Spete - materia comerciala (pct. 16 - 20)

16. Prin instituirea dreptului actionarilor de a se retrage din societatea comerciala in cazul in care nu sunt de acord cu hotararile Adunarii Generale a asociatilor referitoare la forma, obiectul principal de activitate sau sediul societatii, nu se incalca principiile economiei de piata. Dimpotriva, dispozitia legala da expresie principiului libertatii comertului, precum si principiului libertatii contractuale, fiind, din aceasta perspectiva, firesc, ca atunci cand actionarii nu sunt de acord cu modificarea elementelor esentiale ale actului constitutiv - cum sunt forma, obiectul principal de activitate sau sediul - sa aiba posibilitatea de a se retrage din societate, intrucat vointa lor individuala nu mai coincide cu vointa societatii.

Prin Decizia nr. 677 din 15 decembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 134 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, publicata in M.Of. nr. 110 din 6 februarie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 8 septembrie 2005, pronuntata in Dosarul nr. 4.364/2005, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comerciala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 133 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale - devenit, ca urmare a modificarii legii si renumerotarii textelor, art. 134 alin. (1). Exceptia a fost ridicata de Societatea Comerciala “Romarta Steilmann” - S.A. din Bucuresti intr-o cauza comerciala avand ca obiect solutionarea unei cereri a autorului exceptiei, de suspendare a executarii unei hotarari a Adunarii Generale a actionarilor, pe calea ordonantei presedintiale.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca dispozitiile legale criticate creeaza o situatie discriminatorie, in care unii asociati pot sa se sustraga de la obligatiile asumate prin contractul de societate, astfel ca egalitatea dintre membrii societatii comerciale dispare. De asemenea, sustine ca prevederile legale criticate contravin si art. 135 alin. (1) din Constitutie, nefiind compatibile cu economia de piata, in care libertatea agentilor economici primeaza.
   
Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comerciala si-a exprimat opinia in sensul ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, intrucat dispozitiile legale criticate nu contravin Constitutiei, ci, dimpotriva, prin aceasta reglementare s-a urmarit apararea intereselor asociatilor si ale societatii, urmare a adoptarii unor hotarari ale Adunarii Generale a asociatilor, cu incalcarea dispozitiilor imperative ale Legii nr. 31/1990, si care s-ar dovedi ca fiind nelegale in cadrul unei actiuni in anulare, in temeiul art. 132 alin. (2) din Legea societatilor comerciale.
   
Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a comunica punctul lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Guvernul apreciaza ca exceptia ridicata nu este intemeiata, intrucat principiul egalitatii in fata legii implica instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite, astfel incat un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rational. Nu este contrara acestui principiu instituirea unor reguli speciale, cat timp acestea asigura egalitatea juridica a cetatenilor in utilizarea lor.

   
Avocatul Poporului considera ca dispozitiile legale criticate nu contravin principiului egalitatii in fata legii si nici nu incalca prevederile art. 135 din Constitutie, intrucat instituirea dreptului actionarilor care nu sunt de acord cu hotararile luate de Adunarea Generala de a se retrage din societate constituie, dimpotriva, un mijloc prin care statul isi indeplineste obligatia de a asigura libertatea comertului.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curtii Constitutionale punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 134 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, modificate prin Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003.
   
Textul de lege atacat are urmatorul continut: “Actionarii care nu sunt de acord cu hotararile luate de Adunarea Generala cu privire la schimbarea obiectului principal de activitate, la mutarea sediului sau la forma societatii au dreptul de a se retrage din societate si de a obtine de la societate contravaloarea actiunilor pe care le poseda, la valoarea medie determinata de catre un expert autorizat, prin folosirea a cel putin doua metode de evaluare recunoscute de standardele europene de evaluare (EVS).”
   
Autorul exceptiei sustine ca dispozitiile legale atacate contravin urmatoarelor prevederi din Constitutia Romaniei: art. 16 alin. (1) privind egalitatea in drepturi, art. 53 privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati si art. 135 privind economia de piata.
   
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca asupra dispozitiilor art. 134 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 247 din 10 mai 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 544 din 27 iunie 2005, constatand ca acestea sunt constitutionale. Intrucat nu au intervenit elemente noi, care sa justifice schimbarea jurisprudentei Curtii, considerentele si solutia acestei decizii raman valabile si in prezenta cauza.
   
In ceea ce priveste pretinsa incalcare a prevederilor art. 135 din Constitutie, Curtea constata ca, prin instituirea dreptului actionarilor de a se retrage din societatea comerciala in cazul in care nu sunt de acord cu hotararile Adunarii Generale a asociatilor referitoare la forma, obiectul principal de activitate sau sediul societatii, nu se incalca principiile economiei de piata. Dimpotriva, dispozitia legala da expresie principiului libertatii comertului, precum si principiului libertatii contractuale, fiind, din aceasta perspectiva, firesc, ca atunci cand actionarii nu sunt de acord cu modificarea elementelor esentiale ale actului constitutiv - cum sunt forma, obiectul principal de activitate sau sediul - sa aiba posibilitatea de a se retrage din societate, intrucat vointa lor individuala nu mai coincide cu vointa societatii.

17. In regim de urgenta, a masurilor prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 54/2005 ar fi avut consecinte negative deosebite, aratate de Guvern in motivarea cuprinsa in nota de fundamentare si in preambulul ordonantei, precum nasterea unui numar impresionant de litigii avand ca obiect: contestarea valabilitatii actelor juridice incheiate in lichidare voluntara, anularea actelor juridice de vanzare active incheiate si cu pretul incasat si distribuit creditorilor, contestarea tabelului creantelor, a ordinii de preferinta in lichidare voluntara, litigii a caror solutionare irevocabila se poate derula pe o perioada indelungata de timp, ceea ce duce la tergiversarea reluarii procedurilor judiciare si extrajudiciare de realizare a creantelor creditorilor fata de societatile comerciale mentionate in actul normativ criticat, iar obiectivele acestei reglementari nu mai pot fi indeplinite.

