Aspecte privitoare la reprezentarea conventionala si la asistarea partilor in arbitrajul institutional-jurisdictional infaptuit de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei
dr. Serban Beligradeanu
arbitru Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei
1. In temeiul art. 28 alin. 2 lit. e) din Legea nr. 335/2007 a camerelor de comert din Romania, Camera de Comert si Industrie a Romaniei, intre alte atributii principale, organizeaza si „activitatea de mediere si de solutionare prin arbitraj a litigiilor comerciale si civile, interne si internationale, in conditiile prevazute de Codul de procedura civila, de legile speciale in domeniu si de conventiile internationale la care Romania este parte“, iar, corespunzator, camerele de comert judetene si a municipiului Bucuresti „organizeaza activitatea de solutionare a litigiilor comerciale si civile prin mediere si arbitraj ad-hoc si institutionalizat“ (art. 4 lit. i)) din legea amintita).
In vederea realizarii acestor atributii, pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei (Camera Nationala) functioneaza Curtea de Arbitraj Comercial International, institutie permanenta de arbitraj, fara personalitate juridica (art. 29 alin. (1) din Legea nr. 335/2007), iar corespunzator, pe langa camerele de comert judetene/a municipiului Bucuresti functioneaza entitati asemanatoare, denumite, de regula, curti de arbitraj.
2. In studiul de fata examinam unele aspecte ale problematicii reprezentarii conventionale si a asistarii partilor in arbitrajul comercial institutionalizat, organizat si infaptuit de catre Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei (in continuare, brevitatis causa, Curtea de Arbitraj), intrucat, pe de o parte, acest arbitraj constituie, in Romania, arhetipul arbitrajului comercial nu doar organizat de catre o institutie permanenta de arbitraj, ci, totodata, si prototipul arbitrajului comercial institutional (jurisdictional) in materie, Curtea de Arbitraj, in covarsitoarea majoritate a cazurilor, realizand, totodata, si finalizarea
arbitrajului comercial (si civil) printr-o hotarare arbitrala definitiva.
Abordam, hic et nunc, tematica mentionata deoarece, in general, problema reprezentarii si asistarii partilor in procesul civil (la instantele judecatoresti) este examinata doar in tratate de drept procesual civil9, ori in coduri de procedura comentate sau in dictionare de drept procesual civil, iar in monografiile destinate arbitrajului comercial referirile in materie sunt fie inexistente12, fie reduse la cateva randuri.
3. Art. 3584 C. pr. civ. (situat in cartea IV, intitulata „Despre arbitraj“) statorniceste ca „Partile pot participa la dezbaterea litigiului personal sau prin reprezentanti si pot fi asistate de orice persoana“.
Din cuprinsul lapidar al acestui text, o dubla concluzie se impune, si anume:
– cat priveste reprezentarea, in lipsa de prevederi exprese in sens contrar, se deduce ca sunt aplicabile normele referitoare la reprezentare inscrise in art. 67 si art. 68 alin. (1)-(5) din Codul de procedura civila;
– in legatura cu asistarea „de orice persoana“ a partilor in litigiul arbitral, textul deroga de la legislatia de drept comun referitoare la organizarea si exercitarea profesiei de avocat (Legea nr. 51/1995, republicata la 6 martie 2001, cu modificarile si completarile ulterioare) sau de consilier juridic (Legea nr. 514/200316, cu modificarile ulterioare).
In cele ce urmeaza, avandu-se in vedere tema abordata
– astfel cum rezulta din titlul studiului nostru – nu intelegem sa tratam exhaustiv problematica reprezentarii si asistarii partilor17, ci doar sa selectam unele chestiuni care pot suscita, in materie, controverse, discutii si, in consecinta, interpretari divergente.
4. O precizare prealabila se impune, si anume: nu trebuie confundata reprezentarea conventionala judiciara cu reprezentarea legala, asadar, in cazul societatilor comerciale, reprezentarea statornicita prin dispozitii ale Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale.
Intr-adevar, in temeiul normei de principiu inscrise in art. 35 alin. (1) si (2) din Decretul nr. 31/1954 („Persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale“; „Actele juridice facute de organele persoanei juridice, in limitele puterilor care le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice insasi“), Legea nr. 31/1990 a societatilor comerciale (republicata la 17 noiembrie 2004) dispune:
● In situatia societatilor pe actiuni, in cadrul sistemului unitar, reprezentarea legala a societatii (in raport cu tertii sau in justitie) revine consiliului de administratie (art. 143 alin. (1), in redactarea data prin Legea nr. 441/2006), reprezentat de presedinte, sau, in ipoteza reglementata de art. 143, directorului general (art. 143 alin. 4), iar in cadrul sistemului dualist, directoratului (art. 153 alin. (1), introdus prin Legea nr. 441/2006).
