DECIZIE nr. 1 din 17 februarie 2014 privind recursul in interesul legii, referitor la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5, art. 201 si art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil si ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 si art. 2.513 din Codul civil
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 17 aprilie 2014
Iulia Cristina Tarcea - vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele completului
Lavinia Curelea - presedintele Sectiei I civile
Roxana Popa - presedintele delegat al Sectiei a II-a civile
Ionel Barba - presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal
Corina Michaela Jijiie - presedintele Sectiei penale
Simona Lala Cristescu - judecator la Sectia I civila
Carmen Minodora Ianosi - judecator la Sectia I civila
Rodica Susanu - judecator la Sectia I civila
Andreia Liana Costanda - judecator la Sectia I civila
Nina Ecaterina Grigoras - judecator la Sectia I civila
Lavinia Dascalu - judecator la Sectia Ia civila, judecator-raportor
Carmen Tranica Teau - judecator la Sectia a II-a civila
Aurelia Motea - judecator la Sectia a II-a civila
Monica Ruxandra Duta - judecator la Sectia a II-a civila
Mariana Cirstocea - judecator la Sectia a II-a civila
Mirela Politeanu - judecator la Sectia a II-a civila
Eugenia Voicheci - judecator la Sectia a II-a civila, judecator-raportor
Niculae Manigutiu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Simona Camelia Marcu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Viorica Iancu - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Eugenia Marin - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Eugenia Ion - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Luiza Maria Paun - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal, judecator-raportor
Stefan Pistol - judecator la Sectia penala
Lavinia Valeria Lefterache - judecator la Sectia penala
Completul competent sa judece recursul in interesul legii este legal constituit in conformitate cu dispozitiile art. 516 alin. (2) din Codul de procedura civila, adoptat prin Legea nr. 134/2010, raportat la art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Sedinta este prezidata de doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror-sef adjunct al Sectiei judiciare.
La sedinta de judecata participa doamna magistrat-asistent sef Ruxandra Petre din cadrul Sectiei a II-a civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, desemnata pentru aceasta cauza in conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursurile in interesul legii formulate de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Colegiul de conducere al Curtii de Apel Constanta privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5, art. 201 si art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil si ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 si art. 2.513 din Codul civil, raportat la dispozitiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, in referire la invocarea de catre instante, din oficiu ori de catre parti, dupa momentul procedural prevazut de art. 2.513 din Codul civil, a exceptiei prescriptiei extinctive, in cazul prescriptiilor incepute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, implinite si, respectiv, neimplinite la data intrarii in vigoare a Codului civil - 1 octombrie 2011.
Reprezentantul procurorului general, doamna Antonia Constantin, arata ca in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5, 201 si 223 din Legea nr. 71/2011 si ale art. 6 alin. (4) din Codul civil, prevederile art. 2.512 si art. 2.513 din Codul civil referitoare la invocarea prescriptiei extinctive nu sunt aplicabile prescriptiilor incepute anterior datei de 1 octombrie 2011, chiar daca s-au implinit ulterior acestei date. Dispozitiile art. 2.512 si 2.513 din Codul civil sunt aplicabile numai prescriptiilor extinctive care incep sa curga dupa intrarea sa in vigoare, iar dispozitiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, republicat, raman aplicabile in privinta prescriptiilor extinctive care au inceput sa curga in perioada cat acest act normativ a fost in vigoare, chiar daca procesul a inceput dupa data de 1 octombrie 2013.
In concluzie, solicita admiterea recursului in interesul legii si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii.
Presedintele completului, doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, constatand ca nu mai sunt alte completari, chestiuni de invocat sau intrebari de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra recursurilor in interesul legii.
INALTA CURTE,
deliberand asupra recursurilor in interesul legii, constata urmatoarele:
1. Problema de drept care a generat practica neunitara
Prin recursurile in interesul legii promovate de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Constanta si Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a aratat ca nu exista un punct de vedere unitar in practica judiciara nationala cu referire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5, 201 si 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil si ale art. 6 alin. (4) si art. 2.513 din Codul civil, raportat la dispozitiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, in ceea ce priveste obligatia si posibilitatea instantei de a verifica implinirea termenului de prescriptie si de a invoca din oficiu exceptia prescriptiei extinctive, precum in ceea ce priveste posibilitatea partii interesate de a invoca aceeasi exceptie, in orice stadiu procesual, in cazul prescriptiilor incepute si implinite ori neimplinite la data intrarii in vigoare a Codului civil - 1 octombrie 2011.
Cererile de recurs in interesul legii au fost insotite de hotarari judecatoresti exemplificative.
