Drepturile omului includ 5 drepturi absolute si 19 relative

In functie de raspunsul la intrebarea daca pot exista sau nu exceptii de la respectarea lor, drepturile din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (Conventie) pot fi impartite in drepturi absolute si drepturi relative.

Drepturi absolute

Drepturile absolute sunt cele cu privire la care in Conventie nu se prevad exceptii sau posibilitati de derogare de la respectarea lor (exceptiile sunt prevazute in articolul in care este consacrat dreptul respectiv, iar conditiile si limitele derogarilor sunt prevazute in art. 15 din Conventie)

1. Dreptul de a nu fi supus pedepsei cu moartea
Este prevazut in protocoalele nr. 6 si 13 la Conventie. Inseamna ca nimeni nu poate fi condamnat la pedeapsa cu moartea si nu poate fi executat. Este un drept prevazut distinct si cu un regim oarecum diferit de dreptul la viata, care este consacrat in art. 2 din Conventie. Initial, Protocolul nr. 6 continea posibilitatea ca un stat sa prevada in legislatia sa pedeapsa cu moartea pentru acte savarsite in timp de razboi sau de pericol iminent de razboi. Ulterior, Protocolul nr. 13 nu a mai preluat in continutul sau posibilitatea din Protocolul nr. 6, astfel ca a fost interzisa pedeapsa cu moartea pentru orice fel de fapte, savarsite in orice fel de situatii, inclusiv in timp de razboi sau de pericol iminent de razboi. De asemenea, prin art. 3 din Protocolul nr. 13 s-a prevazut ca este interzisa orice derogare de la acest drept. Adica, nici in caz de razboi sau de alt pericol public de gravitate similara (ce ameninta viata unei natiuni), nu poate fi dispusa pedeapsa cu moartea.

2. Dreptul de a nu fi supus torturii sau pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante
Este consacrat in art 3 din Conventie, care nu prevede nicio situatie in care acest drept nu se respecta. De asemenea, art. 15 par. 2 din Conventie prevede expres ca nu este ingaduita nicio derogare de la acest drept. Adica, nici in caz de razboi sau de alt pericol public de gravitate similara (ce ameninta viata unei natiuni), nu pot fi admise tortura sau pedepsele ori tratamentele inumane sau degradante.

3. Dreptul de a nu fi supus sclaviei
Este prevazut in art. 4 par. 1 din Conventie. Art. 15 par. 2 din Conventie prevede ca de la interzicerea sclaviei nu poate exista nici o derogare, in nici o situatie.

4. Dreptul de a nu fi condamnat fara lege/retroactiv

Pachet Teste REZOLVATE pentru reusita la examenul de titularizare in invatamantul prescolar - EDUCATORI 2 culegeri

Vezi AICI detalii

Portal Codul Muncii

Vezi AICI detalii

Consilier - Codul Muncii abonament 12 actualizari

Vezi AICI detalii

Cartea verde a contabilitatii

Vezi AICI detalii

5. Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori pentru aceeasi fapta
Potrivit art. 4 par.1 si 2 din Protocolul nr. 7 la Conventie, nimeni nu poate fi urmarit sau pedepsit penal de catre jurisdictiile aceluiasi stat pentru savarsirea infractiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotarare definitiva conform legii si procedurii penale ale acestui stat. Aceasta nu impiedica redeschiderea procesului conform legii si procedurii penale a statului respectiv, daca fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental in cadrul procedurii precedente sunt de natura sa afecteze hotararea pronuntata.
Art. 4 par. 3 din Protocolul nr. 7 la Conventie prevede ca nicio derogare de la acest drept nu este permisa, in nicio situatie.

Nota! Poti descarca Conventia europeana a drepturilor omului apasand pe imaginea de mai jos.

Drepturi relative

Drepturile relative sunt cele cu privire la care Conventia prevede posibilitatea unor limitari ale aplicarii/respectarii. Adica sunt drepturi cu privire la aplicarea carora exista exceptii si/sau derogari. In mod logic, toate drepturile prevazute in Conventie si in protocoalele aditionale care nu sunt absolute, sunt drepturi relative.

1. Dreptul la viata
Dreptul la viata (art. 2 din Conventie). Inseamna interzicerea suprimarii vietii umane. Nu are un continut economic sau social, in sensul ca nu se confunda cu dreptul la un nivel de trai decent, de exemplu (prevazut in art. 47 din Constitutie).

