Sotii pot alege de comun acord una dintre urmatoarele legi aplicabile divortului:
a) legea statului pe teritoriul caruia sotii au resedinta obisnuita comuna la data conventiei de alegere a legii aplicabile;
b) legea statului pe teritoriul caruia sotii au avut ultima resedinta obisnuita comuna, daca cel putin unul dintre ei mai locuieste acolo la data conventiei de alegere a legii aplicabile;
c) legea statului al carui cetatean este unul dintre soti;
d) legea statului pe teritoriul caruia sotii au locuit cel putin 3 ani;
e) legea romana.
Comentariu
* Acest articol prezinta importanta tinand cont de noile competente atribuite notarilor prin Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, puse in practica prin Ordinul ministrului justitiei nr. 81/C/2011, si noul Cod civil, republicat.
* De asemenea, textul trebuie coroborat cu Regulamentul (CE) nr. 1.374/2000 si Regulamentul (CE) nr. 2.201/2003 privind competenta, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in materia raspunderii parintesti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.347/2000.
* In ceea ce priveste legea aplicabila divortului, se recurge la prevederile art. 2.597–2.600 NCC, in ceea ce priveste competenta se aplica Regulamentul (CE) nr. 2.201/2003. „Articolul 1
Domeniu de aplicare
(1) Prezentul regulament se aplica, oricare ar fi natura instantei, materiilor civile privind:
(a) divortul, separarea de drept si anularea casatoriei [...]
Articolul 2
Definitii
In sensul prezentului regulament:
1. «instanta judecatoreasca» inseamna toate autoritatile din statele membre competente in materiile care intra sub incidenta domeniului de aplicare a prezentului regulament in temeiul articolului 1;
2. «judecator» inseamna judecatorul sau functionarul avand competente echivalente cu cele ale judecatorului in materiile care intra sub incidenta domeniului de aplicare a prezentului regulament;
3. «stat membru» inseamna toate statele membre, cu exceptia Danemarcei;
4. «hotarare judecatoreasca» inseamna orice hotarare de divort, de separare de drept sau de anulare a unei casatorii, precum si orice hotarare judecatoreasca privind raspunderea parinteasca pronuntata de o instanta judecatoreasca a unui stat membru, oricare ar fi denumirea hotararii, inclusiv termenii «decizie», «sentinta» sau «ordonanta»; [...]
Articolul 3
Competenta de fond
(1) Sunt competente sa hotarasca in problemele privind divortul, separarea de drept si anularea casatoriei instantele judecatoresti din statul membru:
(a) pe teritoriul caruia se afla:
– resedinta obisnuita a sotilor sau
– ultima resedinta obisnuita a sotilor in conditiile in care unul dintre ei inca locuieste acolo sau
– resedinta obisnuita a paratului sau
– in caz de cerere comuna, resedinta obisnuita a unuia dintre soti sau
– resedinta obisnuita a reclamantului in cazul in care acesta a locuit acolo cel putin un an imediat inaintea introducerii cererii sau
– resedinta obisnuita a reclamantului in cazul in care acesta a locuit acolo cel putin sase luni imediat inaintea introducerii cererii si in cazul in care acesta este fie resortisant al statului membru respectiv, fie, in cazul Regatului Unit si al Irlandei, are «domiciliul» in acel loc;
(b) de cetatenie a celor doi soti sau, in cazul Regatului Unit si al Irlandei, statul «domiciliului» comun.
(2) In sensul prezentului regulament, termenul «domiciliu» se interpreteaza in sensul sistemelor de drept ale Regatului Unit si Irlandei.
Articolul 6
Caracterul exclusiv al competentelor prevazute la articolele 3, 4 si 5
Un sot care:
(a) are resedinta obisnuita pe teritoriul unui stat membru sau
(b) este resortisant al unui stat membru sau, in cazul Regatului Unit sau al Irlandei, are «domiciliul» sau pe teritoriul unuia dintre aceste state membre nu poate fi chemat in judecata in fata instantelor judecatoresti dintr-un alt stat membru decat in temeiul articolelor 3, 4 si 5.
Articolul 7
Competente reziduale
(1) In cazul in care nici o instanta judecatoreasca dintr-un stat membru nu este competenta in temeiul articolelor 3, 4 si 5, competenta este stabilita, in fiecare stat membru, de legislatia respectivului stat.
(2) Orice resortisant al unui stat membru care isi are resedinta obisnuita pe teritoriul unui alt stat membru poate sa invoce, ca si cetatenii acestui stat, normele de competenta aplicabile in acest stat impotriva unui parat care nu isi are resedinta obisnuita intr-un stat membru si care fie nu are cetatenia unui stat membru fie, in cazul Regatului Unit sau al Irlandei, nu are «domiciliul» sau pe teritoriul unuia dintre aceste state membre.”
* Astfel, intr-un divort international, se va verifica competenta autoritatilor romane, prin aplicarea art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2.201/2003.
* Daca in temeiul acestor dispozitii se constata ca autoritatile romane, instante judecatoresti sau alte autoritati competente, asa cum au fost ele definite de art. 2 pct. 1 din Regulamentul (CE) nr. 2.201/2003, sunt competente, atunci se va trece la stabilirea competentei teritoriale a notarului, in conformitate cu dispozitiile pct. 6 din Ordinul ministrului justitiei nr. 81/C/2011 privind introducerea art. 871 in Regulamentul de punere in aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, adoptat prin Ordinul ministrului justitiei nr. 710/C/1995.
„Art. 87.1 – (1) Procedura divortului prin acordul sotilor este de competenta notarului public cu sediul biroului in circumscriptia judecatoriei in a carei raza teritoriala se afla locul incheierii casatoriei sau ultima locuinta comuna a sotilor. Pentru municipiul Bucuresti, dispozitiile se aplica in mod corespunzator, conform art. 114 din lege. [...]
(5) Inainte de verificarea competentei teritoriale, notarul public va verifica daca, privitor la desfacerea casatoriei, exista elemente de extraneitate si va proceda in conformitate cu dispozitiile legale care reglementeaza desfacerea casatoriei in cazul in care exista raporturi juridice cu elemente de extraneitate.”
* In toate cazurile de divort cu elemente de extraneitate se va face aplicarea dispozitiilor art. 4, 43 si 44 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, republicata, referitoare la transcrierea/inscrierea in registrele de stare civila romane a actelor de stare civila intocmite de autoritati straine, cu caracter obligatoriu pentru cetatenii romani, cu caracter facultativ pentru cetatenii straini cu resedinta in Romania sau aflati temporar pe teritoriul Romaniei.
* Raportul cu prevederea anterioara: prevedere noua.
(Codul civil al Romaniei : indrumar notarial / Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania - Bucuresti : Monitorul Oficial R.A., 2011)