Prin Decizia nr. 674 din 15 decembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/2004 privind unele masuri pentru finalizarea privatizarii societatilor comerciale aflate in portofoliul Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului si consolidarea unor privatizari, precum si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 54/2005 pentru modificarea art. 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/2004 privind unele masuri pentru finalizarea privatizarii societatilor comerciale aflate in portofoliul Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului si consolidarea unor privatizari, publicata in M.Of. nr. 118 din 8 februarie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 5 iulie 2005, pronuntata in Dosarul nr. 11.812/2005, Curtea de Apel Cluj - Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor articolului unic al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 54/2005 pentru modificarea
art. 48 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 26/2004 privind unele masuri pentru finalizarea privatizarii societatilor comerciale aflate in portofoliul Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului si consolidarea unor privatizari. Exceptia a fost ridicata de Societatea Comerciala “Euroconsult” - S.R.L. Arad, filiala Cluj, intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unui recurs impotriva incheierii prin care a fost respinsa cererea privind prelungirea masurii de suspendare a procedurii prevazute de Legea nr. 64/1995 cu privire la Societatea Comerciala “Combinatul de Utilaj Greu” - S.A. Cluj-Napoca.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca prevederile articolului unic al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 54/2005 contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 15 alin. (2), ale art. 21 si ale art. 115 alin. (4).
Autorul exceptiei apreciaza ca termenul de suspendare a actiunilor judiciare si extrajudiciare, precum si a oricaror proceduri de executare silita pana la finalizarea procedurilor de dizolvare si lichidare voluntara expirase la data de 30 aprilie 2005, iar Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 54/2005, desi intrata in vigoare la data de 30 iunie 2005, a prelungit termenul initial pana la data de 31 decembrie 2005, ceea ce contravine art. 15 alin. (2) din Constitutie.
   
Autorul exceptiei considera ca sunt incalcate si prevederile art. 115 alin. (4) din Constitutie, intrucat necesitatea preintampinarii nasterii unor litigii datorate modalitatii desfasurarii procedurii de lichidare voluntara nu justifica urgenta si nici nu este o “situatie extraordinara” a carei reglementare nu poate fi amanata. Se apreciaza ca lipsa de urgenta reiese si din nota de fundamentare a ordonantei, in care se mentioneaza faptul ca se considera “oportuna prelungirea termenului” prevazut in art. 48, or oportunitatea, in optica autorului exceptiei, justifica adoptarea unei legi de catre Parlament, nicidecum a unei ordonante de urgenta.
   
Totodata, autorul exceptiei apreciaza ca masura prevazuta de textul legal criticat conduce la o veritabila blocare a actiunilor judiciare, extrajudiciare si a executarilor silite.
   
Curtea de Apel Cluj - Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata. In argumentarea acestei opinii se apreciaza, in esenta, ca dispozitiile legale criticate nu retroactiveaza, iar aplicarea imediata a legii noi trebuie considerata ca principiu de baza, potrivit regulii tempus regit actum. Totodata, instanta apreciaza ca nici prevederile constitutionale ale art. 21 si ale art. 115 alin. (4) nu sunt incalcate, intrucat dispozitiile criticate vizeaza o procedura specifica finalizarii privatizarii societatilor comerciale aflate in portofoliul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului.
   
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
   
Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.
   
Avocatul Poporului apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, sustinerile si concluziile scrise ale parti prezente, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulat, il constituie dispozitiile articolului unic al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 54/2005 pentru modificarea art. 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/2004 privind unele masuri pentru finalizarea privatizarii societatilor comerciale aflate in portofoliul Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului si consolidarea unor privatizari, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 563 din 30 iunie 2005. In realitate, Curtea retine ca, astfel cum rezulta din motivarea exceptiei, pe planul constitutionalitatii extrinseci este criticata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 54/2005, iar pe planul constitutionalitatii intrinseci sunt criticate prevederile art. 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/2004 privind unele masuri pentru finalizarea privatizarii societatilor comerciale aflate in portofoliul Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului si consolidarea unor privatizari, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 385 din 30 aprilie 2004, astfel cum au fost modificate prin prevederile articolului unic pct. 16 din Legea nr. 442/2004 pentru aprobarea ordonantei de urgenta mentionate, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004, si prin cele ale articolului unic din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 54/2005, aprobata prin Legea nr. 325/2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 1.021 din 17 noiembrie 2005.
   
Dispozitiile art. 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/2004, astfel cum au fost modificate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 54/2005, aveau urmatorul cuprins:
“(1) In scopul indeplinirii unor angajamente asumate de Guvernul Romaniei, se suspenda judecarea tuturor actiunilor judiciare, extrajudiciare, precum si orice procedura de executare silita, indreptate impotriva urmatoarelor societati comerciale:
- Societatea Comerciala “CUG” - S.A. Cluj-Napoca;
- Societatea Comerciala “Turnu” - S.A. Turnu Magurele;
- Societatea Comerciala “Brafor” - S.A. Brasov;
- Societatea Comerciala “Ampelum” - S.A. Zlatna;
- Societatea Comerciala “Autotransport” - S.A. Brasov;
- Societatea Comerciala “IAIFO” - S.A. Zalau;
- Societatea Comerciala “Energoreparatii” - S.A. - Bucuresti;
- Societatea Comerciala “Rocar” - S.A. Bucuresti;
- Societatea Comerciala “CMB” - S.A. Bocsa;
- Societatea Comerciala “Foraje Sonde” - S.A. Targu Carbunesti;
- Societatea Comerciala “SINCAR” - S.A. Braila.
(2) Suspendarea prevazuta la alin. (1) dureaza pana la finalizarea procedurilor de dizolvare si lichidare voluntara prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, dar nu mai mult de data de 31 decembrie 2005.”
   
