ICCJ CONT ADM Act propus ca proba intr-un litigiu. Solicitarea comunicarii.

Act propus ca proba intr-un litigiu. Solicitarea comunicarii. Caracterul refuzului.
Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. h)
(I.C.C.J., Sectia de contencios administrativ si fiscal, Decizia nr. 1036 din 20 februarie 2007)
 

Potrivit dispozitiilor art.2 alin. (1) lit.h) din Legea nr. 554/2004 reprezinta refuz nejustificat de a solutiona o cerere exprimarea explicita cu exces de putere a vointei de a nu rezolva cererea.
Refuzul unei autoritati de a comunica personal reclamantului un act propus ca proba intr-un litigiu in care autoritatea emitenta nu este parte, nu reprezinta refuz nejustificat, cu atat mai mult cu cat informatiile continute de actul solicitat nu sunt de interes public.
 
 
Prin sentinta civila nr.2038 din 27 septembrie 2006 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal pronuntata in dosarul nr.7898/1/2005, a fost admisa in parte actiunea numitei MA, in contradictoriu cu parata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.), fiind  obligata aceasta sa solutioneze cererea nr.279 din 6 ianuarie 2005, in sensul comunicarii clauzei sociale din contractul de vanzare-cumparare de actiuni nr.1472 din 7 decembrie 1997, incheiat de Fondul Proprietatii de Stat (in prezent AVAS) cu societatea K.

           
A fost respins ca neintemeiat capatul de cerere privind daunele materiale si morale.
           
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca reclamanta a solicitat paratei,  recomunicarea unor copii ale clauzelor sociale din contractul mai sus mentionat, pe motiv ca cele depuse de parata intr-un alt litigiu au fost sustrase de la dosar, primind raspunsul ca actul solicitat a fost transmis in copie la dosarul nr.3001/2003 al Tribunalului Bucuresti, astfel incat o noua copie poate fi transmisa numai la cererea instantei.
           
A apreciat instanta ca reclamanta are nevoie de acea copie pentru a-si formula apararile intr-un litigiu aflat pe rol si ca apararile paratei in sensul ca nu poate furniza informatii dintr-un contract fara acordul partilor acestuia – pe temeiul art.5 din O.G. nr.25/2002 – dovedesc o conduita contradictorie in raport cu raspunsul la cererea reclamantei.
           
A considerat instanta ca solicitarea clauzelor sociale nu tine de secretele comerciale si de afaceri, iar art.5 din O.G. nr.25/2002 nu se poate invoca in speta deoarece se refera la astfel de secrete care trebuie respectate in legatura cu utilizarea rezultatelor unei analize si ale controlului post-privatizare.
           
A constatat instanta ca refuzul AVAS este nejustificat si ii incalca reclamantei interesul legitim (intrucat la data incheierii contractului reclamanta era angajata S.C. „K” SA) obligatia autoritatii fiind de a asigura informarea cetatenilor asupra problemelor de interes personal, prevazuta de art.31 alin. (2) din Constitutie care confera reclamantei un drept corelativ.
           
Asupra cererii de acordare a daunelor materiale si morale, instanta a constatat ca, desi reclamanta nu a mai sustinut-o dupa precizarea temeiului actiunii, a exprimat totusi renuntarea la acest capat de cerere sub conditie suspensiva, iar conditia nu s-a realizat (parata nu a depus la dosar clauzele sociale), astfel incat instanta trebuie sa se pronunte.
           
Instanta a respins cererea, retinand ca reclamanta nu a dovedit prejudiciul moral si pe cel material pe care le-a suferit, iar parata a raspuns cererii reclamantei in sensul ca are intentia de a da curs solicitarii ei.
           
I. Impotriva acestei sentinte a declarat in termen recurs reclamanta, criticand sentinta pentru respingerea cererii de obligare a paratei la daune materiale si morale.
           
In motivarea cererii se arata:
           
- ca AVAS trebuia sa urmareasca daca societatea K SA a dus la indeplinire clauzele contractului de vanzare-cumparare a societatii „I” in special „obligatiile cumparatorului” si „clauzele sociale” atasate contractului;
           
- ca societatea sus mentionata nu a dus la indeplinire si in mod nelegal i-a desfacut reclamantei contractul individual de munca, iar AVAS trebuia sa ia atitudine si sa clarifice drepturile pe care reclamanta le obtinuse ca salariat in urma negocierilor sau sa-i comunice reclamantei aceste clauze pentru a-si valorifica singura drepturile;
           
- ca refuzul AVAS de a-i inainta aceste clauze sociale i-a cauzat o paguba materiala de 500 de milioane de lei reprezentand pierderea contractului individual de munca si salariile aferente;
          
- ca, desi prin sentinta din 27 septembrie 2006 AVAS a fost obligata sa-i comunice clauzele sociale, la 26 octombrie 2006 cand s-a prezentat la sediul acesteia a refuzat sa i le inainteze, inseland-o premeditat cu un extras din capitolul „obligatiile cumparatorului” de la alta unitate K.
           
Recursul nu se fondeaza, urmand a fi respins ca atare pentru considerentele care urmeaza:

1. In fapt, reclamanta este nemultumita pentru ca, dupa privatizarea S.C. „I” S.A. Bucuresti a fost concediata de catre angajator prin desfacerea contractului individual de munca.
           
Masura a fost contestata de reclamanta si face (sau a facut) obiectul unui litigiu de munca pe rolul Tribunalului Bucuresti in dosarul nr.3001/2003.