Are o componenta cu caracter absolut: interzicerea pedepsei cu moartea. Nu este permisa nici o derogare de la aceasta interdictie (protocoalele aditionale 6 si 13 la Conventie). Adica, nici in caz de razboi sau de alt pericol public de gravitate similara (ce ameninta viata unei natiuni), nu poate fi introdusa si aplicata pedeapsa cu moartea.

In doctrina, dreptul la viata este trecut printre drepturile absolute.

Cu toate acestea, trebuie observat ca numai interzicerea pedepsei cu moartea are un caracter absolut. Ceea ce lipseste, totusi, dreptul la viata de un caracter “pur” absolut este paragraful 2 al art. 2 din Conventie, potrivit caruia moartea nu este considerata ca fiind cauzata prin incalcarea dreptului la viata garantat de Conventie in cazurile in care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesara la forta, intr-un dintre urmatoarele situatii:

• pentru a asigura apararea oricarei persoane impotriva violentei ilegale (de exemplu, in stare de legitima aparare);
• pentru a efectua o arestare legala sau pentru a impiedica evadarea unei persoane legal detinute;
• pentru a reprima, conform legii, tulburari violente sau o insurectie.

Este de subliniat o conditie din par. 2 al art, 2 care poate trece mai usor neobservata: recurgerea la forta cu consecinte letale trebuie sa fie absolut necesara, adica sa fie singura solutie posibila in acea situatie concreta.

2. Dreptul la libertate si siguranta
Dreptul la libertate si siguranta (art. 5 din Conventie). In esenta, acest drept are ca scop protejarea persoanei de arbitrarii sau ilegalitati in legatura cu masurile privative de libertate: arestarea preventiva (in cauze penale) sau detentia (in cauze nepenale). Dreptul din art. 5 urmatoarele componente, care sunt inseparabile, ceea ce inseamna ca daca o componenta nu este respectata, intreg dreptul este incalcat:

• nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia cazurilor strict prevazute in Conventie (cazuri care permit arestarea in cauze penale sau detentia si in cauze nepenale, civile; de exemplu intr-o cauza nepenala se poate dispune detentia legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman).
• orice persoana arestata trebuie sa fie informata, in termenul cel mai scurt si intr-o limba pe care o intelege, asupra motivelor arestarii sale si asupra oricarei acuzatii aduse impotriva sa
• orice persoana arestata sau detinuta trebuie adusa de indata inaintea unui judecator si are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii
• orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detinere are dreptul sa introduca un recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detinerii sale si sa dispuna eliberarea sa daca detinerea este ilegala.
• dreptul la reparatii al oricarei persoane care a fost victima unei arestari sau a unei detineri contrare conditiilor din art. 5 din Conventie.

3. Dreptul la un proces echitabil
Dreptul la un proces echitabil (art. 6 din Conventie). Articolul contine prevederi atat pentru cauzele/procesele penale, cat si pentru cele civile, nepenale. Pentru ambele categorii de cauze/procese, art. 6 par. 1 din Conventie prevede conditii referitoare la judecarea in mod echitabil, in mod public (sunt prevazute si exceptii de la regula publicitatii) si intr-un termen rezonabil a cauzei, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege.

Paragrafele 2-3 ale art. 6 din Conventie se refera numai la cauzele penale si contin urmatoarele componente inseparabile ale dreptului la un proces echitabil:

• Dreptul la prezumtia de nevinovatie (orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita)
• Dreptul celui acuzat sa fie informat, in termenul cel mai scurt, intr-o limba pe care o intelege si in mod amanuntit, asupra naturii si cauzei acuzatiei aduse impotriva sa
• Dreptul celui acuzat sa dispuna de timpul si de inlesnirile necesare pregatirii apararii sale
• Dreptul celui acuzat la un avocat (sa se apere el insusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el si, daca nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un aparator, sa poata fi asistat in mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci cand interesele justitiei o cer)
• Dreptul celui acuzat sa puna intrebari martorilor (sa intrebe sau sa solicite audierea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si audierea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii)
• Dreptul celui acuzat sa fie asistat in mod gratuit de un interpret (daca nu intelege sau nu vorbeste limba folosita la audiere)

4. Dreptul la respectarea vietii private si de familie
Dreptul la respectarea vietii private si de familie (art. 8 din Conventie). Dreptul include respectarea vietii private si de familie, a domiciliului si a corespondentei persoanei.

Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.

Jurisprudenta CEDO a stabilit ca unele probleme de mediu pot fi considerate ca fac parte din continutul dreptului la respectarea vietii private si de familie.

