Legea contenciosului administrativ - Capitolul II - Procedura de solutionare a cererilor in contenciosul administrativ
Art. 7: Procedura prealabila
(1) Inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adreseaza trebuie sa solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vatamata, destinatar al actului, poate introduce plangerea prealabila, in cazul actelor administrative unilaterale, si peste termenul prevazut la alin. (1) , dar nu mai tarziu de 6 luni de la data emiterii actului (Modificat prin Legea nr. 212/2018).
(11) In cazul actului administrativ normativ, plangerea prealabila poate fi formulata oricand (Completat prin Legea nr. 262/2007).
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile si in ipoteza in care legea speciala prevede o procedura administrativ-jurisdictionala, iar partea nu a optat pentru aceasta.
(3) Este indreptatita sa introduca plangere prealabila si persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Plangerea prealabila, in cazul actelor administrative unilaterale, se va introduce in termen de 30 de zile din momentul in care persoana vatamata a luat cunostinta, pe orice cale, de continutul actului. Pentru motive temeinice, plangerea prealabila se poate formula si peste termenul de 30 de zile, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data la care a luat cunostinta, pe orice cale, de continutul acestuia. Termenul de 6 luni prevazut in prezentul alineat, precum si cel prevazut la alin. (1) sunt termene de prescriptie (Modificat prin Legea nr. 212/2007).
(4) Plangerea prealabila, formulata potrivit prevederilor alin. (1) , se solutioneaza in termenul prevazut la art. 2 alin. (1) lit. g) .
(5) In cazul actiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agentia Nationala a Functionarilor Publici, al celor care privesc cererile persoanelor vatamate prin ordonante sau dispozitii din ordonante sau al actiunilor indreptate impotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate intrucat au intrat in circuitul civil si au produs efecte juridice, precum si in cazurile prevazute la art. 2 alin. (2) si la art. 4 nu este obligatorie plangerea prealabila (Modificat prin Legea nr. 212/2018).
(6) Plangerea prealabila in cazul actiunilor care au ca obiect contracte administrative trebuie facuta in termen de 6 luni, care va incepe sa curga
Teste distractive pentru clasa pregatitoare
Pachet Teste REZOLVATE pentru reusita la examenul de titularizare in invatamantul primar - INVATATORI 2 culegeri
Pachet Teste REZOLVATE pentru reusita la examenul de titularizare in invatamantul prescolar - EDUCATORI 2 culegeri
Art. 8: Obiectul actiunii judiciare
(1) Persoana vatamata intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plangerea prealabila sau care nu a primit niciun raspuns in termenul prevazut la art. 2 alin. (1) lit. h) , poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instantei de contencios administrativ si cei care se considera vatamat intr-un drept sau interes legitim al sau prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate in cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plangerea prealabila (Modificat prin Legea nr. 212/2018).
(11) Persoanele fizice si persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invoca apararea unui interes legitim public numai in subsidiar, in masura in care vatamarea interesului legitim public decurge logic din incalcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.
(12) Prin derogare de la dispozitiile alin. (1) , actiunile intemeiate pe incalcarea unui interes legitim public pot avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autoritatii parate sa emita un act sau un alt inscris, respectiv sa efectueze o anumita operatiune administrativa, sub sanctiunea penalitatilor de intarziere sau a amenzii, prevazute la art. 24 alin. (2) (Completat prin Legea nr. 262/2007).
(2) Instanta de contencios administrativ este competenta sa solutioneze litigiile care apar in fazele premergatoare incheierii unui contract administrativ, precum si orice litigii legate de incheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile avand ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt in competenta de solutionare a instantelor civile de drept comun (Modificat prin Legea nr. 212/2018).
(3) La solutionarea litigiilor prevazute la alin. (2) se are in vedere regula dupa care principiul libertatii contractuale este subordonat principiului prioritatii interesului public (Modificat prin Legea nr. 262/2007).
Art. 9: Actiunile impotriva ordonantelor Guvernului
(1) Persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim prin ordonante sau dispozitii din ordonante poate introduce actiune la instanta de contencios administrativ, insotita de exceptia de neconstitutionalitate, in masura in care obiectul principal nu este constatarea neconstitutionalitatii ordonantei sau a dispozitiei din ordonanta (Modificat prin Legea nr. 100/2008).
(2) Instanta de contencios administrativ, daca apreciaza ca exceptia indeplineste conditiile prevazute de art. 29 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, sesizeaza, prin incheiere motivata, Curtea Constitutionala si suspenda solutionarea cauzei pe fond.
(3) Dupa pronuntarea Curtii Constitutionale, instanta de contencios administrativ repune cauza pe rol si da termen, cu citarea partilor. Daca ordonanta sau o dispozitie a acesteia a fost declarata neconstitutionala, instanta solutioneaza fondul cauzei; in caz contrar, actiunea se respinge ca inadmisibila (Modificat prin Legea nr. 262/2007).
(4) In situatia in care decizia de declarare a neconstitutionalitatii este urmarea unei exceptii ridicate in alta cauza, actiunea poate fi introdusa direct la instanta de contencios administrativ competenta, in limitele unui termen de decadere de un an, calculat de la data publicarii deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I (Modificat prin Legea nr. 262/2007).
(5) Actiunea prevazuta de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despagubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonante ale Guvernului, anularea actelor administrative emise in baza acestora, precum si, dupa caz, obligarea unei autoritati publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operatiuni administrative (Modificat prin Legea nr. 262/2007).
Art. 10: Instanta competenta
(1) Litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora de pana la 3.000.000 de lei se solutioneaza in fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de lei se solutioneaza in fond de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege organica speciala nu se prevede altfel (Modificat prin Legea nr. 212/2018).
(11) Cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentand finantarea nerambursabila din partea Uniunii Europene se solutioneaza potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se solutioneaza potrivit rangului autoritatii, conform prevederilor alin. (1) (Completat prin Legea nr. 212/2018).
(2) Recursul impotriva sentintelor pronuntate de tribunalele administrativ-fiscale se judeca de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, iar recursul impotriva sentintelor pronuntate de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel se judeca de Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, daca prin lege organica speciala nu se prevede altfel (Modificat prin Legea nr. 262/2007).
(3) Reclamantul persoana fizica sau juridica de drept privat se adreseaza exclusiv instantei de la domiciliul sau sediul sau. Reclamantul autoritate publica, institutie publica sau asimilata acestora se adreseaza exclusiv instantei de la domiciliul sau sediul paratului (Modificat prin Legea nr. 212/2018).
(4) Competenta teritoriala de solutionare a cauzei se va respecta si atunci cand actiunea se introduce in numele reclamantului de orice persoana de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces (Modificat prin Legea nr. 212/2018).
Art. 11: Termenul de introducere a actiunii
(1) Cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce in termen de 6 luni de la:
(2) Pentru motive temeinice, in cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusa si peste termenul prevazut la alin. (1) , dar nu mai tarziu de un an de la data comunicarii actului, data luarii la cunostinta, data introducerii cererii sau data incheierii procesului-verbal de conciliere, dupa caz (Modificat prin Legea nr. 262/2007).
(21) In cazul suspendarii, potrivit legii speciale, a procedurii de solutionare a plangerii prealabile, termenul prevazut la alin. (1) curge dupa reluarea procedurii, de la momentul finalizarii acesteia sau de la data expirarii termenului legal de solutionare, dupa caz, daca a expirat termenul prevazut la alin. (2) (Completat prin Legea nr. 262/2007).
(3) In cazul actiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agentia Nationala a Functionarilor Publici, termenul curge de la data cand s-a cunoscut existenta actului nelegal, fiind aplicabile in mod corespunzator prevederile alin. (2) .
(4) Ordonantele sau dispozitiile din ordonante care se considera a fi neconstitutionale, precum si actele administrative cu caracter normativ care se considera a fi nelegale pot fi atacate oricand.
(5) Termenul prevazut la alin. (1) este termen de prescriptie, iar termenul prevazut la alin. (2) este termen de decadere.
Art. 12: Documentele necesare
Reclamantul anexeaza la actiune copia actului administrativ pe care il ataca sau, dupa caz, raspunsul autoritatii publice prin care i se comunica refuzul rezolvarii cererii sale. In situatia in care reclamantul nu a primit niciun raspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificata prin numarul si data inregistrarii la autoritatea publica, precum si orice inscris care face dovada indeplinirii procedurii prealabile, daca acest demers era obligatoriu. In situatia in care reclamantul introduce actiune impotriva autoritatii care refuza sa puna in executare actul administrativ emis in urma solutionarii favorabile a cererii ori a plangerii prealabile, va depune la dosar si copia certificata dupa acest act (Modificat prin Legea nr. 262/2007).
Art. 13: Citarea partilor, relatii
(1) La primirea cererii, instanta dispune citarea partilor. Autoritatea publica emitenta va comunica impreuna cu intampinarea actul atacat impreuna cu intreaga documentatie care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare pentru solutionarea cauzei. Instanta poate solicita emitentului orice alte lucrari necesare pentru solutionarea cauzei (Modificat prin Legea nr. 212/2018).
