Spete - drept de proprietate (pct. 1 - 5)

1. Obligarea Guvernului de a elabora si a supune spre adoptare un proiect de lege, intr-un anumit domeniu de activitate, nu este neconstitutionala, deoarece Guvernul fiind investit, potrivit art. 102 din Constitutie, pe baza votului de incredere acordat de Parlament, o asemenea obligatie nu contravine raporturilor constitutionale dintre Parlament si Guvern.

Prin Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992 cu privire la constitutionalitatea unor prevederi ale Legii privind masuri premergatoare reglementarii situatiei juridice a unor imobile trecute in proprietatea statului dupa
23 august 1944, publicata in M.Of. nr. 48 din 4 martie 1993, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Avand in vedere ca sesizarile de neconstitutionalitate sus-mentionate privesc aceeasi lege, prin incheierea din data de 28 octombrie 1992 s-a dispus conexarea lor.
 
Grupul de deputati contesta constitutionalitatea dispozitiilor art. 1 si art. 2 din legea in discutie pe motiv ca acestea au fost stabilite printr-o lege ordinara, desi, afectand regimul general al proprietatii, nu puteau fi adoptate, potrivit art. 72 lit. k) din Constitutie, decat prin lege organica. De asemenea, in sesizare se sustine ca au fost incalcate dispozitiile art. 49 din Constitutie, care prevede in mod limitativ cazurile de restrangere a exercitiului unor drepturi sau libertati, intrucat prevederile considerate neconstitutionale nu se incadreaza in nici unul din cazurile respective. In sesizare se mai precizeaza ca prin art. 2 din lege se modifica implicit art. 53 din Legea privatizarii societatilor comerciale nr. 58/1991 care, deoarece priveste regimul general al proprietatii, este o lege organica si, deci, nu putea fi modificata printr-o lege ordinara.
 
Curtea Suprema de Justitie considera ca art. 5 din Legea privind masuri premergatoare reglementarii situatiei juridice a unor imobile trecute in proprietatea statului dupa 23 august 1944 incalca principiul separatiei puterilor intr-un stat de drept, precum si prevederile art. 21 si art. 125 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora realizarea justitiei este atributul exclusiv al puterii judecatoresti, constituind, astfel, o imixtiune neconstitutionala a puterii legislative in activitatea de judecata.
 
Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala a solicitat celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, punctul lor de vedere asupra sesizarilor primite.

 
In punctul de vedere exprimat de Senat se considera ca atat legea, in ansamblul sau, cat si art. 1, 2 si 5 ce fac obiectul sesizarilor sunt constitutionale, intrucat legea are caracter temporar si un continut exclusiv procedural, ea nefiind nici constitutiva si nici translativa de drepturi de proprietate, astfel ca regimul juridic al proprietatii este neafectat.
 
Guvernul, in punctul sau de vedere, arata ca dispozitiile art. 1 si 2 sunt constitutionale, deoarece nu incalca prevederile art. 72 lit. k) din Constitutie, ele avand drept scop luarea de masuri speciale prin care se asigura premisele necesare pentru inlaturarea unor nedreptati facute anumitor persoane in trecut.
 
Cat priveste dispozitiile art. 5 din lege, in punctul de vedere exprimat de Guvern se arata ca acestea contravin, pe de o parte, dispozitiilor art. 21 si 49 din Constitutie, iar, pe de alta parte, constituie o imixtiune a puterii legislative in activitatea de judecata, fiind astfel neconstitutionale.
 
Camera Deputatilor nu a comunicat punctul sau de vedere. 

Curtea Constitutionala, vazand sesizarile grupului de deputati si ale Curtii Supreme de Justitie, punctele de vedere exprimate de catre Senat si Guvern, precum si concordanta dintre textele legale ce fac obiectul sesizarilor si dispozitiile constitutionale, retine urmatoarele:
 
1. Dispozitiile art. 1 din legea in discutie privesc obligativitatea Guvernului ca, in termen de 6 luni de la adoptarea acestei legi, sa prezinte Parlamentului un proiect de lege privind reglementarea situatiei juridice a imobilelor existente in proprietatea statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, trecute in proprietatea acestuia sau a organizatiilor cooperatiste in virtutea unor acte normative ori a unor acte cu caracter individual, emise dupa 23 august 1944 de organele puterii sau administratiei de stat sau de alte organe ale statului sau preluate de acestea prin exces de putere ori fara titlu.
 