5. Libertatea de gandire, de constiinta si de religie
Libertatea de gandire, de constiinta si de religie (art. 9 din Conventie). Orice persoana are dreptul la libertatea de gandire, de constiinta si de religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea in mod individual sau in colectiv, in public sau in particular, prin cult, invatamant, practici si indeplinirea ritualurilor.

Libertatea de a-si manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrangeri decat acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru siguranta publica, protectia ordinii, a sanatatii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor altora.

6. Libertatea de exprimare
Libertatea de exprimare (art. 10 din Conventie). Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Statele pot, totusi, sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

Exercitarea acestor libertati comporta indatoriri si responsabilitati.

Exercitarea acestor libertati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.

7. Libertatea de intrunire si de asociere
Libertatea de intrunire si de asociere (art. 11 din Conventie). Orice persoana are dreptul la libertatea de intrunire pasnica si la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu altii sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselor sale. Se observa ca dreptul la libertate sindicala are o natura mixta, fiind si un drept de prima generatie (din categoria drepturilor civile si politice incluse in Conventie = libertate de asociere), dar si un drept din a doua generatie, adica din categoria celor sociale.

Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrangeri decat acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protejarea sanatatii sau a moralei ori pentru protectia drepturilor si libertatilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrangeri legale sa fie impuse exercitarii acestor drepturi de catre membrii fortelor armate, ai politiei sau ai administratiei de stat.

8. Dreptul la casatorie
Dreptul la casatorie (art. 12 din Conventie). Textul Conventiei prevede ca incepand cu varsta stabilita prin lege, barbatul si femeia au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie conform legislatiei nationale ce reglementeaza exercitarea acestui drept.

9. Dreptul la un recurs efectiv
Dreptul la un recurs efectiv (art. 13 din Conventie). Aceasta inseamna ca orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de Conventie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, pentru a obtine inlaturarea completa a consecintelor acestor incalcari.

Avand in vedere principiul subsidiaritatii, care rezulta din art. 35 pct. 1 din Conventie, atunci cand in legislatia nationala exista/este prevazut un recurs efectiv, persoana care se declara victima unei incalcari a drepturilor garantate prin Conventie, are nu numai dreptul, dar si obligatia sa se adreseze, mai intai de sesizarea CEDO, unei instante nationale pentru a incerca sa obtina, pe plan national, remedierea incalcarilor.

10. Dreptul la nediscriminare
Dreptul la nediscriminare are o dubla consacrare in Conventie: interzicerea discriminarii (art. 14 din Conventie) si interzicerea generala a discriminarii (art. 1 din Protocolul nr. 12)

Art. 14 interzice discriminarea numai in legatura cu celelalte drepturi prevazute de Conventie, adica nu prevede o protectie distincta, pentru simplul fapt al discriminarii. De aceea, dreptul din art. 14 poate fi considerat ca avand un caracter „accesoriu altor drepturi” si nu poate fi invocat decat impreuna cu alte drepturi prevazute de Conventie ori de Protocoale. De exemplu, poate fi invocata discriminarea (art. 14) in conjunctie cu incalcarea dreptului de a nu fi supus torturii sau tratamentelor inumane ori degradante (art. 3). Revenind la exemplu: din cauza ca este de o anumita etnie, persoana fost supusa unor tratamente inumane/degradante in detentie= incalcarea art. 14 in conjunctie cu art. 3 din Conventie).

Spre deosebire de art. 14 din Conventie care se refera la nediscriminarea legata numai de „drepturile si libertatile stabilite prin Conventie”, interzicerea generala a discriminarii, introdusa prin art. 1 din Protocolul nr. 12, constituie un drept de sine statator la nediscriminare, prin care se interzice discriminarea in legatura cu „orice drept prevazut de lege”.

11. Dreptul la protectia proprietatii
Dreptul la protectia proprietatii (art. 1 din Protocolul nr. 1). Articolul prevede ca orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale, la protectia proprietatii sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Cu toate acestea, dreptul la protectia proprietatii nu poate aduce atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.

Cu toate ca in protocol nu se prevede explicit, privarea de proprietate pentru cauza de utilitate publica nu se poate face decat in schimbul unei juste despagubiri. Jurisprudenta Curtii a completat aceasta omisiune din protocol.

Intrucat protectia este acordata proprietatii, cel care solicita aceasta protectie trebuie sa faca dovada ca este titularul unui drept de proprietate si ca acel drept al carui titular este face obiectul unor ingerinte.

