Politistii au intocmit un dosar penal pentru un barbat din Dolj care s-a impuscat singur, din greseala. Acesta are 45 de ani si este paznic de vanatoare.
Victima propriei greseli, acesta se intoarcea de la o vanatoare de mistreti impreuna cu alti doi prieteni. In timp ce se indreptau inspre masini a inceput sa se joace cu arma de vanatoare si a manevrat-o gresit. Aceasta s-a descarcat si glontul a ajuns in bratul stang al barbatului.
In urma evenimentului, acesta a fost transportat de cei doi amici la Spitalul Judetean din Drobeta Turnu-Severin. Fractura deschisa a fost una destul de grava care, din fericire, nu i-a pus in pericol viata. Interventia medicilor a fost rapida si l-au putut ajuta sa se recupereze.
Medicii vor trebui sa decida cu privire la transferul acestuia catre o unitate de chirurgie reparatorie din alt oras.
Politistii au deschis un dosar penal pentru investigarea celor intamplate si modul in care s-a petrecut evenimentul. Cert este, insa, faptul ca barbatul risca o sanctiune pentru nerespectarea completa a regimului armelor si munitiilor.
Regimul juridic al armelor si al munitiilor este reglementat de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor si al munitiilor, republicata in Monitorul Oficial nr. 425 din 10 iunie 2014, cu modificarile si completarile ulterioare aduse prin Legea nr. 319 din 11 decembrie 2015 si Legea nr. 22 din 21 martie 2017, precum si de Hotararea Guvernului nr. 11/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor si al munitiilor, publicata in Monitorul Oficial nr. 83 din 29 ianuarie 2018.
Va recomandam
Teste REZOLVATE de limba si literatura romana pentru reusita la examenul de TITULARIZARE - profesori
Cum sa reusiti cu brio la examenul de titularizare Cei trei pasi necesari Culegerea de „Teste REZOLVATE de limba si literatura romana pentru reusita la examenul de TITULARIZARE” este gandita si elaborata pentru obtinerea punctajului maxim la proba scrisa a examentului de titularizare. Lucrarea se adreseaza profesorilor de...
Autoritatea competenta care exercita controlul privind detinerea, portul si folosirea armelor, pieselor si munitiilor, precum si cu privire la operatiunile cu arme si munitii este Inspectoratul General al Politiei Romane.
Persoanele fizice care doresc sa detina sau, dupa caz, sa poarte si sa foloseasca arme si munitii letale si/sau neletale supuse autorizarii trebuie sa urmeze, in prealabil, un curs de instruire teoretica si practica in domeniul armelor si al munitiilor, organizat de catre o persoana juridica autorizata in acest sens.
Florin Amariei scrie pentru E-Juridic.ro din anul 2018, explicand noutatile legislative si prezentand cele mai relevente stiri din domeniu. Si-a inceput activitatea la 9AM.ro, a continuat la legestart.ro si a acoperit dintotdeauna cele mai relevante subiecte din domeniile politica, social si justitie. In prezent, scrie pentru dumneavoastra despre tot ceea ce inseamna domeniile legislativ, justitie si politico-social, cu accent pe explicarea detaliata a ce este important de retinut, cum ne afecteaza aceste informatii si de ce este bine sa aplicam legea in forma ei la zi.
NOUTATI si MODIFICARI aparute in LEGISLATIE
Noutati importante in Codul Muncii aparute in 2025 - legislatia a fost modificata. Puteti vedea totul despre Contractul de Munca si Inspectia Muncii + Codul Muncii actualizat (format PDF) in 2025. Detalii despre Salarizare si noile Modele de acte obligatorii.
Vezi AICI lista completa a modificarilor <<