Ulterior aprobarii Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 54/2005 prin Legea nr. 325/2005, textul art. 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/2004 a primit o noua redactare:
“(1) In scopul indeplinirii unor angajamente asumate de Guvernul Romaniei, pentru un termen de 18 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se suspenda judecarea tuturor actiunilor judiciare, extrajudiciare, precum si orice procedura de executare silita, indreptate impotriva urmatoarelor societati comerciale:
- Societatea Comerciala “CUG” - S.A. Cluj-Napoca;
- Societatea Comerciala “Turnu” - S.A. Turnu Magurele;
- Societatea Comerciala “Brafor” - S.A. Brasov;
- Societatea Comerciala “Ampelum” - S.A. Zlatna;
- Societatea Comerciala “Autotransport” - S.A. Brasov;
- Societatea Comerciala “IAIFO” - S.A. Zalau;
- Societatea Comerciala “Energoreparatii” - S.A. Bucuresti;
- Societatea Comerciala “Rocar” - S.A. Bucuresti;
- Societatea Comerciala “CMB” - S.A. Bocsa;
- Societatea Comerciala “Foraje Sonde” - S.A. Targu Carbunesti;
- Societatea Comerciala “SINCAR” - S.A. Braila.
(2) Suspendarea prevazuta la alin. (1) dureaza pana la finalizarea procedurilor de dizolvare si lichidare voluntara prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, dar nu mai mult de data de 31 decembrie 2005.”
   
Textele constitutionale invocate in sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 15 alin. (2), privind principiul neretroactivitatii legii, ale art. 21, privind accesul liber la justitie, si ale art. 115 alin. (4), privind conditiile de adoptare a ordonantelor de urgenta.
   
Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea retine urmatoarele:
   
In esenta, autorul exceptiei apreciaza ca masura suspendarii judecarii tuturor actiunilor judiciare, extrajudiciare, precum si a oricaror proceduri de executare silita indreptate impotriva unei societati comerciale este de natura a incalca indeosebi accesul liber la justitie, limitandu-l in mod nejustificat. Totodata, se apreciaza ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 54/2005 retroactiveaza si nu a fost adoptata cu respectarea cerintelor impuse de textul art. 115 alin. (4) din Constitutie.
   
Referitor la critica de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta a Guvernului in raport cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constitutie, Curtea retine ca adoptarea ordonantei de urgenta este justificata de situatia extraordinara creata prin aceea ca, asa cum arata Guvernul in Nota de fundamentare a ordonantei, procedura lichidarii voluntare prevazuta de Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii nu s-a finalizat, in unele cazuri procedura fiind intrerupta de litigiile izvorate din declansarea lichidarii voluntare, iar in alte cazuri datorita faptului ca procesul de valorificare a activelor a intampinat dificultati, fiind conditionat de factori economico-sociali independenti de vointa lichidatorului desemnat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
   
In consecinta, neadoptarea, in regim de urgenta, a masurilor prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 54/2005 ar fi avut consecinte negative deosebite, aratate de Guvern in motivarea cuprinsa in nota de fundamentare si in preambulul ordonantei, precum nasterea unui numar impresionant de litigii avand ca obiect: contestarea valabilitatii actelor juridice incheiate in lichidare voluntara, anularea actelor juridice de vanzare active incheiate si cu pretul incasat si distribuit creditorilor, contestarea tabelului creantelor, a ordinii de preferinta in lichidare voluntara, litigii a caror solutionare irevocabila se poate derula pe o perioada indelungata de timp, ceea ce duce la tergiversarea reluarii procedurilor judiciare si extrajudiciare de realizare a creantelor creditorilor fata de societatile comerciale mentionate in actul normativ criticat, iar obiectivele acestei reglementari nu mai pot fi indeplinite.
Astfel, Curtea, prin prisma celor expuse mai sus, constata ca adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 54/2005 a fost justificata de existenta unei situatii extraordinare a carei reglementare nu putea fi amanata, fiind de natura, in caz contrar, sa creeze consecinte negative deosebite.
   
Totodata, Curtea retine ca urgenta adoptarii acestei reglementari a fost motivata in cuprinsul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 54/2005, astfel incat adoptarea ordonantei de urgenta in cauza corespunde cerintelor imperative impuse de art. 115 alin. (4) din Constitutie.
   
In ceea ce priveste sustinerea autorului exceptiei in sensul ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 54/2005 retroactiveaza, Curtea constata ca, potrivit art. 15 alin. (2) din Constitutie, “legea dispune numai pentru viitor”, astfel incat este indubitabil ca ordonanta de urgenta criticata modifica doar pentru viitor textul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 26/2004 si nu cuprinde, in sine, nici o dispozitie care ar putea sugera existenta unei stari de retroactivitate prin aplicarea ei incepand cu o data anterioara intrarii in vigoare. Curtea retine ca, in speta, nu este vorba despre o prelungire a suspendarii initiale operate prin art. 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/2004, astfel cum a fost aprobata prin Legea nr. 442/2005, avand in vedere ca aceasta dispozitie legala este una cu aplicare limitata in timp, care si-a incetat efectele cel tarziu la data de 30 aprilie 2005, ci este o noua suspendare operata de textul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 54/2005, avand efecte numai pentru viitor.
   
De altfel, in jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionale, intrucat contraveneau principiului neretroactivitatii legii, numai dispozitii din legi sau ordonante care, in mod expres, prevedeau aplicarea acestora incepand cu date anterioare intrarii in vigoare a actelor normative respective. In acest sens sunt deciziile Curtii Constitutionale nr. 7 din 15 ianuarie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 220 din 2 aprilie 2002, nr. 568 din 2 noiembrie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005.
   
