Inalta Curte: RIL admis. Decizie nr. 16/2013 privind procesele cu pluralitate de infractiuni

 

Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 15/2013 este constituit conform dispozitiilor art. 4144 alin. 3 din Codul de procedura penala, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, raportat la dispozitiile art. 272 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

    Sedinta completului este prezidata de doamna Livia Doina Stanciu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

    La sedinta de judecata participa procurorul-sef al Sectiei judiciare a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, doamna procuror Iuliana Nedelcu.

    La sedinta de judecata participa magistratul-asistent din cadrul Sectiilor Unite, doamna Monica Eugenia Ungureanu, desemnat in conformitate cu dispozitiile art. 273 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

    Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie prin sesizarea nr. 5.844/1.806/III-5/2013, in vederea interpretarii dispozitiilor art. 3201 alin. 7 fraza a II-a din Codul de procedura penala, in ipoteza unui proces penal avand ca obiect o pluralitate de infractiuni (concurs) in a carei alcatuire intra si o infractiune care se pedepseste cu detentiunea pe viata, iar savarsirea tuturor infractiunilor este recunoscuta de catre inculpat.

    Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii invederand ca examenul jurisprudentei penale actuale a evidentiat mai multe orientari cu privire la acest aspect si, prin urmare, caracterul neunitar al practicii judiciare.

    Potrivit unei orientari jurisprudentiale, in ipoteza mentionata, s-a facut aplicarea procedurii simplificate bazate pe pledoaria de vinovatie exclusiv infractiunilor care nu sunt pedepsite cu detentiune pe viata, concomitent cu aplicarea procedurii de drept comun pentru infractiunea sau infractiunile (in forma consumata sau tentata) a caror sanctiune prevazuta de lege este detentiunea pe viata, ca pedeapsa unica sau alternativa (anexele nr. 1-5).

    In sustinerea acestui punct de vedere, subliniindu-se ca ipoteza in discutie nu are o consacrare normativa, s-a argumentat ca in cazul pluralitatii de infractiuni exista o pluralitate de actiuni penale care, sub aspect substantial, nu sunt indivizibile, ci independente; pentru acest motiv, este posibila aplicarea distincta, in aceeasi cauza, a art. 3201 din Codul de procedura penala numai acelor infractiuni care indeplinesc conditiile legale. Totodata, s-a aratat ca actiunea penala sub aspectul tragerii la raspundere este indivizibila, motiv pentru care o disjungere a actiunii penale este neintemeiata, chiar nelegala.

    De asemenea, s-a sustinut ca efectuarea obligatorie a cercetarii judecatoresti si judecata cauzei conform procedurii comune nu sunt rezultatul vointei inculpatului, ci vointa legiuitorului (art. 3201 alin. 7 fraza ultima din Codul de procedura penala) sau a judecatorului (art. 3201 alin. 8 din acelasi cod), context in care nu se poate face abstractie de conduita procesuala a inculpatului care, anterior inceperii cercetarii judecatoresti, a declarat expres ca recunoaste savarsirea faptelor retinute in actul de sesizare si solicita ca judecarea sa se faca pe baza probelor administrate in faza de urmarire penala, pe care le cunoaste si le insuseste, si ca nu solicita administrarea de probe.

    Aceasta orientare isi gaseste confirmarea expresa in jurisprudenta instantei supreme, respectiv Decizia penala nr. 3.291 din 16 octombrie 2012 a Sectiei penale (anexa nr. 1). Intr-o alta orientare de jurisprudenta, in aceeasi ipoteza, s-a considerat ca este exclusa aplicarea dispozitiilor art. 3201 din Codul de procedura penala, judecarea cauzei urmand a se face, pentru toate infractiunile, potrivit procedurii de drept comun (anexele nr. 6-15).

    In argumentarea acestui punct de vedere s-a aratat ca procedura reglementata de dispozitiile sus-mentionate nu poate fi aplicata decat unitar, cu privire la intreaga cauza, iar nu fragmentat, in raport cu fiecare din infractiunile pentru care inculpatul a fost trimis in judecata.

    Si aceasta orientare isi gaseste expresia in jurisprudenta instantei supreme, respectiv Decizia penala nr. 2.551 din 16 august 2012 a Sectiei penale (anexa nr. 6).

