Numarul infractiunilor fiscale a crescut in 9 luni cu 45%
Numarul infractiunilor de evaziune fiscala constatate, in noua luni din 2010, de politistii specializati in investigarea fraudelor a crescut cu 45% fata de perioada similara a anului trecut, prejudiciul recuperat prin sechestru asiguratoriu fiind de peste 37 de milioane de euro.
Pentru comiterea de infractiuni fiscale sunt cercetate 8.920 de persoane in 2010, fata de 6.200 in perioada similara a anului 2009, inregistrandu-se o crestere cu 43,87%, informeaza, duminica, Politia Romana.
Totodata, a crescut numarul propunerilor de trimitere in judecata facute de catre structurile specializate ale Politiei Romane, respectiv o crestere cu 47,40%.
De asemenea, numai in ultimele 3 luni, in urma modificarilor legislative,, la nivelul Politiei Romane pentru savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala, au fost retinute 36 de persoane, dintre care 11 au fost arestate preventiv, iar 9 au primit interdictia de a parasi localitatea.
Prin adoptarea OUG 54/2010 privind unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale, structurile de politie si-au reluat o parte din competentele avute pana la modificarea Codului Fiscal in anul 2003, ceea ce a condus la cresterea constatarilor in domeniul evaziunii fiscale.
Totodata, prin adoptarea Hotararii CSAT nr.69/2010, in urma careia au fost constituite grupuri de lucru operationale formate din reprezentanti ai institutiilor cu atributii in domeniu, cooperarea interinstitutionala a fost imbunatatita in combaterea evaziunii fiscale, potrivit Politiei Romane.
Pentru combaterea evaziunii fiscale pe domeniile proritare de actiune, Directia de Investigare a Fraudelor din IGPR a initiat 1.883 actiuni in domeniul producerii si comercializarii produselor energetice, fiind constatate cu 22,33% mai multe infractiuni decat in perioada similara a anului 2009, 456 de actiuni in domeniul producerii si comercializarii alcoolului si a bauturilor alcoolice, fiind descoperite cu 25,87%mai multe infractiuni ca in anul precedent.
Alte 419 actiuni au fost derulate in sfera transporturilor, unde au fost constatate cu 31,80% mai multe infractiuni decat in perioada similara a anului trecut, in timp ce infractiunile constatate in domeniul producerii si comercializarii tutunului si produselor din tutun au crescut cu 406%.
Literatura romana Rezumatele textelor studiate in clasele V-VIII
Teste REZOLVATE pentru examenul de titularizare Limba si Literatura engleza
Modele de texte pentru nota 10 la Evaluarea Nationala clasa a VIII-a
Proiecte Didactice pentru succesul la Titularizare sau Definitivat Educatori
De altfel, in cele 9 luni din 2010, la nivel national, politistii au confiscat peste 150.000.000 tigarete (7.548.206 pachete), din care 37.722.874 in primele 4 luni ale anului 2010, iar diferenta de 113.241.240 in urma activitatilor desfasurate, potrivit prevederilor planului de actiune declansat la nivel national pentru cunoasterea, prevenirea si combaterea activitatilor ilegale cu produse de tutun.
Totodata, a crescut semnificativ nivelul accizelor incasate la bugetul de stat din comertul cu tigari, cu aproximativ 200 %, respectiv la o medie lunara de peste 700.000.000 de lei, fata de 240.000.000 de lei cat s-a incasat in lunile ianuarie-mai.
De asemenea, daca in perioada ianuarie-aprilie 2010 numarul banderolelor de marcaj achizitionate era in jur de 40.000.000, de la declansarea actiunii numarul acestora a ajuns la peste 100.000.000 lunar.
Sursa Mediafax.ro
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri