Proprietarii terenurilor invecinate sunt obligati sa contribuie la granituire prin reconstituirea hotarului si fixarea semnelor corespunzatoare, suportand, in mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.
Jurisprudenta
"Granituirea constituie o operatie de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre doua proprietati vecine si care pot avea loc prin conventia partilor sau prin hotarire judecatoreasca. Hotarnicia chiar stabilita prin hotarire judecatoreasca, nu constituie insa lucru judecat in privinta portiunilor de teren cu privire la care s-a constatat o impresurare si o contestatie. O asemenea constatare facuta cu ocazia hotarniciei lasa deschisa calea actiunii in revendicare, pe calea contestatiei la hotarnicie sau pe cale principala. In aceasta actiune, reala, de hotarnicie partile, avind o situatie egala cu privire la sarcina probei, ca in orice actiune ce are caracterul unui iudicium duplex, pot sa ceara administrarea de dovezi spre a stabili traseul ce trebuia sa-l urmeze hotarul si pe care apoi sa se fixeze semnele exterioare dintre proprietatile lor invecinate. De aici rezulta concluzia ca actiunea in granituire poate avea loc si in cazul in care, desi exista intre proprietatile invecinate semne exterioare de delimitare, totusi sint indoieli ca ar fi amplasate pe traseul hotarului dintre proprietati, stabilit prin vointa partilor sau pe cale judiciara."
Tribunalul Suprem, Sectia Civila, decizia nr. 918 din 1 iunie 1971, publicata in „ Repertoriu de practica judiciara in materie civila a Tribunalului Suprem si a altor instante judecatoresti pe anii 1969-1975”
"Actiunea in granituire este o actiune petitorie, intrucit are ca scop delimitarea proprietatilor limitrofe, spre deosebire de actiunea pentru stramutarea de hotare, care este posesorie. Actiunea in granituire nu implica, prin urmare, obligatia reclamantului de a dovedi dreptul sau de proprietate cu privire la portiunile de teren asupra carora are a se stabili hotarnicia. Cind prin actiunea in granituire se cere insa o parte determinata din terenul limitrof, pe care vecinul ar detine-o fara drept, granituirea implica o revendicare, iar reclamantul trebuie sa-si dovedeasca dreptul."
Tribunalul Suprem, Sectia civila, decizia nr. 15 din 7 ianuarie 1970, publicata in „ Repertoriu de practica judiciara in materie civila a Tribunalului Suprem si a altor instante judecatoresti pe anii 1969-1975”
"In principiu, granituirea reprezinta o opratie de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre doua proprietati vecine, actiune exercitata in scopul stabilirii traseului real pe care trebuie sa il urmeze hotarul, fiind intemeiata pe dispozitiile art.584 din Codul civil
De aici rezulta ca granituirea, menita sa apere dreptul de proprietate, se poate dispune atat in cazul inexistentei unei delimitari intre proprietati, cat si in situatia in care astfel de semne exterioare exista, dar sunt contestate de parti.
Totodata este necesar, ca o grantuire dispusa prin hotarare judecatoreasca sa rezolve contestatiile si pretentiile partilor cu caracter revendicativ, dar si sa tina seama de transformarile produse in configuratia terenurilor din cauze care nu le sunt imputabile, pentru a se asigura o folosinta utila a proprietatilor."
(Constantin Crisu, Stefan Crisu, "Practica si literatura juridica 1994-1997; Curtea Suprema de Justitie, sectia civila, decizia nr.1330 din 5 mai 1995)