2. Examen jurisprudential
Prin cele doua sesizari s-a semnalat existenta unei practici judiciare neunitare la nivel national in ceea ce priveste interpretarea si aplicarea normelor cu caracter tranzitoriu ale Legii nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (respectiv art. 5, 201 si 223), precum si a normelor continute in Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv art. 6 alin. (4), in partea lor privitoare la regimul juridic aplicabil prescriptiilor incepute si implinite ori a acelora neimplinite la data intrarii in vigoare a Codului civil - 1 octombrie 2011, sub aspectul existentei dreptului si obligatiei instantei de a invoca, din oficiu, exceptia prescriptiei ori a dreptului partilor interesate de a invoca aceeasi exceptie, in orice faza procesuala.
Problema de drept a fost solutionata diferit in special in litigiile incepute dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti
3.1. Intr-o prima orientare jurisprudentiala, majoritara, s-a considerat ca prescriptiile extinctive incepute anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil si implinite ori cele neimplinite la data de 1 octombrie 2011 raman in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocarii lor, care este dat de dispozitiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat (act normativ sub imperiul caruia acestea au inceput sa curga), astfel incat si in litigiile introduse dupa data de 1 octombrie 2011 instantele de judecata pot invoca, din oficiu, exceptia prescriptiei extinctive, ca exceptie de fond, peremptorie si absoluta, dupa cum si partile interesate au acest drept, indiferent de etapa procesuala a litigiului.
In argumentarea acestor solutii au fost invocate dispozitiile art. 6 alin. (4) din Codul civil, precum si cele ale art. 5 alin. (1) si art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
S-a aratat ca, intrucat normele cuprinse in art. 6 alin. (4) din Codul civil si art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil nu fac nicio distinctie in privinta regimului juridic aplicabil, legea care guverneaza prescriptia extinctiva, sub toate aspectele, de drept material si procesual, este legea sub imperiul careia aceasta a inceput sa curga, dupa cum se prevede expres prin cele doua texte legale mentionate.
Atunci cand legiuitorul a dorit sa deroge de la aceasta regula, a facut-o expres si limitativ, prin dispozitiile art. 203 si 204 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, norme care sunt insa de stricta interpretare si aplicare, doar in privinta cauzelor de suspendare si intrerupere a cursului prescriptiei extinctive anume prevazute.
In consecinta, aceste instante au apreciat ca noul regim juridic al prescriptiei extinctive, al carei specific consta si in aceea ca prescriptia nu opereaza de plin drept, aceasta putand fi invocata exclusiv de partea interesata, in limine litis, iar nu si de catre organul de jurisdictie, este aplicabil doar prescriptiilor care au inceput sa curga dupa data intrarii in vigoare a acestui act normativ - 1 octombrie 2011.
3.2. Intr-o a doua orientare jurisprudentiala, minoritara, alte instante au considerat ca aceste prescriptii raman supuse dispozitiilor legale care le-au instituit, cu exceptia regimului invocarii, care intra sub incidenta art. 2.512 si art. 2.513 din Codul civil, texte de lege ce contin norme de procedura de imediata aplicare, astfel incat, in litigiile incepute dupa 1 octombrie 2011, instanta nu mai este obligata sa cerceteze daca dreptul la actiune sau la executare silita este prescris si nici nu mai poate invoca exceptia prescriptiei, in timp ce partea interesata o poate face doar in limine litis, in conditiile si cu limitarile prevazute prin cele doua articole ale Codului civil anterior mentionate.
Argumentandu-si solutiile, aceste instante s-au intemeiat pe dispozitiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit carora "Dispozitiile Codului civil sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acestuia [...] daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea in vigoare a Codului civil", si pe interpretarea per a contrario a dispozitiilor art. 223 din acelasi act normativ.
Intrucat regulile de invocare a prescriptiei tin de domeniul regimului procedural al acesteia, fiind - din aceasta cauza - de imediata aplicare, acestea sunt deplin aplicabile in acele litigii incepute dupa data intrarii in vigoare a Codului civil.
S-a spus ca o interpretare contrara ar nega caracterul si efectul novator al dispozitiilor din Codul civil care au reglementat prescriptia extinctiva ca institutie de ordine privata, asadar total diferit fata de reglementarea anterioara data aceleiasi institutii juridice de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat.
4. Opinia Colegiului de conducere al Curtii de Apel Constanta
Nu a fost exprimata o opinie asupra problemei de drept rezolvate diferit de instante, de catre acest titular al sesizarii.
