Spete - dreptul muncii (pct. 36 - 40)

36. Desi unitatile socialiste au disparut ca subiecte ale raporturilor de munca, totusi reglementarea data acestor raporturi prin textele Codului muncii trebuie aplicata in continuare raporturilor ce se stabilesc intre salariatii persoanelor juridice care au rezultat din transformarea fostelor unitati socialiste, inclusiv dupa privatizarea acestora, potrivit legii. Independent insa daca se admite sau nu o modificare tacita a terminologiei Codului muncii, textele acestuia se aplica - cu exceptia cazurilor in care ar fi potrivnice prevederilor Constitutiei sau dispozitiilor cuprinse in legile ulterioare - in cazul tuturor raporturilor de munca stabilite intre agentii economici si salariatii acestora.

Prin Decizia nr. 153 din 12 octombrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, publicata in M.Of. nr. 554 din 12 noiembrie 1999, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
Judecatoria Botosani, prin Incheierea din 24 mai 1999, pronuntata in Dosarul nr. 2.500/1999, a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, ridicata de Societatea Comerciala “Siretul” - S.A. din Bucecea, judetul Botosani, intr-o cauza ce are ca obiect contestatia formulata de Doina Zmau impotriva deciziei de modificare unilaterala a contractului individual de munca, emisa de autoarea exceptiei.

In motivarea exceptiei se sustine ca art. 19 alin. (1) lit. c) din Codul muncii “este abrogat implicit, deoarece face vorbire de persoane incadrate in unitatile socialiste”. Intrucat “asemenea unitati nu mai exista, ele fiind transformate potrivit Legii nr. 15/1990 in societati comerciale si regii autonome..., nici persoanelor incadrate la unitatile nouinfiintate nu li se mai aplica prevederile care erau valabile pentru unitatile de tip socialist”. Deoarece nici Constitutia si nici legislatia de dupa 1989 nu se mai refera la organizatii socialiste, “iar art. 134 din Constitutie stabileste ca economia Romaniei este o economie de piata, dispozitiile legale criticate sunt abrogate prin efectul prevederilor constitutionale ale art. 150 alin. (1)”. In acest sens se invoca si Decizia Curtii Constitutionale nr. 82 din 29 aprilie 1997, prin care s-a retinut abrogarea dispozitiilor art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970, in masura in care se refera la societatile comerciale.

Exprimandu-si opinia, instanta de judecata apreciaza exceptia ridicata ca nefondata, deoarece textul de lege isi mentine valabilitatea. {i aceasta, chiar daca expresia “unitatile socialiste” este o expresie perimata, fiindca face “referire la aceeasi persoana juridica”, existenta in continuare.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, au fost solicitate punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca exceptia este neintemeiata, intrucat dispozitiile art. 19 alin. (1) lit. c) din Codul muncii “nu contravin prevederilor art. 38 din Constitutie, care reglementeaza dreptul la munca si la protectia sociala a muncii, si nici altor dispozitii constitutionale”. In acest sens se invoca Decizia Curtii Constitutionale nr. 86 din 4 septembrie 1996, prin care s-a decis ca dispozitiile art. 19 alin. (1) lit. a), b) si c) din Codul muncii sunt constitutionale. In continuare se mentioneaza ca, potrivit art. 183 alin. (1) din Codul muncii, prevederile acestuia se aplica si “raporturilor de munca stabilite de persoane juridice, altele decat unitatile socialiste”.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului,  dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie, art. 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Consilier - Codul Muncii abonament 12 actualizari

Vezi AICI detalii

Fise distractive pentru gradinita

Vezi AICI detalii

Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor

Vezi AICI detalii

Critica de neconstitutionalitate vizeaza art. 19 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, conform caruia “Persoana incadrata intr-o unitate socialista are urmatoarele drepturi principale: [...]
c) sa i se asigure stabilitatea in munca, contractul de munca neputand sa inceteze sau sa fie modificat decat in cazurile prevazute de lege”.

Desi autoarea exceptiei nu precizeaza norma constitutionala incalcata, in motivarea exceptiei se refera totusi la art. 134 din Constitutie, potrivit caruia “Economia Romaniei este economie de piata”, si la art. 150 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia “Legile si toate celelalte acte normative raman in vigoare, in masura in care ele nu contravin prezentei Constitutii”.

Examinand cauza, Curtea constata ca primul argument de neconstitutionalitate nu poate fi retinut, deoarece protectia legala a raporturilor de munca este necesara si valabila si in conditiile economiei de piata. Dispozitiile art. 19 alin. (1) lit. c) din Codul muncii impun legalitatea oricarei masuri de incetare sau de modificare a contractului individual de munca, cerinta pe deplin compatibila cu principiile consacrate prin Constitutia din 1991, indeosebi cu cele referitoare la dreptul la munca si la protectia sociala a muncii, consacrate in art. 38 alin. (1) si (2), potrivit carora “Dreptul la munca nu poate fi ingradit [...]” si, respectiv, “Salariatii au dreptul la protectia sociala a muncii [...]”.

Examinand cel de-al doilea motiv de neconstitutionalitate, Curtea constata ca, neputandu-se retine vreo norma constitutionala infranta de art. 19 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, nu se poate sustine nici abrogarea acestui articol de lege prin efectul art. 150 alin. (1) din Constitutie.

