Taxa radio-TV, anulata definitiv pentru micro-intreprinderi

 
Inalta Curte de Casatie si Justite a respins recursul formulat de Guvern si de Societatea Romana de Radiodifuziune in procesul intentat de  o firma din Cluj, pentru anularea taxei radio-tv. Decizia ICCJ nr. 2102/2009, din 9 aprilie, a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 691 din 14 octombrie 2009:

Inalta Curte de Casatie si Justitie
Decizie nr. 2102 din 09/04/2009 (Decizie 2102/2009)
pentru examinarea recursului declarat de Societatea Comerciala KART CONSTRUCT - S.R.L. Cluj-Napoca impotriva Sentintei civile nr. 712/2008 din 13 noiembrie 2008 a Curtii de Apel Cluj - Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal

Publicat in Monitorul Oficial nr. 691 din 14/10/2009
 
DECIZIA Nr. 2.102
din 9 aprilie 2009

Literatura romana Rezumatele textelor studiate in clasele IX-XII

Vezi AICI detalii

Consilier - Codul Muncii abonament 12 actualizari

Vezi AICI detalii

Modele de texte pentru nota 10 la Evaluarea Nationala clasa a VIII-a

Vezi AICI detalii

Compuneri perfecte pentru clasele III-IV

Vezi AICI detalii

   Dosar nr. 1.427/33/2008
   Presedinte: Iuliana Riciu - judecator Carmen Ilie               - judecator Emanuel Albu              - judecator Alina Homutescu           - magistrat-asistent
 

   S-a luat in examinare recursul declarat de Societatea Comerciala KART CONSTRUCT - S.R.L. Cluj-Napoca impotriva Sentintei civile nr. 712/2008 din 13 noiembrie 2008 a Curtii de Apel Cluj - Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal.

   La apelul nominal, facut in sedinta publica, au lipsit recurenta-reclamanta Societatea Comerciala KART CONSTRUCT - S.R.L. Cluj-Napoca, intimatul-parat Guvernul Romaniei si intimata-intervenienta Societatea Romana de Radiodifuziune.

   Procedura completa.

   Se prezinta referatul cauzei, magistratul-asistent aratand ca recurenta-reclamanta Societatea Comerciala KART CONSTRUCT - S.R.L. Cluj-Napoca a depus, prin serviciul registratura, taxa judiciara de timbru si timbrul judiciar in cuantumul datorat pentru calea de atac exercitata, recursul fiind declarat si motivat in termenul prevazut de lege in acest sens. Se mai precizeaza ca recurenta a mai depus la dosarul cauzei note scrise si ca aceasta a solicitat judecarea pricinii in lipsa, in conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 din Codul de procedura civila.

   Inalta Curte constata cauza in stare de judecata si o retine spre solutionare.

   C U R T E A,

asupra recursului de fata, din examinarea lucrarilor din dosar, constata urmatoarele:

   Prin cererea inregistrata pe rolul Curtii de Apel Cluj - Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal reclamanta Societatea Comerciala KART CONSTRUCT - S.R.L. Cluj-Napoca a solicitat, in contradictoriu cu paratul Guvernul Romaniei, anularea revederilor art. 3 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, precum si a prevederilor art. 3 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune.

   Reclamanta a aratat ca prevederile a caror nelegalitate a fost invocata cuprind obligatia microintreprinderilor cu sediul in Romania de a plati pentru sediul social o taxa lunara privind serviciul public de radiodifuziune si televiziune, indiferent daca sunt sau nu beneficiare ale acestor servicii.

   Asadar, a apreciat reclamanta, obligatia in speta incumba inclusiv societatilor comerciale care nu detin la sediu aparate sau echipamente care sa permita accesarea acestor servicii si, chiar mai mult decat atat, chiar si societatilor care nu desfasoara activitate, aspect ce este nu numai ilegal, ci si imoral, o atare obligatie constituindu-se ca un impozit mascat in favoarea unei autoritati care nu are niciun fel de atributie de serviciu social.