5. Opinia procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
Evidentiind diferentele majore de conceptie dintre Legea nr. 287/2009 privind Codul civil si Decretul nr. 167/1958, republicat, in reglementarea institutiei juridice a prescriptiei, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut, in punctul de vedere exprimat asupra recursului in interesul legii, ca interpretarea gramaticala, logica si sistematica a dispozitiilor art. 5, 201 si 223 din Legea nr. 71/2011, precum si ale art. 6 alin. (4) din Codul civil conduce la concluzia ca prevederile art. 2.512 si 2.513 din Codul civil, referitoare la invocarea prescriptiei extinctive, nu sunt aplicabile prescriptiilor incepute anterior datei de 1 octombrie 2011, chiar daca s-au implinit ulterior acestei date. Dispozitiile acestor doua articole sunt aplicabile numai prescriptiilor extinctive care incep sa curga dupa intrarea lor in vigoare, in timp ce dispozitiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, raman aplicabile in privinta prescriptiilor extinctive care au inceput sa curga in perioada cat acest act normativ a fost in vigoare, chiar daca procesul a inceput dupa data de 1 octombrie 2011.
Pentru a ajunge la aceasta concluzie s-a sustinut ca rezolvarea problemei de drept intertemporal ivite in legatura cu institutia juridica a prescriptiei este data de dispozitiile tranzitorii cu caracter special ale art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil si de acelea ale art. 6 alin. (4) din Codul civil.
In acord cu aceste dispozitii legale, prescriptiile extinctive incepute inainte de 1 octombrie 2011 si neimplinite pana la aceasta data, reprezentand situatii juridice in curs de realizare, facta pendentia, raman supuse legii vechi, dandu-se satisfactie principiului respectarii asteptarilor legitime ale partilor.
Exceptiile de la aceasta regula - ce dau expresie revenirii la principiul aplicarii imediate a legii civile noi, consacrat ca atare prin dispozitiile art. 6 alin. (5) din Codul civil si art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil - au fost expres si limitativ instituite prin art. 202 si art. 203 din Legea nr. 71/2011, care se refera la cazurile de suspendare prevazute de art. 2.532 pct. 6 si 7 din Codul civil, respectiv la cazul de intrerupere a cursului prescriptiei, prevazut de art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil.
Fata de imprejurarea ca dispozitiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil nu contin nicio distinctie, iar ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus si avand in vedere sintagma "in intregime" continuta de art. 6 alin. (4) din Codul civil, legea sub imperiul careia prescriptia a inceput sa curga va guverna atat aspectele de drept material, cat si pe cele de drept procesual referitoare la prescriptie, chiar daca aceasta s-a implinit dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
De asemenea, s-a aratat ca, daca in privinta prescriptiilor incepute si neimplinite la data de 1 octombrie 2011, ca situatii juridice in curs de realizare, raman aplicabile dispozitiile legale sub imperiul carora acestea au inceput sa curga, a fortiori, prescriptiile incepute si implinite la data intrarii in vigoare a Codului civil, constituind facta praeterita, sunt supuse dispozitiilor sub imperiul carora au inceput sa curga si s-au implinit.
S-a sustinut de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ca aceasta solutie rezulta si din aplicarea principiului neretroactivitatii legii civile, consacrat de art. 6 alin. (1) teza a II-a din Codul civil, precum si dintr-o interpretare per a contrario a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.
Dispozitiile art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil nu pot conduce la inlaturarea regulii consacrate prin art. 201 din aceeasi lege, intrucat aplicarea acestora este conditionata de lipsa unor prevederi exprese contrare. Or, art. 201 contine chiar astfel de dispozitii contrare, fiind lipsit de relevanta, din perspectiva problemei de drept analizate, faptul ca procesul a inceput dupa data de 1 octombrie 2011.
Tot astfel, nici prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, ce dau expresie principiului aplicarii imediate a legii noi cu privire la facta pendentia, nu ar putea conduce la o concluzie contrara celei sustinute de orientarea jurisprudentiala majoritara, intrucat acestea constituie dispozitii tranzitorii cu caracter general, aplicabile doar in masura in care in cuprinsul aceluiasi act normativ nu se regasesc dispozitii speciale, cum este cazul prevederilor art. 201 referitoare la prescriptie.
Art. 6 alin. 4) din Codul civil si art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil nu fac decat sa instituie derogari de la principiul aplicarii imediate a legii civile noi pentru facta pendentia.