Curtea retine ca s-a mai pronuntat cu privire la constitutionalitatea dispozitiilor art. 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/2004, astfel cum au fost modificate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 54/2005, in raport cu textul art. 21 din Constitutie, si a constatat ca aceste prevederi sunt constitutionale. Astfel, prin Decizia nr. 367 din 5 iulie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 756 din 19 august 2005, Curtea a retinut, in esenta, ca nu orice interventie a puterii legiuitoare cu privire la desfasurarea unor procese aflate in curs de solutionare incalca de principiu prevederile constitutionale, iar, in speta, accesul liber la justitie nu este suprimat, ci numai suspendat cel mult pana la data de 31 decembrie 2005.
   
De asemenea, cu acelasi prilej Curtea a constatat ca masura suspendarii judecarii tuturor actiunilor judiciare, extrajudiciare, precum si a oricaror proceduri de executare silita indreptate impotriva unei societati comerciale nu incalca nici art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, avand in vedere ca si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in Cauza Saggio impotriva Italiei (2001), a retinut ca interdictia de a intenta actiuni in executare impotriva unei societati aflate sub regim de “administrare extraordinara” vizeaza asigurarea unei bune gestionari a societatii respective si o protectie identica pentru toti creditorii si nu este de natura a incalca art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Neexistand elemente noi, de natura a determina schimbarea jurisprudentei Curtii, considerentele si solutia deciziei mentionate isi pastreaza valabilitatea si in prezenta cauza.

Opinie separata

Contrar solutiei adoptate cu votul majoritatii membrilor Curtii Constitutionale, apreciem ca dispozitiile art. 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/2004, cu modificarile ulterioare, sunt neconstitutionale, intrucat incalca principiul separatiei si echilibrului puterilor, ce sta la baza organizarii statului, potrivit art. 1 alin. (4) din Constitutie, precum si dreptul fundamental de acces liber la justitie, consacrat de art. 21 din aceeasi Lege fundamentala.
   
Prin textul de lege supus controlului de constitutionalitate “in scopul indeplinirii unor angajamente asumate de Guvernul Romaniei” se dispune suspendarea judecarii “tuturor actiunilor judiciare, extrajudiciare” si a oricarei proceduri de executare silita, indreptate impotriva unui numar de 11 societati comerciale, pana la finalizarea procedurilor de dizolvare si lichidare a acestora.
   
Consideram ca nici un guvern nu-si poate asuma, fata de nimeni, asemenea angajamente a caror indeplinire sa presupuna imixtiunea in atributiile constitutionale ale autoritatii judecatoresti.
   
Judecarea oricarei cereri introduse in justitie si orice procedura de executare silita continua pana la finalizare. Suspendarea acestora poate fi dispusa numai de instanta de judecata competenta, cu respectarea normelor de procedura prevazute de lege. Codul de procedura civila reglementeaza si institutia suspendarii de drept a judecarii pricinilor, prevazand in art. 243 cazurile si situatiile in care aceasta opereaza. Suspendarea este obligatorie cand sunt intrunite conditiile prevazute de lege, dar intrunirea conditiilor se verifica si se stabileste de instanta judecatoreasca, singura competenta sa dispuna suspendarea.
   
Legiuitorul este unica autoritate competenta sa stabileasca si alte cazuri in care opereaza suspendarea de drept a judecarii proceselor ori a procedurilor de executare silita. Aceasta o poate face insa prin reguli de procedura general aplicabile oricaror procese sau proceduri si oricaror persoane implicate in acestea, aflate in ipoteza normei juridice.
   
Textul de lege examinat prevede suspendarea judecarii litigiilor si a procedurilor de executare silita in care sunt implicate societatile comerciale nominalizate. Astfel, acest text nu constituie o norma de procedura abstracta si general aplicabila, ci o dispozitie individuala in interesul unui numar restrans de persoane juridice, deci, o ingerinta expresa in atributiile organelor autoritatii judecatoresti.
   
Dreptul fundamental de acces liber la justitie nu semnifica numai posibilitatea oricarei persoane de a introduce o cerere la o instanta judecatoreasca pentru apararea drepturilor, libertatilor si a intereselor sale legitime, ci si garantia dreptului sau de a starui in judecarea cererii pana la solutionarea ei, printr-o hotarare definitiva si irevocabila, iar, in continuare, in executarea, chiar si silita la nevoie, a hotararii obtinute. Textul de lege supus controlului restrange, fara nici o justificare constitutionala, exercitiul acestui drept fundamental.

 Judecator,                      Judecator,
 KOZSOKAR GABOR NICOLAE COCHINESCU

18. Ratiunea pentru care hotararea Adunarii Generale nu poate fi atacata este aceea ca mandatul administratorului societatii comerciale se acorda intuitu personae si are la baza increderea reciproca dintre parti, iar daca aceasta motivatie inceteaza, nici contractul nu mai poate fi mentinut.

Prin Decizia nr. 643 din 29 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, publicata in M.Of. nr. 71 din 26 ianuarie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 15 iunie 2005, pronuntata in Dosarul nr. 2.553/2005, Tribunalul Alba - Sectia comerciala si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, exceptie ridicata de Aron Petru Calin intr-o cauza avand ca obiect anularea hotararii Adunarii Generale a actionarilor Societatii Comerciale “Alcif” - S.A. din Alba Iulia.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca dispozitia legala criticata este neconstitutionala, intrucat incalca prevederile art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie privind accesul liber al persoanei la justitie pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
   
Tribunalul Alba - Sectia comerciala si de contencios administrativ considera ca exceptia este neintemeiata, intrucat dispozitia respectiva “se bazeaza pe caracterul intuitu personae al acestei functii si pe increderea de care trebuie sa beneficieze administratorul, in calitate de mandatar al societatii comerciale, pe tot parcursul functiei lui, din partea asociatilor”.
   
Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
   
Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.
   
Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 sunt constitutionale.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele: Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
   
Obiectul exceptiei il constituie dispozitiile art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, care au urmatorul cuprins: “(4) Administratorii nu pot ataca hotararea Adunarii Generale privitoare la revocarea lor din functie”.
Autorul exceptiei considera ca dispozitiile legale criticate contravin prevederilor constitutionale ale art. 21 alin. (1) si (2) privind accesul liber la justitie.
   
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine urmatoarele:
   
Potrivit dispozitiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, “Obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat si de cele special prevazute in aceasta lege”. Hotararea Adunarii Generale a actionarilor privitoare la revocarea din functie a administratorului societatii comerciale reprezinta, asadar, o modalitate de stingere a mandatului acestuia, respectiv o aplicare a regulii generale inscrise in art. 1552 pct. 1 si in art. 1553 din Codul civil, care prevad ca mandantul poate revoca mandatul incredintat “cand voieste”.
   
Curtea retine ca textul de lege criticat nu contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 21 alin. (1) si (2) privind accesul liber la justitie, intrucat ratiunea pentru care hotararea Adunarii Generale nu poate fi atacata este aceea ca mandatul administratorului societatii comerciale se acorda intuitu personae si are la baza increderea reciproca dintre parti, iar daca aceasta motivatie inceteaza, nici contractul nu mai poate fi mentinut. In aceste conditii, Curtea retine ca administratorul nu ar putea opune Adunarii Generale a actionarilor un drept care sa fie ocrotit prin accesul la justitie. Cu toate acestea, mandantul poate fi obligat la dezdaunari, in conditiile legii.

19. Instituirea de taxe si cautiuni in legatura cu procedurile judiciare reprezinta un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta si-l exercita fie din ratiuni legate de descurajarea exercitarii cu rea-credinta a drepturilor procesuale - in cazul cautiunilor, fie in considerarea unor situatii concrete in care se impune gratuitatea serviciului public al justitiei sau, dimpotriva, stabilirea in sarcina partilor din proces a unor obligatii fiscale - in cazul taxelor judiciare de timbru si al timbrului judiciar.

Prin Decizia nr. 578 din 3 noiembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 401 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, publicata in M.Of. nr. 1.101 din 7 decembrie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 30 iunie 2005, pronuntata in Dosarul nr. 2.714/2005, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comerciala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 401 din Legea nr. 137/2002, exceptie ridicata de Asociatia PAS Fortop in dosarul mentionat, avand ca obiect solutionarea cererii formulate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru obligarea autorului exceptiei la plata contravalorii pagubelor cauzate ca urmare a desfiintarii unui contract de vanzare-cumparare de actiuni.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca dispozitiile art. 401 din Legea nr. 137/2002 contravin prevederilor art. 16 alin. (2) si ale art. 21 alin. (3) din Constitutie.
   
In legatura cu critica de neconstitutionalitate formulata prin invocarea principiului constitutional al egalitatii in drepturi, prevazut de art. 16 alin. (2) din Constitutie, autorul exceptiei arata ca “instanta constitutionala s-a pronuntat, in mai multe randuri, in sensul ca statul roman (si/sau autoritatile sale) nu poate avea, atunci cand este parte intr-un proces, mai multe drepturi decat orice alta persoana fizica sau juridica”. Cu toate acestea, se arata in continuare, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului “are dreptul de a nu plati taxa de timbru pe care orice alta persoana fizica sau juridica o datoreaza pentru a avea acces la justitie. Cu alte cuvinte, exista cineva care este mai presus de lege [...]”.
   
Referitor la sustinerea incalcarii dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constitutie, autorul exceptiei considera ca “nu poate fi vorba de echitate in conditiile in care reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are dreptul de a cere obligarea noastra la plata oricarei sume de bani fara a plati nimic drept taxa de timbru, in timp ce noi, pentru a ne putea formula pretentiile, suntem obligati sa platim taxe de timbru uriase. Egalitatea partilor in fata justitiei este periclitata de textul legal care confera Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului drepturi pe care nimeni altcineva nu le poate avea”.
   
Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comerciala, formulandu-si opinia asupra exceptiei de neconstitutionalitate, considera ca aceasta este neintemeiata. In acest sens este mentionata jurisprudenta Curtii Constitutionale, si anume deciziile nr. 461 din 2 decembrie 2003, nr. 24 din 27 ianuarie 2004, nr. 153 din 30 martie 2004, nr. 264 din 22 iunie 2004, nr. 532 din 7 decembrie 2004 si nr. 136 din 10 martie 2005, prin care s-a statuat ca exonerarea de la obligatia de plata a taxelor judiciare de timbru este un atribut exclusiv al legiuitorului, a carui exercitare nu afecteaza dreptul de proprietate privata si nici egalitatea in fata legii.
   
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
   
Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In argumentarea acestui punct de vedere se arata, referitor la critica de neconstitutionalitate a prevederilor legale criticate fata de art. 16 alin. (2) din Constitutie, ca, “din interpretarea sistematica a dispozitiilor Legii fundamentale, reiese ca stabilirea impozitelor, taxelor si contributiilor intra in competenta exclusiva a legiuitorului [...]”. Totodata, se apreciaza ca scutirea institutiilor publice implicate in procesul de privatizare de la plata taxelor de timbru si a cautiunilor, justificata de necesitatea protejarii interesului general de accelerare a procesului de privatizare, precum si de faptul ca taxele respective datorate de institutiile bugetare ar urma sa constituie venituri tot la bugetul de stat, este in concordanta si cu imperativul protejarii de catre stat a intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara. In acelasi sens, mentioneaza in continuare Guvernul, “solutia normativa criticata este in acord si cu jurisprudenta Curtii Constitutionale potrivit careia principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite”.
   