Obligarea Guvernului de a elabora si supune spre adoptare un proiect de lege, intr-un anumit domeniu de activitate, nu este neconstitutionala, deoarece Guvernul fiind investit, potrivit art. 102 din Constitutie, pe baza votului de incredere acordat de Parlament, o asemenea obligatie nu contravine raporturilor constitutionale dintre Parlament si Guvern. De asemenea, prin stabilirea acestei obligatii nu se incalca dreptul de initiativa legislativa al Guvernului, prevazut de art. 73 din Constitutie, intrucat dispozitiile art. 1 nu prefigureaza continutul viitorului proiect de lege, ci, instituind numai obligatia de a-l prezenta, reglementeaza unele aspecte privind desfasurarea procesului legislativ in domeniul de activitate ce face obiectul legii. Este o caracteristica ce rezulta cu pregnanta si din prevederile art. 4 referitoare la intocmirea situatiei centralizate pe judete a imobilelor la care se refera legea si ale art. 6 referitoare la elaborarea unei metodologii pentru intocmirea situatiilor respective.
 
2. Cel de-al doilea motiv de neconstitutionalitate invocat priveste textul art. 2 din aceeasi lege.
 
La alin. 1 din acest articol se prevede ca, pana la data adoptarii legii privind reglementarea situatiei juridice a unor imobile, se interzice instrainarea, ca active ale agentilor economici sau in orice alt mod, cu orice titlu, a imobilelor respective, precum si demolarea sau schimbarea destinatiei lor economice.
 
Art. 41 din Constitutie garanteaza dreptul de proprietate cu toate dezmembramintele sale. Pentru acest motiv, regimul general al proprietatii este de domeniul legii organice, potrivit art. 72 lit. k) din Constitutie, fiind un drept fundamental intr-un stat de drept. Pe cale de consecinta, interdictia de instrainare a unor bunuri, chiar pe o durata limitata, prevazuta de alin. (1) al art. 2, inlaturand dreptul de dispozitie al proprietarului, nu poate fi instituita decat tot prin lege organica, intrucat acest drept este de esenta regimului juridic general al proprietatii. Este de principiu ca o derogare - cum este interdictia de instrainare, ce reprezinta o derogare de la un atribut fundamental al dreptului de proprietate - poate fi stabilita numai printr-o lege de aceeasi natura cu aceea a legii de la care se deroga. Altminteri, insusi regimul juridic diferit, cu caracter imperativ, instituit de Constitutie, pentru legile constitutionale, organice si ordinare, precum si garantia constitutionala pe care acest regim il asigura, ar fi incalcate.
 
In acelasi sens, Legea nr. 58/1991 cuprinde reguli care, prin natura lor, fac parte din regimul juridic general al proprietatii, intrucat vizeaza elementele esentiale ale acestui drept - posesia, folosinta si dispozitia -, precum si reguli ce contureaza regimul juridic al conditiilor tehnico-materiale si organizatorice pentru functionarea fondurilor prevazute de aceasta lege. Primele reprezinta o realitate juridica ce, evocand o anumita esenta, reclama legea organica, pe cand celelalte reprezinta o alta realitate juridica, de importanta mai redusa, ce nu fac parte din regimul general al proprietatii. Interdictia de instrainare a activelor constituie, insa, o derogare de la prevederile acestei legi ce vizeaza prima categorie de norme.

Fata de cele aratate, rezulta ca interdictia de instrainare prevazuta la art. 2 alin. (1) este neconstitutionala, fiind instituita printr-o lege ordinara. Mai mult, Parlamentul nici nu putea adopta, la data de 14 octombrie 1992, o asemenea interdictie. Potrivit art. 60 alin. (4) din Constitutie, dupa expirarea mandatului si pana la intrunirea legala a noului Parlament, mandatul Parlamentului anterior se prelungeste insa cu anumite restrictii ce rezulta din interdictia revizuirii Constitutiei sau a adoptarii, modificarii ori abrogarii de legi organice. Or, la data adoptarii legii in discutie, alegerile parlamentare avusesera loc la 27 septembrie 1992 si deci mandatul Parlamentului expirase, acesta exercitandu-si prerogativele in perioada de prorogare.
 
In ce priveste prevederile art. 49 din Constitutie, este de mentionat ca ele nu sunt aplicabile, intrucat interdictia instrainarii instituita de art. 2 alin. 1 este afectata de un termen incert - pana cand se va adopta legea mentionata de art. 1 -, Parlamentul neputand fi obligat prin lege sa adopte o anumita reglementare. Daca, ipotetic, nu ar adopta aceasta reglementare, ar insemna ca interdictia respectiva este definitiva. Or aceasta este contrar prevederilor art. 49, fiind incalcat atat principiul proportionalitatii restrangerii exercitiului unor drepturi, prevazut de alin. (2) al art. 49, cat si regimul dreptului de proprietate, prevazut de art. 41 si 135 din Constitutie, indeosebi alineatul ultim al art. 135, potrivit caruia proprietatea este inviolabila.
 