6. Doctrina in materie
Este de mentionat astfel ca, atat cu prilejul analizei dispozitiilor tranzitorii ale Legii nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cat si a aceleia vizand solutiile legislative oferite de art. 6 din Codul civil materiei relative la aplicarea legii civile in timp, doctrina recenta a mentionat, intre exemplele de ultraactivitate (supravietuire) a legii vechi, ca exceptii de la principiul aplicarii imediate a legii civile noi, consacrat prin dispozitiile art. 5 din Legea nr. 71/2011 si art. 6 alin. (5) si (6) din Codul civil, ori ca aplicatii ale principiului neretroactivitatii consacrat prin art. 3-5 din Legea nr. 71/2011, cazul prescriptiilor incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a Codului civil din 2009 [Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod Civil. Comentariu pe articole (art. 1-2664), Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2012, pag. 9; M. Nicolae, Codex Juris Civilis. Noul Cod civil, editie critica, tomul 1, Universul juridic, Bucuresti, 2012, pag. 25; M. Nicolae, Contributii la studiul conflictului de legi in timp, in materie civila in lumina Noului Cod civil, Universul juridic, Bucuresti, 2013, pag. 499 si urm., pag. 529].
In mod specific, intr-o monografie destinata studiului conflictului de legi in timp (in lumina Codului civil), s-a precizat ca aplicarea imediata a legii noi prescriptiilor incepute si neimplinite, sub cuvant ca acestea ar reprezenta situatii in curs, este discutabila deoarece legea noua, modificand sau suprimand prescriptiile nascute inainte de intrarea sa in vigoare, inlatura partial sau total efectele legii vechi deja produse, fiind astfel partial retroactiva. Aceasta intrucat a atribui unui fapt deja consumat - incheierea unui act juridic ori savarsirea unui fapt juridic stricto sensu -, chiar si pentru viitor, alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data savarsirii lor inseamna a modifica ori suprima aceste efecte in considerarea dispozitiilor legii noi, iar nu ale celei vechi, normal si natural aplicabila. Or aceasta nu s-ar putea realiza decat daca legea noua ar retroactiva, ceea ce in prezent este inadmisibil. (M. Nicolae, "Contributii la studiul ..." precitat anterior, pag. 499 si urm.; ca exemple de atribuire a unor alte efecte decat cele prevazute de legea in vigoare, au fost mentionate: posibilitatea ca legea noua sa instituie sau sa suprime prescriptia, sa mareasca ori sa micsoreze termenele de prescriptie, sa modifice conditiile (regimul) prescriptiei, sub aspectul inceputului prescriptiei, cauzelor de suspendare, intrerupere sau repunere in termen; ibidem).
Intrucat aplicarea legii noi prescriptiilor incepute si neimplinite este afectata de retroactivitate, singura solutie posibila este aplicarea in continuare a legii vechi care, se spune, in acest moment ultraactiveaza (supravietuieste).
Potrivit aceluiasi autor, acest sistem este nu numai unul simplu, presupunand aplicarea unei singure legi, ci si unul sigur, dand satisfactie principiului securitatii juridice si principiului preeminentei dreptului, dar si echitabil, mentinand echilibrul dintre parti in asa fel incat niciuna dintre ele sa nu aiba posibilitatea sa invoce in beneficiul sau prevederile legii noi.
De asemenea, a fost analizata si posibilitatea instantei de a invoca din oficiu exceptia de prescriptie extinctiva pentru prescriptiile incepute sub imperiul fostului Decret nr. 167/1958, autorii subliniind ca raspunsul este afirmativ, deoarece Legea nr. 71/2011 nu cuprinde vreo dispozitie speciala in acest sens, ceea ce inseamna ca se aplica regula stabilita de art. 6 alin. (4) din Codul civil, care nu face vreo distinctie intre dispozitiile de drept material si cele procesuale in materia prescriptiei. (G. Boroi, C.A. Anghelescu, "Curs de drept civil. Partea generala, editia a 2-a revizuita si adaugita; Editura Universitara; 2012, pag. 29).
7. Jurisprudenta Curtii Constitutionale
In cazuistica deciziilor Curtii Constitutionale problema de drept solutionata diferit de instantele judecatoresti nu se regaseste abordata in mod direct, ci doar de o maniera implicita.
Astfel, prin Decizia nr. 389 din 1 octombrie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 721 din 22 noiembrie 2013, in care Curtea Constitutionala a fost chemata sa se pronunte asupra constitutionalitatii dispozitiilor art. 379 alin. 3 si 4 din Codul de procedura civila din 1865, precum si ale art. 2.506 alin. (1), art. 2.512 alin. (2), art. 2.515 alin. (3) si (4), art. 2.520 alin. (1) pct. 4, art. 2.538, art. 2.541 si art. 2.542 din Codul Civil, aceasta a aratat - cu privire la articolele din Codul civil criticate - ca "nu au legatura cu solutionarea cauzei in care a fost ridicata exceptia, deoarece, potrivit prevederilor art. 6 alin. (4) din Codul civil, prescriptiile, decaderile si uzucapiunile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi sunt in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit, iar Sentinta civila nr. 674 din 5 martie 2008, care reprezinta titlul executoriu (...) este anterioara intrarii in vigoare a noului Cod civil".