In legatura cu sustinerea autorului exceptiei ca prevederile art. 401 din Legea nr. 137/2002 incalca dispozitiile constitutionale “ce consacra liberul acces la justitie”, Guvernul considera ca este neintemeiata, avand in vedere jurisprudenta Curtii Constitutionale potrivit careia nici o dispozitie constitutionala nu prevede gratuitatea justitiei.
   
In sustinerea punctului sau de vedere Guvernul mentioneaza considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 24 din 27 ianuarie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 401 din Legea nr. 137/2002.
Avocatul Poporului considera ca prevederile criticate sunt constitutionale.
   
In motivarea acestui punct de vedere Avocatul Poporului considera, referitor la critica de neconstitutionalitate privind incalcarea, prin dispozitiile criticate, a art. 16 alin. (2) din Constitutie, ca “instituirea de taxe si cautiuni in legatura cu procedurile judiciare reprezinta un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta si-l exercita fie din ratiuni legate de descurajarea exercitarii cu rea-credinta a drepturilor procesuale - in cazul cautiunilor, fie in considerarea unor situatii concrete in care se impune gratuitatea serviciului public al justitiei, sau, dimpotriva, stabilirea in sarcina partilor din proces a unor obligatii fiscale - in cazul taxelor judiciare de timbru si al timbrului judiciar”. De asemenea, se arata ca “[...] dispozitiile legale criticate dau expresie prevederilor art. 135 alin. (2) lit. b) din Constitutie, potrivit carora statul are obligatia sa asigure protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara”.
   
In acest sens sunt mentionate deciziile Curtii Constitutionale nr. 153/2004 si nr. 136/2005.
   
In legatura cu critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. 401 din Legea nr. 137/2002 privind incalcarea dispozitiilor art. 21 alin. (3) din Constitutie, Avocatul Poporului considera ca “instituirea, prin dispozitiile legale indicate, a unor reguli privind scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru nu este contrara dreptului partilor la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil”.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 401 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, dispozitii ce au fost introduse prin prevederile art. I pct. 15 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 137/2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 961 din 28 decembrie 2002, astfel cum au fost modificate prin Ordonanta Guvernului nr. 36/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 137/2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2004.
   
Textul de lege criticat are urmatoarea redactare:
- Art. 401: “Cererile formulate de institutia publica implicata, in legatura cu calitatea de actionar la societatile comerciale aflate in portofoliul acesteia, cu procesul de privatizare, cu obligatiile decurgand din contractele de vanzare-cumparare de actiuni, cu obligatiile prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, sau de prezenta lege, cu executarea hotararilor judecatoresti si cu orice alte acte procedurale, efectuate de si pentru aceasta, sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru si a timbrului judiciar, cautiuni si orice alte taxe care se fac, potrivit legii, venit la bugetul de stat.”
   
In sustinerea neconstitutionalitatii acestui text de lege autorul exceptiei invoca incalcarea prevederilor art. 16 alin. (2) si ale art. 21 alin. (3) din Constitutie. Dispozitiile constitutionale invocate in sustinerea exceptiei au urmatorul continut:
- Art. 16 alin. (2): “Nimeni nu este mai presus de lege.”
- Art. 21 alin. (3): “Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.”
   
Critica de neconstitutionalitate are la baza, in esenta, sustinerea autorului exceptiei potrivit careia scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru si a timbrului judiciar, cautiuni si orice alte taxe care se fac venit la bugetul de stat, prevazuta de dispozitiile criticate, incalca textele constitutionale mentionate, considerand ca “egalitatea partilor in fata justitiei este periclitata de textul legal care confera Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului drepturi pe care nimeni altcineva nu le poate avea”.
   
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dispozitiile legale criticate au constituit, in mai multe randuri, obiect al controlului de constitutionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 136 din 10 martie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 427 din 20 mai 2005, Curtea a respins exceptia de neconstitutionalitate referitoare la art. 401 din Legea nr. 137/2002, constatand ca nu sunt incalcate prevederile art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie. In cuprinsul deciziei s-a facut referire la jurisprudenta Curtii Constitutionale, “in care s-a statuat ca: Instituirea de taxe si cautiuni in legatura cu procedurile judiciare reprezinta un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta si-l exercita fie din ratiuni legate de descurajarea exercitarii cu rea-credinta a drepturilor procesuale - in cazul cautiunilor, fie in considerarea unor situatii concrete in care se impune gratuitatea serviciului public al justitiei sau, dimpotriva, stabilirea in sarcina partilor din proces a unor obligatii fiscale - in cazul taxelor judiciare de timbru si al timbrului judiciar.
   
Scutirea institutiilor publice implicate in procesul de privatizare de la plata taxelor de timbru si a celorlalte taxe in cazurile determinate de lege isi are justificarea in stransa legatura a actiunilor in justitie pentru care textul criticat prevede scutirea cu bugetul de stat (alimentat, printre altele, si prin incasarea taxelor judiciare), precum si in interesul general pe care-l prezinta aceste institutii publice. Astfel, dispozitiile legale criticate sunt in concordanta cu prevederile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constitutia Romaniei, potrivit caruia statul are obligatia sa asigure protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara.Ȕ.
   
De asemenea, prin aceeasi decizie, Curtea a retinut, in acord cu practica sa anterioara, ca “Çinstituirea de catre legiuitor a unor exceptii de la regula generala a platii taxelor judiciare de timbru (scutiri de la plata taxei) nu constituie o discriminare sau o atingere adusa principiului constitutional al egalitatii in drepturiÈ. In acest sens a amintit ca, potrivit art. 139 alin. (1) din Constitutie, ÇImpozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat se stabilesc numai prin legeȔ, astfel ca legiuitorul este in drept sa stabileasca scutiri de taxe sau impozite, avand in vedere situatii diferite, fara ca prin aceasta sa aduca atingere principiului egalitatii in drepturi.
   