In ce priveste dispozitiile alin. (2) al art. 2, intrucat reprezinta o masura de protectie a chiriasilor constand, in esenta, in interdictia schimbarii situatiei juridice a locatarilor pana la adoptarea viitoarei reglementari si, deci, se refera la contractul de locatiune, acestea puteau fi adoptate pe calea unei legi ordinare. De aceasta data nu se mai poate sustine ca ar fi incalcat dreptul de proprietate, asa cum rezulta din insusi continutul alineatului, situatia juridica a chiriasilor nefiind o problema de ordin constitutional in raport cu dispozitiile referitoare la proprietate. Este de precizat, totodata, ca referirea din text la alin. (1) are in vedere data adoptarii viitoarei reglementari prevazute la art. 1 din lege, astfel incat lipsa primului alineat nu afecteaza continutul reglementarii. In ce priveste continutul alin. (3), trimiterea la alin. (1) devine caduca, fiind lipsita de obiect.
 
3. Cea de-a treia norma legala considerata ca neconstitutionala prin sesizarea Curtii Supreme de Justitie se refera la art. 5, potrivit caruia, pana la adoptarea viitoarei legi se suspenda din oficiu judecarea proceselor de orice natura privitoare la bunurile ce fac obiectul art. 1 din legea in discutie, precum si executarea hotararilor judecatoresti definitive pronuntate cu privire la asemenea bunuri.
Aceasta prevedere incalca raporturile constitutionale dintre puterea legislativa si cea judecatoreasca. In virtutea principiului separatiei puterilor in stat, Parlamentul nu are dreptul sa intervina in procesul de realizare a justitiei. Dreptul de control al Parlamentului se exercita si asupra modului cum functioneaza organele puterii judecatoresti, el stabilind, in acest scop, regulile dupa care se desfasoara activitatea de judecata. Potrivit Constitutiei, acest drept, insa, se poate exercita numai cu respectul autoritatii lucrului judecat si fara a impiedica instantele judecatoresti de a-si exercita misiunea lor, prevazuta de art. 125 din Constitutie, de realizare a justitiei.

O imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecatoreasca in imposibilitatea de a functiona, chiar daca numai cu referire la o anumita categorie de cauze si pentru o anumita perioada de timp, ar avea drept consecinta ruperea echilibrului constitutional dintre aceste autoritati. De aceea, o dispozitie legala prin care se suspenda cursul judecatii sau executarea hotararilor judecatoresti definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstitutionala.
 
Cele aratate nu exclud posibilitatea autoritatilor judecatoresti ca, in conditiile legii, sa suspende judecata sau executarea unei hotarari judecatoresti, precum si, in cazul exercitarii cailor de atac, sa desfiinteze sau sa modifice o hotarare care nu ar fi legala sau temeinica.

2. Exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizata, iar legiuitorul este indreptatit sa stabileasca continutul si limitele dreptului de proprietate, in temeiul art. 44 alin. (1) teza a doua si art. 136 alin. (5) din Constitutie.

Prin Decizia nr. 276 din 21 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 22 alin. (1) si (5) si art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicata in M.Of. nr. 339 din 14 aprilie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, avand in vedere jurisprudenta instantei de contencios constitutional in aceasta materie.
                 
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, se sustine ca prevederile art. 22 alin. (1) si (5) din Legea nr. 10/2001 contravin dispozitiilor art. 21 din Constitutie, prin limitarea dreptului de a se adresa justitiei in vederea solicitarii de masuri reparatorii, in temeiul Legii nr. 10/2001, si prin instituirea caracterului obligatoriu al unei jurisdictii administrative, asa cum este, in opinia autorului exceptiei, procedura reglementata prin actul normativ criticat.
 
Se mai arata ca prevederile art. 45 alin. (5) incalca art. 21 alin. (1), (2) si (3) din Legea fundamentala, precum si dreptul constitutional la proprietate, prin limitarea termenului de prescriptie a actiunii in justitie.
 
Tribunalul Alba - Sectia civila considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
 
Avocatul Poporului considera ca prevederile legale criticate sunt constitutionale. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Curtea examinand incheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2) si ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
 
Potrivit incheierilor de sesizare a Curtii Constitutionale din data de 18 octombrie 2005, obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie prevederile art. 21 alin. (1) si (5) si art. 50 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005.
 
Legea nr. 10/2001 a fost modificata si completata prin titlul I cuprins in Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.
 
In temeiul art. VII din titlul I al Legii nr. 247/2005, Legea nr. 10/2001 a fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, astfel incat Curtea constata ca, in prezent, in urma renumerotarii textelor, art. 21 alin. (1) si (5) a devenit art. 22 alin. (1) si (5), iar art. 50 alin. (5) a devenit art. 45 alin. (5), cu acelasi cuprins, si anume:
  - Art. 22 alin. (1) si (5): “(1) Persoana indreptatita va notifica in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi persoana juridica detinatoare, solicitand restituirea in natura a imobilului. In cazul in care sunt solicitate mai multe imobile, se va face cate o notificare pentru fiecare imobil. (...)
  (5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevazut pentru trimiterea notificarii atrage pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.”
  - Art. 45 alin. (5): “Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la actiune se prescrie in termen de un an de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.”
 