In consecinta, Curtea, facand trimitere la prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale si la conditia de admisibilitate a exceptiei de neconstitutionalitate, de a viza legi sau ordonante ori dispozitii din legi sau ordonante in vigoare, care au legatura cu solutionarea cauzei in orice faza a litigiului, a decis in sensul respingerii exceptiei ce viza neconstitutionalitatea dispozitiilor Codului civil, ca inadmisibila.
8. Asupra regularitatii investirii
Titularilor sesizarii - Colegiul de conducere al Curtii de Apel Constanta si procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - li s-a recunoscut prin lege dreptul de a formula o sesizare in vederea promovarii recursului in interesul legii, in temeiul dispozitiilor art. 514 din Codul de procedura civila.
Sesizarile formulate au evidentiat ivirea unei probleme de drept ce a fost rezolvata neunitar de catre instante si care tine de succesiunea legii civile in timp si de chestiunea raportului intre normele generale si cele speciale, in functie de campul de aplicare a acestora, in materia specifica de reglementare a institutiei prescriptiei extinctive.
Avand in vedere hotararile judecatoresti anexate, din care rezulta ca aceeasi problema de drept a primit solutionari diferite prin hotarari judecatoresti ramase definitive si irevocabile, se constata existenta unei jurisprudente neunitare si, implicit, indeplinirea tuturor conditiilor de admisibilitate prevazute de art. 514 si 515 din Codul de procedura civila, pentru promovarea recursului in interesul legii.
9. Raportul asupra recursului in interesul legii
Raportul asupra recursurilor in interesul legii, intocmit de judecatorii-raportori desemnati conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedura civila, a concluzionat ca prescriptiile extinctive incepute anterior datei de 1 octombrie 2011, implinite ori neimplinite la aceeasi data, raman supuse dispozitiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, astfel incat atat instantele de judecata, din oficiu, cat si partile interesate pot invoca exceptia prescriptiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar in litigii incepute dupa 1 octombrie 2011.
10. Inalta Curte
Examinand sesizarile cu recurs in interesul legii, raportul intocmit de judecatorii-raportori si dispozitiile legale ce se solicita a fi interpretate in mod unitar, retine urmatoarele:
Textele de lege ce au generat practica neunitara:
Art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat:
"Instanta judecatoreasca si organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, sa cerceteze daca dreptul la actiune sau la executarea silita este prescris."
Art. 6 alin. (4) din Codul civil:
"Prescriptiile, decaderile si uzucapiunile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi sunt in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit."
Art. 2.512 din Codul civil - invocarea prescriptiei de partea interesata:
"(1) Prescriptia poate fi opusa numai de cel in folosul caruia curge, personal sau prin reprezentant, si fara a fi tinut sa produca vreun titlu contrar ori sa fi fost de buna-credinta.
(2) Organul de jurisdictie competent nu poate aplica prescriptia din oficiu.
(3) Dispozitiile prezentului articol sunt aplicabile chiar daca invocarea prescriptiei ar fi in interesul statului sau al unitatilor sale administrativ-teritoriale."
Art. 2.513 din Codul civil - momentul pana la care se poate invoca prescriptia:
"Prescriptia poate fi opusa numai in prima instanta, prin intampinare sau, in lipsa invocarii, cel mai tarziu la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate".
Art. 5 din Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil:
"(1) Dispozitiile Codului civil se aplica tuturor actelor si faptelor incheiate sau, dupa caz, produse ori savarsite dupa intrarea sa in vigoare, precum si situatiilor juridice nascute dupa intrarea sa in vigoare.
(2) Dispozitiile Codului civil sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute anterior intrarii in vigoare a acestuia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din casatorie, filiatie, adoptie si obligatia legala de intretinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, si din raporturile de vecinatate, daca aceste situatii juridice subzista dupa intrarea in vigoare a Codului civil."
Art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil:
"Prescriptiile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a Codului civil sunt si raman supuse dispozitiilor legale care le-au instituit."
Art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil:
"Daca prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele si cererile in materie civila sau comerciala in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a Codului civil se solutioneaza de catre instantele legal investite, in conformitate cu dispozitiile legale, materiale si procedurale in vigoare la data cand acestea au fost pornite."
Asa cum s-a mentionat deja, opiniile divergente ale instantelor au avut ca punct de pornire interpretarea si aplicarea normelor cu caracter tranzitoriu ale Legii nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, precum si a celor proprii Codului civil insusi, in partea lor privitoare la regimul juridic al prescriptiilor incepute si implinite ori al acelora neimplinite la data intrarii in vigoare a Codului civil, 1 octombrie 2011.
