Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 modele de Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 modele de Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

CEDO - Cauza Spanoche impotriva Romaniei

Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Sectia a III-a
HOTARAREA
din 26 iulie 2007 in Cauza Spanoche impotriva Romaniei


(Cererea nr. 3864/03) Strasbourg


Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute in art. 44 alin. (2) din Conventie. Poate suferi modificari de forma.
     
In Cauza Spanoche impotriva Romaniei,
 
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), statuand in cadrul unei camere formate din:
Doamna E. Fura-Sandström, presedinte,
Domnul C. Birsan,
Doamna A. Gyulumyan,
Domnii E. Myjer, David Thor Björgvinsson
Doamnele   I. Ziemele, I. Berro-Lefevre, judecatori,
si domnul S. Quesada, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la data de 5 iulie 2007, a pronuntat urmatoarea hotarare, adoptata la aceeasi data:
     
PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 3864/03, introdusa impotriva Romaniei de doi cetateni ai acestui stat, domnul Marian Spanoche si doamna Viorica Spanoche (reclamantii), care au sesizat Curtea la data de 5 decembrie 2002 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
     
2.  Reclamantii, carora li s-a permis sa beneficieze de asistenta juridica, sunt reprezentati de O. Alecsiu, avocata din Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sau, doamna B. Ramascanu si apoi de doamna R. Pasoi, co-agent, de la Ministerul Afacerilor Externe.
     
3. La 16 decembrie 2004, Curtea a hotarat sa comunice Guvernului roman cererea. Prevalandu-se de dispozitiile art. 29 alin. 3 al Conventiei, ea a decis ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.
     
IN FAPT

I. Circumstantele cauzei
 
4. La 18 noiembrie 1994, I.S., fost proprietar al unui bun imobiliar, a obtinut, in urma unei actiuni in revendicare, o sentinta care ordona restituirea bunului sau. Situat in strada Dudesti, la nr. 45, din Bucuresti, bunul respectiv este format din mai multe apartamente si din terenul aferent (350 m). Aceasta sentinta a devenit definitiva prin neapelare.
 
5. La 19 ianuarie 1995 reclamantii au cumparat acest bun de la I.S. Imobilul era locuit de chiriasii care incheiasera anterior contracte de inchiriere cu statul.
 
6. Incepand cu 22 mai 1995 reclamantii au comunicat locatarilor imobilului obligatia de a incheia un contract de inchiriere cu ei in calitate de noi proprietari, demers care a ramas fara raspuns.
 
7. In 1996 procurorul general a formulat un recurs in anulare impotriva sentintei definitive din18 noiembrie 1994.
 
8. Printr-o hotarare din 27 martie 1996 Curtea Suprema de Justitie a admis recursul in anulare al procurorului general si a casat sentinta. Cu toate acestea, nu a anulat contractul de vanzare incheiat intre I.S. si reclamanti, in masura in care cererea procurorului general nu era formulata decat impotriva lui I.S.
 
9. La 17 septembrie 1996 Primaria Bucuresti a decis reintegrarea bunului litigios in patrimoniul statului.

1. Actiune in constatare a valabilitatii contractului de vanzare incheiat la 19 ianuarie 1995 intre reclamanti si I.S.

10. La 17 martie 1998 I.S. a inaintat impotriva Primariei o noua actiune in revendicare a bunului litigios, precum si in constatare a valabilitatii contractului de vanzare incheiat la 19 ianuarie 1995 cu reclamantii.

11. La 24 martie 1998 reclamantii au formulat o cerere de interventie pentru constatarea faptului ca ei erau proprietarii bunului litigios, ca contractul de vanzare incheiat cu S.I. era valabil si ca, in consecinta, decizia Primariei Bucuresti din 17 septembrie 1996 era ilegala.

12. Printr-o sentinta din 13 aprilie 1998 Judecatoria sectorului 3 Bucuresti a admis actiunea principala a lui I.S. si a ordonat Primariei sa-i restituie bunul. Instanta a admis de asemenea cererea de interventie a reclamantilor si a constatat ca contractul de vanzare incheiat la 19 ianuarie 1995 era valabil si ca in consecinta ei erau noii proprietari ai bunului.

13. Primaria Bucuresti a inaintat apel impotriva acestei sentinte dar a renuntat ulterior. Astfel, sentinta din 13 aprilie 1998, confirmand calitatea de proprietari a reclamantilor, a devenit definitiva.

2. Actiune in evacuare a chiriasilor apartamentului nr. 3 al imobilului

14. Din actele dosarului reiese ca la 23 martie si 30 mai 2001 reclamantii au comunicat lui D.E. si D.G., chiriasi ai statului, care ocupau din 1992 apartamentul nr. 3 al imobilului, obligatia de a incheia cu ei un contract de inchiriere a apartamentului unde locuiau. Aceasta cerere a ramas fara raspuns.

15. In 2001, in urma refuzului chiriasilor casei de a incheia un contract de inchiriere cu ei sau de a parasi imobilul, reclamantii au formulat o actiune in evacuare, pe motiv ca contractul de inchiriere incheiat cu fostul proprietar, si anume statul, se incheiase si ca, in consecinta, acestia ocupau apartamentul fara niciun titlu locativ.

16. Printr-o sentinta din 4 octombrie 2001 Judecatoria Bucuresti a respins actiunea reclamantilor ca neintemeiata. Instanta a considerat ca reclamantii, care comunicasera la 23 martie 2001 ocupantilor apartamentului intentia lor de a incheia un cntract de inchiriere, nu respectasera conditiile de forma impuse de articolul 10 paragraful 1 din ordonanta Guvernului nr. 40/1999, si anume notificarea prin intermediul executorului judecatoresc datei si locului stabilite pentru incheierea unui nou contract de inchiriere, in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a ordonantei. Instanta a decis ca contractul de inchiriere incheiat anterior de reclamanti fusese prelungit de drept.

17. Reclamantii au inaintat apel impotriva acestei sentinte, mentionand ca chiriasii ocupau imobilul fara un titlu locativ valabil.

18. Printr-o hotarare din 8 mai 2002 Tribunalul Bucuresti a respins apelul reclamantilor pe motiv ca nu demonstrasera ca au indeplinit conditiile de forma prevazute de articolul 10 paragraful 1 din respectiva ordonanta. Reclamantii au inaintat recurs impotriva acestei decizii.

19. La 3 decembrie 2002 Curtea de Apel Bucuresti a confirmat hotararea Tribunalului Bucuresti. Ea a considerat ca instantele aplicasera corect dispozitiile Legii nr. 17/1994 si ale ordonantei nr. 40/1999 si ca, prin urmare, contractul de inchiriere incheiat anterior de chiriasi fusese prelungit de drept.

3. Actiune in evacuare a chiriasilor ce ocupa apartamentul nr. 4 (situat in curtea imobilului)

20. La 8 iulie 1997 D.A. si D.V., chiriasi ai apartamentului situat in curtea imobilului, au incheiat cu societatea T., administratoarea locuintelor statului, un contract de inchiriere privind apartamentul respectiv.

21. La 17 ianuarie 2000 reclamantii au formulat o actiune in evacuare a lui D.A. si D.V. pe motiv ca ocupau apartamentul fara titlu locativ. Ei au mentionat ca in 1997, in urma decesului lui M.A., fost chirias, D.A. si D.V. ocupasera in mod abuziv apartamentul respectiv. Reclamantii au cerut de asemenea anularea contractului de inchiriere dintre chiriasi si societatea T. si o suma reprezentand chiriile neincasate.

22. Printr-o sentinta din 29 martie 2002 Judecatoria sectorului 3 Bucuresti a admis actiunea reclamantilor, a anulat contractul de inchiriere dintre chiriasi si societatea T. si a ordonat evacuarea lor. Instanta a condamnat pe D.A. si D.V. sa plateasca 23.907.662 lei, adica 747 euro, cu titlu de chirii neincasate. Instanta a considerat ca reclamantii devenisera proprietarii bunului in urma incheierii contractului de vanzare la 19 ianuarie 1995, ca comunicasera chiriasilor obligatia de a incheia cu ei un contract de inchiriere dar ca acestia mentionasera contractul de inchiriere incheiat anterior cu societatea T., ignorand adevaratii proprietari ai bunului care erau reclamantii.

