Consideratii privind relatia dintre arbitraj si dreptul european

Articol de Roxana Munteanu

- arbitru Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei

Rezumat

Dupa o privire generala asupra ordinii publice in ordinea juridica comunitara si mentionarea articolului 293 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, care prevede printre subiectele ce pot forma obiectul negocierii pentru incheierea de tratate intre statele membre Ğsimplificarea formalitatilor carora le sunt subordonate recunoasterea si executarea reciproca a deciziilor judiciare, ca si a sentintelor arbitraleğ text in baza caruia a fost incheiata Conventia de la Bruxelles din 27 septembrie 1968 privind competenta judiciara si executarea hotararilor in materie civila si comerciala, dar care exclude arbitrajul din sfera sa de aplicare, este pusa in evidenta pozitia restrictiva a Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene in relatia dintre arbitraj si dreptul comunitar.

Continuand cu unele reflectii privind impactul dreptului comunitar al concurentei asupra arbitrajului in lumina Regulamentului Consiliului nr. 1/2003, s-a ajuns la concluzia ca relatia intre arbitraj si institutiile comunitare se caracterizeaza printr-un amestec de neincredere si simpatie, chiar de stima, care anunta posibilitatea revenirii Curtii de Justitie asupra pozitiei sale restrictive.

1. Privire generala asupra ordinii publice in ordinea juridica comunitara*

Cu toata importanta sa, notiunea de ordine publica nu este definita complet si clar, cu exceptia unora dintre aplicatiile sale, nici de legislatie, nici de cutuma sau de jurisprudenta, ca unul din criteriile legilor care prezinta un caracter imperativ si de la care este interzis sa se deroge si ca un anumit obstacol la principiul autonomiei de vointa, acest ultim aspect fiind consacrat de articolul 5 din Codul civil roman (articolul 6 din Codul Napoleon).

Concept variabil in timp si spatiu, apare in clauzele derogatorii ale articolului 64 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana si ale articolului 33 din Tratatul aspra Uniunii Europene, constituind o limita in activitatea institutiilor comunitare, pentru a oferi ceta-
tenilor un nivel ridicat de protectie intr-un spatiu de libertate, de securitate si de justitie. Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a restrans continutul notiunii de ordine publica la interesele fundamentale ale societatii, conceptie abstracta si restrictiva
care se aseamana conceptelor de ordine publica in sensul dreptului international privat care, potrivit opiniei formulate de Henri Batiffol:

Manualul Contabilului Incepator - stick USB

Vezi AICI detalii

Compuneri perfecte pentru clasele III-IV

Vezi AICI detalii

Consilier - Codul Muncii abonament 12 actualizari

Vezi AICI detalii

– Pe de o parte, este un mijloc de aparare impotriva legilor straine care contracareaza o convingere comuna; pe de alta parte, ar interveni si asupra unor aspecte in care reactia nu este unanima, ci dimpotriva impartita sau nesigura, desi politica legislativa din acel moment tine sa impuna o linie de conduita determinata. Ar fi vorba de a apara in primul caz Ğdreptul natural (lato sensu)ğ, in cel de al doilea Ğfundamentele politice, sociale ale civilizatieiğ1. Astfel, potrivit Curtii, notiunea de ordine publica presupune Ğexistenta unei amenintari reale si suficient de grave, care afecteaza un interes fundamental al societat iiğ2, jurisprudenta care a consacrat Ğcomunitarizareağ conceptului de ordine publica, ca o derogare de la libertat ile comunitare.

In privinta trasaturilor ordinii publice comunitare sau a Uniunii, in doctrina s-a precizat ca acest termen Ğare un continut dinamic care urmeaza procesul de integrare comunitara si care se bazeaza pe o conceptie mai mult sau mai putin armonioasa a interesului comunitar
sau al Uniuniiğ si totodata s-a „constatat in aceasta privinta preeminenta obiectivelor economice, care constituie fundamentele constructiei unei ordini publice economice comunitare care si-a fixat drept scop garantarea liberei concurente si stabilitatea monetara“.