Nu mai putin, formarea unor opinii divergente a fost favorizata de diferenta de conceptie si de tratament juridic cu care a fost abordata institutia juridica a prescriptiei extinctive de catre legiuitorul actual - cel al Codului civil din 2009, spre deosebire de cel trecut, sub reglementarea data prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat.
Astfel, sub reglementarea Decretului nr. 167/1958, republicat - in vigoare pana la 1 octombrie 2011, prescriptia extinctiva a fost conceputa ca o institutie de ordine publica, guvernata de norme imperative, dispozitiile art. 1 alin. (2) din decret, potrivit carora orice clauza care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei este nula, si cele ale art. 18, care instituiau obligatia instantelor de judecata si a organelor arbitrale ca, din oficiu, sa cerceteze daca dreptul la actiune sau la executare silita este prescris, constituind cele mai pregnante caracteristici in acest sens.
Reglementarea prin norme imperative a prescriptiei extinctive, dar si continutul normativ al art. 18 din decret au determinat recunoasterea si consacrarea caracterului absolut al exceptiei procesuale de fond, peremptorii, a prescriptiei extinctive, ce putea fi ridicata din oficiu de instanta/organul arbitral, in orice faza procesuala, dar, in aceleasi conditii, si de partea interesata.
Intr-o viziune diametral opusa, legiuitorul actual a reglementat prescriptia extinctiva ca institutie de ordine privata care nu mai opereaza de plin drept, ceea ce produce consecintele asupra duratei termenelor de prescriptie, care nu mai sunt imperative, ci, in anumite marje, pot ramane la disponibilitatea partilor, recunoasterii posibilitatii renuntarii la prescriptie ori a incheierii de conventii prin care sa se modifice cursul prescriptiei, prin fixarea inceputului acesteia, ori a cauzelor legale de suspendare sau intrerupere, a sferei persoanelor care se pot prevala de faptul implinirii acesteia, a conditiilor si limitelor procedurale in care exceptia prescriptiei ar putea fi invocata etc.
Indiscutabil, caracterul relativ al exceptiei prescriptiei extinctive, ca exceptie de fond, peremptorie, rezulta din continutul art. 2.512 si art. 2.513 din Codul civil, care prevad ca prescriptia nu poate fi aplicata din oficiu de organul de jurisdictie competent, ea putand fi opusa, numai in prima instanta sau, cel mai tarziu, la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate de cel in folosul caruia curge, personal sau prin reprezentant sau de persoanele mentionate de art. 2.514 din Codul civil.
Problema daca, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, instantele de judecata, din oficiu, ori partile interesate mai pot invoca, in orice faza procesuala, exceptia prescriptiei extinctive atunci cand prescriptiile au inceput inainte de 1 octombrie 2011 constituie o chestiune de drept intertemporal a carei dezlegare se regaseste in dispozitia tranzitorie a art. 201, situat in cap. VIII "Dispozitii cu privire la cartea a VI-a «Despre prescriptia extinctiva, decaderea si calculul termenelor» a Codului civil" - Sectiunea 1 "Dispozitii tranzitorii si de punere in aplicare a cartii a VI-a «Despre prescriptia extinctiva, decaderea si calculul termenelor» a Codului civil" din Legea nr. 71/2011.
Potrivit acestei norme, "prescriptiile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a Codului civil sunt si raman supuse dispozitiilor legale care le-au instituit".
Din punctul de vedere al aplicarii legii civile in timp, prescriptiile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi reprezinta facta pendentia, ca situatii juridice in curs de formare, modificare sau stingere la data aparitiei acesteia.
Reglementand conflictul de drept intertemporal generat de intrarea in vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, in partea privitoare la prescriptie, legiuitorul a optat sa supuna legii vechi prescriptiile incepute si neimplinite la data de 1 octombrie 2011, in vederea asigurarii stabilitatii juridice, spre a da satisfactie principiilor respectarii drepturilor castigate si respectarii asteptarilor legitime, iar, nu in ultimul rand, spre a evita aplicarea retroactiva a legii noi, fata de imperativul respectarii principiului de ordin constitutional al neretroactivitatii legii, consacrat prin dispozitiile art. 15 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
Aceasta intrucat, de principiu, modificarile aduse prin legea noua conditiilor ori regimului prescriptiei - fie ca legea noua ar institui ori suprima prescriptia, fie ca ar mari sau micsora durata termenelor de prescriptie, fie ca ar modifica inceputul acesteia, cauzele de suspendare, intrerupere, de repunere in termen ori conditiile invocarii in vederea producerii de efecte juridice - nu pot atasa unui fapt trecut alte consecinte juridice decat cele prevazute de legea atunci in vigoare. Acest lucru s-ar putea realiza doar daca legea noua ar retroactiva, fapt inadmisibil in actuala ordine constitutionala.