De altfel, dispozitiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constitutionalitate, concretizat in Decizia Curtii Constitutionale nr. 86 din 4 septembrie 1996, ramasa definitiva prin nerecurare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1 din 7 ianuarie 1997. Prin aceasta decizie s-a constatat constitutionalitatea textului de lege criticat, retinandu-se ca, desi unitatile socialiste au disparut ca subiecte ale raporturilor de munca, totusi reglementarea data acestor raporturi prin textele Codului muncii trebuie aplicata in continuare “raporturilor ce se stabilesc intre salariatii persoanelor juridice care au rezultat din transformarea fostelor unitati socialiste, inclusiv dupa privatizarea acestora, potrivit legii”. De asemenea, s-a retinut ca, “Independent insa daca se admite sau nu o modificare tacita a terminologiei Codului muncii, textele acestuia se aplica - cu exceptia cazurilor in care ar fi potrivnice prevederilor Constitutiei sau dispozitiilor cuprinse in legile ulterioare - in cazul tuturor raporturilor de munca stabilite intre agentii economici si salariatii acestora”.

Aceste considerente isi pastreaza valabilitatea si in cauza de fata, neintervenind elemente noi care sa justifice reconsiderarea acestora.

In plus, Curtea constata ca aceeasi obligatie este prevazuta si la art. 183 alin. (1) din Codul muncii, care prevede ca dispozitiile acestui cod se aplica si “raporturilor de munca stabilite cu persoane juridice, altele decat unitatile socialiste”. Rezulta ca reglementarile Codului muncii continua si in prezent sa aiba caracterul de drept comun pentru orice raporturi juridice de munca, indiferent cine este angajatorul.
De aceea, art. 19 alin. (1) lit. c) din Codul muncii este in vigoare si corespunde pe deplin prevederilor constitutionale ale art. 38, potrivit carora dreptul la munca nu poate fi ingradit, salariatii avand dreptul la protectia sociala a muncii.

37. Angajatul interesat poate contesta masura desfacerii contractului individual de munca in conditii reglementate corespunzator prin lege, se poate adresa justitiei fara nici o ingradire, isi poate face apararea in fata instantelor de judecata, poate exercita caile legale de atac impotriva hotararilor judecatoresti pe care le considera nelegale sau netemeinice. In cazul unui asemenea litigiu, poate contesta si eventuala neconformitate cu prevederile legale sau chiar cu cele ale contractului colectiv de munca a modului cum i s-a acordat preavizul.

Prin Decizia nr. 7 din  4 februarie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 131 din Codul muncii, publicata in M.Of. nr. 99 din  9 martie 1999, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 23 septembrie 1998, pronuntata in Dosarul nr. 11.141/1998, Judecatoria Galati a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 131 din Codul muncii, ridicata de contestatorii Raileanu Anton si Bacau Mihai intr-o cauza care are ca obiect contestatia formulata impotriva instiintarii facute de Societatea Comerciala “C.N.F.R. Navrom” - S.A. din Galati privind acordarea unui preaviz de 30 de zile la desfacerea contractului de munca in temeiul art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.

In motivarea exceptiei contestatorii nu indica prevederile constitutionale incalcate, ci doar sustin ca art. 131 din Codul muncii, care reglementeaza acordarea preavizului in cazul desfacerii contractului de munca pentru motivele prevazute la art. 130 alin. (1) lit. a)-f) din acelasi cod, este neconstitutional, deoarece nu prevede o cale de atac impotriva masurii de acordare a preavizului, nu arata termenul inauntrul caruia poate fi exercitata calea de atac si nici organul jurisdictional la care poate fi formulata o astfel de cerere.

Pentru aceleasi motive contestatorii au sustinut si neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 23 din Contractul colectiv de munca incheiat intre Societatea Comerciala “C.N.F.R. Navrom” - S.A. din Galati si Sindicatul Liber “Garena”.

Exprimandu-si opinia, instanta de judecata a apreciat ca exceptia de neconstitutionalitate a art. 23 din contractul colectiv de munca este inadmisibila, intrucat nu sunt intrunite conditiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, “contractul colectiv de munca nefiind inclus in categoria legi sau ordonante in vigoare”. In temeiul art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicata, instanta a respins ca inadmisibila aceasta exceptie.

In ceea ce priveste neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 131 din Codul muncii, instanta de judecata considera ca, desi autorii exceptiei nu au mentionat explicit, au vizat totusi raportarea acestor dispozitii la prevederile constitutionale ale art. 21 privind accesul liber la justitie, ale art. 24 referitoare la dreptul la aparare si, indeosebi, ale art. 38 privind munca si protectia sociala a muncii.

Textul de lege atacat nu contravine, in opinia instantei, acestor norme constitutionale, deoarece instiintarea privind acordarea preavizului nu echivaleaza cu masura desfacerii contractului de munca, ramanand la aprecierea angajatorului daca, la scurgerea perioadei de preaviz, dispune sau nu aceasta masura, care va putea fi atacata in temeiul art. 172 din Codul muncii.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, au fost solicitate puncte de vedere presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.

