, in timp ce proprietarul nu beneficiaza de aceasta scutire.
 
Analizand aceste sustineri, Curtea constata ca ele nu sunt intemeiate. Potrivit jurisprudentei sale, spre exemplu Decizia nr. 175 din 26 septembrie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 702 din 28 decembrie 2000, “instituirea unor exceptii de la regula generala a platii taxelor judiciare de timbru (scutiri de plata taxei) nu constituie o discriminare sau o atingere adusa principiului constitutional al egalitatii in drepturi a cetatenilor. Potrivit art. 138 alin. (1) din Constitutie, “Impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”, fiind asadar la aprecierea legiuitorului sa stabileasca scutiri de taxe sau impozite, avand in vedere situatii diferite, fara ca prin aceasta sa se aduca atingere principiului egalitatii in drepturi”.

De altfel, prevederile legale criticate au mai facut obiect al controlului de neconstitutionalitate, prin raportare la dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie, iar prin Decizia nr. 163 din 4 iunie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 520 din 18 iulie 2002, si prin Decizia nr. 271 din 26 mai 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 599 din 12 iulie 2005, Curtea a respins exceptia ca neintemeiata. Solutia pronuntata in deciziile mentionate, precum si considerentele pe care acestea s-au bazat sunt valabile si in prezenta cauza.

V. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea constata ca aceasta este inadmisibila. Potrivit dispozitiilor constitutionale cuprinse in art. 146 lit. d), Curtea Constitutionala “hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele, ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial”. In aplicarea acestor dispozitii, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede: “Curtea Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare, care are legatura cu solutionarea cauzei in orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia.”

Rezulta ca, in cadrul controlului constitutionalitatii legilor, prevazut de dispozitiile art. 146 lit. d) din Constitutie, sesizarea instantei de contencios constitutional in vederea declansarii controlului poate fi facuta numai pe calea ridicarii exceptiei de neconstitutionalitate in fata instantei judecatoresti, cu conditia ca solutionarea cauzei sa depinda de legea sau ordonanta ori dispozitia dintr-o lege sau dintr-o ordonanta criticata ca neconstitutionala. Astfel, Curtea constata ca textul invocat nu este determinant in judecarea si solutionarea cauzei aflate pe rolul instantei de judecata, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 fiind, asadar, inadmisibila.