23. D.A., D.V. si societatea T. au introdus apel impotriva acestei sentinte. Printr-o hotarare din 23 noiembrie 2001 Tribunalul Bucuresti a respins apelurile si a confirmat temeinicia sentintei. Instanta a concluzionat ca contractul de inchiriere incheiat intre chiriasi si societatea T. incalcase dreptul de proprietate al reclamantilor si ca, in consecinta, era nul. Ocupantii apartamentului au inaintat recurs impotriva acestei sentinte.

24. Printr-o hotarare din 12 iunie 2002 Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul lui D.A. si D.V. si, rejudecand apelul, a contestat anulat hotararea Tribunalului si a respins actiunea reclamantilor ca fiind neintemeiata. Curtea de Apel a considerat ca contractul de inchiriere incheiat intre chiriasi si societatea T. era legal. In privinta cererii de evacuare a chiriasilor, Curtea de apel a considerat ca in speta erau aplicabile dispozitiile ordonantei nr. 40 si ca reclamantii nu respectasera conditiile de forma prevazute de ordonanta, motiv pentru care contractul de inchiriere incheiat anterior era prelungit de drept.

4. Litigii privind apartamentele nr. 1 si 2 ale imobilului

25. La 13 ianuarie 1998 societatea T., administratoarea locuintelor statului, bazandu-se pe hotararea din 27 martie 1996 a Curtii Supreme de Justitie, a vandut apartamentul nr. 1 al imobilului locatarului N.R.A. Reclamantii au formulat o actiune in anulare a contractului de vanzare si in evacuare a chiriasului.

26. Printr-o sentinta din 7 iulie 1998, Judecatoria sectorului 1 Bucuresti a admis actiunea reclamantilor, a constatat anularea contractului de vanzare si a ordonat evacuarea chiriasului. Aceasta sentinta a fost confirmata in apel la 2 decembrie 1998 de Tribunalul Bucuresti si in recurs, la 5 noiembrie 1999, de Curtea de Apel Bucuresti. La 11 ianuarie 2000 Judecatoria Bucuresti a respins o contestatie la executare formulata de chirias.

27. La 15 ianuarie 2000 Judecatoria Bucuresti a ordonat Primariei Bucuresti sa plateasca 5.250.000 lei romanesti, adica 168 euro, chiriasului N.R.A. pentru pretul platit in momentul incheierii contractului de vanzare privind apartamentul nr. 1. La 17 decembrie 2002 Curtea de apel a confirmat aceasta sentinta.

28. La 19 ianuarie 1995 chiriasii apartamentului nr. 2 al imobilului, M.E., M.G. si M.D., au incheiat cu societatea T. un contract de inchiriere privind apartamentul pe care il ocupasera pana atunci.

29. La 20 ianuarie 1997 societatea T. a vandut apartamentul chiriasilor.

30. In 1998 reclamantii au formulat o actiune in anulare in privinta acestor contracte. Mentionau ca ei erau adevaratii proprietari in momentul incheierii celor doua contracte si nu societatea T. Cauza a fost amanata de mai multe ori pe motiv de atribuire a competentei.

31. Printr-o sentinta din 5 aprilie 2001 Tribunalul Bucuresti a respins actiunea reclamantilor ca neintemeiata. Reclamantii au introdus apel impotriva acestei sentinte.

32. La 15 noiembrie 2001 Curtea de Apel Bucuresti a confirmat sentinta. Reclamantii au inaintat recurs impotriva acestei ultime decizii.

33. Printr-o hotarare din 21 ianuarie 2003 Curtea Suprema de Justitie a admis recursul reclamantilor, a casat decizia tribunalului si a trimis cauza spre rejudecare la prima instanta.

34. La 7 octombrie 2004 Judecatoria a admis in parte actiunea reclamantilor, a anulat contractele de vanzare si de inchiriere asupra apartamentului nr. 2 si a respins cererea de evacuare. Instanta a ordonat reclamantilor sa plateasca 837 dolari americani (USD) chiriasilor M.M. si M.G. pentru daune materiale. Din actele dosarului reiese ca aceasta sentinta a devenit definitiva.

5. Evolutii ulterioare

35. La 16 ianuarie 2007 reclamantii au informat Curtea asupra existentei unei a doua actiuni in evacuare a chiriasilor apartamentului nr. 4. In opinia reclamantilor aceasta a doua actiune a fost respinsa definitiv de instantele interne din cauza plecarii de bunavoie a chiriasilor din apartamentul nr. 4. Reclamantii sustin ca au platit 7.000 euro pentru ca chiriasii sa paraseasca locurile, pe baza unei intelegeri incheiata cu acestia.