In punctul de vedere comunicat de presedintele Camerei Deputatilor se apreciaza ca exceptia este neintemeiata si ca dispozitiile legale atacate nu ingradesc accesul liber la justitie prevazut la art. 21 din Constitutie, iar “reglementari de natura celor reclamate de contestatori, atat cu privire la calea de atac, la termenul inauntrul caruia se promoveaza aceasta, precum si la instanta competenta sa solutioneze asemenea contestatii” sunt cuprinse in art. 172 si urmatoarele din Codul muncii, astfel cum a fost modificat.

In punctul sau de vedere, Guvernul considera exceptia nefondata, deoarece “instituirea unei proceduri prealabile, de instiintare a persoanei careia i se desface contractul de munca din initiativa unitatii pentru motive care exclud culpa persoanei in cauza, constituie o garantie a stabilitatii raporturilor de munca si o masura de protectie sociala a muncii...”. De asemenea, se arata ca “procedura preavizului, prealabila desfacerii contractului de munca, face parte integranta din normele referitoare la conditiile de validitate a dispozitiei de desfacere a contractului de munca, prevazute la art. 134 din Codul muncii, care confera celui in cauza dreptul de a lua la cunostinta de concediere si de motivele care au determinat-o, precum si dreptul de a ataca masura luata de unitate, daca o considera netemeinica sau nelegala, in termenul si la organul jurisdictional competent, prevazute la art. 136, 172 si 174 din Codul muncii...”.

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor, punctul de vedere comunicat de Guvern, concluziile procurorului, dispozitiile legale atacate, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Referitor la exceptia de neconstitutionalitate a art. 23 din Contractul colectiv de munca incheiat intre Societatea Comerciala “C.N.F.R. Navrom” - S.A. din Galati si Sindicatul Liber “Garena”, Curtea constata ca Judecatoria Galati, in mod justificat, a respins ca inadmisibila aceasta exceptie, facand aplicarea dispozitiilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicata.

In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 131 din Codul muncii cu care a fost legal sesizata.
Art. 131 din Codul muncii are urmatorul cuprins:
“(1) In cazurile de desfacere a contractului de munca pentru motivele prevazute in art. 130 alin. (1) lit. a)-f), unitatea va acorda persoanei al carei contract de munca a fost desfacut un preaviz de 15 zile lucratoare. In perioada preavizului, aceasta persoana este obligata sa continue activitatea potrivit programului de lucru.
(2) In cazul in care unei persoane i se desface contractul de munca fara ca unitatea sa o incunostinteze din timp despre aceasta masura - neacordandu-i preavizul de 15 zile lucratoare -, aceasta persoana are dreptul sa primeasca, la desfacerea contractului de munca, o indemnizatie egala cu salariul tarifar de incadrare pe o jumatate de luna.”

Examinand constitutionalitatea, Curtea constata ca acest text legal nu prevede nici o restrictie pentru angajat, a carui singura obligatie este aceea de a-si continua activitatea potrivit clauzelor contractului, si nici o restrangere a exercitiului drepturilor sale garantate de Constitutie.

De altfel, autorii exceptiei de neconstitutionalitate nu imputa dispozitiilor legale atacate incalcarea vreunei norme constitutionale, ci doar omisiunea reglementarii caii de atac, a termenului in care aceasta poate fi exercitata si a organelor jurisdictionale competente sa o solutioneze. Or aceasta omisiune legislativa nu produce nici un fel de consecinte negative, deoarece alte dispozitii ale Codului muncii o completeaza in mod corespunzator.

Astfel, din analiza art. 131 din Codul muncii rezulta ca, in practica, acordarea preavizului legal ori extins prin contractul colectiv de munca se poate face in doua feluri, si anume:
a) Concomitent cu aducerea la cunostinta a dispozitiei ce cuprinde masura desfacerii contractului individual de munca si motivele acesteia.

In acest caz, angajatul interesat poate contesta masura desfacerii contractului individual de munca in conditii reglementate corespunzator prin lege, se poate adresa justitiei fara nici o ingradire, isi poate face apararea in fata instantelor de judecata, poate exercita caile legale de atac impotriva hotararilor judecatoresti pe care le considera nelegale sau netemeinice. In cazul unui asemenea litigiu, poate contesta si eventuala neconformitate cu prevederile legale sau chiar cu cele ale contractului colectiv de munca a modului cum i s-a acordat preavizul.
b) Printr-o instiintare prealabila, aducandu-i-se la cunostinta ca la o data ulterioara urmeaza sa se dispuna desfacerea contractului sau de munca pentru vreunul din motivele prevazute la art. 130 alin. (1) lit. a)-f) din Codul muncii.

In acest caz, instiintarea nu reprezinta o masura de natura sa modifice conditiile de incheiere sau de executare a contractului individual de munca ori sa determine, in sine, incetarea raportului de munca si, prin urmare, nu poate da nastere unui litigiu de munca, in sensul definit la art. 172 alin. (3) din Codul muncii. Aceasta constatare demonstreaza inutilitatea reglementarii unor conditii distincte de atacare in justitie a instiintarii.