    A fost precizata opinia procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in sensul orientarii jurisprudentiale potrivit careia in ipoteza procesului unic cu pluralitate de actiuni substantiale si unicitate de actiune procesuala (ipoteza concursului de infractiuni dedus judecatii in cadrul unui unic proces judiciar) nu sunt aplicabile dispozitiile art. 3201 din Codul de procedura penala, respectiv judecata in cazul recunoasterii vinovatiei, atat din perspectiva procesuala (procedura de judecata, art. 3201 alin. 1-6), cat si substantiala (efecte, art. 3201 alin. 7 fraza I). Recunoasterea faptelor care fac obiectul actului de sesizare si care ar fi fost susceptibile de aplicarea art. 3201 din Codul de procedura penala in absenta unei infractiuni concurente pedepsite cu detentiunea pe viata va putea fi valorificata in contextul circumstantelor atenuante judiciare, conform art. 74 cu referire la art. 76 din Codul penal.

    Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecator Livia Doina Stanciu, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra recursului in interesul legii.

 

   
INALTA CURTE,

    deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

   1. Problema de drept ce a generat practica neunitara

    Prin recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a aratat ca in practica judiciara nationala nu exista un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea dispozitiilor art. 3201 alin. 7 fraza a II-a din Codul de procedura penala, intr-un proces penal avand ca obiect o pluralitate de infractiuni (concurs) in a carei alcatuire intra si o infractiune care se pedepseste cu detentiunea pe viata, iar savarsirea tuturor infractiunilor este recunoscuta de catre inculpat.

   2. Examenul jurisprudential

    Prin recursul in interesul legii se arata ca, in urma verificarii jurisprudentei la nivel national cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 3201 alin. 7 fraza a II-a din Codul de procedura penala, a fost relevata o practica neunitara.

   3. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

   3.1. Potrivit unei orientari jurisprudentiale, in ipoteza mentionata, s-a facut aplicarea procedurii simplificate bazate pe pledoaria de vinovatie exclusiv infractiunilor care nu sunt pedepsite cu detentiune pe viata, concomitent cu aplicarea procedurii de drept comun pentru infractiunea sau infractiunile (in forma consumata sau tentata) a caror sanctiune prevazuta de lege este detentiunea pe viata, ca pedeapsa unica sau alternativa.

   3.2. Intr-o a doua orientare a practicii, in aceeasi ipoteza, s-a considerat ca este exclusa aplicarea dispozitiilor art. 3201 din Codul de procedura penala, judecarea cauzei urmand a se face, pentru toate infractiunile, potrivit procedurii de drept comun.

   4. Opinia procurorului general

    Solutia propusa de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este in sensul celei dea doua orientari jurisprudentiale, potrivit careia intr-un proces unic cu pluralitate de actiuni substantiale si unicitate de actiune procesuala (ipoteza concursului de infractiuni in a carei alcatuire intra si o infractiune care se pedepseste cu detentiunea pe viata) nu sunt aplicabile dispozitiile art. 3201 din Codul de procedura penala, respectiv judecata in cazul recunoasterii vinovatiei, atat din perspectiva procesuala (procedura de judecata, art. 3201 alin. 1-6), cat si substantiala (efecte, art. 3201 alin. 7 fraza I).

    Prin argumentele expuse s-a aratat, in esenta, ca ratiunea institutiei constand in judecata in cazul recunoasterii de vinovatie se subsumeaza ratiunii generale a Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, or in masura in care s-ar impartasi prima orientare de jurisprudenta, scopul legii - o procedura simplificata si mult mai rapida de judecata, cu beneficii atat pentru inculpat, cat si pentru stat -, este eludat si s-ar prefigura astfel o procedura partial simplificata cu beneficii numai pentru inculpat.

    S-a sustinut, totodata, ca cerinta negativa prevazuta de art. 3201 alin. 7 fraza a II-a din Codul de procedura penala are o natura de drept procesual penal si, in consecinta, referirea legiuitorului la actiunea penala are in vedere acceptiunea procesuala a acesteia, care include si ipoteza in care printr-o singura actiune penala procesuala sunt vizate mai multe infractiuni, unele sanctionate cu detentiunea pe viata.