36. Prin aceeasi scrisoare ei informeaza Curtea asupra plecarii chiriasilor care au ocupat apartamentul nr. 3 in schimbul unei sume a carei cifra nu au precizat-o.

37. In privinta apartamentului nr. 2, reclamantii afirma ca au intrat in posesia sa la 30 iunie 2006 prin intermediul sumei de 837 USD, prevazuta in sentinta definitiva din 7 octombrie 2004.

38. In fine, reclamantii au informat Curtea asupra vanzarii casei, in intregime, la 27 septembrie 2006, unor terti.
 
II. DREPTUL SI PRACTICA INTERNA PERTINENTE
 
39. Legislatia interna pertinenta, si anume extrasele din Legile nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ si reglementarea raporturilor dintre proprietari si chiriasi, 17/1994 din 18 aprilie 1994 pentru prelungirea sau reinnoirea contractelor de inchiriere privind unele suprafete locative, 114 din 11 octombrie 1996 privind locuintele (publicata in Monitorul Oficial din 31 decembrie 1997), precum si din ordonanta de urgenta a Guvernului (OUG) nr. 40 din 8 aprilie 1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatie de locuinte si din Legea nr. 241 din 16 mai 2001 pentru aprobarea ordonantei de urgenta a Guvernului, este descrisa in cauza Radovici si Stanescu impotriva Romaniei (cererile nr. 68479/01, 71351/01 si 71352/01 reunite, Hotararea din 2 noiembrie 2006).
          
IN DREPT
 
I. Asupra exceptiei preliminare a Guvernului
 
40. Guvernul ridica o exceptie de neepuizare a cailor de atac interne. In opinia sa, reclamantii ar fi trebuit sa demareze impotriva chiriasilor o procedura de evacuare intemeiata pe articolul 24 din Legea nr. 114/1996 si sa se planga in special de neplata chiriilor timp de peste trei luni consecutive. In opinia Guvernului o asemenea procedura ar fi diferita de actiunile pe care le-au introdus in fata instantelor nationale, actiuni in care ei invoca lipsa titlului locativ din partea chiriasilor si nu neplata chiriilor. Guvernul prezinta la dosar copia deciziei judiciare privind litigiile locative precum si un articol al doctrinei aparut in Colectia de jurisprudenta in materie civila din 2000 a Curtii de Apel Bucuresti.
 
41. Reclamantii contesta afirmatia Guvernului. Ei considera ca demersurile lor in vederea incheierii unui contract de inchiriere cu chiriasii apartamentelor nr. 3 si 4 ale bunului sunt anterioare intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999. Ei mentioneaza ca chiriasii apartamentelor au refuzat tot timpul sa-i intalneasca si sa-i recunoasca in calitate de proprietari.
 
42. Curtea aminteste ca intr-o cauza asemanatoare ea a considerat ca procedura de evacuare intemeiata pe articolul 24 din Legea nr. 114/1996, invocata de Guvern, nu era eficienta (a se vedea Radovici si Stanescu citata anterior, paragrafele 62-66).
 
43. In privinta jurisprudentei nationale referitoare la aceasta cale de atac, Curtea constata ca Guvernul a prezentat la dosar copia a 11 decizii interne, pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti in apel. Cu toate acestea, Guvernul nu dovedeste ca aceste decizii au dobandit autoritate de lucru judecat, deoarece pot fi atacate prin recurs. In orice caz, respectivele decizii privesc rezilierea anumitor contracte de inchiriere incheiate intre fostii proprietari si chiriasi datorita expirarii termenului, neplatii chiriilor, neplatii intretinerii, chiar daca in cazul in speta nu exista niciun contract de inchiriere incheiat intre chiriasi si reclamanti, contractul incheiat anterior se prelungea de drept in temeiul ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999. De altfel, o singura hotarare definitiva a Curtii de apel Bucuresti confirma decizia de evacuare pentru lipsa titlului locativ si refuzul din partea chiriasilor de a incheia un contract de inchiriere.
 