● In ipoteza societatilor in comandita pe actiuni, reprezentarea legala a societatii (in raport cu tertii sau in justitie) este identica cu aceea a societatilor pe actiuni, in cadrul sistemului unitar (art. 187, in redactarea data prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/2007).
● In cazul societatilor in nume colectiv, in comandita simpla ori cu raspundere limitata, reprezentarea legala a societatii revine fiecarui administrator, in afara de stipulatie contrara in actul constitutiv (art. 75, art. 90, art. 197 din Legea nr. 31/1990, republicata).
In situatia regiilor autonome, Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, prin art. 12-13 (modificate prin Legea nr. 276/2006 si, respectiv, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2007) precizeaza ca, la acesti operatori economici, conducerea revine consiliului de administratie, in timp ce activitatea curenta este „condusa“ de un director general sau de un director „numit de consiliul de administratie“, fara a se statornici cine „reprezinta“ legal regia autonoma in raporturile cu tertii sau in justitie.
Asa fiind, prin analogie cu reglementarile amintite mai sus privitoare la societatile comerciale, apreciem ca reprezentarea legala in justitie a regiei autonome revine presedintelui consiliului de administratie, in afara cazului in care, in infaptuirea „activitatii curente“, consiliul de administratie l-a delegat pe directorul general/director sa reprezinte legal regia.
Drept o concluzie a celor de mai sus rezulta ca daca in fata instantelor judecatoresti sau a unui tribunal arbitral se prezinta reprezentantul legal al societatii comerciale/regiei autonome, se deduce ca o atare persoana juridica „parte in proces“ se prezinta „personal“, iar nu prin „mandatar“ (in intelesul art. 67 alin. (1) C.pr.civ. si, respectiv, al art. 358 din acelasi Cod).
5. Cu privire la reprezentarea si asistarea partilor examinam, in continuare, urmatoarele aspecte:
a) In general, in doctrina, direct sau implicit19, se considera ca dispozitiile art. 67-68 C.pr.civ., reproduse mai sus, privesc doar reprezentarea conventionala a persoanelor fizice, intrucat reprezentarea conventionala a persoanelor juridice ar fi reglementata doar de actele normative privitoare la exercitarea profesiei de avocat, respectiv, cea de consilier juridic. Daca am admite un atare punct de vedere, ar rezulta ca, in covarsitoarea majoritate a cazurilor, dispozitiile art. 67-68 C.pr.civ., practic, nu au tangenta cu litigiile arbitrale solutionate de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei ori de curtile de arbitraj de pe langa camerele de comert judetene/a municipiului Bucuresti unde, de regula, „parti“ sunt persoane juridice, iar nu fizice, iar aceasta independent de faptul ca atare litigii ar fi de natura comerciala (de eo quod plerumque fit) sau civila.
In ce ne priveste, consideram, fara rezerve, ca prevederile art. 67-68 (ca si celelalte din art. 69-72 din acelasi Cod) sunt incidente si in domeniul reprezentarii conventionale a persoanelor juridice intrucat, potrivit art. 68 alin. (4) C.pr.civ. (in redactarea data acestui text prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 59/2005, iar, apoi prin Legea nr. 219/2005), „daca mandatul este dat unei alte persoane decat unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decat prin avocat, cu exceptia consilierului juridic care, potrivit legii, reprezinta partea“.
Or, cum, potrivit art. 1, art. 2, art. 4 si art. 6 din Legea nr. 514/2003, consilierii juridici isi pot desfasura activitatea numai prin incadrarea in munca (in calitate de salariat ori functionar public, dupa caz) la persoane juridice de drept privat sau public (si niciodata la persoane fizice), rezulta, fara posibilitate de dubiu, ca art. 67, art. 68 si urm. C.pr.civ. sunt incidente, in egala masura, atat in cazul reprezentarii in judecata a persoanelor fizice, cat si in ipoteza reprezentarii conventionale a persoanelor juridice, cel putin de la data modificarii art. 68 alin. (4) C.pr.civ. (initial prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 59/2001, iar apoi, prin Legea nr. 259/2005).
In raport cu rationamentul (concluzia) de mai sus si cum art. 3584 C.pr.civ. prevede ca, la dezbaterea litigiului arbitral, partile pot participa „personal sau prin reprezentanti“, fara alte precizari, rezulta ca, si in orice litigiu arbitral, partea – persoana juridica – poate fi reprezentata, in temeiul unei procuri speciale (ad litem), legalizate, de catre un mandatar, care poate fi orice persoana (art. 68 alin. (1) C.pr.civ.), cu sau fara studii juridice, avand sau nu calitatea de avocat sau de consilier juridic, dar, conform art. 68 alin. (4) C.pr.civ., si in litigiul arbitral, numai avocatul sau consilierul juridic pot „pune concluzii“ in litigiul respectiv.