Reclamanta considera ca, neavand ca proba in acel dosar „clauzele sociale” anexa la contractul de privatizare, nu a putut sa inlature masura desfacerii contractului individual de munca si sa obtina salariile cuvenite .
           
Daunele materiale solicitate reprezinta, in opinia recurentei, chiar aceste salarii si reparatia masurii de desfacere a contractului de munca.
           
Pretentiile sunt neintemeiate, cata vreme nu exista o hotarare judecatoreasca irevocabila, pronuntata in litigiul de munca, din care sa rezulte explicit ca respingerea actiunii sale s-a datorat nedepunerii „clauzelor sociale” de catre AVAS.
           
2. In cauza de fata, reclamanta a solicitat obligarea AVAS la daune ca cerere accesorie la refuzul de a i se comunica „clauzele sociale”, asadar pentru neindeplinirea unei cereri cu caracter pur formal.
           
Ca urmare, criticile recurentei privind neindeplinirea de catre AVAS a obligatiilor post-privatizare nu au legatura cu obiectul cauzei deduse judecatii, cu atat mai mult cu cat sindicatul existent in cadrul societatii „I”, iar nu AVAS este reprezentantul legitim al salariatilor in raporturile cu patronatul.
           
II. Impotriva aceleiasi sentinte a declarat recurs si parata AVAS invocand dispozitiile art.3041 Cod procedura civila si aratand ca nu este vorba de „un refuz nejustificat” din partea sa, cata vreme contractul de vanzare-cumparare de actiuni nu reprezinta o informatie de interes public, iar reclamanta, nefiind parte in contract, nu are un drept de a detine o copie a contractului.
           
Arata recurenta ca i-a comunicat reclamantei la 2 noiembrie 2006 doua file reprezentand „adresa” si „clauza 8.3”, iar aceasta, desi recunoaste ca le-a primit, pretinde ca ele „nu stipuleaza drepturile salariatilor” si ca AVAS refuza sa-i solutioneze cererea.
           
Recursul se fondeaza, sentinta urmand a fi modificata in sensul de a respinge si primul capat de cerere din actiune, in temeiul art.304 pct.9 si art.3041 Cod procedura civila, pentru urmatoarele considerente:
           
Refuzul reclamat de petenta prin actiune, pe temeiul art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 nu este unul nejustificat.
           
Copia „clauzelor sociale” din contractul de vanzare-cumparare de actiuni ale societatii „I” a fost propusa ca proba de catre reclamanta din cauza de fata intr-un litigiu de munca in care are (sau avea) calitatea de reclamanta si unde sustinea nelegalitatea desfacerii contractului individual de munca. Instanta investita cu cererea – Tribunalul Bucuresti – a admis proba si a solicitat comunicarea inscrisului de catre AVAS. Aceasta s-a conformat, iar actul a fost trimis la dosar pentru termenul din 29 septembrie 2003 in dosarul nr.3001/2003 .
           
Reclamanta, la 6 ianuarie 2005 solicita direct AVAS sa-i comunice ei personal copia „clauzelor sociale”, iar refuzul acestei autoritati, comunicat cu adresa nr.2698 din 7 februarie 2005, este motivat de situatia ca si-a indeplinit o data obligatia impusa de Tribunalul Bucuresti, o noua comunicare urmand sa faca numai la solicitarea acestei instante.    
           
Motivatia refuzului este pertinenta si – nefiind o expresie a abuzului de putere – este si legala.
           
Fiind vorba de probe intr-un dosar – in care AVAS nu era parte – era firesc ca detinatoarea actului sa pretinda o cerere formala a instantei de judecata, cu atat mai mult cu cat acele informatii nu erau de interes public.
           
Reclamanta, dupa primirea acestui raspuns de la AVAS, avea dreptul procesual de a solicita instantei – Tribunalul Bucuresti – sa revina la AVAS pentru recomunicarea inscrisului probator.
           
Ea a ales insa calea reclamatiei in contenciosului administrativ pentru obtinerea unei probe pentru care avea calea legala in cadrul litigiului de munca. Acest exercitiu al dreptului de petitionare intemeiat pe dispozitiile Legii nr.554/2004 este insa abuziv, analizat fiind sub incidenta art.723 Cod procedura civila.
           
In realitate, reclamanta a luat cunostinta de extrasul din contractul de vanzare-cumparare de actiuni nr.1473/1997 „Obligatiile si garantiile cumparatorului” – punctul 8.3, dar contesta faptul ca acest extras ar reprezenta „clauzele sociale”, fiind incredintata ca exista alte dispozitii contractuale „oculte” privind protectia sociala la care s-a angajat cumparatorul si pe care nu le-ar fi respectat.
           
Or, dupa cum rezulta din adresa AVAS catre Tribunalul Bucuresti la dosarul nr.3001/2003, aceeasi copie-extras inmanata reclamantei a fost comunicata si instantei in litigiul de munca.
           
In fine, se cuvine a constata ca, dupa pronuntarea sentintei in cauza de fata, AVAS a comunicat intimatei-reclamante copia extras a „clauzelor sociale” si anume punctul 8.3 din contract (fila 18 dosar) pe care reclamanta insasi l-a depus in cauza de fata, impreuna cu intampinarea la recursul AVAS.
Pentru aceste motive, recursul reclamantei a fost respins, iar recursul declarat de parata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului impotriva sentintei civile nr.2038 din 27 septembrie 2006 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a fost admis, sentinta fiind modificata, in sensul respingerii capatului de cerere al actiunii reclamantei privind obligarea paratei la solutionarea cererii nr.279 din 6 ianuarie 2005.