2. Care este trasatura specifica a relatiei dintre arbitraj si institutiile comunitare: ura si neincredere sau simpatie si apreciere?

Un punct de vedere asupra arbitrajului poate fi gasit in articolul 293 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, care prevede printre subiectele ce pot forma obiectul negocierii pentru incheierea de tratate intre statele membre Ğsimplificarea formalitatilor carora le sunt subordonate recunoasterea si executarea reciproca a hotararilor judiciare precum si a sentintelor arbitraleğ.

In privinta hotararilor judiciare, s-a dat urmare prin incheierea Conventiei de la Bruxelles din 27 septembrie 1968 privind competenta judiciara si executarea hotararilor in materie civila si comerciala. Dar primul articol al acestei Conventii exclude arbitrajul din sfera sa de aplicare, intrucat unsprezece din cele douasprezece state membre ale CE au ratificat Conventia de la New York din 10 iunie 1958 pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine. Este de remarcat ca Portugalia nu a ratificat aceasta Conventie, dar a ratificat Conventia de la Geneva din 26 septembrie 1927 privind executarea sentintelor arbitrale pronuntate in strainatate.

In schimb, se poate mentiona faptul ca numeroase tratate internationale incheiate de Comunitate prevad o procedura de arbitraj.

Dreptul comunitar european nu accepta insa clauzele arbitrale ca atare. In acest sens, Directiva Consiliului 93/13/CEE din 15 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii4 citeaza, ca exemplu de clauza abuziva in contractele incheiate cu consumatorii, obligatia consumatorului de a sesiza exclusiv o jurisdictie arbitrala care nu este determinata prin dispozitii legale.

Jurisprudenta Curtii de Justitie releva o atitudine care poate fi calificata ca marcand o anumita rezerva in relatia dintre arbitraj si dreptul comunitar. Aceasta rezerva, respectiv pozitia restrictiva a Curtii de Justitie, priveste, intre altele, posibilitatea pentru tribunalele arbitrale de a recurge la procedura chestiunilor prejudiciale punand in evidenta grija Curtii de a nu fi sufocata „de chestiuni prejudiciale din partea unor instante care nu sunt determinate cu certitudine de lege“. Se poate pune intrebarea daca nu este necesar sa se asimileze intr-un mod mai larg tribunalele arbitrale instantelor judiciare, ceea ce ar permite sa se garanteze mai bine aplicarea uniforma a dreptului comunitar, in special si in privinta sentintelor tribunalelor arbitrale.

In doctrina s-a afirmat ca o asemenea asimilare ar permite tribunalelor arbitrale sa recurga si la procedura chestiunilor prejudiciale si ar fi de asemenea tinute, in temeiul articolului 10 din Tratatul CE, „sa colaboreze in mod deplin pentru dezvoltarea unei protectii juridice complete in profitul justitiabililor care pot beneficia de drepturile decurgand din dreptul comunitar“.

Se poate conchide ca relatia intre arbitraj si institutiile comunitare se caracterizeaza printr-un amestec de neincredere si simpatie, chiar de stima, care anunta posibilitatea revenirii Curtii de Justitie asupra pozitiei sale restrictive. In orice caz, pot fi mentionate dispozitiile articolului 238 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, conform caruia „Curtea de Justitie este competenta sa statueze, in baza unei clauze compromisorii continuta intr-un contract de drept public sau privat incheiat de Comunitate sau pe seama sa“, ca si dispozitiile articolului 239, potrivit caruia Curtea de Justitie „este competenta sa statueze asupra oricarui diferend intre statele membre in conexitate cu obiectul prezentului tratat daca acest diferend ii este supus in temeiul unui compromis“.