Curtea a dezvoltat o bogata jurisprudenta in acest domeniu, inclusiv cu privire la notiunile de “bun” sau de “titular al dreptului de proprietate”, iar cazurile care au implicat Romania in materia respectarii dreptului la proprietate au jucat un rol important (uneori sufocant) in dezvoltarea acestei jurisprudente.

12. Dreptul la instruire
Dreptul la instruire (art. 2 din Protocolul nr. 1). Este un drept de natura mixta, care imbina categoria de drepturi civile si politice (libertatea de gandire) cu categoria drepturilor economice, sociale si culturale.

Articolul prevede ca nimanui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, in exercitarea functiilor pe care si le va asuma in domeniul educatiei si al invatamantului, va respecta dreptul parintilor de a asigura aceasta educatie si acest invatamant conform convingerilor lor religioase si filosofice.

13. Dreptul la alegeri liber
Dreptul la alegeri libere (art. 3 din Protocolul nr. 1). Articolul prevede ca statele parti la Conventie au obligatia sa organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, in conditiile care asigura libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ.

14. Dreptul de a nu fi privat de libertate pentru datorii contractuale
Dreptul de a nu fi privat de libertate pentru datorii contractuale (art. 1 din Protocolul nr.4). Cel care a incheiat cu buna-credinta un contract civil, comercial etc. si nu il poate executa, nu poate fi privat de libertate. Trebuie precizat ca daca incheierea contractului nu s-a facut cu buna-credinta, ci prin inducerea in eroare a celeilalte parti, fapta constituie infractiunea de abuzul de incredere prin fraudarea creditorilor (art. 239 al. 2 cod penal) si poate duce la privarea de libertate a autorului infractiunii.

15. Libertatea de circulatie
Libertatea de circulatie (art. 2 din Protocolul nr. 4). Articolul prevede 2 componente ale libertatii de circulatie:

• Oricine (deci si necetatenii) se gaseste in mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul sa circule in mod liber si sa-si aleaga in mod liber resedinta sa. Deci, acest drept nu este recunoscut pentru cei care se afla ilegal pe teritoriul unui stat parte la Conventie.
• Orice persoana este libera sa paraseasca orice tara, inclusiv pe a sa.

Exercitarea acestor drepturi poate face obiectul unor restrangeri care sunt prevazute de legea nationala si care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, siguranta publica, mentinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor altora. Spre exemplu, arestarea, in conditii legale, a unei persoane nu constitutie o incalcare a libertatii de circulatie, prin impiedicarea persoanei de a parasi tara.

De asemenea, in anumite zone determinate, exercitarea acestor drepturi poate sa faca obiectul unor restrangeri care sunt prevazute de lege si sunt justificate de interesul public intr-o societate democratica. Exemplu: in Amsterdam, prin ordinul primarului, bazat pe o lege in vigoare la data respectiva, i-a fost interzis unei persoane, care consuma repetat droguri in public, fiind sanctionata de mai multe ori, accesul timp de 2 saptamani intr-o zona centrala a orasului, zona in care persoana nu locuia si nici nu avea locul de munca. CEDO a constatat ca nu a avut loc o incalcare a dreptului la libera circulatie.

16. Dreptul de a nu fi expulzat arbitrar
Dreptul de a nu fi expulzat arbitrar. Acest drept are 3 componente si, pentru fiecare dintre cele 3 componente exista cate o prevedere in protocoalele nr. 4 si 7. Prevederile cu privire la expulzare sunt:

• Interzicerea expulzarii propriilor cetateni (art. 3 din Protocolul nr. 4). Aceasta inseamna ca nimeni nu poate fi expulzat printr-o masura individuala sau colectiva, de pe teritoriul statului al carui cetatean este. De asemenea, in mod corelativ, nimeni nu poate fi privat de dreptul de a intra pe teritoriul statului al carui cetatean este.
• Interzicerea expulzarii colective de straini (art. 4 din Protocolul nr. 4). Aceasta inseamna ca strainii nu pot fi expulzati decat individual, nu si colectiv. Deci, ei vor trebui priviti si tratati, atunci cand se pune problema expulzarii, ca si cazuri individuale, fiecare cu particularitatile sale, iar nu “in grup”.
• Dreptul la garantii procedurale in cazul expulzarii individuale de straini (art. 1 din Protocolul nr. 7). Precizam ca prin art. 4 din Protocolul nr. 4 a fost interzisa expulzarea colectiva de straini.