   Reclamanta a considerat ca prevederile atacate sunt neconforme cu prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si cu cele ale art. 2 pct. 40 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, dat fiind faptul ca obligatia ar fi trebuit sa fie prevazuta doar in sarcina persoanelor juridice care beneficiaza, in orice modalitate, de serviciile publice respective, o atare distinctie fiind facuta de altfel in reglementarea corespunzatoare persoanelor fizice.

   Prin Sentinta civila nr. 712/2008 din 13 noiembrie 2008 a Curtii de Apel Cluj - Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal a fost respinsa actiunea formulata de Societatea Comerciala KART CONSTRUCT - S.R.L. Cluj-Napoca in contradictoriu cu paratul Guvernul Romaniei si intervenienta accesorie Societatea Romana de Radiodifuziune.

   S-a retinut ca actiunea, asa cum aceasta a fost formulata de reclamanta, se intemeiaza pe o interpretare eronata a dispozitiilor legale referitoare la obligatia de plata a persoanelor juridice privind taxele pentru serviciul public de radiodifuziune si pentru serviciul public de televiziune, invocandu-se faptul ca prevederile atacate ar contraveni art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in sensul ca ignora distinctia prevazuta de lege intre persoanele juridice care detin si cele care nu detin receptoare radio sau TV.

   Or, a apreciat prima instanta, dispozitiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, nu prevad ca obligatia persoanelor juridice de plata a taxei pentru serviciile publice de radio si televiziune revine acestora doar in cazul detinerii receptoarelor radio/TV, astfel incat dispozitiile criticate, care au fost emise in cadrul stabilit de lege si in executarea acesteia, nu aduc nicio modificare acesteia.

   Totodata, in raport cu prevederile art. 108 alin. (2) din Constitutie, prima instanta a retinut ca cele doua hotarari ale Guvernului cuprind prevederi conforme cu cele ale legii, prin acestea fiind doar stabilite cuantumul taxelor, precum si scutiri de plata.

   Prima instanta a concluzionat ca legiuitorul instituie in cazul persoanelor juridice obligativitatea platii taxei TV fara a o conditiona de calitatea de detinator al unui receptor TV, iar cum legea nu distinge, nici hotararile atacate nu pot distinge in sensul exceptarii anumitor categorii de persoane juridice de la indeplinirea obligatiilor de plata.

   Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta Societatea Comerciala KART CONSTRUCT - S.R.L., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Recurenta-reclamanta aduce, in esenta, critici sentintei recurate aratand ca solutia pronuntata este nelegala, intrucat porneste de la interpretarea eronata a dispozitiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, deoarece sensul corect al interpretarii acestora este acela ca obligatia de plata a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune si televiziune revine in sarcina persoanelor juridice doar daca beneficiaza de aceste servicii.

   Se mentioneaza ca in acest sens a statuat si Curtea Constitutionala, care, respingand exceptia de neconstitutionalitate a acestor dispozitii, a avut in vedere distinctia dintre persoanele juridice care beneficiaza si cele care nu beneficiaza de aceste servicii de radiodifuziune si televiziune, neputand fi impuse la plata servicii neconsumate de aceste categorii de persoane.

   Ulterior, in notele scrise, pe langa cele mentionate, se precizeaza ca o dovada in sensul celor sustinute este si faptul ca in prezent se afla in dezbatere publica un proiect legislativ de modificare a Legii nr. 41/1994, prin care se intentioneaza modificarea modului de finantare a institutiilor de radio si televiziune publice, prin introducerea asa numitei "taxe de solidaritate radio-tv", ce ar urma sa fie achitata de toate persoanele fizice si juridice romane, indiferent de detinerea aparatelor de receptionare a serviciilor furnizate de acestea.

   Prin urmare, in prezent dispozitiile legale nu impun plata acestor servicii decat pentru persoanele juridice beneficiare ale acestora.

   Inalta Curte, analizand recursul formulat, prin prisma dispozitiilor art. 3041 si art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, in raport cu motivele invocate, cu legislatia incidenta in cauza, cu inscrisurile care exista la dosarul cauzei, apreciaza ca recursul formulat este fondat pentru urmatoarele considerente:

   In fapt, motivele de recurs invocate se subsumeaza dezlegarii problemei de drept in raport de care s-a solutionat cauza, respectiv daca prevederile cuprinse in art. 3 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 977/2003 si in art. 3 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 978/2003, care instituie obligativitatea pentru persoanele juridice de a plati o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune si, respectiv, de televiziune, sunt conforme cu prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu prevederile art. 2 pct. 40 din Legea nr. 500/2002.

   Pentru a analiza aceasta problema, vom expune pentru inceput prevederile legale incidente.

   Dispozitiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prevad: "Persoanele juridice cu sediul in Romania, inclusiv filialele, sucursalele, agentiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine, au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii."

   Art. 2 pct. 40 din Legea nr. 500/2002 defineste "taxa" ca fiind "suma platita de o persoana fizica sau juridica, de regula, pentru serviciile prestate acesteia de catre un agent economic, o institutie publica sau un serviciu public".

   Notiunea de "beneficiar" a fost definita in DEX ca fiind: "persoana, colectivitate sau institutie care are folos din ceva; destinatar al unor bunuri materiale sau al unor servicii; persoana fizica sau juridica in folosul careia se realizeaza o actiune; cel care beneficiaza de ceva; persoana, institutie etc. pentru care se face o lucrare; persoana, intreprindere, institutie pentru care se executa o lucrare, se presteaza diferite servicii".

   Prin urmare, interpretarea semantica a notiunii de beneficiar a persoanelor juridice conduce la concluzia ca acestea trebuie sa beneficieze de ceva, in cazul de fata, de serviciile publice de radiodifuziune si televiziune.

   Cum taxa se plateste pentru servicii prestate beneficiarilor, in mod gresit prima instanta a retinut ca textul art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, instituie obligatia pentru plata taxelor in discutie persoanelor juridice, indiferent daca beneficiaza sau nu de serviciile publice respective, detinatoare sau nu de receptoare radio/TV.

   Cele retinute de instanta de fond in sustinerea acestei interpretari sunt eronate si pentru faptul ca este evident ca fiecare persoana fizica sau juridica isi poate manifesta dreptul de optiune de a beneficia de serviciile publice de radiodifuziune si televiziune, insa acest drept nu poate fi transformat intr-o obligatie, cu atat mai mult instituirea si plata taxei acestor servicii nu pot fi obligatorii, indiferent daca se beneficiaza sau nu de aceste servicii.

   De asemenea, prin Decizia nr. 159 din 30 martie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 426 din 12 mai 2004, Curtea Constitutionala a decis, cu privire la constitutionalitatea art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prin raportare la art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie, privitoare la ocrotirea in mod egal a proprietatii, indiferent de titular, ca acestea sunt constitutionale, deoarece "plata serviciului public prestat este obligatorie pentru toti beneficiarii acestor servicii, persoane fizice sau persoane juridice", prezentand relevanta considerentele pentru care a fost respinsa exceptia.

   Ulterior, prin deciziile nr. 297 din 6 iulie 2004 si nr. 331 din 18 aprilie 2006, Curtea Constitutionala, pronuntandu-se si cu privire la constitutionalitatea art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a respins aceasta exceptie cu motivarea ca cele statuate prin Decizia nr. 159 din 30 martie 2004 isi mentin valabilitatea.
 
   Cu ocazia controlului de constitutionalitate, indirect, s-a dat o interpretare textului art. 40 alin. (3) mentionat, aratandu-se ca acesta nu contravine dispozitiilor constitutionale cata vreme interpretarea oficiala facuta de Parlament in activitatea de legiferare a vizat notiunea de beneficiar al acestor servicii publice.