3. Reflectii privind impactul dreptului comunitar al concurentei asupra arbitrajului in lumina Regulamentului Consiliului nr. 1/2003 Regulamentul nr. 17 al Consiliului din 6 februarie 1962, primul regulament de aplicare a articolelor 81 si 82 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, a permis dezvoltarea unei politici comunitare a concurent ei, contribuind la mentinerea unei aplicari coerente a regulilor in aceasta materie. Insa provocarile pe care piata unica si largirea Comunitatii le-au ridicat, au impus, in baza experientei dobandite, inlocuirea acestui act normativ cu Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 relativ la punerea in aplicare a regulilor de concurenta prevazute de articolele 81 si 82 din Tratat (text prezentand interes pentru EEE)6, in ederea stabilirii unui regim care sa asigure ca in piata comuna concurenta sa nu fie denaturata precum si aplicarea uniforma a articolelor 81 si 82 din Tratat in Comunitate.

In preambulul noului Regulament s-a precizat ca regimul centralizat fixat de Regulamentul nr. 17/62 nu era in masura sa asigure echilibrul intre doua obiective majore, si anume o supraveghere eficace pe de o parte si, pe de alta parte, simplificarea controlului administrativ. In consecinta, era timpul sa se inlocuiasca acest regim centralizat printr-un „regim de exceptie legala, care sa recunoasca autoritatilor de concurenta si jurisdict iilor statelor membre posibilitatea de a aplica nu numai articolul 81, paragraful 1 si articolul 82 din Tratat, direct aplicabile in virtutea jurisprudentei Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, dar si articolul 81, paragraful 3 din Tratat“.

Articolul 81, paragraful 1 din Tratat interzice acordurile care restrang in mod sensibil concurenta in Uniunea Europeana si afecteaza comertul intre statele membre, dar nu este totdeauna usor de a recunoaste acest efect, desi articolul contine o lista neexhaustiva de
exemple de acorduri incompatibile cu piata comuna si interzise, asa cum sunt cele care fixeaza in mod direct sau indirect preturile de cumparare sau de vanzare ori alte conditii ale tranzactiei, sau cele care aplica fata de partenerii comerciali conditii inegale la prestatii echivalente, producandu-le astfel un dezavantaj in concurenta.

Acordurile carora se aplica articolul 81, paragraful 1 pot totusi sa beneficieze de o scutire in baza articolului 81, paragraful 3, care prevede ca dispozitiile paragrafului 1 pot fi declarate inaplicabile oricarui acord sau categorii de acorduri intre intreprinderi, oricarei decizii sau categorii de decizii ale asociatiilor de intreprinderi si oricarei practici concertate sau categorii de practici concertate, care contribuie la ameliorarea productiei sau distributia produselor sau la promovarea progresului tehnic ori economic, respectand, de asemenea, unele conditii in aceasta privinta.

Dreptul comunitar al concurentei este considerat de jurisprudenta Curtii ca reprezentand o ordine publica, ceea ce are importanta chiar pentru arbitraj. Astfel, in cauza Eco Swiss c. Benetton, Curtea a decis ca o jurisdictie nationala „sesizata cu o actiune in anulare a unei sentinte arbitrale trebuie sa solutioneze o asemenea cerere in cazul in care apreciaza ca aceastasentinta este efectiv contrara articolului 85 din Tratatul CE (devenit articolul 81 CE) daca, potrivit regulilor sale de procedura interna, trebuie sa solutioneze o actiune in anulare fondata pe nerespectarea regulilor nationale de ordine publica“7.

Un aspect interesant se refera la problema de a sti daca arbitrii au posibilitatea de a ridica din oficiu problema dreptului concurentei, chiar daca, facand-o, depas esc obiectul litigiului in cauza. Curtea nu a raspuns la aceasta chestiune, dar doctrina a considerat ca arbitrii au obligatia de a ridica din oficiu probleme de drept european al concurentei, avand in vedere misiunea acestora de a depune toate eforturile pentru a rezolva in mod legal litigiul.