In opinia autorului exceptiei, prevederile contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse in art. 21 - Accesul liber la justitie, si art. 44 - Dreptul de proprietate privata.
 
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca prevederile art. 22 alin. (1) si (5), precum si ale art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 au mai facut obiect al controlului de constitutionalitate, prin raportare la aceleasi dispozitii din Legea fundamentala, invocate si in prezenta cauza, si cu o motivare asemanatoare, Curtea respingand in mod constant exceptiile de neconstitutionalitate invocate.
Astfel, prin Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 315 din 9 aprilie 2004, Curtea a constatat ca prevederile art. 21 alin. (1) si (5) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 22 alin. (1) si (5), sunt constitutionale, statuand ca, prin reglementarea dedusa controlului, legiuitorul a dat expresie competentei sale constitutionale de a stabili continutul si limitele dreptului de proprietate, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie.
 
De asemenea, prin Decizia nr. 427 din 18 noiembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, analizand compatibilitatea art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 45 alin. (5), cu dispozitiile art. 21 alin. (1) si (2) si art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie, Curtea a retinut ca textul de lege criticat recunoaste dreptul titularului la exercitarea actiunii in constatarea nulitatii absolute a actelor juridice de instrainare a imobilelor preluate in mod abuziv si asigura posibilitatea de valorificare a acestuia in cadrul unui termen, impus de ratiuni sociale majore, cum ar fi evitarea unor stari de incertitudine prelungite in ceea ce priveste raporturile juridice civile.
 
In legatura cu pretinsa incalcare a dispozitiilor art. 44 din Constitutie, prin aceeasi decizie Curtea, respingand exceptia, a statuat ca exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizata, iar legiuitorul este indreptatit sa stabileasca continutul si limitele dreptului de proprietate, in temeiul art. 44
alin. (1) teza a doua si art. 136 alin. (5) din Constitutie.
 
In prezenta cauza, autorul exceptiei mai sustine ca prevederile art. 22 alin. (5) din Constitutie contravin dispozitiilor art. 21 din Legea fundamentala, prin instituirea caracterului obligatoriu al unei jurisdictii administrative, asa cum este, in opinia autorului exceptiei, procedura reglementata prin actul normativ criticat.
 
Analizand aceste sustineri, Curtea constata ca s-a mai pronuntat anterior asupra constitutionalitatii procedurii notificarii instituite prin textul de lege criticat, prin raportare la dispozitiile art. 21 alin. (4) din Legea fundamentala, referitoare la caracterul facultativ si gratuit al jurisdictiilor administrative. Astfel, prin Decizia nr. 307 din 14 iunie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 666 din 26 iulie 2005, Curtea a retinut ca prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, in prezent art. 22, instituie obligativitatea procedurii administrative prealabile a notificarii pentru obtinerea reparatiilor in natura sau prin echivalent pe care legea le prevede, si nu o jurisdictie speciala administrativa.
 
Solutiile pronuntate in deciziile anterior mentionate, precum si considerentele ce au stat la baza acestora isi mentin valabilitatea si in prezenta cauza, intrucat nu au fost aduse elemente noi, de natura a determina o reconsiderare a jurisprudentei Curtii Constitutionale.

3. Instituind sanctiunea nulitatii absolute, potrivit dispozitiilor legislatiei civile aplicabile la data incheierii actului juridic, printre altele, si in privinta actelor de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate in favoarea persoanelor care nu erau indreptatite, in conditiile legii, reprezinta consacrarea legala a principiilor constitutionale privind garantarea si ocrotirea proprietatii private, cuprinse in art. 44 alin. (1) teza intai si alin. (2) teza intai din Legea fundamentala.

Prin Decizia nr. 275 din 21 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor
art. 14 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 si a prevederilor art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicata in M.Of. nr. 339 din 14 aprilie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Autorul exceptiei solicita admiterea acesteia, sustinand, in esenta, ca prevederile art. 14 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 contravin dispozitiilor art. 44 din Constitutie, deoarece permit reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor fostelor cooperative agricole de productie situate in extravilan, pe sole stabilite de Comisia de aplicare a prevederilor Legii nr. 18/1991 si nu neaparat pe vechile amplasamente. Se mai arata ca acest fapt echivaleaza cu o expropriere abuziva in interes privat, contravenind dispozitiilor art. 44 alin. (3) si (4) din Legea fundamentala. In ceea ce priveste prevederile art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997, se sustine ca acest text de lege incalca dreptul de proprietate privata, deoarece nu sanctioneaza cu nulitatea absoluta titlurile de proprietate eliberate pe alte amplasamente ale terenurilor decat cele initiale.
 