   In continuare vom analiza dispozitiile art. 3 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 977/2003 si ale art. 3 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 978/2003, prin raportare la art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

   Dispozitiile art. 3 din Hotararea Guvernului nr. 977/2003 prevad: "(1) Persoanele juridice cu sediul in Romania, care se incadreaza in categoria microintreprinderilor potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 24/2001 privind impunerea microintreprinderilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 111/2003, cu modificarile ulterioare, au obligatia sa plateasca pentru sediul social o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune.

   (2) Persoanele juridice cu sediul in Romania, inclusiv filialele acestora, precum si sucursalele si celelalte subunitati ale lor fara personalitate juridica si sucursalele sau reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine, au obligatia sa plateasca o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune."

   Conform dispozitiilor art. 3 din Hotararea Guvernului nr. 978/2003: "(1) Persoanele juridice cu sediul in Romania, care se incadreaza in categoria microintreprinderilor potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 24/2001 privind impunerea microintreprinderilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 111/2003, cu modificarile ulterioare, au obligatia sa plateasca pentru sediul social o taxa lunara pentru serviciul public de televiziune.

   (2) Persoanele juridice cu sediul in Romania, inclusiv filialele acestora, precum si sucursalele si celelalte subunitati ale lor fara personalitate juridica si sucursalele sau reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine, au obligatia sa plateasca o taxa lunara pentru serviciul public de televiziune."

   Din expunerea acestor dispozitii legale rezulta ca prevederile art. 3 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 977/2003 si ale art. 3 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 978/2003, prin impunerea obligativitatii persoanelor juridice de a plati o taxa lunara pentru aceste servicii, indiferent daca sunt sau nu beneficiare ale acestora, instituie derogari de la dispozitiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, fapt care nu este posibil intrucat aceste derogari se pot face numai printr-un act normativ de nivel cel putin egal cu cel al reglementarii de baza, aceasta interdictie fiind instituita de art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care stabileste ierarhia actelor normative, statuand ca actele normative date in executarea legilor, ordonantelor sau a hotararilor Guvernului se emit in limitele si potrivit normelor care le ordona.

   Prin urmare, dispozitiile mentionate din cele doua hotarari ale Guvernului sunt cele care impun obligativitatea platii taxelor, fara niciun fel de distinctie, contrar art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
   Cele mentionate de parat si intervenienta, in sensul ca taxa radio se regaseste in legislatia si practica europeana in domeniu, fiind cunoscut ca in toate tarile Uniunii Europene, dar si pe plan mondial aceasta taxa reprezinta principala sursa de finantare a activitatii posturilor publice din domeniul audiovizualului, nu pot fi folosite ca argumente in sustinerea legalitatii prevederilor contestate din cele doua hotarari ale Guvernului, intrucat, asa cum s-a retinut anterior, dreptul la informare al cetatenilor, prin mijloacele de informare, radioul si televiziunea publica, nu poate fi transformat intr-o obligatie, cu atat mai mult cu cat dispozitiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, impun plata acestor taxe beneficiarilor de aceste servicii.
 
   Sustinerea potrivit careia in protocolul de la Amsterdam anexat la Tratatul CE se prevede ca "dispozitiile Tratatului nu aduc atingere competentei statelor membre de a participa la finantarea serviciului public de radiodifuziune in masura in care aceasta se acorda cu scopul ca acestea sa-si indeplineasca misiunea de serviciu public asa cum a fost ea conferita, definita si organizata de fiecare stat membru, si in masura in care finantarea respectiva nu aduce atingere conditiilor schimburilor si concurentei in comunitate intr-o masura care ar fi contrara interesului comun, fiind de la sine inteles ca realizarea mandatului acestui serviciu public trebuie sa fie luata in considerare" si nici cele aratate cu privire la Rezolutia Parlamentului European din 25 septembrie 2008 invocata nu confera legalitate dispozitiilor din cele doua hotarari ale Guvernului atacate, cat timp statelor membre le este recunoscuta deplina libertate de a participa la finantarea acestor servicii publice in modalitatile pe care fiecare stat le alege sub aspect legislativ.