In consecinta, Curtea a retinut ca art. 401 din Legea nr. 137/2002 nu contravine art. 16 alin. (1) din Constitutie, intrucat situatia juridica a partilor din procesele respective nu este identica si nici similara, justificandu-se in mod obiectiv si rational tratamentul juridic diferit in ceea ce priveste plata taxelor judiciare de timbru si a celorlalte taxe”.
   
Prin Decizia nr. 532 din 7 decembrie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 91 din 27 ianuarie 2005, Curtea s-a pronuntat in sensul constitutionalitatii prevederilor art. 401 din Legea nr. 137/2002 in raport cu dispozitiile art. 1 alin. (3), ale art. 16 alin. (1) si (2), ale art. 21 alin. (1), (2) si (3), precum si ale art. 56 alin. (2) din Constitutie. In considerentele deciziei s-a retinut ca, “anterior, in jurisprudenta sa, Curtea a stabilit, de principiu, ca reglementarea taxelor de timbru in justitie nu este contrara dreptului de liber acces la justitie, iar principiul egalitatii in fata legii nu este incalcat, in conditiile in care se pune problema scutirii de la plata taxelor de timbru pentru autoritati si institutii publice bugetare, tinandu-se seama de faptul ca taxele respective se fac venit la bugetul de stat”.
   
Intrucat nu au intervenit elemente noi de natura a determina modificarea jurisprudentei sale in materie, Curtea constata ca solutiile si argumentele care au stat la baza deciziilor mentionate isi mentin valabilitatea si in cauza de fata.
   
In consecinta, Curtea retine ca dispozitiile legale criticate nu incalca, sub nici o forma, prevederile art. 16 alin. (2) si ale art. 21 alin. (3) din Constitutie.

20. Scopul Legii nr. 64/1995 este, potrivit art. 2, instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului in incetare de plati, fie prin reorganizarea intreprinderii si activitatii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui pana la acoperirea pasivului, fie prin faliment. Procedura reorganizarii judiciare si a falimentului reglementata de Legea nr. 64/1995 este una speciala, prin care nu se urmareste, ca in dreptul comun, stabilirea existentei unui drept de creanta si a obligatiei corelative de plata, ci executarea unor creante certe, lichide si exigibile fata de un debitor care nu numai ca nu-si indeplineste de bunavoie obligatia de plata, ci se afla, timp de cel putin 30 de zile, in incapacitate vadita de plata, deci in stare de insolventa.

Prin Decizia nr. 511 din 6 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 36 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, publicata in M.Of. nr. 1.063 din 28 noiembrie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 7 martie 2005, pronuntata in Dosarul nr. 3/F/2005, Tribunalul Dambovita - judecatorul-sindic a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului. Exceptia a fost ridicata de catre Societatea Comerciala “Sartex Gaz” - S.A. din Gulia, comuna Tartasesti, cu prilejul solutionarii unei cereri de declansare a procedurii judiciare si falimentului.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, in mod sumar, ca dispozitiile art. 29 din Legea nr. 64/1995 contravin prevederilor art. 135 si 136 din Constitutie, fiind contrarii principiilor economiei de piata si ocrotirii si garantarii proprietatii private. “Prin aceste dispozitii se aduce atingere si art. 44 din Constitutia Romaniei, ce garanteaza dreptul de proprietate privata al societatii noastre comerciale, patrimoniul societatii fiind atins in mod grav”.
   
Tribunalul Dambovita - judecatorul-sindic arata ca “precizarile acuzate de debitoare ca fiind neconstitutionale sunt cele ale art. 29 in redactarea anterioara republicarii Legii nr. 64/1995 in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.066/17.11.2004”. Cu privire la acest articol, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate nu este intemeiata. In acest sens arata ca, “intrucat art. 29 din Legea nr. 64/1995 reglementeaza dreptul creditorului de a cere deschiderea procedurii prevazute de aceasta lege impotriva debitorului aflat in insolventa timp de cel putin 30 de zile, iar scopul legii este instituirea unei proceduri pentru plata pasivului unor asemenea debitori, prevederile acestui articol nu incalca dreptul de proprietate privata garantat prin Constitutie si nu aduce atingere principiilor economiei de piata”.
   
In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia ridicata.
   
Guvernul apreciaza ca textele de lege criticate nu contravin dispozitiilor constitutionale invocate. Astfel, “scopul reglementarii contestate este de a institui o procedura pentru plata pasivului debitorului in incetare de plati, fie prin reorganizarea intreprinderii si activitatii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui pana la acoperirea pasivului, fie prin faliment. Prin procedura reorganizarii judiciare si a falimentului nu se urmareste, ca in dreptul comun, stabilirea existentei unui drept de creanta si a obligatiei corelative de plata, ci executarea unor creante certe, lichide si exigibile”. Declansarea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului este conditionata de caracterul creantelor si de cuantumul minim al acestora. Numai creditorii care indeplinesc toate conditiile prevazute de art. 36 din Legea nr. 64/1995 pot formula in fata instantei de judecata o cerere de deschidere a procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului unui debitor care, de asemenea, se incadreaza in conditiile prevazute de aceleasi dispozitii legale. “Este adevarat ca declansarea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului atrage o limitare a dreptului de proprietate al debitorului, dar aceasta limitare intervine ca urmare a nerespectarii de catre comerciant a obligatiilor de plata, deci a drepturilor corelative ale creditorilor, or, dreptul de proprietate si prerogativele acestuia trebuie exercitate in conditiile legii, tinand cont si de dispozitiile art. 1718 din Codul civil, care instituie gajul general asupra bunurilor debitorului pentru urmarirea creantelor creditorilor”. De altfel, potrivit jurisprudentei constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului, “dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci un drept comportand ingerinte”.
   