(2) In situatia in care reclamant este un tert in sensul art. 1 alin. (2) sau cand actiunea este introdusa de Avocatul Poporului ori de Ministerul Public, instanta va cere autoritatii publice emitente sa ii comunice de urgenta actul atacat impreuna cu documentatia care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare pentru solutionarea cauzei.
(3) In mod corespunzator situatiilor prevazute la alin. (1) si (2) , dupa caz, se procedeaza si in cazul actiunilor care au ca obiect refuzul de rezolvare a cererii privind un drept recunoscut de lege sau un interes legitim (Modificat prin Legea nr. 262/2007).
(4) Daca autoritatea publica nu trimite in termenul stabilit de instanta lucrarile cerute, conducatorul acesteia va fi obligat, prin incheiere interlocutorie, sa plateasca statului, cu titlu de amenda judiciara, 10 % din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de intarziere nejustificata.
Art. 14: Suspendarea executarii actului
(1) In cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, dupa sesizarea, in conditiile art. 7, a autoritatii publice care a emis actul sau a autoritatii ierarhic superioare, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ unilateral pana la pronuntarea instantei de fond. In cazul in care persoana vatamata nu introduce actiunea in anularea actului in termen de 60 de zile, suspendarea inceteaza de drept si fara nicio formalitate.
(2) Instanta solutioneaza cererea de suspendare, de urgenta si cu precadere, cu citarea partilor. Procedura prevazuta la art. 200 si 201 din Codul de procedura civila nu este aplicabila. Intampinarea este obligatorie si se depune la dosarul cauzei cu cel putin 3 zile inainte de termenul de judecata. Reclamantul va lua cunostinta de continutul intampinarii de la dosarul cauzei. Instanta poate acorda un nou termen de judecata in cazul in care reclamantul solicita amanarea pentru a lua cunostinta de continutul intampinarii (Modificat prin Legea nr. 212/2018).
(3) Cand in cauza este un interes public major, de natura a perturba grav functionarea unui serviciu public administrativ, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusa si de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicandu-se in mod corespunzator.
(4) Hotararea prin care se pronunta suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.
(5) In ipoteza in care se emite un nou act administrativ cu acelasi continut ca si cel suspendat de catre instanta, acesta este suspendat de drept, in acest caz nu este obligatorie plangerea prealabila.
(6) Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleasi motive.
(7) Suspendarea executarii actului administrativ are ca efect incetarea oricarei forme de executare, pana la expirarea duratei suspendarii (Modificat prin Legea nr. 262/2007).
Art. 15: Solicitarea suspendarii prin actiunea principala
(1) Suspendarea executarii actului administrativ unilateral poate fi solicitata de reclamant, pentru motivele prevazute la art. 14, si prin cererea adresata instantei competente pentru anularea, in tot sau in parte, a actului atacat, in acest caz, instanta poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, pana la solutionarea definitiva a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odata cu actiunea principala sau printr-o actiune separata, pana la solutionarea actiunii in fond (Modificat prin Legea nr. 212/2018).
(2) Dispozitiile art. 14 alin. (2) -(7) se aplica in mod corespunzator (Modificat prin Legea nr. 262/2007).
(3) Hotararea data cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4) , nu suspenda executarea.
(4) In ipoteza admiterii actiunii de fond, masura suspendarii, dispusa in conditiile art. 14, se prelungeste de drept pana la solutionarea definitiva a cauzei, chiar daca reclamantul nu a solicitat suspendarea executarii actului administrativ in temeiul alin. (1) (Modificat prin Legea nr. 212/2018).
Art. 16: Introducerea in cauza a functionarului
(1) Cererile in justitie prevazute de prezenta lege pot fi formulate si personal impotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea, adoptarea sau incheierea actului ori, dupa caz, care se face vinovata de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, daca se solicita plata unor despagubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru intarziere. In cazul in care actiunea se admite, persoana respectiva poate fi obligata la plata despagubirilor, solidar cu autoritatea publica parata (Modificat prin Legea nr. 212/2018).
(2) Persoana actionata astfel in justitie il poate chema in garantie pe superiorul sau ierarhic, de la care a primit ordin scris sa elaboreze sau sa nu elaboreze actul.