Aceeasi solutie legislativa a fost consacrata si prin dispozitiile art. 6 alin. (4) din Codul civil, potrivit carora "Prescriptiile, decaderile si uzucapiunile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi sunt in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit".
Este de precizat ca, desi invocat ca temei legal pentru multe din solutiile instantelor ce au conturat opinia majoritara, art. 6 alin. (4) din Codul civil nu ofera decat un argument secundar, deoarece, formal, dispozitiile sale nu sunt incidente rezolvarii conflictului de drept intertemporal privitor la determinarea legii aplicabile prescriptiilor incepute si implinite ori neimplinite la data de 1 octombrie 2011.
Norma art. 6 alin. (4) din Codul civil constituie sediul materiei pentru rezolvarea conflictelor de drept intertemporal in materie de prescriptie, decadere si uzucapiuni, ce pot sa apara in urma adoptarii unor legi viitoare, sub puterea de reglementare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, ori a eventualelor conflicte dintre acesta si legislatia civila speciala sau complementara, in timp ce conflictul de drept intertemporal in privinta caruia instantele nationale au avut opinii diferite a fost ocazionat de chiar intrarea in vigoare a legii, facand obiectul de reglementare al dispozitiilor conflictuale cuprinse in Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
Chiar astfel fiind, este important de remarcat ca principiile de drept comun prevazute in art. 6 din Codul civil si, in particular, cele din art. 6 alin. (4) au fost confirmate in legea de punere in aplicare, legiuitorul dovedind consecventa.
Exceptiile de la regula inscrisa in dispozitia art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, care este aceea a aplicarii legii vechi prescriptiilor incepute si neimplinite la 1 octombrie 2011, au fost expres si limitativ prevazute prin dispozitiile art. 203 si 204 din Legea nr. 71/2011, acestea reprezentand, in realitate, o revenire la principiul aplicarii imediate a legii civile noi, consacrat ca atare prin dispozitiile art. 6 alin. (5) si (6) din Codul civil si prin art. 5 din Legea nr. 71/2011.
Prin urmare, intrucat norma tranzitorie a art. 201 din Legea nr. 71/2011 nu utilizeaza nicio distinctie (iar ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus), in timp ce aceea a art. 6 alin. (4) din Codul civil - care consacra o solutie identica, dand expresie acelorasi principii de drept - contine sintagma "in intregime", se intelege ca legea sub imperiul careia prescriptia a inceput sa curga va guverna atat aspectele de drept material, cat si pe cele de drept procesual referitoare la prescriptie, chiar daca aceasta se implineste dupa intrarea in vigoare a Codului civil.
Intrucat regimul de invocare a exceptiei de prescriptie este consecinta directa a naturii juridice a acestei institutii de drept, care difera dupa cum prescriptia este tratata de legiuitor ca institutie de ordine publica ori de ordine privata, se poate spune ca, aplicand dispozitiile art. 2.512 si 2.513 ale Codului civil prescriptiilor incepute si neimplinite la 1 octombrie 2009, se ajunge pe aceasta cale nu doar la modificarea regimului de invocare a exceptiei de prescriptie - care devine altul decat cel legal prevazut la data inceperii cursului acesteia -, ci la o modificare a chiar naturii juridice a acestei institutii a prescriptiei extinctive (cu consecinte inclusiv in planul dreptului substantial), care, desi de ordine publica la data nasterii ei, va fi tratata ca institutie de ordine privata.
Daca in privinta prescriptiilor incepute si neimplinite la data de 1 octombrie 2011, ca situatii juridice in curs de realizare (facta pendentia), raman aplicabile dispozitiile legale sub imperiul
carora acestea au inceput sa curga, a fortiori, prescriptiile incepute si implinite la data intrarii in vigoare a Codului civil (facta praeterita), ca situatii juridice finalizate, sunt supuse dispozitiilor sub imperiul carora au inceput sa curga si s-au implinit.
Nici dispozitiile art. 223 si nici cele ale art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil nu constituie argumente in infirmarea acestor concluzii.
Astfel, prevederile art. 223 se regasesc in cap. X al Legii nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, intitulat "Dispozitii finale", iar prin campul lor de aplicare - destinat reglarii tranzitorii a normelor de drept material si procedural dupa care se judeca procesele si cererile in materie civila sau comerciala aflate in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a Codului civil din 2009 -, acestea au caracterul unor norme tranzitorii generale (sau norme conflictuale generale).
Asa cum rezulta din chiar cuprinsul art. 223 supus analizei, aplicarea sa intervine "daca prin prezenta lege nu se prevede altfel".