Daca aceasta este solutia – in problema aici discutata – de lege lata, subliniem ca in Proiectul noului Cod de procedura civila22 (art. 76-77) reglementarea este diferita, in sensul ca:
– persoanele fizice pot fi reprezentate in fata instantelor judecatoresti de fond si de apel si prin mandatar neavocat, care insa nu poate pune concluzii in fond sau asupra exceptiilor procesuale;
– reprezentarea persoanelor fizice si asistarea acestora la instantele care solutioneaza cai extraordinare de atac (recurs, revizuire, contestatie in anulare), precum si asistarea/reprezentarea persoanelor juridice in fata instantelor judecatoresti (indiferent natura acestora) este legal posibila numai daca este efectuata de un avocat/consilier juridic.
Asadar, pozitia doctrinei dominante, la care ne-am referit mai sus, se gaseste temei in cuprinsul Proiectului noului Cod de procedura civila.
b) Art. 68 alin. (4) C.pr.civ., nu precizeaza limpede care este sensul sintagmei a „pune concluzii“ in intelesul textului mentionat. Asa fiind, ne raliem opiniei exprimate in doctrina, si anume ca prin aceasta sintagma s-a avut in vedere ca mandatarul neavocat nu poate pune concluzii in fond, deoarece, daca la fiecare termen concluziile ar trebui puse de un avocat/consilier juridic, norma in discutie „ar fi total lipsita de eficienta“.
Pe de alta parte, textul referindu-se la interdictia pentru mandatarul care nu este avocat de a pune concluzii in fond, are in vedere exclusiv concluziile orale; asa fiind, cel in cauza este in drept de a formula, in numele mandantului sau („partea“ din proces), concluzii scrise.
In sfarsit, mentionam ca, acoperind lacuna de reglementare a art. 68 alin. (4) din actualul Cod de procedura civila, Proiectul noului Cod de procedura civila, prin art. 76 alin. (1), precizeaza ca in situatia aici discutata, mandatarul neavocat „nu poate pune concluzii asupra exceptiilor procesuale si asupra fondului“, concluziile in aceste doua ipoteze neputand fi puse „decat prin avocat“.
Formularea Proiectului noului Cod de procedura civila ni se pare – oricum – mai rationala, fiind evident ca pentru fundamentarea unor exceptii in fata instantelor judecatoresti ori arbitrale, fie ele de „procedura“ ori de „fond“ sunt necesare temeinice cunostinte juridice, pe care, de regula, un profan nu le poate avea.
c) In opinia noastra, formularea inscrisa in art. 68 alin. (4) C.pr.civ., este aberanta, de vreme ce, in covarsitoarea majoritate a cazurilor, orice proces fie in fata unei instante judecatoresti, fie in fata unui tribunal arbitral, se incheie cu punerea de concluzii in fond. De aceea apreciem ca legiuitorul roman trebuie sa opteze pentru una din doua solutii posibile, si anume: in masura in care partea nu se prezinta „personal“, ea poate fi „reprezentata“, dar numai prin avocat sau consilier juridic, sau, dimpotriva, partea poate fi reprezentata de catre oricine (avocat, consilier juridic sau nu).
In ce ne priveste, consideram preferabila reprezentarea oricarei parti (persoana fizica sau juridica) in fata oricarei instante judecatoresti ori arbitrale numai de catre avocati/consilieri juridici.
d) De lege lata, exista, in actualul Cod de procedura civila, o deosebire de reglementare, dar nu in cazul reprezentarii, ci in cel al asistarii25 partii in fata jurisdictiei arbitrale, de vreme ce, dupa cum am aratat, art. 358 C.pr.civ. dispune ca „Partile pot participa la dezbaterea litigiului personal sau prin reprezentanti si pot fi asistate de orice persoana“.
Intrucat finalul textului reprodus nu distinge, rezulta ca, in procesul arbitral, orice persoana fizica (avocat, consilier juridic sau nu, cu ori fara studii juridice) poate, prin derogare de la art. 68 alin. (4) C.pr.civ., sa asiste orice parte, inclusiv prin punerea de concluzii orale in fond. Mentionam insa ca art. 358 C.pr.civ. referindu-se distinct (separat) la reprezentare si, respectiv, la asistare, si tinand seama de deosebirea dintre asistare si reprezentare, rezulta ca partea finala a art. 3584 C.pr.civ. (... si pot fi asistate de orice persoana) devine incidenta numai daca „partea“ (din procesul arbitral) este prezenta „personal“.