Art. 161. – Cand raportul juridic dedus judecatii o impune, instanta de contencios administrativ va pune in discutia partilor necesitatea introducerii in cauza a altei persoane. Daca niciuna dintre parti nu solicita introducerea in cauza a tertului si instanta apreciaza ca pricina nu poate fi solutionata fara participarea tertului, aceasta va respinge cererea fara a se pronunta in fond (Modificat prin Legea nr. 212/2018).
Art. 17: Judecarea cererilor
(1) Cererile adresate instantei se judeca in sedinta publica, in completul stabilit de lege. Intampinarea este obligatorie si se va comunica reclamantului cu cel putin 15 zile inainte de primul termen de judecata (Modificat prin Legea nr. 212/2018).
(2) Pentru cererile formulate in baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare (Modificat prin Legea nr. 212/2018).
(3) Hotararile se redacteaza si se motiveaza in cel mult 30 de zile de la pronuntare, (Modificat prin Legea nr. 262/2007).
Art. 18: Solutiile pe care le poate da instanta
(1) Instanta, solutionand cererea la care se refera art. 8 alin. (1) , poate, dupa caz, sa anuleze, in tot sau in parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea publica sa emita un act administrativ, sa elibereze un alt inscris sau sa efectueze o anumita operatiune administrativa (Modificat prin Legea nr. 262/2007).
(2) Instanta este competenta sa se pronunte, in afara situatiilor prevazute la art. 1 alin. (6) , si asupra legalitatii operatiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecatii (Modificat prin Legea nr. 262/2007).
(3) In cazul solutionarii cererii, instanta va hotari si asupra despagubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, daca reclamantul a solicitat acest lucru.
(4) Atunci cand obiectul actiunii in contencios administrativ il formeaza un contract administrativ, in functie de starea de fapt, instanta poate:
(5) Solutiile prevazute la alin. (1) si alin. (4) lit. b) si c) pot fi stabilite sub sanctiunea unei penalitati aplicabile partii obligate, pentru fiecare zi de intarziere (Modificat prin Legea nr. 262/2007).
(6) In toate situatiile, instanta poate stabili, prin dispozitiv, la cererea partii interesate, un termen de executare, precum si amenda prevazuta la art. 24 alin. (2) (Modificat prin Legea nr. 262/2007).
Art. 19: Termenul de prescriptie pentru despagubiri
(1) Cand persoana vatamata a cerut anularea actului administrativ, fara a cere in acelasi timp si despagubiri, termenul de prescriptie pentru cererea de despagubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoasca intinderea pagubei.
(2) Cererile se adreseaza instantelor de contencios administrativ competente, in termenul de un an prevazut la art. 11 alin. (2) .
(21) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica, in mod corespunzator, si contractelor administrative (Modificat prin Legea nr. 262/2007).
(3) Cererile prevazute la alin. (2) se supun normelor prezentei legi in ceea ce priveste procedura de judecata si taxele de timbru.
Art. 20: Recursul
(1) Hotararea pronuntata in prima instanta poate fi atacata cu recurs, in termen de 15 zile de la comunicare.
(2) Recursul suspenda executarea si se judeca de urgenta. Procedura prevazuta la art. 493 din Codul de procedura civila nu se aplica in materia contenciosului administrativ (Modificat prin Legea nr. 212/2018).
(3) In cazul admiterii recursului, instanta de recurs, casand sentinta, va rejudeca litigiul in fond. Cand hotararea primei instante a fost pronuntata fara a se judeca fondul ori daca judecata s-a facut in lipsa partii care a fost nelegal citata atat la administrarea probelor, cat si la dezbaterea fondului, cauza se va trimite, o singura data, la aceasta instanta. In cazul in care judecata in prima instanta s-a facut in lipsa partii care a fost nelegal citata la administrarea probelor, dar a fost legal citata la dezbaterea fondului, instanta de recurs, casand sentinta, va rejudeca litigiul in fond (Modificat prin Legea nr. 76/2012).
Art. 21 – (1) Constituie motiv de revizuire, care se adauga la cele prevazute de Codul de procedura civila, pronuntarea hotararilor ramase definitive prin incalcarea principiului prioritatii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
(2) Sunt supuse revizuirii, pentru motivul prevazut la alin. (1) , si hotararile definitive care nu evoca fondul.
(3) Cererea de revizuire se introduce in termen de o luna de la data comunicarii hotararii definitive si se solutioneaza de urgenta si cu precadere (Modificat prin Legea nr. 212/2018).
Intoarce-te la CUPRINSUL Legii contenciosului administrativ dand CLICK AICI!
Redactia E-Juridic are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul juridic cu toate ramificatiile sale. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de proiecte de legi, acte adoptate si noutati legislative. Va explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri