Exceptia autoritatii de lucru judecat si prezumtia lucrului judecat. Aspecte procesuale.

Exceptia autoritatii de lucru judecat si prezumtia lucrului judecat. Aspecte procesuale.
 
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Exceptii procesuale.
Index alfabetic : autoritate de lucru judecat
- prezumtie de lucru judecat
 
                                                          C.civ., art.  1200, art.  1201, art.  1202
                                                          C.proc.civ., art.  166

Autoritatea de lucru judecat cunoaste doua manifestari procesuale, aceea de exceptie procesuala (conform art.  1201 C.civ. si art.  166 C.proc.civ.) si aceea de prezumtie, mijloc de proba de natura sa demonstreze ceva in legatura cu raporturile juridice dintre parti (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin.  (2) C.civ.).

Daca in manifestarea sa de exceptie procesuala (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natura sa opreasca a doua judecata), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevazuta de art. 1201 C.civ. (obiect, parti, cauza), nu tot astfel se intampla atunci cand acest efect important al hotararii se manifesta pozitiv, demonstrand modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre parti, fara posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune  intr-un al doilea proces care are legatura cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior, fara posibilitatea de a mai fi contrazis. Aceasta reglementare a autoritatii de lucru judecat in forma prezumtiei vine sa asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotararii judecatoresti.

Cum, potrivit art.  1200 pct. 4 cu referire la art.  1202 alin. (2) C.civ., in relatia dintre parti, aceasta prezumtie are caracter absolut, inseamna ca nu se poate introduce o noua actiune in cadrul careia sa pretinda stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecatoreste anterior.

Principiul autoritatii de lucru judecat corespunde necesitatii de stabilitate juridica si ordine sociala, fiind interzisa readucerea in fata instantelor a chestiunii litigioase deja rezolvate si nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevazut de art.  6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justitie nu este unul absolut, el poate cunoaste limitari, decurgand din aplicarea altor principii.
 
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Valcea, contestatorii E.M. si B.G., in contradictoriu cu Primarul Municipiului Ramnicu Valcea, Primaria Municipiului Ramnicu Valcea si Municipiul Ramnicu Valcea, reprezentat prin Primar, au formulat contestatie impotriva dispozitiei nr. 3000/2005 emisa in baza Legii nr. 10/2001, prin care s-a propus acordarea unor masuri reparatorii sub forma de despagubiri, pentru un teren in suprafata de 160,872 m.p. situat in Ramnicu Valcea, solicitand anularea acesteia si obligarea Primarului Municipiului Ramnicu Valcea sa le restituie terenul in natura.

Prin sentinta civila nr. 87 din 12 februarie 2008, Tribunalul Valcea, a admis cererea formulata de contestatori si a anulat dispozitia nr. 3000/ 2005, a fost obligat Primarul municipiului Ramnicu Valcea sa restituie contestatorilor, in natura suprafata de 160,872 m.p.

Tribunalul a retinut ca s-a depus in cauza confirmarea de primire din 17 iunie 2005, privind dispozitia nr. 3000/2005, comunicata destinatarului B.G. la adresa din Ramnicu Valcea, purtand semnatura indescifrabila, dar ca, in legatura cu aceasta confirmare de primire si cu pretinsa semnatura a autorului, contestata de catre mostenitorii sai, s-au depus procura autentificata sub nr. 1592/2002, permisul de conducere auto si livretul militar, care poarta semnaturile autorului B.G. si s-a intocmit raportul de expertiza criminalistica, stabilindu-se ca semnatura de confirmare a primirii de pe dovada de comunicare din 17 iunie 2005 nu apartine autorului B.G.

Analizand cu precadere acest aspect, tribunalul a constatat ca, fata de sentinta civila nr. 413 din 16 iunie 2006, pronuntata de Tribunalul Valcea, ramasa definitiva si irevocabila, prin care s-a respins cererea contestatorilor de repunere in termenul de 30 de zile de la comunicare, prevazut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pentru atacarea dispozitiei nr. 3000/2005, nu exista autoritate de lucru judecat, prezentul proces avand ca obiect chiar contestatia indreptata impotriva dispozitiei, pe cand, anterior, instanta a fost sesizata doar cu o cerere de repunere in termen, fata de aparenta de comunicare a dispozitiei, creata prin prezentarea confirmarii de primire, pretins semnata de catre B.G.

S-a retinut ca, potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, „decizia sau, dupa caz, dispozitia motivata se comunica persoanei indreptatite in termen de cel mult 10 zile de la data adoptarii”. Cum autorul B.G. era persoana indreptatita in cauza, iar acestuia nu i-a fost comunicata dispozitia, mostenitorii sai sunt in termenul legal de 30 de zile de contestatie, iar cererea lor trebuie analizata pe fond de catre instanta competenta.

Aceasta, intrucat, pentru elemente formale, de procedura, cum ar fi, solutionarea cererii anterioare de repunere in termen sau aparenta depasire a termenului de 30 de zile de la comunicare, contestatorii nu pot fi privati de dreptul lor de a se adresa unei instante care sa le analizeze pe fond cererea, o solutie contrara violand dreptul ocrotit prin art.  6 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului.

Pe fond, s-a apreciat ca reclamantii sunt indreptatiti la restituirea in natura a terenului in suprafata de 160,872 mp.

Împotriva sentintei au declarat apel Municipiul Ramnicu Valcea prin primar si Primaria municipiului Ramnicu Valcea, sustinand ca instanta nu a avut in vedere faptul ca in cauza exista autoritate de lucru judecat raportat la decizia civila nr. 159/A/2006 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, imprejurare care facea imposibila rediscutarea aceleiasi decizii pe fond.

Contestatoarea E.M. a formulat cerere de aderare la apelul Primarului municipiului Ramnicu Valcea, prin care a solicitat schimbarea in parte a sentintei in sensul ca, in dispozitiv sa figureze ca parati si Municipiul Ramnicu Valcea si Primaria Ramnicu Valcea, in calitatea de unitati detinatoare in intelesul Legii nr. 10/2001.

Apelul paratilor a fost admis prin decizia civila nr. 155/A din 4 iulie 2008 a Curtii de Apel Pitesti si a fost schimbata in tot sentinta in sensul respingerii contestatiei formulate. A fost respinsa cererea de aderare la apel. În considerentele deciziei s-a retinut ca, in mod nelegal, prima instanta a admis contestatia formulata, ignorand faptul ca printr-o hotarare judecatoreasca anterioara s-a statuat cu autoritate de lucru judecat ca reclamantii nu au contestat in termen legal dispozitia, fiindu-le respinsa cererea de repunere in termenul de atacare a acesteia.

De asemenea, s-a apreciat ca invocarea art.  6 din CEDO de catre prima instanta excede cadrului procesual deoarece Curtea, in jurisprudenta sa, a statuat in mod constant ca revine in primul rand instantelor nationale competenta de a interpreta legislatia interna, fiind vorba in special de reguli de natura procedurala, rolul sau limitandu-se de a verifica compatibilitatea cu Conventia a efectelor unei asemenea interpretari.

Fata de solutia adoptata, cererea de aderare la apel formulata de catre apelanta-contestatoare, E.M., s-a constatat ca ramasa fara efecte. Împotriva deciziei au declarat recurs contestatorii, care au criticat solutia pe temeiul art.  304 pct.7 si pct.9 C.proc.civ., sustinand ca instanta de apel a retinut in mod gresit ca in cauza se opune cu putere de lucru judecat o hotarare irevocabila anterioara, avand in vedere ca o cerere de repunere in termenul de contestatie (cum a fost cea care a facut obiectul procesului anterior) este diferita de insasi contestatia introdusa ulterior.

Astfel, solutia pronuntata in cererea de repunere in termen statueaza doar asupra conditiilor necesare repunerii in termen, fara sa stabileasca nimic cu privire la contestatia insasi. Este evident ca instanta de apel a aplicat gresit dispozitiile art.  166 C.proc.civ., deoarece expirarea termenului de exercitare a contestatiei este o chestiune care trebuia cercetata pe fond.

Nu poate fi retinuta puterea de lucru judecat deoarece obiectul prezentului proces il reprezinta validitatea comunicarii si fondul dispozitiei atacate, in timp ce in procesul anterior s-a analizat doar existenta unor conditii necesare repunerii in termen.