Intr-adevar, art. 358 reglementeaza, prin doua fraze distincte, doua situatii diferite, si anume:
– in litigiul arbitral, partile pot participa la dezbaterea litigiului „personal sau prin reprezentanti“; asadar, se reia
– pentru procesul arbitral – statornicirea din art. 67 alin. (1) C.pr.civ.;
– in litigiul arbitral, partile pot fi asistate (iar nu si reprezentate) „de orice persoana“, fara ca aceasta „asistare“ sa fie tarmurita, precum in art. 68 alin. (4) C.pr.civ. (cel care „asista“ partea in procesul civil nu poate totusi sa puna „concluzii in fond“ intr-un atare proces).
Reglementarea inscrisa in art. 3584 C.pr.civ. este preluata prin art. 52 alin. (1) din Regulile de procedura arbitrala aplicabile in arbitrajul comercial si civil organizat de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei (emise in temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 335/2007 si adoptate de Colegiul Curtii prin Decizia nr. 1 din 18 aprilie 2008, data la care au intrat in vigoare), in felul urmator:
„Art. 52. – (1) Partile pot participa la dezbaterea litigiului personal sau prin reprezentanti si pot fi asistate de avocati, consilieri, interpreti sau de alte persoane“
In opinia noastra, textul reprodus nu difera cu nimic, in raport cu art. 3584 C.pr.civ., chiar daca la sfarsitul sau cuprinde, in plus, adaosul „avocati, consilieri, interpreti“, inainte de „sau de alte persoane“, intrucat atare „alte persoane“ pot fi oricine, deci si „mandatari“ care sa asiste juridic partea in procesul arbitral, precum avocatii, desi nu au „calitatea“ de avocati sau de consilieri juridici, de vreme ce art. 52 alin. (1) din Regulile in discutie nu face nicio deosebire intre asistarea partii (in litigiul arbitral) de catre avocati „sau de alte persoane“.
Este adevarat ca, intr-o opinie sustinuta de catre unii specialisti, se considera ca sintagma „asistarea de catre orice persoana“ la care se refera art. 358 C.pr.civ. ori asistarea de catre avocati „sau de alte persoane“, cuprinsa in art. 52 alin. (1) din Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, trebuie intelese numai in sensul ca cei in cauza pot doar sa „asiste“ la procesul arbitral, prin derogare de la regula ca sedintele de arbitrare nu sunt publice („Cu acordul partilor si cu incuviintarea tribunalului arbitral la sedintele de dezbatere a litigiilor pot participa si alte persoane“; art. 52 alin. (3) din Regulile de procedura arbitrala amintite).
In ce ne priveste, avem rezerve serioase asupra opiniei expuse, intrucat „asistarea“ unei parti (in lipsa unor reglementari exprese in sens contrar) implica, eo ipso, in chip necesar, si apararea ei in fata organelor de jurisdictie de orice fel, asistarea (asadar, si apararea) partii fiind independenta
si distincta de „reprezentarea“ partii in fata unor atare organe. De aceea, Legea nr. 51/1995 (republicata si subsecvent modificata si completata) se refera la faptul ca avocatul are „dreptul sa asiste si sa reprezinte persoanele fizice si juridice“ in fata instantelor judecatoresti etc. (art. 2 alin. (3); activitatea avocatului se realizeaza prin „asistenta si reprezentare“ inaintea instantelor (art. 3 alin. (1) lit. b)) fara a se conditiona, sine qua non, asistarea (asistenta) de existenta, in prealabil, a reprezentarii partii si fara a se exclude din continutul notiunii de „asistenta“ (asistare) a partii apararea ei de catre avocat, in fata oricaror organe de jurisdictie.
In sfarsit, apreciem ca nu poate fi interpretat art. 52 alin. (1) din Regulile de procedura arbitrala in sensul ca asistarea „de orice alte persoane“ ar fi fost inclusa in text ca o derogare de la regula confidentialitatii arbitrajului, din moment ce aceasta „asistare“ se refera, in primul rand la avocati, iar, pe de alta parte, derogarea de la regula confidentialitatii apare numai in art. 52 alin. (3), dar care se refera la posibilitatea „participarii“ si a altor persoane, iar nu la „asistarea“ partilor de atare „alte persoane“. Subliniem ca norma inscrisa in art. 3584 C.pr.civ. actual este formulata esential diferit prin art. 517 alin. 1 din Proiectul noului Cod de procedura civila, al carui text are urmatorul cuprins:
„Art. 517 – (1) In litigiile arbitrale, partile formuleaza cererile si isi exercita drepturile procesuale prin avocat sau consilier juridic. Acestia pot fi asistati de alti specialisti“.