   Se face o confuzie deoarece aspectele invederate nu influenteaza solutionarea prezentului litigiu, intrucat se refera la participarea statului la finantarea serviciului public de radiodifuziune, si nu la modalitatile transpuse legislativ prin care se realizeaza finantarea acestuia, care sunt la latitudinea fiecarui stat.

   Problema care se pune in speta este de a stabili cum a reglementat legiuitorul roman acest domeniu, respectiv daca a intentionat sa instituie taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune si televiziune in sarcina tuturor persoanelor juridice, indiferent de calitatea lor de beneficiare ale serviciilor, sau, dimpotriva, legiuitorul a inteles sa stabileasca aceasta taxa doar ca o contraprestatie pentru serviciile furnizate de aceste institutii doar persoanelor juridice care detin aparate radio/TV, beneficiind in acest fel de aceste servicii.

   Tocmai de aceea Comisia de Petitii a Parlamentului European, privind Petitia nr. 0.958/2005 adresata de un cetatean grec privind plata taxelor de licenta TV si radio incorporate in facturile de electricitate, prin care se reclama faptul ca o portiune din facturile platite societatii grecesti de electricitate ajunge la societatea de stat de radio si televiziune, a precizat ca obligatia de a plati o taxa de licenta sau un impozit si colectarea sa, prin factura de electricitate, sunt probleme de drept national si nu pot fi contestate ca atare in temeiul dreptului comunitar.

   In concluzie, avand in vedere aceste considerente, precum si faptul ca, potrivit art. 108 alin. (2) din Constitutie, hotararile se emit pentru organizarea executarii legilor, rezulta faptul ca cele doua hotarari ale Guvernului, nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si, respectiv, nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune, nu au aplicat in mod corect in art. 3 alin. (1) dispozitiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care, asa cum s-a mentionat, face distinctie in ceea ce priveste plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune si televiziune intre persoanele juridice beneficiare si cele care nu au calitatea de beneficiar al acestor servicii.

   A interpreta in sens contrar, fara a se face aceasta distinctie, inseamna a impune plata acestor taxe, spre exemplu, si persoanelor juridice carora legiuitorul le recunoaste dreptul de a-si suspenda temporar activitatea sau de a declara ca nu desfasoara activitate la sediul social, or, acest lucru nu este posibil, aducandu-se prejudicii acestor persoane juridice, acestea fiind vatamate practic in drepturile lor.

   Prin urmare, sentinta pronuntata de instanta de fond este nelegala si netemeinica, astfel ca, tinand seama de cele retinute anterior, precum si de dispozitiile art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, si de dispozitiile art. 312 alin. (1) teza I coroborate cu art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, se va admite recursul declarat de recurenta-reclamanta si se va casa sentinta atacata.

   Pe fondul cauzei, in raport cu dispozitiile art. 18 alin. (1) coroborate cu art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare urmeaza sa fie admisa actiunea reclamantei si sa se dispuna anularea prevederilor cuprinse in art. 3 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si in art. 3 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune.

   Referitor la cererea de interventie formulata de Societatea Romana de Radiodifuziune, in mod corect, instanta de fond a calificat-o ca fiind cerere de interventie accesorie in interesul paratului Guvernul Romaniei, cele mentionate in cuprinsul acesteia fiind analizate ca aparari de fond cu ocazia analizei cererii deduse judecatii.

   PENTRU ACESTE MOTIVE

   In numele legii

   D E C I D E:

   Admite recursul declarat de Societatea Comerciala KART CONSTRUCT - S.R.L. Cluj-Napoca impotriva Sentintei civile nr. 712/2008 din 13 noiembrie 2008 a Curtii de Apel Cluj - Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal.

   Caseaza sentinta atacata si admite actiunea formulata de reclamanta Societatea Comerciala KART CONSTRUCT - S.R.L. Cluj-Napoca, in contradictoriu cu paratul Guvernul Romaniei si intervenienta Societatea Romana de Radiodifuziune, in sensul ca anuleaza art. 3 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 977/2003 si art. 3 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 978/2003.
  
Irevocabila.
  
Pronuntata in sedinta publica astazi, 9 aprilie 2009.