Or art. 201 din Legea nr. 71/2011, text legal situat in cap. VIII sectiunea 1, intitulat "Dispozitii tranzitorii si de punere in aplicare a cartii a VI-a "Despre prescriptia extinctiva, decadere si calculul termenelor" a Codului civil", constituie, atat prin amplasarea sa in corpul legii, cat si prin campul sau de aplicare - destinat reglarii tranzitorii a domeniului particular privitor la prescriptiile in curs la data intrarii in vigoare a Codului civil - o norma tranzitorie speciala (sau norma conflictuala speciala).
Cum specialul deroga de la general si se aplica cu intaietate, raport in care se afla si cele doua norme supuse analizei, inseamna ca dispozitiile art. 223 nu vor putea fi aplicate niciodata in reglarea conflictului de drept intertemporal privitor la regimul aplicabil prescriptiilor incepute si implinite ori neimplinite la data de 1 octombrie 2011, fiind inlaturate de la aplicare de norma conflictuala speciala a art. 201 din acelasi act normativ, devenind lipsit de relevanta faptul ca procesul a inceput dupa data de 1 octombrie 2011, din perspectiva problemei de drept analizate.
Si dispozitiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, ce dau expresie principiului aplicarii imediate a legii civile noi cu privire la facta pendentia, atat prin amplasarea lor in cap. I al Legii nr. 71/2011 "Dispozitiile generale", cat si prin sfera de reglementare, au caracterul unor dispozitii generale, aplicabile doar in masura in care in cuprinsul aceluiasi act normativ nu se regasesc dispozitii tranzitorii speciale, cum este cazul prevederilor art. 201, referitoare la prescriptie.
Asadar, nici aceste dispozitii legale nu vor putea fi aplicate in determinarea legii aplicabile prescriptiilor incepute si implinite ori a acelora neimplinite la data de 1 octombrie 2011, in prezenta reglementarii cu caracter special continute in art. 201 din Legea nr. 71/2011, care instituie derogari de la principiul aplicarii imediate a legii civile noi pentru facta pendentia si care se aplica cu intaietate.
A decide contrariul celor ce rezulta din interpretarea gramaticala, logica si sistematica a dispozitiilor legale mentionate, spre a da efect caracterului si efectului novator al dispozitiilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dupa cum au argumentat instantele ce au pronuntat solutia minoritara, nu semnifica altceva decat a aplica retroactiv legea noua (respectiv, dispozitiile art. 2.512 si 2.513 din Codul civil), contrar dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata, si optiunii clare a legiuitorului care, din nevoia de securitate si stabilitate juridica, conditii sine qua non ale asigurarii preeminentei dreptului, in conflictul de drept intertemporal generat, a inteles sa dea intaietate aplicarii legii civile vechi in privinta prescriptiilor incepute, dar neimplinite (si, a fortiori, a celor implinite) la 1 octombrie 2011, in ideea respectarii intereselor si asteptarilor legitime ale particularilor, garantate, printre altele, si prin actiunea principiului supravietuirii legii vechi.
Prin urmare, au apreciat in mod corect instantele ce au conturat jurisprudenta majoritara, in sensul ca noul regim juridic al prescriptiei extinctive, al carei specific consta si in aceea ca prescriptia nu opereaza de plin drept, aceasta putand fi invocata exclusiv de partea interesata in limine litis, iar nu si de catre organul de jurisdictie, este aplicabil doar prescriptiilor care au inceput sa curga dupa data intrarii in vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, 1 octombrie 2011.
Spre deosebire de acestea, prescriptiile incepute si implinite ori cele neimplinite la 1 octombrie 2011 raman in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocarii lor, guvernat de dispozitiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, astfel incat in privinta acestora instantele sunt obligate sa cerceteze daca dreptul la actiune sau la executare silita este prescris, putand invoca din oficiu exceptia prescriptiei, dupa cum acelasi drept de a invoca exceptia il au si partile interesate, pe care il vor putea exercita, indiferent de stadiul procesual al cauzei.
Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedura civila,
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
in numele legii
DECIDE:
Admite recursurile in interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Constanta.
In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5, art. 201 si art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil si ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 si art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabileste ca prescriptiile extinctive incepute anterior datei de 1 octombrie 2011, implinite ori neimplinite la aceeasi data, raman supuse dispozitiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, astfel incat atat instantele de judecata, din oficiu, cat si partile interesate pot invoca exceptia prescriptiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar in litigii incepute dupa 1 octombrie 2011.
Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 17 februarie 2014.
VICEPRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE
IULIA CRISTINA TARCEA
Magistrat-asistent-sef,
Ruxandra Petre
--------