Asadar, reprezentarea (daca partea nu este personal prezenta), ca si asistarea, are loc, in procesul arbitral (in viziunea Proiectului Codului de procedura civila), obligatoriu, numai prin avocat sau consilier juridic. La randul lor, „acestia“ (adica numai avocatii/consilierii juridici, iar nu „partile“, deoarece, in aceasta ipoteza, s-ar fi scris „acestea“) pot fi asistati de diferiti „alti“ specialisti (ingineri, tehnicieni, economisti, contabili, consilieri de proprietate industriala etc.).
e) In doctrina s-a sustinut ca „In raport de dispozitiile art. 24 alin. (2) din Constitutia Romaniei, care prevad dreptul partilor ca «in tot cursul procesului» sa poata «fi asistate de un avocat ales sau numit din oficiu», este discutabila posibilitatea ca, in procesul civil, partea sa fie asistata de un reprezentant neavocat. Solutia contrara nesocoteste conditiile legale ale reprezentarii prin profesionisti in domeniul dreptului“. Consideram ca acest punct de vedere este fundamental gresit.
Intr-adevar, „dreptul“ ca orice persoana sa fie asistata de un avocat, nu se poate transforma intr-o indatorire. Or, nici art. 67-68 si nici art. 3584 C.pr.civ. nu interzic ca „mandatarul“ sau „reprezentantul“ sa aiba calitatea de avocat. Pe de alta parte, dupa cum judicios a statuat Curtea Constitutionala, „reprezentarea partilor intr-un proces prin mandatar, care poate fi avocat sau alta persoana cu sau fara pregatire juridica, este una dintre modalitatile prin care Codul de procedura civila asigura accesul liber la justitie, precum si exercitarea dreptului de aparare al partilor, drepturi fundamentale prevazute de art. 21, respectiv de art. 24 din Constitutie“.
f ) Se pune problema cum pot fi conciliate dispozitiile art. 67-68 si art. 3584 C.pr.civ. (privitoare la reprezentarea si/sau asistarea partilor in procesul civil/arbitral de catre persoane care actioneaza ca „mandatari“, dar fara a avea calitatea de avocati/consilieri juridici sau chiar pregatire juridica) cu cele ale art. 281 din Codul penal31 coroborat cu art. 25 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata la 6 martie 2001.
Fata de punctul nostru de vedere (supra, lit. d)) referitor la modul de interpretare a art. 358 C.pr.civ., consideram ca, in ipoteza aici discutata, nu se incalca legea penala (art. 281 din Codul penal coroborat cu art. 25 din Legea nr. 51/1995) deoarece:
– este adevarat ca activitatea de asistenta si reprezentare juridica in fata instantelor judecatoresti si a altor organe jurisdictionale reprezinta o activitate tipica (am spune chiar prototipul) activitatii avocatilor (art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/1995);
– numai ca astfel de activitati pot fi efectuate exclusiv de avocati (membri ai barourilor de avocati reglementate prin Legea nr. 51/1995), insa doar „daca legea nu prevede altfel“ (art. 3 alin. (2) din Legea nr. 51/1995). Or, legea „care prevede altfel“, asadar deroga de la principiile Legii nr. 51/1995, este art. 358 C.pr.civ., in cazul posibilitatii „asistarii“ partii, in procesul arbitral, „de orice persoana“, asistare care, repetam, este legal posibila daca intr-un proces arbitral partea este „personal“ prezenta (in situatia in care nu este prezenta, „mandatarul“ o poate „reprezenta“, dar nu poate pune „concluzii in fond“; art. 68 alin. (4) C.pr.civ.).
Pe de alta parte, nu trebuie omis ca art. 281 din Codul penal se refera la „exercitarea fara drept a unei profesii sau a oricarei alte activitati pentru care legea cere autorizatie“; asa fiind, nici sub acest aspect norma penala nu este incalcata, intrucat activitatea desfasurata in temeiul unui mandat ad litem (in intelesul art. 67-68 C.pr.civ. si, implicit, pentru „asistarea“ prevazuta de art. 358 C.pr.civ.) nu este conditionata de existenta unei autorizatii legale prealabile.
Nu este insa mai putin adevarat ca rationamentul de mai sus nu este valabil in cazul in care „asistarea“ juridica, in conditiile art. 3584 C.pr.civ., ori reprezentarea in temeiul unui mandat ad litem (art. 67-68 C.pr.civ.) sunt savarsite de o persoana nu „ca simplu cetatean“ (ca persoana particulara), ci prin arogarea, contra legem, a calitatii de avocat sau de consilier juridic.