Problema poate fi abordata mai clar in lumina articolului intai din Regulamentul nr. 1/2003 care prevede ca acordurile, deciziile si practicile concertate, mentionate la articolul 81 paragraful 1 din Tratat care nu indeplinesc conditiile articolului 81 paragraful 3 din Tratat sunt interzise, fara ca o decizie prealabila sa fie necesara in acest scop, in timp ce acordurile, deciziile si practicile concertate, mentionate la articolul 81, paragraful 1 din Tratat care indeplinesc conditiile articolului 81, paragraful 3 din Tratat nu sunt interzise, fara ca o decizie prealabila sa fie necesara in acest scop. Astfel, exploatarea abuziva a unei pozitii dominante prevazuta la articolul 82 din Tratat este interzisa, fara ca o decizie prealabila sa fie necesara in acest scop.

Doctrina considera ca acest enunt este clar si „are preeminenta asupra oricarei reguli de drept procedural sau material national care este incompatibila cu acesta“ si, in acelasi timp, ca „nu lasa, in alti termeni, nicio libertate tribunalelor arbitrale situate in EEE (Spatiul Economic European), de a nu tine seama de dreptul european al concurentei, nici de articolul 81 paragraful 3, fie ca partile le-au invocat sau nu“. De asemenea, analizand articolul intai din Regulamentul nr. 1/2003, doctrina este de parere ca articolul 81 paragraful 3 din Tratatul CE a devenit direct aplicabil, ceea ce da tribunalelor arbitrale dreptul de a examina acordurile restrictive pe baza acestei dispozitii.

Un alt aspect care a fost relevat se raporteaza la sarcina probei care face obiectul articolului 2 din Regulamentul nr. 1/2003 si care prevede ca in toate procedurile nationale si comunitare de aplicare a articolelor 81 si 82 din Tratat, sarcina probei unei incalcari a articolului 81 paragraful 1 sau a articolului 82 din Tratat incumba partii sau autoritatii care o invoca. In schimb, insa, incumba intreprinderii sau asociatiei de intreprinderi care invoca beneficiul dispozitiilor articolului 81, paragraful 3 din Tratat de a face dovada ca sunt indeplinite conditiile acestui paragraf.

Tinand seama ca arbitrajul este o procedura consensuala, care isi gaseste justificarea in regulile de arbitraj create sau alese de parti, se considera ca aceasta reglementare nu se impune arbitrilor si, in consecinta, acestia au dreptul sa repartizeze sarcina probei potrivit vointei lor9. Regulamentul nr. 1/2003 prevede o cooperare stransa intre Comisie si autoritatile nationale de concurenta, iar, in acest scop, a stabilit „o retea a autoritatilor de concurenta“ avand drept obiectiv o repartizare eficace a cauzelor si, totodata, sa impiedice sau sa reduca in masura posibilului duplicarea procedurilor.

Articolele 11 la 16 prevad schimbul de informatii, suspendarea sau inchiderea procedurii, Comitetul consultativ, cooperarea cu jurisdictiile nationale si aplicarea uniforma a dreptului comunitar al concurentei, reguli importante, dar care nu se aplica tribunalelor arbitrale.

4. In loc de concluzii

Asa cum s-a aratat, Curtea de Justitie releva o atitudine care poate fi calificata ca marcand o anumita rezerva in relatia dintre arbitraj si dreptul comunitar, respectiv, o pozitie restrictiva, cu toate ca articolul 238 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana prevede competenta Curtii de Justitie pentru a statua, in baza unei clauze compromisorii continute intr-un contract de drept public sau privat incheiat de Comunitate sau pe seama sa, iar articolul 239 din acelasi Tratat stabileste competenta Curtii de Justitie pentru a statua asupra oricarui diferend intre statele membre in conexitate cu obiectul tratatului daca acest diferend ii este supus in temeiul unui compromis.

