In practica judiciara, o intrebare frecventa este daca se poate institui sechestru asupra unui bun comun al sotilor, in situatia in care doar unul dintre ei este debitor sau urmarit intr-o procedura civila ori penala. Problema nu este una pur teoretica, ci are implicatii directe asupra protectiei patrimoniului familiei, a dreptului de proprietate si a limitelor in care creditorii pot urmari bunurile debitorului. Pentru a raspunde, trebuie analizate dispozitiile Codului civil, Codului de procedura civila si, in cazurile penale, Codului de procedura penala, precum si practica instantelor in materie de sechestru asigurator si executare silita asupra bunurilor comune.
Potrivit art. 339 din Codul civil, bunurile dobandite in timpul casatoriei, in lipsa unei conventii matrimoniale contrare, constituie bunuri comune in devalmasie. Acest tip de coproprietate este specific relatiilor patrimoniale dintre soti si se distinge prin faptul ca niciunul dintre ei nu are o cota-parte determinata in bunurile comune.
Devalmasia reprezinta o forma de comunitate nedivizata, in cadrul careia fiecare sot are un drept de proprietate asupra intregului bun, insa nu asupra unei fractiuni determinate. Prin urmare, niciunul dintre soti nu poate dispune singur de un bun comun, nici total, nici partial, fara acordul expres al celuilalt. Aceasta regula este consacrata de art. 345 alin. (1) din Codul civil, care prevede ca actele de dispozitie asupra bunurilor comune se pot face numai cu consimtamantul ambilor soti.
Din perspectiva raspunderii patrimoniale, art. 351 si art. 352 din Codul civil consacra distinctia dintre datoriile comune si cele proprii. Datoriile comune sunt cele contractate in interesul familiei si pot fi urmarite asupra intregului patrimoniu comun. In schimb, pentru datoriile proprii ale unuia dintre soti, creditorii nu pot urmari decat bunurile proprii ale acestuia si partea ce i s-ar cuveni din bunurile comune, dupa efectuarea partajului. Astfel, legea stabileste in mod clar ca bunurile comune nu pot fi executate integral pentru datoriile personale ale unui singur sot, iar creditorul este obligat sa urmeze mai intai procedura de partaj pentru a determina partea debitorului.
Aceasta regula este una de protectie patrimoniala a sotului ne-debitor, dar si de garantare a echitatii intre creditori si titularii drepturilor de proprietate. Ea are implicatii directe asupra masurilor asiguratorii precum sechestrul.
Sechestrul reprezinta o masura procesuala cu caracter temporar si conservator, destinata sa impiedice instrainarea sau ascunderea bunurilor debitorului, in vederea garantarii executarii unei creante sau a repararii unui prejudiciu. Exista doua forme principale: sechestrul asigurator civil, reglementat de
art. 951-957 din Codul de procedura civila, si sechestrul asigurator penal, reglementat de
art. 249-254 din Codul de procedura penala.
Va recomandam
Teste rezolvate de matematica pentru clasele V-VIII
Culegerea 'Teste rezolvate de matematica pentru clasele V-VIII' este instrumentul de lucru pentru eficientizarea actiunilor de evaluare in diverse etape ale procesului de invatamant. Lucrarea va duce 60 de teste in perfecta concordanta cu cerintele programei aprobate de M.E. Lucrarea de fata este o lucrare UNICAT in peisajul...
In materia civila, sechestrul asigurator poate fi cerut de creditorul care detine o creanta certa si exigibila, chiar daca nu are inca un titlu executoriu. Masura are ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile ale debitorului, care nu mai pot fi instrainate sau grevate pana la ridicarea sechestrului ori pana la finalizarea procesului. Instanta dispune masura prin incheiere motivata, iar in cazul bunurilor imobile, sechestrul se inscrie in cartea funciara pentru a deveni opozabil tertilor.
In materia penala, scopul sechestrului este diferit
. Art. 249 alin. (1) din Codul de procedura penala stabileste ca organul de urmarire penala sau instanta poate dispune sechestrul asigurator asupra bunurilor suspectului, inculpatului sau ale altor persoane, pentru a garanta repararea prejudiciului cauzat prin infractiune sau pentru a asigura confiscarea speciala. Sechestrul penal are, prin urmare, o natura mixta: de protectie a interesului public si de garantare a executarii unei hotarari definitive.
In ambele situatii, sechestrul nu transfera proprietatea si nu implica deposedarea titularului, ci doar il impiedica sa dispuna de bun. Totusi, efectul juridic major este acela ca bunul devine temporar indisponibil, ceea ce poate afecta si drepturile coproprietarilor, in special in cazul bunurilor comune.
Instituirea sechestrului asupra unui bun comun este posibila, dar numai in limitele dreptului sotului debitor. Masura poate viza doar partea acestuia, care urmeaza sa fie determinata prin partaj, fara a produce efecte juridice asupra cotei-parti corespunzatoare sotului ne-debitor.
Aceasta interpretare deriva din dispozitiile art. 352 alin. (1) din Codul civil, care prevede ca pentru datoriile proprii ale unui sot, creditorii pot urmari numai partea ce i s-ar cuveni din bunurile comune in urma partajului, si din art. 818 alin. (2) din Codul de procedura civila, potrivit caruia, daca bunul urmarit apartine mai multor persoane, se va urmari numai partea debitorului, iar daca aceasta nu este determinata, creditorul poate cere instantei partajul bunului.