Reprezentantul partilor Gheorghe Dumitru, Elena Radu, Paraschiv Macavei si Lazarica Stoian solicita respingerea exceptiei, aratand ca prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 permite fostilor proprietari sa beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate in situatia in care aceasta nu mai poate fi realizata pe vechiul amplasament al terenului. Referitor la dispozitiile art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997, se arata ca acest text de lege reglementeaza controlul judecatoresc al legalitatii titlurilor de proprietate emise de Comisia de aplicare a prevederilor Legii nr. 18/1991 si nu contravine dispozitiilor constitutionale invocate.
 
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca neintemeiata, aratand ca textele de lege criticate sunt in conformitate cu dispozitiile constitutionale privind garantarea dreptului de proprietate privata.
               
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca textele de lege criticate, reglementand posibilitatea atribuirii efective a terenurilor, printr-un act administrativ al Comisiei de aplicare a prevederilor Legii nr. 18/1991, si pe alte amplasamente decat cele initiale, contravin dispozitiilor art. 44 din Constitutie, referitoare la dreptul de proprietate privata.
 
Tribunalul Dambovita - Sectia civila considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Avocatul Poporului considera ca textele de lege criticate sunt constitutionale.
 
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Curtea examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie prevederile art. 14 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, si ale art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, modificat prin titlul V articolul unic pct. 1 din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, potrivit carora:
- Art. 14 alin. (2) din Legea nr. 18/1991: “(2) Atribuirea efectiva a terenurilor se face, in zona colinara, de regula, pe vechile amplasamente, iar in zonele de campie, pe sole stabilite de comisie si nu neaparat pe vechile amplasamente ale proprietatii, in cadrul perimetrelor actuale ale cooperativelor agricole de productie.”
- Art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997: “(1) Sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit dispozitiilor legislatiei civile, aplicabile la data incheierii actului juridic, urmatoarele acte emise cu incalcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale prezentei legi:
a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, in favoarea persoanelor care nu erau indreptatite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt:
(i) actele de reconstituire in favoarea unor persoane care nu au avut niciodata teren in proprietate predat la cooperativa agricola de productie sau la stat sau care nu au mostenit asemenea terenuri;
(ii) actele de reconstituire si constituire in favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale fostilor proprietari, solicitate de catre acestia, in termen legal, libere la data solicitarii, in baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 si a prezentei legi, precum si actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public in acest scop;
(iii) actele de reconstituire si constituire a dreptului de proprietate in favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost inscrisi in cooperativa agricola de productie, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate;
(iv) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise dupa eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris in registrele de transcriptiuni si inscriptiuni sau, dupa caz, intabulat in cartea funciara, precum si actele de instrainare efectuate in baza lor;
(v) actele de reconstituire si constituire a dreptului de proprietate in masura in care au depasit limitele de suprafata stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991;
(vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au detinut anterior in proprietate astfel de terenuri.”
 
In opinia autorului exceptiei, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse in art. 44 - dreptul de proprietate privata.
 
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine urmatoarele:
 
Prevederile art. 14 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 instituie regula reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor fostelor cooperative agricole de productie, situate in extravilan, pe vechile amplasamente, in zona colinara, iar in zonele de campie, pe sole stabilite prin decizii ale comisiilor de aplicare a prevederilor Legii nr. 18/1991, cu respectarea insa a perimetrelor actuale ale fostelor cooperative de productie.
Contrar sustinerilor autorului exceptiei, Curtea constata ca textul de lege criticat reprezinta o norma de garantare a proprietatii private, iar imprejurarea ca reconstituirea dreptului de proprietate se poate face, in zona de campie, si pe alt amplasament decat cel initial, este in deplina conformitate cu dispozitiile art. 44 alin. (1) teza a doua, potrivit careia continutul si limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege.

Curtea constata ca invocarea pretinsei neconstitutionalitati a textelor de lege criticate fata de dispozitiile constitutionale cuprinse in art. 44 alin. (2) teza a doua, referitoare la dobandirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor de catre straini si apatrizi, alin. (3) privind exproprierea, alin. (4) cu privire la nationalizare, alin. (5) si (6) referitoare la posibilitatea folosirii subsolului oricarei proprietati imobiliare de catre autoritatea publica si la despagubirile cuvenite proprietarului, alin. (7) privind obligatia proprietarului de a asigura buna vecinatate si protectia mediului, alin. (8) referitor la imposibilitatea confiscarii averii dobandite licit si prezumtia dobandirii licite, precum si alin. (9) in legatura cu posibilitatea confiscarii bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infractiuni, nu este relevanta in cauza.
 