Concret, avem in vedere pe cei care exercita activitati specific avocatiale (asistenta si reprezentare juridica in fata instantelor judecatoresti, a tribunalelor arbitrale etc.) prin invocarea expresa a calitatii de membri ai asa-numitelor „barouri constitutionale“ sau pe cei care isi atribuie abuziv calitatea de consilieri juridici pe motiv ca sunt membri ai unor societati profesionale care, totodata, sunt constituite si ca societati comerciale (de regula, cu raspundere limitata) potrivit art. 21 din asa-zisul Statut al profesiei de consilier juridic, Statut care, desi publicat in „Monitorul Oficial al Romaniei“, Partea I33, juridic nu are nicio baza legala.
Intr-adevar, indeplinirea unor activitati specific avocatiale (asistenta si reprezentare juridica) intr-un proces arbitral, dar nu in calitate de simpla persoana particulara (pe temeiul unui mandat ad litem), ci prin invocarea fara drept a calitatii de avocat pe baza faptului ca acea persoana fiind membru al unui barou „constitutional“, constituie exercitarea fara drept a unei profesii „in alte conditii decat cele legale“, respectiv, „continuarea unor asemenea activitati“, conform art. 281 din Codul penal, coroborat cu art. 25 alin. 1 si art. 82 din Legea nr. 51/1995 (ambele in redactarea data prin Legea nr. 255/2004), cu precizarea suplimentara ca actele specifice profesiei de avocat, savarsite in atare conditii ilegale, sunt totodata si nule, precum si generatoare de despagubiri in conditiile art. 25 alin. 2-4 din Legea nr. 51/1995 (introduse prin Ordonata de urgenta a Guvernului nr. 159/2008).
Pentru identitate de ratiune, aceeasi concluzie se impune si in ipoteza asa-zisilor „consilieri juridici“ ce-si invoca o astfel de calitate prin aceea ca sunt asociati ai unor „societati profesionale“ de consilieri juridici, organizate ca „societati comerciale“ (de regula, cu raspundere limitata),
cu sfidarea art. 1-4 si 6 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea si functionarea profesiei de consilier juridic, iar aceasta cu atat cu cat Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr. XXII/2006, pronuntata in sectiile unite37, admitand recursul in interesul legii declarat
de procurorul general al Parchetului de pe langa aceasta Curte, a statuat ca „cererile de autorizare a constituirii si de inmatriculare a societatilor comerciale de consultanta, asistenta si reprezentare juridica sunt inadmisibile“.
De altfel, abstractie facand de aspectul penal, este axiomatic, in lumina celor expuse, ca, intrucat nu doar instantele judecatoresti de orice grad, ci si instantele/tribunalele arbitrale de orice fel nu pot „valida“ (acoperi) savarsirea in fata lor, cu prilejul arbitrarii unei cauze, a unor activitati flagrant ilegale, instantele/tribunalele arbitrale nu pot permite ca, sub haina de „mandatari“ (art. 67-68 C.pr.civ.) ori de „persoane“ care „asista“ partile (art. 3584 C.pr.civ.) sa-si desfasoare activitatea de reprezentare/asistenta juridica persoane care isi aroga, ilegal, calitatea de avocati (pe motiv ca fac parte din barouri constitutionale) sau de consilieri juridici, pe motiv ca sunt asociati ai societatilor profesionale de consilieri juridici, constituite ca societati comerciale, in conditiile Legii nr. 31/1990, si care isi dovedesc in fata arbitrajului o atare „calitate“ in temeiul unor „contracte de prestari de servicii juridice“, in realitate, juridic, false contracte de asistenta juridica (in intelesul art. 28 si urm. din Legea nr. 51/1995).
Asa fiind, daca se ivesc atare situatii, instanta/tribunalul arbitral, intru respectarea legalitatii, trebuie sa interzica celor de mai sus sa asiste/reprezinte partile, atragand atentia celor din urma sa intre in legalitate (sub aspectul reprezentarii/asistarii lor) acordand un termen rezonabil in acest sens.
g) Ordonanta Guvernului nr. 66/2000 (republicata in „Monitorul Oficial al Romaniei“ nr. 1019 din 21 decembrie 2006), reglementand organizarea si exercitarea profesiei de consilier in proprietate industriala stabileste – sub aspectul discutiei ce formeaza obiectul studiului de fata –
urmatoarele:
● „Activitatea de consilier in proprietate industriala consta in acordare de asistenta de specialitate in domeniul proprietatii industriale si reprezentarea persoanelor fizice si juridice romane sau straine interesate in fata Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci, precum si fata de terti in procedurile reglementate “ (art. 1 alin. (2)).