    In opinia inaintata Inaltei Curti s-a precizat ca, chiar daca s-ar aprecia ca referirea legiuitorului la actiunea penala vizeaza aspectul sau substantial, absenta oricarei precizari sau distinctii legale permite concluzia ca ori de cate ori actiunea penala in sens substantial avand ca obiect o infractiune pedepsita cu detentiunea pe viata este alaturata altor actiuni penale substantiale, vizand alte infractiuni, este dedusa judecatii, alaturi de acestea, intr-un proces unic, prin exercitarea unei unice actiuni penale in sens procesual, incidenta art. 3201 alin. 1-6 din Codul de procedura penala este exclusa.

    S-a mai argumentat ca prin conditia impusa de legiuitor, constand in recunoasterea in totalitate a faptelor retinute in actul de sesizare a instantei (art. 3201 alin. 2), s-a urmarit a se inlatura posibilitatea aplicarii mixte, in cadrul aceluiasi proces, atat a procedurii simplificate (pentru faptele recunoscute), cat si a celei de drept comun (pentru faptele nerecunoscute), or daca legiuitorul a exclus aceasta posibilitate in cazul unor fapte care nu cad sub incidenta art. 3201 alin. 7 fraza a II-a (de principiu mai putin grave si susceptibile de aplicarea judecatii in cazul recunoasterii vinovatiei), nu se poate admite ca a acceptat in mod implicit o asemenea aplicare in ipoteza in discutie.

    Prin recursul in interesul legii s-a precizat ca jurisprudenta Curtii Constitutionale permite concluzia ca, in ipoteza in discutie, neaplicarea procedurii si beneficiilor recunoasterii vinovatiei infractiunilor concurente cu infractiunea pedepsita cu detentiunea pe viata nu ar putea fi criticata in mod justificat pentru afectarea principiului egalitatii sau pentru ca ar avea valente discriminatorii.

   5. Raportul asupra recursului in interesul legii

    Proiectul de solutie propus prin raportul intocmit in cauza reflecta a doua solutie identificata de examenul jurisprudential, in sensul ca intr-un proces penal avand ca obiect o pluralitate de infractiuni (concurs), in a carei alcatuire intra si o infractiune care se pedepseste cu detentiunea pe viata, iar savarsirea tuturor infractiunilor este recunoscuta de inculpat, sunt incidente dispozitiile care reglementeaza judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.

    S-a argumentat, in esenta, ca aceasta interpretare a art. 3201 alin. 7 fraza a II-a din Codul de procedura penala corespunde sensului Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, iar referirea la actiunea penala din cuprinsul textului legal analizat vizeaza acceptiunea procesuala a actiunii penale, precum si ca nu este afectat principiul egalitatii in fata legii, prevaland principiul aflarii adevarului si al stabilirii vinovatiei fata de dreptul inculpatului de a solicita sau nu administrarea probatoriului.

   6. Inalta Curte de Casatie si Justitie

    Potrivit art. 6 paragraful 3 lit. d din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, acuzatul are dreptul sa intrebe sau sa solicite audierea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si audierea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii.

    Relativitatea acestui drept, consacrata prin jurisprudenta instantei de contencios a drepturilor omului si legislatia majoritatii statelor europene care au prevazut in dreptul intern elemente de justitie negociata sau proceduri simplificate de tipul pledoariilor de vinovatie, isi gaseste expresia in posibilitatea acuzatului de a renunta la exercitarea dreptului sau de a interoga martorii din proces sau de a administra probatoriul, in fata unei instante independente si impartiale.

    Prin Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, a fost introdus in Codul de procedura penala, articolul art. 3201 prin care este reglementata judecata in cazul recunoasterii vinovatiei, care reprezinta o procedura simplificata de judecata ce are la baza pledoaria de vinovatie a inculpatului. Potrivit expunerii de motive la proiectul legii, aceasta noua institutie pentru dreptul procesual penal roman a fost considerata un raspuns la nevoia de eficacitate a judecatii, contribuind la eliminarea unor proceduri greoaie si deseori inutile pentru stabilirea adevarului judiciar si subsumandu-se exigentelor de ordin calitativ ale actului de justitie.