In ceea ce priveste art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997, Curtea retine ca acest text de lege, instituind sanctiunea nulitatii absolute, potrivit dispozitiilor legislatiei civile aplicabile la data incheierii actului juridic, printre altele, si in privinta actelor de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate in favoarea persoanelor care nu erau indreptatite, in conditiile legii, reprezinta consacrarea legala a principiilor constitutionale privind garantarea si ocrotirea proprietatii private, cuprinse in art. 44 alin. (1) teza intai si alin. (2) teza intai din Legea fundamentala.

4. Curtea nu se poate pronunta cu privire la o eventuala redactare defectuoasa sau incompleta a textului legal ce face obiectul exceptiei si nici nu poate face propuneri de lege ferenda.

Prin Decizia nr. 255 din 14 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2481 din Codul penal, precum si a dispozitiilor art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, publicata in M.Of. nr. 300 din 4 aprilie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, in esenta, ca art. 2481 din Codul penal este neconstitutional, intrucat “nu este formulat destul de precis, incat sa permita destinatarilor legii sa prevada, intr-o masura rezonabila fata de circumstantele fiecarei cauze, consecintele penale pe care ar trebui sa le atraga un act determinat”, ceea ce contravine principiului legalitatii incriminarii, consacrat de dispozitiile constitutionale si din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale invocate.

In opinia autoarei exceptiei, redactarea textului de lege criticat permite o interpretare extensiva, in detrimentul inculpatului, intrucat legea nu defineste cu claritate fapta pe care urmareste sa o exprime, ci “incrimineaza, cu caracter generic, ca element material al laturii obiective a infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice, toate faptele functionarului care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, nu indeplineste un act sau il indeplineste in mod defectuos”.

Referitor la prevederile art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 se arata ca aduc atingere dreptului de proprietate privata “in urma unei erori de redactare care poate produce acest efect”. Astfel, norma criticata incrimineaza fapta materiala a administratorului unei societati, care foloseste bunuri in interesul sau propriu, fara a preciza care sunt bunurile a caror folosire atrage raspunderea penala. In opinia autoarei exceptiei, daca ar fi intentionat sa se refere la bunurile societatii, legiuitorul ar fi fost obligat sa utilizeze sintagme precum “bunurile societatii”, “bunurile aflate in proprietatea societatii” etc.

Judecatoria Timisoara nu si-a exprimat opinia asupra exceptiei in incheierea de sesizare a Curtii Constitutionale. Anterior sesizarii Curtii, aceeasi instanta a respins ca inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate invocata in cauza, prin Incheierea de sedinta din data de 21 septembrie 2005, intrucat “critica adusa textului de lege incriminatoriu la modul general si abstract nu implica si legatura exceptiei cu cauza”. Prin Decizia nr. 707 din 30 septembrie 2005 a Tribunalului Timis - Sectia penala s-a admis recursul autoarei exceptiei impotriva incheierii de respingere ca inadmisibila a exceptiei, iar, in temeiul acestei hotarari, Judecatoria Timisoara a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate invocata.

In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
 
Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In ceea ce priveste art. 2481 din Codul penal, se arata ca “are suficienta claritate si previzibilitate”, astfel incat nu se incalca prevederile art. 23 alin. (1) si ale art. 73 alin. (3) din Constitutie. De asemenea, in opinia Guvernului, art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 nu incalca prevederile constitutionale invocate in motivarea exceptiei.
 
Avocatul Poporului apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, intrucat textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constitutionale invocate de autorul exceptiei.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Curtea examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
 
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie art. 2481 din Codul penal si art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, avand urmatoarea redactare:
- Art. 2481 din Codul penal: “Daca faptele prevazute in art. 246, 247 si 248 au avut consecinte deosebit de grave, se pedepsesc cu inchisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.”
- Art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990: “Se pedepseste cu inchisoare de la unu la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societatii, care:
[...] 2. foloseste, cu rea-credinta, bunuri sau creditul de care se bucura societatea, intr-un scop contrar intereselor acesteia sau in folosul lui propriu ori pentru a favoriza o alta societate in care are interese direct sau indirect;”.
  Dispozitiile constitutionale pretins incalcate sunt cuprinse in art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei, in art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate, in art. 45 privind libertatea economica, in art. 53 referitor la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati si in art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la reglementarea prin lege organica a infractiunilor.
 
Se invoca, de asemenea, art. 7 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, referitor la principiul legalitatii pedepsei.
 