● „Reprezentarea solicitantilor, a titularilor de drepturi de proprietate industriala sau a persoanelor interesate in toate procedurile in fata Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci de catre consilierul de proprietate industriala se face pe baza unei procuri cu caracter general sau a unei procuri pentru fiecare solicitare“ (art. 27 alin. (1)).
● „Pentru solutionarea contestatiilor si, dupa caz, a cererilor de revocare, solicitantul sau consilierul poate fi reprezentat si de catre un avocat sau consilier juridic“ (art. 28 alin. (1)).
● „Reprezentarea in fata instantelor judecatoresti a solicitantilor, a titularilor sau a persoanelor interesate de catre consilieri in proprietate industriala este conditionata de calitatea acestora de avocat sau de consilier juridic“ (art. 28 alin. (2)).
Se pune problema, in raport cu prevederile reproduse, cum trebuie aplicate acestea in litigiile arbitrale din domeniul proprietatii industriale40, avandu-se in vedere
urmatoarele:
● Art. 1 alin. (2) din Ordonanta, reglementand dreptul consilierului in proprietate industriala de a acorda numai asistenta de specialitate in domeniul proprietatii industriale, nu a avut in vedere ca acestia sa acorde celor interesati si asistenta juridica“.
● Pe cale de consecinta, si reprezentarea la care se refera art. 27 are in vedere exclusiv reprezentarea in vederea acordarii asistentei de specialitate in domeniu, iar nu asistenta juridica ori si asistenta juridica.
● In intelesul art. 28 alin. (1) si (2) din Ordonanta, reprezentarea de catre avocati ori consilieri juridici include, eo ipso, si asistarea.
● In lumina art. 28 alin. (1) si (2), avocatii si consilierii juridici acorda exclusiv asistenta juridica, intrucat acestia, fiind specialisti in domeniul dreptului, ei, prin ipoteza, nu pot acorda asistenta de specialitate in domeniul proprietatii industriale.
● Consilierii in proprietate industriala care nu sunt si avocati ori consilieri juridici nu pot, in niciun caz, sa acorde (si) asistenta juridica in fata instantelor judecatoresti (art. 28 alin. (2)).
● Datorita caracterului imperativ si care nu cuprinde exceptii ale art. 28 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 66/2000 (republicata la 21 decembrie 2006) s-a dedus, judicios in opinia noastra, ca, in cauzele in materie de proprietate industriala, consilierii in proprietate industriala nu pot reprezenta partile, in justitie, in conditiile art. 67-68 C.pr.civ.
Numai ca, daca asa este, dupa parerea noastra, trebuie dus rationamentul pana la capat si, astfel, dedus ca nicio alta persoana (iar nu doar consilierii in proprietate industriala), cu exceptia avocatilor si consilierilor juridici, nu pot reprezenta partea in litigii de proprietate industriala, in fata instantelor judecatoresti, fiind absurd a se considera ca o persoana care nu este consilier in proprietate industriala are dreptul de a reprezenta partea in conditiile art. 67-68 C.pr.civ., dar un atare consilier nu are un astfel de drept.
In concluzie, in litigiile in materia proprietatii industriale, solutionate de catre instantele judecatoresti, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 67-68 C.pr.civ., iar atat reprezentarea partilor in astfel de litigii, cat si asistarea lor este posibil a se efectua numai de catre avocati ori consilieri
juridici.
Fata de cele de mai sus, se ridica intrebarea: cum trebuie interpretat art. 28 alin. (2) coroborat cu art. 358 C.pr.civ., in cazul litigiilor arbitrale din domeniul proprietatii industriale?
Intr-o prima opinie, s-ar putea sustine ca de vreme ce art. 28 alin. (2) se refera exclusiv la reprezentarea/asistarea „in fata instantelor judecatoresti“, textul nu este incident in litigiile arbitrale; asa fiind, in conditiile art. 3584 C.pr.civ., daca partea este prezenta, ea ar putea fi „asistata“, in atare
litigii, „de orice persoana“. Intr-un al doilea punct de vedere, pe care il sustinem cu fermitate, se poate considera ca, fata de ratiunile majore care au determinat reglementarea de exceptie a art. 28 alin. (2), trebuie interpretat in sens contrar, si anume ca, in atare litigii, partea finala a art. 3584 C.pr.civ. nu se mai poate aplica, iar astfel, „asistarea“ juridica se poate efectua exclusiv de avocati/consilieri juridici, dupa cum si „reprezentarea“ este tot de competenta numai a acestora.