Argumentul instantei de apel privind intrarea in puterea de lucru judecat a dispozitiei primarului in temeiul art.  25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, este lipsit de temei legal si strain de natura pricinii, avand in vedere ca numai hotararile judecatoresti se bucura de autoritate de lucru judecat, iar pe de alta parte, invocarea art.  25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 este lipsita de orice relevanta, deoarece vizeaza dispozitiile de restituire in natura si nu pe cele prin care s-a respins notificarea.

Aprecierea instantei, potrivit careia nu mai poate fi discutata problema curgerii termenului de contestare a dispozitiei, pentru ca a fost deja respinsa cererea de repunere in termen, nesocoteste dispozitiile art.  1201 C.civ., neobservand ca nu exista identitate de obiect intre cele doua pricini si de asemenea, incalca art.  6 din CEDO, interzicand dreptul la un proces asupra fondului.

Hotararea este nelegala deoarece nu s-a pronuntat asupra exceptiei nulitatii absolute invocate in apel fata de contractul de vanzare-cumparare depus de catre intimati in aceasta faza procesuala. În mod nelegal a fost respinsa cererea de aderare la apel, avand in vedere cadrul procesual stabilit la prima instanta de fond. Examinand criticile formulate, Înalta Curte a constatat caracterul nefondat al acestora, fata de urmatoarele considerente:

Sustinand nelegalitatea deciziei, recurentii pretind ca instanta a facut o gresita aplicare a dispozitiilor care reglementeaza autoritatea de lucru judecat, prin aceea ca au fost opuse in prezentul proces efectele unei hotarari judecatoresti ce a finalizat un litigiu avand un alt obiect (respectiv, cererea de repunere in termenul de contestare a dispozitiei primarului) decat cel din prezenta pricina.

O astfel de critica a recurentilor ignora insa faptul ca autoritatea de lucru judecat cunoaste, conform reglementarii actuale, doua manifestari procesuale – respectiv, aceea de exceptie procesuala (conform art.  1201 C.civ. si art.  166 C.proc.civ.) si aceea de prezumtie, mijloc de proba de natura sa demonstreze ceva in legatura cu raporturile juridice dintre parti (conform art.  1200 pct. 4, art.  1202 alin.  (2) C.civ.).
Daca in manifestarea sa de exceptie procesuala (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natura sa opreasca a doua judecata), autoritatea de lucru judecat presupune intr-adevar, tripla identitate de elemente prevazuta de art.  1201 C.civ. (obiect, parti, cauza), nu tot astfel se intampla atunci cand acest efect important al hotararii se manifesta pozitiv, respectiv, demonstrand modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre parti, fara posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune  intr-un al doilea proces care are legatura cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior, fara posibilitatea de a mai fi contrazis.

Aceasta reglementare a autoritatii de lucru judecat in forma prezumtiei vine sa asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotararii judecatoresti.

Este ceea ce, in mod corect, a facut instanta de apel atunci cand a constatat ca prin introducerea unei noi cereri, avand ca obiect contestarea dispozitiei primarului, reclamantii tind sa lipseasca de efectele lucrului judecat o hotarare anterioara, prin care s-a stabilit irevocabil ca reclamantii nu mai sunt in termenul de a ataca respectiva contestatie.

Sustinerea ca ar fi fost nesocotite dispozitiile art.  166 C.proc.civ. si ale art.  1201 C.civ., prin opunerea autoritatii de lucru judecat a unei hotarari care a vizat un alt cadru procesual (a vizat un alt obiect) este eronata.

În speta, instanta nu a respins contestatia pe temeiul exceptiei autoritatii de lucru judecat (pentru care intr-adevar, nu se regasea tripla identitate de elemente), ci, dand eficienta prezumtiei de lucru judecat pe baza careia a retinut ca a fost deja dezlegata chestiunea vizand tardivitatea contestatiei.

Cum, potrivit art.  1200 pct. 4 cu referire la art.  1202 alin. (2) C.civ., in relatia dintre parti, aceasta prezumtie are caracter absolut, inseamna ca reclamantii nu pot introduce o noua contestatie in cadrul careia sa pretinda stabilirea contrariului (respectiv, formularea contestatiei in termen) a ceea ce s-a statuat judecatoreste anterior.