44. In ceea ce priveste articolul din doctrina invocat de Guvern in sprijinul exceptiei sale, Curtea constata ca acesta intareste mai ales teza conform careia proprietarul trebuie sa respecte conditiile de forma prevazute de ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, sub sanctiunea prelungirii contractului de inchiriere incheiat anterior.
 45. In aceste imprejurari, Curtea considera ca existenta unei cai de atac care sa permita reclamantilor sa obtina evacuarea chiriasilor pentru neplata chiriilor nu a fost demonstrata cu un grad suficient de certitudine (cf. mutatis mutandis Radovici si Stanescu, paragrafele 62-66).
Prin urmare exceptia Guvernului nu poate fi retinuta.

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1
     
46. In privinta temeiniciei art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantii invoca faptul ca s-a adus atingere dreptului lor la respectarea bunurilor lor. Ei se plang in aceasta privinta de faptul ca hotararile din 12 iunie si 3 decembrie 2002 ale Curtii de apel Bucuresti i-au privat in mod arbitrar de dreptul lor de folosinta a imobilului, in timp ce chiriasii apartamentelor nr. 3 si 4 nu dispuneau de niciun contract de inchiriere valabil in momentul judecarii actiunilor in evacuare si au refuzat permanent sa incheie un contract de inchiriere cu ei sau sa le plateasca chiriile. Articolul 1 din  Protocolul nr. 1 prevede urmatoarele:
   
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
   
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."

 A. Asupra admisibilitatii
 
47. Curtea constata ca plangerea nu este in mod manifest neintemeiata in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. De asemenea, ea constata ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate si o declara deci admisibila.
 
B. Asupra fondului
 
48. Guvernul este de acord ca refuzul instantelor nationale de a admite actiunea in evacuare a chiriasilor reprezinta un amestec in dreptul reclamantilor de a-si folosi bunul imobiliar, justificat conform alineatului doi al art. 1 din Protocolul nr. 1 cu titlu de reglementare a folosintei bunurilor. Acest amestec prevazut de lege privea un scop legitim de interes general si nu era disproportionat fata de acesta. Asupra acestui ultim punct Guvernul reitereaza argumentele pe care si-a bazat exceptia sa preliminara, indicand ca reclamantii aveau posibilitatea sa ceara rezilierea contractelor de inchiriere respective pentru neplata chiriilor, in temeiul art. 24 din Legea nr. 114/1996. El releva de asemenea ca existau alte motive care impiedicau prelungirea legala a contractelor de inchiriere si care puteau justifica evacuarea chiriasilor, la nevoie cu sprijinul fortei publice, de pilda faptul ca un chirias face imposibila convietuirea in imobil.
 
49. Guvernul scoate in evidenta diferentele dintre prezenta cauza si cauza Hutten-Czapska impotriva Poloniei ([GC], nr. 35014/97, 19 iunie 2006), si subliniaza ca prelungirea legala a duratei contractelor de inchiriere se reducea in cazul in speta la cinci ani, ca proprietarii aveau posibilitatea de a negocia cu chiriasii asupra anumitor conditii, cifra chiriei si ca costul intretinerii imobilului era repartizat, in temeiul Legii nr. 114/1996, intre proprietari si chiriasi, acestia din urma fiind obligati sa suporte toate cheltuielile destinate reparatiei unui imobil deteriorat in urma folosirii defectuoase.
 
50. Invocand cauza Robitu impotriva Romaniei, Guvernul considera ca prelungirea legala a contractelor de inchiriere – prevazuta de ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 si constatata in cazul in speta de instantele sesizate de reclamanti printr-o cerere de evacuare – urmarea un scop de interes general, si anume protejarea intereselor chiriasilor intr-o situatie caracterizata prin penuria de locuinte ieftine (nr. 33352/96, decizia Comisiei din 20 mai 1998, Decizii si rapoarte (DR) 49, pag. 67). Aceasta prelungire legala mentinea, in opinia Guvernului, un echilibru just intre interesul general al comunitatii si imperativele de aparare a drepturilor fundamentale ale indivizilor.
 
51. Reclamantii evoca eforturile depuse pentru redobandirea proprietatii asupra apartamentelor nr. 3 si 4 si imposibilitatea in care s-au aflat timp de aproape noua ani, de a beneficia de bunurile lor. Ei considera ca chiriasii au ocupat abuziv apartamentele respective si ca acest abuz a fost definitiv confirmat de instantele interne.
 
