
Institutiile publice si mijloacele de transport in comun vor permite accesul animalelor de companie, caini si pisici, indiferent de talie sau rasa, potrivit unui proiect de lege inregistrat la Camera Deputatilor.
Proiectul de lege prevede ca pisicile pot fi transportate in custi speciale, iar cainii sa fie tinuti in lesa. La randul lor, institutiile vor fi obligate sa asigure, la intrare, boluri pentru apa si hrana.
"De cele mai multe ori, oamenii, proprietari de animale, se confrunta cu o atitudine rautacioasa si discriminatorie. Pe principiul ca animalele isi fac nevoile peste tot, accesul le este ingradit in multe locuri, publice sau private. In realitate, insa, oamenii care aleg sa isi ia animalele cu ei sunt oameni care isi considera animalele membri ai familiei. Drept urmare, au animale educate, obisnuite sa isi insoteasca proprietarii peste tot. Dincolo de asta, Romania este o tara membra UE, iar Uniunea Europeana are printre cele mai inalte standarde din lume pentru binele animalelor", se arata in motivarea proiectului de lege.
Initiatorii proiectului legislativ sustin ca in multe alte state, accesul animalelor de companie, caini si pisici, este permis aproape peste tot.
"In Spania, spre exemplu, exista boluri cu apa inclusiv pe strazi, din loc in loc. De asemenea, animalele au voie in magazine, in restaurante, in institutii. La fel si in Germania. In multe institutii si in restaurante, exista boluri cu apa pentru animale. Alte tari prietenoase cu animalele: Austria, Belgia, Estonia, Finlanda, Franta, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Monaco, Olanda, Slovenia, Suedia, Elvetia. Odata cu aceasta modificare, atitudinea cetatenilor romani se va schimba in bine fata de institutiile publice in general", se mai arata in expunerea de motive.
Ce prevede LEGEA pentru completarea Legi nr.205/2004 privind protectia animalelor
Articol unic - Dupa art.1O din Legea nr.205/2004 privind protectia animalelor, republicata in Monitorul oficial al Romaniei, Partea I, nr. 320 din 30 aprilie 2014, cu modificarile si completarile ulterioare, se introduc doua articole noi, art.1O^1 si art.1O^2, cu urmatorul cuprins:
Art.1O^1 Accesul animalelor de companie in institutii
(1) Este permis accesul animalelor de companie, caini si pisici, indiferent de talie si de rasa, in institutii publice, in sediile organelor de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, precum si ale persoanelor juridice de drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public, in regim de putere publica, daca acestea sunt insotite de un adult;
(2) Cainii sunt tinuti in lesa, iar cei care fac parte din rasele considerate periculoase, potrivit art. 1 din OUG nr.55/2002, poarta obligatoriu si botnita;
(3) Pisicile sunt transportate in custi speciale;
(4) Institutiile publice prevazute la alin.(l) sunt obligate sa isi modifice regulamentul intern, in cel mult 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, sa isi instruiasca angajatii in acest sens si sa afiseze, la intrare, un anunt potrivit caruia accesul cu animale de companie este permis;
(5) Institutiile prevazute la alin.(l) se obliga sa asigure boluri pentru alimente si apa;
Art.1O^2 Accesul animalelor de companie in mijloacele de transport in comun:
(1) Este permis accesul in mijloacele de transport in comun cu animale de companie, atata timp cat nu pun in pericol siguranta calatorilor;
(2) Cainii sunt tinuti in lesa, iar cei care fac parte din rasele considerate periculoase, conform art. 1 din OUG nr.55/2002, poarta obligatoriu si botnita.
(3) Pisicile sunt transportate in custi speciale;
Acesta este un proiect de lege. Pentru a intra in vigoare, trebuie sa treaca de Parlament si sa mearga spre promulgare la Presedintele Romaniei.
Redactia E-Juridic are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul juridic cu toate ramificatiile sale. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de proiecte de legi, acte adoptate si noutati legislative. Va explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: Va rog sa imi comunicati in ce conditii poate o societate cu 17 salariati, dintre care 3 au functia de director productie, sa concedieze pe unul dintre directorii de productie? Mentionez ca directorul de productie are o vechime in societate de cel putin 3 ani si totodata are incheiat cu aceeasi societate si contract de drepturi de autor. Concedierea individuala, conform art. 65 alin. 1, ar fi o optiune fara a achita vreun salariu compensatoriu in regulament nu este specificat nimic legat de...
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: As avea nevoie de putin ajutor pentru intocmirea unor contracte de munca cu timp partial. Speta este urmatoarea: firma noastra, in cadrul unui proiect pe fonduri europene, trebuie sa livreze niste cursuri de formare, iar trainerii pe care ii vom angaja vor avea un nr de ore de livrare variabil de la luna la luna. Daca ii angajam cu minimul necesar , ar fi o norma de 3h/zi. Dar ce facem cu lunile in care el livreaza de fapt 5h/zi sau 8h/zi ? Nu putem sa platim ore suplimentare sau bonusuri caci...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<