Împrejurarea ca in primul proces s-a invocat un anumit motiv al repunerii in termen (faptul ca terenul a devenit intre timp liber), in timp ce in prezentul proces se invoca lipsa semnaturii destinatarului (autorului reclamantilor) de pe dispozitia atacata, nu deschide – contrar aprecierii recurentilor – calea unui nou proces.

În realitate, reclamantii nu pretind o alta cauza juridica a dreptului lor, ci formuleaza doar o noua aparare, ceea ce nu este permis insa, dupa ce litigiul a fost transat irevocabil.
Avand in vedere ca fata de reclamanti s-a statuat, in urma verificarilor jurisdictionale realizate, ca termenul de atacare a dispozitiei primarului a fost depasit si ca nu au fost invocate motive temeinice de repunere in termen, reclamantii nu pot sustine in prezenta cauza, decat cu incalcarea efectului autoritatii de lucru judecat, ca fata de ei, termenul de contestare nici nu a inceput sa curga in fapt.

În consecinta, sprijinindu-si judecata pe efectul pozitiv al hotararii irevocabile anterioare care a transat aspectul legat de termenul de contestare a dispozitiei primarului, instanta de apel a facut o corecta aplicare a dispozitiilor legale in materia autoritatii de lucru judecat, argumentele care sprijina solutia neavand caracter contradictoriu, pentru a fi incidente motivele prevazute de art.  304 pct. 7 si pct. 9 C.proc.civ.

Critica referitoare la argumentul instantei potrivit caruia, prin depasirea termenului de atacare a dispozitiei, actul primarului ar fi intrat in putere de lucru judecat este intemeiata, dar fara a fi de natura sa conduca, in sine, la nelegalitatea deciziei si admiterea recursului.

Într-adevar, in mod eronat instanta atribuie efectul autoritatii de lucru judecat unui act emis in afara sistemului instantelor judecatoresti, de catre un organ fara atributii jurisdictionale. Un asemenea argument nu a fost insa, hotarator in adoptarea solutiei, fiind, la fel ca si referirea la dispozitiile art.  25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 (valoarea de inscris autentic si de titlu executoriu a dispozitiei), straine de considerentele care au justificat pronuntarea deciziei si de aceea, lipsite de relevanta pretinsa de recurenti in legatura cu nelegalitatea solutiei.

Sustinerea ca prin solutia adoptata ar fi fost incalcat dreptul la un proces echitabil si dispozitiile art.  6 CEDO este neintemeiata. Dreptul de acces la justitie nu este unul absolut, el poate cunoaste limitari, decurgand din aplicarea altor principii. În speta, principiul autoritatii de lucru judecat caruia i s-a dat eficienta corespunde necesitatii de stabilitate juridica si ordine sociala, fiind interzisa readucerea in fata instantelor a chestiunii litigioase deja rezolvate.

Pe de alta parte, accesul la justitie pentru valorificarea drepturilor pretins incalcate prin emiterea dispozitiei primarului, a fost deschis reclamantilor potrivit Legii nr. 10/2001 in aceleasi conditii ca oricaror destinatari ai acestui act normativ (respectiv, intr-un anumit termen inauntrul caruia acestia nu au actionat).

Critica referitoare la nepronuntarea instantei asupra unei exceptii (de nulitate a unui act de vanzare-cumparare) este lipsita de orice temei legal. Conform art.  294 alin. (1) C.proc.civ., in apel nu pot fi facute cereri noi iar pe de alta parte, exceptiile fiind simple mijloace de aparare, nu pot fi asimilate unor cereri pe care instanta sa le fi lasat nesolutionate prin nepronuntare asupra lor.

 În ce priveste respingerea cererii de aderare la apel, critica este neintemeiata, fata de dispozitiile art.  293 C.proc.civ. care reglementeaza aceasta forma de apel ca fiind o cale de atac prin care partea sa tinda la schimbarea solutiei primei instante. Or, prin criticile formulate, reclamantii nu tindeau la modificarea solutiei tribunalului, ci la o indreptare de eroare materiala.

Pentru toate aceste considerente, criticile formulate au fost gasite neintemeiate, recursul fiind respins in consecinta.

Sursa: scj.ro (ICCJ, Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia civila nr. 995 din 4 februarie 2009)