Examinand exceptia astfel cum a fost formulata, Curtea retine urmatoarele:
 
I. In ceea ce priveste art. 2481 din Codul penal, critica de neconstitutionalitate consta in sustinerea ca textul de lege “nu este formulat destul de precis, incat sa permita destinatarilor legii sa prevada, intr-o masura rezonabila fata de circumstantele fiecarei cauze, consecintele penale pe care ar trebui sa le atraga un act determinat”, respectiv nu defineste cu claritate fapta la care se refera, ceea ce contravine principiului legalitatii infractiunilor si pedepselor, consacrat “prin dispozitiile coroborate ale art. 23 alin. (12) si art. 73 alin. (3) lit. h) din Constitutie, respectiv prin cele ale art. 7 alin. (1) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, astfel cum au fost explicate si aplicate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului”.
 
Aceste critici nu pot fi retinute, intrucat, prin trimiterea la dispozitiile art. 246, 247 si 248 din Codul penal, textul art. 2481 din acelasi cod ofera suficiente repere si elemente pentru ca persoana careia i se adreseaza sa inteleaga care sunt faptele incriminate de legiuitor. In speta, fiind vorba despre forma calificata a infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice, conduita incriminata este, conform art. 248 din Codul penal, “fapta functionarului public, care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 sau o paguba patrimoniului acesteia”, elementul material al laturii obiective a infractiunii reglementate fiind, prin urmare, clar circumstantiat de legiuitor.
 
II. In ceea ce priveste art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, se sustine ca aduce atingere dreptului de proprietate privata, precum si libertatii economice “in urma unei erori de redactare care poate produce acest efect”, in sensul ca incrimineaza fapta materiala a administratorului unei societati, care foloseste bunuri in interesul sau propriu, fara a preciza care sunt bunurile a caror folosire atrage raspunderea penala. Aceasta critica nu intra in competenta de solutionare a Curtii, care, potrivit dispozitiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, “se pronunta numai asupra constitutionalitatii actelor cu privire la care a fost sesizata, fara a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”. Ca urmare, Curtea nu se poate pronunta cu privire la o eventuala redactare defectuoasa sau incompleta a textului legal ce face obiectul exceptiei si nici nu poate face propuneri de lege ferenda.

5. Ori de cate ori o lege noua modifica starea legala anterioara cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, daca s-au realizat inainte de intrarea in vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptarii noii reglementari, care trebuie sa respecte suveranitatea legii anterioare.
Prin Decizia nr. 253 din 9 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicata in M.Of. nr. 324 din 11 aprilie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul arata ca textul de lege criticat infrange principiul constitutional privind egalitatea cetatenilor in fata legii. Astfel, el creeaza grave diferente de tratament intre cei care au redobandit imobilele preluate de statul comunist, in temeiul Legii nr. 10/2001, pana la modificarea ei prin Legea nr. 247/2005, si cei care nu au reusit acest lucru pana la acea data. Spre deosebire de vechea reglementare, actuala prevedere nu ofera posibilitatea redobandirii in natura a imobilelor aflate in patrimoniul societatilor comerciale privatizate, chiar daca acestea au fost preluate de stat fara titlu valabil, iar privatizarea societatii comerciale a avut loc cu incalcarea dispozitiilor legale. Mai mult, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 incalca si principiul constitutional al garantarii dreptului de proprietate, deoarece, prin efectul sau, se legalizeaza deposedarile de imobile efectuate fara titlu valabil, prin vointa statului totalitar, in detrimentul fostilor proprietari ale caror cereri de retrocedare nu au fost inca solutionate.
 
Tribunalul Arges - Sectia civila apreciaza ca art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 incalca prevederile constitutionale cuprinse in art. 16 alin. (1), art. 20 si art. 44 alin. (1), intrucat creeaza grave diferente de tratament intre cei care au reusit sa isi redobandeasca imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 inainte de modificarea ei prin Legea nr. 247/2005, fata de cei care nu au reusit acest lucru pana la intrarea acesteia in vigoare.
 
In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.
 
Guvernul apreciaza ca modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu priveaza persoanele indreptatite la restituirea imobilelor de dreptul de a solicita retrocedarea in natura, ci diferentiaza posibilitatea de restituire prin acordarea unei despagubiri in echivalent, in conditiile speciale prevazute de legiuitor pentru situatia in care imobilele solicitate se afla in patrimoniul unor societati comerciale privatizate.
 
Avocatul Poporului arata ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, textele de lege criticate fiind in deplina concordanta cu dispozitiile constitutionale.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Curtea examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2) si ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate l-au constituit dispozitiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dispozitii care, dupa republicarea legii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, au devenit art. 29 alin. (1) si au urmatorul continut: “Pentru imobilele evidentiate in patrimoniul unor societati comerciale privatizate, altele decat cele prevazute la art. 21 alin. (1) si (2), persoanele indreptatite au dreptul la despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, corespunzatoare valorii de piata a imobilelor solicitate.”
 