Instiintarea angajatului despre intentia angajatorului de a-i desface contractul individual de munca nu constituie nici o ingradire in exercitarea dreptului la munca, a dreptului de alegere a profesiei si a locului de munca si a dreptului la protectia sociala a muncii. Examinarea, in cadrul solutionarii litigiului de munca izvorat din masura efectiva de desfacere a contractului de munca, a faptului daca masura dispusa este sau nu legala si temeinica constituie probleme de fapt si de drept a caror stabilire cade in competenta exclusiva a instantelor de judecata.

38. Competenta exclusiva a unui organ de conducere administrativa pentru solutionarea contestatiei privind acordarea de trepte si gradatii de salarizare, diminuarea salariului tarifar pentru neindeplinirea integrala a sarcinilor de serviciu sau acordarea premiilor si gratificatiilor este contrara dispozitiilor art. 21 si 125 din Constitutie.

Prin Decizia nr. 3 din  3 februarie 1998 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 175 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, publicata in M.Of. nr. 113 din 16 martie 1998, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, prin Incheierea din 29 mai 1997, a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 175 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, ridicata de I.N.M.A Bucuresti intr-un litigiu cu Tartavulea Gheorghe.

In motivarea exceptiei se sustine ca dispozitiile legale atacate contravin prevederilor art. 21 si 125 din Constitutie, in esenta, pentru urmatoarele:
- in prezent nu mai exista organe ierarhic superioare care sa judece contestatiile salariatilor impotriva sanctiunilor cu diminuarea salariului tarifar, in cazul neindeplinirii integrale a sarcinilor de serviciu;
- organul de conducere colectiva, caruia angajatul nemultumit de diminuarea salariului ca sanctiunea disciplinara ar urma, in prezent, in temeiul prevederilor art. 175 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, sa i se adreseze, este consiliul de administratie, care, in fapt, a propus sanctiunea aplicata si deci ar fi judecator in propria sa cauza;
- aplicarea dispozitiilor art. 175 alin. (1) lit. d) din Codul muncii ingradeste dreptul cetateanului de a se adresa justitiei si incalca prevederile constitutionale privind liberul acces la justitie.

Exprimandu-si opinia, instanta de judecata apreciaza ca art. 175 alin. (1) lit. d) din Codul muncii “contravine dispozitiilor Constitutiei Romaniei, deci este neconstitutional, deoarece el vorbeste despre posibilitatea de a se adresa contestatiile impotriva diminuarii salariului la organul ierarhic superior sau organului de conducere colectiva”. Instanta, preluand argumentatia autorului exceptiei, considera ca textul legal atacat contravine art. 21 din Constitutie, intrucat constituie o ingradire a dreptului contestatorului de a se adresa justitiei.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 138/1997, s-au solicitat puncte de vedere presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.

In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca exceptia este intemeiata, prevederile art. 175 alin. (1) lit. d) din Codul muncii fiind neconstitutionale pentru identitate de ratiune cu temeiurile deciziilor Curtii Constitutionale nr. 59/1994, nr. 66/1995 si nr. 90/1995, prin care s-a constatat ca art. 175 alin. (1) lit. a), b) si c) sunt neconstitutionale. Totodata se mentioneaza ca aceste prevederi “creeaza o discriminare intre salariatii din administratia publica si ceilalti salariati, in defavoarea salariatilor din sectorul public, care ar fi obligati sa parcurga o faza prealabila in cadrul unei proceduri jurisdictionale specifice sistemului administratiei publice si, chiar in cadrul acestora, intre salariatii Guvernului si cei ai autoritatilor administrative autonome, care nu au un organ administrativ ierarhic superior, si salariatii celorlalte autoritati publice”.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, dispozitiile legale atacate, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, republicata, retine urmatoarele:

In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea este competenta sa solutioneze exceptia invocata, chiar daca este vorba de o lege adoptata anterior Constitutiei, intrucat sunt in discutie raporturi juridice stabilite dupa intrarea in vigoare a legii fundamentale.

Art. 175 alin. (1) din Codul muncii prevede ca sunt de competenta organului administrativ ierarhic superior sau a organului de conducere colectiva, potrivit legii:
“a) contestatiile impotriva sanctiunilor disciplinare care, prin codul de fata sau prin alta dispozitie legala, nu au fost date in competenta judecatoriei sau altor organe;
b) contestatiile impotriva desfacerii contractului de munca, precum si litigiile privind reintegrarea in munca a persoanelor cu functii de conducere numite de organele ierarhic superioare, precum si a directorilor, directorilor generali si asimilatii acestora din organele centrale;
c) contestatiile impotriva redistribuirii de personal, facuta cu prilejul reducerii personalului din administratie sau din productie;
d) contestatiile in legatura cu acordarea de trepte si gradatii de salarizare, impotriva diminuarii salariului tarifar pentru neindeplinirea integrala a sarcinilor de serviciu, precum si cu privire la acordarea premiilor si gratificatiilor”.