Prin urmare, chiar daca sechestrul poate fi dispus formal asupra intregului bun comun, efectul sau juridic este limitat la partea debitorului. Bunul devine, asadar, indisponibil temporar, dar sotul ne-debitor nu este deposedat si isi pastreaza toate drepturile de folosinta si posesie asupra proprietatii comune.
In practica, instantele au dispus frecvent masuri de sechestru asupra imobilelor detinute in coproprietate devalmasa, cu mentiunea ca sechestrul produce efecte numai in limita dreptului sotului urmarit. O interpretare contrara ar contraveni principiului proportionalitatii si ar aduce atingere dreptului de proprietate garantat de art. 44 din Constitutie si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Masura sechestrului se dispune la cererea creditorului sau, in caz penal, din oficiu de catre organul de urmarire penala. Instanta analizeaza mai intai caracterul comun al bunului, existenta unei creante certe si raportul dintre valoarea bunului si cuantumul datoriei.
In cazul bunurilor imobile, sechestrul se inscrie in cartea funciara prin mentionarea unei interdictii de instrainare si grevare. Din acel moment, bunul devine indisponibil fata de terti, iar orice act de dispozitie incheiat ulterior este lovit de nulitate relativa, putand fi contestat de creditor.
Sotul ne-debitor trebuie informat despre instituirea masurii, deoarece aceasta poate afecta drepturile sale patrimoniale. El are dreptul sa conteste masura in termenul legal, invocand lipsa de proportionalitate sau inexistenta unei datorii comune.
In cazurile penale, contestatia impotriva sechestrului se formuleaza conform art. 250 alin. (6) din Codul de procedura penala, care prevede ca orice persoana interesata poate cere ridicarea sau limitarea masurii daca aceasta afecteaza drepturile sale legitime.
Daca, ulterior instituirii sechestrului, creditorul obtine un titlu executoriu, el nu poate proceda direct la executarea intregului bun comun. Potrivit art. 818 Cod procedura civila, executarea se poate face numai asupra partii care ii revine debitorului, dupa ce aceasta a fost determinata prin partaj.
Executarea unui bun comun fara efectuarea partajului si fara citarea sotului ne-debitor este lovita de nulitate absoluta, deoarece incalca dreptul de proprietate al acestuia. In jurisprudenta, instantele au confirmat constant aceasta regula. De exemplu, prin Decizia civila nr. 1378/2019, Curtea de Apel Bucuresti a retinut ca „executarea silita asupra unui imobil comun al sotilor pentru o datorie personala a unuia dintre acestia este nelegala in lipsa efectuarii partajului si a consimtamantului sotului ne-debitor”.
Prin urmare, chiar daca sechestrul este o masura asiguratorie legala, el nu confera creditorului dreptul de a valorifica intregul bun comun, ci doar partea debitorului. Restul bunului ramane in afara executarii.
In cadrul proceselor penale, sechestrul poate fi dispus si asupra bunurilor comune, daca inculpatul este coproprietar. Totusi, masura trebuie limitata la partea care ii apartine acestuia. Sotul nevinovat are dreptul sa solicite instantei ridicarea sau restrangerea sechestrului, daca dovedeste ca bunul a fost dobandit legal si ca nu are legatura cu fapta investigata.
Art. 250 alin. (6) din Codul de procedura penala confera dreptul oricarei persoane interesate sa conteste masura. Jurisprudenta recenta confirma acest principiu. De exemplu, Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penala nr. 297/2020, a stabilit ca „sechestrul asigurator dispus asupra unui imobil aflat in coproprietatea sotilor nu poate afecta dreptul de folosinta al sotului nevinovat, ci doar limiteaza dreptul de dispozitie al sotului inculpat”.
Prin urmare, in materie penala, scopul sechestrului este de a conserva patrimoniul in vederea eventualei reparari a prejudiciului, fara a anula sau restrange drepturile sotului care nu are calitatea de inculpat.
Desi sechestrul produce un efect de indisponibilizare, el nu impiedica folosinta bunului. Sotul ne-debitor poate continua sa locuiasca in imobilul sechestrat, sa il intretina si sa il administreze in mod normal, atata vreme cat nu il instrainaza. In acest sens, masura nu are caracter expropriator, ci doar preventiv.
Totusi, sechestrul poate produce efecte practice semnificative, cum ar fi imposibilitatea vanzarii imobilului, imposibilitatea obtinerii unui credit garantat cu acel bun sau restrictionarea oricaror acte notariale de dispozitie. Aceste efecte subliniaza importanta proportionalitatii masurii si obligatia autoritatilor de a o aplica strict in scopul pentru care a fost instituita.
Sotul ne-debitor are mai multe mijloace juridice de aparare. In materie civila, poate formula contestatie la executare, in temeiul art. 713 Cod procedura civila, pentru a anula masura asupra bunului comun. Poate, de asemenea, introduce actiune in partaj pentru delimitarea dreptului de proprietate.
In materie penala, are dreptul de a formula contestatie impotriva ordonantei sau incheierii de sechestru, in termenul prevazut de art. 250 Cod procedura penala. De asemenea, poate solicita ridicarea partiala a sechestrului in cazul in care bunul este indispensabil traiului sau familiei, cum ar fi locuinta de domiciliu.
Prin aceste mijloace, sotul ne-debitor isi poate proteja efectiv drepturile, evitand abuzul de drept sau extinderea nejustificata a masurilor asiguratorii.
Copiaza Link-ul catre aceasta sectiune: Regimul juridic al bunurilor comune ale sotilor
E-JURIDIC.RO