Autorul exceptiei sustine ca dispozitiile legale criticate incalca prevederile constitutionale cuprinse in art. 16 alin. (1), privitoare la egalitatea in drepturi, art. 20, referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului, si art. 44 alin. (1), care consacra garantarea dreptului de proprietate privata. De asemenea, sunt invocate si prevederile internationale ale art. 17 alin. (2) din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, prevederi referitoare la protectia proprietatii.
 
In urma modificarii Legii nr. 10/2001 prin titlul I din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, si a republicarii legii, art. 27 alin. (1) a devenit art. 29 alin. (1), cu un continut diferit sub aspectul modului de restituire a bunurilor imobile preluate in mod abuziv in perioada 1945-1989 si care fac parte din patrimoniul unor societati comerciale privatizate. Daca in art. 27 se facea distinctie intre imobilele preluate cu titlu si cele preluate fara titlu, in sensul ca acestea din urma se puteau restitui in natura, cu procedura prevazuta de lege, dispozitiile art. 29 prevad ca persoanele indreptatite beneficiaza exclusiv de dreptul la despagubiri, in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a acestora.
 
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca textul de lege criticat, in forma aflata in vigoare, nu incalca prevederile art. 16 din Constitutie, privind egalitatea in drepturi a cetatenilor, intrucat reglementarea este aplicabila in cazul tuturor persoanelor aflate in situatia prevazuta de ipoteza normei, fara nici o distinctie sau in considerarea altor criterii, si anume persoanelor indreptatite la masuri reparatorii pentru imobile preluate de catre stat in mod abuziv, evidentiate, in prezent, in patrimoniul unor societati comerciale privatizate.
 
In ceea ce priveste pretinsa discriminare rezultata in urma modificarii legii, respectiv diferenta de tratament intre cei care au redobandit imobilele preluate de statul comunist, in temeiul Legii nr. 10/2001, pana la modificarea ei prin Legea nr. 247/2005, si cei care nu au reusit acest lucru pana la acea data, Curtea retine ca aceasta nu reprezinta o problema de constitutionalitate, ci una de succesiune in timp a legii. Astfel, ori de cate ori o lege noua modifica starea legala anterioara cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, daca s-au realizat inainte de intrarea in vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptarii noii reglementari, care trebuie sa respecte suveranitatea legii anterioare.

Legea noua insa este aplicabila de indata tuturor situatiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge dupa intrarea ei in vigoare, precum si tuturor efectelor produse de situatiile juridice formate dupa abrogarea legii vechi. De altfel, a considera intemeiata o atare critica ar insemna sa negam posibilitatea oricarei modificari a legislatiei in vigoare, intrucat de fiecare data aceasta antreneaza o modificare a regimului juridic si deci un tratament juridic diferit pentru persoane aflate, asa cum considera autorul exceptiei, in situatii identice, ceea ce desigur este de neconceput.
 
In ceea ce priveste critica referitoare la incalcarea art. 44 din Constitutie, Curtea observa ca, desi dreptul de proprietate asupra imobilelor preluate de stat fara titlu valabil nu a iesit din patrimoniul persoanelor indreptatite la restituire, acestea pastrand, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, calitatea de proprietar avuta la data preluarii, legiuitorul poate reglementa exceptarea de la restituirea in natura a unora dintre aceste imobile, in vederea asigurarii stabilitatii raporturilor juridice deja create in cadrul circuitului civil. Prin urmare, optiunea legiuitorului de a acorda despagubiri corespunzatoare valorii de piata a imobilelor solicitate nu vine in contradictie cu spiritul Legii nr. 10/2001, si anume cu caracterul reparator consacrat de aceasta, fiind in deplina concordanta cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie, potrivit careia continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
 
Cu privire la dreptul la despagubiri, in jurisprudenta sa (de exemplu, Decizia nr. 70/2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 236 din 10 mai 2001), Curtea Constitutionala a statuat ca un drept de creanta se bucura de aceeasi protectie ca si dreptul de proprietate. In sprijinul acestei teze a fost invocata practica Curtii Europene a Drepturilor Omului, care, in cazul “Pressos Compania Naviera - S.A. si altii impotriva Belgiei”, 1995, a decis ca “dreptul la despagubiri se naste o data cu producerea prejudiciului. Un drept de creanta de aceasta natura constituie un “bun” si deci reprezinta un “drept de proprietate” in intelesul avut in vedere de art. 1 alin. 1 teza intai din Protocolul nr. 1 la Conventia europeana”. Asa fiind, prin plata despagubirilor corespunzatoare valorii de piata a imobilelor se respecta dreptul de proprietate al persoanei indreptatite, drept garantat de art. 44 din Constitutie.

Fata de cele aratate Curtea constata ca dispozitiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt in concordanta cu prevederile constitutionale referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului, precum si cu reglementarile internationale cuprinse in art. 17 alin. (2) din Declaratia Universala a Drepturilor Omului.