Asupra constitutionalitatii prevederilor art. 175 alin. (1) lit. a), b) si c) din Codul muncii Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 90 din 4 octombrie 1995, Decizia nr. 59 din 18 mai 1994 si prin Decizia nr. 66 din 28 iunie 1995, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 272 din 23 noiembrie 1995, nr. 259 din 15 septembrie 1994 si nr. 210 din 13 septembrie 1995, decizii ce stau la baza practicii jurisdictionale ulterioare a Curtii in acest domeniu, statuand ca textele legale sus-mentionate sunt in contradictie cu dispozitiile art. 21 si 125 din Constitutie, deoarece excluderea din competenta instantelor judecatoresti a contestatiilor referitoare la aplicarea unei sanctiuni disciplinare, a celor privind desfacerea contractului de munca a unor categorii de salariati sau a celor impotriva redistribuirii de personal, facuta cu prilejul reducerii personalului din administratie sau din productie, incalca principiul accesului liber la justitie, precum si dispozitiile constitutionale privind realizarea justitiei prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite prin lege.

In ceea ce priveste art. 175 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, exista aceeasi contradictie. Competenta exclusiva a unui organ de conducere administrativa pentru solutionarea contestatiei privind acordarea de trepte si gradatii de salarizare, diminuarea salariului tarifar pentru neindeplinirea integrala a sarcinilor de serviciu sau acordarea premiilor si gratificatiilor este contrara dispozitiilor art. 21 si 125 din Constitutie. De asemenea, asa cum s-a aratat in punctul de vedere al Guvernului, in concordanta de altfel si cu cele retinute in considerentele deciziilor sus-mentionate, prevederea legala atacata este discriminatorie, creand o situatie dezavantajoasa pentru salariatii sectorului public si, in cadrul acestora, pentru salariatii Guvernului si ai autoritatilor administrative autonome.

Fata de cele aratate si de faptul ca motivele avute in vedere la solutionarea exceptiilor privind art. 175 alin. (1) lit. a), si b) si c) din Codul muncii subzista si in solutionarea prezentei exceptii privind art. 175 alin. (1) lit. d) din acelasi cod, potrivit practicii jurisdictionale a Curtii, solutiile nu pot fi diferite, astfel ca exceptia de neconstitutionalitate urmeaza a fi admisa.

39. Cat timp o solutie legala este corespunzatoare unor situatii diferite, insusi principiul egalitatii in fata legii impune ca reglementarea sa fie diferita, nu uniforma.

Prin Decizia nr. 662 din 16 decembrie 1997 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 107 alin. (1) teza a II-a din Codul muncii, publicata in M.Of. nr. 77 din 18 februarie 1998, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Decizia nr. 107 din 7 mai 1997 Curtea Constitutionala a respins ca vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 107 alin. (1) teza a II-a din Codul muncii, invocata de Societatea Comerciala “Comservice” - S.A. Iasi in Dosarul nr. 2.381/1996 al Tribunalului Iasi.

In motivarea solutiei s-a retinut, in esenta, ca nu exista contrarietate intre prevederile legale citate si cele ale Constitutiei; dimpotriva, aceste prevederi sunt in concordanta cu dispozitiile art. 16, art. 58 alin. (1) si ale art. 54 din Constitutie. Cat priveste raportul dintre prevederile legale criticate si dispozitiile Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, in decizie s-a constatat ca acesta nu este o problema de constitutionalitate, fiind o problema de aplicare a legii de catre instantele judecatoresti.

Impotriva acestei decizii Societatea Comerciala “Comservice” - S.A. Iasi a declarat recurs, invocand faptul ca notiunea “organ ierarhic superior”, prevazuta la art. 107 alin. (1) teza a II-a din Codul muncii, este cazuta in desuetudine, fiind aplicabila numai in cazul salariatilor “din cadrul societatilor sau institutiilor bugetare”, si ca prevederile acestui articol sunt discriminatorii si deci contrare prevederilor art. 16 din Constitutie.

Curtea, avand in vedere decizia atacata, recursul declarat, raportul judecatorului-raportor, prevederile art. 107 alin. (1) teza a II-a din Codul muncii, raportate la dispozitiile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine:

Motivele de recurs invocate sunt nefondate.

In legatura cu primul motiv de recurs, in sensul ca art. 107 alin. (1) teza a II-a din Codul muncii ar fi cazut in desuetudine, asa cum sustine insasi recurenta, numai sfera de aplicare a acestei prevederi s-a restrans, fiind aplicabila doar salariatilor din cadrul organizatiilor sau institutiilor bugetare. Aceasta insa nu exclude de plano ca prevederile sale ar fi cazut in desuetudine. De aceea, astfel cum s-a retinut in decizia recurata, situatiile ce intra sub incidenta prevederilor articolului mentionat nu constituie o problema de constitutionalitate, ci de interpretare, fiind deci de competenta exclusiva a instantelor judecatoresti.
In legatura cu acest motiv de recurs, in adresa nr. 450/1996, recurenta a mentionat unele decizii ale Curtii Constitutionale, referitoare la notiunea de organ ierarhic superior, emise insa intr-un cu totul alt context, legat de asigurarea liberului acces la justitie. De aceea nu se pot extrapola acele solutii prin care s-a constatat neconstitutionalitatea obstructionarii liberului acces la justitie de catre organul ierarhic superior, spre a se nega constitutionalitatea art. 107 alin. (1) teza a II-a din Codul muncii, care se refera la o cu totul alta ipoteza, si anume la situatia in care, fiind angajator, organului ierarhic superior ii revine si competenta de a pune in miscare raspunderea materiala a salariatului.