Articolul prevede ca un strain care isi are resedinta in mod legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decat in temeiul executarii unei hotarari luate conform legii si el trebuie sa poata:

• Sa prezinte motivele care pledeaza impotriva expulzarii sale;
• Sa ceara examinarea cazului sau; si
• Sa ceara sa fie reprezentat in acest scop in fata autoritatilor competente sau a uneia ori a mai multor persoane desemnate de catre aceasta autoritate.

Cu titlu de exceptie, un strain poate fi expulzat printr-o procedura simplificata atunci cand expulzarea este necesara in interesul ordinii publice sau se intemeiaza pe motive de securitate nationala. Dar, si in aceasta situatie, expulzarea trebuie dispusa in temeiul unei hotarari a autoritatii competente potrivit legislatiei nationale si dupa ce persoana si-a prezentat motivele pentru care se opune expulzarii.

Chiar daca articolul se refera la strainul care isi are resedinta in mod legal pe teritoriul unui stat, jurisprudenta CEDO a stabilit ca si in cazul celor aflati ilegal pe teritoriul statului este interzisa expulzarea intr-o tara in care el risca sa fie supus la tratamente inumane sau degradante ori daca o asemenea masura prejudiciaza dreptul persoanei la viata private si de familie.

De asemenea, jurisprudenta CEDO a stabilit ca persoana are dreptul la un recurs efectiv impotriva deciziei/hotararii de expulzare.

17. Dreptul la doua grade de jurisdictie in materie penala
Dreptul la doua grade de jurisdictie in materie penala (art. 2 din Protocolul nr. 7). Aceasta inseamna ca orice persoana judecata si declarata vinovata de o infractiune de catre un tribunal are dreptul sa ceara examinarea condamnarii de catre o jurisdictie superioara. Adica are dreptul la o cale de atac. In Codul de procedura penala, regula este ca sunt prevazute doua cai de atac: apelul si recursul. Deci, mai mult decat cerintele din Conventie, care se refera la necesitatea unei singure cai de atac.

Acest drept la doua grade de jurisdictie poate face obiectul unor exceptii in cazul infractiunilor minore, asa cum acestea sunt definite de lege, sau cand persoana a fost judecata in prima instanta de catre cea mai inalta jurisdictie ori a fost declarat vinovat si condamnat ca urmare a unui recurs impotriva achitarii sale. Spre exemplu, in cazul parlamentarilor si/sau ministrilor, care sunt judecati in prima instanta de Inalta Curte de Casatie si Justitie, potrivit Conventiei, nu mai este necesara prevederea unei cai de atac intrucat ei sunt judecati in prima instanta de cea mai inalta jurisdictie din tara. Cu toate acestea, Codul de procedura penala prevede o cale de atac si in aceste situatii. Este un exemplu in care legislatia nationala cuprinde dispozitii mai favorabile decat Conventia.

18. Dreptul la despagubiri in caz de eroare judiciara
Dreptul la despagubiri in caz de eroare judiciara (art. 3 din Protocolul nr. 7). Aceasta inseamna ca atunci cand o condamnare penala definitiva este ulterior desfiintata pentru ca un fapt nou sau recent descoperit dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara, persoana care a executat o pedeapsa cu inchisoarea din cauza acestei condamnari este despagubita conform legii ori practicii in vigoare in statul respectiv, cu exceptia cazului in care se dovedeste ca nedescoperirea in timp util a faptului necunoscut ii este imputabila in tot sau in parte.

In cazul in care eroarea judiciara nu priveste o hotarare de condamnare, ci o hotarare privind arestarea preventiva, dreptul la despagubiri isi are baza legala in art. 5 par. 5 din Conventie, privind dreptul la libertate si siguranta, intrucat art. 5 are ca obiect special arestarea preventiva, inclusiv dreptul la reparatii pentru arestare preventiva nelegala.

19. Dreptul la egalitate intre soti
Dreptul la egalitate intre soti (art. 5 din Protocolul nr. 7). Articolul prevede ca sotii (nu si concubinii) se bucura de egalitate in drepturi si in responsabilitati cu caracter civil, intre ei si in relatiile cu copiii lor in ceea ce priveste casatoria, pe durata casatoriei si cu prilejul desfacerii
acesteia. Acest drept la egalitate intre soti nu poate impiedica, insa, statele sa ia masurile necesare in interesul copiilor. Deci, interesul copiilor primeaza fata de egalitatea intre soti.

Explicatiile oferite pentru drepturile cuprinse in CEDO au fost furnizate cu sprijinul APADOR-CH prin drepturicivile.ro.