    Din interpretarea teleologica, sistematica si logica a dispozitiilor art. 3201 din Codul de procedura penala rezulta ca judecata in cazul recunoasterii vinovatiei reprezinta o procedura de sine statatoare, distincta, particulara, de solutionare a cauzei, derogatorie de la judecata potrivit dreptului comun, si care se situeaza inaintea momentului procesual al inceperii cercetarii judecatoresti.

    Ca urmare a ascultarii inculpatului care recunoaste savarsirea faptelor retinute in actul de sesizare a instantei si a constatarii intrunirii tuturor cerintelor prevazute de art. 3201 din Codul de procedura penala, instanta admite cererea de judecare in procedura simplificata si solutioneaza latura penala, dupa cum in mod expres prevede alin. 4 al aceluiasi text legal.

    Vointa legiuitorului este ca judecata sa se desfasoare dupa o procedura speciala cand inculpatul declara personal sau prin inscris autentic ca recunoaste savarsirea faptelor retinute in actul de sesizare, ca solicita ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in faza de urmarire penala, pe care le cunoaste si le insuseste si nu solicita administrarea de probe, cu exceptia inscrisurilor in circumstantiere, iar instanta constata ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat.

    Asadar, consecinta admiterii cererii de judecata in conformitate cu dispozitiile art. 3201 din Codul de procedura penala o constituie stabilirea procedurii speciale de judecata ca unic cadru procesual pentru solutionarea laturii penale.

    Aceasta interpretare a dispozitiilor art. 3201 din Codul de procedura penala raspunde exigentelor privind simplificarea si celeritatea solutionarii cauzelor, care constituie sensul Legii nr. 202/2010 al carei obiect de reglementare l-au constituit unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor.

    Daca vointa legiuitorului ar fi fost de a acorda posibilitatea aplicarii mixte, in cadrul unui unic proces, atat a procedurii simplificate, cat si a procedurii de drept comun, atunci nu s-ar fi prevazut, printre conditiile de aplicare a judecatii in cazul recunoasterii vinovatiei, conditia recunoasterii tuturor faptelor retinute in actul de sesizare a instantei (art. 3201 alin. 2). Lipsa impunerii unei astfel de conditii ar fi insemnat ca, in acelasi proces, sa existe posibilitatea ca faptele recunoscute, ce constituiau infractiuni si erau savarsite de inculpat, sa fie judecate potrivit procedurii accelerate (cu consecinta reducerii limitelor de pedeapsa potrivit art. 3201 alin. 7 fraza I), iar faptele nerecunoscute sa fie judecate potrivit procedurii dreptului comun.

    In acelasi sens sunt si dispozitiile art. 3201 alin. 8 din Codul de procedura penala, in conformitate cu care instanta continua judecata cauzei potrivit procedurii de drept comun atunci cand constata ca probele administrate in cursul urmaririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savarsita de inculpat, fara a face distinctie daca obiectul judecatii il reprezinta una sau mai multe fapte.

    Pe cale de consecinta, in conditiile in care art. 3201 alin. 7 fraza a II-a din Codul de procedura penala exclude de Ia judecata in procedura simplificata cazul in care actiunea penala vizeaza o infractiune care se pedepseste cu detentiune pe viata, contravine ratiunii de reglementare a art. 3201 din Codul procedura penala opinia potrivit careia o cauza poate fi judecata conform unei proceduri combinate/mixte, prin aplicarea procedurii simplificate bazate pe pledoaria de vinovatie in cazul infractiunilor pentru care se prevede sanctiunea cu inchisoarea, concomitent cu aplicarea procedurii de drept comun pentru infractiunea sau infractiunile (in forma consumata sau in forma tentativei) a caror sanctiune prevazuta de lege este detentiunea pe viata, ca pedeapsa unica sau alternativa.

    Intr-o alta ordine de idei, Curtea Constitutionala a statuat prin Decizia 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, ca in raport de continutul art. 3201 din Codul de procedura penala, acordul de recunoastere a vinovatiei are o dubla natura, fiind pe de-o parte o institutie procesuala, iar pe de alta parte, o institutie de drept material. Efectele de drept substantial prevazute de art. 3201 alin. 7 fraza I din Codul de procedura penala, constand in reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, in cazul pedepsei inchisorii, si cu o patrime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege in cazul pedepsei amenzii, intervin numai daca sunt intrunite anumite conditii procedurale.