Asa cum s-a statuat in mod constant in jurisprudenta Curtii Constitutionale, pentru situatii diferite, solutiile legale nu pot fi identice. In sensul acestei jurisprudente sunt Deciziile nr. 8/1995, nr. 47/1995, nr. 139/1996 si nr. 11/1997.

De aceea, solutia de principiu data in considerarea accesului la justitie nu se poate aplica, ca atare, si in ceea ce priveste art. 107 alin. (1) teza a II-a din Codul muncii.

Tinand seama de aceasta practica jurisdictionala, rezulta ca nici cel de-al doilea motiv de recurs, legat de pretinsa incalcare a principiului egalitatii in fata legii, nu este intemeiat. Pentru motivele mentionate si in decizia recurata nu se poate retine ca prevederile art. 107 alin. (1) teza a II-a din Codul muncii ar fi contrare art. 16 din Constitutie. Cat timp o solutie legala este corespunzatoare unor situatii diferite, insusi principiul egalitatii in fata legii impune ca reglementarea sa fie diferita, nu uniforma.

In consecinta, in ipoteza salariatilor angajati de catre organul ierarhic superior, la care se refera art. 107 alin. (1) din Codul muncii, raspunderea materiala, stabilita in conditiile acestui articol, nu are un caracter discriminatoriu.

40. Prevederile Codului muncii in general, care reglementeaza relatiile de munca dintre patroni si angajatii acestora, ca si prevederile speciale, referitoare la modalitatile de recuperare a pagubelor produse de angajati in executarea obligatiilor lor contractuale, intemeiate pe principiul general al raspunderii materiale a persoanei care a cauzat alteia un prejudiciu, nu pot fi considerate contrare Constitutiei. Dimpotriva, aceste prevederi sunt in deplina concordanta cu prevederile art. 54 din Constitutie privind exercitarea drepturilor si libertatilor constitutionale cu buna credinta, ca si cu cele ale art. 16 si ale art. 38 alin. (1) din legea fundamentala, cu privire la egalitatea in drepturi a cetatenilor si la neingradirea dreptului la munca, iar pe de alta parte, atat timp cat art. 107 alin. (1) teza a II-a din Codul muncii are camp de aplicare, acesta este constitutional.

Prin Decizia nr. 107 din  7 mai 1997 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 107 alin. (1) teza a II-a din Codul muncii, publicata in M.Of. nr. 77 din 18 februarie 1998, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Tribunalul Iasi, prin Incheierea din 25 noiembrie 1996, a sesizat Curtea Constitutionala cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 107 alin. (1) teza a II-a din Codul muncii, invocata de apelanta Societatea Comerciala “Comservice” - S.A. Iasi in Dosarul nr. 2.381/1996, aflat pe rolul acelei instante.
Din cuprinsul Incheierii, prin care a fost sesizata Curtea Constitutionala, se constata ca, prin Sentinta civila nr. 14.035 din 18 decembrie 1996, Judecatoria Iasi a respins ca inadmisibila actiunea introdusa de reclamanta Societatea Comerciala “Comservice” - S.A. Iasi contra paratului Grigore Alin Claudiu. Prin aceasta actiune se solicita obligarea paratului la plata despagubirilor pe care reclamanta a fost obligata sa le plateasca in baza Deciziei civile nr. 199 din 4 martie 1994 a Curtii de Apel Iasi, prin care a fost admisa contestatia formulata de Radulescu Ecaterina contra Deciziei nr. 208/1992 prin care i s-a desfacut contractul de munca. Instanta a retinut ca paratul a dispus, in calitatea sa de director al Societatii Comerciale “Comservice” - S.A. Iasi, desfacerea contractului de munca al celei in cauza, in temeiul art. 130 lit. i) din Codul muncii si, constatand nelegalitatea masurii, a hotarat reintegrarea angajatei in functia detinuta anterior si obligarea unitatii la plata drepturilor banesti cuvenite acesteia incepand cu data de 7 august 1992 si pana la reintegrarea sa efectiva in munca.

In motivarea sentintei de respingere ca inadmisibila a actiunii reclamantei Societatea Comerciala “Comservice” - S.A. Iasi, judecatoria a retinut ca paratul Grigore Alin Claudiu este cel care a desfacut contractul de munca incheiat cu Radulescu Ecaterina, dar ca raspunderea lui materiala nu poate fi angajata decat in conditiile art. 102 alin. (1) din Codul muncii si ca este inadmisibila o actiune in daune, intemeiata pe dispozitiile art. 108 din Legea nr. 31/1990, invocate de reclamanta.

Impotriva sentintei judecatoresti Societatea Comerciala “Comservice” - S.A. Iasi a introdus apel, criticand gresita aplicare a dispozitiilor Codului muncii intr-o cauza ce apartine jurisdictiei comerciale, data fiind natura raporturilor juridice nascute intre actionarii unei societati comerciale si administratorul numit de acestia. Totodata, apelanta invoca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 107 alin. (1) teza a II-a din Codul muncii, pe care le considera ca fiind contrare noului cadru economico-legislativ aplicabil in materie si in contradictie cu prevederile art. 108 din Legea nr. 31/1990, care guverneaza in materie de societati comerciale.