52. Curtea a avut deja ocazia sa afirme ca ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 reprezinta o reglementare a folosirii bunurilor care urmareste un scop de interes general si ca sistemul pus astfel la punct de autoritatile nationale nu este criticabil in sine. Cu toate acestea, aplicarea articolelor 11 paragraful 1 si 13 d) din ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 de catre instantele interne a privat reclamantii de o posibilitate evidenta de a incasa chiria (a se vedea, mutatis mutandis, Radovici si Stanescu, paragrafele 74-76 si 82).
 
53. Curtea considera ca situatia in speta este similara cu cea descrisa in cauza Radovici si Stanescu citata anterior, reclamantii suferind restrictii in privinta folosirii bunului lor imobiliar si aflandu-se in imposibilitatea de a obliga ocupantii sa le plateasca o chirie din cauza dispozitiilor defectuoase si lacunelor identificate in legislatia de urgenta asupra locuintei.
 
54. Curtea considera ca nimic nu permite indepartarea de jurisprudenta stabilita astfel si considera ca faptul de a sanctiona proprietarii care au omis sa se conformeze conditiilor de forma prevazute de ordonanta de urgenta a Guvernului impunandu-le o obligatie atat de dificila cum ar fi cea de a pastra chiriasii in imobilul lor timp de peste opt ani, fara nicio posibilitate concreta si reala de a incasa chiria, a facut sa apase asupra lor o sarcina speciala si exorbitanta de natura sa intrerupa echilibrul just dintre interesele aflate in joc (a se vedea, mutatis mutandis, Radovici si Stanescu, paragrafele 76-90).
Prin urmare s-a incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1.
 
III. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 alin. 1 din Conventie

55. Invocand art. 6  alin. 1 din Conventie, reclamantii se plang de faptul ca in hotararile sale din 12 iunie si 3 decembrie 2002, Curtea de apel Bucuresti a facut o apreciere gresita a probelor si dreptului intern aplicabil. Art. 6 alin. 1 prevede urmatoarele:
     
"Orice persoana are dreptul la judecarea echitabila a cauzei sale (...) de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)"

A. Asupra admisibilitatii

56. Curtea constata ca plangerea nu este in mod manifest neintemeiata in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. De asemenea, ea constata ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate si o declara deci admisibila.
 
B. Asupra fondului

57. Curtea considera, tinand cont de concluziile sale ce figureaza la paragrafele 48-54 de mai sus, ca nu poate statua asupra fondului acestei plangeri (a se vedea, mutatis mutandis si intre altele, Laino impotriva Italiei [GC], nr. 33158/96, paragraful 25, CEDO 1999-I, Zanghi impotriva Italiei, Hotararea din 19 februarie 1991, seria A nr. 194-C, pag. 47, paragraful 23, si Biserica catolica din Caneea impotriva Greciei, Hotararea din 16 decembrie 1997, Colectia 1997-VIII, paragraful 50).
     
IV. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
     
58. In conformitate cu art. 41 din Conventie, "In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o satisfactie echitabila."
 
A. Prejudiciu
 
59. Reclamantii cer 100.000 euro pentru prejudiciul material si moral. Aceasta suma ar reprezenta, in opinia lor, o compensatie pentru chiriile neincasate, pentru prejudiciul rezultat in urma degradarii bunurilor lor, precum si pentru neplacerile rezultate din imposibilitatea folosirii bunului lor si inrautatirea starii lor de sanatate.
 
60. Guvernul remarca faptul ca prejudiciul de care se prevaleaza reclamantii este in principal un prejudiciu moral. El considera ca suma ceruta de reclamanti este exagerata deoarece valoarea de piata a apartamentelor nu poate depasi, in opinia unui expert imobiliar, 24.439 euro pentru apartamentul nr. 3 si 24.450 euro pentru apartamentul nr. 4. In ceea ce priveste prejudiciul rezultat din lipsa de castig, Guvernul cere Curtii sa nu faca speculatii asupra eventualitatii incasarii unei sume in urma inchirierii apartementelor in chestiune.
 