    Prin urmare, conditia cu caracter negativ reglementata de art. 3201 alin. 7 fraza a II-a din Codul de procedura penala, in conformitate cu care dispozitiile alin. 1-6 ale aceluiasi articol nu se aplica in cazul in care actiunea penala vizeaza o infractiune care se pedepseste cu detentiune pe viata, poate fi examinata numai prin prisma dreptului procesual, iar referirea la actiunea penala din cuprinsul art. 3201 alin. 7 fraza a II-a din Codul de procedura penala, vizeaza acceptiunea procesuala a actiunii penale (exercitarea efectiva a dreptului de a trage Ia raspundere, modalitatea juridica prin care conflictul de drept nascut din savarsirea unei infractiuni este adus in fata organelor judiciare), care include si ipoteza in care mai multe fapte savarsite de acelasi faptuitor dintre care una este infractiune pedepsita cu detentiune pe viata (pluralitate de infractiuni), sunt judecate impreuna in cadrul aceluiasi proces penal, existand o unica actiune penala in sens procesual.

    Ratiunea care a stat la baza excluderii infractiunii pedepsite cu detentiunea pe viata de la judecata potrivit procedurii accelerate isi gaseste cu atat mai mult incidenta intr-un proces penal avand ca obiect o pluralitate de infractiuni in a carei alcatuire intra si o infractiune care se pedepseste cu detentiune pe viata, fiind imperativa prevalenta principiului aflarii adevarului si stabilirea vinovatiei fata de dreptul inculpatului de a solicita sau nu administrarea probatoriului, care nu se pot asigura decat prin judecarea cauzei potrivit dreptului comun. Prin Decizia nr. 198 din 9 aprilie 2013 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 239 din 25 aprilie 2013, Curtea Constitutionala a precizat ca nu se poate vorbi de un proces echitabil in masura in care se neaga principiul aflarii adevarului in favoarea principiului celeritatii procesului penal, astfel ca nu simpla recunoastere a vinovatiei este determinanta pentru a se da eficienta unui proces echitabil desfasurat in limitele legalitatii si impartialitatii, aceasta constituind doar o conditie procedurala, ci stabilirea vinovatiei.

    Neaplicarea procedurii simplificate si a beneficiilor recunoasterii vinovatiei pentru infractiunile concurente cu infractiunea pedepsita cu detentiunea pe viata nu afecteaza principiul egalitatii in fata legii. In acest sens, prin Decizia nr. 975 din 2 noiembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2013, Curtea Constitutionala a aratat ca egalitatea nu inseamna uniformitate, iar procedura de judecata in cazul pledoariei de vinovatie nu reprezinta un drept fundamental si nu capata valente discriminatorii, avand o justificare obiectiva si rezonabila ce tine de gravitatea extrema a faptei comise, pedeapsa detentiunii pe viata fiind ultima pe scara graduala prevazuta de sistemul represiv romanesc.

    Intr-un proces penal cu o singura actiune in sens procesual si o pluralitate de actiuni penale in sens substantial avand ca obiect si o infractiune pedepsita cu detentiunea pe viata, atitudinea de recunoastere a faptelor care ar fi fost susceptibile de aplicarea art. 3201 din Codul de procedura penala poate fi valorificata ca circumstanta atenuanta judiciara potrivit art. 74 cu referire la art. 76 din Codul penal.


    Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 4144 si art. 4145 din Codul de procedura penala, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010,


   
 
    Admite recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

    In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 3201 alin. 7 fraza a II-a din Codul de procedura penala, stabileste ca: Intr-un proces penal avand ca obiect o pluralitate de infractiuni (concurs) in a carei alcatuire intra si o infractiune care se pedepseste cu detentiunea pe viata, iar savarsirea tuturor infractiunilor este recunoscuta de inculpat, judecarea cauzei se face, pentru toate infractiunile, potrivit procedurii de drept comun.

    Obligatorie, potrivit art. 4145 alin. 4 din Codul de procedura penala.

    Pronuntata in sedinta publica, astazi, 18 noiembrie 2013.