Intr-adevar, specificitatea litigiilor de proprietate industriala se vadeste nu doar daca acestea sunt de competent a instantelor judecatoresti, ci si daca se solutioneaza prin arbitraj; asadar, eadem ratio, idem jus.
In concluzie, in ipoteza aici discutata, trebuie, in chip necesar, sa prevaleze o interpretare rationala si care tine seama de finalitatea normelor in materie, in locul unei interpretari literal-talmudice.
h) Incercand a contura o concluzie asupra celor discutate in prezentul punct al studiului nostru (lit. a)-g)), suntem de parere ca intreaga reglementare a reprezentarii si asistarii partilor in cauzele arbitrale solutionate in arbitrajul institutional-jurisdictional ar trebui, pe viitor, sa paraseasca sistemul actual (art. 67-68 si art. 358 C.pr.civ.), ca si textele corespunzatoare din Regulile de procedura arbitrale si sa se recurga la o statornicire relativ asemanatoare aceleia din art. 517 alin. (1) al Proiectului Codului de procedura civila.
„Art. ... (1) In litigiile arbitrale, partile pot participa personal sau prin unul sau mai multi reprezentanti conventionali.
(2) Reprezentanti conventionali, potrivit alin. (1), pot fi numai avocati sau, in cazul persoanelor juridice, avocati ori consilieri juridici.
(3) Partile – in litigiile arbitrale solutionate in arbitrajul institutional-jurisdictional – daca nu sunt prezente personal ori prin reprezentanti legali, isi formuleaza cererile si isi exercita drepturile procesuale exclusiv prin avocati sau consilieri juridici.
(4) Avocatii si consilierii juridici pot fi asistati de alti specialisti.
(5) Dispozitiile alin. (2) – (3 )nu se aplica in arbitrajul ad hoc“.
Fundamentam aceasta propunere de lege ferenda pe ideea ca problemele juridice – de drept substantial si procedural
– sunt la fel de importante in litigiile arbitrale ca si in cele solutionate de instantele judecatoresti, dar intrucat, in materie arbitrala, partile nu au deschise calea apelului si/sau a recursului, orice eroare savarsita de parte (care nu este asistata de avocat ori consilier juridic) nu mai poate fi remediata, fiind axiomatic ca motivele de desfiintare a hotararii pe calea actiunii in anulare (art. 364 si urm.)44 sunt mult mai reduse decat cele statornicite in dreptul procesual comun in cazul declararii apelului si/sau a recursului.
6. Este evident ca cele discutate si propuse asupra pct. 3 si 5) nu au a se aplica daca partile, in temeiul art. 341 alin. (2) C.pr.civ., prin conventia arbitrala sau prin act scris subsecvent, fie direct, fie prin referire la o anumita reglementare avand ca obiect arbitrajul, au stabilit, intre altele, si normele de procedura pe care tribunalul arbitral trebuie sa le urmeze in judecarea (arbitrarea) litigiului.
7. Propunerea noastra mai sus formulata (pct. 5 lit. h)) ar putea fi criticata pe motivul ca o astfel de solutie
– rigida – nu se armonizeaza cu insusi conceptul de arbitraj
– forma a justitiei private –, caracterizat prin flexibilitate („o justitie esentialmente maleabila“). Fireste, nu putem tagadui seriozitatea unui atare argument. Nu mai putin insa, ne mentinem opinia/propunerea formulata, intrucat „flexibilitatea“ si „maleabilitatea“ procesului arbitral vizeaza, in primul rand, pe arbitru (desemnarea acestuia de catre parti etc.). Pe de alta parte, dupa cum am mai mentionat, neprofesionalismul celor care in cauzele arbitrale reprezinta/asista partile poate avea grave consecinte in legatura cu judicioasa solutionare a cauzelor arbitrale.
In sfarsit, dar nu in cele din urma, nimic nu impiedica partile sa convina expres, chiar in arbitrajul institutionaljurisdictional, in temeiul art. 341 alin. (2) C.pr.civ., intr-un sens potrivnic celor propuse de noi (supra pct. 6).
Numai ca, in lipsa unei atare conventii (intelegeri) exprese, apreciem, fara ezitare, ca reprezentarea/asistarea partilor in procesul arbitral, desfasurat in cadrul unui arbitraj institutional-jurisdictional, exclusiv de catre profesionisti (avocati ori consilieri juridici) se impune si chiar prevaleaza fata de flexibilitatea/maleabilitatea unui atare proces, care, repetam, precumpanitor, are in vedere pe arbitri si organizarea arbitrajului, iar nu pe cei care reprezinta ori asista partile litigante cu prilejul arbitrarii.