61. Curtea a constatat o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 datorita imposibilitatii pentru reclamanti de a incasa, timp de peste opt ani, chiriile din cauza dispozitiilor defectuoase si lipsurile identificate in legislatia de urgenta asupra locuintelor (a se vedea paragrafele 52-54 de mai sus). Simplul fapt ca interesatilor li s-a restituit imobilul in urma noilor demersuri judiciare sau nejudiciare nu ar putea in niciun caz sa anuleze consecintele acestei constatari a incalcarii, ci este de natura sa influenteze asupra intinderii prejudiciului material suferit de reclamanti datorita aplicarii dispozitiilor de urgenta in materie de contracte de inchiriere locative. Acordarea unei sume pentru privarea de beneficierea de imobilul lor s-ar afla deci in legatura directa cu incalcarea constata astfel de Curte.
 
62. Curtea remarca de asemenea ca actele aflate la dosar nu permit sa se stabileasca cu certitudine amploarea prejudiciului material efectiv suferit de interesati.
 
63. In privinta cererii lor cu titlu de prejudiciu moral, Curtea nu ar putea neglija nici numeroasele demersuri pe care reclamantii le-au avut de intreprins pentru a reintra in posesia bunului lor, nici sentimentele de suferinta pe care au trebuit sa le traiasca confruntandu-se cu imposibilitatea prelungita in care s-au aflat de a incheia contractele de inchiriere cu chiriasii.
 
64. Curtea considera ca faptele litigioase au condus la ingerinte grave in dreptul reclamantilor la respectarea bunului lor, pe care simpla constatare a incalcarii in aceasta hotarare nu le-ar putea remedia.
 
65. In aceste imprejurari, dat fiind ansamblul de elemente de care dispune si statuand in echitate, asa cum o cere articolul 41 din Conventie, Curtea acorda ambilor reclamantilor suma de 25.000 euro pentru toate prejudiciile suferite.

B. Costuri si cheltuieli

66. Reclamantii cer de asemenea 4.800 euro pentru onorariile avocatului, 13.400 euro pentru cheltuielile de transport timp de zece ani, 500 euro pentru copii xerox, precum si 1.500 euro pentru traducerile documentelor si taxele de timbru. Ei au prezentat la dosar copii ale facturilor legate de notificarile efectuate prin intermediul unui notar public, cheltuieli care se ridica la 5.092.000 lei, adica 140 euro.

67. Guvernul se opune rambursarii cheltuielilor de judecata care nu sunt expuse in mod real si necesar, nici sustinute prin acte doveditoare pertinente.

68. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea costurilor si cheltuielilor decat in masura in care se stabileste realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor. Pe baza ansamblului de elemente aflate in posesia sa si tinand cont de asistenta judiciara a Consiliului Europei, statuand in echitate, asa cum o cere articolul 41 din Conventie, Curtea acorda impreuna reclamantilor 200 euro cu acest titlu.

C. Majorari de intarziere
     
69. Curtea hotaraste sa aplice majorarile de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga trei puncte marginale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
IN UNANIMITATE:

     
1. declara cererea admisibila;
     
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1;
 
3. hotaraste ca nu trebuie exminat in fond capatul de cerere intemeiat pe art. 6 alin. 1 din Conventie;
 
4. hotaraste:
     
a) ca statul parat trebuie sa plateasca ambilor reclamanti, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 alin. 2 din Conventie :
i) 25.000 euro (douazeci si cinci mii euro) pentru prejudiciul material si moral ;
ii) 200 euro (doua sute euro) pentru costuri si cheltuieli ;
iii) orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit asupra respectivelor sume ;

b) ca sumele respective vor fi convertite in lei noi (RON) la rata de schimb din ziua platii;
     
c) ca, incepand de la data expirarii termenului amintit si pana la momentul efectuarii platii, suma va fi majorata cu o dobanda simpla, a carei rata este egala cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga trei puncte procentuale;
 
5. Respinge cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru rest.
     
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la data de 26 iulie 2007, in aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulament.
Elisabet Fura-Sandström,
presedinte
Santiago Quesada,
grefier

Sursa: CSM.ro

Data aparitiei: 04 Martie 2008
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite prin WhatsApp si Email!
Votati articolul "CEDO - Cauza Spanoche impotriva Romaniei":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi


©2021 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!
7 modele de Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

MODIFICARILE din Contractele Civile si Actele Comerciale se aplica deja!

Folositi NOILE Modele de Documente pentru 2021

Descarcati GRATUIT Raportul Special "7 modele de Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016