Conformandu-se obligatiei prevazute la art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Tribunalul Iasi isi exprima opinia cu privire la exceptia de neconstitutionalitate invocata, pe care o considera neintemeiata din urmatoarele motive: 1) Codul muncii, ca lege speciala care reglementeaza relatiile de munca dintre patroni si angajatii acestora, nu contravine dispozitiilor constitutionale, circumscriindu-se, in general, exigentelor art. 38 din Constitutie; 2) principiile consacrate in art. 107 alin. (1) din Codul muncii, privitoare la modalitatile de recuperare a pagubelor produse de angajati in executarea obligatiilor lor contractuale, sunt fundamentate pe principiul general al raspunderii materiale, disciplinare ori penale a persoanei care a cauzat unei alte persoane un prejudiciu pe care este obligata sa-l repare, atat principiul raspunderii pentru fapta proprie, cat si modalitatile de realizare a acesteia fiind in concordanta cu dispozitiile art. 54 din Constitutie; 3) in apelul declarat, apelanta ridica chestiunea aplicabilitatii sau inaplicabilitatii dispozitiilor art. 107 alin. (1) din Codul muncii in cauza dedusa judecatii, prin raportarea acestor prevederi la noul cadru economic, administrativ si juridic creat prin Legea nr. 31/1990.

Cum insa, in temeiul Legii nr. 15/1990 si al Legii nr. 31/1990, fostele intreprinderi ale statului s-au reorganizat in societati comerciale, proprietate asupra patrimoniului lor si nesubordonate altor structuri administrative, prima instanta trebuia sa observe ca prevederile Codului muncii, invocate in considerentele hotararii pronuntate, au devenit caduce, in cauza operand prevederile Legii nr. 31/1990, care reglementeaza raporturile dintre actionari si persoanele mandatate a exercita functia de administrator al patrimoniului societatii comerciale respective, in speta directorul societatii comerciale; 4) verificarea aplicabilitatii art. 107 alin. (1) din Codul muncii nu se poate realiza in procedura Legii nr. 47/1992, fiind de atributul instantei de control judiciar sa stabileasca daca, in functie de raporturile dintre paratul Grigore Alin Claudiu si Societatea Comerciala “Comservice” - S.A. Iasi, care executa un mandat comercial, erau aplicabile dispozitiile evocate de Judecatoria Iasi in motivarea hotararii pe care a pronuntat-o sau dispozitiile Legii nr. 31/1990, in speta prevederile art. 108, invocate de reclamanta.

Prin intampinare, intimatul Grigore Alin Claudiu a solicitat respingerea exceptiei de neconstitutionalitate, in esenta, deoarece legiuitorul, atunci cand a reglementat, prin art. 108 din Legea nr. 31/1990, “actiunea in raspundere” contra fondatorilor, administratorilor, cenzorilor si directorilor, ca nu a avut in vedere raspunderea materiala si fiindca art. 107 alin. (1) din Codul muncii - cadrul juridic in vigoare, aplicabil raporturilor de munca - nu incalca vreun drept constitutional, autoarea exceptiei sustinand numai imposibilitatea coroborarii acestuia cu art. 102, art. 111 din acelasi cod si cu art. 108 din Legea nr. 31/1990.

In aplicarea dispozitiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, incheierea prin care a fost sesizata Curtea Constitutionala a fost trimisa celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, carora li s-au solicitat puncte de vedere.

In punctul sau de vedere primit de la Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari a Senatului se exprima opinia ca exceptia ridicata este neintemeiata.

In punctul de vedere formulat de Guvern se arata ca exceptia de neconstitutionalitate a textului art. 107 alin. (1) teza finala din Codul muncii, invocata de apelanta fara a se arata dispozitiile din Constitutie pe care le considera incalcate, nu poate fi retinuta. Dispozitiile art. 107 alin. (1) teza finala din Codul muncii, care instituie procedura de obtinere a titlului executor pentru recuperarea daunelor produse unitatii de catre conducatorul acesteia sau de catre alte persoane incadrate in munca de organul ierarhic superior, in calitatea acestuia de parte a contractului individual de munca incheiat cu acele persoane, constituie garantii procedurale, atat pentru asigurarea celeritatii in realizarea dreptului de creanta al unitatii impotriva salariatilor vinovati de producerea pagubei, in situatia in care acestia sunt conducatorul unitatii sau alte persoane cu functii de conducere, cat si pentru asigurarea unui regim de egalitate juridica in raport cu restul salariatilor unitatii, in ceea ce priveste stabilirea raspunderii patrimoniale a acestora, cu ocrotirea salariului ca sursa materiala de existenta. De aceea, textul criticat ca neconstitutional nu contravine, in realitate, nici art. 16 din Constitutie, care instituie principiul egalitatii in drepturi a cetatenilor, si nici art. 38 alin. (2) din Constitutie, care consacra dreptul cetatenilor la protectia sociala a muncii.

