Camera Deputatilor a adoptat in data de 30 septembrie o propunere legislativa prin care se vizeaza modificarea si completarea legii nr. 134 din 2010 privind
Codul de procedura civila, precum si modificarea si completarea unor acte normative conexe.
Legea a fost trimisa spre promulgare catre Presedintele Romaniei.
"Reglementarea urmareste sa raspunda unor probleme identificate in practica cu prilejul aplicarii noilor norme procesual civile si sa conduca la reducerea numarului de dosare de pe rolul instantelor si, prin urmare, la solutionarea cu celeritate a cauzelor.", se precizeaza pe site-ul Ministerului Justitiei.
Mai mult, in cadrul anuntului referitor la propunerea legislativa mai sus mentionata se precizeaza si faptul ca se doreste si operarea unei modificari importante in ceea ce priveste materia executarii silite. Se vizeaza atribuirea competentei de incuviintare a cererii de executare silita executorului judecatoresc in relatie cu toate titlurile executorii (atat jurisdictionale, cat si nejurisdictionale), precum si reintroducerea procedurii de investire cu formula executorie de catre instanta de judecata a titlurilor executorii, altele decat hotararile judecatoresti.
"Totodata, pentru eliminarea vidului legislativ ivit ca urmare a pronuntarii si publicarii Deciziei nr. 348/2014 a Curtii Constitutionale prin care au fost declarate neconstitutionale dispozitiile art. 650 alin. (1) din noul Cod de procedura civila, actul normativ recent adoptat amendeaza aceste prevederi, stabilind, in regula generala, ca instanta de executare, judecatoria in a carei circumscriptie se afla, la data sesizarii organului de executare, domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului.", se mai precizeaza pe site-ul Ministerului Justitiei.
Iata care sunt actele normative conexe din care au fost amendate anumite dispozitii:
- Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor;
- Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004;
- Legii nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil;
- Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila;
- Legea nr. 2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, precum si pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila;
- Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Legea, in forma transmisa spre promulgare, poate fi consultata pe site-ul Camerei Deputatilor, aici.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: Legea nr.187/2022 pentru modificarea si completarea Legii nr.165/2018 privind acordarea biletelor de valoare.precizeaza la art.II. urmatoarele: 3 Angajatorii pot acorda suplimentar, in luna iulie 2022, tichete de masa avand valoarea corespunzatoare diferentei dintre valoarea stabilita la art. I pct. 1 din prezenta lege, de pana la 30 lei/tichet de masa/zi, si valoarea acordata in luna iunie 2022 corespunzator zilelor lucrate in aceasta luna. La sfarsitul lunii iunie 2022 se vor acorda tichete de...
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Cum pontam salariatii care au program de lucru de la 08,00 pana la 16,30 de luni pana joi, iar vineri de la 08,00 pana la 14,00? Pontam 8 ore in fiecare zi a saptamanii sau pontam exact cum lucreaza? Numarul de ore pe saptamana este egal cu 40, dar in cadrul unei luni, in cazul in care pontam exact cum lucreaza, vor fi luni in care numarul orelor lucrate va fi mai mare sau mai mic decat durata normala a timpului de lucru din luna respectiva. In acest caz, platim salariul intreg ? In Revisal se...
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: O societate care are cod CAEN principal 1052: Fabricarea inghetatei, cod CAEN, stipulat in Legea 135/2022, privind majorarea salariilor la mimimul de 3000 lei, pentru industria alimentara, obtine ponderea cea mai mare a veniturilor din activitati aferente altor coduri CAEN de ex: restaurante. De altfel, exista un singur angajat care produce inghetata, 10 salariati fiind angajati la puncte de lucru care comercializeaza inghetata. Are obligatia societatea sa ofere salariatilor minimul de 3000 lei?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<