Aceasta atitudine este, de altfel, in concordanta cu punctul de vedere al negociatorilor Conventiei de la Bruxelles care au inteles sa excluda prin articolul 1 arbitrajul din campul de aplicare al acestei Conventii, pe motiv ca acesta facea deja obiectul unor conventii internationale unificatoare. In consecinta, regulile de competenta formulate de Conventie sunt inaplicabile in fata arbitrilor si sentintele nu beneficiaza de regimul de recunoastere si de executare prevazut pentru hotararile instantelor statale.

In doctrina s-a relevat ca exista intre arbitraj si tribunalele statale diferite feluri de relatii: de concurenta, cand se pune problema de a decide daca un litigiu trebuie sa fie solutionat in arbitraj sau adus in fata unui judecator statal; de cooperare, cand un judecator ordona anumite masuri legate de o procedura arbitrala si de complementaritate avand in vedere ca tribunalele statale au vocatia sa se pronunte asupra validitatii sentint
elor si mai ales sa le puna in executare, subliniinduse ca in ciuda dualitatii modalitatilor de reglementare, obiectivul trebuie sa fie totdeauna acela de a facilita solutionarea diferendelor private internationale.

S-a remarcat totodata ca, datorita arbitrajului, internat ionalizarea dreptului privat a facut, totusi, un progres in ceea ce priveste contenciosul judiciar in Europa, datorita Conventiilor de la Bruxelles si Lugano, in ciuda faptului ca aceste Conventii, excluzand arbitrajul, au marcat separarea celor doua modalitati de reglementare a litigiilor.
Pare deci posibil sa se asigure in mod armonios aceasta coexistenta, intrucat „justitia arbitrala este din ce in ce mai mult perceputa ca insotind justitia de stat si ca modalitate ordinara de solutionare a litigiilor de comert international“, legitimitatea sa fiind consacrata de convent ii anterioare chiar Conventiei de la Bruxelles.

Se poate deci concepe o anumita armonie in aceasta coexistenta, dar nu si o adevarata tendinta de unificare, o preocupare reala pentru un jus commune, pentru o reinnoire a dreptului comun in aceasta materie. Dreptul privat european exprima totusi un pozitivism
juridic care pare sa releve elemente ale unui drept international privat comun, avand in vedere Conventia de la Bruxelles din 1968 privind competenta judiciara si executarea hotararilor in materie civila si comerciala si Conventia de la Roma din 1980 asupra legii aplicabile obligatiilor contractuale, ca si jurisprudenta Curtii de Justitie de la Luxembourg. Dar se evidentiaza si lipsa de autonomie fata de drepturile nationale precum si
indoielile privind raporturile dintre ordinile juridice, nationale si ordinea juridica comunitara, cel putin asupra problemei de a sti careia dintre aceste ordini revine, in ultima analiza, sa impuna o definitie comuna, asa cum este de exemplu in legatura cu notiunea de ordine publica.

In acest sens pot fi citate cuvintele lui François Rigaux care precizeaza ca Ğfondul conceptual comun ordinilor juridice europene contine notiuni generale care nu se lasa determinate decat in functie de valorile comunitare care nu sunt cele ale Europei considerate ca un spatiu cultural uniform, dar fac in mod necesar referinta la colectivitati particulare, adesea chiar diferite in interiorul fiecarui stat, care asculta de reguli de conduitacare le sunt proprii si care concureaza sa determine semnificatia conceptelor fundamentale, ca morala, bunele moravuri, ordinea publica, protectia vietii private sau loialitatea comertuluiğ.

Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa, iar, ulterior, Tratatul de la Lisabona modificand Tratatul asupra Uniunii Europene si Tratatul instituind Comunitatea Europeana13, semnat la 13 decembrie 2007, nu au adus precizari in aceasta materie, separarea celor doua modalitati de reglementare a litigiilor ridicand inca numeroase probleme. Rolul de a preciza notiunile de ordine publica – respectiv de ordine publica de drept international privat si
de ordine publica comunitara – revine tot doctrinei si jurisprudentei.

Material aparut in Revista Arbitraj Comercial, Anul 3, nr. 2, aprilie - iunie 2009