Textul art. 107 alin. (1) teza finala din Codul muncii nu contravine nici prevederilor art. 54 din Constitutie, care instituie regimul juridic al exercitarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, deoarece dreptului unitatii de a folosi, pentru recuperarea daunei, procedura speciala, mai operativa decat cea prevazuta de dreptul comun, ii corespunde dreptul salariatului vinovat de pagubirea unitatii de a raspunde numai pentru fapta proprie si numai pentru prejudiciile actuale pe care le-a produs, cu repararea pagubei, de regula, prin echivalent, asupra unei cote din salariu, stabilita de lege.
In fine, se precizeaza, in punctul de vedere al Guvernului, imprejurarea ca dispozitiile Codului muncii sunt anterioare Constitutiei din 1991 nu este, prin ea insasi, un motiv intemeiat pentru considerarea ca neconstitutionale a prevederilor art. 107 alin. (1) teza finala, de vreme ce, reglementand, in cadrul raspunderii materiale a salariatilor, o procedura de protectie a acestora, indiferent de functia ocupata si de organul competent sa-i incadreze in munca, aceste prevederi legale sunt in concordanta cu regimul de protectie a cetatenilor, din punctul de vedere al drepturilor si indatoririlor fundamentale, instituit prin dispozitiile art. 16, art. 38 alin. (2) si ale art. 54 din Constitutie.

Camera Deputatilor nu a comunicat punctul sau de vedere.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere comunicate, raportul intocmit in cauza, intampinarea intimatului, concluziile autoarei exceptiei de neconstitutionalitate, concluziile procurorului, precum si prevederile art. 107 alin. (1) teza a II-a din Codul muncii, raportate la dispozitiile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata in conditiile art. 144 lit. c) din Constitutie si ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, deoarece, desi Codul muncii este anterior Constitutiei, exceptia s-a ridicat in legatura cu raporturi juridice prezente, nascute in temeiul sau.

Textul art. 107 alin. (1) din Codul muncii, pe care autoarea exceptiei il considera ca fiind contrar prevederilor Constitutiei, este urmatorul:
“Obligarea la plata despagubirilor sau a contravalorii bunurilor, precum si la restituirea sumelor incasate fara drept se face prin decizie de imputare, emisa de conducatorul unitatii; cand plata sau restituirea urmeaza a se face de conducatorul unitatii sau de alte persoane incadrate in munca de organul ierarhic superior, singure sau impreuna cu alte persoane, decizia de imputare se emite de catre acest organ.”

In exceptia de neconstitutionalitate invocata de apelanta Societatea Comerciala “Comservice” - S.A. Iasi se critica, pentru neconstitutionalitatea sa, ultima fraza din text, referitoare la procedura de recuperare a pagubei, atunci cand raspunderea incumba conducatorului unitatii. Fara sa se refere la vreo dispozitie constitutionala anume, autoarea exceptiei considera prevederile din textul mentionat ca fiind contrare noului cadrul economico-legislativ aplicabil in materie si, totodata, in contradictie cu prevederile art. 108 din Legea nr. 31/1990, care reglementeaza actiunea in raspundere, in cazul societatilor comerciale.

Asa cum se mentioneaza in opinia instantei, Tribunalul Iasi, cat si in punctul de vedere al Guvernului, autoarea exceptiei vizeaza mai curand aspectul aplicabilitatii sau al inaplicabilitatii dispozitiilor art. 107 alin. (1) teza a II-a din Codul muncii in cauza dedusa judecatii, prin raportarea acestor prevederi la cele din Legea nr. 31/1990, care reglementeaza relatiile dintre actionari si persoanele mandatate sa exercite functia de administrator al patrimoniului societatii comerciale respective, in speta directorul societatii comerciale; deci este mai curand o problema de aplicare a legii decat una de constitutionalitate.

Examinand posibila contrarietate a prevederilor legale criticate sart. 107 alin. (1) teza a II-a din Codul munciit cu prevederile Constitutiei, se impune constatarea ca o asemenea contrarietate nu exista. Asa cum se arata, in mod corect, in opinia Tribunalului Iasi si in punctul de vedere al Guvernului, prevederile Codului muncii in general, care reglementeaza relatiile de munca dintre patroni si angajatii acestora, ca si prevederile speciale, referitoare la modalitatile de recuperare a pagubelor produse de angajati in executarea obligatiilor lor contractuale, intemeiate pe principiul general al raspunderii materiale a persoanei care a cauzat alteia un prejudiciu, nu pot fi considerate contrare Constitutiei. Dimpotriva, aceste prevederi sunt in deplina concordanta cu prevederile art. 54 din Constitutie privind exercitarea drepturilor si libertatilor constitutionale cu buna credinta, ca si cu cele ale art. 16 si ale art. 38 alin. (1) din legea fundamentala, cu privire la egalitatea in drepturi a cetatenilor si la neingradirea dreptului la munca, iar pe de alta parte, atat timp cat art. 107 alin. (1) teza a II-a din Codul muncii are camp de aplicare, acesta este constitutional.
In ceea ce priveste chestiunea daca dispozitiile art. 107 alin. (1) teza a II-a din Codul muncii, in raport cu prevederile art. 108 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, se aplica uneia sau alteia dintre persoanele juridice, in calitatea lor de parte in contractul individual de munca, aceasta nu este o problema de constitutionalitate pendinte de Curtea Constitutionala, ci o problema de aplicare a legii, de competenta instantelor judecatoresti.