Avocatul Poporului arata ca textul criticat este constitutional. Astfel “procedura reorganizarii judiciare si a falimentului este una speciala, prin care se urmareste executarea unei creante certe, lichide si exigibile fata de un debitor care nu numai ca nu isi indeplineste de bunavoie obligatia de plata, ci se afla, timp de 30 de zile, in stare de insolventa. [...] Dreptul formularii cererii introductive pentru declansarea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului este conditionat de caracterul creantelor si de cuantumul minim al acestora, pentru a impiedica abuzul de drept prin formularea unor cereri, in cadrul procedurii speciale, pentru orice creanta si indiferent de valoare”. Cu privire la critica fata de art. 135 din Constitutie, “prin dispozitiile criticate se asigura respectarea intocmai a obligatiei statului de a asigura libertatea comertului, protectia concurentei loiale, precum si crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie”.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
   
Desi autorul exceptiei se refera la art. 29 din Legea nr. 64/1995, din motivarea sa reiese ca, in realitate, acesta critica dispozitiile acestui articol in forma legii anterioara republicarii din data de 17 noiembrie 2004. In actuala formulare a legii, textul criticat de autorul exceptiei corespunde art. 36 din Legea nr. 64/1995. Asadar, obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 36 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificarile ulterioare, dispozitii potrivit carora:
“(1) Orice creditor care are una sau mai multe creante certe, lichide si exigibile poate introduce la tribunal o cerere impotriva unui debitor care este prezumat in insolventa din cauza incetarii platilor fata de acesta timp de cel putin 30 de zile, in urmatoarele conditii:
a) daca creantele izvorasc din raporturi de munca sau raporturi obligationale civile, acestea trebuie sa aiba un cuantum superior valorii insumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite in conditiile legii si calculate la data formularii cererii introductive;
b) in celelalte cazuri creantele trebuie sa aiba un cuantum superior echivalentului in lei al sumei de 3.000 euro, calculat la data formularii cererii introductive;
c) in cazul unui creditor care detine creante din ambele categorii mentionate la lit. a) si b), cuantumul total al creantelor trebuie sa fie superior valorii insumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite in conditiile legii si calculate la data formularii cererii introductive.
(2) Daca intre momentul formularii cererii de catre un creditor si cel al judecarii acestei cereri de catre judecatorul-sindic sunt formulate cereri de catre alti creditori, judecatorul-sindic va dispune conexarea acestora si va stabili indeplinirea conditiilor prevazute la alin. (1) referitoare la cuantumul minim al creantelor in raport cu valoarea insumata a creantelor tuturor creditorilor care au formulat cereri.
(3) Daca s-a deschis o procedura intr-un dosar, celelalte eventuale dosare aflate pe rol, cu acelasi obiect, vor fi conexate la primul dosar.”
   
In sustinerea neconstitutionalitatii acestor texte de lege, autorul exceptiei invoca incalcarea drepturilor art. 44 alin. (1) si (2), art. 135 si 136 din Constitutie, potrivit carora:
- Art. 44 alin. (1) si (2): “(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala.”
- Art. 135: “(1) Economia Romaniei este economie de piata, bazata pe libera initiativa si concurenta.
(2) Statul trebuie sa asigure:
a) libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie;
b) protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara;
c) stimularea cercetarii stiintifice si tehnologice nationale, a artei si protectia dreptului de autor;
d) exploatarea resurselor naturale, in concordanta cu interesul national;
e) refacerea si ocrotirea mediului inconjurator, precum si mentinerea echilibrului ecologic;
f) crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii;
g) aplicarea politicilor de dezvoltare regionala in concordanta cu obiectivele Uniunii Europene.”
- Art. 136: “(1) Proprietatea este publica sau privata.
(2) Proprietatea publica este garantata si ocrotita prin lege si apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.
(3) Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri sabilite de legea organica, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.
(4) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii organice, ele pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate; de asemenea, ele pot fi date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica.
(5) Proprietatea privata este inviolabila, in conditiile legii organice.”
   
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dispozitiile legale in cauza au mai format obiect al controlului de constitutionalitate.
   
Astfel, in Decizia nr. 190 din 31 martie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 437 din 24 mai 2005, si in Decizia nr. 73 din 26 februarie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004, Curtea a retinut ca dispozitiile de lege criticate prevad conditiile in care un creditor poate introduce la tribunalul in a carui raza teritoriala isi are sediul debitorul o cerere de deschidere a procedurii reorganizarii judiciare sau a falimentului unui debitor persoana juridica.
   
Scopul Legii nr. 64/1995 este, potrivit art. 2, instituirea unei proceduri pentru plata pasivului debitorului in incetare de plati, fie prin reorganizarea intreprinderii si activitatii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui pana la acoperirea pasivului, fie prin faliment. Procedura reorganizarii judiciare si a falimentului reglementata de Legea nr. 64/1995 este una speciala, prin care nu se urmareste, ca in dreptul comun, stabilirea existentei unui drept de creanta si a obligatiei corelative de plata, ci executarea unor creante certe, lichide si exigibile fata de un debitor care nu numai ca nu-si indeplineste de bunavoie obligatia de plata, ci se afla, timp de cel putin 30 de zile, in incapacitate vadita de plata, deci in stare de insolventa.
   
Astfel, Curtea a constatat ca dreptul formularii cererii introductive pentru declansarea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului este conditionat de caracterul creantelor si de cuantumul minim al acestora, pentru a impiedica abuzul de drept prin formularea unor cereri, in cadrul procedurii speciale, pentru o